CERCETAREA DE SINE

CERCETAREA DE SINE

Meditaţii ale fratelui Traian Dorz pentru Anul Nou

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sântului Duh. Amin.
Sfârşitul de an şi începutul de an sunt prilejuri în care nu numai fiecare om înţelept sau fiecare familie, ci chiar şi fiecare popor şi fiecare întreprindere omenească îşi face cu o adâncă seriozitate bilanţul, socoteala muncii şi a roadelor sale, a câştigului sau a pagubei, a înaintării sale sau a dării înapoi din anul şi din timpul vieţii petrecute, pentru a vedea nu numai că încă un an din viaţă s a dus, ci şi cum a trecut acest an şi cum îl întâmpină pe celălalt an, spre a putea ajunge la capătul fericit al timpului, al anului, al vieţii cu vrednicie înaintea lui Dumnezeu.
Un om care merge mereu, dar nu stă niciodată să socotească cum merge, pe unde merge şi unde va ajunge la capătul drumului său, acela este un om nebun. Acela nici nu va merge bine şi nici nu va merge pe unde trebuie, dar nici nu o să ajungă bine. Un om care lucrează, dar nu stă niciodată să se controleze pe sine însuşi cu toată înţelepciunea judecăţii sănătoase, cu toată teama de a nu greşi, cu toată conştiinţa răspunderii sale faţă de stăpânul lucrării unde este, de stăpânul care l-a angajat, acela este un om şi mai nebun. Ce răsplată să poată primi de la Stăpânul cel Sfânt un astfel de lucrător care nu ţine seama nici de planul Stăpânului cu lucrarea în care l-a angajat pe el, nici de felul cum au lucrat cei dinaintea lui, nici de preţul pe care Stăpânul l-a investit în lucrarea aceasta şi nici de îndrumările sau de părerea celorlalţi lucrători cu care lucrează împreună? Ci face totul ca şi cum n-ar fi nici Stăpânul, nici înaintaşii, nici fraţii, nici răsplata unei drepte judecăţi pentru felul cum a lucrat sau cum lucrează el. Răsplata unui astfel de lucrător rău nu poate fi decât focul veşnic. | Continuare »

Acatistul Sfântului Serafim de Sarov mare făcător de minuni

Acatistul Sfântului Serafim de Sarov mare făcător de minuni

Troparul, glasul al 4-lea
Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condacul, glasul al 2-lea
Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condac 1:
Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Icos 1:
Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea: | Continuare »

Cuviosul Părinte Serafim de la Sarov

Cuviosul Părinte Serafim de la Sarov

Vieţile sfinţilor – 2 ianuarie

Acest mare mărturisitor al luminii Sfântului Duh s-a înălţat ca un astru deasupra pământului rusesc, la 19 iulie 1759, în epoca în care spiritul aşa-numit „al Luminilor” invada Europa şi Rusia, pregătind deja, din depărtare, timpurile întunecate ale ateismului şi persecuţiei religioase.
Fiu al unor negustori cucernici din oraşul Kursk, el a crescut în smerenie şi dragoste faţă de Biserică şi a avut parte la vârsta copilăriei de arătarea milei Maicii Domnului, care l-a vindecat în chip miraculos.
La 17 ani părăsi lumea, cu binecuvântarea mamei sale, şi intră în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtuţi monahale. Îndeplinea cu bucurie şi zel toate sarcinile, chiar cele mai obositoare, pentru folosul fraţilor, postea pentru a înfrânge pornirile trupului şi îşi păstra, ziua şi noaptea, mintea aţintită la Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii lui Iisus.
După câtva timp, el s-a îmbolnăvit foarte grav şi, în ciuda durerilor, refuza ajutorul medicilor, cerând numai acel unic leac, care este potrivit celor ce au părăsit totul pentru Dumnezeu: Sfânta Împărtăşanie. Când, crezându-se că va muri, i-a fost adusă merindea cea sfântă pentru calea din urmă, Preasfânta Maică îi apăru, în mijlocul unei puternice lumini, însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan Teologul. Arătându-i-l pe tânărul novice, ea le spuse: „Acesta este din neamul nostru!”. Puţin după aceasta, se însănătoşi cu totul şi construi o bolniţă pe locul acelei apariţii minunate.
La capătul a opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, a fost tuns monah, primind numele Serafim („înfocat”, „arzător”), nume care îi spori şi mai mult zelul în a urma pe aceşti slujitori ai Domnului, netrupeşti şi arzând de dragoste pentru El. | Continuare »

TRECUT-A VARA, TRECUT-A TOAMNA ŞI NOI TOT NEMÂNTUIŢI! (Ier 8, 20)

TRECUT-A VARA, TRECUT-A TOAMNA ŞI NOI TOT NEMÂNTUIŢI! (Ier 8, 20)

