Voi, purtători ai steagurilor sfinte
spre-acel măreţ şi veşnic Viitor,
voi, făclieri de slove şi cuvinte,
fiţi voi întâi la înălţimea lor!

Tu, care-ai prins în mâna ta condeiul
şi vrei să dai lumină la mulţimi,
o, nu uita că pilda ta-i temeiul
izbânzii-n ridicarea spre ’nălţimi!

Tu, care porţi în gura ta Cuvântul
şi-ndemnul spre mai bine şi frumos,
o, nu uita că pilda ta-i avântul
spre-o slujbă mai curată lui Hristos!

Tu, care ceri poporului putere
de jertfă pentru minunatul Ţel,
tu ce-ai jertfit, ce drept şi ce plăcere,
să poţi fi-un far şi-o pildă pentru el?

O, nu uita că vorba ta-i scânteia,
dar fapta ta e focul uriaş!
Doar pilda ta-i va ridica pe-aceia
ce vrei să-i vezi mai fericiţi urmaşi! | Continuare »

Despre credinţă şi necredinţă (a Tomii)

Cu un fel de uşurinţă, Apostolul Toma e luat între oameni drept chipul omului slab de credinţă, necredincios. Nu o dată auzi pe oameni aruncându-şi vorba: „Măi, Toma, necredinciosule!“
Greşită judecată şi greşită asemănare, căci alt fel a fost necredinţa lui Toma şi alt fel e necredinţa noastră, alt fel a fost îndoiala lui şi alt fel e îndoiala noastră. Toma a avut o îndoială ce căuta pe Domnul; noi avem o îndoială cu care căutăm să scăpăm de Domnul, ca să putem păcătui. Toma a avut un beteşug care-i scotea otrava din suflet. Toma a avut nişte îndoieli care, după şapte zile, l-au îngenuncheat la picioarele Domnului.
Toma, cu îndoiala lui, e arătat mai mult pentru încredinţarea mântuirii noastre decât pentru el.
Alta a fost necredinţa lui Toma şi alta e necredinţa oamenilor de azi.
Necredinţa de azi e un beteşug rău şi greu ce nu caută „doctorul“; nu-L caută pe Domnul. Niciodată n-a fost boala necredinţei aşa de grea ca azi; niciodată n-a fost necredinţa aşa de mare ca azi. Un semn al vremurilor noastre este scăderea credinţei; este necredinţa.
Răutăţile şi stricăciunile sufleteşti din vremurile noastre sunt o mărturie că s-a stins şi se stinge credinţa. Mergem şi cu credinţa spre vremurile de apoi; mergem spre întrebarea Mântuitorului: „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?“. (Luca 18, 8).
Lumea e plină de necredinţă şi de necredincioşi. Lumea de azi e mai păgână decât păgânii de azi şi cei de demult. De ce? Apoi de aceea pentru că păgânii credeau şi cred în mai mulţi dumnezei, dar cei mai mulţi „creştini“ de azi nu mai cred în nici unul. Păgânii cred în zeii lor şi umblă să le facă voia lor, dar „creştinii“ cei păgâni de azi nu cred în nimic. | Continuare »

de Traian Dorz, din vol. Cântările Eterne

Credinţa-ncununată
cu premiul ceresc,
din inima mea toată,
Iisuse, mi-o doresc.

Credinţa-ncununată
cu veşnica răsplată
mi-o dă, Iisus iubit,
în cerul fericit.

Credinţa-mplinitoare
a Sfântului Cuvânt
să-mi ducă până-n slavă
întâiul legământ.

Credinţa înfrânată
cu posturi şi vegheri
mi-o dă, Iisuse Doamne,
aşa cum Tu mi-o ceri.

Credinţa răbdătoare
prin orice jertfă grea
Te rog, ajută-mi, Doamne,
mereu s-o pot avea.

Credinţa iubitoare
vreau, Doamne, mai presus,
căci ea va sta în ceruri
la Sânul Tău, Iisus.

Traian Dorz, Răsplata ascultării

1. Doar puţin lipsise Toma dintre fraţii săi – şi ce mare deosebire este acum între el şi ceilalţi! Doar puţin plecase la alţii – şi acum iată l pe Toma cât de greu se mai poate înţelege cu fraţii săi, cu adunarea sa, cu felul credinţei pe care şi el o avusese înainte, în care şi el umblase atâta vreme şi atât de strâns unit cu ceilalţi după Domnul.

