D.-a-24-Crucea-webDomnului, întotdeauna,
mulţumirea să I-o dăm,
tot ce-avem mai bun întruna
numai Lui Îi datorăm;
– dar şi celor dragi prin care
El ne dă de-atâtea ori
trebuie fără-ncetare
să le fim mulţumitori!

Domnului, recunoştinţă
pentru toate, de-orice fel,
tot ce-avem cu prisosinţă
vine numai de la El;
– dar şi celor dragi prin care
ne ajută Dumnezeu,
faţa recunoscătoare
să le-o arătăm mereu.

Domnului, nemărginită
dragostea să I-o purtăm,
toată viaţa fericită
numai Lui i-o datorăm;
– dar şi celor dragi prin care
de Hristos ne-mpărtăşim,
dragostea, şi-n Cer datoare,
până-n veci s-o dăruim.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Rămâi cu noi

TRAIAN DORZ, din Cântarile Dintâi

Emaus_22Ni s-au dus cu vremi apuse
bucuriile şuvoi,
prietenii, frăţii de-o clipă
ce-am crezut
pe veci că se-nfiripă
ni s-au dus aşa de-n pripă
au trecut
şi-n al lacrimii şuvoi
ai rămas doar Tu, Iisuse,
Tu cu noi!…

Fraţi de amintiri nespuse
din cerescul Tău război,
fraţi de care strâns ne leagă
dor şi gând,
din frăţia ce se-ncheagă
câte unul se dezleagă,
rând pe rând,
şi-n al Tău ceresc război
mai rămâi doar Tu, Iisuse,
Tu cu noi.

Şi-alte prietenii aduse
de s-ar duce iar ’napoi,
dacă fraţi de-ai noştri iară
ne-ar lăsa,
ca să scape de ocară
şi de ura lumii-amară
ar pleca,
orişicâţi vor da ’napoi,
Te rugăm, rămâi, Iisuse,
Tu cu noi!

rugaciune copilSocietatea nu suferă din lipsă de afacerişti abili, nu suferă din lipsă de oameni învăţaţi sau cultivaţi, ci suferă din lipsă de oameni virtuoşi. Suferă pentru că a fost năpădită de oameni necinstiţi, care pentru a-şi înmulţi bogăţiile şi pentru a-şi asigura bunul trai nu se dau înapoi de la nimic. Suferă pentru că cei însetaţi de putere, în încercarea lor de a urca pe scara socială, răvăşesc totul în cale. Suferă pentru că dobândirea de case luxoase şi de confort a devenit unicul ţel în viaţă. De aici vine nenorocirea societăţii, aceştia sunt cei ce distrug convieţuirea paşnică în societate, iar nu cei ce trăiesc în virtute şi sfinţenie.
Între cei mai mari pedagogi ai tuturor veacurilor se află Sf. Ioan Gură de Aur, fiul şi rodul cetăţii Antiohiei, cel prin care s-a slăvit tronul patriarhal al capitalei Bizanţului. Acest lucru este adeverit nu doar de recunoaşterea sa ca pedagog de către cercetătorii specialişti în viaţa şi opera lui, ci şi de faptul că, în spaţiul Ortodoxiei, numele lui este legat de cel al educaţiei. El este unul dintre cei Trei Ierarhi, pe care la 30 ianuarie îi sărbătorim în şcolile noastre ca ocrotitori ai învăţământului, ca modele de pedagogi şi de învăţători, ca purtători şi exponenţi ai aşa-numitului ideal creştin de educaţie.

Creşterea copiilor atunci şi acum. Cele trei iubiri

Ca să ne încredinţăm însă de actualitatea învăţăturilor pedagogice ale acestei opere hrisostomice, trebuie să ne oprim puţin asupra atmosferei duhovniceşti din acea perioadă, asupra atmosferei duhovniceşti din Antiohia, despre care vorbeşte Sf. Ioan Gură de Aur. Adică, să vedem cu ce idealuri îşi înzestra în acea vreme Antiohia tinerii. Dacă această înzestrare este asemănătoare cu cea pe care noi o dăm astăzi tinerilor, atunci judecata făcută de Sfântul Părinte se aplică şi vremii noastre, se aplică şi lucrării noastre pedagogice ca învăţători sau părinţi. Elementele necesare pentru cunoaşterea acestei atmosfere le vom lua atât din opera pe care o prezentăm, cât şi din alte opere ale sfântului. | Continuare »

Fiului meu

rugaciune-mama-si-copilCe să-ţi doresc, copile drag, în viaţă
când nici nu ştiu ce-i bine să-ţi doresc?
Ceas după ceas se schimbă-a lumii faţă,
cele de ieri azi, nu-ţi mai folosesc.

Prea iute lumea-şi pierde strălucirea,
prea grabnic cade frunza de pe ram,
nu-i timp aici să cauţi fericirea,
nici bucuriei nu-i poţi pune ham.