E timpul când oamenii îşi urează „An nou fericit” şi trec cu veselie dintr-un an într-altul. Eu însă, dragă cititorule – ori te vei supăra, ori ba –, îţi voi aduce aminte de moarte… îţi voi aduce aminte că viaţa ta şi a mea s-a mai scurtat cu un an; îţi voi aduce aminte că în faţa ta şi a mea stau crucea şi mormântul cu semnul întrebării: „Când?”… şi cu răspunsul că „Nu ştim ziua şi ceasul” când vom pleca din această lume.
În capul unui an nou, eu pun în faţa cititorilor noştri cuvintele de la Ieremia: „Vara s-a isprăvit, secerişul (toamna) a trecut, şi noi tot nu suntem mântuiţi (Ier 8, 20). Ce înfiorătoare şi mult spunătoare sunt aceste cuvinte! Ele ne aduc aminte că vremea trece şi mântuirea noastră întârzie.
Se vorbeşte despre multe feluri de nenorociri în viaţa aceasta plină de izbelişti. Eu zic însă că este o singură nenorocire în viaţa asta: când vremea trece mereu şi noi… tot nemântuiţi.
Nu este ceva mai grozav decât un creştin ce-şi pierde vremea pierzând împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului său.
Eu te întreb, iubite cititorule; cum stai tu cu mântuirea sufletului? | Continuare »

CÂND VA FI PE PĂMÂNT PACE ŞI ÎNTRE OAMENI BUNĂVOIRE

CÂND VA FI PE PĂMÂNT PACE ŞI ÎNTRE OAMENI BUNĂVOIRE

… Pe Pruncul ce s-a născut nouă şi s-a dat nouă, noi nu L-am primit cu adevărat şi nu L-am lăsat să se facă în sufletul nostru un Sfetnic minunat, un Dumnezeu biruitor, un Domn al păcii. Noi ne-am depărtat de Hristos şi pacea Lui. „Pace las vouă, pacea Mea dau vouă“… zicea Iisus, dar noi n am primit această pace a Lui în sufletul nostru şi asta-i pricina că nu-i pe pământ pace şi între oameni bună voire. „Fiecare vorbeşte de pace cu gura lui, dar în inimă pune pândă” (Ier 9, 4).
Pace nu va fi pe pământ până când împărăţiile nu se vor închina Lui şi neamurile nu vor sluji Lui cu adevărat. Pacea lumii, înfrăţirea popoarelor este o vorbă goală până când pământul nu se va umple de cunoştinţa Domnului şi de Duhul Domnului. Pace nu vor avea oamenii şi popoarele până când nu se vor apropia de Iisus, Domnul Păcii, cu vorbele proorocului: „Să facem pace cu El, să facem pace” (Is 27, 5).
P. Trifa, «Lumina Satelor» nr. 52 / 1923 (apărută în 6 ian. 1924), p. 1

Doamne, uneori ce taine

Traian Dorz

Doamne, uneori ce taine într-un nume se ascund,
câte căi sunt şi ce umbre unde gânduri nu pătrund.
Cum se-adună-ntr-o fiinţă uneori strămoşi de-un veac
şi atâtea adevăruri ce nu ştii cum se desfac,

Că descoperi dintr-o dată câte-un mare adevăr
dar nu-i nimeni să-ţi dezlege cum e el din fir în păr.
Afli-adesea-ntr-o clipită printr-un fulgerat de gând
taine cu-nţeles pe care nimeni nu-l va şti nicicând…

Dorz e de la daci, desigur, şi Traian de la Romani,
dar cum vin până la mine cine-ar şti prin mii de ani?
Ce gând le-a sortit unirea şi ce taină-au în ascuns
cine, Doamne, decât Tine poate să mai dea răspuns!

În amintirea Fratelui Traian, cei care doresc pot revedea video-montajele documentare: Partea 1 / partea a 2-a / partea a 3-a / partea a 4-a

TRIMIŞII

În lectura autorului Traian DORZ

Traian-DORZ-060Ce mari sunt veşnic, Doamne, trimişii Tăi smeriţi,
dar nici o vreme-n lume şi neam nu i-a-nţeles,
în nici un rând de oameni n-au fost urmaţi de lume
deşi ei duc solia ce Însuţi Tu le-ai dat,
deşi Cuvântul Vieţii în gura lor e unic
ei sunt mereu de semeni adânc necunoscuţi,
fiindcă cei ce-alături trăiesc sunt orbi şi surzi,
urechile şi ochii li se deschid târziu…
– Când se deschid devreme, atunci, prea tulburaţi
din lene şi păcate – în contra lor uniţi –
se scoală să-i trimită cât mai curând napoi
la Dumnezeul Care la dânşii i-a trimis. | Continuare »

Pruncul_IisusViaţa să vă fie numai bucurie; / Sfânta Sărbătoare, numai înălţare;
Anul care vine, numai roduri pline; / – de la Cel din Cer, lerui, Doamne, ler.

