Preot Iosif TRIFA, Citiri şi tâlcuiri din Biblie

Imaginea aceasta ni-L arată pe Iisus la vârsta de 12 ani, când „L-au aflat părinţii Lui în templul din Ierusalim, şezând în mijlocul dascălilor, ascultându-i şi întrebându-i pe ei. Şi se minunau toţi de priceperea şi de răspunsurile Lui“ (Luca 2, 46-48).
Şi cu alte prilejuri ne spun Evangheliile că intra Iisus în sinagogă (biserica iudeilor) şi tâlcuia Scripturile. Aşa Evanghelia de la Luca ne spune într-alt loc (4, 16-17) că, „intrând, după datina Sa, în sinagogă, S-a sculat să citească şi I S-a dat Lui cartea lui Isaia proorocul“. „Şi se minunau toţi de învăţătura Lui, că era învăţându-i pe ei ca unul ce are putere, şi nu ca fariseii şi cărturarii“ (Marcu 1, 22). „Au nu era inima noastră întru noi arzând când El (Iisus) ne tâlcuia Scripturile?“ (Luca 24, 32), au zis cei doi învăţăcei după ce Iisus le tâlcuise Scripturile pe drumul Emausului.

Cu toate prilejurile, Mântuitorul îi îndemna pe iudei, zicându-le: „Cercetaţi Scripturile, căci acelea mărturisesc despre Mine şi întru dânsele socotiţi a avea viaţă veşnică“ (Ioan 5, 39). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul îi îndemna pe iudei să citească Biblia Vechiului Testament: cărţile lui Moise, prorocii şi psalmii care Îl profeţeau şi Îl arătau pe Mântuitorul (însă iudeii n‑aveau ochii sufleteşti să-L vadă). Această Biblie a Vechiului Testament, pe urmă, s-a sporit cu Noul Testament, care cuprinde Evangheliile (învăţăturile) Mântuitorului şi ale apostolilor. Dacă Mântuitorul îi îndemna cu stăruinţă pe iudei să cerceteze Scripturile Vechiu­lui Testament, care cuprindeau încă numai umbra harului, cu atât mai vârtos trebuie să cercetăm şi noi aceste Scripturi şi mai ales pe cele ale Noului Testament, care cuprind lumina cea mare: învăţăturile Mântuitorului. | Continuare »

— din Plângeri, cap. 5, 1-13 (I) —

Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a-ntâmplat
şi vezi-ne ocara cea grea de ne-ndurat!
A noastră moştenire trecută-i la străin
şi cei din altă ţară a’ noastre case ţin.

Ca văduvă ni-e mama, căci tată nu avem,
plătite lemne ardem, plătită apă bem.
Vrăjmaşii, fără milă, ne-alungă îndârjiţi
şi nu ne dau odihnă când suntem obosiţi.

Noi mâna după pâine spre-Asiria-am întins
şi spre Egipt, căci foamea şi lipsa ne-au cuprins.
S-au dus părinţii noştri care-au păcătuit,
iar noi purtăm păcatul: azi robii ne-au robit.

Şi nimeni nu ne scapă din mâna lor nici az’,
mâncăm cu preţul vieţii o pâine de necaz.
Ne ard a’ foamei friguri aşa cum arde-un foc;
femei şi fete-s toate bătaia lor de joc…

Mai-marii noştri fost-au şi dânşii nimiciţi
şi toţi bătrânii noştri sunt azi dispreţuiţi,
cei tineri, duşi la muncă, copiii — la poveri…
— Ah, toate-s, Doamne, toate dureri şi iar dureri! (Traian DORZ)

Traian Dorz, din HRISTOS SOLIA BIBLIEI

Pentru cei care ascultă voia lui Dumnezeu şi împlinesc cuvintele Lui, totul va mărturisi numai bine sau numai spre bine. Nu vor mărturisi pentru ei numai faptele bune pe care le-au îndrăgit şi pe care le-au urmat. Ci vor mărturisi şi păcatele pe care le-au lăsat şi le-au urât. Celor buni până şi cele rele o să le fie spre laudă. Pentru că ei nu le-au făcut, deşi le puteau face.
Dar contra celor care nu ascultă şi nu fac voia lui Dumnezeu vor mărturisi nu numai faptele bune pe care trebuiau să le facă şi nu le-au făcut, ci şi mai puternic îi vor osândi nelegiuirile lor, pe care puteau să nu le facă, dar le-au făcut.

