Sfantul Teofan Zavoratul – Predici (Ed. «Sophia», Buc., 2009)

petru_pavel1Prăznuind acum în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, trebuie să primim de la ei şi povăţuirea cuvenită zilei, ca să nu prăznuim în deşert, ci prin prăznuire să învăţăm cum să trăim creştineşte, iubind. La Sfinţii Apostoli totul este dătător de învăţătură: pilda vieţii lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi, mai ales, scrierile lor de Dumnezeu insuflate, cu care şi suntem îmbiaţi în fiecare an prin cele ce se citesc în biserică. Cine doreşte, poate să tragă învăţătură şi din acest izvor îmbelşugat, dar adânc; eu însă vreau acum să-mi opresc luarea-aminte, împreună cu voi, la ceea ce e mai simplu şi mai apropiat nouă, şi anume la numele Sfinţilor Apostoli verhovnici, şi să scot din ele, pentru mine însumi şi pentru voi, o lecţie pe ziua de astăzi. Vă rog să ascultaţi.
În primul rând, pătrundeţi cu gândul în noima numelor acestor Sfinţi Apostoli: ce înseamnă numele „Petru“ şi „Pavel“, şi de ce Domnul a rânduit ca ei să fie prăznuiţi împreună?
„Petru“ înseamnă „piatră“ şi arată tăria, statornicia şi neclintirea. „Pavel“ înseamnă „mic“, şi arată părerea de sine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia. Împreună, Petru şi Pavel ne învaţă că trebuie să fim tari în credinţa şi în vieţuirea creştină, dar totodată smeriţi şi defăimători de sine şi ne arată că nu trebuie să fim tari fără să fim smeriţi, ci, dimpotrivă, cu cât este cineva mai smerit, cu atât este mai tare şi mai neclintit în credinţa şi în vieţuirea creştină. Cel ce clădeşte o casă face la început temelie adâncă: şi în creştinism trebuie să ne adâncim prin defăimarea de sine, ca să ne întemeiem cu tărie în el şi abia apoi să ne clădim casa mântuirii, aşa cum ne arată Domnul, Care e temelia mântuirii noastre – temelie pe care nimeni altul n-o poate pune – şi Care, fiind mai presus de toate, S-a smerit totuşi, ascultător fâcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Astfel, smerenia este cea mai trainică temelie a vieţii şi a virtuţii creştine. De ce aşa? Pentru că fără harul dumnezeiesc nu putem nici să gândim, nici să facem vreun lucru bun, iar harul lui Dumnezeu nu se dă celor încrezuţi, care nădăjduiesc în puterile lor. Spre cine voi căuta, zice Domnul, fără numai spre cel blând si smerit, care tremură de cuvintele Mele? Ploaia se coboară de sus şi adapă locurile joase: şi smerenia atrage harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, iar trufia şi nădăjduirea în sine îl fac să se îndepărteze. Aceasta este legea dreptăţii dumnezeieşti: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Nu cred că e nevoie să vă mai lămuresc, fraţilor, la ce îndatorează lucrul acesta, deoarece vedeţi, fără îndoială, şi singuri. | Continuare »

Pavel (2)Sfântul IOAN GURĂ DE AUR,
cuvânt la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, (29 iunie) din “Predici la duminici si sarbatori”

„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar” (I Corinteni 15, 10)

Ce este omul, cât de mare este nobleţea firii noastre şi de câte virtuţi mari este capabilă această făptură-omul – nimeni nu a arătat mai bine decât Apostolul Pavel.

El stă acum de faţă cu glas mare spre a răpune pe toţi pârâşii firii, spre a apăra pe alcătuitorul firii, spre a ne încuraja la fapta cea bună şi spre a astupa gura clevetitorilor care mint, spunând că firea omenească nu este capabilă de nici un bine. Pavel nu a primit o altă fire decât noi, nu a dobândit alt suflet, nu a locuit în altă lume, şi, cu toate acestea, a întrecut cu mult pe ceilalţi oameni.

Mai întâi, acest Apostol nu s-a înspăimântat de nici o pătimire, de nici un necaz care i s-a întâmplat pentru fapta bună şi pentru dreptate, ci cu bucurie s-a supus tuturor necazurilor şi le-a numit pe acestea „vremelnice şi uşoare” (II Corinteni 4, 17). Dar încă şi mai vrednic de mirare este că el a făcut toate acestea fără să urmărească vreo răsplătire.

Noi nu suportăm niciodată nici un fel de osteneală şi necaz, fără să aşteptăm răsplătire; el însă le-a luat asupra lui fără răsplată, cu bucurie şi cu dragoste, şi nu s-a tânguit de slăbiciunea trupească, nici de mulţimea treburilor, nici de tirania trupului, nici de nimic altceva.

In toate zilele el se făcea mai râvnitor, şi cu cât primejdiile îl împresurau mai mult, cu atât el devenea mai curajos. Aceasta a arătat-o el însuşi, prin cuvintele: „ Uitând cele din urma mea şi tinzând către cele dinainte” (Filipeni 3, 14). Şi când moartea îi stătea înainte, el îndemna pe alţii să se bucure cu dânsul, scriind către filipeni: „Bucuraţi-vă şi fericiţi-mă” (Filipeni 2, 18). El sălta de bucurie pentru primejdii, pentru pătimiri şi ocări de tot felul. | Continuare »

Sf_Ap_Petru_2De-aş putea să-ntorc pe calea Timpului, spre Început,
– cum cobori din treaptă-n treaptă aş păşi din an în an,
fără să mă uit o clipă la nimic din ce-am trecut
m-aş opri-ntr-un veac de aur,
lâng-un ţărm galileian.

Cum Te-aş aştepta acolo, răbdător şi fericit,
când aş şti că, dimineaţă, ai să treci şi-ai să mă iei!…
– ceilalţi s-ar uita la mine cu un ochi nedumerit,
dar pe urmă cu ce zâmbet m-ar primi să merg cu ei!

