N-AM ÎNŢELES ADESEA

Botezul-Domnului-9Traian DORZ, din Cântările Eterne

N-am înţeles adesea, Iisuse-al Tău Cuvânt,
dar l-am crezul şi-atuncea adevărat şi sfânt.

N-am cunoscut adesea ce piedici întâlneam,
dar Ţi-am călcat pe urme cât mai smerit puteam.

A fost cumplit adesea să-nfrunt pe Goliat,
mi-a fost de el şi frică, – dar n-am făcut păcat.

N-am priceput adesea ce jertfe mi-ai cerut,
dar am privit Golgota – şi Ţi le-am dat tăcut.

Mă-nfiorau adesea cuptoarele arzând,
dar n-am vrut să arzi Singur – şi Te-am urmat răbdând.

Ca să rămân cu Tine, şi moarte-a fost s-aleg,
dar am ales, căci preţul am vrut să-l dau întreg.

Sunt încă multe taine ce nici azi nu le ştiu,
dar tac şi cred că toate se află mai târziu.

Nu vreau să ştiu, Iisuse, tot întrebând mereu;
mi-ajunge că-s cu Tine şi Tu eşti Domnul meu.

EL A VENIT CA MARTOR…

Sf-Ioan-Botezatorul„El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină,
pentru ca toţi să creadă prin el.“ (Ioan 1, 7)

Ioan Botezătorul n-a fost numai un propovăduitor al voii lui Dumnezeu, ci a fost un martor! Un martor al lui Dumnezeu înaintea oamenilor, adeverind dreptatea şi bunătatea Lui.
În Ziua Judecăţii el va fi martorul lui Dumnezeu împotriva oamenilor care n-au primit această mărturie trimisă prin el.
La fel au fost şi vor fi sfinţii apostoli, martori ai Martorului Celui Credincios şi Adevărat, adică ai lui Iisus Hristos (Apoc. 3, 14). Şi la fel au fost şi vor fi până la sfârşitul veacurilor toţi cei trimişi de Dumnezeu la oameni pentru a le mărturisi voia Lui, pentru a le aduce aminte de poruncile Sale, pentru a le întoarce inimile spre El.
Ei au primit solia cea grea a mărturiei lui Hristos, a mărturiei Luminii, a mărturiei că Iisus Hristos este Dumnezeu Adevărat, exteriorizat din Dumnezeu, nu creat, de o Fiinţă cu Tatăl, Unul şi Una cu El…
Că prin El s-au făcut toate, că pentru noi, oamenii, şi a noastră mântuire S-a pogorât din cer, întrupându-Se de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi, ca om, S-a răstignit pentru mântuirea noastră, a oame-nilor, pătimind şi fiind îngropat, dar a treia zi a înviat, după cum era profeţit în Sfintele Scripturi despre El.
Şi după ce S-a arătat la ai Săi, încredinţându-i de Învierea Sa, i-a trimis să fie martori despre toate cele ce au văzut şi auzit (Luca 24, 48; F. Ap. 1, 8), până la marginile pământului.
Până la marginile geografice şi limitele istorice ale lumii.
Că apoi S-a înălţat la dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru noi şi pregăteşte locul fericit Bisericii Sale şi fiecăruia din noi, care credem şi trăim în El.
Că va veni din nou să judece viii şi morţii şi va aduce îm-părăţia fără de sfârşit a Adevărului, a Iubirii şi a Slavei lui Dumnezeu.

O Doamne Iisuse, fă-ne, Te rugăm, şi pe noi toţi cei care credem în Tine, adevăraţi martori ai Dumnezeirii Tale, ai Adevărului Tău, ai vieţii şi veşniciei Tale, ca să ne învrednicim cu adevărat de slava Ta în fericita împărăţie a Adevărului şi Iubirii veşnice. Amin.

Traian Dorz, Hristos – Dumnezeul nostru 

Sunt bunuri mai de pret

Rugaciunea si BibliaSunt bunuri mai de preţ ca viaţa
şi trebuie privite-aşa.
Acestea, fiul meu, să-ţi fie
mai dragi ca tot ce vei avea.
Nimic să nu le-ntreacă-n tine,
căci pentru preţul lor cel greu
te va lovi şi conştiinţa,
te va lovi şi Dumnezeu…

Sunt clipe mai de preţ ca vecii
şi tu să ştii să le-nţelegi.
Pe-acestea, fiul meu, se cere
cel mai dintâi să le alegi.
Căci dacă una o vei pierde
ai să te-nvinui cel mai greu,
te va mustra şi conştiinţa,
te va mustra şi Dumnezeu…

Sunt oameni mai de preţ ca lumea.
Şi trebuie să-i ştii când sânt.
Pe-aceştia, fiul meu, să-i cauţi,
mai mult ca aurul cel sfânt.
Căci de se duc şi tu nu-i afli
să le urmezi cuvântul greu,
te va-nfrunta şi conştiinţa,
te va-nfrunta şi Dumnezeu…

Traian Dorz, Cântări noi

Milostenia

Sf. Ioan gură de Aur, Problemele vietii (Ed. Egumenita)