Tuturor strângătorilor de comori nemuritoare le dorim din suflet bucurie şi pace, iar îngerii care au încălzit peştera Pruncului să ne încălzească şi nouă inimile spre mai  multă faptă bună.

NAŞTEREA DOMNULUI – EVANGHELIA ÎNTÂIULUI NĂSCUT

la Ajunul Crăciunului şi Utrenia Zilei de Crăciun (Matei 1:18-25)

Sfântul Nicolae Velimirovici

… Iar naşterea lui Iisus aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Înainte de aceasta, evanghelistul dăduse genealogia Domnului Iisus, sau mai precis, aceea a dreptului Iosif, de la tribul lui Iuda şi casa lui David. În această genealogie, evanghelistul a înşirat oameni, născuţi din bărbaţi în chip firesc, aşa cum se nasc pe pământ toţi oamenii muritori. Apoi el începe îndată să vorbească despre naşterea Domnului şi zice: Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost…, ca şi cum, cu acest “iar”, el vrea să arate chipul neobişnuit şi minunat al naşterii Lui, cu totul fără de asemănare cu chipul naşterii tuturor strămoşilor mărturisiţi ai lui Iosif.
Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif. În ochii lumii, această logodnă era văzută ca o introducere în viaţa unui cuplu căsătorit; dar în ochii Mariei şi ai lui Iosif nu era acelaşi lucru. Cerută cu lacrimi de la Dumnezeu, Fecioara Maria a fost făgăduită lui Dumnezeu prin jurământul părinţilor săi. Cât despre ea, aceasta a primit cu voia ei jurământul făcut de către părinţii ei, după cum se vede în anii cei mulţi de slujire în Templul din Ierusalim. Dacă şi-ar fi urmat chemarea, fără îndoială că şi-ar fi petrecut tot restul zilelor vieţii ei în templu, întocmai ca Ana, fiica lui Fanuel (Luca 2: 36-37), dar legea a hotărât altceva şi aşa a trebuit să fie. Ea a fost logodită cu Iosif nu ca să vieţuiască în căsătorie cu el, ci pentru a scăpa de căsătorie. Toate amănuntele acestei logodne şi înţelesul ei se află în Predania Bisericii. Şi dacă oamenii ar aprecia tradiţia cu privire la Maica Domnului, la dreptul Iosif şi la toţi oamenii împreună lucrători cu aceştia, şi care sunt pomeniţi în Evanghelie, atât de mult cât apreciază ei tradiţiile – unele dintre ele dintre cele mai crunte – despre căpeteniile, conducătorii şi înţelepţii acestei lumi, sensul logodnei Preasfintei Fecioare Maria cu Iosif ar fi desluşit tuturor. (Sfântul Ignatie spune că Fecioara ar fi fost logodită “ca naşterea Lui să fie tăinuită în faţa diavolului; ca diavolul să creadă că El S-a născut dintr-o femeie căsătorită şi nu dintr-o fecioară.” Şi aceasta se află în Comentariu la Matei al lui Ieronim şi în A doua omilie la Bunavestire al Sfântului Grigorie al Neocezareei). | Continuare »

CÂND S-A NĂSCUT MÂNTUITORUL

CÂND S-A NĂSCUT MÂNTUITORUL

lumea era într-o mare aşteptare – într-o mare aşteptare e şi acum, când se apropie venirea Lui

Când S-a născut Mântuitorul, lumea era într-o mare aşteptare. Era ceva în aer care spunea că trebuie să se întâmple ceva deosebit. Iar acel ceva cuprinsese toată lumea. Cei trei magi veniţi la Vifleem din depărtări erau şi ei o mărturie că toată lumea aştepta ceva deosebit. Steaua ce se ivise la răsărit întărea şi ea această aşteptare.
De altcum, această aşteptare o arată şi istoria. O lume întreagă dăduse, pe acel timp, faliment. Dăduse faliment filozofia, dăduse faliment religia păgână cu zeităţile ei, dăduse faliment şi fariseii cu „legea” lor. Lumea aştepta ceva deosebit, care să schimbe cu totul înfăţişarea lumii şi mersul lumii.
Şi schimbarea a venit. A adus-o Pruncul cel născut în peştera Vifleemului.
După 1935 de ani, istoria se repetă. Marea aşteptare de acum 1935 de ani o avem azi din nou. O simţim. Pluteşte în aer ceva ce spune că trebuie să se întâmple ceva deosebit. Se simte ceva în aer din ceea ce s-a simţit în preajma Naşterii Domnului. Lumea e iarăşi într-o mare aşteptare. | Continuare »

Într-o iesle îngheţată

Într-o iesle îngheţată

Lidia Hamza

Într-o iesle îngheţată
Înfăşat în scutecuţ,
Cu privirea-nrourată
Şi cu faţa-mbujorată,
Lângă Maica-ngândurată
Gângureşte-un Prunc micuţ.