Dar sub această trecere grăbită,
ascuns, stă adevărul strălucind.
Aceasta ţi-e comoara moştenită
pe cele pieritoare-nveşnicind.

Ridică-te, copile drag, şi prinde
cu braţ întins al cerului îndemn,
ieşi din noroiul lumii şi-ţi aprinde,
pe-oriunde treci, curat şi veşnic semn.

Prin valea umbrei morţii de vei trece,
Cuvântul sfânt lumina să ţi-o dea,
Genunchii, rugăciunea să-ţi aplece
sub Crucea sfântă-n zbuciumarea grea.

De-ţi iei Scriptura Sfântă far în viaţă,
Tu n-ai să rătăceşti pe drumul sfânt.
Copile drag, ascultă-a mea povaţă
Şi-ai să primeşti al cerului veşmânt.

Lidia Hamza

O, florile Lucrării sfinte,
ce-ncununaţi un chip slăvit,
spre cinstea Celui ce v-aşteaptă,
purtaţi-vă desăvârşit.

Dac-aţi primit chemarea sfântă
să fiţi podoabe la altar,
frumos în suflet ca lumina
păstraţi al curăţiei har.

Păziţi mai mult ca ochii voştri
al sufletului alb veşmânt,
mai bine renunţaţi la viaţă
decât cădeţi din legământ.

Dac-aţi ajuns cununa Celui
în veci Ales şi Preaiubit,
pentru cinstirea Lui eternă,
purtaţi-vă desăvârşit!

Traian Dorz, Cântări luptăroare

Predica-de-pe-munteSfântul Teofan Zăvorâtul
Editura Sophia, Bucureşti, 2006

 Ieri, Apostolul l-a înarmat pe creştinul care păşeşte pe calea mântuirii cu toate armele duhovniceşti; iar acum arată care sunt călăuzitorii lui în această luptă şi care este ţelul ultim şi luminos al tuturor acestor nevoinţe, spre a-1 îmbărbăta în ostenelile sale. Aceşti călăuzitori sunt păstorii şi învăţătorii pe care Domnul i-a dat Bisericii şi prin ale căror guri El însuşi grăieşte povaţa trebuincioasă fiecăruia, atâta vreme cât oamenii vin la ei cu credinţă şi întorşi către Domnul în rugăciune.
Adevărul acesta este cunoscut de către cei care merg cu lepădare de sine pe calea Domnului şi duc lupta cu vrăjmaşii mântuirii fără a se cruţa pe sine. Aceştia află întotdeauna ajutor şi povaţa la păstorii lor, în vreme ce pentru privitorul din afară acest ajutor pare că n-are de unde veni. Aceştia nu la oameni vin, ci la Domnul, Care pururea este gata să călăuzească şi să povăţuiască prin aceşti păstori şi învăţători pe oricine caută ajutor la Dânsul cu credinţă şi fără făţărnicie. Ţelul cel luminos şi ultim este „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”, vârsta „bărbatului desăvârşit”. Ce înseamnă un bărbat desăvârşit în înţelesul obişnuit, ştim cu toţii; şi este cu neputinţă să găsim un om căruia nu i-ar plăcea să atingă această desăvârşire; dar ce înseamnă a fi bărbat desăvârşit în Domnul nu ştie nimeni, afară de cei care au ajuns la această vârstă. Acest lucru nu trebuie totuşi să răcească râvna nimănui de a atinge şi el această vârstă, ci trebuie, dimpotrivă, să o aprindă încă şi mai mult; căci această neştiinţă vine din înălţimea cea mare a acelei desăvârşiri duhovniceşti care se numeşte în viaţa cea după Dumnezeu „vârstă bărbătească”. Apostolul arată această „vârstă” ca fiind însuşirea de către om a plinătăţii darurilor pe care le-am văzut la Domnul şi Mântuitorul nostru. Oricine poate vedea că avem bună pricină ca să ne dăm, chemaţi fiind de sus, „toată sârguinţa”.

De nu poţi face-o bucurie
cât întristarea ce-ai făcut,
atât de-adâncă şi de-ntinsă
– păcatul tău e netrecut.

De nu despăgubeşti asemeni
pe-acel ce l-ai nedreptăţit,
cu preţ cât cel pierdut de mare
– păcatul tău e neplătit.

De nu-ţi mărturiseşti păcatul
atâta cât ai şi stricat
şi nu ţi-l laşi pe totdeauna
– păcatul tău e neiertat.

De nu poţi lepăda păcatul,
urându-i chipul lui hidos,
ci mai gândeşti la el vreodată
– păcatul tău e tot nescos.

De nu te lupţi s-alungi păcatul,
ţinându-i sufletul închis,
ci-l tot mai ţii ascuns în tine
– tot de păcat vei fi ucis.

Şi-i drept ca nici să nu se uite
ce nu-i lăsat şi nu-i plătit.
Hristos îţi iartă doar păcatul
lăsat şi îndreptat cinstit.

