Apostolul Pavel în luptă cu „litera Legii“

Preot Iosif TRIFA, «Spre Canaan»

Cel mai dârz apărător al lui Iisus cel Răstignit
Citind cu atenţiune epistolele Apostolului Pavel, prin toate vezi trecând o aprigă pornire contra Legii, contra tăierii împrejur şi contra altor rânduieli intrate din Vechiul Testa­ment. Rămâi oarecum nedumerit şi îţi vine să te întrebi: de ce oare această pornire, căci doar Legea nu era ceva rău în sine şi nici celelalte rânduieli din Vechiul Testa­ment?

Dar, adâncind epistolele dumnezeiescului apostol, în­dată afli explicaţia. Pavel Îl apară pe Iisus cel Răstignit. Îl apără faţă de „litera Legii“ din Vechiul Testament.
Când S-a pogorât Mântuitorul în lume, viaţa religi­oasă a iudeilor era plină de rânduieli şi forme goale. Era spălarea blidelor pe dinafară (Luca 11, 39). „Litera“ o­morâse duhul (II Cor. 3, 6).

O pildă din cele multe: Mântuitorul e mustrat de „păzitorii legii“ pentru că a vin­decat în ziua sâmbetei o sărmană femeie care de optsprezece ani se chinuia de duhul cel necurat. „Păzitorii legii vedeau aci călcarea Sabatului“. Vedeau „litera legii“, pentru că pierduseră duhul ei.
Cum cei dintâi creştini erau din rândul evreilor, a­ceastă „literă“ a Legii ameninţa şi duhul Evangheliei; a­me­ninţă temeiul Evangheliei: pe Iisus cel Răstignit.

De aici apriga pornire a Apostolului Pavel contra a tot ce ameninţa duhul Evangheliei. În apărarea lui Iisus cel Răs­tignit, Pavel nu cruţă nimic şi pe nimeni. Pentru tăierea împrejur îl înfrun­tă chiar şi pe Chi­fa, apostolul (Gal. 2, 11). Iată, eu, Pa­vel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi ni­mic… voi, care vă so­cotiţi mântuiţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos, aţi căzut din har… V-o spun, eu, Pavel (Gal. 5, 2-5). Căci, dacă mântuirea se capătă prin Lege, atunci degeaba a murit Hristos (Gal. 2, 21).
În apărarea lui Iisus cel Răstignit, Apostolul Pavel era un fanatic. Căci n-am a­vut de gând – le scria corintenilor – să ştiu între voi altceva decât pe Iisus cel Răstignit (I Cor. 2, 2).

Iar galatenilor le scria plângând: „Iar acum după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi stricăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani“ (Gal. 4, 9-10).
Dintre toţi muritorii pământului, Pavel a fost, este şi va fi cel mai dârz, cel mai aprig şi cel mai înfocat apă­rător ai lui Iisus cel Răstignit. | Continuare »

EU N-AM UITAT

Traian DORZ, din CÂNTAREA VEŞNICIEI

Cop-Traim-vremuri-bibliceEu n-am uitat cuvântul: «Aduceţi-vă-aminte!»;
ca fulgerul îmi arde, ca tunetul mi-e spus,
– înaintaşii noştri nu-s pietre ori morminte,
ci steaguri înălţate şi sori ce n-au apus!

Îl văd venind pe ziduri părintele-lumină,
cu fruntea lui şi mâna cea albă – singurel,
şi glasu-i alb întreabă… şi tace, şi suspină,
şi nu-şi mai recunoaşte pe nime’-aici cu el.

Şi văd o Mână Sfântă cum scrie pe o rază
un «Mane, Techel, Fares» pe-acest oraş beţiu
ce cântă-cântă-cântă când tot se ruinează
şi cântecul răsună a jale şi-a pustiu.

Şi văd copii nevârstnici venind ca să se-mbete
de cântecul acestui ţimbal zângănitor
şi sunetul i-nşală – şi sufletele, bete,
se duc pe alte drumuri, pierzându-şi ţara lor.

… Cum m-a-nşelat iubirea să nu văd mai din vreme
că duhul îndărătnic nu poate fi salvat,
că vai e-n veci de cel ce n-ascultă,
nici se teme
şi vai e şi de-aceia ce-n urma lui s-abat!

Acum aud cuvântul: Ia seama ce răsplată
au toţi dărâmătorii – şi teme-te mereu!
– şi mă-ngrozesc ce are să vină dintr-o dată
şi peste-acel ce scrie acuma Dumnezeu!

[Prin alţii, credinţa ta va trăi mereu]

Mormant-pr-Iosif_Trifa_22Traian Dorz, Avuţia sfântului moştenitor (cugetări)

… Dar ferice de tine, suflet credincios!
Tu nu vei mai vedea niciodată moartea, de nici un fel! Pentru tine a văzut-o Domnul tău Hristos. Pentru tine, Iisus Biruitorul a biruit moartea şi a omorât-o. Pentru tine, moartea a fost înghiţită de viaţă cum ziua înghite noaptea şi lumina întunericul (I Cor 15, 54). Ca şi cum nici n-ar fi fost.

Tu, suflet iubit care ai păzit Cuvântul lui Hristos, vei trece dintr-o viaţă la o altă viaţă, fără a simţi nici măcar zguduirea cea mai mică a trecerii acesteia. Domnul Iisus Însuşi ţi se va arăta într-un nimb al luminii veşnice. Şi în mijlocul unei bucurii nemaicunoscute, um-plându-ţi inima ta cu un har negrăit. Te va chema la Sine şi te va cuprinde la Sânul Său.

