SFINŢII MUCENICI ZOTIC, ATAL, CAMASIE ŞI FILIP

Rugăciune: Sfinţilor Mucenici şi martori ai lui Hristos, Zotic, Alat, Camasie şi Filip, vrednicilor urmaşi ai Sfântului Apostol Andrei, care pe aceste locuri ale Scythiei Evanghelia aţi vestit, voi din toată inima, cu tot cugetul şi din toată puterea voastră, pe Dumnezeu aţi iubit şi pana la cea din urma suflare pentru El aţi pătimit. Mulţumim cu umilinţă Sfintei Treimi pentru purtarea Sa de grijă, care, atâtea veacuri sub pământ, Sfintele Voastre Moaşte le-a păstrat şi după aceasta a binevoit a le dărui Bisericii noastre dreptmăritoare, spre mângâierea şi folosul de obşte al credincioşilor. Cu adevărat la voi s-au împlinit graiurile sfinte:”Pe cei care mă slăvesc pe Mine, îi slăvesc şi Eu pe ei” , şi „Prin Sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate Voile Sale, întru dânşii”.
Voi cu sufletele înaintea Domnului staţi, iar prin Sfintele Voastre Moaşte, laturile ţarii noastre le împodobişi. Fericit este străbunul nostru pământ care s-a adăpat cu sângiuirile voastre şi în care se odihnesc Sfintele Voastre Moaşte. Drept aceea, cu credinţă, cu evlavie şi cu smerenie cădem către voi, adevăraţilor Mucenici şi prieteni ai lui Hristos, cerându-vă să ocrotiţi prin sfintele voastre rugăciuni ţara aceasta şi Biserica noastră cea dreptmăritoare şi pe toţi cei ce cu buna cucernicie aleargă la sprijinul vostru şi va pun mijlocitori către Preabunul Dumnezeu, de la care, prin solirile voastre, să dobândim şi noi milă, pace şi ajutor în veacul de acum şi în vremea morţii noastre şi la judecata cea de apoi. Amin.

Acatistul Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel: Zotic, Atal, Kamasie şi Filip

Condacul 1:
Veniţi toţi credincioşi să lăudăm pe Zotic, pe Atal, pe Camasie şi pe Filip, Mucenicii lui Hristos, care au propăvaduit adevărata credinţa şi au primit cununa cerească.
Iar Voi, fericiţilor, cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziţi-ne pe noi, care strigăm:
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mucenici, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! | Continuare »

O, LACRIMILE-ACESTEA!…

O, lacrimile-acestea vărsate pentru voi,
ce ard şi azi scăldându-mi obrajii trişti şi goi,

Ce ard în rugăciunea gemută în ascuns
ca-n voi să se trezească a-ntoarcerii răspuns

Şi ard în blânde-ndemnuri, mai dese şi fierbinţi
să nu călcaţi solia rămasă din părinţi,

Şi ard purtând mustrarea cu-ndurerat cuvânt
că v-aţi călcat iubirea şi primul legământ,

Şi ard în stăruinţa să nu vă dezbinaţi,
să nu-nlesniţi credinţe străine printre fraţi,

Să nu slăbiţi din râvnă, din post şi rugăciuni,
nici lumea să v-atragă spre vechile-i minciuni,

Nici să nu fiţi ocară Lucrării lui Hristos,
nici Sfintei Lui Biserici, povară şi ponos,

Nici fraţilor iscoade, nici nimănui vrăjmaşi,
ci sinceri şi statornici, şi-adevăraţi ostaşi… | Continuare »

Cântarea lui Isaia (ISAIA 29, 18-24)

Fericită-i ziua-aceea
când cei surzi pot auzi
graiul Cărţii Tale Sfinte
şi de el s-or veseli.
Fericită zi când ochii
orbilor sunt izbăviţi
de-ntuneric şi pe Tine,
Doamne, ei Te văd uimiţi.

Ziua când nenorociţii
pot să cânte bucuraţi,
când mereu mai mult în Domnul
simt că sunt învioraţi,
când săracii pot să cânte,
inimi vesele având,
şi în Sfântul lui Israel
să se bucure cântând.

Ziua când asupritorul
nu mai este de temut
şi cel rău primeşte plata
pentru răul ce-a făcut.
Când cei ce-au pârât pe alţii
sunt ei înşişi judecaţi, –
nu rămân atunci de-ocară
cei ce-au fost nevinovaţi. | Continuare »

CÂT DE MINUNATĂ

Cât de minunată
este apa dulce,
câtă stâmpărare
setei ea ne-aduce,
– dar mai dulce, Doamne,
este Apa Vie,
care ne adapă
viaţa-n veşnicie.

Dă-ne, Scump Iisus ,
Apa cea de Sus,
s-o primim,
ca să trăim,
să Te preamărim!

Orişice făptură
caută Apa Ta,
nimeni nu trăieşte,
Doamne, fără ea;
Tu le-adapi pe toate
plin de dărnicie
– Doamne, Apa Vieţii
dă-mi-o pururi mie. | Continuare »

VOI VĂ ÎNCHINAŢI LA CE NU CUNOAŞTEŢI!