5 paini si 2 pestiPorunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin, ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Pentru că nimeni nu este atât de sărac, încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie (Marcu 12, 42). Celui care dă ceva din puţinul pe care îl are, se poate să i se socotească mai mult decât celor care dau mult, din multele lor bogăţii. Valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm. De aceea, nu trebuie să ne uităm la văduvă, care a dat numai doi bani, ci la faptul că deşi nu i-a mai rămas nici un ban, nu i-a părut rău pentru jertfa ei. În felul acesta, ea şi-a dat toată averea.
Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipseşte bunăvoinţa, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogaţi. Bogaţii nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că au bani mulţi şi cu toate acestea, nu îşi înmoaie inima. „Dar ei fac milostenii”, îmi spui tu. Să ştii că dacă mărimea milosteniei lor nu este după mărimea averii pe care o au, nu vor scăpa de iad. Cu cât sunt mai bogaţi, cu atât sunt mai datori să-i ajute pe cei săraci, fără să se teamă că averea lor se va împuţina.
Şi cu adevărat, să ştiţi că atunci când facem milostenie, averea noastră nu se împuţinează, ci sporeşte. Cheltuim, dar avem mai mulţi bani. Dând milostenie, facem cea mai bună investiţie. | Continuare »

Mărturisitori cere Domnul

Traian Dorz, Calea bunului urmaş

1. Nici o mărturisire nu poate avea putere şi crezare dacă nu se întemeiază pe aceste cuvinte: Eu am văzut!…
Căci cine n-a văzut el însuşi, cu ochii lui, ceea ce susţine, nici el nu poate fi convins deplin
şi nu poate nici convinge pe alţii.
De ce oare atâtea predici sunt lipsite de putere şi de viaţă?
De ce atâţia predicatori vorbesc zadarnic,
dacă nu chiar stricător sufletelor şi adevărului?
De ce cuvintele lor nu mişcă pe nimeni şi nu rodesc nimic bun în nimeni?
Pentru că ei înşişi nu trăiesc ceea ce spun.

Predica-de-pe-munte

2. Pe aleşii Săi, Domnul îi trece prin multe încercări şi experienţe în lume
nu numai pentru a-i verifica, a-i curăţi şi a-i învăţa,
ci mai ales pentru că – deoarece Dumnezeu are nevoie de ei ca de nişte mărturisitori în lume – şi ei au nevoie să se încredinţeze personal de adevărul pe care trebuie să-l mărturisească cu puterea celui deplin convins,
a celui ce a văzut cu ochii lui.
Iar ei nicăieri nu-L vor putea cunoaşte cu adevărat pe Iisus ca în mijlocul valurilor şi al încercărilor.
De aceea, cine nu le cunoaşte, nu poate fi un ales al lui Hristos. | Continuare »

SEMNUL LUI DUMNEZEU PE FRUNTE

Vorbirea fratelui Titus Neculcea de la nunta de la Leorda – 26 iulie 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
mielul lui dumnezuNe bucurăm din toată inima pentru marele şi frumosul număr de fraţi pe care-l vedem. Aşa cum spune şi în Apocalipsa: „Am văzut o gloată mare, pe care nimeni n-o putea număra, care venea de pe pământ… care şi-au spălat hainele în Sângele Mielului”. Credem cuvintele acestea, prin faptul că vedem şi aici pe pământ asemenea mişcări, asemenea dorinţe, asemenea credinţă, potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu, pe care cu toţii l-am citit şi-l credem. Deci numărul acesta care ne împresoară şi ne mişcă dă de înţeles că tot ce e scris, prin Duhul Sfânt, în Sfintele Scripturi este un mare adevăr, care trebuie crezut. Şi ne bucurăm şi vrem şi noi să fim părtaşi la aceleaşi bucurii veşnice care sunt pregătite acolo pentru cei ce-L iubesc pe Domnul Iisus.
Înainte de toate, aş vrea să citesc doar câteva versete din Ezechiel capitolul 9, după care vom căuta să scoatem în evidenţă realitatea lucrurilor aşa cum trebuie să se petreacă practic în viaţa fiecăruia dintre noi, ca să ştim şi noi ce avem de făcut, dacă cu adevărat suntem întorşi la Dumnezeu. Să ne verificăm noi înşine starea şi viaţa noastră, pentru ca acolo unde într-adevăr nu corespund să putem zice şi noi: „Începând din seara aceasta, Doamne, ajută-mă să pun un început bun” – lucru care se cere să-l zicem totdeauna în rugăciunile noastre, în orice zi. Dimineaţa, când începem lucrul, să zicem şi aceasta: „Doamne, ajută-mă să pun un început bun. Nu numai în lucrurile pământeşti, ci şi în lucrurile duhovniceşti”. Şi, în felul acesta, să putem cu toţii creşte în har, în cunoştinţă, în puterea de trăire, de înfrânare şi de ascultare, ca să mergem din putere în putere, spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea noastră.
Vă rog să mă urmăriţi. O să citesc mai rar, căci nu văd prea bine, dar vrem să înţelegem taina din acest text, felul cum trebuie să-l înţelegem, aşa cum a fost el scris în Scripturi. Şi zice aşa, începând cu versetul 1: „Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: «Apropiaţi-vă voi, care trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!». Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus, dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in şi cu o călimară la brâu. | Continuare »

