O, om!…

În lectura autorului Traian DORZ

T-Dorz-070O, om!… ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
De tot ce pui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii-o dai,
căci ea mereu spre iad sau rai
pe mulţi o să-i îndrume!

Ce grijă trebuie să pui
în viaţa ta, în toată,
căci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus… şi-n veci nu-l mai adui,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort odată.

Ai spus o vorbă – vorba ta,
mergând din gură-n gură,
va veseli sau va-ntrista,
va curăţi sau va-ntina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură. | Continuare »

EVANGHELIA DIN DUMINICA LĂSATULUI DE CARNE; A JUDECĂŢII DIN URMĂ

EVANGHELIA DIN DUMINICA LĂSATULUI DE CARNE; A JUDECĂŢII DIN URMĂ

„Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu Dânsul”…

Acum duminică avem la rând evanghelia Judecăţii din urmă. Ascultaţi la biserică şi citiţi în Biblie această evanghelie (Mt 25, 34-46).
Un om m-a întrebat astă vară despre credinţa mea în viaţa cea viitoare. I-am răspuns că eu cred în viata cea de veci şi în Judecata cea de Apoi nu numai pentru că Credeul spune acest lucru, ci pentru că am citit cu băgare de seamă Sf. Scriptură şi am aflat că trei părţi, din câte sunt scrise în ea, s-au împlinit din cuvânt în cuvânt. Toate profeţiile despre Mântuitorul şi toate cele ce scrie Biblia despre viaţa noastră şi despre timpurile noastre s-au plinit şi se plinesc din cuvânt în cuvânt. Iar dacă s-au împlinit cele trei părţi, de bună seamă, se va împlini şi partea din urmă, partea a patra, cu învăţătura despre viaţa de veci şi Judecata de apoi.
Vai, cum nu citesc oamenii Biblia, Cartea lui Dumnezeu, unde se vede lămurit cum curge viaţa omenirii şi viaţa omului! În Biblie se vede lămurit întreg trecutul şi viitorul omenirii şi al omului. Biblia spune lămurit care este rostul vieţii omului şi care este viitorul lui. Scriptura spune apriat că „după moarte vine judecata” (Evr 9, 27). Scriptura spune apriat că Domnul Iisus va veni pe neaşteptate pe norii cerului, să judece lumea. În capul cărţii scris este: „Iată, vin… iată, vin, ca să dau fiecăruia după faptele sale” (Apoc 22, 12).
Dacă oamenii ar citi cu luare aminte Biblia, ar afla că „ziua aceea” e aproape, se apropie. Toate semnele arată că venirea Domnului e aproape, dar „despre ziua aceea sau ceasul acela nimeni nu ştie; nici îngerii în cer, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Mc 13, 32). De altcum, pentru noi, nici nu are vreo însemnătate mai mare întrebarea: Când va veni Fiul Omului? Pentru noi are însemnătate întrebarea: Cum ne va afla ziua aceea?
Vai, ce mişcare mare va fi în ziua când Se va arăta Fiul Omului pe norii cerului! | Continuare »

Evanghelia despre Înfricoşata Judecată

Evanghelia despre Înfricoşata Judecată

Sfântul Nicolae Velimirovici,
predică la DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE

Statisticienii socotesc că pe faţa pământului există un milion şi jumătate de locuitori. Dintre toţi aceştia nu există nici măcar o singură persoană care, folosindu-şi însuşirile minţii, să vă poată spune ce se va întâmpla cu lumea la sfârşitul veacurilor şi ce se va întâmpla cu noi când vom muri. Şi toate miile de milioane de oameni care au trăit pe pământ înaintea noastră nu ne puteau spune în nici un chip, prin însuşirile minţii lor, cu hotărâre şi fără tăgadă, despre sfârşitul lumii, şi ce ne aşteaptă după moarte – ceva ce să putem pricepe cu adevărat, cu minţile şi cu inimile noastre. Viaţa noastră este scurtă şi zilele noastre sunt numărate, dar veacurile sunt lungi – socotite în sute şi sute de ani. Care dintre noi poate să îmbrăţişeze veacurile de la hotarele lor până la sfârşitul lor, şi să vadă lucrurile cele de pe urmă şi să ne povestească tuturor celorlalţi, spunând: “La sfârşitul veacurilor va fi aşa şi aşa; cu lumea va fi aşa şi aşa şi cu oamenii va fi aşa şi aşa.”? Nimeni. Cu adevărat, nimeni dintre toţi oamenii care au existat, numai dacă s-ar fi aflat vreunul care să ne lămurească, fiindcă pătrunsese în mintea Ziditorului lumii şi al omenirii, şi ar fi văzut întregul plan al facerii, şi că acela ar fi fost viu şi conştient înainte de începutul lumii, şi a avut o viziune limpede a sfârşitului veacurilor şi al întâmplărilor care vor hotărî sfârşitul. Există vreun asemenea om printre miliardele care au trăit în tot acest timp? A existat vreunul din acesta, de la începutul lumii şi până acum? Nu; nici nu este şi nici nu va fi. | Continuare »