„«Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.»“ (Ioan 4, 22)

O, mulţime evlavioasă, popor neştiutor, suflete dornice! voi, care alergaţi la biserici, la temple, la sinagogi şi moschei, voi, care Îl adoraţi pe Dumnezeu sub diferite forme şi nume, bieţi oameni care Îl căutaţi pe Dumnezeu cu ochii de lut şi cu mâinile de pământ, ca să-L atingeţi şi să-L pipăiţi, cât de adânc dureroase sunt constatările Domnului: voi, sărmanii, vă închinaţi unui Dumnezeu Care vă este atât de necunoscut multora! (Fapte 17, 23).
Vă închinaţi unui Dumnezeu pe Care nu căutaţi să-L cunoaşteţi, pe Care nici nu însetaţi să-L cunoaşteţi.
Pe Care nu-L iubiţi şi nu-L doriţi. Chiar vă temeţi de apropierea şi cunoaşterea Lui, atât de mulţi dintre voi!
Îi daţi jertfe, Îi înălţaţi case falnice, Îi strigaţi slujbe şi rugăciuni lungi, Îi aduceţi închinarea voastră îndepărtată şi plină de teamă, dar nu vă apropiaţi de El. Căci cei mai mulţi nici nu doriţi să-L cunoaşteţi. Ca nu cumva, cunoscându-L, să-L ascultaţi!

Voi tocmiţi păstori, rabini, hogi, predicatori… plătiţi orice şi oricui, numai să nu vă apropiaţi voi de El, ci să meargă alţii înaintea Lui pentru voi, care nu-L cunoaşteţi şi care nu doriţi să-L cunoaşteţi! | Continuare »

DUH ŞI ADEVĂR

„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în Duh şi adevăr.” (Ioan 4, 24)

Duhul este miezul, Adevărul este coaja.
Duhul este conţinutul duhovnicesc lăuntric, Adevărul este forma concretă.
Duhul este credinţa, Adevărul este învăţătura.
Duhul este puterea, Adevărul este Cuvântul prin care lucrează această putere şi se împarte.
Duhul lucrează asupra inimii şi simţămintelor, Adevărul lucrează asupra minţii, a raţiunii… Aceasta este lucrarea de-săvârşită.

O învăţătură sănătoasă care luminează mintea şi o îndrumă spre înfăptuirea Binelui este lucrarea Adevărului. Iar puterea care mişcă inima, aducând în ea lumină, bucurie, dragoste, evlavie, cumpătare şi râvnă în realizarea Binelui, este lucrarea Duhului Sfânt…
Duhul este izvorul, iar Adevărul este albia pe care curge, ordonat şi folositor, acest izvor binecuvântat în viaţa noastră şi în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos.
De aceea numai când amândouă acestea merg şi lucrează împreună, este într-adevăr împlinirea voii lui Dumnezeu.
Dacă este undeva o lucrare cu adevărat de Sus, aceasta se va face puternic şi minunat, căci acestea două sunt împreună.
Căci cine are cu adevărat Duhul Domnului, acela va şi umbla în Adevăr, adică în învăţătura sănătoasă, care este scoasă din voia lui Dumnezeu, arătată în Biserica şi Evanghelia Sa. | Continuare »

Să nu vă temeți de nimic! Predica PS Longhin din Duminica Mironosițelor

Să nu vă temeți de cei ce vor sa vă omoare trupul dar la suflet nu pot face nimic! Și să știți, nici o moarte nu ne poate despărți de Iisus!

Noi nu avem nimic de ascuns, asta -i bucuria noastră, asta-i Credinta noastră! Cu asta rămânem și mergem mai departe!

Vă iubesc! Credeți-ma! Și va iubesc pentru că voi iubiți pe Dumnezeu, pentru că voi veniți la Dumnezeu!

Vă îmbrățișez pe toți, va dăruiesc lui Dumnezeu și vă mulțumesc!

Se vorbește mult despre noi… spuneti-le că suntem vii, încă nu am murit, le mulțumim și să vă rugați…

În ciuda tuturor celor ce au vrut sa ne facă acest rău, îi iertam din suflet, vă iert din suflet, în numele Domnului Iisus! Din inimă! Nu am nici un rău asupra nimănui! Și rog pe Dumnezeu, Doamne iartă-i ! Așa cum îi iertai de pe crucea Golgotei ,așa ajuta-ma și pe mine și pe acei frați care am fost otrăviți împreună, să iertăm din inima pe cei care vor sa ne facă rău!”

Înregistrarea audio: aici

„Iisus, când l-a văzut ză-când şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: «Vrei să te faci sănătos?»“ (Ioan 5, 6)

 

Tuturor celor care aveţi o mare dorinţă, Iisus vă zice: Vreţi? Vrei tu într-adevăr? Vrei cu tot dinadinsul? Vreai neapărat? Pentru că de voinţa ta atârnă primirea lucrului dorit!
Vrei să te faci bolnav? – Vei ajunge să fii!
Vrei să te faci sănătos? – Dacă vrei puternic şi cu credinţă şi aceasta este cu putinţă! Cunoşti şi tu atâtea cazuri!
Vrei să faci răul? Poţi să-l faci şi pe acesta. Până într-un loc şi până într-o zi – desigur!
Vrei să faci binele? – Dacă ai un cuget curat şi o voinţă puternică, totdeauna vei reuşi.
Vrei să-ţi pierzi sufletul? – Pentru aceasta nu-i nevoie să mai faci nimic, numai să rămâi şi mai departe tot aşa nepăsă-tor ca până acum. Vei fi sigur pierdut!
Vrei să afli mântuirea? – Crede acum din toată inima ta în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii şi vino la El prin naşterea din nou, apoi trăieşte până la sfârşit în această credinţă – şi vei fi sigur mântuit. La sfârşitul vieţii tale credincioase.
Vrei să-ţi pierzi familia, prietenii, sănătatea? – neglijează-i!

Vrei să-ţi câştigi sufletele şi preţuirea celor iubiţi? – ocu-pă-te cu dragoste de ei!
Totul depinde de voinţa ta. De aceea eşti răspunzător numai tu de tot ce se întâmplă şi de toate urmările faptelor tale. Atât faţă de oameni, cât şi faţă de Dumnezeu.
Hristos este lângă tine şi îţi îmbie binele, viaţa, mântu-irea, fericirea, slava şi cununa, întrebându-te: Vrei? | Continuare »

Nepriceperea

Vlad GHEORGHIU

propovaduireTu ai dorit să-Ţi pun la picioare
Măcar nepriceperea mea.
Şi încrederea.