GHEORGHE MUNTEANU din Batiz – Hunedoara

S-a stins în spitalul din Deva, în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 1937. Vestea plecării lui ne-a umplut de durere. Dragul nostru frate era în plină viaţă şi activitate duhovnicească… Înmormântarea sa a fost în ziua de Bobotează, 1937

S-a născut în anul 1895, în satul Batiz şi a fost singurul fiu al părinţilor săi, Gheorghe şi Firuţa.
Fratele Gheorghe Munteanu a fost printre primii ostaşi ai Domnului din Hunedoara, care a devenit în curând judeţul Oastei. Din primele zi­le când i-a căzut în mână foaia «Lumina Satelor» scrisă de Părintele Iosif, inima lui s-a ataşat total faţă de părintele şi de Lucrarea Oastei Domnului.
Mama sa, Firuţa, a fost o femeie evlavioasă şi şi-a crescut pe singurul ei fiu în frica şi ascultarea lui Dumnezeu, aşa că întoarcerea lui la Domnul a fost ca o urmare normală a creşterii primite din copilăria sa. S-a înscris în Oastea Domnului încă din primii ani ai Oastei, printre cei dintâi ostaşi hunedoreni.

Încă din primele zile după hotărârea sa, a început o puternică lucrare pentru răspândirea Cuvântului Sfânt şi întoarcerea la Dumnezeu, atât în satul natal, cât şi în toate satele din jur şi până departe, vestind Lucrarea Oastei Domnului şi chemând sufletele să se întoarcă la Dumnezeu. Chemările lui la Domnul erau pline de pilde şi întâmplări din viaţa sa, toate având un puternic înţeles duhovnicesc şi fiind ascultate cu multă luare aminte şi dragoste de către toţi. În multe din aceste cuvântări vorbea cu recunoştinţă despre mama lui credincioasă, despre grija cu care l-a îndemnat ea către Dumnezeu, despre asprimea cu care îl ferea ea de orice obicei rău şi despre felul duios în care îl învăţa să se roage şi să împlinească voia lui Dumnezeu.
Fratele Gheorghe s-a căsătorit în anul 1918 cu soţia sa Maria. Au avut împreună patru copii. Sora Măriuca este cea mai mare, născută în 1919. După ce a crescut mai mare, ea a început să-l urmeze pe tatăl ei prin toate adunările, spunând mişcătoare poezii care storceau lacrimi din ochii tuturor celor ce ascultau. | Continuare »

Slăvit să fii

0-cop-Ca-o-oaie-webSlăvit să fii pentru mila Ta, Doamne,
slăvit pentru-a Ta îndurare,
Tu, Cel ce din noaptea amară
îmi faci ne-ncetat sărbătoare.

Slăvit să fii că-mi arăţi doar iubire
când Tu, numai Tu ştii de mine,
şi blând mi-ntinzi mângâiere
când nimeni, Doamne, nu vine.

Slăvit să fii că nu-ntorci cu tristeţe
obrazul lovit de-a mea vină.
Când vin plin de lacrimi spre Tine,
privirea Ţi-e numai lumină.

Slăvit să fii că primeşti cu plăcere
chiar numai dorinţa de-a face,
când eu abia-ntorc înspre Tine,
cu drag braţul Tău se desface.

Slăvit să fii, Domnul meu, pe vecie
că Tu Te apleci pân-la mine
când eu nu-ndrăznesc să m-apropii
cu dorul întreg în suspine.

Slăvit să fii, doar slăvire să-Ţi vină
din tot ce făptura-mi nălţa-va,
din toate-ale mele adună-Ţi
doar slava, Iisuse, doar slava.

Lidia Hamza

Curajosul arhimandrit Scriban din Bucureşti

…s-a stins din viaţă în ziua de 4 ianuarie 1949, în vârstă de 70 de ani, după ce toată această viaţă şi-o închinase Domnului, călugărindu-se.

Printre primii cei mai curajoşi apărători ai Oastei Domnului a fost şi arhimandritul Iuliu Scriban din Bucureşti. Acest om sincer şi înţelept era adânc încredinţat de Duhul Sfânt că Părintele Iosif Trifa şi minunata Lucrare duhovnicească începută prin el erau de la Dumnezeu. Şi, fiind con­vins deplin de acest adevăr, n-a mai putut fi clintit de pe temelia acesta de nici o putere.
În clipa când a­ceastă Lucrare a început să se afirme puternic ca o nădejde de însănătoşire a Bisericii şi de înviere a neamului, acest om, care era însufleţit numai de aces­te nobile idealuri şi săritor în a apăra tot ce este bun, s-a ataşat total de ideea Oastei şi de iniţiatorul ei. Ani de zile a sărit în apărarea ei, de fiecare dată când vreun necunoscător ori vreun răutăcios îndrăznea s-o atace. Cu condeiul său ascuţit şi cu inteligenţa sa sclipitoare, părintele Iuliu era totdeauna în fruntea apărătorilor dreptăţii, ai curăţiei şi ai adevărului.