Dragă suflete, ia bine seama la aceste lucruri! Păcatul strigă… Păcatele tale strigă după tine neîncetat. Strigă şi spre Dumnezeu, mărturisind împotriva ta, şi strigă şi spre oameni, arătându-te cu o mie de degete cum eşti şi ce faci. Acum, poate mai crezi că te poţi ascunde din faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor după nepăsare, după îndoieli, după necredinţă sau după făţărnicie şi după neruşinare. Dar va veni vremea când Mânia lui Dumnezeu va nimici aceste ascunzişuri ale tale şi tu vei rămânea gol în faţa acuzelor necruţătoare ale propriilor tale nelegiuiri.
Vrei să scapi? Vrei să nu mai strige împotriva ta nelegiui-rile pe care le-ai săvârşit? Vino la Hristos chiar acum! Vino şi cazi cu lacrimi amare de căinţă la Crucea Lui şi cere-I să le spele cu Sângele Lui cel Scump, vărsat pe Golgota şi pentru ale tale nelegiuiri. Dacă vei face acest lucru cu o inimă zdrobită de părere de rău, vei primi. Iar dacă rămâi hotărât lângă Hristos şi Îl urmezi până la moarte, niciodată nelegiuiri nu vor striga după tine… ci vor veni fapte bune, roadele Duhului Sfânt, care vor mărturisi tot mai frumos că le-ai făcut. | Continuare »

Preot IOSIF TRIFA, «Biblia – Cartea Vieţii»

Cea mai prigonită carte din lume a fost, este şi va fi Biblia.
Biblia este marea descoperire (revelaţie) a lui Dumnezeu. Biblia ne arată toate planurile ce le are Dumnezeu cu mântuirea noastră. Iar, de altă parte, Biblia ne arată şi toate planurile ce le are satan cu pierderea noastră. Biblia îl descoperă pe satan, îl dă de gol cu toate vicleşugurile lui. De aceea acesta nu poate suferi Biblia. O urăşte cu ură mare şi luptă neîncetat contra ei. Satan urăşte Biblia şi pentru că ea spune adevărul cel veşnic. Spune adevărul pe faţă. Iar satan, fiind tatăl minciunii, urăşte adevărul. Nu-l poate suferi. Şi se luptă contra lui, silindu-se să-i ţină pe oameni în minciună.

De aceea satan urăşte cu ură mare Biblia. Şi se ţine neîncetat pe urmele ei. De când s-a ivit Biblia în lume, satan se ţine neîncetat pe urmele ei cu prigoane, cu critici, cu vorbiri de rău etc. Şi face el totul ca să n-ajungă Biblia în mâna omului. Că orice altă carte din lume diavolul o lasă să ajungă mai uşor în mâna omului, decât Biblia.

Cel dintâi atac contra Bibliei îl vedem în Ieremia, cap. 36: „În al patrulea an al lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, următorul cuvânt a fost rostit lui Ieremia din partea Domnului: Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus Eu! Şi a chemat Ieremia pe Baruh, care a scris în Carte Cuvintele Domnului, şi le-a citit în auzul poporului“. | Continuare »

Sinaxar 1 Mai

Acesta din pântecele mamei sale s-a sfinţit, şi era sfânt Domnului şi prooroc, trăgându-se din Anatot. După ce a fost robit Ierusalimul de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, el s-a coborât la Dafne în Egipt şi acolo proorocind a fost ucis cu pietre de poporul lui Israel. Şi murind a fost îngropat în locul de înmormântare a lui Faraon, pentru că egiptenii l-au mărit, văzând folosul de la el. Fiindcă prin rugăciunea lui fuseseră omorâte aspidele, care prăpădeau pe egipteni; de asemenea fuseseră omorâte şi fiarele ce se aflau prin ape, pe care egiptenii le numesc efot, iar elinii crocodili. Pentru aceasta creştinii din acele părţi, până astăzi, rugându-se merg în locul unde este mormântul proorocului, şi luând ţărână se tămăduiesc de muşcările aspidelor. Se spune că Alexandru Macedon stând deasupra mormântului proorocului, şi aflând cele despre el, i-a mutat moaştele în Alexandria.