Traian Dorz, Cântări de sus

Traian DORZ

Numai Cuvântul Tău mă face
să-mi pot vedea păcatul meu,
ca să-mi ’nnoiesc mărturisirea
şi pocăinţa mea mereu.

Numai Cuvântul Tău mă poate
sub Cruce-ngenunchea plângând,
să-mi pot afla despovărarea
şi pacea inimii-ascultând.

Numai Cuvântul Tău mă creşte
senin, puternic şi smerit,
de-orice păcat şi neascultare
şi de-orice rătăciri ferit.

Numai Cuvântul Tău mă poartă
curat prin orişice noroi,
dând luptei mele spre sfinţire
mereu puteri şi trepte noi. | Continuare »

Crucea-002Am cu Hristos un legământ
şi nimeni nu mi-l poate frânge;
născut în plâns, crescut în cânt,
pecetluit în foc şi-n Sânge.

Am cu Hristos un legământ
chiar decât sufletul mai sfânt,
un legământ am cu Iisus
chiar decât viaţa mai presus.

Pe nume-l port, pe chip mi-e scris,
în trup îl ard şi-n duh m-apasă,
el mi-e cuvânt, şi gând, şi vis,
şi-avut, şi dragoste frumoasă.

Nu-i prieten pe pământ să-mi ia
povara Lui de peste mine,
cât m-ar iubi şi cât m-ar vrea
ea-ncătuşat şi rob mă ţine.

Şi nu-i vrăjmaş atât de-avar
să-mi ia lumina lui din zare;
ea-mi este-avut, şi cer, şi har,
şi cinstea mea nemuritoare.

Nimic nu-l poate înnopta,
nimic nu-i poate da lumină,
nici chinui, nici mângâia,
decât o vină sau ne-vină.

Am cu Hristos un legământ
mai lung decât o veşnicie;
nu-i chin ori har, nu-i plâns ori cânt
mai greu sau mai uşor să-mi fie!

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Maica_Dpmnului_78– o binecuvântare a Maicii Domnului –

Pacea fie peste voi,
copilaşi voioşi,
Domnul să vă facă-ai Lui
mieluşei frumoşi.

Paza somnului,
Raza Domnului
Darul zilelor,
Harul milelor,
Calea traiului,
Valea Raiului.

Pacea fie peste voi,
fii ai lui Iisus,
credincioşi pe vânt şi ploi
să ajungeţi Sus.

Pacea fie peste voi,
faceţi bine-oricui
şi Iisus vă face-apoi
ucenicii Lui.

Pacea fi-va peste voi
când veţi fi aşa
şi veţi fi în cer cu noi,
Sus, la Dreapta Sa. (Traian Dorz)

Anul 1942 a fost pentru noi un an în care au început examene şi mai grele decât până atunci. A fost anul primelor noastre închisori pentru Domnul. Întâi a început fratele Marini. Iată cum i s-a întâmplat lui:

… Era, prin ianuarie 1942, o iarnă grea, cu ger mare.
Dar abia a plecat şi, la două zile, am şi primit vestea că a fost arestat şi ţinut închis la un post de jandarmi, chiar la Sâmbăteni, lângă Arad, unde abia coborâse din tren. Plecase pentru un rând de adunări cu fraţii de prin părţile Aradului şi Timişoarei şi voia să înceapă de acolo.
Mai târziu, sora Mărioara ne scria pe larg cum se întâmplase. Iată cum ne scria ea:
„…Venind de la tramvaiul de 8 dimineaţa, fratele Marini, cu un colet mare de cărţi, s-a îndreptat spre noi, când şeful postului de jadarmi, Bobu, i-a ieşit în cale şi l-a întrebat unde merge. El a spus: „La familia… cutare“. L-a luat şi l-a dus la post cu coletul de cărţi cu tot.
Nu ştiu cine din sat l-a văzut şi l-a cunoscut că este „ostaş“ de al nostru. A venit şi i-a spus mamei:
– Ostaşul acela care vine pe aici pe la voi şi vorbeşte frumos a fost dus de Bobu la post. Avea un pachet mare şi greu. De abia mergea cu el.
– Du-te până la post, mi-a zis mama, să vezi dacă este adevărat şi cine este.
Dar şeful acesta, Bobu, era o groază pentru toţi oamenii, era ca o fiară, aşa de rău se purta. Nu ştiam cum să mă apropii acolo şi ce să zic… Dânsul îşi avea familia în sat, iar mama mă trimisese la ei de multe ori în trecut, să le duc lapte. Aşa am îndrăznit să mă duc.
– Ce cauţi aici? – m-a întrebat el aspru…
– Am auzit că aţi adus aici pe un om cu un colet la el. E un frate al nostru. Vreau să ştiu ce a făcut şi de ce l-aţi adus aici!
– Da? E fratele tău?
– Da, e fratele meu în Domnul!
– Atunci vino de vezi de el! | Continuare »

„Ioan a mărturisit despre El când a strigat: «El este Acela despre Care ziceam eu: Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine.»“ (Ioan cap- 1, vers. 5)