De o vârstă cu celălalt mare prieten şi apărător al Oastei Domnului, cunoscutul scriitor Gala Galaction, el s-a stins din viaţă în ziua de 4 ianuarie 1949, în vârstă de 70 de ani, după ce toată această viaţă şi-o închinase Domnului, călugărindu-se.
Fiind necruţător cu slăbiciunile sale, a luptat cu toată puterea să le înlăture şi din alţii. Urând păcatul de pretutindeni, a luptat să-l înlăture mai ales din viaţa Bisericii. De aceea el şi-a pus toată puterea minţii şi a inimii lui în slujba însănătoşirii morale a obştii noastre duhovniceşti, a societăţii noastre creştine. De la începutul Primului Război Mondial şi până la terminarea celui de-al doilea, aproape n-a fost zi în care să nu-i răsune glasul scrisului său în vreuna sau mai multe publicaţii, atât bisericeşti, cât şi laice, în apărarea vreunui adevăr sau în osândirea vreunei minciuni. În sprijinul vreunei nevinovăţii şi în judecarea vreunei nedreptăţi. | Continuare »

Prezenţi la lupta începută!…

PPr-Vladimirreotul Vladimir Popovici – «Ostaşul Domnului», ianuarie 1935

Fraţi ostaşi ai lui Iisus!
S-a început iarăşi furtunoasa zonă drăcească de prigonire a Duhului lui Dumnezeu. Căci scris este desluşit: «Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniţi» (II Tim. 3, 12). Şi că «partida aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire» (Fapte 28, 22).IH_Crucea
Dar aceasta este soarta de totdeauna a adevăraţilor ucenici ai Domnului. Şi acesta este semnul de adevărată urmare a lui Iisus. Aceasta este «crucea» Domnului!
Dar noi nu ne vom teme de nimeni şi de nimica, afară de Unul Dumnezeu şi de păcat. Căci Domnul zice: «Vai inimilor celor fricoase! Şi mâinilor celor slabe ale păcătosului, care umblă pe două cărări» (Înţelep. Sirah 2, 13).
Noi ne aflăm în această strâmtoare, în această zonă de prigonire, în acest «Pathmos», «din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Iisus Hristos» (Apoc. 1, 9).
Dar noi vom răbda până la sfârşit, ca să ne mântuim (Mat. 24, 13). Căci dacă vom răbda, vom şi împărăţi împreună cu El, iar dacă ne vom lepăda de El, şi El se va lepăda de noi (II Tim. 2, 12).
Vom fi răbdători în suferinţe (Rom. 12, 12), pentru că prin răbdare vom dobândi făgăduinţa (Evrei 10, 36).
Răbdarea noastră ne va aduce biruinţă (Rom. 5, 4). Noi vom lupta până la moarte pentru adevăr şi Domnul Dumnezeu Se va lupta pentru noi (Înţelep. Sirah 4, 30). Noi vom vorbi despre învăţăturile Domnului înaintea împăraţilor, şi nu ne va roşi obrazul (Ps. 119, 46).
Noi vrem să ascultăm de Înţelepciune (de Iisus) şi să ne înţelepţim şi nu vrem să ne îndepărtăm de la dânsa, căci fericit este bărbatul ce-L ascultă şi omul care va păzi căile Lui (Pilde 8, 33–34).
Noi vom rămâne credincioşi, prin urmare, «duhului de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea lui Iisus» (Efes. 1, 17), dat de Domnul într-o măsură bogată preaiubitului nostru trezitor şi îndrumător pe căile adevărului mântuirii sufleteşti, Păr. Iosif Trifa, cu nume nemuritor în istoria Bisericii noastre pravoslavnice româneşti. El ne-a trezit. El ne va şi duce la ţinta luptei începute. | Continuare »

EU TE PĂSTREZ, IISUSE

Sf-Serafim-de-Sarov-21Traian Dorz,  din Cântarea Cântărilor Mele

Eu Te păstrez, Iisuse, pe veci în locul drag
din chivotul fiinţei, prin Taina-mpărtăşirii
şi cea mai dulce clipă mi-e-atunci când mă retrag
cu Tine-n rugăciunea şi-n liniştea iubirii.

Tot ce mi-ai dat prin viaţă am strâns şi-am tot păstrat,
anaforă sfinţită din masa-mbelşugată,
ea-i hrana mea de astăzi pe unde-s înnoptat
în loc pustiu pe drumul spre Casa-ndepărtată.

Când inima sfârşită abia mai poate-n drum,
din Tainica Fiinţă cu foame ospătează
şi prinde iar putere prin arşiţă şi scrum
să creadă şi să lupte mai caldă şi mai trează.

Păstrează-mă, Iisuse, Te rog, la Sânu-Ţi Drag
şi Te păstrează-n mine prin Taina-mpărtăşirii,
căci veşnicia-i clipă atunci când mă retrag
cu Tine-n rugăciunea şi-n liniştea Iubirii.