Cum m-aş avânta, ca Petru, peste valuri netemut,
cum Ţi-aş sta, răpit, pe umăr, ca Ioan, să Te ascult,
cum, ca şi Zacheu, îndată Ţi-aş da-ntregul meu avut
– ca să poţi vedea, Iisuse, cât Te-am înţeles de mult!

Ţi-aş spăla, ca păcătoasa, praful drumului trudit
de pe Sfintele-Ţi picioare, cu al lacrimii izvor
şi mi-aş sparge, ca Maria, vasul cel nepreţuit
să-Ţi torn numai Ţie mirul cel plăcut mirositor.

Aş căuta să-Ţi dau ce încă nimeni altul nu Ţi-a dat
şi-aş găsi să-Ţi spun cuvinte care nimeni nu Ţi-a spus
– ca să-mi poţi cunoaşte-n totul sufletul îndatorat
şi adânc recunoştinţa câtă-aş vrea să-Ţi dau, Iisus!

Traian Dorz, Cântarea anilor

După obişnuitul început, se zic:

SfApostoliPetrusiPavel2CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1
Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuvioase, să lăudăm pe întâi stătătorii Apostolilor, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, strigând: Bucuraţi-vă Petru şi Pavele, Apostolilor!

Icosul 1
Fără de început fiind cu vremea, început de vreme a luat făcătorul vremurilor Dumnezeu-Cuvântul şi, trimis fiind la noi de la Tatăl, apostol preales te-a arătat pe tine, Petre. Pentru aceea cântăm ţie:
Bucură-te, al cetei ucenicilor începătorule;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos tăinuitorule;
Bucură-te, decât toţi cuvântatorii de Dumnezeu mai înaltule;
Bucură-te, decât iconomii duhului mai întâiule;
Bucură-te, că pe Hristos ţie Tatăl L-a descoperit;
Bucură-te, că pe acesta Adevărat Dumnezeu l-ai propovăduit;
Bucură-te, piatră a Bisericii prea nesfărâmată;
Bucură-te, temelie a mărturisirii prea întemeiată;
Bucură-te, începătura cea în chipul stihiilor a credinţei;
Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, prin care Hristos s-a slăvit;
Bucură-te, prin care satana a fost ruşinat;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Sursa: aici

LEGĂTURI

Traian DORZ

Trăind despărţiţi de lume
şi uniţi cu Dumnezeu
cu-o Credinţă şi-o Nădejde
Dragostea-n Hristos ne leagă,
Duhul Sfânt şi Rugăciunea ne păstrează împreună
peste orice depărtare de distanţe
şi de ani.

Unii ne gândim la alţii,
ne dorim
şi ne chemăm,
iar la ceasul rugăciunii suntem pururea-mpreună,
Duhul dragostei ne poartă cald
pe unii către alţii
şi cu toţii o deplină bucurie-mpărtăşim.

Printr-o tainică simţire din Credinţa lui Hristos
noi pătrundem până-n ceruri
lângă cei iubiţi din Slavă
şi prin rugăciuni i-aducem şi pe dânşii printre noi,
căci credinţa iubitoare poate totul în Hristos.

Cei vii în Hristos din ceruri
cu cei vii în El de-aici
suntem Trupul Lui, iar Capul tuturora este El,
Duhul şi Iubirea sfântă sunt divina legătură
care ţine părtăşia şi unirea dintre noi. | Continuare »

Traian DORZ, Istoria unei jertfe – vol. 4

SCRIIND şi SPUNÂND, am putut să fac o sută de greşeli mici, faţă de o sută de oameni mici şi greşitori ca şi mine. Şi aş fi putut avea şi eu iertarea lor cum au avut-o şi ei pe a mea, fiindcă toţi eram la fel.
Dar NESCRIIND şi NESPUNÂND, aş fi făcut doar un singur păcat, dar păcatul cel nespus de mare faţă de Adevăr, faţă de Dumnezeu, Care, neavând El Însuşi nici un păcat, nu mi-ar fi avut poate nici mie nici o iertare.

Şi acum, când zilele mele s-au dus şi vorbele mele s-au dus, şi scrierile mele se duc, iată că sunt gata să mă duc şi eu pe urma lor la Judecata cea Mare şi Adevărată a Istoriei şi a lui Dumnezeu.
Cu datoria mea faţă de fraţi şi de Frăţietate, mă duc împăcat, căci, pe cât mi-a ajutat harul lui Dumnezeu şi puterile mele, am căutat să alerg zi şi noapte, cu vreme şi fără vreme, bolnav ori sănătos, ca să-i pot ajuta pe toţi să ajungă la pace, la unitate, la colaborare şi la orientarea cea sănătoasă şi bună în dreapta învăţătură. Cine a vrut să asculte s-a fericit. Cine n-a vrut se va osândi singur. În privinţa asta simt că nu mai am nici o datorie faţă de nimeni.

Cu datoria faţă de ceilalţi, de la cei mai mari şi până la cei mai străini şi vrăjmaşi, la fel, mă duc împăcat. Am făcut tot ce eram dator şi faţă de ei. Nu mai datorez faţă de nimeni nimic. Pot privi şi acum, şi în faţa Judecăţii curat în ochii oricăruia cu care m-am întâlnit ori de care m-am despărţit…

Şi acum vreau să mă întorc pe totdeauna şi cu toată faţa fiinţei mele în întregime numai spre Tine, Dulcele, Dragul şi Scumpul meu Mântuitor Iisus Hristos, cu Care am pornit pe acest drum de la primul meu pas şi cu Care rămân singur acum la pasul acesta, cel din urmă. Nici Ţie nu trebuie să-Ţi mai spun acum nimic, pentru că Ţi-am spus totul, totul, totul, clipă de clipă, loc de loc şi stare de stare până aici. | Continuare »

rusalii-11După rugăciunile începătoare:

Condac 1:

Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pământul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!