ZIUA ŞI ADEVĂRUL ISTORIC DIN 12-16 FEBRUARIE 1938

Traian Dorz, Zile şi adevăruri istorice

Cine are o viaţă grea are o moarte uşoară; şi cine are o viaţă uşoară are o moarte grea. Acesta este un adevăr pe care toţi îl văd la sfârşit, dar puţini îl văd la început. De aceea, când îi merge rău, cel cu viaţa grea plânge prea mâhnit, iar cel cu viaţă uşoară, când îi merge bine, râde prea nebun.
Dar cât de puternic şi de înţelept este Dumnezeu în lucrările Lui! Însă numai omul care, cu o inimă smerită şi cu un cuget curat, se adânceşte în profunzimea tainelor puterii şi înţelepciunii Sale se învredniceşte ca Duhul Sfânt să i le lumineze. Ca un reflector extraordinar de luminos aruncat dintr-o dată asupra unor comori strălucitoare. Pentru a afla aceste comori şi pentru a te învrednici de harul lor, este nevoie neapărat să umbli permanent cu Dumnezeu. Nu doar din când în când. Să fii în Hristos, nu doar lângă El. Să ai şi Duhul Adevărului, nu doar Cuvântul lui. Căci Duhul este singurul care te călăuzeşte în el. Fără Duhul Sfânt falsele duhuri te vor călăuzi fals. Şi în cuvântul Adevărului nu vei afla orientarea, ci dezorientarea.

Profetul Domnului avea un extraordinar simţ de orientare în orice situaţie. Şi o intuiţie clară şi imediată a miezului oricărei probleme. De fapt, aceasta este şi calitatea unui profet. Nimic nu l-a surprins. Nimic nu l-a dezorientat. Ştia finalul oricărui lucru la începutul acelui lucru şi nu rămânea în urma nici unui timp. Intuia desfăşurarea oricărei situaţii şi nu-l surprindea nepregătit nimic. Vedea limpede dezlegarea oricărei neînţelegeri şi avea cele mai clare idei şi mai inspirate cuvinte pentru înfăţişarea ei.
Cunoştea răutatea şi puterea răzbunătoare a mitropolitului şi era convins că, până la urmă, ura şi influenţa lui vor reuşi să-i calce în picioare dreptatea, să-i nesocotească meritele, să-i răpească dreptul. | Continuare »

Tatăl te cheamă… Vino acasă, suflet pierdut!…

Fiul-cel-pierdut-1Preot IOSIF TRIFA, Fiul cel pierdut

Tatăl ceresc ne cheamă neîncetat să ne întoarcem „acasă”. Şi în câte chipuri şi feluri ne cheamă!
În ziare am citit o ştire despre cum s-a prăpădit, la Bucureşti, un tânăr apucat cu patima beţiei. A fost aflat dimineaţa mort în faţa unei cârciumi. Percheziţia poliţiei a aflat la el cincizeci de scrisori pe care i le scria tatăl lui de la ţară. Tatăl înţelesese despre căderea lui şi îl ruga să se întoarcă acasă. Dar tânărul n-a ascultat chemarea. S-a prăpădit, purtând scrisorile în buzunar.
În chipul acesta sunt toţi cei care trăiesc şi mor în păcate şi în nepăsare de cele sufleteşti. Ei trăiesc şi mor, purtând sute de „scrisori” de la Tatăl ceresc. Ei mor, purtând cu ei scrisorile cele dulci prin care Tatăl ceresc îi cheamă acasă. Vai, ce lucru grozav este acesta! În ziua Judecăţii, tocmai aceste scrisori vor mărturisi contra lor. „Scrisorile” se vor deschide atunci şi vor începe a grăi. Una va zice: „Adu-ţi aminte, omule, de necazul cela şi cela, de boala ceea şi ceea; ele erau chemările Tatălui ceresc, dar nu le-ai ascultat… Predica ce te-a fulgerat la inimă atunci şi atunci era chemarea Tatălui ceresc, dar tu n-ai ascultat-o… Biblia ce ţi-a îmbiat-o un ostaş al Domnului atunci şi atunci era scrisoarea Tatălui ceresc, dar tu ai aruncat-o în foc şi ai batjocorit pe cel ce ţi-a adus-o… De atâtea şi atâtea ori te-am chemat acasă, dar tu n-ai ascultat chemările Tatălui ceresc…”
Răspuns nu vei avea în faţa Judecăţii.
Oricât de căzut şi de decăzut ai fi tu, dragă suflete, află că Tatăl ceresc te iubeşte, te iartă şi te aşteaptă cu braţele deschise.
Copilul unui tată căzuse într-o fântână. Tatăl alerga să-l scape, strigând disperat:
– Oh, dragul meu copil, oare mai trăieşti tu?
– Tată, eu am murit, răspunse copilul din fântână.
Oare îl durea pe tatăl acest răspuns? Nu, ci, dimpotrivă, îl bucura. Tocmai aceste vorbe, „eu sunt mort”, îi dădea tatălui nădejdea că fiul său trăieşte. | Continuare »