Şi cât rămâi Tu-n mine şi-n Tine eu rămân,
umblarea vieţii mele e roadă şi lumină,
fiinţa mea sfinţită de dulcele Tău Sân
se va cuprinde-n Tine eternă şi divină.

„Fă o lucrare în mijlocul poporului acestuia!“

Fragment din cuvântul fratelui Traian DORZ de la prima Sărbătoare Literară – Sibiu, 1 ianuarie 1985

…1-ian-'85În toată lucrarea mântuirii noastre, Arhanghelul Gavriil se arată ca acel sol al lui Dumnezeu care a fost folosit pentru înştiinţarea, în primul rând, a Sfintei Fecioare. Probabil că noaptea, în noaptea aceea când Sfânta Fecioară medita în rugăciune şi în citirea Sfintelor Scripturi la profeţia de la Isaia, [ea] se va fi gândit: „Ce fecioară minunată trebuie să fie aceea despre care scrie profetul că a fost aleasă să Se întrupeze din ea Dumnezeu-Emanuel!”. Şi se va fi gândit ea cu rugăciune: „Doamne, dacă aş ajunge să cunosc eu fiinţa acesta, cât de adâncă smerenie i-aş arăta şi cât de adânc m-aş pleca să-i slujesc eu!”.
Atunci a apărut îngerul şi i-a spus: „Pentru că te-ai smerit atât de adânc, Dumnezeu te-a ales pe tine!”.
Poate că în Noaptea Naşterii a venit acelaşi înger, poate îngerul Gavriil, să le vestească şi păstorilor. Lui Daniel, îi spune el: „Eu sunt îngerul Gavriil, care stau în faţa lui Dumnezeu”. Pe el l-a ales Dumnezeu să înştiinţeze despre aceste lucruri. Poate că el a fost şi cel care a venit la păstori.
Poate că şi păstorii, în seara aceea, vorbind între ei, se vor fi gândit la profeţii şi vor fi aşteptat şi ei mereu pe Mesia să vină, şi se vor fi gândit între ei: „Doamne, oare când va fi? O, dacă am ajunge şi noi să-L vedem!”.
Poate că au fost mulţi păstori atunci pe toată câmpia aceea; dar îngerul Domnului n-a venit decât la aceştia. De ce? Pentru că numai aceştia se preocupau de problema aceasta. Pentru că numai ei doreau să ajungă să-L cunoască. Şi atunci îngerul le-a spus: „Bucuraţi vă! S-a născut Acela pe care-L aşteptaţi! Duceţi-vă colo şi-L veţi găsi, şi-L vedeţi”. Şi zice: „S-au dus şi L au văzut, şi s-au întors plini de bucurie!”. | Continuare »

LA 88 DE ANI…

Mormant_pr_Iosif_Trifa_813Ovidiu Rus

Duh sfânt al Oastei, vino în noi şi te aşază,
la cumpăna aceasta de lupte şi de ani,
adu-ne tu, în noaptea singurătăţii-o rază;
se zbate-al nostru suflet ca prins între duşmani.

Ierusalim al Oastei, ţi-e fiica alungată
şi lepădată plânge pe drumul părăsit,
cu jalea-n ochi spre fiii ei dragi pe care-odată
i-a învăţat iubirea la sânul ei iubit.

Şi ea-i ca şi Rahela cea nemaimângâiată,
căci prea cu dor şi lacrimi, şi jertfă i-a hrănit.
Alături, printre gloate, marama ei curată,
doar ea-Ţi mai şterge plânsul, Iisus cel Răstignit.

…Sfânt Înger al Lucrării, dezvăluie-ne taina
cu zvon de veşnicie şi dor nepământean
aflată de iubirea ostaşilor ce-n haina
de Nuntă-s azi, cu-n Mire, pe un ceresc liman…

Şi-mbracă-ne, Sfânt Înger, în haina de lumină
şi-n răstignirea Crucii cuprinde-ne deplin,
ca rostul sfânt al Oastei şi taina ei divină
un rod ceresc să crească, prin noi, spre câţi mai vin.

PREASFÂNTĂ MAICĂ, TE PRIVESC

Fuga-in-Egipt_7Preasfântă Maică, te privesc,
cu Fiul tău Dumnezeiesc
şi fericit mă minunez
cum Îl iubeşti şi cum veghezi,
cum te apleci spre Fiul tău,
cum te uimeşti de chipul Său,
cum legeni scumpul tău Odor,
cântându-I lin şi iubitor:

Nani-nani, Fir-de-Crin,
dormi cu Maica, Fiu Divin,
nani-nani, trist Copil;
Tată Sfânt, veghează-mi-L.

