b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Un material de:
Culiță Mihăilă, Ovidiu Rus, Iosif Ciobanu

În cadrul adunării anuale de la Bacău, din 27 decembrie 2017, precum şi al celei de la Comăneşti din 2 ianuarie 2018, a fost prezentată cartea ieromonahului Vasile Nica, intitulată Am cunoscut că este omul lui Dumnezeu, lucrare apărută recent la Editura Oastea Domnului.
Atât mesajul acestei cărţi, dar mai ales declaraţiile făcute la prezentarea ei ne-au determinat să ne simţim obligaţi în conştiinţa noastră la alcătuirea acestui material, la publicarea acestor mărturisiri; obligaţii atât faţă de Oastea Domnului, în general, cât şi, în special, faţă de memoria fratelui Traian Dorz, cel care ne-a fost şi ne-a rămas nu doar înaintaş al Lucrării Domnului, ci şi părintele nostru sufletesc. Fiindcă am făcut legământ cu Dumnezeu în această Lucrare pentru ca să ne mântuim sufletele, nu ca să ne jucăm de-a mântuirea.
Prin aceste rânduri nu ne-am propus să facem o recenzie a cărţii, ci dorim să ne exprimăm foarte limpede şi hotărât convingerea asupra unor adevăruri pe care le-am primit în suflet de la începutul credinţei noastre, de la înaintaşii noştri, adevăruri cărora ne luptăm rugându-ne să ne ajute Domnul să le rămânem credincioşi definitiv. Indiferent de condiţii sau de consecinţe.

În prezentarea de la Bacău, pr. Petru Roncea anunţă fără ocol, spunând: „[Este] o carte foarte importantă, care ne-a produs multă bucurie. Pentru că ea este un început al unei lucrări pe care suntem datori s-o facem noi, cei de astăzi. După ce până acum editura noastră de la Sibiu a scos toate cărţile fratelui Traian (…); după toată opera lui scoasă şi citită de noi, se cuvenea să începem un nou capitol în editarea noastră duhovnicească: anume să vorbim şi să facem consideraţii şi aprofundări ale gândirii acestui mărturisitor…”. | Continuare »

Ce spune Părintele Iosif

„Ţin deci să o spun cu apăs: Oastea Domnului este a Domnului, şi Conducătorul ei – Cel Nevăzut – este Domnul, Cel care a pornit-o la drum!
Şi acum, să vedem cum stăm cu conducătorii văzuţi ai Oastei Domnului! Cine sunt şi cine pot fi conducătorii văzuţi ai Oastei Domnului?
Spun adevărat că tremur sub greutatea acestei întrebări. O mare şi grea răspundere sufletească apasă pe toţi cei ce sunt şi vor să fie conducătorii şi îndrumătorii acestei Mişcări. Eu, clipă de clipă, tremur sub greutatea acestei răspunderi. Domnul mi-a încredinţat o Lucrare şi tremur sub teama şi răspunderea ca nu cumva, prin unele îndrumări greşite, să încurc mersul acestei Lucrări. Domnul mi-a încredinţat un „vin” curat, şi tremur sub teama şi răspunderea ca nu cumva să bag „apă” în el şi să-l slăbesc.
Sub greutatea acestei răspunderi voi preciza următoarele: îndrumător şi conducător al Oastei Domnului poate fi numai un ostaş al Domnului, adică numai unul care trăieşte în regulile şi rânduielile acestei Mişcări; oricine ar fi acesta.
Din toate părţile, ni se spune că preoţii trebuie să fie îndrumătorii şi conducătorii Oastei Domnului. Foarte bine! Domnul Însuşi a ales un preot prin care a pornit această Mişcare. Preoţii sunt cei mai indicaţi a sta în fruntea Mişcării; a o îndrepta în căile cele bune şi a o feri de alunecări. Însă cu o condiţie: preotul însuşi să fie atras în curentul acestei Mişcări! El însuşi să fie în fruntea luptei ca un brav şi însufleţit ostaş al lui Hristos! | Continuare »

Iată că noul an debutează cu grăbite schimbări.
Cine, ce anume grăbeşte schimbarea aceasta? Parcă cineva trebuie să încheie o urgentă dare de seamă…