O, ce frumos lucrai Tu cu acestea!
Mie-mi tremura mâna şi inima de teamă.
Şi-mi ascuţeam auzul,
Şi-mi aţinteam privirea,
Şi-mi linişteam inima
ca să-nţeleg ce doreşti să fac.
Şi Tu lucrai prin nepriceperea mea.
Iar eu mă minunam de frumuseţea Ta.

Când am început să învăţ câte ceva
Din ce vroiai Tu de la mine,
Când am aflat „priceperea“…
– Te-am pierdut pe Tine.

Şi-am învăţat atunci
Că numai Tu poţi fi PRICEPERE.
Cât caut să Te am pe Tine,
Ştiu ce vrei de la mine.
Cum mi se pare că „ştiu“ ce vrei de la mine,
Cum Te pierd pe Tine.

Şi de-aceea, acum nu mai fac nimic!
Doar mă rog ca în mine să trăieşti Tu!
Cel ce ştii ce vrei să fac eu – să fii Tu.
Şi când mă chemi să lucrez,
Eu să nu ştiu decât să-Ţi spun: Da.
Şi să mă minunez de Frumuseţea Ta.

pogorarea-duhului-sfant1Ce mare de tineri „lucrători“ are Oastea Domnului de astăzi! Şi prin adunări şi pe internet…
Întrebat spre sfârşitul vieţii sale dacă mai scrie poezii, fratele Traian a răspuns: „Nu! Acum fac poeţi!“ Bănuia că lucrătorii de mîine (vorbim despre mâine-le lui şi astăzi-ul nostru) nu vor şti cum se lucrează împreună cu Dumnezeu, în comuniune cu Dumnezeu şi în cadrele voii Sale – nu împotriva Sa, ca o antihristică lucrare.
Prin extensie, putem asocia poeziei: şi cântarea, şi rugăciunea, şi predica, şi postarea pe net, şi trairea cu fapta cea de zi cu zi, care de multe ori face cât mii de cuvinte (sau de postări). În cadrul celor nouă Sărbători literare, fratele Traian aloca mult timp formării şi creşterii duhovniceşti ale celor pe care-i vedea dăruiţi de Domnul cu vreun talent. Pentru că nu ajunge doar talentul pentru a deveni împreună lucrător cu Dumnezeu, ci trebuie ca talentul primit în dar sau tastatura să le mântuieşti împreună cu tine.
Iată răspunderea duhovnicească cerută de standardele duhovniceşti.
Nu se poate să fii mână lucrătoare a lui Dumnezeu fără ca trupul tău să nu fie templu al Duhului Sfânt.
În numele Oastei Domnului, pe internet, sunt mii de postări şi în viaţa de zi cu zi, mii de încredinţări…
Cine controlează veridicitatea, specificitatea, standardele şi sfinţenia acestora?
Atât de mulţi tineri se angajează în lucrul Domnului fără să fi gustat măcar din cele patru fântâni despre care spune fratele Traian că sunt adăpătoarele Oastei Domnului.
Dacă aceşti tineri „ostaşi“ de azi, nici nu ştiu care sau unde sunt aceste fântâni, de unde se adapă atunci când fac lucrul Domnului? Că în fântânile Oastei lor de azi apele sunt tulburate de ereziile ecumeniste, de amestecătura de idei lumeşti şi învăţături străine de tot ce a avut sfânt şi frumos Lucrarea Oastei Domnului cea adevărată. Pentru că ceea ce se numeşte azi Oastea Domnului nu mai este demult a Lui, ci a lor, a multora care o trag înspre ceea ce ea tocmai nu este şi nu s-a vrut a fi, înspre ceea ce ea tocmai lupta să nu intre în neamul şi în Biserica noastră.
Cu ce cresc, de unde îşi iau hrana aceşti tineri „admini“ de astăzi, care postează, în numele Oastei, lucrări antiostăşeşti, care nu au gust de har, ci doar spoială strălucitoare pe dinafară, ca mormintele văruite despre care le vorbea Hristos evreilor. Cum se poate ca nevoia sufletului de Dumnezeu să te înşeli s-o saturi cu ambalajul sforăitor, dar gol pe dinăuntru, al lucrărilor de azi ale Oastei. Unde este saţul lor spiritual, cu ce-şi astâmpără foamea?
Dar poate că tinerii de azi nu văd răspântia drumului pe care au pornit, pentru că deraierea se face cu mult înainte, de când începe îndrumarea. Când un lucrător îndrumat greşit începe să lucreze, aceea nu este deraierea, ci însăşi căderea atât a lui, cât şi a celor care îi urmează. Căci deraierea de pe drumul cel bun a început o dată cu îndrumarea lui greşită, cu creşterea lui rea.
Îndrumătorii buni lipsesc… Nu pentru că nu ar fi, căci puţini îi mai caută pe cei buni, ci pentru că cei care sunt în vogă astăzi nu se încadrează în specificitatea Oastei Domnului. Ci alte interese îi mână în fruntea Oastei.
Şi mulţi tineri se apucă de lucru azi fără să fi avut un îndrumător. Sau au avut îndrumători nepregătiţi. Sau îndrumători care conduc Oastea pe drumuri greşite în mod intenţionat. Astfel se produc lucrări de suprafaţă, de faţadă, fără substrat sănătos, fără profunzime mântuitoare, fără standard duhovnicesc, fără răspundere sfântă faţă de lucrul lui Dumnezeu, rezultând din lucrarea lor de fapt antilucrări, pentru că sunt în defavoarea lui Hristos.
Tinerii cred că dacă „întâmplarea“ face să ajungă sau să fie împinşi pe scenele marilor adunări, înseamnă că şi pot face lucrul Domnului. Şi ce important lucru este pentru ei să fii „destinat“ a face lucrul Domnului!!! Ce seducător este microfonul, sau condeiul, sau tastatura!
Însă a fi împreună-lucrător cu Dumnezeu este urmarea lui a fi: împreună iubitor cu Dumnezeu, împreună trăitor cu Dumnezeu, împreună rugător cu Dumnezeu, împreună jertfitor cu Dumnezeu.
Colecţia de Cugetări Nemuritoare este cu adevărat un suport de curs pentru adevăraţii studenţi ai Oastei Domnului. Pe lângă bibliografia generală alcătuită din Sfânta Scriptură, din scrierile Sfinţilor Părinţi şi a altor teologi (neatinşi de falsa iluminare ecumenistă sau de dulcele comod al lumii), pe lângă lucrările înaintaşilor Oastei, împreună-lucrătorul cu Hristos, trebuie să ucenicească şi să mucenicească împreună cu El.
Iar Colecţia Îndrumări nemuritoare, este capitală pentru orice lucrător. Să luăm numai titlurile capitolelor volumului Împreună lucrători cu Dumnezeu (Traian Dorz): 1. Vrednic de încredere; 2. Cea dintâi condiţie: graba ascultării; 3. Dovada chemării; 4. Mijloacele sfinţirii; 5. Plin de Duhul Sfânt; 6. Ispravnic al tainelor; 7. Vestitor al Evangheliei; 8. Lumină a lumii; 9. Apărător al Adevărului; 10. Cap al familiei; 11. Soţ credincios; 12. Fiu ascultător; 13. Mântuitor al ascultătorilor săi; 14. Om al rugăciunii; 15. Trimis al lui Hristos, 16. Luptător neînfricat; 17. Muncitor vrednic; 18. Frate statornic, 19. Păstor adevărat; 20. Rob conştiincios; 21. Învăţător şi model; 22. Un biruitor veşnic; 23. O ultimă chemare.