O, cum de fericită-L culci,
cântându-I psalmii cei mai dulci
şi-n ceasul sfintei rugăciuni
mânuţele cum I-mpreuni;
oştiri cereşti privesc de sus,
tu-I faci hăinuţe lui Iisus;
păstori şi magi privesc din prag,
tu-I cânţi şi-L alăptezi cu drag. | Continuare »

[Hristos va vorbi mereu]

Fuga-in-Egipt-6Traian DORZ, cugetări – Calea bunului urmaş

… Cât de mişcător vorbesc despre Dumnezeirea Domnului Iisus Hristos tocmai ura şi împotrivirea stârnite contra Lui! Ura care nu s-a stins nici azi, dar care nu L-a putut nici înfrânge, nici întuneca.
Hristos va sta în lume şi va vorbi lumii atâta vreme cât El Însuşi va voi. Nici o putere din lume nu va putea acoperi glasul Lui până nu şi-L va retrage El Însuşi.

Caiafa va pieri, Irod va muri mâncat de viermi, Iuda se va spânzura, Nero va înnebuni şi se va sinucide, Iulian va fi înfrânt…
Toţi vrăjmaşii lui Hristos şi ai Evangheliei Sale vor fi îngropaţi rând pe rând în înfrângere, în ruşine şi în uitare. Dar Hristos va vorbi mereu.

Hristos va vorbi împotriva păcatului din lume şi din Biserică, împotriva răutăţilor şi a fărădelegilor de orice fel, fie ale celor dinăuntru, fie ale celor din afară, împotriva exploatării şi a urii de orice fel, împotriva oricărei crime, agresiuni şi discriminări de rasă sau religie. Împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi a oricărei prefăcătorii şi asupriri. Şi nimeni nu-I va putea înăbuşi glasul niciodată.
O, câte nedreptăţi şi grozăvii s-au săvârşit, spre a fi înăbuşit glasul lui Iisus, câţi vrăjmaşi din afară şi dinăuntru s-au ridicat împotriva Lui! Câte uneltiri şi vânzări, câte trădări şi rătăciri, câte lepădări şi asupriri împotriva Lui!
Şi totuşi, iată că El vorbeşte mereu. Slavă veşnică Lui! Amin.

Sfinţii paisprezece mii de prunci ucişi de Irod în Betleem

Proloagele Sfinţilor şi a Sfintelor  – 29 decembrie

Irod, văzând că s-a batjocorit de magi, s-a mâniat foarte. Dar asupra cui s-a mâniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Împăratului iudeilor cel de curând născut. S-a mâniat asupra magilor, că nu s-au întors la dânsul spre a-i vesti despre Prunc, iar asupra lui Hristos s-a mâniat, temându-se ca să nu-i ia împărăţia. Căci Irod socotea că Hristos voieşte să împărăţească cu împărăţie pământească, neştiind că împărăţia Lui nu este din lumea aceasta. Ce a făcut ticălosul Irod? Neputând nici magilor să le răsplătească pentru că se duseseră, nici pe Hristos să-L ucidă, pentru că nu-L afla, a vărsat mânia sa asupra nevinovaţilor prunci. Ca o fiară cumplită, când se răneşte de cineva şi nu ia seama asupra aceluia care a rănit-o, ci ori ce-i iese înaintea ochilor, aceea răneşte şi rupe ca pe însuşi acela ce ar fi rănit-o. Aşa şi Irod, fiind rănit cu mânia şi neaflând pe aceia prin care s-a rănit, răpea şi omora pe pruncii care cu nimic nu-l mâhniseră. Trimiţând ostaşi înarmaţi ca spre război, a ucis pe toţi pruncii ce erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de la doi ani şi mai jos, după vremea care i se adeverise de la magi.

Prunci se omorau în multe chipuri. Pe unii îi tăiau cu sabia, pe alţii îi ucideau de piatră şi de zid, pe alţii îi trânteau la pământ şi îi călcau în picioare, pe alţii îi sugrumau cu mâinile, iar pe alţii îi rupeau şi-i despicau; pe unii îi însuliţau şi pe alţii îi tăiau în două. Mamele plângeau cu amar, până la cer strigau, smulgându-şi părul, rupându-şi hainele şi trupurile, încât s-au împlinit cele zise de proorocul Ieremia: Glas în Rama s-a auzit, plângere, tânguire şi ţipet mult. Rahila plângându-şi pe fiii săi şi nu putea să se mângâie, căci nu mai erau. Rama era o cetate mică, care se numea aşa fiindcă stătea la un loc înalt ce era în hotarele lui Veniamin. | Continuare »

Primiţi pe Domnul vostru

O, vouă celor umili, v-aduc o veste nouă,
ce voi, împovăraţii, pân’ azi n-aţi auzit:
IISUS HRISTOS, prin Crucea şi Jertfa Lui, şi vouă,
iertare, mântuire şi har v-a dăruit!

Mulţimea de păcate atât de mari şi grele,
cu care viaţa-ntreagă mereu v-aţi încărcat,
El le-a luat asupra-Şi, S-a-mpovărat cu ele,
şi sus pe lemnul Crucii cu sânge le-a spălat.

El, din osânda morţii, din veşnica pieire,
cu Jertfa Lui, prin Cruce, Iertare v-a adus,
căci, prin credinţa-ntr-Însul, viaţă, mântuire
şi pacea Lui cea dulce v-a dăruit de Sus.