Deci a zis Ieremia către preoţii Egiptului, că va să se facă un semn, adică au să se cutremure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ din pricina Mântuitorului prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară. Şi pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehuză, şi punând un prunc în iesle, i se închină. Despre aceasta fiind întrebaţi de regele Ptolomeu, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoşi, şi a fost transmisă părinţilor lor de un cuvios prooroc, şi că aşteaptă sfârşitul tainei. Şi spun despre proorocul acesta că mai înainte de prădarea Templului a luat chivotul legii şi cele ce erau în el, şi a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, şi a zis către cei ce erau acolo: „S-a dus Domnul din Sinai la cer. Şi iarăşi va să vină în Sinai cu putere, şi va fi vouă semnul venirii Sale, când se vor închina toate neamurile la lemn”. Şi a zis că nimeni în afară de Aaron preotul, nu va putea scoate chivotul acesta şi că nimeni nu va deschide tablele care sunt în el, nici dintre preoţi, nici dintre prooroci, în afară de Moise alesul lui Dumnezeu. | Continuare »

de Traian Dorz, din vol. Cântarea Viitoare

Când spui „Femeia” ai spus „Mama”, ai spus „Soţia”, „Fiica”, „Sora”,
şi-ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
şi-ai spus Iubirea şi Căldura, şi Frumuseţea – fără care
ar fi-un pustiu şi-ar fi-o durere, şi-ar fi-o tristeţe tot – sub soare.

Ce gol şi ce singurătate era în cele şase zile
când nu era în Rai Femeia, – pe toate luminându-i-le!
Iar când a fost făcută – dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană –,
ce minunată întregire le-a dat fiinţa-i diafană!

E-adevărat că prin Femeie a mai venit şi întristarea,
dar fără ea n-ar fi viaţa şi n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor, nici lacrimă sub stele
şi ce-ar fi lumea fără-acestea şi ce-ar fi viaţa fără ele?

Să-L binecuvântezi pe Domnul şi mulţumeşte-I c-a făcut-o,
iar faţa mamei şi-a soţiei adie-o dulce şi sărut-o;
pe fruntea sorei şi-a fetiţei fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei şi-a cântării.

N-o întristaţi, ci mângâiaţi-o şi ajutaţi-o cu iubire,
să-şi ducă sarcina şi crucea frumos şi ea spre mântuire;
căci când ea plânge, toate, toate sunt chinuite şi-ntristate,
iar când zâmbeşte ea, ce cântec şi ce lumină vine-n toate!

…Fii binecuvântată, dulce şi scumpă mamă şi soţie,
şi sora şi fetiţa noastră, – fiţi fericite pe vecie!
Cu lacrimi sărutăm obrajii şi ochii voştri-n sărbătoare
şi-ntreagă dragostea ne-o punem pe-al vostru suflet –
ca o floare.

În toată ţara noastră, ca în întreaga lume creştină, există frumosul şi evlaviosul obicei de a se aşeza flori în jurul Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Este, în obiceiul acesta, nu numai recunoaşterea evlavioasă a sufletelor ajutate şi binecuvântate de Dragostea Iertătoare şi plină de bunătate a Mântuitorului şi nu numai o dorinţă de a participa cu o rază de bucurie şi de mângâiere la Crucea Mântuitorului, la suferinţa lui Hristos Domnul şi Mântuitorul sufletelor noastre, ci este şi un tainic simbol al vieţii surorilor noastre. Al vieţii acelor suflete, cărora li se cere mereu o jertfă tăcută, răbdătoare şi plină de iubire pentru alţii.
De două ori pe an, primăvara şi toamna, mâinile evlavioase ale surorilor noastre acoperă crucile de prin biserici, de prin cimitire sau de pe la răspântiile drumurilor cu cununi de flori…
Ce minunate sunt florile tinere şi vesele ale primăverii, trandafirii albi, roşii, galbeni, împletiţi cunună şi aşezaţi peste Crucea însângerată a Dragostei, prin care Dumnezeu a răscumpărat lumea! O vreme, nici nu se mai vede crucea, de parcă nici n-ar fi acolo o cruce. Se văd numai trandafirii veseli, fericiţi şi mulţi, de parcă ar fi numai flori acolo.

