Buna-Vestire_5Traian Dorz,
din volumul
«Minune şi Taină»

Maică Preacurată, din inima toată,
de-a ta sărbătoare, ţi-nălţăm cântare.

Tu, ce-ai fost aleasă
Cerului Mireasă,
fii de lumea toată
binecuvântată,
Maică Preacurată;
fii de toţi cinstită,
Maică Fericită!

Mai presus de lună, stele te-ncunună,
soare te-nveşmântă, îngerii te cântă.

Fiul tău te ţine veşnic lângă Sine
şi pe tron de rază lângă El te-aşază.

Maică din Mărire, să dea mântuire,
Fiului te roagă, pentru lumea-ntreagă.

Maică Preacurată, omenirea toată
cântă şi te-adoară, Pururea Fecioară.

Omilie a Sfântului Luca al Crimeei la sărbătoarea Buneivestiri

„Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil harul binevesteşte”.

Buna-Vestire_3Acum s-a împlinit taina cea mare a credinţei noastre creştineşti, s-a împlinit lucrul pe care cu şapte sute de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos l-a prezis Sfântul Proroc Isaia: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu, şi vor chema numele Lui Emanuil, care înseamnă: „Cu noi este Dumnezeu”.
De ce spunea acest sfânt proroc că Domnul va fi numit Emanuel, dacă Arhanghelul Gavriil, care a heretisit-o acum pe Preasfânta Fecioară Maria, a zis că Ea îi va pune numele de Iisus? Ce să însemne acest lucru? El se lămureşte prin înţelesul numelui de Emanuel: „cu noi este Dumnezeu”.
Toate popoarele creştineşti, toţi cei ce au crezut în Domnul Iisus Hristos, îl numesc Mântuitor, Dumnezeu Adevărat, Care a trăit cu oamenii pe pământ. Prin aceasta s-a şi îndreptăţit numele de Emanuel, „cu noi este Dumnezeu”, despre care vorbea prorocul. Emanuel este Dumnezeu-Omul, Dumnezeu Care este cu noi, Dumnezeu în trup. S-a săvârşit taina cea neasemuită a mântuirii noastre, despre care citim la Sfântul Apostol Pavel: Cu adevărat, mare este taina bunei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup (l Tim. 3, 16). El spunea că sfinţii îngeri ar vrea să pătrundă această neobişnuită taină, însă nici lor nu le este dat să cunoască toate adâncurile ei. Şi atunci, noi, slabii şi neputincioşii, să încercăm a o pătrunde?
Noi ştim însă că dogmele privitoare la Dumnezeirea-Omenitatea Domnului Iisus Hristos – şi la întruparea Lui fără de sămânţă din Preasfânta Fecioară Maria alcătuiesc temeiul întregii noastre credinţe creştineşti: căci dacă nu am crede în faptul că Domnul Iisus Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat din Preasfânta Fecioară Maria, zadarnică ar fi nădejdea noastră în mântuire. Însuşi Domnul Iisus Hristos spunea despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu, Pâinea, cea Cerească, pogorâtă din Cer. Noi primim acest adevăr cu toată inima noastră şi nu încercăm a pătrunde adâncul fără fund al arătării lui Dumnezeu în trup. | Continuare »

