Traian DORZ,
din «Cântarea, ca meditaţie»
Ce puternic strigă tăcerea tuturor măreţelor lucrări ale lui Dumnezeu şi ce cutremurător mărturisesc ele toate despre existenţa şi slava Sa, toate lucrările Sale minunate! „Când privesc spre ceruri, spune psalmistul sfânt, cerurile spun slava Lui şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Sale. O zi spune alteia acest lucru şi o noapte dă de ştire alteia despre El. Toate acestea, fără vorbe al căror sunet să fie auzit. Dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii” (Ps 19).
O, cât de limpede văd acest lucru cei curaţi cu inima, care au ochii deschişi de harul lui Dumnezeu! Cât de uimiţi îl aud cei cărora smerenia şi ascultarea de Dumnezeu le-a deschis urechile să audă! Cât de fericiţi îl înţeleg acei cărora lumina adevărului le-a deschis mintea, ca să-L cunoască pe Dumnezeu! Şi cât de puternic îl mărturisesc toţi aceştia cărora El le-a deschis graiul şi le-a aprins inima cu încredinţarea neclintită şi cu datoria vestirii acestor minuni!
Cerurile spun, pământurile vestesc, vânturile, apele, tunetele, norii, roua stelelor, tăcerea lunii, cântecul soarelui, mireasma holdelor, zumzetul câmpiilor, măreţia munţilor, înţelepciunea ciclurilor, armonia echilibrului, dreptatea neprevăzutului, mersul istoriei, necunoscutul viitorului, încredinţarea aşteptării, toate, toate, toate, toate-acestea ne şoptesc, ne strigă, vuiesc de pretutindeni asurzitor şi tăcut, orbitor şi acoperit, de pretutindeni (…) [despre] măreţul, veşnicul, prezentul, dreptul, minunatul şi iubitorul nostru Dumnezeu şi Tată, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru, al tuturor celor văzuţi şi nevăzuţi, din orice timp, din orice loc şi de orice fel. | Continuare »