Acestea pot fi considerate atât trepte ale creşterii spre vrednicie, cât şi condiţii ale acesteia.
La una dintre adunările Oastei Domnului de la Sibiu, un preot „ostaş“ invita cu poezii la microfon, pe surori, „aşa cum sunt ele, că Duhul Sfânt Care a călăuzit pe autorul poeziilor, le va sfinţi şi pe cele care le rostesc“. Ce mare înşelare! Şi cum se propagă această greşită încredinţare mai repede ca ispita!
Condiţia lucrătorului cu Dumnezeu este: Întâi să fii, apoi să faci! Fără nici o excepţie. Iar această condiţie are patru trepte (până şi ordinea treptelor este o condiţie):
1. să iubeşti cel mai mult;
2. să munceşti cel mai mult;
3. să te rogi cel mai mult;
4. să suferi cel mai mult.
Atât de mult până când degetul mâinii tale întins către cer cel mai înalt posibil să atingă talpa iubirii lui Dumnezeu coborâtă spre tine cel mai jos posibil (Traian Dorz, Întâi să fim, apoi să facem).
Şi după ce ajungi astfel să fii, apoi poţi să faci. Că ceea ce vei face va fi sub inspiraţia şi revărsarea Duhului Sfânt, izvorât din atingerea sfântă, „până la alb“ (Traian Dorz, Întâi să fim, apoi să facem), când şi trupul, şi sufletul au atins starea de „alb“, de curăţie şi neprihănire.
Cine crede că se poate ajunge la înviere fără să treacă prin răstignire se înşală amarnic. Este numit de Mântuitorul în pildele Sale, drept fur: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar“ (Ioan 10, 1).
Cine se apucă să facă lucrul Domnului fără să intre prin vrednicie, adică prin Hristos, este un fur şi un tâlhar. Pe cine fură? În primul rând pe Dumnezeu, pentru că nu face lucrul după voia Lui. Dar şi pe înaintaşii Oastei, care, la întemeierea ei, după inspiraţia Duhului Sfânt, au fost călăuziţi spre un anumit specific, spre anumite rânduieli, care o reprezintă şi care îi dau sensul existenţei şi rostul apariţiei ei.
Dar îşi fură mai ales propria sa mântuire şi pe a semenior care îi urmează.
Dar cine poate spune despre el că e vrednic de împreună-slujire cu Dumnezeu, deja nu mai este. Căci a fi conştient de propria vrednicie e cea mai mare înşelare. Singură, ascultarea de voia lui Dumnezeu este aceea care dă verdictul (ne)vredniciei. Cel pe care Dumnezeu îl trimite la lucru (vezi poezia Trimişii, a fr. Traian Dorz), se văd cei mai nevrednici, dar nevoinţa lor străluceşte ca un soare. Iubirea, munca, rugăciunea şi suferinţa (nu neapărat doar cea trupească, ci aici este cu sensul de jertfire în smerenie), sunt cei patru piloni care condiţionează vrednicia de a fi împreună lucrător cu Dumnezeu. Dar nu în ochii celui ce împreună-slujeşte. Acela întotdeauna se va vedea nevrednic. Ci aceste jaloane sunt pentru cei care privesc spre împreună-slujitori, care primesc astfel garanţia vredniciei împreună-slujitorului, a drumului drept şi vrednic de urmat al acestuia.
Mare e taina aceasta a nevredniciei vrednice de slujire. Şi numai cine o pătrunde adânc, acela şi face lucrul lui Dumnezeu după voia Lui, şi nu a propriei nevrednicii. Şi prin astfel de oameni, care nu pot şi nu ştiu nimic, Dumnezeu îşi face strălucit lucrarea Sa, care ştie şi poate totul.
Cine se vrea pe drumul acesta al slujirii, trebuie să-şi sensibilizeze simţurile spre aceste profunde şi tainice înţelesuri. Cine nu poate face aceasta, să nu se mai autointituleze ostaş, când el nu luptă cu nimic. Pentru că cele patru fântâni înseamnă patru feluri de crâncene lupte şi, dacă doar un pilon slăbeşte, se dărâmă întreg edificiul. Sau se înclină spre orice direcţie, dar nu duce sus.
Tineri ai Oastei, nu vă pot spune încă tineri ostaşi, până nu vă înjugaţi la aceste lupte, până nu purtaţi jugul lui Hristos, nu vă apucaţi de lucru!
Duhul Sfânt ne va învăţa toate (Ioan 14, 26), ce sa facem şi ce să spunem, doar când şi câtă vreme este în noi. Când Îl dobândim, ne călăuzeşte. Dar până la dobândirea Lui, căutaţi-vă buni îndrumători, buni învăţători, la care să uceniciţi cu responsabilitate, căci nu ajunge să ştim a butona o tastatură şi a plimba un maus pentru a face cu adevărat lucrul Domnului.
După ce-i vom cunoaşte pe învăţătorii buni? După faptele lor în concordanţă şi statornicie cu învăţătura cea una, dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Oricât de mult s-ar strădui un fals păstor să aibă grijă de oi, când va veni lupul, lasă oile şi fuge (Ioan 10, 12). Adică, atunci când trebuie să-şi dovedească vrednicia de păstor prin trăire curată şi sfântă, faptele lui îi vor vădi falsitatea.
„Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Iisus Hristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: Ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc“ (I Cor. 3, 9-15).
Oricât de slabă ar fi lucrarea cuiva, de fân sau de trestie, acesta va fi mântuit, chiar şi prin foc, câtă vreme ziditorul va clădi sincer pe temelia care este Hristos. Dar Oastea Domnului de azi nu mai clădeşte pe temelia pusă deja Oastei de Hristos, prin Părintele Iosif Trifa. Ci pe temelii străine, ecumenistice, pe care e „bine“ de clădit cu orice şi oricum.
Iar încheierea acestui articol ne-o arată fratele Traian în lucrarea sa Împreună lucrători cu Dumnezeu: „Frate cititor, soră cititoare, se apropie clipa să ne despărţim. Nu numai de cartea asta, ci şi de lumea aceasta. Dar, înainte de a ne despărţi, vreau totuşi să-mi mai apropii o dată inima mea de inima ta şi să te rog să priveşti în ochii mei plini de lacrimi şi să-mi mai asculţi această ultimă întrebare şi chemare: care este starea ta şi lucrarea ta, în lumina tuturor celor arătate ţie de Cuvântul şi de Duhul Sfânt, până aici, prin cartea aceasta?“
Doar ucenicia şi mucenicia în Hristos Domnul, după Sfântă voia Lui, pe temelia Sa, care este El însuşi, e proba deplină a vredniciei unui împreună-lucrător cu Dumnezeu.
Suferinţa, focul, cea de-a patra fântână, lămureşte vrednicia lucrătorului!