„Scula-mă-voi şi mă voi duce la Tatăl meu”

Pr. Iosif Trifa

Vai, ce alunecoasă a fost calea fiului pierdut, după ce a rupt legătura cu Tatăl său! A mers din rău în mai rău, până ce a ajuns slugă la porci.
Aşa e şi cu noi. Îndată ce rupem legătura cu Tatăl ceresc, apucăm în galop pe calea pierzării. Când apuci pe calea cea rea a păcatelor, te duci pe ea ca pe gheaţă. Haina curăţeniei sufleteşti ţi se rupe zi de zi, până ce, pe urmă, ajungi un biet suflet chinuit şi zdrenţăros, ajungi slugă la „porcii” diavolului, la dobitoceştile patimi şi năravuri urâte.

Pe această cale mersese şi fiul pierdut. Ajunsese la ultima treaptă a căderii… Ajunsese la marginea prăpăstiei. Un pas numai îi mai trebuia şi ar fi fost pierdut. Putea să facă şi acest pas. Putea să suduie până la capăt necazurile… Putea să moară în ticăloşie… Pu­tea, eventual, să-şi pună capăt zilelor.
Dar fiul cel pierdut n-a făcut acest pas al morţii. În cele din urmă, suferinţa l-a trezit şi l-a oprit în loc.
„Şi şi-a venit fiul întru sine” (în fire) – ne spune Evanghelia – şi a zis: «Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier de foame!»”

Iată-l pe fiul cel pierdut trezindu-se. Se trezeşte ca dintr-un somn lung şi greu. Se trezeşte ca dintr-o beţie.
L-aţi văzut pe omul cel beat? Numai după ce se trezeşte din somnul beţiei îşi dă seama despre ce a făcut. Ba se şi miră de ce a fost în stare să facă. Se miră cum a putut ajunge în şanţ şi în noroi. Aşa e şi cu fiul cel pierdut. Trezit din somnul pierzării, el se uită cu groază în ce stare jalnică a ajuns. Se pipăie parcă şi se întreabă: „Oare eu sunt, eu sunt oare fiul cel drag al tatălui meu?… Am ajuns eu într-un hal ca acesta?… Aşa de tare m-am putut eu ticăloşi?…” | Continuare »

Cine se lipeşte…

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Meditaţii la Apostolul din duminica Fiului risipitor

TDorz1Sunt în viaţa oricărui suflet credincios felurite încercări şi ispitiri prin care vrăjmaşul iubirii curate caută cu toată şiretenia să ne strice inima de la curăţia dragostei unice pe care I-am promis-o şi pe care I-o datorăm numai lui Hristos, iubitul, scumpul şi dulcele nostru Mântuitor.
Ispitele desfrânării trupeşti atrag de obicei pe om mai mult în anii tinereţii sale. Chemările iubirii lumii şi ispitele acestor chemări sunt mai puternice atunci. Pentru că amintirile lor sunt mai vii şi mai apropiate, iar inima s-a rupt de ele abia de curând… Dar ispitele desfrânării sufleteşti, chemările ispititoare ale credinţelor lor străine, ale mândriei dezbinătoare, ale dorinţei de întâietate şi ale duhului falselor încredinţări acestea vin mai mult nu la cei tineri, ci la cei mai în vârstă. Nu vin la cei nou-veniţi în Lucrarea Domnului, ci la cei veniţi mai de mult în ea.
Cei nou-veniţi la Iisus sunt în dragostea cea dintâi faţă de El. Şi dragostea cea dintâi este fierbinte, sinceră, curată, unică, dulce, frumoasă, alipită total şi fericit de Iisus. Aici diavolul nici nu încearcă să pătrundă, fiindcă ştie că nu poate pe nicăieri. Curăţia şi puterea acestei iubiri o înconjoară ca un zid de apărare, ca o cetăţuie întărită pe unde nici o săgeată otrăvită a vrăjmaşului nu poate să pătrundă şi s-o strice. Numai când dragostea cea dintâi se pierde – cum spune la Apocalips 2, 4 – când se pierde curăţia ei, când slăbeşte legământul ei, când se usucă lacrimile ei, când se uită binefacerile ei, atunci când vrăjmaşul se apropie, găseşte crăpăturile întăriturii slăbite şi se strecoară ca un şarpe, încolăcind molatic şi cald, şoptind atrăgător şi voluptuos, strângând şiret şi ispititor, promiţând cuceritor şi blestemat. | Continuare »

Să nu iubesc nimic, Iisus

Să nu iubesc nimic, Iisus,
cum Te-am iubit pe Tine,
spre nimeni să nu mai fiu dus
aşa cum sunt spre Tine.