Ioan-Botezatorul_9Acela care este cu adevărat un trimis al lui Dumnezeu nu va mai mărturisi niciodată altceva cu atâta râvnă şi stăruinţă ca pe Hristos (1 Cor. 2, 2).
Adevăratul trimis dumnezeiesc nu-L predică, ci Îl mărtu-riseşte pe Hristos.
Mărturisirea este de o mie de ori mai mult decât predica.
Mărturisitorul este o flacără, predicatorul este un funcţionar.
Predicatorul va vorbi pentru un salar sau pentru o laudă…
pentru o pâine mai comodă,
pentru o funcţie mai uşoară,
pentru o satisfacţie a inimii, adeseori stăpânită de trufie şi de fire lumească (bine ascunsă după «râvna» Evangheliei),
dar mărturisitorul va pătimi, va asuda şi se va topi, pentru a-L face cunoscut lumii pe Mântuitorul său preaiubit. Pe Hristos.
Predicatorul vorbeşte în aşa fel încât sufletele să se lege şi să se îndrăgostească de el însuşi. Cuvântul lui Hristos nu este pentru acesta decât un mijloc pentru ajungerea scopului său.
Dar mărturisitorul va face totul ca sufletele să se lege şi să se îndrăgostească de Hristos… El fiind numai un mijloc pentru atingerea scopului lui Hristos, care este mântuirea celor mulţi.
Aceasta este deosebirea dintre cineva care numai predică – şi cineva care mărturiseşte despre Hristos.
Ioan a dovedit că numai mărturisitorul rămâne statornic până la moarte în adevărul de la început.
Predicatorii însă îl pot şi schimba şi părăsi, aşa cum şi fac aproape toţi şi aproape totdeauna. | Continuare »

Ioan-Botezatorul_8Traian Dorz,
Cântările din urmă

Va veni şi Ziua Sfântă
să se bucure şi-acei
care plâng şi se frământă
să vii, Doamne, şi la ei;
la acei ce toţi i-alungă,
în al desfătării ceas,
la acei ce-n noaptea lungă
treji şi vrednici au rămas.

Va veni şi Ziua Mare
să se veselească-acei
care-au stat sub apăsare
şi-n necazuri anii grei,
care-n orice-ameninţare
nu s-au lepădat defel,
care-au stat cu suflet tare
lângă Domnul, pentru El.

Va veni şi Ziua Bună
să-şi primească plata cei
ce cu Mielul împreună
au răbdat ca nişte miei,
care-au suferit ocara
lui Hristos cu duh supus,
ducând jugul şi povara
până-n ceruri, la Iisus.

Fragment dintr-un cuvânt al fratelui Traian Dorz de la „Sărbătoarea mulţumirii” de la Sâmbăteni – octombrie 1986

Ioan-Botezatorul_6(…) Să ne micşorăm până la dimensiunea smereniei adevărate şi totale, pentru că aceasta este cea mai mare înălţime pe care o poate atinge un om al lui Dumnezeu. Mântuitorul a spus despre Sfântul Ioan Botezătorul că a fost cel mai mare pentru că el, într-adevăr, s-a făcut pe sine cel mai mic. Nici unul nu este mai mare decât Ioan. Nici unul n-a fost mai mare şi niciodată n-a fost el mai mare ca atunci când a spus: „Eu nu sunt nimic. Sunt un glas care strigă în pustiu. Un glas fără ecou, fără rezonanţă, fără putere. Un glas care nu înseamnă nimic”. Şi Dumnezeu a făcut ca glasul acesta, care el însuşi s-a micşorat atât de mult, să fie mai puternic decât oricare altul. Nimeni n-a vorbit aşa despre Mântuitorul cum a vorbit Ioan.
În capitolul 3 din Evanghelia după Ioan, doi mari oameni strălucesc: unul de-a dreapta şi unul de-a stânga Domnului Iisus: Nicodim şi Ioan Botezătorul. Şi despre unul, şi despre celălalt, Mântuitorul a vorbit aşa de frumos. Lui Nicodim i-a descoperit acel mare şi unic, şi divin Adevăr, care este temelia mântuirii: naşterea din nou. Despre Ioan a spus nişte lucruri extraordinar de frumoase. Şi Ioan [Botezătorul], în finalul capitolului 3 din Evanghelia după Ioan, a spus nişte lucruri care l-au aşezat pentru totdeauna înaintea tuturor celor care L-au mărturisit pe Hristos. Ce frumos spune Ioan în aceste zece versete despre Hristos! Să recitim mereu aceste lucruri, pentru ca să înţelegem ce mare valoare a avut acest om care s-a smerit pe sine însuşi mai mult ca oricare altul. De aceea Mântuitorul l-a apreciat aşa de mult şi l-a socotit prietenul Său, cum şi el a zis: „Eu sunt prietenul Mirelui”. Ce minunat prieten a fost el pentru Iisus! Cred că au copilărit împreună mulţi ani. Mamele lor s-au iubit atât de mult şi au fost atât de apropiate una de alta! Tot aşa au fost şi ei şi au rămas nedespărţiţi până la sfârşit. Pentru că s-a smerit, Dumnezeu l-a învrednicit de o slavă atât de mare!
Să urmăm şi noi exemplul lui şi să ne smerim, căci, în Lucrarea lui Dumnezeu, calea spre cea mai înaltă slavă este coborârea spre cea mai adâncă smerenie. „Celor smeriţi le dă har”, a spus Domnul. Şi Mântuitorul a zis El Însuşi, cu buzele Lui sfinte: „Învăţaţi de la Mine, că Eu sunt smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”.
Eu… ce pot să spun, nu numai despre anul care a trecut şi despre viaţa care a trecut? Le închei pe amândouă cu o mulţumire adâncă, în această zi binecuvântată, către Dumnezeu. Şi pentru iarna prin care am trecut. [Iar pentru cea prin] care mă pregătesc să plec, îmi încredinţez viaţa în mâinile lui Dumnezeu. Doresc din toată inima ca această zi să însemne o zi de mare mulţumire către Domnul pentru anul care a trecut. | Continuare »