2. Sfântul Ioan îşi va fi amintit cu durere că tot aşa începuse şi Iuda să lipsească dintre ei, – până a ajuns unde a ajuns. Lipsirea dintre fraţi l a dus la pierzare şi trădare pe Iuda. Sfântul Ioan ştia bine unde duce lipsa dintre fraţi şi pe unde poate să ajungă fratele plecat.
Cu ce gânduri şi cu ce vorbe va veni el înapoi la ei, spre a i tulbura şi a i clătina din credinţa lor dintâi. Ceilalţi fraţi petreceau împreună în rugăciune, în aşteptarea Domnului, în îmbărbătarea Cuvântului Sfânt, mângâindu se şi încurajându se unii pe alţii în aceste momente grele când rămăseseră atât de puţini şi de zdrobiţi…
Iar Toma lipsea. Toma se dusese în altă parte şi la altceva. O, ce mare primejdie este asta! Fraţii mei, aveţi grijă!

3. Aveau şi ceilalţi apostoli familii, aveau şi ei interese şi griji, – dar lor, mai presus de toate acestea, le era acum unitatea lor, ascultarea Cuvântului şi Cauza lui Hristos.
Toma pare a fi ajuns acum într o mare ispită. Dar, pentru că inima lui nu se rupsese cu totul de fraţi, Domnul a avut milă de el şi l a salvat în ultimul moment. | Continuare »

Calea Ascultării, Cale de Lumină,
arătată-n Cartea Harului divină.
Doamne dă-mi puteri din Tine
paşii mei s-o ţină.

Să nu mi se-abată ochii într-o parte,
gândul spre-Ascultare pururi să mă poarte.
Doamne să nu mă atragă
lucrurile moarte.

Nici o jertfă-n lume nu Ţi-e mai dorită
decât Ascultarea simplă şi dorită,
Doamne să mă-nveţi s-o dărui
tot mai liniştită.

Roadele-Ascultării dulci să crescă-n mine
ca să-Ţi placă Doamne să ne iei la Tine,
Fă-le-n harul Tău să fie
sfinte şi depline!

Autor necunoscut

„Drept răspuns, Toma i-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeu meu!»“

Ce salt uriaş a făcut într-o clipă sufletul ucenicului convins!
Ce revelaţie a trăit toată fiinţa lui Toma în clipa atingerii de Iisus!
Ce lumină strălucea în el, ce strigăt a izbucnit, ce transformare s-a făcut deodată în inima lui, ca la un contact zguduitor cu o putere nebănuită. De la „nu voi crede“, Toma a ajuns fulgerător la suPerlativul încredinţării doar printr-o singură atingere de Iisus.

Binecuvântate sunt sufletele sincere care, când li se dovedeşte adevărul, îl primesc cu toată inima, se prăbuşesc lui Hristos fără nici o rezervă şi se transformă zguduitor şi total la o singură, dar supremă atingere a lui Iisus!
Abia aceasta este aflarea lui Iisus. Împărtăşirea cu El. Şi învierea cu El. Şi abia de la această stare înainte, ucenicul devine apostol. Îndoielnicul, neclintit. Temătorul, erou. Omul, îndumnezeit. Adică devine ceea ce voieşte Dumnezeu cu fiecare din noi.
În loc de răspuns, Toma a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ Era singurul răspuns pe care ucenicul îl putea aduce, în adevăr, vrednic de dragostea care i se arătase. Nici un alt grai nu ar fi fost vrednic de clipa aceea.

O, suflete al meu, când şi în viaţa ta se petrec uimitoare minuni, când chiar în faţa simţurilor tale trupeşti se arată strălucitele revelaţii, când, nemijlocit, te atingi cu toată fiinţa ta cutremurător de Hristos, o, suflete al meu, strigă atunci şi tu lui Iisus cu toată recunoştinţa ta, cu toate lacrimile tale, cu tot fiorul inimii arzând: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ | Continuare »

duminica-tomiiCâţi ne-am atins de Domnul
şi El ne-a vindecat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat!

Să spunem, să spunem mereu
ce mult ne-a făcut Dumnezeu,
să spunem mereu, da, mereu şi mereu,
noi şi voi – tu şi eu,
cât de mult, cât de mult
ne-a iubit Dumnezeu!

Toţi câţi zăceam în moarte
şi El ne-a înviat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Toţi cei ce-am fost în lanţuri
şi El ne-a liberat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Toţi cei ce-am fost robi lumii,
iar El ne-a înfiat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Recunoştinţa noastră
să strige-n lung şi-n lat,
cu slava Lui să umplem
pământul ne-ncetat!