Nimic să n-am, nimic să n-am,
nici casă, nici avut, nici neam,
nici fiu, nici soţ, nimic să n-am,
Iisus, aşa ca Tine.

Să nu-mi pun dragostea-n nimic
aşa precum în Tine,
să nu mai cânt, să nu mai zic
de nimeni ca de Tine.

Să nu regret nimic din tot
ce-aş pierde pentru Tine,
oricând, orice, oricât să pot,
Iisuse, pentru Tine.

Că nimeni, nicăieri, nicicând
nu m-a iubit cât Tine;
trăiesc cântând şi mor cântând,
Iisus, numai cu Tine…

Traian Dorz, Cântarea Învierii

TÂLHARII CUCERNICIEI

Arhim. Scriban, «Oastea Domnului» nr. 11 / 12 martie 1933, p. 1-2

„Vor veni zile cumplite, ca vor fi oameni iubitori de argint… fara de dragoste, neprimitori de pace, clevetitori, neiubitori de bine… obraznici, îngâmfati, având chipul bunei credinte, iar puterea ei tagaduind. Si de acestia te fereste” (II Tim 3, 1-5).

În viata Domnului Hristos, au fost vazuti oameni dintre evrei care umblau dupa Dânsul nu din dragoste, nu pentru a asculta învataturile Sale, ci pentru a-L urmari si a gasi tertipuri cu care apoi sa-L cleveteasca si sa-L necinsteasca în fata poporului. La adunarile Sale nu se aflau numai cei ce veneau cu draga inima sa asculte si sa învete, ci si vrajmasi, care icneau si scrâsneau împotriva lui. Pe când deci pentru unii pasirea înaintea Domnului era prilej de înaltare, pentru altii era pricina de pacatuite, fiindca ei veneau cu gând rau.

vamesul-si-fariseul_17_02

Este foarte ciudat ca acelasi lucru sa slujeasca unuia spre înaltare, altuia spre cadere. Totusi este asa.
Dar de unde este aceasta? Din inima omului. Caci daca inima ta nu este curata, toate le vezi strâmbe. Te uiti ca printr-un geam prafuit, care nu lasa sloboda patrunderea luminii.
În starea aceasta din urma erau fariseii. Crezându-se stiutori ai Legii lui Dumnezeu mai priceputi decât altii, ei umblau sa strice lucrul Domnului si sa abata inimile oamenilor de la El. | Continuare »

CUNOSCUT!

CUNOSCUT!

Traian Dorz,  CÂNTĂRILE ROADELOR

Dorinţa după slava lumii şi după laudele ei
şi alergarea după-acestea fac sufletul nefericit.

Căutând să fii mai sus ca alţii,
mai cunoscut,
mai lăudat,
îţi chinui sufletul întruna
şi-al tău,
şi-al altora din jur,
căci lăcomia asta-ţi pierde şi liniştea,
şi mulţumirea;
balaurul acesta-nghite sudoarea ta şi timpul tău…
şi-atunci, din tot ce-aveai nainte,
tu mai nimic nu vei alege.
N-ai nici copii, nici soţ, nici casă,
nici linişte, nici prietenie,
căci le jertfeşti pe toate-acelei dorinţe
ce-ţi înghite tot…

O, dac-ar şti cel care-aleargă
să dobândească slava lumii
că umblă, bietul, după răul şi-amărăciunea vieţii lui!
de-ar şti el ce nefericire e să ajungi prea cunoscut,
cu ce necazuri şi cât zbucium
e lucru-acesta-mpreunat! | Continuare »

O, apostolii-mbuibării

O, apostolii-mbuibării

O, apostolii-mbuibării,
adormiţi în perne moi,
cât e-ntinsul depărtării
de la voi şi pân’ la noi !
Voi căutaţi a lumii slavă,
noi, răsplata cea de Sus,
voi, a patimii otravă,
noi, paharul lui Iisus.
Voi, cu ranguri, cu avere,
şi cu slavă, şi cu bani,
noi, umili, fără putere,
cei de jos şi cei sărmani.

Voi, vestind a voastră carte,
noi, vestind Cuvântul Sfânt,
voi, de laude-având parte,
noi, de cruci şi de mormânt.

Voi, cinstiţi şi cu renume,
noi, huliţi pentru Hristos,
voi, mereu ’nălţaţi de lume,
noi, mereu trântiţi pe jos.
Voi vă desfătaţi în „bine“,
vă-mbuibaţi între plăceri,
noi, zdrobiţi printre suspine,
ducem sute de poveri. | Continuare »

„NU VĂ ATINGEŢI DE CE ESTE NECURAT ŞI VĂ VOI PRIMI” (II Cor 6, 17)

„NU VĂ ATINGEŢI DE CE ESTE NECURAT ŞI VĂ VOI PRIMI” (II Cor 6, 17)

Ion Marini, «Ecoul» nr. 9 / 5 sept. 1937, p. 1

„Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră” (I Tes 4, 3). „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” (I Ptr 1, 16). Iar „cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iac 4, 4).