Dar vremea aceasta nu ţine prea mult… Curând vine dogoarea soarelui arzător… loviturile ploilor repezi şi ale grindinei nemiloase.
Vin frământările vânturilor şi furtunilor necruţătoare. Soarele usucă trandafirii. Grindina îi rupe. Vântul le zboară florile.
Iar în jurul crucii rămân numai spinii. Şi numai singurătatea dureroasă şi amară. Atunci nu se mai vede nici o floare, de parcă nici n-ar fi fost vreodată flori acolo.
Dar vine toamna. Şi o nouă bogăţie de flori înconjoară iarăşi crucea, răsplătind-o, parcă, de toată singurătatea şi părăsirea din vremea secetei, a grindinelor şi a furtunilor. | Continuare »

S-a născut la 8 noiembrie 1932 în localitatea Marginea, judeţul Suceava.
Încă înainte de naştere, vrăjmaşul diavol voia să nimicească pruncul, punându-i mamei un gând negru de a-şi lepăda copilul. Mama sa a mers la baia de abur din Rădăuţi (aceasta era atunci o metodă a femeilor care nu mai voiau copiii), dar nu a mai apucat să facă baie, că a auzit nişte ţipete: „Arde, arde!“. Luase foc baia şi toată clădirea a ars, de-abia au putut scăpa cei ce voiau să facă baie atunci, iar mama fratelui Titus a primit această răsturnare de situaţie ca pe un semn din partea lui Dumnezeu de a păstra pruncul.
Copilul Titus creşte, dar Bucovina fiind o zonă mai puţin industrializată, pleacă în căutare de lucru la Petroşani, unde se angajează la o mină de cărbune în anul 1956. După doi ani de muncă în subteran, vrăjmaşul îi pregăteşte o altă cursă pentru a scăpa de el. În luna mai 1958, după ce coboară în mină, la 1000 m subteran, observă că deasupra unei galerii luase foc nişte cărbune. El fiind mai curajos, ia o rangă şi se urcă pe o scară să scormonească cărbunele aprins care a cazut peste el şi l-a acoperit, arzându-i spatele şi mâinile. Colegii au fugit repede să anunţe că s-a produs o surpare de cărbune. Ca prin minune, scapă cu viaţă şi, după o perioadă de spitalizare, este trimis acasă cu arsuri pe spate, arsuri ce şi-au lăsat adânc amprenta pentru toată viaţa.
În august 1958, cunoaşte o tânără din sat, foarte evlavioasă (sătenii îi spuneau „Veronica cea bisericoasă). Pe 21 august acelaşi an se căsătoreşte cu Veronica. Aceasta i-a fost un real sprijin şi ajutor toată viaţa. La un an după nuntă, simţindu-se vindecat după accidentul de la Petroşani, se angajează la mina Leşul Ursului, de lângă oraşul Gura Humorului – Suceava.
Sărbătorile de iarnă le petrece în sânul familiei cu soţia şi copilul Tuţă de 10 săptămâni. | Continuare »

Veacu-acesta

Traian DORZ

Veacu-acesta-i mai sălbatic
decât toate pân-la el,
noaptea urii şi-a cruzimii
e de cel mai crâncen fel.
Nu-i nici milă, nici credinţă,
stinsă-i flacăra iubirii
numai fiara râde, râde
bucuria nimicirii.

Oamenii, de mici învaţă
cât mai crud să se omoare,
nepăsarea ucigaşă
calcă totul în picioare,
relele dezlănţuite
umblă drumurile toate
jefuiesc, ucid şi pradă
inimile frământate.

Mâine vor rămâne lupii
să se sfâşie-mpreună
şi-i va prinde dintr-o dată
a Sfârşitului furtună…
– Dar de starea lor pierdută
şi de tot ce-o să le vină
care dintre cei buni poate
spune că el n-are vină?

Traian Dorz, Semănaţi Cuvântul Sfânt

1. Dacă unde sunt doi puterea creşte – când este vorba de mâini ori de umeri –, atunci acelaşi lucru se petrece şi unde sunt mai multe creiere şi mai multe inimi.

2. Dar în nici un sector al vieţii lumeşti nu s-a putut face niciodată cu adevărat o contopire deplină şi durabilă măcar între doi creatori mari. Ori între doi împăraţi puternici, ori între două forţe uriaşe. Acest lucru numai Hristos îl poate face. Şi numai El îl va şi face, la vremea Lui.

3. Numai Duhul lui Hristos a putut şi va putea face ca acei doi să se contopească într-unul, fiecare căutând mai întâi folosul lui Dumnezeu, apoi folosul celuilalt şi numai în urmă – sau nici în urmă – folosul său personal.

4. Dacă tindem spre frumosul ideal al unităţii în Hristos, nu numai că trebuie să ne realizăm pe noi înşine în fiecare fel şi în fiecare zi, spre a ajunge cât mai curând la acel nivel sfânt – ci trebuie să luptăm cu orice influenţă străină care ar diminua şi ar deteriora elanul nostru frumos. | Continuare »

– după II Corinteni 3, 18 –

De nu primeşti nimic străin
în duhul tău şi-n minte,
lumina gândului senin
îţi va luci-n cuvinte.