Traian Dorz, cântarea Învierii

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei
Meditaţii la Apostolul din duminica Tomii

TDorz1Iată, fraţii mei şi surorile mele, porunca lui Dumnezeu pentru noi şi pentru toată Frăţietatea noastră, de azi şi până la Venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe norii cerului Său!
Lucrarea Oastei Domnului a venit în lumea aceasta ca o solie şi cu o însărcinare cerească: să stea în Templul acesta, în Biserica aceasta, în credinţa aceasta şi să vestească norodului acestuia toate cuvintele vieţii, adică mântuirea şi răscumpărarea, prin naşterea din nou şi vieţuirea în Hristos Iisus.

– Doamne, dar cum ne trimiţi Tu în Templu, când acolo este mare preot Ana, este judecător Caiafa, sunt slujitorii cei care Te-au răstignit pe Tine şi care ne-au închis pe noi?
– Templul este al Meu şi nu al lor; el este Casa Tatălui Meu; el este Casa de rugăciune pentru toate neamurile… iar voi nu sunteţi în mâinile lor, ci sunteţi în Mâna Mea.
– Doamne, dar Tu ai spus că acei care mănâncă din aceeaşi pâine şi beau din acelaşi pahar sunt un singur trup – cum să mergem noi acolo cu hoţii, cu beţivii, cu desfrânatele?
– Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi – şi nu pe altul! Numai cei care iau Taina aceasta cu vrednicie sunt un singur trup; ceilalţi, care o iau spre osândă, sunt ca şi cum n-ar fi. Voi, dacă sunteţi duhovniceşti, sunteţi din Trupul Meu cel duhovnicesc care nu este mărginit de un loc sau de o zi, ci este pretutindeni şi oricând.
– Doamne, dar ne vor da afară iarăşi. | Continuare »

E ziua Învierii, Hristos a Înviat!
Şi slava umple-ntregul pământ transfigurat,
Şi din mormânt răsună al biruintei cânt,
Şi şarpele rămâne pe veci de veci înfrânt.

E Ziua Învierii şi universul tot
Se pleacă să-L slăvească pe Domnul Savaot,
Pe Cel ce Viu Se nalţă peste-ale morţii porţi,
La veşnică viaţă, să-i ducă pe cei morţi.

E Ziua Învierii, tresaltă-al ierbii rost,
Adam cel Nou Şi-asumă ce-Adamul vechi a fost
Şi în potir Îşi curge calvarul Său cel greu
Pe om să-l facă-asemeni, ca-ntâi, cu Dumnezeu.

E ziua Învierii şi iadul geme mut
Căci, iată, Cel pe Care în moarte l-a crezut,
Pe veci puterea morţii cu moartea Sa zdrobind,
Se nalţă ca un Soare, din moarte înviind.

E Ziua Învierii şi morţii nu mai mor,
Hristos din morţi se nalţă pe veci biruitor,
Căci piatra de pe uşa mormântului căzând
Pecetea morţii sparge, viaţă izvorând.

Sculaţi-vă, popoare, Hristos a Înviat!
Al morţii bold să cadă, de-a pururea călcat.
Golgota-nvinge: viaţă, nu moarte, aducând
Spre-acei ce vor urma-o ca şi Hristos răbdând.

Lidia Hamza

Sfântul Nicolae VELIMIROVICI,
Predică la Învierea Domnului – Sfintele Paşti

Cei îngheţaţi se strâng în jurul focului, ce flămânzi se strâng în jurul mesei; cei care au răbdat suferinţa mare în noaptea cea lungă se bucură la venirea zorilor; cei sleiţi de lupte aprige se veselesc la venirea biruinţei neaşteptate. O, Doamne, prin Învierea ta, Tu Te-ai făcut toate lucrurile pentru toţi oamenii! O, Preabogatule Împărate, cu un dar, Tu ai umplut toate mâinile noastre întinse către cer! Bucuraţi-vă, o, tu, cerule şi, o, tu, pământule, bucuraţi-vă! Bucură-te, o, tu, cerule, precum se bucură mama care îşi hrăneşte copiii cei flămânzi; bucură-te, o, tu, pământule, precum se bucură copiii la primirea hranei din mâinile mamei lor!

Biruinţa lui Hristos este singura biruinţă întru care se poate bucura întreaga lume, chiar de la începuturi până la sfârşit. Oricare altă biruinţă de pe pământ a deosebit şi încă îi deosebeşte pe oameni, unii de alţii. Atunci când un împărat pământesc câştigă o victorie asupra altui împărat, unul dintre ei se bucură, iar celălalt se plânge. Atunci când omul iese biruitor asupra vecinului său, sub un acoperiş este cântare, iar sub celălalt este plângere. Nici o izbândă de bucurie de pe pământ nu este lipsită de otrava răutăţii: biruitorul obişnuit, de pe pământ, se bucură atât prin râsul său, cât şi prin lacrimile duşmanului său biruit. El nici nu vede cum loveşte râul prin mijlocirea bucuriei.