Corabia ta se va desprinde de la ţărmul acesta lin, nesimţit de uşor… în cântări negrăit de frumoase, în îmbrăţişări negrăit de dulci. Apa va fi limpede, frumoasă şi liniştită. Trecerea senină, plăcută şi luminoasă. Însoţitorii iubitori, drăgăstoşi şi luminaţi. Iar primirea sărbătorească pe celălalt ţărm va fi fericită, slăvită, cerească, în cântări nemaiauzite. Lucrurile şi fiinţele pe care le vei vedea te vor uimi şi te vor ferici, pentru că vei vedea atunci ceea ce nici n-ai fi putut crede înainte şi mult mai mult de atât.

Acolo în ceruri, fiind scris în Cartea Vieţii, vei fi pomenit mereu înaintea Tatălui şi a Îngerilor Lui, pentru că neuitate vor fi şi mărturiile date de tine pentru Domnul înaintea oamenilor (Mt 10, 32). Pe pământ, în mijlocul acelora care te-au cunoscut şi care te-au iubit, se va pomeni mereu de statornicia ta, de răbdarea ta, de ostenelile tale, căci şi tu le-ai pomenit lor de ale Domnului tău şi de ale înaintaşilor tăi… Tot ce ai făcut frumos pe pământ pentru Domnul tău şi pentru semenii tăi se va întoarce nespus mai frumos asupra ta însuţi.

Amintirea ta va dăinui mereu frumoasă şi neuitată, pentru că şi tu le-ai amintit tuturor despre Domnul Iisus şi despre ai Lui. Prin alţii, credinţa ta va trăi mereu, pilda ta frumoasă va fi înmulţită, rugăciunile tale pomenite, cântările tale cântate, numele tău amintit cu dragoste şi cu respect între toţi care Îl vor iubi pe Hristos, până în ziua veşniciei. | Continuare »

«Copiii – calea spre Hristos»

PS-Longhin-de-Banceni-(Mihail-Jar)În ziua de 10 februarie, Prea Sfinţitul Longhin de Bănceni – Ucraina, la invitaţia IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și a părintelui paroh al Bisericii «Sf. Mucenic Haralambie», pr. Ciprian Stanca, a sosit la Constanta, însoţit de un grup de copii şi câteva măicuţe de la Mănăstirea Boian şi câţiva preoţi şi călugări de la Mănăstirea Bănceni, aducând în dar, spre cinstire şi închinare, moaștele Sfântului Serafim de Sarov și ale Sfântului Longhin.
Duminică dimineaţă cei doi ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie la Biserica «Sf. Mucenic Haralambie», împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
După amiază, la Casa de cultură a Sindicatelor din Constanta, Prea Sfinţitul  Longhin a susţinut o conferinţă cu tema „Copiii – cale spre Hristos“ în prezenţa a peste opt sute de participanţi. După o cuvântare deosebit de caldă despre întreaga lucrare pe care o desfăşoară la Mănăstirea Bănceni ca tată a patru sute de copii, pe care i-au înfiat atât Prea Sfinţia Sa cât şi un mare număr de călugări de la Mănăstirea Bănceni sau de măicuţe de la Mănăstirea Boian, multe întrebări au ajuns pe masa Prea Sfinţiei sale, întrebări din diferite domenii, la care dânsul a răspuns înduioşat şi plin de dragostea cu care îi înconjoară pe copii, indiferent de mediul din care provin şi indiferent de starea lor de sănătate, aproape jumătate dintre ei suferind de SIDA sau alte dizabilităţi.
„Când alini durerea unui copil orfan, alini durerea lui Hristos“ a motivat devotamentul său faţă de aceşti copii ai nimănui, chiar fără a judeca părinţii acestora, fiecare dintre aceştia având în spatele abandonării copilului drama sa.

CUVÂNTUL FRATELUI TRAIAN DORZ DE LA ADUNAREA DE COMEMORARE A PĂRINTELUI IOSIF TRIFA DIN 14 FEBRUARIE 1988, DE LA SIBIU

203-webÎn Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Preaiubiţii noştri fraţi şi surori, din toată inima se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu fiecare dintre noi şi toţi împreună pentru sărbătoarea minunată de astăzi şi pentru acest prilej fericit pe care Dumnezeu ne-a rânduit şi ne-a ajutat să-l putem petrece şi trăi împreună aceste câteva ceasuri de sărbătoare neuitată.
Recapitulăm în inima noastră şi-n mijlocul nostru şi împreună cu toţii evenimentul fericit pe care-l sărbătorim acum. Se împlinesc astăzi (zilele acestea) 50 de ani de la trecerea în veşnicie a Părintelui nostru, acest mare om al lui Dumnezeu. Se împlinesc anul acesta multe evenimente fericite pe care le sărbătorim. În 3 martie se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa. La Anul Nou, pe care l-am sărbătorit împreună tot aici, s au împlinit 65 de ani de la înfiinţarea acestei minunate Lucrări a lui Dumnezeu, Oastea Domnului, care a făcut în mijlocul nostru, în Biserica noastră, în credinţa noastră şi în patria noastră lucrarea tainică şi strălucită pe care a făcut-o, la venirea Domnului Iisus pe pământ, propovăduirea Evangheliei Sale.
Domnul Iisus, la venirea Sa, a adus o veste mare şi sfântă, mesajul de la Tatăl. Şi mesajul acesta era: porunca naşterii din nou, porunca întoarcerii de la o viaţă întunecată la o viaţă luminoasă. Porunca trecerii noastre din firea pământească în firea duhovnicească. Pentru că aceasta era chemarea lui Dumnezeu rânduită de El pentru mântuirea omenirii noastre. Mântuitorul, când a venit, cu acest gând a venit: „Trebuie să vă naşteţi din nou! Trebuie să deveniţi făpturi noi, fiinţe noi, pentru că Dumnezeu, Care este sfânt, vrea închinători sfinţi”. Şi El ne-a creat pentru a deveni oameni noi, într-o fire nouă, într-o viaţă nouă, într-o trăire nouă, pentru că numai în felul acesta noi putem realiza voia lui Dumnezeu pe pământ. Voia lui Dumnezeu, care este fericirea noastră şi trupească, şi duhovnicească. Şi a noastră ca indivizi, şi a familiilor noastre, şi a întregii noastre societăţi. | Continuare »

Nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 16-a după Rusalii.