De nu-ţi pătezi cu nici un rău
a cugetului unde,
tot mai adânc lăuntrul tău
sfinţirea-l va pătrunde.

De nu-ţi arunci nepăsător
clipita niciodată,
cu rod etern strălucitor
duci viaţa ta-ncărcată.

De nu-ţi laşi fraţii-ndureraţi
să plece sau să-aştepte,
mereu mai drept ai să străbaţi
cărările-nţelepte. | Continuare »

Traian DORZ

Ce dulce-i pacea Ta, Iisuse, ce-o dai la cei ce Te-au primit,
cu câtă mângâiere umpli truditul suflet chinuit!

Ce-aleasă-i sfânta bucurie ce-o dai Tu celui întristat,
cu câtă liniştire umpli truditul suflet zbuciumat!

Ce fericire faci să vină în duhul cel nefericit
şi ce nădejde-i dai când strigă pierdutul deznădăjduit!

Cum schimbi vieţi din temelie, cum ’nalţi pe cei umili şi mici,
cum pe dispreţuiţii lumii deasupra lumii Tu-i ridici!

Cum dai curaj în locul fricii, cum pui tărie-n slăbănogi,
cum dai cuvânt la gura mută şi umblet paşilor ologi!

Cum pui credinţa minunată în cel ce-a fost un crunt ateu,
cum faci din cel ce-a fost un vameş un slujitor lui Dumnezeu!

Cum creşti iubirea Ta cerească în duhul plin cândva de rău
şi-l fericeşti cu-ncredinţarea că este-un fiu iubit al Tău!

Încredinţarea dulce care mă face astăzi fericit
şi recunoscător, Iisuse, să-Ţi cânt în veci
– cât m-ai iubit.

Toate sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu lăsate nouă în Sfânta Sa Evanghelie sunt întru totul adevărate şi întocmai aşa cum sunt scrise. Sfintele buze ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a venit de la Tatăl Ceresc, ne-au vestit numai adevărul şi în gura Lui n-a aflat nimeni niciodată minciună.
De aceea oricine aude sau citeşte Sfânta Evanghelie trebuie să creadă din tot sufletul lui tot ce este cuprins în ea.
Oricine se îndoieşte de vreunul din aceste cuvinte seamănă cu necredincioşii.
Iar necredincioşia este un mare păcat.
Dar dacă noi avem un cuget curat şi dacă din inimă dorim să cunoaştem adevărul, Domnul Iisus nu ne lasă în necredinţă, ci ne ajută să ajungem să vedem că tot ce a spus El este întocmai aşa.

Aşa s-a petrecut şi cu Sfântul Apostol Toma, care, la Învierea Domnului, n-a putut crede că Hristos a înviat, chiar dacă toţi ceilalţi îi spuseseră că ei L-au văzut pe Domnul.
– „De nu-mi voi pune mâna mea în rănile Lui şi degetul meu în coasta Sa cea străpunsă, nu voi crede – zicea Toma.”
Iar Domnul nostru Iisus Hristos, Care, fiind Dumnezeu, auzea şi cunoştea totul, a auzit şi a văzut necredinţa Sfântului Toma. Domnul a cunoscut că inima lui era sinceră şi de aceea n-a vrut să-l lase în necredinţă. Ci, în prima duminică după Sfânta Înviere, Domnul Iisus li S-a arătat din nou Sfinţilor Apostoli, când era între ei şi Toma. | Continuare »

Traian Dorz

Pentru credinţa ta-n Hristos, vei fi salvat din moarte,
dar pentru necredinţa ta, de Cer te vei desparte.

O, nu mai fi necredincios,
ci crede grabnic şi voios
şi te va mântui Hristos…

Pentru credinţa lor, cei buni vedea-vor Ţara Vie,
dar pentru necredinţa lor, cei răi pier pe vecie.

Pentru credinţa lor, cei drepţi vor moşteni-n lumină,
dar pentru necredinţa lor, pier cei nedrepţi în vină.

Pentru credinţa ta-n Iisus, iertat poţi fi de toate,
dar pentru necredinţă-n veci poţi rămânea-n păcate.

Pentru credinţa ta de azi, poţi fi cu Domnul mâne,
dar pentru necredinţa ta, poţi cu satan rămâne.

Pentru credinţa ta-n Hristos, ai slava cea mai mare,
dar pentru necredinţa ta, gheena-ngrozitoare.

