…Părerile îndoielnice

TDorz1Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din Meditaţii la Apostolul din Duminica lăsatului sec de brânză)

Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice (Romani 14, 1).

Părerile îndoielnice sunt dovada unei credinţe slabe, a unei iubiri nestatornice, a unei vieţi nepredate total lui Hristos. Sunt stările de nici zi, nici noapte; nici pace, nici război; nici rece, nici clocot.
Când nu este nici ziuă, ca să se vadă totul luminos, dar nici noapte, ca să nu se vadă nimic, atunci omul bâjbâie şi într-o parte şi în alta. Şi vede, şi nu vede. I se pare când că e tufă, când că e lup. Când că e cale, când că e şanţ. Când că e adevăr, când că e amăgire.
În starea asta, sufletul este ca un orb care nu ştie niciodată dacă merge bine sau dacă merge rău. Dacă ce atinge este curat sau dacă este necurat. Dacă ce primeşte este adevărat sau dacă este fals. Întreabă când pe unul, când pe altul. Şi primeşte şi o părere, şi alta. Niciodată nefiind sigur, el totuşi apără ceea ce i se pare că are, pentru ca nu cumva să rămână fără nimic.
În cazul când el crede că a ajuns totuşi să aibă ceva, este în stare să se certe cu oricine pentru ca să-şi apere avutul său îndoielnic, fiindcă cu cât îl apără mai tare cu atât i se pare lui că ceea ce el apără devine mai preţios şi mai important. Iar când omul ajunge în felul acesta să şi sufere ceva pentru aceste păreri ale lui, atunci se face îndărătnic, necruţător, certăreţ şi obraznic, luptând cu toate armele vinovate ale firii pământeşti şi ale răutăţii pentru a-şi apăra şi impune părerile lui, pe care niciodată nu le aduce sincer şi smerit la lumina şi judecata Adevărului şi Cuvântului lui Dumnezeu.
Discuţiile cu acest fel de oameni şi dintre acest fel de oameni sunt nu numai vinovate, ci şi nefolositoare. După cum spune în altă parte Cuvântul Sfânt: zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr, care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de oamenii aceştia căci… ciocnirile cu ei nu duc la alt folos decât la pierzarea celor ce le fac… şi a celor ce le ascultă (II Tim 2, 14). | Continuare »

VENIŢI LA MINE (Mt 11, 28) – DUCEŢI-VĂ DE LA MINE (Mt 25, 41)

VENIŢI LA MINE (Mt 11, 28) – DUCEŢI-VĂ DE LA MINE (Mt 25, 41)

Ioan  Marini, «Glasul Dreptăţii» nr. 4 / 23 ian. 1938, p. 4

De peste 100 de ori răsună în Biblie chemarea ,,Veniţi la Mine” şi numai o dată osânda ,,Duceţi-vă de la Mine”

În Sfânta Scriptură, în peste 100 de locuri se găseşte chemarea dragostei lui Dumnezeu către noi. Dulcea chemare „Veniţi la Mine” ne cheamă din peste 100 de locuri, în diferite chipuri, să venim, să gustăm şi să vedem că „bun este Domnul” (I Ptr 2, 3). Şi acel „vino” răsună atât de dulce şi gingaş, încât de piatră să fie cineva şi tot nu poate să nu-l asculte. „Dragostea lui Hristos ne strânge – striga Apostolul Pavel, înflăcărat de iubirea care îl copleşise la umbra Crucii (II Cor 5, 14). Socoteşte apoi Majestatea Dumnezeiască ce ne grăieşte şi ne cheamă şi vei vedea cât de măreaţă este această dragoste care vine în lume şi aleargă pe toate drumurile după nişte bieţi sărmani, săraci şi goi, după nişte hoţi şi puşcăriaşi, desfrânaţi, lacomi şi plini de tot felul de alte răutăţi. Cât de mare este această dragoste şi cât de preţioasă este chemarea ei!
A n-o asculta înseamnă a săvârşi cel mai mare păcat.
Faţă de aceste dulci chemări, Biblia are spus o singură dată, hotărât, cuvântul de osândă „Du-te”: „Duceţi-vă de la Mine”, pe care-l va spune Domnul la Judecata de Apoi.
O viaţă întreagă, dragostea lui Dumnezeu l-a chemat pe om; dacă el respinge această dragoste, la sfârşit se întâlneşte cu acel înfricoşat „Du-te”. „Dumnezeu este dragoste” (I In 4, 8). Această dragoste ne-a creat în chip atât de minunat (Ps 139, 14) şi ne-a dat o menire atât de frumoasă şi măreaţă pe pământ (Fac 2)! Omul a dispreţuit însă această dragoste, a păcătuit şi s-a despărţit de Dumnezeu, Făcătorul lui (Fac 3). | Continuare »