„Ci în toate privinţele arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare în necazuri, în nevoi, în strâmtorări“ (II Cor. 6, 4).

TDorz1Sfântul Apostol începe să arate cu acest verset nouă feluri de încercări prin care trebuie să se verifice vrednicia unui slujitor încercat al lui Dumnezeu. Şi, după răbdarea sa, arătată prin toate acestea, se va dovedi dacă într-adevăr el este un astfel de slujitor, sau nu este.
Şi dovada o va face multa lui răbdare în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri şi în posturi.

Necazurile, nevoile şi strâmtorările sunt cele trei încercări ce vin adeseori de la Dumnezeu, pentru verificarea răbdării noastre.
Bătăile, temniţele şi răscoalele sunt cele trei încercări ce vin de la oameni.
Iar ostenelile, vegherile şi posturile sunt cele trei încercări ce vin de la noi. Pe care noi ni le impunem, pentru biruinţa noastră în celelalte dinaintea lor.

Fiecare dintre aceste grupe de câte trei încercări are acelaşi scop:
să ne încerce multa noastră răbdare;
să ne-o adeverească şi să ne-o pregătească pentru răsplătire, aşa cum a fost răsplătită şi răbdarea Domnului nostru Iisus,
şi cât mai vrednici să ne facă de slujba sfântă în care suntem.
În lumina acestui întreit examen trebuie să ne cercetăm şi noi: în ce măsură suntem vrednici slujitori ai lui Dumnezeu.
Sau, în lipsa lor, să ne recunoaştem nevrednicia pentru ca să ştim cum trebuie să fim, spre a nu ne amăgi şi înşela pe noi înşine în privinţa asta.

Toate aceste nouă feluri de încercări, care vin în viaţa noastră ca nişte examene grele pe care trebuie să le înfruntăm şi să le biruim trecându-le cu bine, sunt de neapărată trebuinţă pentru oţelirea noastră, pentru curăţarea şi înarmarea în vederea marii lupte pe care trebuie s-o dăm zilnic cu păcatul din noi şi din alţii. Cu răul văzut şi nevăzut. Şi cu vrăjmaşii trupeşti şi duhovniceşti. Pentru mântuirea noastră şi a altora, pentru slava şi slujba lui Hristos. Şi pentru grăbirea venirii domniei lui Hristos în locul lui Satan, asupra moştenirii răscumpărate de El cu Sângele Lui.

Frumoasă-i hărnicia

Iisus-Maria-si-Marta-5Frumoasă-i hărnicia ce face tot ce poate
ca-n casa ei să strângă, să aibă din de toate,
când cineva îi vine flămând din depărtare,
să poată să-i deschidă o casă primitoare.

Frumoasă-i alergarea când cineva-i în casă,
spre-a-i arăta o grijă şi-atenţie aleasă,
dar când un om de seamă e-acela, şi vorbeşte,
umblarea-l deranjează şi treaba-l stânjeneşte.

Aşa era şi Marta cea harnică, odată,
când Domnul poposise în casa ei curată;
vorbea Mântuitorul cuvinte neuitate,
dar Marta n-avea stare, umbla cu câte toate.

Ba, încă să se-arate ce harnică-i spre multe,
îşi mai certa şi sora, ca nici ea să n-asculte –
şi-atunci a cam mustrat-o Iisus, cu bunătate,
să-nveţe c-ascultarea mai bună-i decât toate.

N-ai totdeauna-n casă un Om cu vorbă mare,
dar când îl ai, arată-i o sfântă ascultare;
aceasta lui îi place, iar ţie-ţi foloseşte,
purtarea înţeleaptă pe tine te cinsteşte… | Continuare »

TOTUL PENTRU HRISTOS

Mozaic-sf-Pavel-predicandTraian Dorz, Alergarea Stăruitoare

1. Toate darurile noastre de la Dumnezeu, noi pentru Hristos le-am primit.
Darul scrisului, noi pentru Hristos l-am primit; darul vorbirii, pentru El îl avem; darul cântării, darul învăţăturii, al înţelepciunii, al binefacerilor, al puterii – pentru Iisus ni le-a dat nouă Dumnezeu.
Deci suntem datori ca, prin toate acestea, să-L slujim numai pe Iisus.

2. Locul unde suntem puşi, pentru Domnul Iisus îl avem. Vremea în care trăim, puterea de pricepere, de inspiraţie, de lucrare, – toate acestea le-am primit fiecare de la Dumnezeu numai pentru a le pune în slujba lui Iisus, – spre a-L arăta cât mai strălucitor pe Iisus lumii, oamenilor printre care trăim şi umblăm, şi vremii scurte prin care trecem, timpului trecător pe care îl trăim.
Şi numai dacă aşa facem, atunci noi ne-am împlinit bine slujba. Şi numai aşa putem aştepta o laudă de la Acela Care ne-a făcut şi ne-a aşezat acolo unde suntem spre slava lui Hristos, Domnul nostru, – Singurul Mântuitor al fiecărui om şi al întregii omeniri.