Când Tamberlan l-a biruit pe sultanul Baiazid, biruitorul l-a pus pe biruit într-o cuşcă de fier în faţa căreia a mâncat un ospăţ al biruinţei. Răutatea lui i-a fost întreaga sa bucurie; ticăloşia lui a fost hrana veseliei lui. O, fraţii mei, ce scurtă bucurie este răutatea! O, răul este hrana prea otrăvitoare pentru veselie! Când regele Ştefan Dusan l-a biruit pe regele bulgar, el nu a intrat în pământul bulgar, nici nu a luat poporul bulgar ca prizonier, ci, cu durere adâncă, a plecat la o mănăstire ca să postească şi să se roage. Acest biruitor a fost mai nobil decât cel dintâi. Dar această biruinţă, ca fiecare biruinţă, nu era lipsită de tăişul pregătit pentru cel care a biruit. Dar chiar şi cea mai înflăcărată istorie a lumii este ca un soare, ale cărui raze sunt pe jumătate luminoase, pe jumătate întunecate. | Continuare »

ZIUA ÎNVIERII – Traian Dorz

Din iubire de oameni – Vlad Gheorghiu

CĂMĂŞUŢA DE PAŞTI – Traian Dorz

Cântări de Înviere – Corala Belcanto

MIELUL DE PAŞTI – Preot IOSIF TRIFA

VIN PAŞTILE – Traian Dorz

Ciorba de miel – Vlad Gheorghiu

Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea – Părintele Iosif Trifa

Învierea lui Iisus Hristos se dovedeşte prin minunile Apostolilor – Sf. IOAN GURĂ DE AUR

O ÎNVĂŢĂTURĂ DESPRE ÎNVIERE – Preot IOSIF TRIFA

MIELUŢUL CINEI DE TAINĂ – Traian Dorz

Hristos a înviat! – de Vasile Militaru

MORMÂNTUL ŞI ÎNVIEREA –  Traian Dorz

Slavă, slavă –  Vlad Gheorghiu

Evanghelia despre biruinţă asupra morţii – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Rastignire-268Din nou e ziua răstignirii
şi cerul tot e-nvolburat,
de greutatea ispăşirii
pământul s-a cutremurat.

Uimită, firea-ntreagă plânge
şi soarele-a fugit de sus,
curg picăturile de sânge
din trupul sfânt al lui Iisus.

Cad peste fruntea-mi din ţărână
şi peste sufletul meu stins
şi parcă cea mai moale mână
uşor şi dulce m-a atins.

Da, numai spinii de la cruce
pot izvorî aşa alin,
că orice chin de-al meu se duce
cum nu l-ar arde nici un spin.

Din orice rană-mi creşte-o floare,
din orice plâns, un cântec sfânt:
că-a învierii sărbătoare
răsare numai din mormânt.

O, Dumnezeule-al iubirii,
aşa-mi ajută, necârtind,
pe crucea grea a pătimirii
şi jertfa mea să Ţi-o întind.

Vlad Gheorghiu

Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa. (Ioan 18, 24)

Iată cea mai dureroasă privelişte: Iisus legat.
Iată cea mai nefericită lucrare a oamenilor, pentru propria lor osândire.
Iată cea mai vinovată purtare a lumii faţă de Mântuitorul ei, faţă de singurul ei Mântuitor.
Iisus legat.

Fiul Stăpânului viei venea la moştenirea Sa, pentru a readuce pe lucrătorii nesupuşi la ascultarea cea mai bună, spre a nu fi nimiciţi de dreptatea pe care o încălcaseră. Şi de neascultarea lor împotriva Stăpânului.
Dar Fiul – Care venea să-i împace pe cei împotrivitori cu Tatăl (împotriva Căruia greşiseră aceştia) şi pe Tatăl (Cel nedreptăţit) cu ei – a sfârşit prin a fi legat, şi scos afară din via Lui, şi ucis (Luca 20, 9-15).
De când Iisus spusese pilda aceasta, care era chiar profeţia celor ce aveau să se întâmple cu El din viitorul cel mai apropiat şi până în cel mai îndepărtat, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să pună mâna pe El.
L-ar fi prins şi L-ar fi legat ei chiar în ceasul acela, când spusese pilda, dar se temuseră de norod.
Pricepuseră încă de atunci că Iisus spusese pilda aceasta împotriva lor (Luca 20, 19).
Da, chiar împotriva lor o şi spusese.
Ce dureroasă realitate este că în lumea aceasta Iisus este mereu legat, cel mai adesea chiar de către cei ce trebuia să-L dezlege… | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei
Meditaţii la Apostolul din duminica a VI-a din Postul Mare (a Floriilor)