Icos 1:

Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreună cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită: Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie; Vino, Nor Purtător de rouă și Negrăită Frumusețe; Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră; Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale; Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale; Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îți fă locaș; Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Continuare aici

Make Money Online : http://ow.ly/KNICZ

DSCN7715Iisuse, Apa vie
ce orice-sete-alini,
ce inima ne-o-nvie
şi ochii ni-nsenini;
Tu sufletul ni-l saturi,
Tu duhul ne-ai-nnoit,
pe-a lumii mii de laturi,
– Iisuse, fii slăvit!

Slăvit să fii Tu, Care
ne faci să nu-nsetăm
de tot ce lumea are,
ci-n veci să Te căutăm;
nesăturaţi de Tine,
nălţându-Ţi nesfârşit
cântări tot mai divine,
– Iisuse, fii slăvit!

Slăvit să fii Tu, Plata
vieţii de apoi,
mai mult decât visat-a
oricare dintre noi;
Cerească Apă Vie,
în cor desăvârşit
Îţi cântă totul Ţie,
– Iisuse, fii slăvit!

Traian Dorz, Cântări Nemuritoare

Duhul Sfânt a tras hotar între două lumi, între două tabere,
care vor rămâne până la sfârşitul veacurilor

Vorbirea apostolilor din ziua Cincizecimii a făcut   un mare răsunet (citiţi pe larg în Faptele Apos­tolilor, cap. 2). În vorbirea lor, era „vuietul” Duhului Sfânt, iar „vuietul” acesta totdeauna răscoleşte frământările mântuirii sufleteşti.
„Toţi erau uimiţi şi ziceau unii către alţii: «Ce vrea să fie aceasta?»” (Fapte 2, 12). „După ce au auzit cuvintele lor, au rămas străpunşi la inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: «Fraţilor, ce să facem?»” (Fapte 2, 37).

Dar, alături de aceşti „răniţi” de „sabia Duhului Sfânt”, în ziua Cincizecimii, era şi o altă ceată. Ascultaţi: „Iar alţii îşi băteau joc (de apostoli) şi ziceau că sunt plini de must” (Fapte 2, 13).
În faţa apostolilor, mulţimea stătea împărţită în două tabere: o tabără căuta mântuirea, cealaltă o batjocorea. O parte din mulţime a fost rănită de „limbile de foc”, cealaltă a rămas împietrită. Vuietul Duhului Sfânt pentru unii era o veste dulce de mântuire, iar pentru alţii o nebunie.

Aşa a fost în ziua Cincizecimii, aşa e şi azi, şi aşa va fi până la sfârşitul veacurilor.
Să luăm, spre pildă, mişcarea cu Oastea Domnului. Ce frumos şi puternic răsunet sufletesc a făcut prin ţară această Mişcare! Câte suflete a trezit din somnul păcatelor!
Dar, de altă parte, şi câtă critică şi împotrivire contra ei! Pentru cei răniţi de Duhul Sfânt, Oastea este un sprijin de mângâiere şi mântuire sufletească, dar pentru ceilalţi este o nebunie, o „sectă”.

În ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt a tras hotar între două lumi, între doi oameni. A tras hotar între „omul cel vechi” şi „omul cel nou”; între „omul cel lumesc” şi „omul cel duhovni­cesc” (I Cor 3, l; Ef 4, 22-24). Duhul Sfânt a tras hotar între două lumi care nu se pot înţelege, între doi oameni care nu se pot înţelege (I Cor 2, 14). Din ziua Cincizecimii, a pornit această „neînţelegere” şi ea va dura până la sfârşitul veacurilor.

Nouă ni se aduce ridicola învinuire că-i „dezbinăm” pe oameni. Cică Oastea Domnului îi dezbină pe oameni în tabere. Fără îndoială, Oastea Domnului e vinovată de această „crimă”. Când, într-un sat, unii chefuiesc şi petrec la cârciumă, iar alţii îşi petrec în Domnul, cântând şi rugându-se – iată, „dezbinarea” e gata! Iată, „crima” Oastei e dovedită! Când la hramurile Sfintelor Mânăstiri, unii sorb apa cea vie, iar alţii sorb alcoolul – ce mai vreţi? | Continuare »

cu  prilejul adunarii Oastei Domnului de la Praznicul Cincizecimii din 1933

Iubiţii mei fraţi!
Departe fiind de voi, pribeag prin ţări străine şi greu bolnav, cu duioşie mă gândesc la adunarea din Sibiu şi vă trimit, de pe patul meu de suferinţă, frăţeştile mele salutări, rugând pe Domnul Oastei să împărtăşească şi acestei adunări suflarea cea caldă şi sfântă a Duhului Sfânt, Iniţiatorul şi Cârmuitorul Mişcării noastre.
Iubiţii mei! Să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele (Efeseni 3, 13). Totul este voia Domnului. Poate clipa plecării mele acasă la Domnul, nu este departe (II Tim 4, 8 şi II Cor. 5, 8). O, nu fiţi întristaţi pentru aceasta. Oastea Domnului este a Domnului, şi El va avea grijă de ea. Eu am fost numai un vas umil şi netrebnic, de care Domnul s-a folosit în Lucrarea Sa. Eu vă zic ca Apostolul Pavel: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această Lucrare o va isprăvi până în Ziua lui Iisus Hristos“ (Filip. 1, 6).
Nu uitaţi apoi, iubiţii mei, că orice lucrare nouă, pentru statornicia ei, cere jertfă. Mânăstirea de la Argeş nu s-a putut termina până când, în temelia ei, n-a fost îngropată o jertfă de om.
E adevărat că Jertfa cea Scumpă a Scumpului nostru Mântuitor suplineşte şi săvârşeşte totul, dar istoria ne arată în chip luminos că, creştinismul a înflorit şi a odrăslit şi prin jertfa celor care, urmând pe Domnul, şi-au pus viaţa în slujba Lui.