3. Oricare din darurile duhovniceşti pe care le-au primit de la Dumnezeu cei aleşi ai Lui este o mare şi scumpă comoară cerească.
Fie darul vorbirii, fie al înţelepciunii, fie al binefacerii sau cântării, sau oricare altfel de dar duhovnicesc, – toate acestea sunt primite de la Dumnezeu – şi nu sunt de la noi. Sunt deci ale Lui – şi nu sunt ale noastre.
Ar trebui, prin urmare, să le punem cu totul numai în slujba slavei Lui – şi nu în folosul nostru, de nici un fel. | Continuare »

M-AM ÎNTÂLNIT CU TINE

Iisus-si-ucenici-3Traian Dorz, Cântările Eterne

M-am întâlnit cu Tine
la un hotar, Iisus,
şi-am ascultat întâiul
cuvânt ce mi l-ai spus;
la-ntâia Ta chemare
Ţi-am spus cu lacrimi: DA
– şi nu uit pân’ la moarte
îmbrăţişarea Ta.

Au fost de-atunci necazuri
cât munţii-ameninţând,
dar Harul Tău mai mare
a fost, de orice rând;
au năvălit vrăjmaşii
cumpliţi ca nişte lei,
dar Tu ai fost, Iisuse,
mai tare decât ei.

Ştiu că şi de-azi ’nainte,
pe-oriunde m-ai purta,
mă va-nsoţi prin toate,
Iisus, puterea Ta
şi-mi vei întinde Mâna,
mai repede să vin,
să mă-ntâlnesc cu Tine
la Alt Hotar Divin.

Maria stătea la picioarele lui Iisus

Iisus-Maria-si-Marta-2Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Torceşti – 29 iulie 1984

Nu vă pară rău că petreceţi aceste câteva clipe în această stare care vă solicită oboseală, vă solicită răbdare, vă solicită atenţie. Pentru că somnul şi odihna totdeauna le avem cu noi, dar nunţi ca acestea, fraţi ca aceştia, cântări ca acestea, mesaj ceresc ca acesta nu totdeauna avem… Duhul lui Dumnezeu nu totdeauna ne cercetează. Bine facem [dacă, atunci] când ne cercetează El, Îl primim şi Îl ascultăm.
Odată, în casa din Betania a celor două surori, Maria şi Marta, şi a lui Lazăr a poposit Mântuitorul. Cunoaşteţi Sfânta Evanghelie în care scrie despre momentul când Marta şi Maria L-au primit pe Mântuitorul în casa lor. Cunoaşteţi şi atitudinea celor două surori faţă de prezenţa Domnului acolo. Din dragoste pentru Domnul, Marta, care era sora cea mai mare şi a căreia era casa în care-L ospăta ea pe Domnul, din dragoste pentru Domnul, ea-şi dădea toate silinţele să pregătească mâncarea cea mai bună, să aştearnă patul cel mai frumos, să cureţe în felul cel mai plăcut locuinţa în care va sta Domnul… Pregătea apă pentru picioarele lor, pregătea hrană, pregătea, poate că, să spele veşmintele lor umplute de praf de pe drumurile lungi pe care mergeau treisprezece bărbaţi străini… adeseori neprimiţi de nimeni, adeseori nehrăniţi, adeseori neadăpostiţi. Marta ştia acest lucru. Cât de puţine case primitoare erau pentru Hristos! Mergând în vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, de câte ori vor fi bătut seara la câte o poartă şi câte un om supărat va fi ieşit, zicând: „Ce bateţi în poarta mea? Eu am fost toată ziua la treabă, acum! N-am palavragit şi n-am vagabondat ca voi! Ce căutaţi voi, treisprezece bărbaţi sănătoşi şi veniţi? Unde-aţi fost? De ce nu vă duceţi să vă ocupaţi o slujbă? De ce nu vă duceţi şi voi să vă câştigaţi o pâine cinstită? Veniţi să vă ţin eu, cu pâinea mea şi să vă adăpostesc în casa mea!”.
Şi, cum Domnul a fost atât de delicat, simţitor, n-a jignit pe nimeni, le va fi spus ucenicilor: „Haidem colo, afară din cetate, să odihnim într-o grădină, să stăm undeva pe iarbă…”. Şi or fi adormit de-atâtea ori flămânzi şi în frig, şi poate că în ploaie, cum se întâmplă cu cei care n-au case şi cum se întâmplă acolo unde sunt prea puţine case primitoare şi inimi milostive. | Continuare »

NUMAI TU MĂ POŢI IUBI

Cop-Prieten-imgTraian DORZ, din «Eternele poeme»

Numai Tu mă poţi iubi,
numai Tu, Iisuse,
oricâte-aş putea greşi,
spuse ori nespuse,
căci Tu vezi ce-mi pare rău
de-orişicare dată
când nu strâng Cuvântul Tău
cu fiinţa-mi toată.

Numai Tu mă poţi ierta
când ştiu să fac bine,
dar nu văd iubirea Ta
cum stă-n prag la mine,
când cu inima gândesc
binele cel mare,
dar cu fapta săvârşesc
răul ce mă doare…

Numai Tu poţi să-mi ajuţi
să-nving slăbiciunea
şi cu cei în veci plăcuţi
să-Ţi trăiesc minunea,
iar în lupta cu cel rău
să-nving de-orice dată,
ca să-mi umple Harul Tău
inima mea toată.

FRUMOS AI FOST, IISUSE

Sfanta-familie-2Traian Dorz, din «Cântările din urmă»

Frumos ai fost, Iisuse, în Cerul cel ascuns,
Frumos în Slava-nchisă şi-n Timpul Ne-nceput,
Frumos în Gândul Veşnic, Frumos în Nepătruns,
dar ca-n Lumina Primă nicicând nu Te-ai văzut.