TDorz1Blândeţea e primul semn al celor care au ales calea lui Dumnezeu şi au căpătat moştenirea Lui, după cum este scris: Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul (desigur, pământul cel nou, căci pe acesta vechi îl moştenesc acum cei violenţi).
Blândeţea este semnul celei mai mari bucurii în Hristos, fiindcă ea este însuşirea cea mai frumoasă pe care Însuşi Domnul Iisus ne-a poruncit s-o avem, învăţând-o de la El, când a zis: Învăţaţi de la Mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima (Mt 11, 29).
În acest loc al Cuvântului Sfânt, blândeţea şi smerenia ni-s înfăţişate ca primele două spiţe, frumoase şi tari, din roata mântuirii noastre. Ele sunt cele dintâi, dar nu sunt numai ele. Ci la numărul lor se mai adaugă şi celelalte sfinte şi frumoase virtuţi, surorile lor, care toate ies din Butucul cel Tare al Vieţii noastre, care este Hristos.
Şi, după cum sunt mai multe spiţe, dar numai un singur butuc, tot aşa sunt mai multe virtuţi care ţin viaţa unui credincios, dar este numai Unul Singur în Care se ţin toate acestea, şi Acela este Hristos, Viaţa noastră, după cum este scris: În El era viaţa (In 1, 4). Şi în altă parte: Eu sunt Învierea şi Viaţa (In 11, 25).
Şi, după cum sunt mai multe mlădiţe, dar este numai o singură viţă din care ies toate şi prin care îşi primesc toate rodul lor, tot aşa sunt mai multe daruri, dar este Unul, Singurul şi Acelaşi, Duhul Sfânt din Care ies şi din Care rodesc toate aceste daruri, aşa cum este de asemenea scris: Sunt felurite daruri, dar este Acelaşi Duh (I Cor 12, 4). | Continuare »

Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, Cuvânt la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Poate să fie, oare, ceva mai nebunesc şi mai fără de minte decât nesocotinţa acelora care, cu toată rânduiala ce domneşte în lume, totuşi se îndoiesc şi nu pricep ocârmuirea dumnezeiască a lumii? Cine ar dori să dovedească că soarele este întunecat şi rece, prin aceasta ar da dovadă că mintea lui nu este întreagă.

Tot aşa de nesocotit, şi încă mai mult, este cel care tăgăduieşte pronia şi ocârmuirea dumnezeiască a lumii. Nici soarele nu poate să strălucească aşa de luminos, precum străluceşte pronia dumnezeiască pretutindeni! Noi vedem soarele de veacuri mergând pe calea cea rânduită lui, vedem cum aşezarea stelelor păzeşte rânduiala hotărâtă lor şi cursul lumii niciodată nu se întrerupe; vedem cum ziua şi noaptea urmează una alteia, şi toate, atât cele de sus, cât şi cele de jos, ca într-un dans armonios păstrează locul şi poziţia lor, fără a trece peste hotarele ce le-a însemnat Dumnezeu de la început.

Dar poate veţi răspunde: „Ce ne foloseşte pe noi că cerul, şi soarele, şi luna, şi stelele, şi toate celelalte se bucură de o aşa de bună rânduiala, când împrejurările şi legăturile noastre omeneşti, dimpotrivă, sunt pline de amărăciune şi neorânduială?” Ce amărăciune şi neorânduială socoteşti tu, omule? Îmi răspunzi: „Acela este bogat şi, pe lângă aceasta, jefuieşte, înşeală, răpeşte în toate zilele averea săracilor, şi, totuşi, nu-l ajunge nici o supărare. Altul, dimpotrivă, trăieşte cu umilinţă, în cumpătare şi cu dreptate, împodobit cu toate faptele bune, şi, totuşi, este lovit de boală şi sărăcie, de cele mai mari şi felurite rele”.

Aşadar, acestea sunt lucrurile care te mâhnesc pe tine? „Acestea sunt”, răspunzi tu. Da, dar când tu vezi că mulţi dintre cei ce fac rău sunt pedepsiţi, dimpotrivă, nenumăraţi dintre cei cu fapte bune trăiesc bine, pentru ce nu părăseşti părerea ta şi întârzii a lăuda pe Dumnezeu? Iarăşi îmi răspunzi: „Pentru aceasta nu părăsesc părerea mea, că tocmai această nepotrivire mă scandalizează cel mai mult. Pentru ce din doi păcătoşi, numai unul se pedepseşte şi celălalt se cruţă, şi din doi oameni buni, unul trăieşte bine, iar altul este plin de nenorocire?”. Dar ascultă, că tocmai aceasta este una din faptele cele mai mari ale proniei Iui Dumnezeu. | Continuare »

Traian DORZ

O, fericit biruitor,
grăbeşte spre cunună,
Iisus Te-aşteaptă iubitor
şi pe-al tău cap s-o pună;
mai luptă-te, nu te lăsa,
mai sus privirea ţine,
Hristos, în strălucirea Sa,
te-aşteaptă şi pe tine;
– nu te lăsa, nu te lăsa,
Hristos, în strălucirea Sa,
te-aşteaptă şi pe tine.