Traian DORZ, din HRISTOS – MĂRTURIA MEA

… Dimineaţa, înainte de ora opt, eram iarăşi în biserică, îngenuncheat la picioarele Mântuitorului meu, Care mă izbăvise ieri şi Care mă va izbăvi şi astăzi. Din faţa lui Iisus, am mers din nou în faţa lor (a anchetatorilor), plin de încredere şi pace.
În această zi, a trebuit să răspund la alte întrebări, mai ales în legătură cu drumurile mele pe la fraţii din ţară. Cu frământările şi sfaturile noastre. Cu dezbinările şi cu luptele din mijlocul adunărilor.
– De ce te amesteci dumneata în credinţa altora? De ce nu laşi pe fiecare să creadă cum vrea şi să meargă cum îi place?
– Pentru că aceste dezbinări, e adevărat, sunt acum o problemă arzătoare numai pentru Oastea Domnului, dar, dacă astăzi nu se va lucra grabnic şi cu simţ de răspundere, nu numai de către noi, pentru rezolvarea lor, mâine dezbinările acestea vor fi o problemă pentru Biserică. Iar poimâine, o problemă gravă pentru naţiune.
– Pentru ce?
– Veţi vedea!
– Dar cu tineretul ce aveţi?
– Sunt copiii noştri, viitorul neamului şi al credinţei noastre şi avem răspundere pentru educaţia şi viaţa lor.
– De ce aveţi probleme cu ei, dacă i-aţi educat cum aţi vrut?
– Câtă vreme erau numai sub educaţia noastră nu aveam probleme. Problemele cu ei încep când trec sub educaţia altora.
– A cui?
– A şcolii, a străzii, a societăţii.
– Până când răspunde părintele de educaţia copilului său? | Continuare »

T-Dorz-070O, lacrimile-acestea vărsate pentru voi,
ce ard şi azi scăldându-mi obrajii trişti şi goi,

Ce ard în rugăciunea gemută în ascuns
ca-n voi să se trezească a-ntoarcerii răspuns

Şi ard în blânde-ndemnuri, mai dese şi fierbinţi
să nu călcaţi solia rămasă din părinţi,

Şi ard purtând mustrarea cu-ndurerat cuvânt
că v-aţi călcat iubirea şi primul legământ,

Şi ard în stăruinţa să nu vă dezbinaţi,
să nu-nlesniţi credinţe străine printre fraţi,

Să nu slăbiţi din râvnă, din post şi rugăciuni,
nici lumea să v-atragă spre vechile-i minciuni,

Nici să nu fiţi ocară Lucrării lui Hristos,
nici Sfintei Lui Biserici, povară şi ponos,

Nici fraţilor iscoade, nici nimănui vrăjmaşi,
ci sinceri şi statornici, şi-adevăraţi ostaşi… | Continuare »

Am aflat pe Domnul şi-acum cânt voios
o cântare nouă Domnului Hristos.

O viaţă-ntreagă eu L-am tot căutat,
plâng de bucurie că azi L-am aflat.

Când sunt lângă Domnul, traiul mi-e uşor,
El în orice clipă îmi dă ajutor.

Am aflat pe Domnul şi-acum cânt voios…
O, ce bucurie să-L ai pe Hristos!

Doamne, lângă Tine ţine-mă legat,
ca de-a Ta iubire să nu mă despart!…

Cartea de cântări a Oastei Domnului

Te ştiam

Rastignire-222Te ştiam din vremea anilor mei cruzi,
mi-era de Tine teamă
şi încă ţineam seamă
ca, din vina mea, să nu-Ţi văd ochii uzi.

Şi mă rugam, ca mamei în pruncie,
să mă-nsoţeşti pe cale,
să nu mă ia la vale
a veacului satanică furie.

Şi-Ţi mulţumeam în fiecare seară
şi Te slăveam în rugă,
dar vorbele în fugă
cu gura, doar, voiau ceva să-Ţi ceară.

Ci numai când Te-am întâlnit pe Tine
în iarna-ncrâncenată,
Te-am cunoscut în toată
iubirea Ta jertfită pentru mine.

De-atuncea lacrimi ard în rugăciune
când gura mea sărută,
de arşiţă durută,
a tălpii Tale urmă şi minune.

De-atuncea tac şi-ascult cum picuri rouă
pe-a dorului suspine
când îmi ridic spre Tine,
căuş întinse, mâinile-amândouă.

De-atunci îţi cânt, Iubire, numai Ţie,
că tot ce duc sub cruce
atât de drag străluce
învăluit în Tine pe vecie.

Şi nu-i de-atuncea zare să mă-mbie,
nici reazem, nici cărare,
ci am numai cântare
şi dragoste, să Ţi le dărui Ţie.