Lidia Hamza

TRIMIŞII

Traian Dorz, Cântarea roadelor

Ce mari sunt veşnic, Doamne, trimişii Tăi smeriţi,
dar nici o vreme-n lume şi neam nu i-a-nţeles,
în nici un rând de oameni n-au fost urmaţi de lume
deşi ei duc solia ce Însuţi Tu le-ai dat,
deşi Cuvântul Vieţii în gura lor e unic
ei sunt mereu de semeni adânc necunoscuţi,
fiindcă cei ce-alături trăiesc sunt orbi şi surzi,
urechile şi ochii li se deschid târziu…
– Când se deschid devreme, atunci, prea tulburaţi
din lene şi păcate – în contra lor uniţi –
se scoală să-i trimită cât mai curând napoi
la Dumnezeul Care la dânşii i-a trimis.

… O, lumea nu iubeşte Cuvântul Celui Sfânt
– şi-oricine i-l aduce e osândit de ea!
Trimişii totdeauna plătesc cu jertfe grele
curajul mărturiei aduse lui Hristos. | Continuare »

Traian DORZ

Suflete fără credinţă,
roabe duhului ateu,
cine-o să vă mântuiască
dacă n-aveţi Dumnezeu?

Când priviţi spre munţi ori ape,
ori spre cer un curcubeu,
cui vă revărsaţi uimirea
dacă n-aveţi Dumnezeu?

Când o să strigaţi din chinuri
disperaţi, gemând mereu,
cine oare-o să v-audă
dacă n-aveţi Dumnezeu?

Când cărarea vă va trece
prin abisul morţii greu,
cine-o să vă dea lumină
dacă n-aveţi Dumnezeu? | Continuare »

Evanghelia despre îndoiala şi credinţa Sfântului Apostol Toma

Sfântul Nicolae VELIMIROVICI, predică la Duminica I-a după Paşti

Cât de minunată este legătura dintre mamă şi copil! Iubire şi jertfă pe de o parte, şi credinţa şi ascultare pe de alta.
Există pentru copil vreo altă cale spre fericire decât aceea a credinţei în mama sa şi a ascultării faţă de ea? Există ceva mai îngrozitor decât un copil care nu are încredere în mama sa, şi nu o ascultă?
Credinţa este calea cea mai curată spre cunoaştere. Oricine se întoarce de pe această cale capătă ruşine şi necurăţie.
Credinţa este calea cea mai grabnică spre cunoaştere. Oricine se întoarce de pe această cale va primi pedeapsa cu moartea pe calea sa.
Acolo unde există credinţa există şi sfătuire; acolo unde nu există credinţa, sfătuirea nu aduce nici un ajutor.
Acolo unde există credinţa, există dialog; acolo unde credinţa lipseşte, şi dialogul lipseşte; atunci, locul dialogului este luat de îndoială şi ispită.
Un străin nu are nici un fel de încredere într-un străin; o rudenie are încredere într-o rudenie. Atunci când între doi străini vine credinţa, ei se fac rudenii, unul cu altul; atunci când vine o pierdere între rudenii, aceştia se fac străini.
Cum ar putea dormi în pace gospodarul dacă a închis în acelaşi ţarc un lup şi o oaie? Cum se poate afla omul în linişte şi în pace dacă sufletul său ar fi stăpânit de îndoială şi ar fi întors în credinţa sa? | Continuare »