Dragi fronturi ostăşeşti, către voi se îndreaptă aceste rânduri… Deși mă tem că mulţi dintre fraţii mei le vor ocoli datorită semnatarului lor, care face parte din grupul de fraţi consideraţi lepădaţi, eliminaţi din Oaste.
Vă rog cu durere de moarte, nu vă opriţi la persoana care spune, ci deschideţi ochii la ceea ce se spune şi, ascultându-vă propria conştiinţă, răspundeţi la următoarea întrebare: Voi, fraţii mei, cum era Lucrarea Oastei atunci când aţi cunoscut-o? Ultimile adunări de la Bacău şi Comăneşti sunt tocmai dovada unui derapaj nimicitor pentru care cineva va trebui să răspundă amar în faţa lui Dumnezeu. Fac apel și la cei care au participat la cele nouă Sărbători literare: Aşa am cunoscut noi Oastea? Ne-amintim cu drag acele sărbători. Acolo nu am învăţat numai elemente de prozodie sau note muzicale, ci mai ales cum să devii ostaş lucrător prin creştere duhovnicească.
Predica de la Bacău, mai întâi: https://www.youtube.com/watch?v=NUB_au08QkI.
Începe după minutul 3:35:00 şi DEFORMEAZĂ cu bună ştiinţă tot specificul curat şi sfânt al Oastei Domnului. Şi mulţi fraţi ostaşi prezenţi acolo, sau de prin ţară, sau răspândiţi prin diaspora, ascultă orbeşte, crezând că veteranii din ţară care acceptă această stare de lucruri, chiar îşi şi dau acordul tacit pentru ea, aceşti tineri formându-se intenţionat şi ireparabil, din start greşit. | Continuare »

La Botezul Domnului, Duhul în chip de porumb S-a arătat. Botezul Domnului este şi praznicul Duhului Sfânt. Câţi însă cunosc cu adevărat pe Dumnezeu-Duhul Sfânt? Trăim un creştinism ce şi-a pierdut puterea, tocmai fiindcă lipseşte din el „porumbelul“ Duhului Sfânt.
Cred oamenii într-un Dumnezeu, ştiu cum S-a născut şi cum a murit Iisus Hristos, dar n-au pe Duhul Sfânt prin Care se revarsă în lume şi în suflete darurile cerului de Sus. Voi spune o asemănare.
Soarele ne dă lumină, căldură şi viaţă. Fără darurile lui, pământul şi oamenii s-ar prăpădi. Dar acest dar al soarelui ni se dă nouă prin atmosferă. Pământul e înconjurat de un strat de aer de 8-9 mii de kilometri. Acest strat de aer, această atmosferă, preface razele soarelui în căldură, lumină şi viaţă. Atmosfera restrânge razele soarelui şi le preface în lumină şi căldură potrivită. Atmosfera ne dă şi ploaia cea binefăcătoare. Fără de această atmosferă n-ar putea trăi pe pământ nici un vierme şi nici un fir de iarbă. Dacă n-ar fi stratul de aer, ziua soarele ar arde tot, iar noaptea ar îngheţa tot. Pământul nostru ar fi o lume pustie şi fără viaţă, aşa cum e luna.
Sunt planete care n-au atmosferă. Spun astronomii că cele mai multe planete n-au atmosferă. Ele sunt nişte lumi pustii şi fără viaţă. Soarele luminează şi pentru ele, dar n-au atmosferă care să le prefacă acest dar în viaţă.
Ce minunată icoană este această rânduială a firii şi pentru rânduiala cea tainică a mântuirii sufletului!

Părintele Iosif Trifa, fragment din Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

în lectura autorului Traian Dorz

…Lumea aceasta pe care a iubit-o Dumnezeu atât de mult, lumea aceasta pe care a răscumpărat-o Hristos cu preţul atât de mare al Sângelui Său sfânt, lumea aceasta se leapădă acum pe faţă şi în chip aşa de vinovat de către Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul ei şi se lipeşte atât de desfrânat de satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, care I-a luat locul lui Iisus în casa Lui, locul lui Dumnezeu în moştenirea Sa, locul Duhului Sfânt în lăcaşul Său, scoţând afară pe Dumnezeu şi spunându-I: „Tu nu mai ai loc aici!”.
Scumpii mei fraţi şi surori, iată gânduri la care trebuie să medităm adânc fiecare dintre noi. Şi, cu prilejul acestei sărbători, să învăţăm de la îngeri cât să fim de curaţi. Şi de la păstori, cât să fim de veghetori. Şi de la magi, cum să ostenim de credincioşi pentru aflarea Mântuitorului. Dar şi mai mult să învăţăm de la Simeon cum să-L aşteptăm cu o viaţă sfântă, temătoare de Dumnezeu şi cu o nădejde neclintită şi puternică, iubitoare şi trează, fierbinte şi mereu proaspătă, până ce-L vom vedea, până ce-L vom întâmpina, până ce se va striga: „Binecuvântat este cel care vine! Osana, Împăratul şi Dumnezeul nostru!”. Căci El, Iisus Cel ce vine, va veni în ceasul în care nu ne gândim şi răsplata Lui va fi nebănuită şi strălucită pentru toţi acei care L-au iubit şi L-au aşteptat în curăţie.