Vlad Gheorghiu, Blid de lut

Traian Dorz, HRISTOS — DUMNEZEUL NOSTRU (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan  – Capitolul 1)

„Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: «Noi am găsit pe Acela despre Care a scris Moise în Lege şi proorocii: pe Iisus din Nazaret, fiul lui Iosif.»“

Mantuitorul_Filip-si-NatanaelFilip era şi înainte de a-L afla pe Domnul un om apropiat de cele sfinte. Iată, el citise Sfintele Scripturi şi cunoştea bine Cuvântul lui Dumnezeu. El trebuie să fi fost mereu în Templu şi trebuie să-L fi dorit mult pe Domnul. De aceea, când a auzit prima dată chemarea Domnului, el a şi venit îndată pe urmele Domnului Iisus.
Natanael era din Cana Galileii (Ioan 21, 2).
Şi se vede că între Filip şi Natanael era şi înainte o veche şi frumoasă prietenie; era o dulce frăţietate între ei, fiindcă cel dintâi pe care Filip l-a adus la Domnul a fost el, prietenul său apropiat. Iar apoi au fost nedespărţiţi. Pretutindeni sunt pomeniţi împreună.
O, ce minunat este când noi, dacă L-am aflat pe Domnul, căutăm îndată şi chemăm cu dragoste şi pe prietenii noştri la El. Pentru a fi şi ei mântuiţi şi fericiţi împreună cu noi.

Natanael înseamnă: «Dumnezeu a dat». Sau «darul Domnu-lui». Sau «Dumnezeu este dar». Sau «dat din Dumnezeu».
Oricum ar fi luat acest nume, el are un conţinut plin de frumoase înţelesuri şi arată că un suflet primitor de Dumnezeu şi păstrător al prieteniei va fi totdeauna binecuvântat, atât pentru el cât şi pentru alţii, ca un dar dumnezeiesc.
Natanael a mai fost numit şi Bartolomeu (Mat. 10, 3), adică «fiul lui Tolomeu». «Cel ce ridică apele». «Fiul luptelor»… Fiindcă el a fost un neobosit luptător pentru Dumnezeu. Şi multe ape binefăcătoare s-au revărsat şi din inima lui spre mântuirea sufletelor noastre.

Cel dintâi cuvânt cu care Filip a întâmpinat pe prietenul său Natanael a fost un strigăt fericit: Noi am găsit pe Hristos!…
Ce fericit trebuie să fi fost acest strigăt, izvorât din marea inimă a lui Filip, pe care prietenul său i-o cunoştea bine. Ce luminoasă trebuie să fi fost faţa lui Filip, ce strălucitori ochii lui, ce caldă şi vibrantă vocea, ce convingătoare toată înfăţi-şarea sa! | Continuare »

O Dumnezeule Slăvit,
privesc la tot ce mă-nconjoară,
– şi când văd tot ce-ai întocmit
în faţa Ta un duh smerit
de rugăciune mă-nfăşoară!

Uimit privesc şi-un răsărit
şi-un pururi nou apus de soare,
– Frumosul tot mai felurit
îmi umple sufletul uimit,
îngenunchindu-l spre-nchinare.

Cu sufletul adânc plecat
Te cânt şi nalţ în mii de feţe,
– cât de Frumos şi Minunat
eşti Tu, Cel Care-ai semănat
pe lume-atâta frumuseţe!

Traian Dorz, Cântarea anilor

Să crezi adânc în Dumnezeu Cel Veşnic
şi lui Hristos adânc să I te-apleci,
că nu-s mai mulţi mântuitori pe lume,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci!