Şi un fir de zâmbet pare
Că-I apare-n obrăjori
Când din luminata zare,
Pentru marea sărbătoare,
Îngeri albi aduc cântare
Pruncului închinători.

Sau când, iată, la portiţă
Sub fereşti colindă lin
păstoraşi de veche viţă
Şi-n miros de cetiniţă
sub plăpândă luminiţă
Plini de daruri magii vin. | Continuare »

AL PATRULEA MAG

AL PATRULEA MAG

Ferice de cine îngrijeşte de cel sărac, a spus cândva omul acela care era după inima lui Dumnezeu. Căci omul cel milostiv va avea parte de milă.
Cel care se îndură de alţii va vedea veşnic Faţa plină de îndurare a lui Dumnezeu. Şi cine udă pe altul va fi udat şi el, fiindcă Dumnezeu Se poartă cu fiecare om după cum este inima lui. Cu cel bun, Tu eşti bun, Doamne. Cu cel drept Te porţi după dreptate. Iar cu cel nelegiuit Te porţi după nelegiuirea lui.
Cât vom trăi pe lume, să nu uităm aceste adevăruri!
La Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos au venit să-L vadă şi să I se închine, din Ţările îndepărtate ale Răsăritului, trei magi credincioşi. Tot drumul lor, cei trei magi credincioşi au fost călăuziţi de o stea strălucitoare şi minunată, care a mers pe cer înaintea lor, până când au ajuns la peştera ce era acolo şi la grajdul în ieslea căruia era Pruncul Iisus cu Măicuţa Lui cea sfântă.
Când au ajuns acolo, bunii şi credincioşii magi I s-au închinat ca unui Dumnezeu şi I-au adus daruri. Unul aur, ca unui Împărat. Altul smirnă, ca unui Stăpân. Altul tămâie, ca unui Arhiereu. Căci aşa era Domnul Iisus şi aşa le spunea lor Duhul Sfânt…
Toate acestea sunt scrise de mult; le ştie oricine. Dar mai este ceva care nu ştie oricine. Şi iată ce:
Se spune că atunci când au pornit din Ţările Răsăritului îndepărtat, ca să vină la Ierusalim şi la Betleem să-L caute şi să-L afle pe Domnul Iisus, magii nu erau trei, ci erau patru.
Cel de al patrulea mag, anume Artaban, era cel mai bogat şi mai credincios dintre ei. De aceea el venea cu mai multe cămile încărcate cu tot felul de daruri scumpe, ca să-I aducă Pruncului Iisus: hrană, îmbrăcăminte, smirnă, tămâie şi aur mai mult… Cu mult mai mult decât toţi ceilalţi trei soţi ai lui împreună. | Continuare »

„NU POT SĂ VĂD NELEGIUIREA UNITĂ CU SĂRBĂTOAREA” (Is 1, 13)

„NU POT SĂ VĂD NELEGIUIREA UNITĂ CU SĂRBĂTOAREA” (Is 1, 13)

Pr. Iosif TRIFA, «Isus Biruitorul» nr. 53 / 27 dec. 1936, p. 5

Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie are dumnezeiasca însuşire de a fi categoric, lămurit, necruţător cu păcatul; tăietor fără milă în păcat şi fărădelege. Aşa e şi locul de la Ieremia capitolul 1, versetele 10-15, unde Dumnezeu mustră praznicele iudeilor.
„Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare – zice Domnul –, căci Mi-e scârbă de tămâie. Nu vreau luni noi, sabate şi adunări de sărbătoare, căci nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea. Urăsc praznicele voastre, Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult; căci mâinile voastre sunt pline de sânge” (Is 1, 13-15).
Ce osândă, ce judecată aspră era aceasta pentru praznicele de pe atunci! Dar această osândă stă în picioare şi azi. Cuvântul lui Dumnezeu strigă şi azi: „Urăsc praznicele voastre… pentru că nu pot să văd praznicul batjocorit de păcat…”.
O, cum a ştiut diavolul să sape mereu în creştinismul din lume, în lucrul lui Dumnezeu din lume! În toate orânduielile lui Dumnezeu se vede săpătura vicleanului diavol. | Continuare »

NU-I ALT IISUS

NU-I ALT IISUS

Traian DORZ

Nu-i alt Iisus, nu-i alt Iisus
decât Acel în Iesle pus,
pe Care îngerii, cântând,
ni L-au vestit Copil plăpând
şi păstoraşii L-au aflat,
şi magii I s-au închinat,
şi Maica Sfântă L-a-nfăşat,
şi toţi osana-n cor I-au spus.
– Nu-i alt Iisus…

Nu-i alt Iisus, nu-i alt Iisus,
decât Acel ce blând ne-a spus
Cuvântul Tatălui Ceresc
şi slava celor ce-L primesc,
şi calea sfintei mântuiri,
şi raza marii Lui iubiri,
şi veşnicele-I fericiri,
cum nimeni altul n-a adus.
– Nu-i alt Iisus.