O, încercat biruitor,
veghează-n rugăciune,
balaurul ispititor
pândeşte-a te răpune
şi lenea şi mândria vrea
lumina să-ţi doboare,
– numa-n genunchi te poţi ’nălţa
cel mai frumos spre soare;
– nu te lăsa, nu te lăsa,
numa-n genunchi te poţi ’nălţa
cel mai frumos spre soare. | Continuare »

Traian DORZ, Hristos – Jertfa noastră (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan capitolul 19)

„Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură.“(Ioan 19, 2)

Iisus_cununa-de-spiniCând un conducător este nedrept, supuşii vor fi şi mai nedrepţi.
Când capul este stricat, mădularele vor fi şi mai mult stricate. Şi când cruzimea începe de la cel dintâi, cât va ajunge ea oare până la cei din urmă? Aceasta este ca avalanşa din munţi care începe din vârf cu o piatră, dar ajunge apoi o grozăvie ce nu mai poate fi oprită de nimic.
Pilat pune numai să-L bată pe Iisus, dar supuşii lui fac nespus mai mult decât li se spusese. Poate că cei ce îl plătiseră pe Pilat le promiseseră o plată şi soldaţilor săi pentru cât făceau.
Sufletele nelegiuite nu se dau în lături de la nici o cruzime.
Ura religioasă, ura în numele lui Dumnezeu, este în stare de cele mai înspăimântătoare fărădelegi. Această ură a inventat cele mai nebănuite mijloace de tortură. Şi le-a executat cu cea mai fioroasă încetineală şi cu cea mai satanică seninătate.

A face cât ţi se porunceşte este datoria ta. A face mai mult decât ţi se cere, aceasta este partea ta. Meritul sau pedeapsa pentru ceea ce ţi se cere este al altora. Dar pentru ceea ce faci tu mai mult de cât ţi se cere, este al tău. Omul care nu este nici bun, nici rău va face exact numai cât este dator. Nici mai mult, nici mai puţin. Dar omul care este ori mai bun, ori mai rău va arăta aceasta prin ceea ce adaugă el de la sine.
Cunoaştem cu amărăciune pe fiii urii, care adaugă răzbunare la răzbunare, umplând lumea de foc, de sânge, de închisori şi de spaime.
Cunoaştem pe fiii lăcomiei, pe fiii minciunii, pe fiii întunericului, pe fiii diavolului, care fac totdeauna abuz de putere, exces de zel, depăşiri de măsură – grăbind întinderea nefericirii…
Şi ne îngrozim de amintirile oricăror vremi când lumea a fost dată pe mâinile acestora. Când dreptatea a fost lăsată s-o facă nedrepţii. Şi când libertatea nevinovaţilor era în seama chinuitorilor. | Continuare »

Drumul-Crucii-005Traian DORZ

Oricine va vrea să fie
cel mai mare dintre voi,
a zis Domnul, să se lase
cel mai jos şi mai ’napoi;
cine vrea s-ajungă-ntâiul
fie robul tuturor.
Asta-i calea înălţării
în al Domnului popor.

Pentru că nici Domnul nostru,
când în lume a venit,
n-a vrut alţii să-L slujească,
ci El pe-alţii i-a slujit;
n-a vrut să-şi dea alţii viaţa
pentru ca să scape El,
ci Şi-a dat-o El, ca alţii
să se mântuie astfel.

Cel care tot vrea să-şi scape
viaţa asta pe pământ
şi-o va pierde pe aceea
de la Dumnezeu cel Sfânt.
Dar cel care-şi dă viaţa
cea de-acum pentru Hristos
îşi va câştiga viaţa
cea din Veacul Glorios.

Traian DORZ, Hristos – Jertfa noastră (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan  capitolul 19)

Iisus-biciuit_02_16„Atunci Pilat a luat pe Iisus şi a pus să-L bată.“

În chinuirea lui Iisus, după marele preot, urmează acum marele dregător.
După puterea religioasă, urmează puterea lumească.
După neamul Său, urmează străinii.
Aceste două tabere, veşnic dezbinate între ele, în nici o privinţă nu se pot împăca şi uni; numai în ura împotriva lui Hristos se unesc. În ura contra lui Iisus se pot înţelege toţi cei răi, se pot ajuta între ei şi se pot completa cu o plăcere blestemată şi cu o grabă criminală toţi.
De aceea vinovăţia lor este aceeaşi.
Şi răsplata o vor împărţi la fel.