Vă mulţumesc, iubiţii mei, pentru rugăciunile pe care le-aţi făcut şi le faceţi pentru mine. Le-am simţit şi le simt. Exact din duminica slăbănogului, când aţi început a vă ruga pentru slăbănogul Oastei, boala mi s-a uşurat. Puterile îmi revin. Dacă va fi în voia Domnului, cred că mă voi întoarce iarăşi în fronturile Oastei, pentru a vă mai spune – prin foaie şi cărţi – ceea ce Duhul Domnului mi-a încredinţat să vă spun.
În această nădejde vă zic: La revedere, în frontul Oastei şi prin draga foaie «Oastea Domnului».
Iar dacă totuşi voia Domnului va fi să plec la El, eu vă trimit de aici, din depărtare, ultimul meu duios salut de despărţire, zicându-vă: Fraţii mei! Iubiţii mei!
Rămâneţi cu Domnul!

Davos (Elveţia) 1 iunie 1933

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica Rusaliilor

TDorz1Binecuvântată este totdeauna vremea când fraţii stau şi împreună şi în acelaşi loc. Şi numai acea vreme şi acea stare este cu adevărat binecuvântată.
Pentru că de atâtea ori fraţii sunt în acelaşi loc, dar nu sunt împreună. Sunt în aceeaşi casă, dar nu sunt uniţi. Sunt în aceeaşi lucrare, dar nu sunt una. Sunt de acelaşi nume, dar nu sunt la fel.
O, ce tristă este atunci starea în acelaşi loc a celor care nu sunt împreună. A acelora care cu trupul sunt lângă fraţi, dar cu sufletul sunt departe de ei. Cu numele sunt ca ei, dar cu credinţa, cu purtarea, cu vorbele lor – ei sunt tocmai împotriva fraţilor.
În locul acela Duhul Sfânt este totdeauna întristat, focul Lui este stins, binecuvântarea Lui pierdută şi roadele Lui nimicite.
Dar unde, prin harul lui Dumnezeu şi prin luptele sufletelor adunării, fraţii ajung o inimă şi un gând, acolo nu numai că nimic nu împiedică venirea şi rămânerea Duhului Sfânt, dar toate o cheamă.
Acolo, pe Duhul Sfânt Îl cheamă rugăciunea lor în acelaşi glas.
Şi ochii lor înlăcrimaţi.
Şi mâinile lor împreunate.
Şi dragostea lor, arzând, la fel.
Şi Îl cheamă smerenia şi curăţia lor, ascultarea şi sinceritatea fiecărui suflet în parte şi a tuturor împreună, în dorinţa mare şi frumoasă de a-L avea pe Hristos cât mai deplin în ei.
O, cu ce bucurie Se pogoară acolo totdeauna Duhul Sfânt şi cu ce putere şi roade umple El inimile şi adunările unor astfel de fraţi!

| Continuare »

Adunare-BeiusSă mai cântăm o dată
cântarea asta dragă
ce inimile noastre
în dragoste le-ncheagă
şi să-L rugăm pe Domnul
aşa să ni le ţină
şi-aşa să ni le afle
atunci când o să vină.

Să mai cântăm, să mai cântăm
cât împreună stăm,
ca sufletul să ni-l unim
şi-aşa pe veci, aşa pe veci să fim.

Să mai cântăm iubirea
Preadulcelui Iisus
ce pentru noi, ca Jertfă,
pe Cruce S-a adus.
Căci orişicât de dulce
şi mult i-o vom cânta,
vom şti că tot mai dulce
şi mult I-am datora.

Să mai cântăm cu lacrimi,
privindu-ne cântând,
căci despărţirea iarăşi
ne vine prea curând;
– dar dragostea rămână
şi când ne despărţim,
în ea pe totdeauna
o inimă să fim…

Traian Dorz, Cântarea viitoare

DSC_9704

Astăzi dimineaţă, în jurul orei 9 a.m., Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe au ajuns la Mănăstirea Maicii Domnului Povăţuitoarea – Gonia, din Kolymbari, Creta, unde a fost oficiată o rugăciune în deschiderea lucrările Sinaxei, ultima sinaxă a Întâistătătorilor înaintea Sfântului şi marelui Sinod.

La această Sinaxă participă Întâistătătorii şi doi ierarhi din partea fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale. Lucrările Sinaxei se vor desfăşura pe toată perioada zilei de astăzi şi au ca scop analiza Mesajului Sfântului şi Marelui Sinod, comunicatul final care va fi publicat la sfârşitul lucrărilor Sinodului.

Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, a declarat că la Sinaxă se va analiza pe lângă Mesaj şi situaţia absenţei unor Întâistătători de la lucrările Sinodului.

Mesajul Sinodului este unul foarte bogat, atinge oarecum temele puse în atenţia Sfântului şi Marelui Sinod  şi dă un mesaj de speranţă şi mai ales dorinţa de unitate, în jurul Bisericii lui Hristos, a tuturor creştinilor ortodocşi, în frunte cu ierarhii lor, bineînţeles.
Într-un interviu oferit televiziunii Kriti TV, Înaltpreasfinţitul Părinte Emmanuel, Mitropolitul Franţei, a oferit explicaţii cu privire la lucrările Sinaxei şi conţinutul Mesajului Sfântului şi Marelui Sinod: | Continuare »

Noi suntem ostaşii credinţii
în Tatăl Ceresc Dumnezeu,
precum au ţinut-o părinţii,
trăind al Scripturii credeu.
– Lucrând şi luptând cu credinţă,
grăbim viitorul frumos,
trăind-o cu-ntreaga fiinţă,
slujim şi vestim pe Hristos.

Noi suntem ostaşii nădejdii
puternice-n Domnul Iisus,
statornici prin orice primejdii
nălţând Steagul Lui tot mai sus.
– Lucrând şi luptând cu nădejde,
grăbim viitorul frumos,
un gând fericit ne-ntăreşte:
slujim şi slăvim pe Hristos.