„Astăzi vi S-a născut Mântuitorul!”, a sunat vestea cea îmbucurătoare a îngerilor. Se bucură oare toţi oamenii de această veste şi oare să fie toţi oamenii fericiţi?
Un domn bătrân care şade în scaunul său moale lângă fereastra locuinţei sale de la primul etaj, fereastră ce dădea spre piaţă, după cum se vede, nu se poate bucura. El oftează din când în când cu greu şi aruncă priviri supărate spre învârteala din piaţă, unde sunt oferite fel de fel de lucruri spre vânzare, fiindcă a doua zi are să fie Crăciunul.
Un copilaş se uită atent la toate şi, în bucuria sa, îşi aruncă şapca în sus, strigând:
– Uraa! Mâine e Crăciunul!… Bucuraţi-vă toţi cu mine!
– Prostie… mornăi domnul cel bătrân. Şi-şi întoarse faţa dinspre fereastră.
Însă după câteva momente, se uită din nou afară şi observă cum o mamă bătrână ce se sprijinea de braţul unui tânăr (probabil fiul ei) s-a oprit înaintea unei gherete, de unde cumpără nişte jucării. Apoi au ales împreună un brad mic şi frumos, pe care tânărul îl luă pe umăr şi amândoi părăsiră piaţa, cu feţele fericite.
Domnul cel bătrân îşi ascunse faţa în palme şi mornăi cu glas înăbuşit:
– O, de-aş fi şi eu atât de fericit! | Continuare »

1. Faţă are omul cinstit; făţărnicia o are omul fără cinste.
Nici copiii nu te mai cred dacă tu doar zici, dar nu faci.
Dacă îi înveţi într-un fel, dar ei văd că tu nu faci cum spui, ci faci altfel, toţi te vor socoti un mincinos. şi nici unul nu-ţi va mai da ascultarea lui de bunăvoie şi cu bucurie.
Şi cine face răul merită să fie dispreţuit.

2. Dacă se va vedea la tine nepotrivire între vorbă şi faptă,
între ce zici că eşti şi ce văd că faci,
nici cei mai neştiutori oameni nu te vor crede.
Atunci cum să te mai creadă oamenii care judecă, văzând că tu propovăduieşti într-un fel, dar faci într-altul?

3. Cum să mai creadă oamenii cuvântul tău despre înfrânare, când ei văd că tu eşti un desfrânat – în mâncare, în băutură şi în celelalte?
Cum să asculte vorba ta despre sfinţenie, când ei văd la tine nelegiuire în purtarea ta şi în familia ta?
Înainte de a mătura curtea vecinului, caută să faci curată curtea ta. | Continuare »

Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul din Duminica a 27-a după Rusalii

Două lucruri se văd dintr-o dată la un ostaş gata de luptă: puterea şi frumuseţea lui.
Puterea se vede din hotărârea lui lăuntrică, iar frumuseţea din înfăţişarea lui dinafară.
Puterea se vede din toate mădularele lui, iar frumuseţea din toate veşmintele sale.
Un ostaş nu trebuie să apară niciodată bătrân şi niciodată slăbănog în starea sa lăuntrică. Şi nu trebuie să apară niciodată dezordonat şi zdrenţăros în înfăţişarea sa dinafară.
Un ostaş nu trebuie să apară niciodată nepregătit şi negata. Chiar când este în repaus, chiar când este în odihnă, ori în călătorie – ostaşul trebuie să arate o înfăţişare totdeauna ordonată şi disciplinată, curată şi îngrijită, dovedind puterea şi frumuseţea tinereţii şi a curajului său.
Numai astfel el va face cinste Împăratului său, patriei sale şi unităţii din care face parte.

Cel dintâi lucru despre care spune Cuvântul Domnului că trebuie să se vadă la un ostaş al lui Hristos este mijlocul încins şi pieptul apărat.
Centura Adevărului şi platoşa neprihănirii sunt primele dovezi şi condiţii ale puterii şi frumuseţii. Ale puterii care stă în adevăr şi ale frumuseţii care stă în neprihănire.
Puterea noastră stă în încrederea noastră pe învăţătura dreaptă, prin care ni se întemeiază credinţa noastră în Dumnezeul nostru şi în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Această centură care ne încinge şi întăreşte mijlocul nostru este puterea rezemării noastre pe Adevăr, adică pe învăţătura evanghelică lăsată Bisericii noastre vii şi sfinte. | Continuare »

Oastea Ta, Iisuse, va urma plăcut
calea rânduită ei de la-nceput;
fie şi-nainte ca-n trecut de grea,
ea până la capăt calea-şi va ţinea.

Fii mereu, fii mereu, fii mereu,
Mare Dumnezeu, cu oştirea Ta,
oricât va lupta – să învingă,
să învingă ea, să învingă ea!

Prima-nvăţătură şi credinţa ei
le-a ţinut curate prin toţi anii grei;
nici în suferinţe, nici în ispitiri
n-a călcat cuvântul primei ei iubiri.

Zestrea ei de lacrimi şi cântări i-a fost,
prin atâtea lupte, steag şi adăpost; | Continuare »