Dacă cercetezi bine Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, bagi de seamă că încă de la început Dumnezeu, după cum a deosebit lumina de întuneric (Fac 1, 4), tot aşa a tras un hotar precis şi hotărât între bine şi rău, între sfinţenie şi păcat – ca şi între pământ şi cer.
Acest lucru s-a văzut când s-a ivit cel dintâi păcat. Lucifer a fost alungat din cer, Adam a trebuit să plece din Eden.
Dumnezeu n-a putut şi nu poate suferi amestecul binelui cu răul şi fărădelegea cu sfinţenia.
De aceea şi mai târziu a „deosebit” pe Noe de lumea păcătoasă, care a pierit în potop, a „deosebit” pe Avram (Fac 12, 1), pe Lot, când a fost pierdută Sodoma (Fac 19, 13).
Tot aşa şi Isaac, Iacob, Iosif şi toţi aleşii şi apoi poporul evreu întreg…
Dumnezeu a lucrat mereu, în decursul veacurilor, la despărţirea alor Săi de lume, de păcat, de orice legături care ar fi putut să-i ducă la lunecare în întinăciune şi păcătuire.
Când poporului evreu i s-a împlinit timpul de „robie” în Egipt, a trimis pe Moise şi Aron să-i spună lui Faraon: „Lasă pe poporul Meu să plece, să-Mi slujească” (Exod 8, 1) în pustie, afară din Egipt. | Continuare »

„ŞI A MÂNCAT IACOB ŞI S-A SĂTURAT, ŞI A UITAT PE DOMNUL” (V Moise 32, 15)

„ŞI A MÂNCAT IACOB ŞI S-A SĂTURAT, ŞI A UITAT PE DOMNUL” (V Moise 32, 15)

„Şi după ce ţi se vor înmulţi boii tăi şi oile tale, şi banii, şi toate câte ai, ia aminte să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău” (V Moise 8, 12-15). – Examenul lui Iov

În Evanghelie, Mântuitorul arată adeseori primejdia sufletească a averii şi bogăţiilor pământeşti. Bogăţia este „înecul” în grijile spinilor, care împiedică şi înăbuşă rodul Cuvântului lui Dumnezeu (Lc 8, 14).
Apoi bogăţia aduce cu sine şi un fel de trufie şi încredere deşartă în sine, care îl fac pe om să se îngâmfe şi să uite pe Dumnezeu şi pe semenii săi.
Acest adevăr îl arată viaţa şi Biblia pe tot locul. Îndeosebi el se poate vedea în Vechiul Testament, în viaţa şi traiul poporului Israel, care, după ce „a mâncat” şi „s-a îngrăşat”, s-a întors „la alţi dumnezei”, nesocotind şi uitând pe Domnul Dumnezeu Care i-a scos din ţara Egiptului (V Moise 31, 20). Domnul le-a dat ţara Canaanului cu porunca aceasta: „Când vei mânca şi te vei sătura, când vei zidi şi vei locui în case frumoase, când vei vedea înmulţindu-ţi-se cirezile de boi şi turmele de oi, mărindu-ţi-se argintul şi aurul şi crescându-ţi tot ce ai, ia seama să nu ţi se umple inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei” (V Moise 8, 10-14).
Ce s-a întâmplat însă? În loc să mulţumească Domnului Dumnezeu pentru binefacerile dăruite, poporul a lucrat întors. Bogăţia şi bunul trai i-a îngâmfat. „Israel s-a îngrăşat şi a zvârlit din picior. Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, a nesocotit Stânca mântuirii lui” (V Moise 32, 15). | Continuare »

PENTRU CREDINŢA TA-N HRISTOS

Traian DORZ

Pentru credinţa ta-n Hristos, vei fi salvat din moarte,
dar pentru necredinţa ta, de Cer te vei desparte.

O, nu mai fi necredincios,
ci crede grabnic şi voios
şi te va mântui Hristos…

Pentru credinţa lor, cei buni vedea-vor Ţara Vie,
dar pentru necredinţa lor, cei răi pier pe vecie.

Pentru credinţa lor, cei drepţi vor moşteni-n lumină,
dar pentru necredinţa lor, pier cei nedrepţi în vină.

Pentru credinţa ta-n Iisus, iertat poţi fi de toate,
dar pentru necredinţă-n veci poţi rămânea-n păcate.

Pentru credinţa ta de azi, poţi fi cu Domnul mâne,
dar pentru necredinţa ta, poţi cu satan rămâne.