Noi suntem ostaşii iubirii
aprinsă de Duhul cel Sfânt,
să ducem solia-nfrăţirii
la toţi, în Hristos, pe pământ.
– Lucrând şi luptând cu iubire,
grăbim viitorul frumos,
vestindu-L cu-o sfântă trăire,
slujim şi slăvim pe Hristos.

Traian Dorz, Cântări luptătoare

PS-Mihail-JAR-3-1Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl, și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți.

Te îmbrățișez întru Hristos, iubită Românie, preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici și iubit popor ortodox, în aceste vremuri „ale durerii” și „ale zdrobirii sufletești” atât de tulburătoare pentru Sfânta noastră Ortodoxie. Mai întâi de toate aș vrea să mulțumesc tuturor celor ce mai doresc să facă ceva pentru Sfânta noastră Credință Ortodoxă singura mântuitoare, pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos, una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Aceasta este Biserica, ce nici porțile iadului nu o vor sfărâma și al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Alte biserici nu mai recunoaștem, pentru că sunt rupturi și erezii, grupări drăcești, care de-a lungul vremurilor au luptat și luptă împotriva adevăratei credințe și împotriva lui Dumnezeu, ca să atragă cât mai mult popor spre pierzare și spre iad.

Dragi ortodocși, dacă vom pierde curăția Sfintei Ortodoxii, noi îl vom pierde pe Sfântul Duh, care este în Biserica noastră, iar asta înseamnă că vom pieri.

De la începutul veacurilor au fost lupte și loviri contra Bisericii adevărate a lui Hristos. De mii de ani s-au străduit să dărâme Biserica Lui, dar a rămas nevătămată, pentru că Hristos a fost, este și va fi Conducătorul Ei, având oameni Sfinți ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care au stat de strajă și au păstrat Dogmele, Canoanele și Sfânta Tradiție a credinței noastre ortodoxe. Însă astăzi stăm în fața unui mare pericol de a deveni vânzători și trădători de Dumnezeu și Adevăr. De aceea vă spunem cu durere în suflet, că a venit vremea mărturisirii de a apăra Sfântul Adevăr a scumpei noastre Ortodoxii. | Continuare »

În focul luptei încleştate
în care iarăşi ne găsim,
Iisuse, tu eşti Steagul nostru,
ajută-ne să biruim.

Când mii se pierd în orice clipă,
de-a lor pierzare ne-ngrozim,
Iisuse-n ceasul greu de-acuma
ajută-ne să biruim.

Când cu privirile la Tine,
cu-avânt şi sete năvălim,
Iisuse, mergi ’naintea noastră
şi-ajută-ne să biruim.

’Noieşte-ne mereu avântul
şi nu lăsa să obosim,
Iisuse, creşte-ne credinţa
şi-ajută-ne să biruim.

Să mergem ne-ncetat nainte
spre-al Tău măreţ Ierusalim,
Iisuse, Tu eşti Steagul nostru,
ajută-ne să biruim.

Traian Dorz, Cântări luptătoare

De ce reprezintă o primejdie acest Sinod?

Orice creștin ortodox trebuie să știe că fără dreaptă credință nu ne putem mântui, că în afara Bisericii, care este Trupul lui Hristos, nu este mântuire. De ce? Pentru că «cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică» – spune Însuși Domnul nostru Iisus Hristos în Sf. Evanghelie (Mc. 3:29). Iar Sf. Ioan Gură de Aur ne tălmăcește foarte limpede acest cuvânt, numind pe eretici și pe dascălii mincinoși care nu învață drept cuvântul Adevărului, nu doar lupi și tâlhari, ci „luptători împotriva Duhului și hulitori ai Duhului harului. Acestora nu li se va ierta nici în veacul de acum, nici în cel viitor”[1]. Învățătura de credință ortodoxă nu este una omenească, nu este inventată de vreo minte omenească, oricât de genială ar fi ea. Învățătura ortodoxă este revelată, descoperită de Dumnezeu, Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, prin Sfânta Scriptură și Sfintele Canoane stabilite prin Sinoade Ecumenice. Sfinții Părinți au numit canoanele cârma Bisericii, după care se ghidează corabia mântuirii de la care nu putem să facem niciun rabat. Dogma ortodoxă este una revelată prin Duhul Sfânt, Sfinților Părinți care au ajuns la vederea lui Dumnezeu prin sfințenia vieții lor, adică Părinților îndumnezeiți. Însă nu dogma în sine mântuiește. Este nevoie și de trăire, de făptuire ortodoxă, ca să ajungem la curățire, luminare și mântuire. Fără conștiința ortodoxă dreaptă, nimeni nu poate ajunge la mântuire, de aceea dogma este o condiție obligatorie pentru a făptui, pentru a ne putea curăți de păcate în vederea mântuirii. De altfel, dogma nu s-a revelat decât celor ce au trăire duhovnicească, celor ce au ajuns la vederea lui Dumnezeu, urmând ca cei ce nu au ajuns la această trăire să respecte rânduielile și canoanele statornicite și hotărâte de Sfinții Părinți. Înșiși Sfinții Apostoli predau episcopilor Dumnezeieștile Canoane, ca pe o lege sfântă, spunând: „Episcopilor, acestea s-au rânduit vouă pentru Canoane de către noi. Voi însă rămânând într-însele, vă veți mântui și pace veți avea, iar nesupunându-vă vă veți munci și luptă unii cu alții necurmată veți avea, plata neascultării cea cuvenită luând-o”[2].