Primiţi pe Domnul vostru!… Cu lacrimi de iubire
şi inima şi casa deschideţi-I deplin,
căci unde intră Domnul, cereasca-I strălucire
din casa jalei face un colţ de rai senin!

Primiţi pe Domnul vostru, voi, cei ce-aţi tras cu trudă
şi fără vreo nădejde amarele poveri, –
şi-atunci, în ochii voştri, pe faţa voastră udă
va străluci lumina cereştii înfieri. | Continuare »

[Audienţă în problema legalizării Oastei Domnului – 1956]

În dimineaţa de 28 decembrie [1956] eram la Bucureşti cu un scurt memoriu către patriarh, prin care îi ceream o audienţă în problema legalizării Oastei Domnului. Din gară am telefonat şefului de la Interne, după cum îmi poruncise.
M-a întâlnit la ceasul din faţa Universităţii, unde i-am predat o copie după memoriu. Apoi mi-a zis:
– Acum te duci la Patriarhie. Vei vorbi cu patriarhul şi vă veţi înţelege. După aceea, la plecare, îmi vei da telefon din nou, ca să văd ce aţi aranjat.
La Patriarhie m-a întâmpinat uriaşul îmbrăcat în haine preoţeşti. De data asta, când i-am spus cine sunt, a făcut un gest de largă bunăvoinţă şi, cu un zâmbet prietenos, mi-a deschis uşa de la cabinetul patriarhului, anunţându-mă:
– Poftiţi la Prea Fericirea Sa!

Părintele patriarh, cu o înfăţişare slăbuţă şi binevoitoare, m-a primit cu braţele deschise. I-am sărutat dreapta, iar dânsul m-a îmbrăţişat, sărutându-mă pe obraz şi spunându-mi:
– Fii binevenit, frate Dorz!
M-a aşezat la masă alături de dânsul, a poruncit să ni se aducă două cafele, apoi, după ce m-a ascultat cu răbdare şi atenţie asupra situaţiei şi necazurilor noastre, mi-a luat memoriul, l-a citit şi, la urmă, mi-a zis:
– Să căutăm împreună, frate Dorz, orice posibilitate pe care am avea-o spre a soluţiona problema dumneavoastră. Dar aceasta se va putea numai în cadrul statutelor existente pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe. Nici o altă cale de soluţionare nu există. Iată aici – continuă el, întinzându-mi o carte – asta este cartea statutelor Bisericii noastre. Ia-o la dumneata acasă, cerceteaz-o şi studiaz-o în linişte. | Continuare »

PILDELE LUI SOLOMON, capitolul 1

Traian Dorz, versificarea

Mahrama_1Strigarea Înţelepciunii.

1. A lui Solomon proverbe, pildele ce le-a spus el,
Solomon, fiul lui David, împărat lui Israel,

2. Pentru ştirea-nţelepciunii şi a bunei cunoştinţi
şi pătrunderea adâncă a cuvintelor cuminţi,

3. Spre aflarea-nţelepciunii de bun-simţ şi umblet drept,
de nepărtinire-n cinste şi de-a judeca-nţelept,

4. Ca cei ne-ncercaţi să afle agerime minţii lor,
tânărul să poată-ajunge chibzuit şi simţitor.

5. Dar s-asculte şi-nţeleptul, căci ştiinţa-şi va mări,
iar cel priceput, prin ele, şi mai iscusit va fi.

6. Spre a prinde înţelesul unei pilde sau cuvânt,
tâlcul şi-adâncimea vorbei înţelepte pe pământ.

7. Frica Domnului e pururi al ştiinţei început,
dar nebunii nu ţin seama de-al luminii drum plăcut.

8. Fiule, ascultă sfatul ce-al tău tată ţi-l va da
şi-ndrumarea mamei tale, cât vei fi, n-o lepăda!

9. Căci acestea-s o cunună pentru capul tău plecat
şi un lanţ frumos de aur pentru gâtul tău curat. | Continuare »

Dacă vei primi…, dacă vei păstra

Traian Dorz,
HRISTOS – TEZAURUL ÎMPĂRATULUI SOLOMON

 Proverbe 2, 1:

«Dacă» este o condiţie. «Dacă» este o poartă. Dacă vei primi, ai. Dacă vei păstra, vei avea. Dacă nu primeşti, nu ai. Dacă nu păstrezi, în zadar ai primit. Ba eşti încă mai nenorocit în ziua trebuinţei, fiindcă ştii că ai primit. Şi că ai fi putut să ai. Dar n-ai păstrat! Mulţi au primit un nume bun, prin naşterea din nişte părinţi vrednici.
Dar, dacă ei înşişi nu şi-au mai păstrat acest bun nume, necontinuând trăirea unei aşa vieţi vrednice cum au avut părinţii lor, în zadar!
Numele bun al părinţilor lor i-a însoţit pe fii până când a început să le fie cunoscut propriul lor nume. După aceea, numele lor a căpătat valoarea trăirii lor. Şi va rămâne apoi numele lor şi în amintirea lui Dumnezeu, şi în cea a oamenilor, cu valoarea vieţii şi a faptelor pe care le-au trăit ei.
Mulţi au primit o avere bună, prin moştenirea de la nişte înaintaşi harnici şi cumpătaţi.
Dar dacă ei n-au ştiut apoi să păstreze prin muncă şi cumpătare această avuţie, ci, prin lene şi risipă, şi-au pierdut-o – în zadar! Cât de mare şi de frumoasă să le fi fost moştenirea, fiii netrebnici şi risipitori o pierd curând şi rămân în zdrenţe. Pentru că n-au ştiut să păstreze darul dragostei părinteşti, merită, pe urmă, tot dispreţul şi ruşinea.