Preafrumos, preafrumos, preafrumos
e din veci, pe vecie Hristos,
preamărit, preamărit, preamărit
fie El, Cel Frumos şi Iubit!

Frumos ai fost, Iisuse, în staulul umil,
Frumos la Sânul Mamei, Frumos în Templu dus,
Frumos crescând în haruri, Frumos vorbind, Copil,
dar ca în ascultare, neîntrecut, Iisus.

Frumos ai fost, Iisuse, pe muntele Măslin,
Frumos ai fost pe mare, Frumos lucrând slăvit,
Frumos ai fost pe vârful Taborului divin,
dar ca pe Crucea Jertfei, nicicând mai strălucit.

Suntem copii ai lui Dumnezeu şi asemenea Domnului

IH_Crucea_2Sfântul Siluan Athonitul,
«Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei» (Partea III)

Din pulberea pământului l-a zidit Domnul pe om, dar ne iubeşte ca pe propriii Săi copii şi ne aşteaptă cu dor la El. Domnul ne iubeşte până într-atât, încât de dragul nostru S-a întrupat, Şi-a vărsat Sângele pentru noi şi ni L-a dat băutură, şi Trupul Lui Preacurat ni l-a dat spre mâncare; şi aşa ne-a făcut copiii Lui, din Trupul şi Sângele Lui, şi asemenea Domnului în trup, aşa cum oricare ar fi vârsta lor, copiii sunt asemenea tatălui lor, iar Duhul lui Dumnezeu dă mărturie duhului nostru că vom fi veşnic împreună cu El.
Domnul ne cheamă neîncetat la El: „Veniţi la Mine şi Eu vă voi odihni pe voi”. Ne hrăneşte cu Preacuratul Lui Trup şi Sânge. Ne povăţuieşte cu milostivire prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt. Ne-a descoperit taine. Viază în noi şi în Tainele Bisericii şi ne duce acolo unde vom vedea slava Lui. Dar fiecare va vedea această slavă pe măsura iubirii lui. Cine iubeşte mai mult, acela năzuieşte cu putere să fie împreună cu Domnul Cel Iubit şi de aceea se va alipi mai mult de El; cine iubeşte puţin, acela doreşte puţin, iar cine nu iubeşte nu doreşte şi nu năzuieşte să vadă pe Domnul şi rămâne în întuneric.
Până la lacrimi mi-e milă de oamenii care nu cunosc pe Domnul, care nu cunosc milostivirea Lui. Dar nouă Domnul ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, şi noi trăim în lumina sfintelor Sale porunci.
Lucru minunat: harul mi-a dat să înţeleg că toţi oamenii care iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Lui sunt plini de lumină şi asemenea Domnului; dar cei ce se împotrivesc lui Dumnezeu sunt plini de întuneric şi asemenea vrăjmaşului.
Şi e firesc aceasta. Domnul e Lumină (1 In 1, 5) şi El luminează pe robii Săi, dar cei ce slujesc vrăjmaşului au primit de la el întunericul.
Am cunoscut odată un băieţel. Era ca un înger: ascultător, conştiincios şi blând, alb şi îmbujorat la faţă, cu ochi luminoşi, adânci, buni şi liniştiţi. Dar când a crescut, a început să trăiască în necurăţie şi a pierdut harul dumnezeiesc; iar când a ajuns de treizeci de ani semăna în acelaşi timp cu un om şi cu un demon, cu o fiară sălbatică şi un tâlhar, şi toată înfăţişarea lui era aspră şi înfricoşătoare. | Continuare »

PILDELE LUI SOLOMON, capitolul 5

Traian Dorz, versificarea

Mahrama_5Fereşte-te de desfrânare.

1. Fiul meu, să iei aminte la înţelepciunea mea,
la a mea învăţătură să-ţi apleci urechea ta!

2. Ca să fii întotdeauna cu alese chibzuinţi,
tinerele tale buze să câştige cunoştinţi.

3. Buzele străinei, miere, parcă, strecură-n îndemn,
cerul gurii ei aşa-i ca lunecosul untdelemn.

4. Dar, la urmă, mai amară-i ca pelinul cel amar,
ca o sabie-ascuţită cu tăişul ca de jar.

5. Vinovatele-i picioare către moarte te cobor’,
paşii ei duc la pierzare pe câţi merg în urma lor.

6. Astfel, ea nicicând nu află calea vieţii pe pământ,
drumurile-i rătăcite nici nu ştie unde sunt.

7. Şi-acum, fiii mei, pe mine ascultaţi-mă, pe rând,
nu v-abateţi de la sfatul şi cuvântul meu nicicând:

8. Depărtează-te de drumul care duce către ea
şi de-a casei sale uşă nicicând nu te-apropia! | Continuare »

Înaintea ochilor Domnului

Traian Dorz, HRISTOS– TEZAURUL ÎMPĂRATULUI SOLOMON

Saul-DamascProverbe 5, 21:

«Căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului, El vede toate cărările lui»…

Noi nu suntem singuri niciodată!
Când nu suntem înaintea părinţilor sau a învăţătorilor, sau a maiştrilor – suntem totuşi înaintea altora. Nişte ochi atenţi se uită totdeauna după noi. Când suntem pe stradă, se uită după noi ochii străzii. Nici nu ne dăm seama de unde şi cum se uită după noi nişte ochi cercetători. Când suntem acasă – la fel.
Chiar când nu suntem între oameni, suntem totdeauna printre lucruri. Dar şi lucrurile au ochi!
Pomii, gardurile, ferestrele, pământul – toate au ochi şi toate ne văd. Pe toate se imprimă imaginea faptelor noastre şi undele cuvintelor noastre, din trecerea noastră printre ele. Noi nu ne dăm seama totdeauna de acest adevăr, dar aceasta totdeauna se petrece.