Așadar viețuirea și dogma sunt împreună, „viață – dogmă – viață”, după cum spune Sf. Simeon Noul Teolog, care subliniază că temelia dogmei este viețuirea, experiența duhovnicească a Sfinților Părinți. Baza Sinoadelor Ecumenice o reprezintă experiența Părinților îndumnezeiți, prin care a lucrat Harul lui Dumnezeu, iar nu o teorie anume. Baza Sinoadelor nu este Sinodul în sine, o adunare de episcopi care hotărăsc în unanimitate conți- nutul canoanelor. Să nu uităm că au fost și sinoade false, numite tâlhărești în tradiția Bisericii. Nu este sfânt Sinodul în sine, după cum remarca Mitropolitul Ierotheos Vlachos[3], ci Sfinții Părinți sfințesc Sinodul. Baza Bisericii nu sunt Sinoadele în sine, ci Sfinții Părinți. Atunci când într-un Sinod există Părinți luminați de Duhul Sfânt, care au rugăciune și vedere dumnezeiască, aceștia sunt Sinodul. Așa cum la Sinodul I au fost Sf. Atanasie și Sf. Spiridon, la al II-lea – Sfinții Grigorie Teologul și Grigorie al Nyssei care s-au bazat pe teologia Sf. Vasile cel Mare, la Sinodul al III-lea a fost Sf. Chiril al Alexandriei, la al IV-lea – Papa ortodox Leon, la al V-lea și al VI-lea s-au bazat pe teologia Sf. Maxim Mărturisitorul, la Sinodul al VII-lea – pe teologia Sfinților Vasile cel Mare, Ioan Damaschin și Teodor Studitul, la Sinodul al VIII-lea a fost Sf. Fotie cel Mare și la Sinodul al IX-lea – Sf. Grigorie Palama.

Întotdeauna bazele Sinoadelor au fost Părinții îndumnezeiți, în măsura în care acești Părinți aveau vederea lui Dumnezeu.Sfinții Părinți sunt cei care dau validitate Sinoadelor și nu invers, așa cum nuanțează foarte corect și Mitropolitul Ierotheos: „rostim la slujbe pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri”… și nu „ale Sinoadelor noastre”. De aceea îi sărbătorim pe Părinții de la Sinoade și nu Sinoadele.

De ce este foarte important acest aspect? Pentru că el ne ajută să facem diferența între un Sinod Sfânt și un sinod tâlhăresc. Părinții Sfinți, ajunși prin asceză și rugăciune la luminare și îndumnezeire, statornicesc prin Duhul Sfânt care sălășluiește întru ei, dogmele cele sfinte și drepte. Părinții care nu au avut lucrarea Duhului Sfânt în inimile lor, având mintea întunecată de patimi, neputincioși în a vedea lumina Dumnezeirii, au rătăcit de la Adevăr, falsificând dogmele sfinte, cugetând strâmb după duhul lumesc, al filosofiei omenești, iar nu după înțelepciunea Duhului Sfânt. Aceștia din urmă niciodată nu vor lua hotărâri drepte atâta timp cât cugetă cele deșarte, iar nu cele dumnezeiești. | Continuare »

holyandgreat_logoÎntrebare: Părinte Petru, cum evaluaţi pregătirile pentru Sinodul Panortodox din Creta şi ce impact credeţi că va avea el în lumea ortodoxă? (Radio „Logos”)

Sursa: aici

Răspuns: După cum se ştie, în perioada 16-26 iunie 2016, pe insula Creta (Grecia), este programat să aibă loc „Sfântul şi Marele Sinod Panortodox”, a cărui idee a apărut acum aproape un secol şi care este pregătit de peste 50 de ani. Deşi n-a mai rămas mult timp până la deschidere, şi toate pregătirile sunt practic făcute, nu există nici cea mai mică certitudine că Marele Sinod chiar va avea loc; iar dacă totuşi va avea loc, irelevanţa lui istorică şi teologică poate fi deja întrezărită.

Recunosc că, în anii studenţiei, atunci când am auzit pentru prima dată despre ideea unui astfel de Sinod, am rămas foarte entuziasmat şi, cu o bucurie nespusă aşteptam convocarea lui. Fără să fiu influenţat de nimeni, şi mânat doar de „idealismul sinodalităţii ortodoxe” (despre care încă nu ştiam că nu există!), eu combăteam pe toţi cei ce aveau „viziuni apocaliptice” despre acest Sinod şi chiar mă gândeam să scriu o teză de doctorat pe această temă. Entuziasmul a reapărut în 2009, când s-au intensficat pregătirile pentru Sinod, deşi mi se părea foarte straniu că documentele lui nu sunt publice. Prima dezamăgire, care a surclasat orice bucurie şi entuziasm, a venit după Sinaxa întâistătătorilor de la Istanbul din martie 2014, unde s-au stabilit principiile de organizare şi tematica finală. Dezamăgirea totală a venit odată cu publicarea proiectelor de documente şi dezbaterile anemice pe seama lor. Acum, când au mai rămas zile numărate până la Sinod, mă uit „nemuritor şi rece” la acest spectacol, despre care voi încerca să scriu câteva cuvinte.

Înainte de a trece la propriile cugetări la acest subiect, vreau să spun că, în mare parte, sunt de acord cu observațiile mitropolitului Hierotheos Vlachos cu privire la regulamentul Sinodului şi la documentele propuse. De aceea, nu voi repeta argumentele distinsului teolog şi ierarh grec, ci voi încerca să atrag atenţia asupra unor aspecte care, după părerea mea, n-au fost încă suficient abordate.

I. Ce fel de sinodalitate (nu) avem

1. Pentru Patriarhia („Ecumenică”) de Constantinopol, care se află într-o situaţie politică şi economică dezastruoasă, se pare că nu contează ce şi cum se va discuta la Sinod, ci doar faptul că Sinodul va avea loc, iar președintele acestuia va fi patriarhul de Constantinopol. | Continuare »

“A vrut să proclame O UNITATE CARE NU EXISTĂ, din pricina unor BOLI ASCUNSE sub masca unei pseudo-dipomaţii”

BISERICA GEORGIEI – a patra care SE RETRAGE DE LA SINODUL DIN CRETA. Motivele retragerii Patriarhiilor Serbiei si Bulgariei.