Arătările

Traian Dorz

Te-ai arătat Slăvită Înviere
iubirii-ndurerate, la mormânt,
şi-ntâia fericită mângâiere
vestit-a lumii-ntâiul crezământ.

Te-ai arătat Duioasă Însoţire
înspre Emaus, frumoasei prietenii,
dând binecuvântata-mpărtăşire
statorniciei, adânci credincioşii.

Te-ai arătat prin uşile-ncuiate,
primejduiţilor ascunşi urmaşi –
s-aduci pe veci credinţei încercate
depline-ncredinţări că n-ai s-o laşi.

Te-ai arătat credinţei clătinate
dovada pipăitei bucurii,
încredinţare veacurilor toate
şi vină, neprimitei mărturii. | Continuare »

Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, Cuvânt la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos

„Domnul a înviat cu adevărat” (Lc. 24, 34)

Mulţi pun întrebarea: pentru ce Hristos nu S-a arătat iudeilor îndată după învierea Sa? Dar aceasta este o întrebare de prisos şi nefolositoare. Dacă Hristos ar fi nădăjduit că ei prin aceasta s-ar fi întors la credinţă, negreşit El n-ar fi pregetat, după învierea Sa, a Se arăta tuturor.
Cum că ei n-ar fi crezut nici când El li S-ar fi arătat după învierea Sa, o dovedeşte învierea lui Lazăr. Acesta murise de patru zile, aşa că putea şi trecuse în putreziciune. Dar Hristos 1-a rechemat la viaţă înaintea ochilor iudeilor, si iarăşi i-a deşteptat; însă cu toate acestea, El n-a putut a-i aduce la credinţă; dimpotrivă, i-a făcut mai mari vrăjmaşi ai Săi. Căci ei au venit si voiau pentru aceasta a-L omorî. Dacă ei n-au crezut în El când a sculat din moarte pe un altul, nu s-ar fi înfuriat ei oare asupra Lui mai tare, când El li S-ar fi arătat iarăşi ca înviat? Ei prin aceea negreşit nu s-ar fi îndreptat, ci necucernicia şi osânda lor ar fi sporit. Aşadar pentru ca El să-i scape de o tulburare de prisos, nu S-a arătat lor, ci numai ucenicilor Săi; căci El i-ar fi expus la o mai mare pedeapsă, dacă după răstignire S-ar mai fi arătat lor. Aşadar, El S-a retras de la ochii lor, pentru ca să-i cruţe, dar S-a arătat lor prin minunile Apostolilor Săi. Era totuna ori să fi văzut pe Cel înviat, ori să fi auzit pe Petru grăind slăbănogului: „în numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă” (F.A 3, 6). | Continuare »

Traian Dorz, din «Hristos – Jertfa noastră»

„După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Iisus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Iisus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci şi a luat trupul lui Iisus.“ (Ioan 19, 38)

Binecuvântat să fie Domnul, Care le-a prevăzut pe toate şi le-a rânduit cu înţelepciune. Care a pregătit pentru orice lucru al Său o unealtă potrivită. Şi pentru orice situaţie, o ieşire la timp.
Iată un nume nou, un ucenic nou, o nouă unealtă a lui Dumnezeu, de care nu se mai vorbise înainte.
Iosif din Arimateea apare tocmai la timp, când era mai mare nevoie de el. Când apăruse o trebuinţă pe care n-o putea rezolva altcineva.
Apare cum apăruse şi Simon din Cirena să ajute la purtarea crucii când greutatea ei ajunsese prea mare. Şi când altcineva nu se găsea în stare de acest lucru decât el. Cum apăruse Maria cu mirul său. Şi Marta cu casa ei primitoare.

Să nu descurajăm niciodată în umblarea cu Iisus. Să nu ne îngrijorăm niciodată cu deznădejde de viitorul Trupului lui Hristos. Să nu pierdem niciodată speranţa şi încrederea în puterea şi grija lui Dumnezeu faţă de mădularele lui Hristos. Faţă de rămăşiţele Sale. Faţă de Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu Însuşi Sângele Său cel Sfânt.
Chiar când toate mădularele Adunării şi Bisericii par moarte, când ochii ei nu mai văd, când mâinile ei nu mai lucrează, când picioarele ei nu mai merg, când inima ei nu mai arde, – bunătatea şi iubirea Tatălui poartă totuşi grijă faţă de ai Săi. Trupul acesta este totuşi scump, pentru ceea ce a fost el înainte. Şi pentru ceea ce va fi în urmă.