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la botezul de la Buciumi – 28 noiembrie 1981

„Toţi acei ce le auzeau le păstrau în inima lor şi ziceau: «Oare ce va fi pruncul acesta?» Şi mâna Domnului era într-adevăr cu el” (Lc 1, 66).

Ioan-Botezatorul_5…am ales acest verset, ca în legătură cu acesta să ne gândim. Versetul acesta s-a amintit cu prilejul naşterii unui copil şi este vorba despre Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre toţi proorocii. La naşterea lui s-au spus aceste cuvinte…

Slăvit să fie Domnul!
Dorim şi de această dată, dorim şi cu acest prilej binecuvântat, înalt şi sfânt, mai întâi de toate, să înălţăm un nume – Numele Iisus. Că nu este altul ca şi El. Au fost pe pământul acesta, de-a lungul veacurilor, multe nume cunoscute de mulţi. Şi s-a vorbit o vreme despre aceste nume – şi pe urmă s-au şters şi s au dus în uitare. Dar Numele Acesta este mai presus de orice nume.
Despre El au mărturisit toţi proorocii. Şi despre Numele Acesta dorim şi noi, cu fiecare întâlnirea a noastră, dorim să vorbim despre El, dorim să înălţăm acest Nume Scump. Căci prin Numele Lui suntem şi noi înfrăţiţi.
Prin Numele Lui v-am văzut feţele prima dată. Numele Lui ne leagă şi ne strânge laolaltă. Să nu ne mai despărţim atunci când ne întâlnim. Ce a fost frumos în adunările voastre, în întâlnirile voastre frăţeşti? Ce a fost aşa de dulce? Ce a fost oare? Că v-aţi întâlnit şi v-aţi despărţit cu lacrimi, de abia v-aţi îmbrăţişat şi de-abia aţi putut să vă smulgeţi unii de la alţii… Ce ne ţinea? Ce ne lega? Era Numele lui Iisus!
Mulţi dintre cei care L-au cunoscut şi L-au iubit au putut să spună: „Doamne, nu ne lăsa fără El întâlnirile noastre, adunările noastre, rugăciunile noastre, familiile noastre! Mai bine să rămână lumea fără soare decât să rămânem fără Iisus”.
Că dacă Iisus va fi cu noi, ne va fi de-ajuns. Cineva a spus odată: „Doamne, cu Tine şi-n iad m-aş simţi atât de fericit… Dar fără de Tine, Doamne, nu mă lăsa nici în rai”. Pentru că raiul n-ar mai fi rai acolo de unde ar lipsi Iisus, de unde ar lipsi Dumnezeu.
Numele Acesta care a coborât cel mai jos, dar a şi fost înălţat cel mai sus… Orice genunchi să se plece Lui şi orice limbă să mărturisească despre El. | Continuare »

Iisus, Izvorul vieţii mele,
ce har ceresc mi-ai dăruit
în clipa când de bietu-mi suflet
Te-ai îndurat să fii găsit!

Ce-aş face-acum în noaptea asta
atât de-adâncă şi de grea,
de n-aş avea lumina vieţii
şi Duhul Tău de n-aş avea?

Ce-aş face-n stepa asta arsă
de focul secetei pustii,
de n-aş avea înviorarea
şuvoaielor de ape vii?

Ce-aş face-n colţii-atâtor fiare
de nu mi-ai fi apărător,
cu-atâtea răni adânci şi grele
ce-mi sângeră adânc şi dor?

Ce-aş face-n părăsirea ăstor
pustietăţi şi-ndepărtări,
de nu m-ai întări prin harul
atâtor binecuvântări!

O, Doamne, când de bietu-mi suflet
Te-ai îndurat să fii găsit,
Izvorul sfânt al vieţii mele,
ce mare har mi-ai dăruit!