Chiar acum, gazetele au adus ştirea unei noi şi uimitoare descoperiri: un învăţat din străinătate a descoperit o mică maşinărie, denumită cap simţitor. Acest cap, când este plimbat pe deasupra unui tablou, pictat cine ştie când, poate să redea zgomotele făcute în faţa tabloului când s-au întins culorile peste pânza sa…
Dacă pictorul a cântat în timpul lucrului la tablou, atunci cântarea lui se culege de pe suprafaţa tabloului şi se redă, ca şi cum ar fi fost înregistrată pe o bandă de magnetofon.
Şi descoperirea este încă numai la început! | Continuare »

Frumos va fi Edenul…

Traian DORZ, din «Scumpele noastre surori»

cuv-Pelaghia-diveevo-1884-1Frumos va fi Edenul, acel DUPĂ sfârşit,
Edenul ce va-ncepe cu-al Slavei Răsărit,
Edenu-n care Domnul va duce pe acei
care-au trăit pe lume în felul Lui – şi ei.

Frumos va fi în clipa când Însuşi Dumnezeu
le va grăi: „– Săracii din lume eram Eu!
Toţi ce-aţi făcut, odată, la cei ce v-au cerut,
la cei din suferinţă, voi Mie Mi-aţi făcut…“

Frumos va fi veşmântul din in imaculat
al celor ce pe Domnul aici L-au îmbrăcat,
frumoasă va fi casa din aur strălucit
a celor ce pe Domnul în case L-au primit.

Frumos va fi căminul oricăror şi-au lăsat
căminul, pentru Domnul, şi Lui s-au devotat;
frumoasă va fi plata din ceruri a oricui
L-a mângâiat pe Domnul, când mângâia pe-ai Lui!

Frumos va fi-aşternutul al celor ce-au primit
la ei să odihnească Iisus cel ostenit;
frumoasă va fi viaţa ce-aşteaptă-n Viitor
pe-acei ce pentru Domnul şi-au dat viaţa lor!…

* * *
…O, dragi surori de astăzi şi până-n veci, veniţi,
primiţi aceste-ndemnuri şi Domnului slujiţi!
Că-n orice osteneală va fi-un etern folos,
Iisus vă va deschide Edenul Lui frumos…

Alte materiale la Evanghelia lui Zacheu

Iisus-si-Zacheu-5

[„Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”],
Sfântul Ioan Maximovici

Darea înainte sau înapoi,
Traian DORZ

Zacheu,
Preot Iosif TRIFA

E CERU-N SĂRBĂTOARE,
Traian DORZ

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

56. Toate-averile din lume; 79. Ce fericire de-a-L cunoaşte!; 85. La ce-mi foloseşte, oare?; 83. Afla-vei tu vreodată; 88. Omule ce-n astă lume; 89. O, scumpă zi; 90. Ce bucurie este-n cer!; 91. Când Te-am aflat; 92. Mântuire am primit; 98. Iisuse Doamne, pentru mine; 280. În Iisus eu aflu totul;  352. Te caut; 611. Am aflat pe Domnul; 659. Când eu Te căutam

ÎNTOARCEŢI PÂN’ LA DOMNUL

Traian DORZ, din Cântările Eterne

Intampinarea-Domnului_6Întoarceţi pân’ la Domnul,
nu numai pân’ la fraţi,
căci doar atuncea sunteţi
întorşi adevăraţi.

Suiţi până la Domnul,
nu numa-n Casa Lui,
numai suirea-ntreagă
ajută orişicui.

Veniţi până la Domnul,
nu doar pân’ la Cuvânt,
acolo vă sfinţeşte
al Crucii Legământ.

Aflaţi pe Domnul Însuşi,
nu numai Cartea Sa,
căci scumpa-I mântuire
se-ajunge doar aşa.

Trăiţi deplin în Domnul
a Voii Lui porunci,
cununa răsplătirii
se-ajunge doar atunci.

Răsplata mântuirii
o au doar la Sfârşit
acei ce pân’ la moarte
cu Domnul au trăit.

„Unde este Dumnezeu?”- „Acolo unde este lăsat să intre”

Nicolae Steinhardt –  Cuvânt la Întâmpinarea Domnului

Intampinarea-Domnului_5„N-am venit să stric Legea, ci să împlinesc”, zice Domnul Hristos (Matei 5,17). Numai că pentru a înţelege temeinic aceste cuvinte se cade a ţine seama de cele două înţelesuri pe care le poate adopta verbul a împlini în limba română. Mi se spune: adu-mi o cană de apă. Aduc cana: împlinesc porunca. Sau: adu sapa din curtea biserici. O aduc, am împlinit porunca. Dar a împlini mai poate avea şi sensul de a desăvârşi, a perfecţiona, a ridica la un nivel mai înalt, la un grad superior
Domnul a împlinit Legea în amândouă înţelesurile verbului. Mai întâi i-a dat ascultare, i s-a supus: primind a fi tăiat împrejur, potrivit Legii, la opt zile după naştere. In al doilea rând fiind adus spre închinare la Templu, tot potrivit Legii vechi care prevede că orice întâi născut parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în ziua a 40-a de la naştere. (Când se face şi curăţirea mamei). Astfel s-a procedat şi cu Pruncul Iisus, purtat de Iosif şi Măria la Templu în a 40-a zi de la naştere – adică în ziua de 2 februarie, adică astăzi – şi întâmpinat acolo de dreptul Simeon şi de proorocită Ana a lui Fanuel. Când ajunge la vârsta de 12 ani, Iisus, ca orice tânăr iudeu, merge la Templul din Ierusalim, unde Se va rătăci de părinţii Lui şi-i va uimi pe cărturari cu întrebările şi răspunsurile Sale. In sfârşit, Domnul nu începe a predica decât atunci când atinge vârsta de 30 de ani, dând şi în felul acesta ascultare Legii: ea dispunea ca nici un bărbat să nu predice ori proorocească mai înainte de a fi împlinit 30 de ani. S-au întrebat unii ce a făcut Domnul între 12 şi 30 de ani, perioadă asupra căreia referatele evanghelice nu ne dau nici o informaţie. Nu cumva a fost plecat în India, unde a deprins învăţătura yoghinilor şi practicile de magie ale fakirilor? Dar nu este nevoie să recurgem la asemenea ipoteze hazardate şi presupuneri fanteziste deoarece tăcerea evangheliştilor se explică foarte uşor: Iisus n-a început să predice şi să propovăduiască înainte de a fi atins vârsta de 30 de ani pentru că S-a supus imperativului Legii. Iar evangheliile trec sub tăcere această lungă perioadă din pricină că, în conformitate cu obiceiul istoricilor din vechime, nu se realizează decât faptele importante şi momentele semnificative şi nu se dau amănunte asupra perioadelor de pregătire. | Continuare »