Sufleteşte, noi am primit atât de mult!
Cum ne-am purtat însă faţă de tot ce am primit şi primim mereu?
Am primit un nume sfânt: de fii ai Luminii (1 Tes. 5, 5).
Am primit o moştenire sfântă: moştenirea lui Hristos (Rom. 8, 17).
Am primit o cetăţenie şi o Patrie sfântă: cea din ceruri (Evrei 11, 16).
Am primit o veste mântuitoare: Evanghelia lui Dumnezeu (1 Tes. 2, 13).
Am primit o chemare slăvită: de a fi împreună-lucrători cu Dumnezeu (1 Cor. 3, 9).
Am primit dreptarul învăţăturii sănătoase (2 Tim. 1, 13). | Continuare »

Acatistul Sfântului Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Rugăciunile începătoare

Condacul 1
Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mantuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!

Icosul 1
Îngerii văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că patimilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!

Condacul 2
Nesuferind iudeii râvna ta cea dumnezeiască, cu care grăiai împotriva lor şi-i mustrai cu îndrăzneală, s-au pornit asupra ta să te ucidă pentru că ei nu ştiau să cânte: Aliluia ! | Continuare »

O datorie creştinească

Traian DORZ, din ISTORIA UNEI  JERTFE

La 25 de ani de la înfiinţarea Oastei, a căror împlinire se apropia la Anul Nou 1948, ne gândeam să facem un praznic deosebit.
Împrejurările însă continuau să ne fie mereu potrivnice, atât în ce privea desfăşurarea unui program deosebit, cu această ocazie, la Sibiu – cât şi greutăţile materiale cu care luptam.
Am ţinut însă cu ocazia aceasta să-i îndemnăm pe toţi fraţii la împlinirea celor mai arzătoare dintre datoriile noastre creştineşti de Sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou, mai ales în împrejurările de mari lipsuri care erau atunci în toată ţara.
Astfel în numărul pentru 25 decembrie 1947 am dat la foaie următoarea înştiinţare:

„O datorie creştinească
Fraţii au hotărât ca de Sărbătorile Naşterii Domnului să fie cercetaţi în chip deosebit toţi cei care se găsesc în temniţe, în spitale, în aziluri, în orfelinate şi oriunde sunt semeni de ai noştri în suferinţă.
Este de datoria noastră, a fiecăruia, cercetarea celor bolnavi, neputincioşi şi închişi. De aceea credem că este bine şi potrivit să dăm acest îndemn tuturor fraţilor şi surorilor noastre.
Rugăm deci, pe cât se va putea, ca toţi fraţii noştri din toată ţara, în chip deosebit, să socotească ziua de duminică, a patra zi de Crăciun, ziua cercetării şi ajutorării celor lipsiţi.
Acolo unde sunt în apropiere spitale, aziluri de bătrâni, orfelinate sau temniţe, fraţii se vor împărţi pentru a-i cerceta, ducându-le Cuvântul lui Dumnezeu în cărţi şi vorbiri şi, pe cât se poate, şi hrană trupească rece şi caldă, precum şi îmbrăcăminte.
În acest scop se va lua din timp legătura cu conducerea acestor aşezăminte, pentru ca totul să decurgă în ordine. Dacă este posibil, se va căuta ca înainte de împărţirea darurilor să se ţină un program religios cu cei cercetaţi.
Acolo unde în apropiere nu sunt nici spitale, nici aziluri, nici închisori, fraţii vor cerceta pe cei bolnavi din apropierea lor, mângâindu-i şi ajutându-i.
Domnul să vă dea tuturor o iubire jertfitoare“!

UN COPIL NI S-A NĂSCUT

Traian DORZ

Un copil ni S-a născut
şi-un Fiu ni S-a dat,
Sfântu-i Nume cunoscut
fie lăudat.

Fie lăudat,
fie-n veci cântat
Sfântul Fiu Iisus
cel venit de Sus,
să venim,
să-L privim,
să-L iubim,
să-L slăvim,
să-L vestim
pe Iisus, pe Iisus, pe Iisus…

Iată şi eu, copilaş
vin, Iisuse-al meu,
cu iubiţii îngeraşi
să mă-nchin şi eu.

Fă-ne, Doamne, şi pe noi
credincioşi să-Ţi fim,
ca şi-n Viaţa de Apoi
să Te preamărim…

La naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos au cântat mulţi, iar la moartea Lui au plâns puţini. Pentru că a cânta este foarte uşor, pe când a plânge este foarte greu. (Traian DORZ, Cugetări)