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

0-botez-web

Sf. Ioan Maximovici

„S-a deschis cerul, şi S-a coborât Duhul Sfânt… în chip trupesc, ca un porumbel” peste Fiul lui Dumnezeu, Care stătea în Iordan. Şi glasul lui Dumnezeu-Tatăl s-a auzit din cer: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (Luca 3, 21-22; Mc. l, 11; Matei 3, 17). Deschis este şi astăzi cerul, şi din nou Duhul Sfânt Se pogoară deasupra apelor şi Dumnezeu îl mărturiseşte pe Fiul Său.
O, de s-ar deschide şi ochii noştri sufleteşti! O, de-ar putea urechile noastre să audă glăsuirile cereşti! Am vedea că cerurile sunt deschise deasupra noastră. L-am vedea pe Fiul lui Dumnezeu stând printre noi şi pe Duhul Sfânt plutind deasupra noastră şi am auzi glasul lui Dumnezeu vestind dumnezeirea Mântuitorului lumii. Am simţi cum Duhul Sfânt Se coboară deasupra apelor, cum le redă bunătatea pe care au avut-o la facerea lumii şi le dăruieşte puteri tămăduitoare, cu care să renască natura căzută. Noi înşine ne-am acoperi de lumină, gurile noastre s-ar umple de duh şi L-ar cânta cu bucurie pe Cel ce ne-a întărit pe noi pe piatra credinţei. Dar numai cei curaţi cu inima văd cele dumnezeieşti. Cei întunecaţi de păcat văzând nu văd şi auzind nu aud. | Continuare »

Botezul-Domnului-9Preasfinte Duh de viaţă darnic,
Preasfinte-mpărţitor de har,
în faţa Ta îngenunchează
a noastră mulţumire iar.

O, Tu ai dat vieţii noastre
botezul minunat de foc
ce-a cununat în noi durerea
cu fericirea la un loc.

O, Tu ne-ai răsărit în suflet
lumina altei noi vieţi,
descoperindu-ne atâtea
necunoscute frumuseţi.

În inimi ne-ai aprins statornic
înflăcăratele trăiri,
ca să-Ţi putem aduce jertfa
deplinei noastre dăruiri.

Făcut-ai sufletele noastre
potir de aur minunat
şi darnic le-ai umplut adâncul
cu harul Tău nemăsurat.

Dezvăluitu-ne-ai frumseţea
cerescului Ierusalim;
părtaşi la dulcea-i fericire,
chiar de pe-acum ne faci să fim.

În faţa Ta, întreaga noastră
recunoştinţă vine iar
şi-Ţi mulţumim… O, slavă Ţie,
Preasfinte-mpărţitor de har!

Traian Dorz, Cântările Dintâi

botezului-domnului-webDe când n-ai plâns tu oare,
de când n-ai plâns cu-amar,
cu cât păcat de-atuncea
ţi-ai încărcat viaţa
şi totuşi pe-al tău suflet
nu-l arde-un strop de jar
şi nici doi stropi de lacrimi
nu-ţi mai topeşte gheaţa.

De când n-ai plâns în taină
pe-o rugăciune-arzând
spre Domnul ce, pe Cruce,
păcatul tău îl poartă,
– de când n-ai plâns tu oare
şi oare până când
nepăsător zaci încă
în starea asta moartă?

De când n-ai plâns de dorul
de fraţi şi de Cuvânt
de care stai departe,
închis în neascultare,
cum crezi că vei răspunde
la Tronul Celui Sfânt
şi cum nu te cutremuri
de-osânda viitoare? | Continuare »

boboteaza 3TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN

Mai înainte ca Domnul să Se arate poporului şi să purceadă la lucrarea săvârşirii iconomiei mântuirii noastre, a fost trimis Sfântul Ioan înainte-mergătorul ca să-i pregătească pe oameni spre a-L primi pe Hristos. Această pregătire consta în chemarea la pocăinţă; şi de atunci, pocăinţa a devenit calea spre Domnul Mântuitorul şi pragul credinţei în El. Mântuitorul însuşi Şi-a început propovăduirea prin cuvintele: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Mc. l, 15). Pocăinţa şi credinţa se întăresc una pe cealaltă în cel ce caută mântuirea. Pocăinţa îl apasă cu povara păcatelor şi îl înfricoşează cu nemitarnica judecată a dreptăţii dumnezeieşti. Vine însă credinţa şi i-L arată pe Izbăvitorul, Cel ce ridică păcatele lumii. Cel ce se pocăieşte se alipeşte de Izbăvitorul şi, lepădând povara păcatelor prin mărturisire, aleargă cu bucurie în urma Lui, pe calea poruncilor Lui. în acest chip, credinţa se naşte din pocăinţă şi se sprijină pe ea. Cel ce se pocăieşte se ţine strâns de credinţă, fiindcă îşi simte izbăvirea.
Credinţa trăieşte din pocăinţă. Fără pocăinţă, ea se aseamănă unui pom lipsit de sevă, uscat şi neroditor.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Editura Sophia, Bucureşti, 2006