SĂ NU FII NECREDINCIOS

„Apoi i-a zis lui Toma: «Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios».“ (Ioan 20, 27)

Cât de nelipsit este Dumnezeu de lângă fiecare din noi! Cât de bine-cunoscător este Hristos a tot ce facem şi ce spunem fiecare!
Cât de adânc ne pătrunde Duhul Sfânt toate gândurile pe care le purtăm în inima noastră!
Într-adevăr nimic nu este ascuns dinaintea ochilor Aceluia cu Care avem a face (Evrei 4, 13).

Totuşi cât de nemărginit de bun este Dumnezeu! După ce toate din jurul nostru, din afara noastră şi din lăuntrul nostru sunt numai dovezi ale existenţei, ale înţelepciunii şi ale puterii Lui, noi tot mai cerem mereu alte şi alte noi dovezi, spunând: Dacă nu le voi vedea, nu voi crede.
Şi Dumnezeu Se lasă ispitit de noi. Şi, în bunătatea Lui, ne arată nouă personal atâtea semne şi mărturii, anume pentru noi, care le-am cerut.
O, la câte gânduri ne-a răspuns El, la câte chemări a venit! Câte rugăciuni a ascultat! O, dacă ni le-am aminti pe toate!
Credinţa adevărată nu-L ispiteşte pe Dumnezeu. Ea nu cere semne, ca să creadă. Ea nu are nevoie să pipăie, ca să se încredinţeze.
Ea nu-I pune condiţii lui Hristos nici chiar în cele mai grele răscruci ale vieţii sale. Nici chiar în cele mai de cumpănă clipe ale Adevărului. Nici chiar în cele mai neaşteptate lovituri ale nădejdii. Credinţa adevărată se bizuie liniştită pe Dumnezeul ei cel Viu. Pe Numele lui Iisus cel Biruitor. Pe Cuvântul Său cel adevărat şi puternic. | Continuare »

Traian Dorz, din PE GENUNCHII LUI IISUS (Povestiri şi poezii pentru mici şi mari copii)

Sărbătorile Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Paştile, sunt zilele cele mai pline de bucurie din toţi anii şi din toată viaţa omului.
De aceste sărbători, omul se bucură în orice vârstă a vieţii sale. Dar cele mai fericite bucurii cred că le au copiii.
Inima curată a copiilor trăieşte cu toată puterea ei dumnezeiasca bucurie a luminatelor sărbători ale Învierii.
Dintre toate bucuriile pe care le-au adus şi în copilăria mea aceste sărbători, cele mai scumpe îmi erau: cămăşuţa cea nouă şi ouăle cele roşii.
Cămăşuţa cea de Paşti era ceva atât de curat şi de frumos, că nu era altă comoară mai dragă pe lume la care să ţii atât de mult. Mama lucra la ea atât de fericită, de aceea era aşa de frumoasă! Însă eu n-am învăţat s-o păstrez curată decât cu preţul unei întâmplări care mi-a stors multe lacrimi.
Iată cum s-a întâmplat:

Poate că aveam cam cinci anişori când, la nişte Paşti, credeam că eu am cea mai frumoasă cămăşuţă de Paşti dintre toţi copiii.
Sâmbătă seara, mama a pus-o pe masă, lângă pătuţul meu, ca, dis-de-dimineaţă, când se vor auzi clopotele de Înviere, s-o îmbrac şi să merg la biserică.
Dimineaţa m-am trezit sărutat de mama, spunându-mi:
– Hristos a înviat! Scoală, s-aud clopotele…
Am îmbrăcat cămăşuţa şi cojocelul cel nou… Am primit două ouă roşii şi nu mai aveam răbdare s aş¬tept să merg o dată cu mama la biserică. | Continuare »

Preot IOSIF TRIFA, LA ÎNVIEREA DOMNULUI

În Praznicul Sf. Învieri e şi mieluţul de Paşti. Mie­­lul de Paşti nu lipseşte nici din căsuţa celui mai umil creştin. Câţi însă înţeleg însemnătatea acestui miel? Sunt atât de puţini creştinii care îţi pot răspunde în toate corect ce înseamnă mielul ce-l mâncăm de Paşti (un creştin îmi spunea că fără friptură de miel nu „alu­necă“ vinul).

Sunt atât de puţini creştinii care vor putea îndată răspunde corect ce înseamnă „paştile“ pe care le mâncăm la Paşti!
Despre Praznicul Paştilor, creştinii, de regulă, ştiu numai atât că a înviat Domnul, dar în acest praznic mare şi sfânt sunt puse toate învăţăturile şi tainele mântuirii sufleteşti. În el se află şi jertfa Mielului.
Praznicul Învierii este şi praznicul Mielului, praznicul aducerii-aminte că Mielul lui Dumnezeu a suferit pentru păcatele noastre şi prin sângele Lui am scăpat din robie la libertate şi din moarte la viaţă.