Despre Judecata viitoare

Despre Judecata viitoare

Predică la Duminica Lăsatului de carne
Fraţi creştini,

Iată ziua Domnului care vine, este crudă… Voi pedepsi lumea pentru răutatea sa, şi pe cei răi pentru nedreptatea lor; voi doborî îngâmfarea celor mândri şi voi umili trufia celor ce se fac temuţi. (Isaia, 13, 9-11)

Voi ştiţi că posturile sunt pentru noi vremuri de cugetări adânci, în care omul, mai mult decât de obicei, trebuie să-şi plece mintea sa la învăţăturile legii dumnezeieşti. Dar fiindcă cel mai însemnat dintre posturi este Postul Mare, încă înainte de a intra într-însul, Biserica începe a ne pregăti sufletele cu vrednicie, a ne hrăni cu cugetări înalte, care ne îndeamnă să ne curăţim şi să luăm aminte la mântuirea în viaţa de veci.
Astfel, cu trei săptămâni înainte de a intra în post, avem duminica numită a Vameşului şi Fariseului, în care mintea ni se îndreaptă spre adevărata rugăciune, după pilda vameşului, despre care ni s-a citit în Evanghelie acum două săptămâni. În ea, ni s-a arătat că inima înfrântă şi smerită e bine primită la Dumnezeu. După aceia a venit duminica numită a Fiului risipitor, în care luarea-aminte ne-a fost îndreptată spre pocăinţă şi spre dragostea cu care Dumnezeu primeşte pe cel ce se întoarce la El cu inima curată. Iar cu o săptămână înainte de post, adică în duminica lăsatului de carne, în care ne aflăm acum, ni se pune înainte icoana înfricoşată a Judecăţii viitoare, la care orice creştin trebuie să se gândească cu toată puterea minţii şi zvâcnirea inimii.
Apoi, dacă este aşa, de folos ne va fi să ne îndeletnicim acum cu această învăţătură, pe care ne-a înfăţişat-o şi Sfânta Evanghelie de astăzi.
Fraţilor,
Omul este o fiinţă care însetează după dreptate şi, dacă de multe ori n-o găseşte pe pământ, se mângâie că odată şi-odată i-o va da Dreptul Judecător. Apoi atunci, însăşi firea omului cere o judecată de apoi, în care nimic nu va fi ascuns, în care Domnul, Cel ce vede adâncul inimilor, nu va mai avea nevoie de martori, care de atâtea ori încurcă cu minţirea lor judecăţile omeneşti. În judecata viitoare, se vor vedea lămurit toate lipsurile judecăţilor de altădată. | Continuare »

ZIUA JUDECĂŢII DIN URMĂ

ZIUA JUDECĂŢII DIN URMĂ

O, ce mişcare va fi în ziua cea mare a Judecaţii, când milioane şi milioane de suflete vor sta de faţă înaintea Dreptului Judecător! Şi, o, ce cutremur sufletesc va fi în ziua aceea când se vor deschide cărţile, adică inimile oamenilor, şi se va vedea în ele ca într-o oglindă şi cele bune, şi cele rele. Atunci numai vor cunoaşte şi vor simţi toţi oamenii cât de mult L-au vătămat pe Dumnezeu cu păcatele lor. O groază cumplită îi va cuprinde pe păcătoşi simţind că trebuie să se înfăţişeze înaintea Dreptului Judecător. Apăsaţi de această groază şi mustrare, păcătoşii vor zice: „Munţilor şi pietrelor, cădeţi peste noi şi ne acoperiţi de Faţa şi mânia Aceluia ce şade pe scaun” (Apoc 6, 16).
Dar în această fierbere şi mişcare sufletească, deodată se va face tăcere de mormânt. Un înger va suna din trâmbiţă şi va striga numele tău, cititorule, şi tu va trebui să stai [la] judecată. De ai trăit o viaţă de păcate şi fărădelegi, atunci ziua Judecăţii va fi pentru tine „ziua cea mare a mâniei lui Dumnezeu” (Apoc 6, 17). Dumnezeu Tatăl, Judecătorul cel mare, Se va ridica şi va zice: „Eu sunt Dumnezeu, Care ţi-am dat toate darurile sufleteşti şi trupeşti, dar tu cu păcatele tale ai batjocorit mila Mea şi darurile Mele şi te-ai închinat altor dumnezei. Eu sunt Dumnezeu, Care L-am jertfit pe Fiul Meu cel scump pentru tine şi păcatele tale, dar tu n-ai primit această jertfă. Am omorât pe Fiul Meu pentru păcatele tale, dar tu n-ai primit această jertfă de mântuire şi acum Fiul Meu Mă îndeamnă să te judec pentru moartea Lui. Împotriva ta strigă, cerând răzbunare, sângele Fiului Meu, strigă rănite Lui, strigă patimile Lui. Eu sunt Judecător şi Tată. Ca Judecător, te judec pentru dreptatea Mea, iar ca Tată, te judec pentru Fiul Meu”… | Continuare »