Traian-Dorz-11cu o binecuvântare nouă de la Domnul şi Dumnezeul nostru pentru El şi pentru Lucrarea Lui.
Binefacerile acestor întâlniri vor fi mari. Roadele lor vor fi din ce în ce mai minunate – veţi vedea!
Hristos e Mare, Evanghelia Lui este strălucită, ţara noastră este întinsă şi cea mai mare nevoie a ţării noastre astăzi este nevoia de Hristos. Noi suntem mulţi. Şi tinerii noştri cu toţii au, fiecare, câte un dar ori mai multe. Aici suntem adunaţi numai suflete talentate. Fiecare are de la Dumnezeu unul sau mai mulţi talanţi. Unii şi-au descoperit darul pe care îl au de la Domnul şi au început să lucreze frumos cu el, înflăcărându-şi-l precum Sfântul Timotei la îndemnul marelui său îndrumător şi părinte, Sfântul Pavel (II Tim. 1, 6).
Alţii încă nu şi l-au descoperit ori n-au început încă să lucreze cu el. Pentru că lucrul e mult şi nevoia este urgentă, Dumnezeul nostru cel Sfânt ne-a rânduit un prilej ca acesta pentru ca de aici să începem nu numai un an nou, ci mai ales o iniţiativă nouă, viguroasă, durabilă, ascendentă, nespus de necesară pentru Domnul nostru, pentru ţara noastră, pentru Biserica noastră cea vie şi luptătoare.
Au început multe talente să lucreze în diferitele regiuni ale ţării şi Lucrării Oastei Domnului, dar specificul fiecărei regiuni, care influenţează la început orice talent, creează uneori distanţe şi produce câteodată deosebiri. Datoria noastră este să înlăturăm cât mai repede şi cât mai deplin aceste necazuri inerente începutului.
Ne întâlnim acum aici şi ne vom mai întâlni, cu ajutorul Domnului, ori de câte ori vom putea, pentru a ne apropia, a ne cunoaşte mai bine unii cu alţii, pentru a ne suda sufleteşte tot mai deplin până ce se va statornici între noi toţi o atât de adâncă atmosferă de colaborare şi întrepătrundere duhovnicească, încât să ne contopim cu toţii în specificul general al Lucrării Oastei Domnului, fiindcă numai atunci creaţiile noastre vor realiza unitatea deplină a sufletelor şi muncii noastre. Şi vom aduce folosul şi bucuria cea mai mare lui Dumnezeu şi Evangheliei Sale. Specificul Oastei trebuie să ne asimileze pe toţi în felul cel mai fericit, dându-se fiecăruia – şi tuturor – acelaşi unic şi armonios fel de a fi şi de a crea. | Continuare »

Opris_Ioan_1Vorbirea fratelui Ioan Opriş la o adunare de revelion – 1972

Slăvit să fie Domnul!
Prin harul lui Dumnezeu şi prin îngăduinţa Lui, câteva cuvinte vreau să spun şi eu din Epistola Sfântului Pavel către Galateni, capitolul 5, versetele 4-12: „Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har. Căci noi, prin Duhul, aşteptăm, prin credinţă, nădejdea neprihănirii. Căci în Iisus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste. Voi alergaţi bine. Cine v-a tăiat calea, ca să n-ascultaţi de adevăr? Înduplecarea aceasta nu vine de la cel ce v-a chemat. Puţin aluat dospeşte toată plămădeala. Eu, cu privire la voi, am în Domnul o încredere că nu gândiţi altfel. Dar cel ce vă tulbură va purta osânda, oricine ar fi el. Cât despre mine, fraţilor, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sunt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s-a dus. Şi de s-ar tăia măcar de tot cei ce vă tulbură pe voi”.
Plec din nou la versetul cel dintâi citit, versetul 4: „Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har”. Ce înseamnă lege? Legea înseamnă poruncă; legea înseamnă presă; legea înseamnă, cum se zice în ţara noastră, a vinului, „săitău”; legea înseamnă cleşte. „Cei care voiţi să fiţi sub Lege v-aţi despărţit de Hristos şi aţi căzut din har”. (Păcat că n-au rămas şi ceilalţi până în ultima clipă aici.) „V-aţi despărţit de Hristos şi aţi căzut din har… acei care vreţi să trăiţi sub Lege.” Tot ceea ce spune: „Nu face cutare, nu face cutare… de ce-ai făcut cutare… de ce-ai făcut cutare…”. Zice Sfântul Pavel: „Noi nu suntem dintre acei cu : «Nu lua!» şi „Nu gusta!»”. Tot ceea ce îţi spune mereu: „Nu face!”, aceea este lege; este un cleşte care te opreşte: „Nu face!”, „Nu fura!”, „Nu desfrâna!”, „Cinsteşte-l pe tatăl tău!”, „Iubeşte-o pe mama ta!”, „Respectă-l pe aproapele tău!”, „Fă cutare…!”. Asta-i lege… Asta-i lege… Şi cine vrea să-şi aplice lui o părticică de lege îşi face el o lege a lui… de pildă: „Trebuie să mă rog regulat dimineaţa şi seara”; „Trebuie neapărat să mă duc duminica la biserică şi la adunare”. Asta-i o lege. Trebuie să te duci neapărat. Trebuie! Trebuie, că-ţi cere cartea! Trebuie, căci zice tatăl tău, zice mama ta, zice fratele tău; zice soţul, zice soţia: „Du-te şi tu la adunare, măi! Du-te la biserică!”. „Trebuie”, aceasta este lege. E o constrângere. E ceea ce te strânge. Ceea ce te obligă. Ceea ce te sileşte. Şi cei ce trăiesc după aceste porunci, zice: „S-au despărţit de Hristos şi au căzut din har”. | Continuare »