Pentru credinţa ta-n Hristos, ai slava cea mai mare,
dar pentru necredinţa ta, gheena-ngrozitoare.

Alte materiale la Evanghelia Cananeencii

Femeia-cananeanca_6a

ZIDIRE ŞI DĂRÂMARE – Traian Dorz

FEMEIA HANANEANCĂ, Părintele Nicolae Steinhardt

O, MAMĂ – CE FACI, MAMĂ? – Traian Dorz

Hristos şi Hananeanca, Ieromonah Savatie Bastovoi

Meditaţii la Apostolul din Duminica a 17-a după Rusalii – Traian Dorz

Femeia canaaneeancă – Pr. Constantin Galeriu

TOATĂ VIAŢA MEA, IISUSE – Traian Dorz

PREDICĂ LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII – Mitropolitul Augustin de Florina

ACOLO UNDE E CREDINŢĂ – Traian Dorz

O, femeie, mare este credinţa ta

FII PUTERNICĂ ŞI MARE – Traian Dorz

[„Mare este credinţa ta! Fie ţie precum voieşti!”] -Sf. Ioan Gură de Aur

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

6. Fii binecuvântat, Iisuse; 104. Străină-a fost viaţa mea; 105. Sfâşiat de chinuri grele; 133. Tu mi-ai fost şi-mi eşti scăpare; 155. Unde să mă duc?: 189. Tu poţi; 202. Când ochii storşi de lacrimi; 252. Departe-ntotdeauna; 539. Pe patul suferinţei gem; 540. Gem inimi sub adâncă apăsare; 545. Doamne Dumnezeul meu; 966. Eu sunt zdrobit de tot

Predică la duminica a 32-a după Rusalii (Zaheu vameşul)

Predică la duminica a 32-a după Rusalii (Zaheu vameşul)

Sf. Nicolae Velimirovici – Predici

Cine vrea să-L vadă pe Hristos trebuie să se ridice în duh deasupra naturii, pentru că Hristos este mai mare decât natura. Mai uşor este să vezi un munte înalt de pe o colină decât din vale. Zaheu era mic de statură şi, vrând să-L vadă pe Hristos, s-a suit într-un copac înalt.
Cine vrea să-L întâlnească pe Hristos trebuie să se curăţească, pentru că-L întâlneşte pe Sfântul Sfinţilor. Zaheu era întinat de iubirea de argint şi nemilostivire şi, când s-a întâlnit cu Hristos, s-a grăbit să se cureţe prin pocăinţă şi facere de bine.
Căinţa este părăsirea cărărilor rele bătătorite de picioarele oamenilor, precum şi de gândurile şi dorinţele lor, şi întoarcerea pe o cale nouă: calea lui Hristos. Dar cum să se pocăiască păcătosul până ce nu-L întâlneşte pe Domnul în inima sa şi nu îşi cunoaşte ruşinea? Mai îninte de a-L vedea pe Hristos cu ochii, micuţul Zaheu L-a întâlnit în inima sa şi s-a ruşinat de căile sale.
Căinţa este durerea pentru amăgirea în care s-a complăcut atât de mult păcătosul. Mult, foarte mult, până când l-a străpuns durerea înşelării. Însă durerea aceasta de sine duce la deznădejde şi la pierzare dacă nu merge mână-n mână cu ruşinea şi cu frica de Dumnezeu. Doar aşa este vindecătoare, doar aşa nu vatămă. Fericitul Augustin a simţit durerea aceasta de moarte, care l-ar fi ucis dacă n-ar fi ajuns degrabă la ruşine şi la frica de Dumnezeu. | Continuare »

[„Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”]

[„Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”]

Sf. Ioan Maximovici, “Predici si Indrumari Duhovnicesti” – Editura Sophia, Bucuresti, 2006

Iisus a intrat în Ierihon şi trecea prin oraş. Şi iată că un oarecare Zaheu, mai-marele vameşilor, un om bogat, căuta să-L vadă pe Iisus, să vadă cine este. Nu putea vedea din spatele mulţimii, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă, pentru că Iisus urma să treacă pe acolo. Când ajunse în acel loc, Iisus,privind în sus, îl văzu şi îi spuse: „Zaheu, coboară mai repede, căci astăzi trebuie să fiu în casa ta”. El coborî degrabă şi îl primi cu bucurie. Şi, văzând lumea acestea, a început să cârtească şi să murmure, că Iisus a intrat la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, i-a spus Domnului: „Iată, jumătate din averea mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Iar Iisus a zis: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 1-10).
Cine este Zaheu? „Mai-marele vameşilor.” Obişnuita antiteză dintre vameşul smerit şi mândrul fariseu ne întunecă adesea în minte caracteristicile reale ale acestor două tipuri de personaje. Dar, ca să înţelegem corect Evanghelia, trebuie să ni-i imaginăm cu claritate.
Fariseii erau într-adevăr drepţi. Dacă, pe buzele noastre, numele de „fariseu” sună ca o ocară. În zilele lui Hristos şi în primele decenii ale creştinismului nu era aşa. Dimpotrivă, Sfântul Apostol Pavel declară triumfător în faţa iudeilor: „Eu sunt fariseu, fiu de farisei” (Fapt. 23, 6). Apoi tot el le scrie creştinilor, fiilor săi duhovniceşti: „Sunt din neamul lui Israel, din seminţia lui Veniamin, evreu din evrei, după lege fariseu” (Fil. 3, 5). Şi, în afară de Sfântul Apostol Pavel, mulţi alţi farisei au devenit creştini: Iosif, Nicodim, Gamaliel. | Continuare »