O PARTE DIN CUVÂNTUL FRATELUI TRAIAN DORZ DIN CADRUL PROGRAMULUI COMEMORATIV DIN 5 MARTIE 1988, DE LA CERTEGE

O PARTE DIN CUVÂNTUL FRATELUI TRAIAN DORZ DIN CADRUL PROGRAMULUI COMEMORATIV DIN 5 MARTIE 1988, DE LA CERTEGE

(…) [Cântările acestea] sunt frumoase pentru că sunt cântările lui Dumnezeu. Aşa am învăţat noi să-L lăudăm pe Dumnezeu, aşa cum spune: „Toată ziua să ne învăţăm dreptatea Ta”. Şi, dacă ne-am predat lui Dumnezeu, trebuie să-L slujim pe El cu toată inima noastră şi cu toată fiinţa noastră. Pentru că ne-am lepădat de satana şi de toate lucrările lui şi ne-am unit cu Hristos şi cu Biserica, şi cu credinţa Lui. De aceea trebuie să ne dăm toate silinţele să fim vrednici, pentru că vine judecata, vine moartea pentru fiecare dintre noi. Şi vine judecata pentru toţi, cum spune: „…şi iarăşi va veni, cu mărire, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”. Şi atunci vor fi numai două feluri de oameni: cei buni şi cei răi. Cei care au crezut şi cei care n-au crezut. Cei care sunt de-a dreapta şi cei care vor fi de-a stânga. Dacă noi ne întoarcem la Dumnezeu acuma şi ne hotărâm pentru El şi-L lăudăm pe Dumnezeu, vom fi, desigur, între cei de-a dreapta Lui. Dar, dacă nu ne întoarcem, noi rămânem de-a stânga. Şi despărţirea aceea va fi pentru vecii vecilor.

* * *
(…) Suntem de câteva ceasuri aici sosiţi. Am mai stat de vorbă mai cu unii, mai cu alţii care aşa pe rând au venit, când unii, când alţii. Şi de mai multe ori a trebuit să reluăm firul cuvântărilor noastre şi al explicaţiilor pe care simţim că suntem datori să le aducem celor cu care ne vedem acuma pentru prima dată într-o astfel de împrejurare. Însă celor mai mulţi dintre cei care au venit aici le este acum clar şi cunoscut scopul nostru şi evenimentul pentru care Dumnezeu ne-a ajutat şi am dorit şi noi din toată inima să ajungem până aici.
Am spus că în zilele acestea… alaltăieri, în ziua de 3, am sărbătorit 100 de ani de la naşterea Părintelui Iosif. Şi mâine, în ziua de 6, vom sărbători 100 de ani de la ziua în care a fost botezat în bisericuţa din acest sat Părintele nostru sufletesc Iosif Trifa. | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII A 33-A DUPĂ RUSALII