Finalul unei vorbiri a fratelui Traian Dorz de la o adunare – 29 decembrie 1985

Nasterea-Domnului_73(…) Trei săptămâni de praznic. Şi am vrut să ne aducem aminte despre o astfel de sărbătoare din Ierusalim, în care, [cum scrie] la Ioan, capitolul 7, versetul 37, Mântuitorul S-a ridicat în picioare şi a strigat.
E sfârşitul praznicului. Vă veţi duce fiecare dintre voi acasă. Cum mergeţi? Aţi aflat voi izvorul apelor vii? L-aţi aflat voi pe Iisus cel micuţ, născut într-o iesle şi venit, trimis de Dumnezeu, pentru mântuirea voastră, a tuturor şi a fiecăruia în parte? Cum vă întoarceţi voi de la acest praznic înapoi acasă?
S-a terminat Sărbătoarea Crăciunului. S-a terminat şi ultima săptămână din anul acesta. De fiecare dată, cu terminarea sărbătorilor Crăciunului, se termină şi anul. Şi ne întoarcem înapoi acasă cum s-au întors păstorii, cum s-au întors îngeraşii, cum s-au întors magii. Ducem noi oare înapoi pe Iisus cel viu, pe Iisus cel scump, pe Iisus cel drag aflat?
L-am aflat noi pe Iisus în aceste praznice, în care de la început, din prima noapte, ni s-a vestit: „Ni S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul”? L-am aflat noi? Am pornit noi să-L căutăm cu adevărat şi aievea? L-am aflat noi pe Iisus?
Poate să Se nască în ieslea Betleemului. Poate să Se nască în mii de inimi – şi S-a născut în mii de inimi –; dacă nu S-a născut în inima noastră, dacă noi înşine n-am primit naşterea Lui în sufletul nostru şi dacă nouă înşine nu ne-a adus bucuria acestei naşteri şi renaşteri, a acestei înnoiri duhovniceşti, pentru noi a venit Iisus în zadar.
Nu de mult am auzit o întâmplare. V-o spun; poate că ştiţi, poate că nu ştiţi.
Pe malul unui canal adânc pescuia un tânăr odată. Şi era singurul fiu al unor părinţi bine înstăriţi şi bogaţi. La o mişcare greşită, tânărul, vrând să caute să arunce, nu ştiu cum… undiţa după un peşte, a alunecat şi a căzut în canal. Apa era adâncă. Pe mal era o mulţime de oameni. Se uitau la el, se înspăimântau, ţipau, urlau şi strigau, dar nici unul n-a sărit să-l scoată pe tânăr. Trecând pe acolo, din întâmplare, un om binefăcător, s-a aruncat în canal. Şi cu preţul vieţii lui l-a salvat pe tânăr şi l-a scos afară, spre uimirea şi bucuria tuturor celorlalţi. După ce l-a scos afară teafăr, i-a spus la ureche nişte cuvinte. Şi apoi a plecat.
Părinţii lui, auzind în grabă despre vestea nenorocită, au alergat să vadă. Când au văzut copilul sănătos şi teafăr, s-au bucurat din toată inima şi au spus: | Continuare »

Fuga-in-Egipt-5Traian DORZ, din CÂNTAREA VEŞNICIEI

Ce bine e cu Tine,
Iisus, să fim mereu,
oricât am fi de singuri
şi-oricât ne-ar fi de greu,
oricât ar fi să tragem
la jugul Tău cel drag
şi-oricât ne-ar fi suişul
de singur şi pribeag
– Iisus, Iisus, tot dulce
e jugul Tău cel drag!

A fost frumos cu Tine,
Iisus, oriunde-am fost,
tot jurul ne-a fost casă,
tot golul, adăpost,
tot cerul ne-a fost raze,
tot soarele, sărut,
toţi îngerii, prieteni,
şi har tot ce-am avut
– Iisus, Iisus, tot dulce
ne-a fost tot ce-am avut! | Continuare »