Nu-i alt Iisus, nu-i alt Iisus,
decât Acel pe Cruce pus,
doar El, prin Sângele-I vărsat,
ne-a şters al tuturor păcat
şi ne-a-mpăcat cu Tatăl Sfânt,
şi ne-a-nfiat cu legământ,
şi ne va scoate din mormânt,
şi ne va duce-n Slavă Sus.
– Nu-i alt Iisus.

O scrisoare la care nu am primit raspuns

O scrisoare la care nu am primit raspuns

Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit,

Mă numesc Mihăilă Neculai, în vârstă de 70 de ani, cântăreţ voluntar la strana bisericii din localitatea Piatra Şoimului. Mi-am iubit şi imi iubesc biserica mea în care m-am născut şi pe care vreau să o slujesc până la mormânt.

Cu durere în suflet şi cu tot respectul, doresc să vă relatez o situaţie aparte: M-am născut şi am copilărit în sânul Asociaţiei Oastea Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
În decursul anilor, ne-am confruntat alături de înaintaşii acestei miscări, printre care la loc de frunte a fost regretatul poet creştin Traian Dorz, cu invazia prozelitismului sectar care a ros mereu în trupul asociaţiei. În repetate rânduri, ierarhii bisericii noastre ne-au atenţionat cu privire la amestecul acestor duhuri străine de învăţătura bisericii noastre în cadrul Oastei Domnului. Desigur, fraţii de răspundere din cadrul Asociaţiei s-au delimitat de aceste grupuri dizidente care făceau rău Oastei Domnului.
După anul 2000, conducerea juridică a Asociaţiei Oastea Domnului a făcut presiuni pentru participarea Oastei Domnului la întâlnirile ecumeniste (la Praga, la Sâmbăta de Sus cu evreii mesianici, etc…)

Acum, în situaţia nou-creată, prin întâlnirea din Creta, la care biserica noastră este ataşată la C.M.B. s-a acceptat dialogul cu celelalte denominaţiuni religioase numite acum biserici. Aici, în cadrul Asociaţiei Oastea Domnului, grupurile dizidente amintite mai sus jubilează fericite datorită întorsăturii care s-a luat pe plan bisericesc.
Îndrăznesc, să vă întreb: În această situaţie nou-creată, mai are rost să ne manifestăm oponenţa noastră faţă de acest prozelitism sprijinit acum chiar de către conducerea bisericii noastre?
Sărut dreapta.

Cu respect, Mihăilă Neculai -5.12.2016, Piatra Şoimului- Judeţul Neamţ

P.S. Această scrisoare a fost înmânată Părintelui Protopop Vasile Toc de la Protopopiatul Roznov în data de 07.11.2016 cu ocazia conferinţei care s-a ţinut la Săvineşti Neamţ, spre a fi transmisă mai departe ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei.

DIN VIAŢA SFÂNTULUI NICOLAE

DIN VIAŢA SFÂNTULUI NICOLAE

Acum miercuri avem prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae. Biserica a pus prăznuirea sfinţilor ca să luăm pildă şi învăţătură din viaţa şi faptele lor. Şi viaţa Sfântului Nicolae este bogată în astfel de pilde şi învăţături.
Cărţile bisericeşti ne spun că Sf. Nicolae plecase odată cu corabia să cerceteze locurile sfinte din Ierusalim. Pe drum s-a făcut furtună şi corabia ameninţa să se cufunde. Atunci Sf. Nicolae a căzut în genunchi şi, rugându-se cu credinţă şi căldură, furtuna s-a liniştit şi călătorii au scăpat. Plecând înapoi de la Ierusalim, nişte corăbieri răi îndreptară corabia spre alte ţări, ca să-l despartă pe Sf. Nicolae de ţara lui. Dar Sf. Nicolae s-a rugat iarăşi cu credinţă şi un vânt potrivnic întoarse corabia şi o duse spre Mira Lichiei, ţara sfântului.
Învăţătura acestor întâmplări este că şi noi suntem călători pe marea vieţii, spre Ierusalimul nostru ceresc. Viforul ispitelor şi patimilor tulbură şl marea vieţii noastre şi corăbieri răi încearcă să ne departe de ţara noastră cea cerească. Numai credinţa, rugăciunea, privegherea, neîncetată şi purtările cele bune ne pot scăpa şi trece şi pe noi peste furtunile din marea vieţii.
O altă istorie ne spune că, pe vremea Sf. Nicolae era un om sărac ce avea 3 fete şi ajunsese într-o lipsă atât de mare, încât se muncea cu gândul să-şi dea fetele la desfrânare, ca să scape de lipsuri. Dumnezeu descoperi Sfântului Nicolae gândul cel rău al omului şi Nicolae aruncă noaptea, în taină, omului 3 pungi cu galbeni; şi, cu acest ajutor neaşteptat, omul cel sărac îşi mărită fetele, scăpându-le de la moartea cea sufletească.
O învăţătură şi o pildă [e] aceasta, să pândim şi noi cu prisosul nostru de avere şi de bani lipsurile celor săraci şi lipsiţi. Pândeşte şi tu, cititorule, să scapi pe cineva de la pieire sufletească cu prisosul tău de bani.