Să crezi adânc, din inimă, Cuvântul
şi să-L asculţi prin orice-ar fi să treci,
că-n lume nu-s mai multe adevăruri,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc Iubirii Răstignite,
păcatul tău în lacrimi să-l îneci,
că-n lume nu-s răscumpărări mai multe,
ci-i una doar – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc acestor adevăruri
şi-n ele stând viaţa să-ţi petreci,
că-n lume nu-i decât o mântuire,
o ai sau nu – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc! – Credinţa să-ţi învie
spre-un veşnic rod a tale-ntinderi seci,
c-o viaţă doar şi-un suflet ai pe lume,
le scapi sau nu, – acum şi-n veci de veci!

Traian Dorz, Cântări de drum

Întoarcere

Rastig-30Traian DORZ

De sus, de pe ’nălţimea Crucii,
Iisus, Dumnezeiescul Miel,
ne cheamă ne-ncetat să-ntoarcem
în Sus, spre El,
în Sus, la El.

Şi voi, de vreţi s-aveţi viaţa,
să-ntoarceţi pân’ la Cruce sus,
să-ntoarceţi pe deplin,
să-ntoarceţi pân’ la Iisus,
pân’ la Iisus!

Voi, care spre-adâncimea morţii
atât de greu v-aţi prăbuşit,
voi, care-aţi mers pe căi pierdute
şi conştiinţa v-aţi robit,

Voi, toţi cei ce-aţi întors din lume
lăsând păcatul de-orice fel,
dar n-aţi ajuns pân’ la adânca
şi sfânta contopire-n El,

Întoarceţi la Hristos,
întoarceţi,
s-ajungeţi Chipul Său curat!
Să fiţi în El deplin…
…Aceasta-i
întoarcerea cu-adevărat!

1. Sfintele sărbători sunt anume rânduite de Dumnezeu, pentru ca să fie prilejuri şi mai alese de meditaţie duhovnicească, în care sufletele noastre să rămână cât mai mult în adâncimi şi pe înălţimi sfinte. Sf-Apostoli-ImpartasireSă petrecem împreună ceasuri şi mai fericite de rugăciune… şi să le avem ca prilejuri şi mai luminoase de bucurii şi de petreceri sfinte, spre slava lui Dumnezeu şi binecuvântarea noastră.

2. Oricând se apropie sfintele sărbători, mai ales cele ale Naşterii sau Învierii Domnului, nici unii dintre noi nu trebuie să uităm îndatorirea sfântă de a le întâmpina cu o pregătire cât mai cu grijă, spre curăţirea noastră şi cinstirea lui Dumnezeu. Orice sărbătoare este un prilej de sfinţire şi primenire sufletească. Să le folosim toate pentru a ne uni şi mai mult cu Dumnezeu.

3. Săptămânile de post aşezate înaintea marilor sărbători, tocmai cu acest scop au fost rânduite, ca, în tot timpul zilelor pregătirii, noi să avem trează mintea noastră, gândul şi inima noastră în duhul care să ne îndemne spre curăţire, pentru a ne putea în zilele sărbătoreşti să ne înfăţişăm în chip cât mai prielnic înaintea lui Dumnezeu…

4. Dar în zilele pregătirii, nu numai înfrânarea şi disciplina trupească – prin renunţări la îmbuibare de mâncare şi băutură sau la slobozenia necuviinţei – se cade să le avem noi în vedere, ci şi o atentă meditaţie asupra sfintelor învăţături, şi o mai smerită şi stăruitoare rugăciune, şi o mai evlavioasă purtare, şi o mai mare stăruinţă spre Casa Domnului şi spre iubire, iertare şi binefacere. | Continuare »

Preot Iosif TRIFA, Sodoma şi Gomora

„Şi a zis Lot: ieşiţi din locul acesta, căci Domnul vrea să piardă cetatea. Dar ginerii lui credeau că glumeşte“ (Fac. 19, 14).