Cea mai minunată icoană a Mielului pascal se află la Ieşire, capitolul 12: „Şi a zis Domnul către Moise: «Fiecare om să ia un miel de fiecare casă şi să-l junghie. Şi să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii de la uşă şi pragul uşii caselor… În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din Egipt, de la om până la dobitoc… Şi va fi sângele semn vouă pe casele în care veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie»“ (Ieşire 12, 1-13). | Continuare »

În lecrura autorului Traian DORZ

Iuda-Iscarioteanul-2El i-a întrebat din nou: „Pe cine căutaţi?“.
„Pe Iisus din Nazaret“, i-au zis ei.

În mod normal, oamenii legii trebuie să caute pe oamenii fărădelegii, fiindcă aşa este scris (Rom. 13, 4; I Petru 2, 14).
Legea este pentru cel fărădelege.
Soldaţii unei ţări trebuie să caute pe vrăjmaşii care ameninţă libertatea şi viaţa poporului şi a ţării lor.
Aprozii şi slujitorii tribunalelor ar trebui să-i caute pe cei care scapă de sub paza legii şi care sunt primejdioşi pentru liniştea şi viaţa poporului.
Slujitorii cuiva, să caute pe cei care ar fi furat ceva din avutul stăpânirilor lor.
În mod normal, cu săbii se merge împotriva cuiva care este periculos şi înarmat, cu funii se merge împotriva cuiva care este violent şi agresiv.
Cu mulţime se merge împotriva celui puternic şi rău.
Dar vinovăţia oamenilor rămâne veşnică, pentru că ei, ştiind că Hristos nu este în nici unul din aceste feluri, ci tocmai dimpotrivă, au trimis totuşi după El nişte oameni ai legii, ca după un nelegiuit.
Nişte ostaşi înarmaţi, ca după un duşman al ţării.
Nişte aprozi şi gardieni, ca după un evadat.
Nişte robi, ca după un tâlhar, nişte arme, ca după un periculos.
Şi noaptea, ca după un răufăcător. | Continuare »

Părintele Iosif Trifa, fragmente din cartea Ca o oaie fără de glas

„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“ (Ioan 1, 29). „Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi“ (Efes. 5, 2).

Faţă de batjocoritorii lui, Domnul a fost plin de răbdare şi iubire. Tot aşa, şi faţă de noi, Mântuitorul este nespus de bun şi răbdător. Şi noi suntem în rândul batjocoritorilor Lui. El ar putea să ne răspundă şi nouă cu vorbe şi judecăţi aspre.
Dar El rabdă. El pune în faţa noastră dragostea şi răbdarea Lui.
Trebuie să ne dăm seama că, de pe crucea Golgotei, Domnul a văzut şi timpurile viitoare.
I-a văzut pe toţi oamenii din toate timpurile. El a văzut şi nepăsarea noastră, nesimţirea noastră şi josnica necredinţă şi ne-ar fi putut lăsa ca moştenire cuvinte cam ca acestea: „Eu sufăr pentru aceia care sunt cu totul nevrednici de dragostea pe care am avut-o faţă de ei. Dragostea lor va fi numai un răspuns slab la dragostea Mea faţă de ei. Chiar dacă Eu acum Mi-aş da întreagă inima Mea pentru ei, totuşi dragostea lor faţă de Mine este numai căldicică. Ei s-au scârbit de Mine şi pe Mine Mă doare că Mi-am dat sângele inimii Mele pentru un neam aşa de ticălos, cum este poporul Meu“.
Însă Domnul nu ne-a lăsat acest testament. Nu. Precum i-a iubit atunci pe ai Săi, care erau în lume, aşa îi iubeşte pe toţi până la sfârşitul veacului. El n-a murmurat, pentru că a suferit de dragul oamenilor. Nici un cuvânt jignitor faţă de duşmanii de atunci şi nici faţă de noi, cei de astăzi, nici un cuvânt faţă de Tatăl Său şi nici cea mai mică nemulţumire faţă de pedeapsa aspră pe care a suferit-o de bună-voie pentru noi.
Voi şi eu am murmurat când a trebuit să trecem vreo suferinţă cu mult mai uşoară decât a Lui şi ne-am crezut prea aspru trataţi. | Continuare »

de Traian Dorz, din vol. Cântări Nemuritoare

Rastignire_14Mărire Îndelung-răbdării Tale,
Iisus, Cerescul Miel Ispăşitor,
Tu ne-ai scăpat de-a’ noastre mari greşale
dând preţul jertfei noastre-a tuturor.

Mărire Ţie, mărire Ţie,
Iisus, Cerescul Miel Ispăşitor!

Mărire Îndelung-răbdării Tale
Îţi vom cânta pe veci, mărturisind
că din adânc de moarte şi de jale
ne-ai izbăvit, cu Sânge Sfânt plătind.

Mărire Îndelung-răbdării Tale
şi Jertfei Tale-aduse pentru noi,
din ea ne umplem sufletele goale,
prin ea, primim Viaţa de Apoi.

Mărire Îndelung-răbdării Tale,
Mărire Dragostei ce Te-a trimis,
Mărirea Ta e-a slavei noastre cale
şi-n Crucea Ta ni-e Cerul nou deschis.

Lidia Hamza

Cutremuratu-s-a pământul,
scârbit de-al lumii greu păcat;
pe cer şi-a-nsângetat veşmântul
al nopţii astru întristat.

Şi soarele-a fugit cu groază,
în umbra negrei nopţi ascuns,
pe-al Vieţii Soare să nu-L vază
pe cruce atârnat, străpuns.

Văzduhul tot, cu ploi de lacrimi,
pe-al cerului Stăpân jelea –
şi numai omul, prins în patimi,
nepăsător sărbătoarea.

Sărbătorea o liberare
de-un incomod Acuzator,
crezând că va avea scăpare
şi că va fi biruitor.