Să creştem în Domnul (Efeseni 4, 15)

ScripturaIoan MARINI

Nimeni nu s-a născut să rămână copil mic. Şi, desigur, nimeni nu doreşte să rămână copil, să nu mai crească. Căci tot ceea ce are viaţă doreşte şi tinde să ajungă la desăvârşire.
Aşa e şi cu cel născut din nou. El nu poate şi nu trebuie să rămână la începuturile slabe, „la starea de copil“. Starea pe loc înseamnă dare înapoi. Ci trebuie să crească, pentru ca să ajungă la starea desăvârşită, „la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“.
Starea de nedesăvârşire în credinţă ne este arătată de Duhul Sfânt ca o stare primejdioasă. El ne spune că trebuie să ajungem „la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“ – „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos“ (Efes 4, 13-16).
Pe un copil, oricine îl poate înşela. Pe cel ce este necrescut în credinţă, orice vânt de învăţături şi viclenie a oamenilor, îl pot abate şi-l poate purta „încoace şi încolo“, cum e purtat şi valul apei sau un fulg de vânt.
Ce stare tristă este aceasta! Dacă te-ai născut la o viaţă nouă, trebuie să creşti. Te-ai născut prin cuvântul lui Dumnezeu, prin Evanghelie (In 1, 13; I Cor 4, 15; Iacov 1, 18; I Ptr 1, 23), tot prin acest cuvânt şi din acest cuvânt trebuie să te hrăneşti, ca să creşti spre mântuire! „Credincioşi adevărului, (în care ne-am născut din nou) în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos“.
Ţinta creşterii noastre sufleteşti e Hristos. El, şi nu altul. El este „măsura“ ce ni s-a dat, s-o râvnim şi s-o ajungem (In 2, 6; 13, 15-16; I Ptr 2, 21; Filip 2, 5; Mt 11, 29). | Continuare »

Despre cunoaşterea lui Dumnezeu

Rastignire_potirSfântul Siluan Athonitul,
«Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei»

Atât de mult ne-a iubit pe noi Tatăl, încât ne-a dat pe Fiul Său (In 3, 6); dar şi Fiul însuşi a voit aceasta şi S-a întrupat şi a vieţuit cu noi pe pământ. Atât Sfinţii Apostoli, cât şi o mulţime de oameni au văzut pe Domnul în trup, dar nu toţi L-au cunoscut ca pe Domnul; dar mie, mult păcătosului, mi s-a dat să cunosc prin Duhul Sfânt că Iisus Hristos e Dumnezeu (1 Co 12,3).
Domnul îl iubeşte pe om şi i Se arată cum El însuşi vrea. Şi când vede pe Domnul, sufletul se bucură cu smerenie de Stăpânul Cel milostiv şi nu mai poate iubi nimic altceva cum iubeşte pe Ziditorul său; chiar dacă vede toate şi iubeşte pe toţi, dar mai mult decât orice iubeşte pe Domnul.
Sufletul cunoaşte această iubire, dar nu o poate reda în cuvinte: ea este cunoscută numai prin Duhul Sfânt, pe care îl dă Domnul.
Sufletul vede dintr-o dată pe Domnul şi-L recunoaşte.
Cine putea descrie această bucurie şi veselie?
Domnul este recunoscut în Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt rămâne în omul întreg: în suflet, în minte şi în trup.
Aşa este cunoscut Dumnezeu atât în cer, cât şi pe pământ.
În nemărginita Sa milostivire, Domnul mi-a dat acest har, mie, păcătosului, şi va da oamenilor să cunoască pe Dumnezeu şi să se întoarcă la El.
Scriu în numele milostivirii lui Dumnezeu. Da, acesta este adevărul. Martorul meu este însuşi Domnul.
Domnul ne iubeşte ca pe propriii Săi copii şi ne iubeşte mai mult decât iubeşte o mamă, căci o mamă îşi poate uita copilul, dar Domnul nu ne uită niciodată. Şi dacă Domnul însuşi n-ar fi dat Duhul Sfânt poporului ortodox şi marilor noştri păstori, n-am fi putut şti cât de mult ne iubeşte El.
Slavă Domnului şi marii Lui milostiviri, că unor oameni păcătoşi El le dă harul Duhului Sfânt. Bogaţii şi împăraţii nu cunosc pe Domnul, dar noi, nişte monahi şi păstoriţi sărmani, îl cunoaştem pe Domnul prin Duhul Sfânt.
Pentru a cunoaşte pe Domnul n-avem nevoie nici de bogăţii, nici de învăţătură, ci e nevoie să fim ascultători şi înfrânaţi, să avem duh smerit şi să-l iubim pe aproapele, şi Domnul va iubi un asemenea suflet şi Se va arăta pe Sine însuşi sufletului şi îl va învăţa iubirea şi smerenia, şi-i va da tot ceea ce are nevoie pentru a-şi găsi odihna în Dumnezeu. | Continuare »