LotSodoma şi Gomora erau un putregai sufletesc. Totul era putred şi stricat în aceste cetăţi. Un singur om îşi păstrase legătura cu Dumnezeu. Acel om era Lot.
Dar nici acest Lot nu era ferit cu totul de stricăciune. E o mare deosebire între Noe, care trăia ferit cu totul de stricăciune, şi Lot, care se amestecase şi el, în parte, cu stricăciunea. Vom arăta în paginile următoare cum Lot a scăpat şi el numai aşa, „ca prin foc“ (I Cor. 3, 15).
Dar – aşa cum era – Lot era totuşi singurul om din Sodoma şi Gomora care mai ţinea legătura cu Dumnezeu. Venise de lângă Avraam, venise din Canaanul credinţei şi acum se îngro-zea de ceea ce vedea şi auzea în aceste cetăţi.
„Iar Lot era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; îşi chinuia Lot în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite“ (II Petru 2, 7-8). Ca şi Noe, plângea şi Lot de mila unei lumi putrede şi păcătoase. Ca şi Noe, va fi încercat, de bună seamă, şi Lot să abată pe oameni de la stricăciune.

„Oameni buni – va fi zis Lot – nu e bine ce faceţi… Lăsaţi-vă de răutăţi şi fărădelegi!…“. Dar toate chemările lui se izbeau de fărădelegile oamenilor, ca de un zid de fier. În loc de îndreptare, păcătoşii răspundeau cu ameninţări: „Ai venit aici ca un străin şi acum vrei să faci pe judecătorul?“ (Fac. 19, 9). „…vrei să faci pe dascălul nostru…, să-ţi tacă gura, căci altcum o păţeşti…“ „În toate zilele Lot îşi chinuia sufletul din pricina celor ce vedea şi auzea…“ În starea asta sunt şi azi cre¬dincioşii. Toţi cei ce l-am aflat pe Domnul şi trăim o viaţă cu El avem o mare bucurie sufletească, dar, pe de altă parte, avem şi o mare întristare sufletească. Suntem amărâţi şi întristaţi de cele ce vedem şi auzim în această lume păcătoasă.
O ceată de ostaşi din Oastea Domnului a fost întrebată odată de nişte oameni: | Continuare »

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la botezul de la Ogeşti – decembrie 1980

„…Dumnezeu le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul»” (Fac 2, 28).
„Femeii i-a zis: «Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copiii…» (Fac 3, 16).
„Omului i-a zis: «În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat…»” (Fac 3, 19).

Adam-si-EvaSlăvit să fie Domnul!
În seara aceasta noi sărbătorim două sărbători: suntem adunaţi aici cu prilejul unui nou-născut. Ziua naşterii este o sărbătoare pentru fiecare şi rămâne neuitată. Multe sunt sărbătorile de ziua naşterii, dar lumea – cum e lumea – şi le sărbătoreşte în felul său, ca să păcătuiască şi mai mult, să-L întristeze şi mai mult pe Dumnezeu, Care le-a dat viaţa, şi să se ducă şi mai departe din rău în mai rău.
Am zis: sărbătorim ziua naşterii unui nou venit. Acest nou venit pe pământ printre noi n-a fost. A venit din veşnicie. A venit de la Dumnezeu. Când a venit Fiul Său pe pământ, L-a încredinţat doar unei Fecioare. Pe ea a găsit-o Domnul; numai pe ea. Nu a mai găsit Domnul pe alta.
Când v-a trimis vouă în casă un copil, vi-l încredinţează vouă. Când a trimis în casa aceasta un copil, l-a încredinţat părinţilor lui.
Pe lângă naşterea lui, noi sărbătorim şi botezul lui. E un lucru foarte însemnat şi de aceea am zis că bucuria noastră trebuie să fie dublă. Îndoită ar trebui să fie. Să sărbătorim şi noi sărbătorile acestea în numele Aceluia care s a gândit la noi şi ne-a răscumpărat pe fiecare şi ne-a înfrăţit pe fiecare, şi ne a scos din mijlocul acestei lumi stricate, să fim un popor al lui Dumnezeu.
Dacă aşa este vorba şi, cu prilejul acesta, ne-am adunat aici, am vrut în câteva cuvinte să putem vorbi despre datoria părinţilor, despre datoria naşilor, căci este vorba şi despre Botez, nu numai despre naştere. Am fi vrut să vorbim şi despre naşterea de jos, şi despre naşterea de Sus.
Totdeauna timpul nostru care-i mai drag e aşa de scurt… Odată, în veşnicie, sufletele flămânde pe care le vezi mereu pe la biserică şi pe la adunare vor zice: „Doamne, de ce n-a fost timpul mai lung? Când o să stăm cu fraţii noştri, când o să ne săturăm?”.
Va veni şi clipa aceea. Încă puţină vreme mai este şi n-o să vă mai despărţiţi de fraţii voştri, nici de rugăciune, nici de locul cel sfânt.
Dumnezeu a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul”. Prin aceasta, Dumnezeu a vrut ca să fie viaţă pe pământ. Şi această datorie vă revine vouă, părinţilor. Fie tată, fie mamă. | Continuare »