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 49 / 16 dec. 1923, p. 3

Acatistul Sfântului Nicolae Ierarh al Mirelor Lichiei, Marele făcător de minuni

Acatistul Sfântului Nicolae Ierarh al Mirelor Lichiei, Marele făcător de minuni

După rugăciunile începătoare se zic Condacele şi Icoasele

Condacul 1:
Cel ce verşi mir de mult preţ la toată lumea şi mie celui nevrednic şi mai mult decât toţi păcătos, dăruieşte-mi ca să-ţi aduc ţie cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozeşte-mă din toate necazurile ca să cânt ţie: bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Icosul 1:
Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu şi pentru moartea voievozilor acelora l-ai îngrozit pe el şi degrab ascultând de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca să-i libereze pe dânşii. Pentru aceea ei au fost cuprinşi de bucurie şi de frică, iar eu cu dânşii grăiesc ţie, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, capul cel sfinţit;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat capul cel diavolesc cu rugăciunile tale;
Bucură-te, slujitorule al Împăratului tuturor;
Bucură-te, ajutătorul celor credincioşi;
Bucură-te, întărirea Ortodoxiei;
Bucură-te, pierzătorul celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce eşti insuflat cu suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai pierdut viforul mulţimii zeilor;
Bucură-te, cel ce eşti dimpreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, izgonitorul demonilor;
Bucură-te, graiule al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, cel ce ai astupat gurile ereticilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni ! | Continuare »

Între libertatea Duhului şi piedicile meschine ale procedurismului

Între libertatea Duhului şi piedicile meschine ale procedurismului

Nicolae Steinhardt, (Duminica femeii garbove)

„Domnul ne învaţă că suntem şi trebuie să fim slobozi a face binele şi a veni în ajutorul aproapelui nostru: nici o lege, nici un regulament, nici o formă de orice fel, nici o precauţie sau teamă, nici un motiv de tipul „să nu se spună că…”, ori „să nu pară că…” nu ne poate fi stavilă, pretext, justificare”.

„Ca şi altor pătimitori, Domnul, din proprie iniţiativă şi nesolicitat, îi vine în ajutor femeii gârbove pe care o află printre enoriaşii unei sinagogi într-o zi de sâmbătă. Din milă şi bunătate; întru mărirea lui Dumnezeu; ca să se vădească puterea Tatălui şi a Fiului. O vede, o cheamă, o vindecă – totul în pripă, cu iuţeala fulgerului. Textul istorisirii evanghelice nu-i mai puţin concis şi ritmat decât al celebrei scrisori prin care, din Orient, Cezar vestea senatului: veni, vedi, vici.

Este în capacitatea aceasta a Mântuitorului de a vedea suferinţa celorlalţi, a lua aminte la ea, a o zări de îndată şi de a se concentra asupră-i, o imensă milă şi totodată o sensibilitate (omenească) de natură a iuţi bătăile inimii celui care citeşte Evanghelia aceasta (Luca 13, 10-17), ori Pericopele paralele: Matei 12, 9-14; Marcu 3, 1-5; Luca 6, 6-11 (toate trei se referă la omul cu mâna uscată, sau Luca 14, 1-6, referitoare la bolnavul de idropică) şi a isca într-însul nebănuite simţăminte de înfiorare şi compătimire.