VESTIRE

Sf-Grigorie-TeologulTraian DORZ, din CÂNTĂRILE ROADELOR

Cel ce-a luat mai bine seama la oameni şi la duh
a spus:
că unii predică Credinţa numai cu gura, fără viaţă,
vorbesc numai de ea,
dar nu o mărturisesc cu fapta lor,
– aceştia-s aceia care zic totdeauna, dar nu fac.
Lua-vor o mai grea osândă,
căci ei fac cel mai mare rău
îndepărtând aşa pe oameni de ascultarea lui Hristos
şi ispitindu-i să hulească, din cauza lor, pe Dumnezeu,
mergând la iad, mai trag în moarte pe mulţi
prin nepăsarea lor.

Alţii nu predică Credinţa, cu gura,
dar a lor viaţă,
mărturisind despre Credinţă, e-o pildă vie
pentru toţi,
aceştia-s lumina care nezgomotos fac slujba bună,
iar oamenii văzându-i astfel
Îl preamăresc pe Dumnezeu.

Iar alţii,
cei puţini,
sunt cei ce, vorbind frumos despre Hristos,
mărturisesc şi cu viaţa despre iubire şi-adevăr.
Aceştia-s cei mai puternici şi buni urmaşi
ai lui Hristos,
căci învăţându-i şi pe alţii ce trebuie despre Credinţă,
ei o arată şi-n trăire, înfăţişându-L pe Iisus.

Un om de-acesta preţuieşte cât sute de predicatori,
iar roada lui rămâne scumpă
şi lumii,
şi lui Dumnezeu.

O Doamne, dă Credinţei Tale nu mulţi predicatori
în lume,
ci mulţi împlinitori cu fapta,
puternici mărturisitori!

TU NE-ARĂŢI, IISUSE, CALEA

IH_23Traian DORZ, Eternele poeme

Tu ne-arăţi, Iisuse, Calea către frumuseţi cum dai
numai celor care caută cel mai sfânt şi dulce rai.

Când pe treptele de raze vine-al îngerilor cor,
fericiţi ne-mbrăţişează şi ne ia-n plutirea lor.

Tatăl dulce ne sărută şi ne leagănă divin
când miresmele-nchinării se preling pe gânduri lin.

Şi covoare moi de rouă şi de raze ni se-aştern
spre odihna-ncântătoare a Edenului etern.

Tu ne-mbrăţişezi, Iisuse, cu-al Tău Trup şi Sânge Sfânt,
închegându-ne-ntr-o Taină cu un veşnic legământ.

Tu ne-adapi la Râul Veşnic, dulce, limpede şi lin,
care udă-n cântec veşnic şi în Har tărâm divin.

Duhul Sfânt ne luminează cu un fericit răspuns
toate tainele al căror înţeles ne-a fost ascuns.

Adevărul ni se face tot mai strălucit mereu,
dându-ne împărtăşirea şi odihna-n Dumnezeu. | Continuare »

Singura soluţie a lumii, astăzi, este Iisus Hristos

Din cuvântul fratelui Moise Velescu, la Adunarea de Tineret pe Ţară a Oastei Domnului – 7 mai 1994
Scurtă prezentare a Lucrării Oastea Domnului: originea Oastei Domnului, precum şi rolul ei în societate

Cina-cea-de-taina-31„Acesta este Sângele Meu, Sângele legământului, care se varsă pentru mulţi“ (Marcu 14, 24).
„Veniţi să ne alipim de Domnul printr-un legământ veşnic, care să nu fie uitat niciodată“ (Ieremia 50, 5).

 Slăvit să fie Domnul! Într-adevăr, orice cuvânt am căuta să folosim, nu-i îndeajuns şi nu poate fi de-ajuns ca să mulţumim Celui care ne-a învrednicit să trăim asemenea zile, asemenea evenimente. Întâlnirea noastră va fi numită în istoria Oastei: O zi istorică. S-au început astfel de evenimente cu Comăneştiul. A urmat întâlnirea de la Sibiu. Aceasta este a treia, cea în care ne găsim astăzi cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Pentru aceste vremuri pe care ni le dăruieşte astăzi Dumnezeu, au suferit, au luptat şi s-au jertfit atât de mulţi, pe întregul parcurs al istoriei Oastei Domnului. Iar aceasta, pentru ca noi să înţelegem să fim de folos aici, în Biserica noastră şi în poporul nostru.

Aş vrea să încep prin a ne clarifica în faţa acelora care sunt curioşi să ştie ce este aceea Oastea Domnului.
Mântuitorul, în timpul activităţii Sale, în toate cuvintele, într-o adâncă smerenie şi-ntr-un fel unic în istoria lumii, am putea să spunem, a atârnat întru totul de voia lui Dumnezeu. În toate lucrurile Îl socotea pe Dumnezeu Acela al Cărui trimis era. După Înălţarea Domnului la Cer, Apostolii, în urmă, n-au făcut nimic altceva decât, în cele patru Evanghelii, să ni-L prezinte doar pe Domnul Iisus Hristos. E semnificativă această învăţătură pentru generaţia noastră şi pentru acest secol din urmă! Singura soluţie a lumii, în care păcatul a ajuns la culme, este astăzi Iisus Hristos. Spune Apostolul Pavel: „N-am avut de gând să ştiu între voi nimic altceva decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit“. El, Mântuitorul e programul Oastei Domnului. | Continuare »