ŞARPELE

Traian Dorz, CÂNTĂRILE ROADELOR

Adam-si-Eva-in-RaiZdrobeşte totdeauna capul la şarpele neascultării
c-acesta a făcut de-a pururi pe orice om nefericit,
răpindu-i Raiul scump,
adică frumseţea nevinovăţiei!

Zdrobeşte totdeauna capul la şarpele neascultării,
căci el înveninează viaţa întregii omeniri şi azi
şi nimiceşte frumuseţea lucrărilor lui Dumnezeu.

Zdrobeşte totdeauna capul la şarpele neascultării,
căci el a-mpiedicat pe-atâţia
din cei ce se-ndreptau spre Cer
şi prăbuşindu-i în Gheenă
i-a rupt pe veci de Dumnezeu.

Zdrobiţi-l, fraţii mei, oriunde pe şarpele neascultării,
să nu v-abată el din calea curată-a nevinovăţiei,
căci orişicine nu-l zdrobeşte ajunge-un trufaş
dezbinat.

Zdrobiţi-l când e gând în taină,
cât n-a ajuns dorinţă-n voi,
zdrobiţi-l chiar dacă-i dorinţă
ce încă n-a ajuns păcat,
căci mai târziu, când e balaur, zadarnic,
– vă zdrobeşte el! | Continuare »

Preot Iosif TRIFA, Citiri şi tâlcuiri din Biblie

Imaginea de mai jos arată ce s-a întâmplat cu Adam şi cu Eva după ce şarpele i-a amăgit să mănânce din pomul cel oprit.

„Şi li s-au deschis ochii amândurora şi au cunoscut că erau goi; şi au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte din ele. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în rai după amiază; şi s-au ascuns Adam şi femeia lui de la faţa Domnului Dumnezeu între pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis lui: «Adame, unde eşti?» Iar el a zis: «Glasul Tău am auzit umblând prin rai şi m-am temut, căci gol sunt şi m-am ascuns». Şi a zis Dumnezeu lui: «Cine ţi-a spus ţie că eşti gol, nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit ţie să nu mănânci?» Şi a zis Adam: «Femeia care mi-ai dat să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom»; iar Eva a zis: «Şarpele m-a amăgit şi am mâncat…»” (Citiţi pe larg la Facere 3, 6-14.)

Izgonirea-lui-Adam-din-Rai-4

Grozave urmări a avut păcatul neascultării asupra celor dintâi doi oameni. Auzirăţi cum spuse Biblia: îndată ce au păcătuit, Adam şi Eva au încercat să se ascundă de la faţa lui Dumnezeu, Care pe toate le ştie şi le vede. Adică păcatul a întunecat puterile lor sufleteşti. Ei nu cunoşteau, ca mai înainte, puterea şi atotştiinţa lui Dumnezeu. Dar, ceva şi mai mult decât atât: Adam s-a apucat şi să mintă, încercând să tăinuiască păcatul şi spunând că s-a temut de vocea lui Dumnezeu şi de goliciunea sa, şi nu de conştiinţa păcatului. Era şi firesc să fie aşa, căci diavolul care-i înşelase este „tatăl minciunii” (Ioan 8, 44) şi minciuna era cel dintâi rod al înşelăciunii şi al căderii în păcat. Adică vedeţi, iubiţilor cititori, îndată ce au ascultat Adam şi Eva ispita vrăjmaşului diavol, păcatele şi răutăţile au început a curge ca dintr-un izvor din gura lor şi din viaţa lor. Aşa e şi azi. Ispita diavolului tot aşa şopteşte şi azi: „Gustă, omule, numai un pic, gustă numai o dată din atare patimă”. Dar, îndată ce ai gustat, nu te mai poţi opri; diavolul te-a prins în ghearele lui. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Săucani – octombrie 1980