Curând, însă, măreţia şi tăria înduioşătoare a tabloului evocat de Sfântul Evanghelist Luca sunt parcă înceţoşate de veninoasa intervenţie intempestivă a mai-marelui locului. Ca o rugină, ca o pecingine, ca o lepră ce s-ar depune pe suprafaţa curată a pielii, ori a zidului, ori a metalului şi ar pângări-o. Simultan cu mânia acestuia sunt date în vileag toate principalele caracteristici ale fariseilor: legalismul strâmt şi miop (care-i diferit de legalitate şi de cuviincioasa ei respectare); el întotdeauna izbuteşte să micşoreze lucrurile, problemele, situaţiile, dilemele, să le reducă la proporţii liliputane şi să le insufle un spirit de meschinărie, de avariţie, de panică stârnită de pericole imaginare sau ridicole; procedurismul literal şi mărunt, al arhivarului reumatic, îmbătrânit printre hârţoagele decolorate şi dosarele mucegăite, cu ochelari cârpiţi cu sfoară şi mânecuţe zdrenţuite, bun numai să bombănească şi să boscorodească, supărat, acru, îndârjit; aşezarea cu perseverenţă a literei deasupra duhului, neputinţa depăşirii nivelului literal în toate cele (şi mai cu seamă în cele importante), un soi de imobilizare a minţii şi sufletului la acest palier, pe această treaptă de jos a scării ce urcă spre libertate şi înţelegere; tendinţa fermă de a reacţiona, ori de câte ori se iveşte prilejul, înghiţind cămila şi strecurând cu grijă ţânţarul; | Continuare »

DESPRE FĂŢĂRNICIE

DESPRE FĂŢĂRNICIE

Sfântul Luca al Crimeei, cuvânt la duminica femeii gârbove

În această pericopă evanghelică vedem marea milostivire, iubirea şi puterea Domnului nostru Iisus Hristos, îndreptate spre binele femeii necăjite. Vedem în acelaşi timp şi făţărnicia brutală a mai-marelui sinagogii, auzim o acuzaţie gravă drept răspuns lui: “Făţarnice!”
Ce este făţărnicia? În ce privinţă l-a mustrat Domnul Iisus Hristos pe acest mai-mare al sinagogii? Făţărnicia – este ceva caracteristic pentru mulţi dintre noi. Făţarnic este cel care vrea să pară ce nu este de fapt.Făţarnic este cel care poartă masca evlaviei, fiind în sufletul său lipsit de orice evlavie. Făţarnic este cel care îşi exprimă dragostea şi loialitatea faţă de aproapele său, îi spune cuvinte blânde, bune, linguşitoare, dar în suflet simte ura faţă de el, urzeşte rele împotriva lui. Făţarnic este cel care ascunde de oamenii din jur toate pornirile rele, întunecate ale sufletului lui, toate gândurile întinate, şi vorbeşte cu aproapele său, prefăcându-se iubitor, curat cu inima, neavând nimic rău în sufletul său.
În ce constă făţărnicia mai-marelui sinagogii, pentru care l-a mustrat grav Domnul Iisus Hristos? În aceea că, fiind unul dintre învăţătorii poporului, conducătorul sinagogii se prezentă drept purtător al cinstei şi al dreptăţii, iar în sufletul său nu era deloc aşa. În sufletul său, după cum a arătat cuvântul rostit în timpul vindecării acestei femei necăjite, era nemilos, aspru, neiubitor de oameni, se îngrijea numai de respectarea literei legii, iar duhul legii, de dragoste faţă de aproapele, îi era străin. | Continuare »

PS Longhin adresează cuvânt de mângâiere și întărire fraților ortodocși români prigoniți și mustră pe prigonitori

PS Longhin adresează cuvânt de mângâiere și întărire fraților ortodocși români prigoniți și mustră pe prigonitori

Înalt Preasfinţia Voastră,
Înalt Preasfinţite Mitropolit Teofan,
Îndurerat şi prigonit popor ortodox român,