(a Vameşului şi Fariseului) – Despre smerenie şi trufie

Vamesul-si-fariseul-9Ce evanghelie minunată şi ce învăţătură minunată despre smerenie şi trufie! Doară nicăieri în Sf. Scriptură nu se arată atât de grăitor virtutea smereniei şi păcatul trufiei ca aici, în evanghelia aceasta.
De la vameş să luăm pildă de smerenie şi căinţă pentru păcatele noastre. Vameşul îşi dusese păcatele la biserică şi, aşezându-se cu ele ruşinat, acolo, înapoi, lângă uşă, le stropea cu lacrimile părerii de rău.
Aşa să facem şi noi. „Smerenia este temelia vieţii noastre celei creştineşti – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Măcar de ai zidi tu cât de mult, măcar de ai strânge mii de rugăciuni, de ajunări şi de fapte bune, de nu le vei pune pe temelia aceasta, întru deşert şi lesne va cădea zidirea lor, pe nisip fiind aşezată… Nimic nu este în faptele noastre cele bune care să nu aibă lipsă de smerenie. De vei aduna rugăciune ori milostenie, ori ajun, ori altă bunătate, fără smerenie toate îndată cad. Precum mândria este izvorul tuturor răutăţilor, aşa smerenia, început tuturor faptelor bune.“
Smerenia este temelia vieţii creştineşti, iar temelia smereniei este cunoaşterea păcatului şi căinţa pentru păcat. „Nimic nu-l poate smeri pe om aşa tare ca păcatul şi cuonaşterea lui“ – zice Sf. Ioan Gură de Aur.
Fariseul tocmai această temelie n-o avea.În biserică, în faţa lui Dumnezeu, el nu zicea: „Doamne, iartă-mă că n-am putut face tot ceea ce ar fi trebuit să fac!“ Nu zicea nici măcar aşa: „Doamne, mulţumescu-Ţi că m-ai ajutat să fac asta şi asta!“ Ba, încă mai mult decât atât, el se lăuda pe sine însuşi şi-l hulea pe aproapele. | Continuare »

TE-AM LĂUDAT

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Te-am lăudat din buze, Doamne,
şi Ţi-am cântat frumos cândva,
era atât avânt în toate,
doar suflet prea puţin era.

Ştiam să spun cuvinte nalte,
cu grai smerit şi grav ştiam,
aveam atâtea-n rugăciune,
doar suflet prea puţin aveam.

Primeam cu drag să-mi vii în casă
şi chiar să stai la masa mea,
aveai loc larg în toate-a’ mele,
doar sufletul prea strâmt l-avea.

Cu largă mână, zeciuiala
şi darul la altar duceam,
Îţi dam atât din toate-a’ mele,
doar suflet prea puţin Îţi dam.

…Iar astăzi, Doamne, când Cuvântul
îmi luminează tot ce fac,
văd ce zadarnice-mi sunt toate
când sufletu-i de har sărac.

Şi-atât aş vrea să n-am nimica
din tot ce m-a-nşelat cândva,
să nu mai cred că-n loc de suflet
mai pot să-Ţi dărui şi-altceva.

Din faţa şi din Casa Domnului

Când suntem în biserica şi în adunarea Domnului Dumnezeu, noi stăm în faţa Lui şi în Casa Lui, unde auzim Cuvântul Lui cel Sfânt. Oare cum te întorci tu de acolo? Tot aşa gol şi fără folos, cum te-ai şi dus de ani şi ani – sau vii plin de Cuvântul şi de Duhul Domnului?
Priveşti tu oare la Crucea lui Iisus şi la Jertfa Lui, la slujba şi la altarul Lui cu uşurătate, cu obişnuinţă şi cu neascultare sau, şi mai rău: cu râs, cu critică, cu necredinţă, cu batjocură şi cu răceală? Te întorci tu de acolo mai rău, mai păcătos şi mai vinovat de cum te-ai dus – sau mai bun?
Priveşti tu în Casa Domnului cu cutremur la Hristos şi cu lacrimi, cu pocăinţă, cu smerenie, cu recunoştinţă, ca să te întorci fericit din faţa Lui – ori cum priveşti la El? Cum priveşti acolo la fraţii tăi, la semenii tăi, la mai-marii poporului tău? (Fapte 23, 5; 2 Petru 2, 10-11; Iuda 8). O, ce mare însemnătate au aceste întrebări pentru sufletul tău, dar şi mai mare au răspunsurile tale la ele!
Ştii oare tu că, mergând în faţa Domnului, eşti dator să ierţi toate păcatele tuturor semenilor tăi, să te rogi pentru toţi şi să-i priveşti pe toţi mai presus ca pe tine însuţi (Mat. 6, 14-15; Luca 6, 27-28; Rom. 12, 10; Filip. 2, 3). Numai aşa vei avea un folos mântuitor de tot ce auzi şi tot ce vezi stând acolo în faţa şi în Casa Domnului! | Continuare »