Iosif, ucenicul pe ascuns, se ferise atât de bine tot timpul până acum, aşa încât nu ştiuse nimeni că şi el era un ucenic al lui Iisus. A venit însă clipa când şi el a trebuit să-şi dovedească prin faptă dragostea şi credinţa faţă de Domnul.
Dacă Iosif nu şi-ar fi înţeles atunci datoria sa, dacă răspunderea lui faţă de această datorie n-ar fi biruit atunci frica de iudei din inima sa, dacă Iosif n-ar fi prins prilejul acela unic care i se oferea, să facă acel lucru frumos pentru Iisus, cum făcuse la vremea ei şi Maria (In. 12, 3), – atunci Iosif ar fi rămas un necunoscut, un fricos, un laş şi un osândit pentru totdeauna. Şi în zadar ar fi fost toată speranţa lui şi ucenicia lui. | Continuare »

Sfântul Luca al Crimeei

Iată, soarele s-a întunecat. Pământul s-a înfiorat şi s-a cutremurat. S-a sfâşiat de sus şi până jos catapeteasma templului, care despărţea Sfânta Sfintelor, fiindcă Domnul însuşi ne-a deschis nouă intrarea în Sfânta Sfintelor – în cer, la Tronul Tatălui Său.

Epitaf

Cutremuratu-s-a iadul, că s-au surpat puterea şi stăpânirea lui. Despicatu-s-au stâncile şi s-au deschis mormintele cele săpate în ele, şi trupurile sfinţilor adormiţi s-au sculat, şi au ieşit din morminte, şi s-au arătat multora în Ierusalim, binevestind tuturor: „Săvârşitu-s-a”.
Ce s-a săvârşit? S-a săvârşit lucrarea mântuirii neamului omenesc de stăpânirea diavolului, sau împlinit vechile prorocii ale Vechiului Legământ. El a luat asupră-Şi durerile noastre… (Is. 53, 4-9).

Domnul nostru Iisus Hristos Şi-a dat suspinul cel din urmă pe Crucea de pe Golgota o dată cu acel cuvânt ce a cutremurat întreaga lume: „Săvârşitu-s-a!” A căzut pe piept capul încununat cu cunună de spini, împurpurat cu Sânge. Au venit cei de aproape ai Lui, a venit Maica Lui, au venit mironosiţele, a venit Iosif cel din Arimateea şi în adâncă jale, plini de lacrimi, au luat de pe Cruce Preacuratul Trup al învăţătorului lor şi au făcut deasupra lui plângere cu amar.
| Continuare »

Sfântul Nicolae VELIMIROVICI, Predică la Vinerea Mare

Hristos pe Golgota! Mântuitorul pe Cruce! Cel Unul drept în chinuire mare! Iubitorul de oameni ucis de oameni! Să se ruşineze cel care are conştiinţă! Să plângă cel care are inimă! Să priceapă cel care are minte!
Cu ce putem asemui această întâmplare – tainică precum nesfârşitul, vârtos precum pământul şi înfricoşător precum iadul? Dintre milioanele de întâmplări care au loc în fiecare zi în întreaga lume, care se pot afla întru priveliştea ochilor noştri şi întru auzul urechilor noastre, cu care faptă putem asemui această lucrare, care nu s-a mai pomenit, a răufăcătorilor de pe Golgota? Cu un miel printre lupii răpitori? Sau cu un prunc neprihănit în fălcile unui împărat precum şarpele? Sau cu o mamă înconjurată de fiii şi fiicele sale nebune? Sau cu căderea meşteşugarului în maşinăria pe care el însuşi a făcut-o, ca să fie făcut bucăţi bucăţele de roţile maşinăriei? Cu Abel, care a fost ucis de fratele său? Dar atunci, păcătosul cel mai mare l-a ucis pe păcătosul cel mai mic, pe când aici, oamenii cei răi se năpustesc asupra celui fără de păcat. Cu Iosif, ai cărui fraţi l-au vândut în Egipt? Dar acesta era un păcat împotriva fratelui lor, nu împotriva unui binefăcător, pe când aici păcatul este împotriva Binefăcătorului. Cu dreptul Iov, pe care Satan cel trupesc l-a dat spre stricăciune şi putrezire cu duhoare grea, ajungând hrană viermilor? Dar atunci Satan s-a ridicat împotriva plăsmuirii lui Dumnezeu, pe când aici plăsmuirea se ridică împotriva Plăsmuitorului. Cu David cel minunat, împotriva căruia fiul său Absalom a ridicat răzvrătire? Dar aceea era o mică pedeapsă pentru un mare păcat al lui David, pe când aici cel Unul fără de păcat, Preadreptul suferă chinuire aşa de îngrozitoare! | Continuare »

Traian Dorz, din Cântarea Învierii

O, Sfântă Faţă-nsângerată,
senină sub cununa-Ţi grea,
spre slava Ta îndurerată
cum să-mi ridic privirea mea?