Pilat a pus să-L bată pe Iisus.
Acest judecător nelegiuit, care spusese cu câteva clipe mai nainte că nu găseşte nici o vină în El, care se încredinţase că Omul din faţa lui este un om drept, care ştia bine ce nelegiuiţi şi ce vicleni erau pârâşii Lui, care era convins de partea Cui este dreptatea, – pune totuşi să-L bată pe Iisus…
să-L bată ca pe un ucigaş, ca pe un tâlhar, ca pe un rău-făcător vrednic de ruşine şi de pedeapsă publică.
Marele preot pusese aprozii lui să-L bată pe Iisus, înjosindu-L şi dispreţuindu-L în numele autorităţii religioase.
Acum Pilat pune soldaţii săi să-L bată pe Iisus, înjosindu-L în numele autorităţii civile, lumeşti.
Capii celor două autorităţi Îl înjosesc şi-L nedreptăţesc pe Iisus în faţa Legii lor şi în numele acestor Legi.
În mâinile celor dintâi, Legea lui Dumnezeu devine legea ucigaşilor.
Iar în mâinile celorlalţi, legea Dreptăţii devenise legea bunului plac. | Continuare »

Sfântul Ignatie Briancianinov – Predică în Duminica Sfântului Ioan Scărarul

„Acest neam, le-a zis Domnul Apostolilor Săi despre duhurile răutăţii, cu nimic nu poate ieşi, fără numai cu rugăciune şi cu post“. (Marcu 9, 29)

Iisus-vindeca-copilul-lunatic-2Iată o nouă trăsătură a postului! Postul este primit de Dumnezeu când merge înaintea lui o mare virtute – milostivirea; postului îi este pregătită plată în cer când e străin de făţărnicie şi slavă deşartă; postul lucrează când este îmbinată cu el o altă mare virtute – rugăciunea. Şi cum lucrează? Nu doar că potoleşte patimile din trupul omenesc – intră în luptă cu duhurile răutăţii, le biruie. De ce postul, care este în sine o nevoinţă trupească, poate lucra – sau împreună-lucra cu rugăciunea – în lupta împotriva duhurilor?

Pricina lucrării postului asupra duhurilor răutăţii stă în puternica lui lucrare asupra propriului nostru duh. Trupul, potolit de post, dă duhului omenesc libertate, putere, trezvie, curăţie, subţirime. Numai într-o astfel de stare poate duhul nostru să se împotrivească nevăzuţilor săi vrăjmaşi. Iar eu, când mă supărau aceia, adică dracii, spune de Dumnezeu insuflatul David, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu, şi rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce (Ps. 34, 12). Postul aduce minţii trezvie, iar rugăciunea este arma minţii, cu care aceasta alungă pe potrivnicii nevăzuţi. Postul smereşte sufletul, slobozindu-l de împietrire şi îngâmfare, care apar din îmbuibare, iar rugăciunea postitorului se face deosebit de puternică, este rostită nu superficial, este rostită din adâncul sufletului, din adâncul inimii, îndreaptă, înalţă postitorul spre Dumnezeu.

Întunecatele duhuri ale răutăţii au săvârşit două nelegiuiri grele: prima a fost pricina lepădării lor din ceata sfinţilor îngeri; a doua a fost pricina lepădării lor fără putinţă de întoarcere. În cer ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu; căpetenia lor, oarbă din pricina părerii de sine, a vrut să se facă deopotrivă cu Dumnezeu. Aruncaţi din cer în tărâmul de sub cer pentru nelegiuita lor încercare, ei au pizmuit fericirea omului nou-zidit şi au săvârşit o nouă fărădelege: amăgindu-l pe om, l-au tras în căderea lor. | Continuare »

IH-Arhiereu-2Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a III-a a Postului Mare (a Sfintei Cruci)

„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci Unul Care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.“ (Evrei 4, 15)