Mitropolitul Gavriil de Loveci: “SUNTEM INVITATI LA UN SINOD UNDE TOTUL A FOST DECIS IN AVANS”

Apel la rugaciune.

sursa aici

SINAXA3-1024x682“Sfântul și Marele Sinod continuă”/

Semnale ingrijoratoare in directia NEW AGE si a ECUMENISMULUI, presiuni si amenintari cu MUSTRAREA pentru cei care nu participa la Sinod!

NE INDREPTAM SPRE O SCHISMA DE FACTO IN ORTODOXIE, SPRE CONSFINTIREA UNEI GRAVE DEZBINARI, TOCMAI IN NUMELE… UNITATII, ca “prim dar al Duhului Sfant”?!/

LOGICA SECULARISTA a Agentiei Basilica: Sinodul este “Mare si Sfant” pentru ca exista un… REGULAMENT DE FUNCTIONARE?

sursa aici 

 

MSP_2181În această dimineață, 16 iunie 2016, Delegația Patriarhiei Române care participă la Sfântul și Marele Sinod, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a plecat în Creta.

Înainte de plecare a fost rostită o rugăciune de călătorie în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

La final, Patriarhul României a vorbit despre importanța și responsabilitatea întâlnirii din Creta. Totodată, Preafericirea Sa și-a arătat regretul că nu toate Bisericile Ortodoxe vor participa la Sfântul și Marele Sinod. Lucrările Sfântului și Marelui Sinod vor începe mâine și se vor încheia în data de 26 iunie 2016.

sursa aici

Subsemnații, un grup internațional de academici ortodocși, adresează această scrisoare conducerii Bisericii Ortodoxe, tuturor creștinilor ortodocși din lume și tuturor celor binevoitori. Scriem pentru că suntem profund îngrijorați pentru Biserica noastră, a cărei unitate face vizibilă pentru întreaga omenire noua viață în Hristos. Ne rugăm ca Sinodul ce se apropie, care este atât de mult așteptat și a cărui pregătire a luat atâta vreme, să rodească roadele Duhului, dintre care prima este unitatea panortodoxă. De aceea, sprijinim acordul conducătorilor ortodocși, anunțat public la Sinaxa Panortodoxă din ianuarie 2016, de a se întruni la Sfântul și Marele Sinod, în Creta, la jumătatea lui iunie, 2016. Credem că nu există piedici de nedepășit pentru ca Sinodul să înceapă în iunie, în pofida importantelor întrebări puse în legătură cu documentele pregătite pentru Sinod și procedura sinodală. Suntem de acord în privința justeții unor întrebări, precum cererea de a rediscuta documentele pregătite pentru Sinod. Suntem de acord, de asemenea, că există multe alte aspecte legate de Biserică în secolul 21, care solicită atenție din partea întregii Ortodoxii în viitor. Cu toate acestea, suntem convinși că, astăzi, ca și în trecut, cea mai bună cale pentru a rezolva problemele importante este Sinodul. A amâna Sinodul încă o dată înseamnă a eșua în privința principiului sinodalității la nivel universal (panortodox). Nimeni nu poate aștepta ca Sinodul să rezolve toate aspectele importante și să vindece toate disputele jurisdicționale în doar zece zile. Dar sperăm că acest Sinod va fi începutul procesului de vindecare și că va inaugura o nouă eră a sinodalității universale și a unității. Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe care vor să împiedice lucrările Sinodului prin alte amânări nu trebuie să intimideze majoritatea conducătorilor ortodocși care doresc să rămână credincioși hotărârii de a ține Sinodul de sărbătoarea Cincizecimii a acestui an. În secolul trecut, Biserica Ortodoxă a dat mărturie lumii prin bogata sa moștenire teologică și prin sângele noilor martiri. Sfântul și Marele Sinod ne dă posibilitatea de a începe o nouă fază a mărturiei ortodoxe. Și de vreme ce ochii întregii lumi sunt asupra Bisericii Ortodoxe, îi îndemnăm pe toți conducătorii noștri să dea ascultare chemării Duhului la unitate sinodală.

Sursa aici

Deşi toţi Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe au hotărât atât la Constantinopol, în anul 2014, cât şi la Chambesy, în anul 2016, ca Sfântul şi Marele Sinod să aibă loc în luna iunie 2016, în ultima perioadă mai multe Biserici Ortodoxe Autocefale au propus ca lucrările pregătitoare ale acestui sinod să fie prelungite.
Astfel, Biserica Ortodoxă Bulgară, reunită în Sinod în data de 01 iunie 2016, a cerut amânarea Sfântului şi Marelui Sinod invocând, în principal, lipsa consensului tuturor Bisericilor Autocefale asupra Regulamentului de funcţionare a Sinodului şi asupra unor documente propuse spre aprobare. Cu toate acestea, Regulamentulîncurajează aducerea de amendamente, de corecturi, sau de adăugiri la textele propuse (art. 11)
De asemenea, Patriarhia Antiohiei, în data de 06 iunie 2016, a emis un comunicatîn care se cere amânarea Sfântului şi Marelui Sinod până la o dată când „relaţiile de pace între Bisericile Autocefale vor prevala şi vor fi garantate reglementările și procedurile executive și practice ale Sinodului precum şi consensul tuturor Bisericilor asupra agendei sinodului. Printre nemulţumirile semnalate de Patriarhia Antiohiei se află şi amânarea rezolvării diferendului jurisdicțional cu Patriarhia Ierusalimului după Sinodul din Creta.
La scurt timp, în data de 10 iunie 2016, Sinodul Bisericii Ortodoxe a Georgiei a făcut public faptul că nu va participa la Sfântul şi Marele Sinod, care va avea loc în Creta, semnalând amendamente la documentele propuse, precum şi nerezolvarea disensiunii dintre Patriarhia Antiohiei şi Patriarhia Ierusalimului.
Argumentând cu evenimentele de mai sus, Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat luni, 13 iunie 2016, că nu va participa la Sinodul Panortodox. Toate Bisericile trebuie să participe la Sfântul şi Marele Sinod şi numai atunci deciziile Sinodului vor fi legitime, a precizat Mitropolitul Ilarion, Coordonatorul Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei.
Precizăm faptul că Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a susţinut în repetate rânduri că singura modalitate de soluţionare a părerilor contrare este dialogul. Totodată, Preafericirea Sa a subliniat adeseori caracterul sinodal al Ortodoxiei, care trebuie să se manifeste atât la nivel local, cât și universal (panortodox).
Ortodoxia este sinodală, atât la nivel local, național, cât și la nivel panortodox. Sinodul este întotdeauna instituția care are cea mai mare responsabilitate pentru păstrarea dreptei credințe, a dreptei viețuiri în Hristos și a organizării pastorale la toate nivelurile, spunea Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în cadrul şedinţei Sfântului Sinod întrunit la Bucureşti în data de 7 iunie 2016.
Patriarhul României se roagă şi îndeamnă pe toţi credincioşii să înalţe rugăciuni caDuhul Sfânt și nu un duh lumesc să călăuzească lucrările viitorului Sinod Panortodox.