Cu lacrimi Te privesc,
cu lacrimi Te iubesc,
cu lacrimi Te sărut smerit,
căci pentru mine-ai suferit!

Ce susă-i slava Ta divină,
ce joasă-i aplecarea Ta
între Sfinţenie şi Vină,
pe amândouă-a le purta!

Cum să-Ţi privesc acele rane
ce ştiu că eu Ţi le-am făcut,
– o, dureroasele piroane
ce-al meu păcat Ţi le-a bătut!…

Iisuse, răstignit de mine,
mă prăbuşesc plângând zdrobit:
ce vinovat sunt către Tine
– şi totuşi Tu cât m-ai iubit!

Zdrobit-am Inima-Ţi iubită,
făcând ce nu mai pot uita
– cu toată inima-mi zdrobită
plâng încleştat de Crucea Ta!

Traian Dorz, din Hristos – Jertfa noastră

„Lângă crucea lui Iisus stătea Mama Lui şi sora Mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa şi Maria Magdalena.“ (Ioan 19,25)
Până la cruce, au stat mulţi lângă Iisus, dar lângă cruce nu mai stau cu El decât cei în care dragostea a biruit frica morţii. Cei ai căror dragoste este mai tare ca moartea şi ai căror gelozie este mai neînduplecată decât orice (C. Cânt. 8, 6).
Lângă crucea lui Iisus, în cel dintâi loc este tot Mama Lui Sfântă.
De lângă Buna Vestire şi până lângă Crucea Împlinirii acesteia, Preasfânta Fecioară şi Preadulcea Mamă a fost nedespărţită de Iisus.
Ea a fost lângă ieslea cântărilor îngereşti pentru El.
Ea a fost lângă creşterea rugăciunii cu El.
A fost lângă îngrijorările pământeşti pentru El.
A fost lângă bucuriile izbânzilor Lui şi a fost lângă durerile patimilor Lui…
Ea este acum lângă Jertfa Ispăşirii Lui.

Şi ea este astăzi la dreapta Slavei Lui (Ps. 45, 9).
Căci este drept ca aceea care a băut cel mai amar pahar alături de Iisus, Fiul ei Sfânt, care a fost botezată cu cel mai greu botez alături de El, prin inima căreia a trecut cea mai chinuitoare sabie (Lc. 2, 35), să fie şi de-a dreapta Lui mai întâi ca oricare, în slava veşnică (Mt. 20, 23), şi să fie şi în cinstirea noastră veşnică tot aşa, mai presus de orice altă sfinţenie pământească. După cum şi slujba pe care ea a adus-o lui Dumnezeu a fost unică şi mai presus ca oricare alta.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Preasfântă Fecioară desăvârşită, Preasfântă Mamă Unică, Preasfântă Închinătoare mai apropiată, Preasfântă Fiinţă mai cinstită, Preasfântă inimă mai iubitoare, – tu, care eşti cea mai aproape de Fiul Tău şi Mântuitorul nostru Dulce, – roagă-te pentru noi de lângă El… Şi de lângă noi. | Continuare »

Traian DORZ

E Joi seara…
Sună iarăşi semnul stingerii străjerii;
pe Ierusalim se lasă vălul liniştit al serii.
Se coboară înnoptarea, ca un blestem se coboară,
să apese inimi care vând, trădează şi omoară!
Mii de stele luminează noaptea rece şi senină;
undeva, cu ucenicii, Domnul este-acum la Cină;
iar cântarea lor de slavă, legănată lin, coboară
dulce, mângâind tăcerea şi se stinge-ncet afară…

…Dar, cum stă cu ei,
pe Domnul întristarea Îl cuprinde:
– Adevăr grăiesc Eu vouă,
unul dintre voi Mă vinde!…
Se-ntristează ucenicii când aud această veste,
întrebându-se cu teamă: – Doamne, oare cine este?
Dar când l-au văzut pe Iuda
cum se scuză,
cum oftează,
cunoscură vânzătorul, căci trădarea se trădează! | Continuare »