Noi, românii ortodocşi din Ucraina, avem sufletele pline de durere pentru voi toţi: preoţi, monahi, monahii şi credincioşi din România, care mărturisiţi Dreapta Credinţă, fiind fii adevăraţi ai Bisericii noastre ortodoxe, păstrând cu sfinţenie tot ce aţi primit de la Sfinţii Părinţi prin cele şapte Sinoade Ecumenice: dogme, canoane, Tradiţie, şi iubindu-vă mult Biserica-mamă. Voi, cei ce vreţi să rămâneţi statornici în credinţa strămoşească, sunteți astăzi tratați cu atâta răutate şi prigoniri, sunteţi alungaţi şi scoşi în drum, din mănăstiri şi biserici!
Acestea le pătimiți pentru că nu recunoaşteţi ereziile blestemate, nu sunteţi de acord cu sinodul tâlhăresc şi eretic din Creta. Aţi ajuns astăzi să fiţi loviţi chiar de arhiereii și preoţii voştri, mai rău decât în vremurile comuniste.
Preasfințiți arhierei, nu V-aţi săturat să vărsaţi sângele creştinilor noştri, sau vreţi să-i asemănaţi mai mult cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos?
Se ştie destul de bine că Voi, toţi cei ce aţi semnat documentele eretice din Creta şi toate nebuniile cu care V-aţi dus la acest sinod (de care ne e ruşine să pomenim), aţi mers împotriva Adevărului Domnului nostru Iisus Hristos; dar dacă sunteţi sinceri, descoperiţi-le Voi înşivă creştinilor aceasta!
Acceptând acest sinod tâlhăresc, aţi renunţat la tot ce am avut mai sfânt până acum, aţi batjocorit învăţăturile Sfintei Biserici, Una, Sobornicească şi Apostolească, singura mântuitoare, pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul Hristos, şi vă închinaţi „bisericilor” eretice.
De multe ori m-am întrebat: De ce oare e pedepsit în continuare poporul nostru român, care a trecut prin atâtea suferinţe, răbdând prigoane şi ani grei de închisoare? Căci sângele mărturisitorilor nu s-a uscat nici până acum de pe pereţii închisorilor.
Dar astăzi înţeleg că nu e pedeapsă, ci e o mare binecuvântare ca cei care doresc să-L urmeze curat pe Mântuitorul Hristos să fie prigoniţi, loviţi şi urâţi chiar de păstorii lor, care au lăsat calea spre Hristos şi au luat drumul blestemat al ereziei ecumeniste.

Iubite suflete îndurerat, ce doreşti să păşeşti pe urmele  Domnului nostru Iisus Hristos, vreau să-ţi spun că a venit vremea de a mărturisi Adevărul!
Să nu vă înspăimânte nimic! Loc pentru Sfânta Liturghie veţi găsi sub cer, prin case, păduri, peşteri sau catacombe, dar să rămâneţi mărturisitori, statornici şi neclintiţi în dreapta Credinţă Ortodoxă! | Continuare »

TU POŢI SĂ CAUŢI…

TU POŢI SĂ CAUŢI…

Tu poţi să cauţi şi ce se pare
în lumea asta azi frumos,
dar vai va fi în veci de ochii
ce se întorc dinspre Hristos.

Tu poţi să cauţi şi ce în lume
cu neputinţă-i de găsit,
dar, vai, nefericit şi singur
vei fi atunci când te-ai trezit.

Tu poţi să cauţi desăvârşita
iubire-n lume cât vei vrea,
dar, vai, ce-amară-ţi va fi-odată
trezirea amăgit de ea!

Tu poţi să cauţi şi-n lume-astâmpăr
dorinţelor din sânul tău,
dar, vai, odată cât de-amare
vor fi părerile-ţi de rău! | Continuare »

Maica Domnului Iisus

Traian DORZ
Intrarea-Maicii-Domnului-Biserica-5Maica Domnului Iisus,
Crin al Cerului de sus,
Rai al sfintei curăţii,
binecuvântată fii!

Maica Domnului Hristos,
dar al gândului duios,
floarea zărilor cereşti,
binecuvântată eşti!

Maica Marii Îndurări,
chip al sfintei ascultări,
Taina sfintei profeţii,
binecuvântată fii!

Maica Domnului Hristos,
rod al Duhului Frumos,
mila inimii-omeneşti,
binecuvântată eşti!

Maica Domnului Iisus,
rugătoarea noastră Sus,
te cinstim, supuşii fii,
binecuvântată fii!

PRIMIREA ŞI DAREA

1. Numai dacă omul este un nebun sau un nepăsător îşi închipuie că tot ce are el este al lui. Acel om aruncă nepăsător şi cheltuieşte vinovat ceea ce nu este al său. Şi pentru care nu vrea să se mai gândească deloc că va trebui să răspundă. Însă omul înţelept şi chibzuit ştie că nici el nu este al său. Şi se va purta cu toate totdeauna aşa ca să poată da socoteală oricând Adevăratului Stăpân.

2. Ce minunat, ce binecuvântat şi ce strălucit este acel suflet care nu şi păstrează pentru sine decât partea puţină ce i se cuvine, doar cea de care are strictă nevoie, din ceea ce i s a dat. Iar cea mai mare parte o dă spre ceilalţi, pentru care a primit o. Ca robul înţelept pe care l a pus Stăpânul său peste slugile Sale… ca să le dea (Mt 24, 45 51).

3. Celor iubiţi ai Lui, pentru că ei ştiu să pună totul în slujba mângâierii, Dumnezeu le face parte neîncetat de mângâiere. Le dă ocazii s o împartă altora, spre a avea totul pentru veşnicie. Căci ei ştiu că nu avem decât ceea ce dăm altora. Din câte am cunoscut trăind pe lume, n am aflat un mai mare har decât aceasta. | Continuare »