O, numai omul – pentru care
trimis-a cerul ce-avea sfânt – | Continuare »

„ŞI ÎL BĂTEAU PESTE CAP CU TRESTIA”

„Atunci au scuipat în obrazul Lui şi cu funii L-au bătut, iar alţii Îi dădeau palme, zicând: «Proroceşte-ne nouă, Hristoase, cine este cel ce te-a lovit» (Mt 26, 67-68).
Poate că şi eu, Doamne Iisuse, sunt între aceia care Te lovesc; şi Te batjocoresc cu păcatele mele. De câte ori înjur (de cele sfinte), şi eu sunt între iudeii care scuipă în faţa Ta cea sfântă şi bat cuie în sfintele Tale mâini. De câte ori fac beţii, şi eu lovesc faţa Ta şi urechile Tale cu fel de fel de vorbe şi hule păgâneşti.
Cu pizma Îţi apăs spinii pe cap, cu lăcomia Te vând ca Iuda, cu trufia Te batjocoresc. Doamne Iisuse, ce fel da jertfă Ţi-ai ales Tu, că jertfa Ta şi durerile Tale nu se mai gată niciodată. Unii se leapădă de Tine ca Petru, alţii Te vând ca Iuda, alţii Te batjocoresc ca păgânii şi alţii te răstignesc ca iudeii.
Rugăciune
„Fiecare mădular al sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: Capul, spini; Faţa, scuipări; Fălcile, lovire cu palme; Gura, gustarea oţetului; Urechile, hulele cele păgâneşti; Spatele, biciuiri; Încheieturile, cuie; şi Coasta, suliţă.” (Din cântările bisericeşti)
Şi noi, Iisuse Doamne, sporim durerile Tale cu păcatele noastre. Cel ce ai strigat de pe Cruce iudeilor care Te batjocoreau: „…iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”, iartă-ne, bunule Doamne, şi pe noi păcătoşii. Luminează-ne mintea, ca să înţelegem jertfa Ta, dă-ne lacrimi, ca să plângem păcatele noastre, dă-ne dar şi putere, ca să putem şi noi muri faţă de picatele noastre şi să înviem pentru Tine.

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 12 / 1 apr. 1923, p. 4

„Apoi s-au apropiat de El şi ziceau: «Plecăciune, Împăratul Iudeilor!». Şi-I dădeau palme” (Ioan 19, 3).

Dintre toate fiarele pământului, cea mai crudă faţă de semenul său este slugarnicul.
Dintre toate creaturile din lume, cea mai urâtă este târâtoarea şi dintre toate urâciunile sufleteşti, cea mai respingătoare este josnicia.

meteora-acatistul-patimiÎngustimea de minte îl face pe om primejdios de crud. Micimea de suflet îl face neruşinat de linguşitor şi puterea pe care o are îl face neînchipuit de obraznic. Nefiind în stare de nimic altceva decât de slugă, acest fel de om este destul de viclean să ghicească voia şi plăcerea stăpânului. Prin tot ce face, el caută să-i între stăpânului pe sub piele, arătându-i-se mai slugă decât i se cere. Făcându-i mai mult decât trebuie. Prefăcându-i-se totdeauna mai devotat  decât este.
Astfel de slugi sunt primejdioase şi rele chiar şi atunci când stăpânii lor sunt oameni şi nu fiare. Dacă stăpânul-om nu le temperează adesea zelul, aceste slugi-târâtoare sunt în stare să întreacă orice măsură de răutate.
Dar ce sunt ei în stare să facă atunci când şi stăpânul este asemenea lor? Iată ce au fost în stare să facă slugii lui Ana mai înainte. Şi iată ce sunt în stare acum să facă slugile lui Pilat.
| Continuare »

Iuda şi noi

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Predici, Editura Sophia

judas-brought-again-the-thirty-pieces-of-silver-to-the-chief-priests-and-eldersPe ziua de astăzi – iată, prin altele, ce amintire amară: mai-marii iudeilor s-au adunat în casa lui Caiafa şi chibzuiau cum să-L prindă prin viclenie pe Domnul Iisus şi să-L dea morţii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul din cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, şi a zis: „Ce voiţi să îmi daţi, şi eu Îl voi da pe El vouă?“ Ei i-au dat treizeci de arginţi. Când am citit locul acesta din Scriptură, sufletul meu s-a umplut de nemulţumire – şi asupra mai-marilor iudei, şi asupra lui Iuda. Ce aveau în vedere aceşti mai-mari, de au atras asupra lor şi a poporului vină şi pedeapsă pentru uciderea de Dumnezeu? Şi cum a putut să se hotărască la aşa o faptă Iuda, care întotdeauna era aşa de apropiat de Domnul şi aşa limpede văzuse întipărită în El plinătatea Dumnezeirii? După aceea, gândul meu s-a mutat la caracterul trădării lui Iuda; şi în timp ce cugetam la lucrul acesta, din conştiinţa au început să răsară una după alta propriile mele fapte, foarte asemănătoare cu fapta lui Iuda.
Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât semănau mai tare. Atunci, în locul nemulţumirii împotriva lui Iuda, a început să renască temerea pentru mine însumi, şi glasul lăuntric mi-a grăit: „Lasă-l tu pe Iuda, întoarce-ţi mai degrabă luarea-aminte asupra ta şi îngrijeşte-te să scapi de soarta lui amară“. Cu acest îndemn, fraţilor, mă înfăţişez şi eu vouă. Aveam de gând să vă înfăţişez cât de neagră este trădarea lui Iuda. Acum, însă, zic: să-l lăsăm pe Iuda. Să cercetăm mai bine faptele noastre, ca să curăţim din viaţa noastră tot ce poartă vreo trăsătură a caracterului lui Iuda – şi prin aceasta să scăpăm de pedeapsa cerească ce a căzut asupra lui. | Continuare »