Cea mai mare putere în rugăciunile mele mi-a dat-o şi mi-o dă totdeauna dulcea încredinţare care îmi vine în inima mea gândind la cuvintele acestui sfânt verset. Cea mai mare îndrăzneală în pocăinţa mea îmi vine când înaintea Domnului mă bizui pe această duioasă făgăduinţă. Cea mai dulce pace şi încurajare în nereuşitele mele, în greşelile mele, în prăbuşirile mele trupeşti şi sufleteşti îmi vine numai de la această dulce încredinţare pe bunătatea puterii Marelui meu Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos. Încredinţarea că El nu este aspru şi neîndurător, ca alţi mari preoţi lumeşti care apără numai pentru darurile mari sau numai pe oamenii mari… Ci Hristos, dulcele nostru Mijlocitor, este Marele şi Unicul nostru Preot Care are milă de slăbiciunile noastre, nu fiindcă le-ar avea şi El, ci pentru că, ispitit fiind de toate acestea întocmai ca şi noi, dar fără păcat, ni le cunoaşte, ni le înţelege şi ni le acoperă…
A fost o vreme la început când eu nu aflasem încă acest adevăr şi nu cunoscusem încă această liniştitoare făgăduinţă din Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. În vremea aceea am fost adeseori foarte chinuit, îngrijorat şi chiar deznădăjduit de slăbiciunile pe care de prea multe ori le vedeam în viaţa mea.
Mă aplecam la rugăciune, dar de atâtea ori n-aveam nici o putere, nici o căldură, nici o înfiorare în rugăciunea mea. Şi mă ridicam din genunchi fără bucurie în inimă, fără lacrimi în ochi, fără linişte în duh.
Mă ridicam la Cuvânt, dar mintea mea era pustie; vorbirea mea, goală; ascultătorii mei erau de gheaţă…
Puneam mâna pe condei, dar hârtia mea rămânea albă; mintea mea, răvăşită; aripile inspiraţiei mele, frânte.
Mă apucam de un lucru, dar ochiul meu nu mai vedea limpede, mâna mea nu mai era sigură, priceperea mea nu mai ştia cum să facă, şi lucrul meu ieşea o batjocură.
Vedeam păcatul venind spre mine, ori eu mergând spre el. Ştiam că este păcatul, fiindcă lumina Cuvântului Sfânt mi-l arătase limpede. Ştiam că trebuie să-l osândesc şi să nu-l fac, fiindcă Duhul Sfânt Care era în mine mă înştiinţa clar asupra acestui lucru… | Continuare »

Rastig-56Traian DORZ

Nu te ruşina de lacrimi,
suflet scump şi credincios,
nu S-a ruşinat de ele
nici Stăpânul tău Hristos,
nu s-au ruşinat de ele
nici preasfinţii tăi părinţi
– vai de cei ce nu pot plânge
lacrimi sfinte şi fierbinţi!

Nu vă ruşinaţi de lacrimi,
ci vă-nvinuiţi când nu-s;
cei ce plâng sunt totdeauna
mai aproape de Iisus,
sute de versete sfinte
fericesc pe cei ce plâng
– vai de cei ce nu pot plânge
că-n porniri fireşti se frâng!

Vai de cei ce pot să râdă
sau să cânte peste tot,
care pot vorbi de toate
– dar să plângă nu mai pot!
Nu-i mai mare osândire
ca a celui ce nicicând
n-are lacrimi, nici când toate
cer să nu fii neplângând!

PiatraSoimuluiMartie1986Mulţumim lui Dumnezeu pentru această minunată şi binecuvântată seară şi noapte petrecută aici împreună. Şi noi, cei bătrâni, dacă am fost printre voi, ne simţim parcă şi noi tineri. Şi mulţumim lui Dumnezeu că se împlineşte într-adevăr în viaţa noastră Cuvântul Său din Psalmi: „…întinereşte ca vulturul”.
Dumnezeu ne dă nouă puterea de a întineri mereu. Că seva care curge prin trupul nostru vine din rădăcina cea puternică a Buciumului Vieţii, care este Iisus.
Într-adevăr, în Hristos nimeni nu este bătrân. Fără Hristos, vezi atât de mulţi tineri care deja sunt îmbătrâniţi. Oameni epuizaţi, oameni storşi, care nu mai au nici un fel de scop în viaţa lor. Trăiesc ca un animal, ba poate că şi mai rău.
Ce sens veşnic şi fericit a dat vieţii noastre cunoaşterea lui Hristos! Fiţi fericiţi că-L cunoaşteţi pe Domnul! Devotaţi-vă Lui cu toată puterea şi nu umblaţi după El şchiopătând şi tânjind.
Alipiţi-vă de Domnul, faceţi acel contact divin cu El, cum face becul cu uzina, ca să capete putere de iluminat şi de încălzit.
Alipiţi-vă de Hristos şi staţi uniţi cu El, pentru că El v-a dat vieţii cel mai înalt şi mai strălucit sens. Toate trebuinţele noastre, chiar şi cele trupeşti, se împlinesc deplin în Hristos când noi suntem total devotaţi şi hotărâţi pentru El… | Continuare »