Du-te acolo… în locul meu… frate Traian…

Du-te acolo… în locul meu… frate Traian…

Traian DORZ, din ISTORIA UNEI  JERTFE

Era 20 ianuarie [1947] când am ajuns la Sibiu. L-am găsit pe fratele Marini, într adevăr, foarte grav.
Dar abia am ajuns lângă el, până am şi aflat o altă veste dureroasă: mama lui, Ana, de la Săsciori, trecuse la Domnul… Ne-a fost destul de greu să-i spunem vestea aceasta. Dar ştiam că sufletul lui, care suferise atât de mult şi care era atât de alipit de Domnul, va suporta orice.
Am stat o zi şi o noapte împreună cu ceilalţi fraţi lângă el. […]
În ziua următoare, 21 ianuarie, stăteam lângă căpătâiul lui. Părea că dormitează. Dar ştia că sunt acolo.
Şi-a deschis ochii limpezi şi s-a uitat la mine cu o privire în care regăseam toată dragostea şi încrederea adâncă dintre noi. Mi-a şoptit rar:
– Mâine va fi înmormântarea mamei mele… Eu nu pot fi acolo. Du-te în locul meu… Şi spune tu în locul meu…
N-a mai putut continua… Plângea adânc…
I-am dat un creion şi o hârtie:
– Scrie măcar câteva cuvinte pe care ai vrea să le spun!
Cu o mânuţă subţire şi albă ca o rază de soare a început să scrie, pe hârtia albă, fără şir, odihnind greu ca după o muncă peste puteri, câteva rânduri răsucite şi întrerupte din care am descifrat câteva cuvinte, la început clare, după aceea doar bănuite:
„Mamă… cel mai dulce nume care se rosteşte de limba omenească… | Continuare »

Săptămâna de rugăciune împreună cu ereticii și păgânii continuă și anul acesta între 16 și 25 ianuarie

Săptămâna de rugăciune împreună cu ereticii și păgânii continuă și anul acesta între 16 și 25 ianuarie

Basilica.ro a anunţat şi pentru anul acesta continuarea programului de rugăciune cu ereticii.

Deşi la ultimele trei recensăminte numărul creştinilor ortodocşi a scăzut simţitor şi a crescut vertiginos numărul sectanţilor, ca dovadă că unitatea creştinilor nu se face spre ortodoxie, ci spre erezie, conform:

www.glasulstramosesc.ro ,

deşi atâtea scrisori ale pliromei ortdoxe susţine delimitarea de ereziile sinodului din Creta, totuşi Biserica Ortodoxă Română continuă acest simulacru de program pentru unitatea creştinilor…

Să sporim şi noi, cei care înţelegem sensul adevăratei unităţi de credinţă, să sporim cu sârg rugăciunea în odăiţa noastră, dacă nu pentru a mai schimba ceva din mersul Patriarhiei, măcar pentru a nu ne schimba mersul ei pe noi…

 

Păziţi credinţa

Păziţi credinţa

– după Efeseni 2, 10 –

Păziţi credinţa ce-aţi primit
întâi pe totdeauna,
căci Dumnezeu v-a dăruit
aceasta, numai una.

Păstraţi întocmai şi trăiţi
învăţătura dată,
căci doar aşa vă mântuiţi
– de-o ţineţi neschimbată!

Aţi pus odat-un legământ,
şi-acesta-i mărturie,
căci legământul este sfânt
şi stă pe veşnicie.

Într-o Lucrare-aţi fost chemaţi,
cu Domnul s-aveţi parte,
în ea rămâneţi şi luptaţi
statornici pân’ la moarte.