sursa aici

Iisus-rugaciuneSfântul Nicolae VELIMIROVICI,
predică la Duminica a VII-a după Paşti –
a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic

Închipuiţi-vă că îi vedeţi pe ucenicii unui învăţător despre care nu aţi auzit nimic. Îi vedeţi smeriţi, cumpătaţi, înţelepţi, râvnitori, ascultători şi îndestulaţi cu toate faptele cele bune care se află sub soare. Ce vei crede despre învăţătorul lor? Fără îndoială că vei avea despre el cea mai bună părere cu putinţă. Închipuiţi-vă că îi vedeţi pe soldaţii unei căpetenii de oşti, despre care nu aţi prea auzit. Îi vedeţi că sunt harnici, curajoşi, disciplinaţi, îndestulaţi de iubire frăţească şi bucuria de a se jertfi. Cum îl veţi socoti pe mai marele lor? Cu siguranţă îl veţi socoti vrednic de toată laudă. Închipuiţi-vă că se află înaintea voastră un fruct oarecare, pe care nu l-aţi văzut niciodată nici nu l-aţi gustat în viaţa voastră; un fruct arătos ochilor, cu gust minunat şi miros plăcut. Vă veţi întreba ce fel de pom rodeşte astfel de fructe şi, dacă voi nu aţi cunoscut înainte pomul acela, îl veţi socoti cel mai bun pom din lume, şi îl veţi lăuda până la cer.
Atunci, iată, văzând ucenici buni, veţi socoti că învăţătorul este bun. Văzând soldaţi buni veţi socoti că, mai marele lor este bun. Şi văzând fructe bune, veţi socoti că pomul este bun.

„Fiecare pom se cunoaşte după roadele lui” (Luca 6:44). Pomul bun nu face fructe rele, şi nici pomul cel rău nu face fructe bune. „După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?” (Matei 7:16). Nu: spinii nu se culeg din viţă de vie, nici scaieţii din smochini. Pomul bun dă roadă bună, iar pomul rău dă roadă rea. Acest lucru este atât de lămurit pentru fiecare, încât nu este nevoie de nici un fel de dovadă. Domnul Iisus a folosit exemple atât de lămurite din natură, pentru a-i învăţa pe oameni adevăruri duhovniceşti şi morale limpezi, fiindcă natura slujeşte în general ca cel mai desăvârşit chip al vieţii omului duhovnicesc. | Continuare »

Şi pentru ca să arate tuturor sufletelor cât de grea şi de slăvită este slujba pe care o vor face trimişii Săi, Mântuitorul şi Mijlocitorul nostru Se roagă Tatălui: Pentru ei Mă rog, nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi.
De nimic nu au mai multă nevoie, în marea lor chemare şi-n uriaşa lor răspundere pentru împlinirea ei, trimişii lui Dumnezeu, decât de rugăciune.
Împinşi de Dumnezeu şi respinşi de oameni, trimişi de har şi opriţi de legi, chemaţi de dragoste şi alungaţi de ură, îndureraţi de priveliştea pierzării lumii, aceşti trimişi ai lui Hristos sunt cei mai fericiţi şi cei mai chinuiţi dintre toţi oamenii.
Ei trebuie să plângă cu cei ce plâng, ca şi cum ar fi asemenea cu ei de nefericiţi, pentru ca, împărtăşind simţit durerea acestora, să-i poată apropia de mângâierea pe care le-o pot da din partea lui Hristos. Trebuie să se bucure cu cei care se bucură, chiar dacă inima lor sângeră de dureri, pentru ca, astfel, să le poată spune, de lângă ei, că totuşi e mai folositor să plângi acum, decât să râzi (Luca 6, 21-25).
În mijlocul celor care odihnesc, aceşti trimişi ai lui Hristos, nu pot să se odihnească. Între cei care se bucură de toate drepturile, lor nu li se îngăduie nimic din ceea ce altora le prisoseşte (I Cor. 9, 1-7). Între cei care pot să se folosească de atâtea mijloace, lor nu le este îngăduit mai nimic (Fapte 20, 33).
Când unii n-au nici o grijă, deşi sunt aproape, ei trebuie să fie munciţi de îngrijorări, cu toate că sunt departe. Când unii cad şi nimănui nu-i pasă, ei simt, pentru căderea oricui, o arsură mistuitoare în toată inima lor (II Cor. 11, 28-29).
Lor nu le este îngăduit să stea jos, până când mai este cineva care stă în picioare. Ei nu pot să mănânce, până când mai este cineva flămând. Ei nu au voie să plece, până când mai este încă un snop nestrâns, o uşă neînchisă, un lucru neterminat. | Continuare »