Aşa e pentru viu Hristos,
Biserică, Credinţă
şi Cale, care ne-ndoios
sfârşeşte-n biruinţă. | Continuare »

… un cosmopolitism, o amestecătură distructivă şi nimicitoare

… Noi nu forţăm problema şi conştiinţa nimănui. Dar vrem să fie fiecare conştient de atitudinea pe care o ia şi de învăţătura pe care o manifestă. Dacă e cinstit, să vină pe linia învăţăturii cu fraţii; şi atunci se ataşează de Oastea Domnului şi acceptă ca fraţii. Nu cu încredinţări străine, cum au alţii. Iar dacă e nesincer faţă de Lucrare şi-i sincer faţă de doctrina lui, atunci să se ducă. Faceţi-vă sectari, frate, scrieţi-vă o firmă acolo cum vreţi… Pe noi nu ne deranjează. Dar nu umblaţi cu dublură şi cu prefăcătorie: „Că… suntem Oastea Domnului… că… îi iubesc pe toţi fraţii, că mă duc…”. Cosmopolitism de ăsta, amestecătură, care totdeauna-i necinstită şi-n faţa lui Dumnezeu, şi-n faţa oamenilor. Decideţi-vă clar… (Traian DORZ, la adunarea de sfat frăţesc de la Galaţi – 16 septembrie 1988)

… Pătrundeţi-vă, dragii mei, de Duhul lui Dumnezeu revărsat peste Lucrarea aceasta prin solia adusă de Părintele Iosif. De ce insistăm noi atât de mult? Citiţi cărţile Părintelui! Însuşiţi-vă învăţătura din ele şi puterea din ele! Este o putere acolo! Lucrarea Oastei Domnului s-a răspândit prin cuvântul scris, prin mesajul scris al Părintelui. El a predicat foarte puţin. A predicat foarte rar în adunările din Sibiu. Dar după Părintele Iosif, îndată ce a plecat el, cuvântul a trecut pe la alţii… Şi de aceea, [cu] adunarea din Sibiu iată ce s-a întâmplat: un cosmopolitism, o amestecătură distructivă şi nimicitoare. Pentru că ei s-au limitat numai la cuvântul vorbit [al Părintelui], care a fost aşa de puţin şi aşa de rar. (Traian Dorz, la „Sărbătoarea mulţumirii” de la Sâmbăteni – octombrie 1986)

ÎNDEMNURI TESTAMENTARE

ÎNDEMNURI TESTAMENTARE

Nu părăsiţi adunarea şi nu vă împrieteniţi cu adunări străine, cu învăţături străine. Nu-i chemaţi între voi şi nici nu vă duceţi la ei. Noi nu urâm pe nimeni şi nu ne amestecăm în viaţa nimănui, dar avem datoria să păstrăm adunarea noastră şi frăţietatea noastră cu toată scumpătatea.

Un cuvânt al fratelui Traian Dorz pentru fraţii din Ucraina, înregistrat la nunta de la Găgeni – 17 septembrie 1988

Preaiubiţii noştri fraţi şi surori, la care ne gândim din toată inima şi pentru care ne rugăm, dorim ca acest cuvânt să-l facem în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Rugându-vă din tot sufletul nostru să ţineţi seamă de aceste sfaturi şi îndemnuri frăţeşti pe care nu de la noi le spunem, ci le-am primit de la înaintaşul nostru, omul prin care Dumnezeu a înfiinţat Oastea Domnului şi ne-a născut pe noi din nou, Părintele nostru sufletesc, Iosif Trifa.
Cel care vorbeşte este fratele Traian Dorz, bătrânul frate care a fost alături de Părintele şi care a primit de la Părintele îndrumarea de care avem nevoie să ascultăm cu toţii, până la sfârşit, pe care doresc să v-o împărtăşesc şi frăţiilor voastre, la toţi, mai ales că, după ce au venit fraţii de acolo, ne-au spus lucruri care ne-au întristat peste măsură de mult. Că unii fraţi, venind ca din partea noastră şi luându-şi răspunderi mai mari decât aveau, au început să ducă în mijlocul fraţilor de acolo învăţături deosebite şi practici deosebite în ce priveşte umblarea noastră, credinţa noastră, învăţătura noastră şi viaţa noastră cu Domnul Iisus în Lucrarea Oastei Domnului.
Pentru acest lucru, dorim din toată inima să vă facem ca un cuvânt testamentar, (…) [să umblaţi] cum aţi primit şi auzit de la început. | Continuare »

Vindecarea celor zece leproşi

Vindecarea celor zece leproşi

Părintele Constantin Galeriu – Predică la Duminica a 29-a după Rusalii

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi ne împărtăşeşte o vindecare trupească. E vorba de vindecarea celor zece leproşi. Dar unul din cei zece vindecaţi – aşa ne încredinţează cuvântul arătat – s-a vindecat şi sufleteşte. Rugăm Duhul Sfânt să ne împărtăşească lumina ca să vă împărtăşim adevărul cât mai adânc al dumnezeieştii descoperiri – cuvântul Evangheliei.

Precum citim, în vremea aceea (anume când Mântuitorul mergea spre Ierusalim, spre jertfă lui cea de bunăvoie şi mântuitoare),
“Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, şi care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoală-te şi mergi; credinţa ta te-a mântuit”. (Luca 17, 12-19).
Cei nouă s-au vindecat. Acesta primeşte alt răspuns: s-a mântuit. | Continuare »