În Cartea Geneza, de la începutul Sfintei Scripturi, când Bunul Dumnezeu spune că a făcut începutul începutului, scrie acolo ce a făcut Dumnezeu în toate cele şase zile.
În prima zi a făcut lumina… Scrie în versetul 3 din capitolul 1 din Genesa că Dumnezeu a făcut lumina. „A zis: «Să fie lumină». Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună”.
După aceea scrie într-un verset următor că Dumnezeu a despărţit întindea uscatului de întinderea apelor. Şi după aceea iar se spune: „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”.
După aceea Dumnezeu a făcut luminătorii de sus, luminătorul de zi şi luminătorul de noapte: a făcut soarele, luna, stelele. Şi apoi spune: „Dumnezeu a văzut că lucrul aceasta era bun”.
A făcut apoi Dumnezeu vieţuitoarele din aer şi din apă şi iar spune Cuvântul: „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”.
În ziua a şasea a făcut pe om, la urma tuturor acestor lucruri. Scrie că, după ce le-a întocmit şi le-a verificat, şi le-a cercetat, „Dumnezeu a văzut că erau bune”.

Crearea-lui-Adam

L-a făcut pe om, dar după această faptă a Lui nu mai este scris: „Şi Dumnezeu a văzut că omul era bun”. De ce oare după toate celelalte lucruri pe care le-a făcut Dumnezeu până la om este scris: „Dumnezeu a văzut că acestea erau bune”, dar după ce l-a făcut pe om, nu mai este scris în Cuvântul lui Dumnezeu că lucrul acesta e bun?
Pentru că Dumnezeu a făcut doar începutul omului, a făcut numai trupul său şi sufletul său, dar i-a dat omului voinţa liberă, ca să-şi aleagă şi calea: să fie bun sau să fie rău. La toate celelalte lucruri făcute de Dumnezeu înainte de om, Dumnezeu nu le-a dat voinţa liberă. Le-a dat porunca ascultării: „Voi aşa să fiţi!”. Şi ele aşa sunt. | Continuare »

Traian DORZ, Cântări Noi

EdenO, ce frumos era pământul în urma primei săptămâni,
în cea Dintâi Zi de Odihnă,
ieşit din a Iubirii Mâini,
în unduiri cereşti, lumina şi roua scânteiau pe crini
şi dragostea zâmbea din toate sub raza Ochilor Divini!

În pace şi-n îmbrăţişare se sărutau lumini şi zări,
în întâlniri şi-n despărţire erau bineţele-n cântări,
în întrebări
şi în răspunsuri erau priviri de ochi curaţi,
– ci numai şarpele şi omul erau munciţi
şi frământaţi…

Şi iată, şarpele şi omul s-au însoţit cu gând ascuns,
iar din păcatul lor, blestemul prin toţi şi-n toate a pătruns;
şi astăzi, din adânc şi până în înălţimi şi-ntind mereu
satan şi omul lui puterea, ameninţând pe Dumnezeu.

Gem celelalte toate-toate, strigând spre Cel ce le-a zidit,
să le răzbune chinuirea pe cei doi ce-au păcătuit
şi nu-i departe clipa-n care ce-şi pregătesc
aceştia doi,
le va aduce nimicirea…

…şi Raiul va fi-abia apoi…

Din vorbirea fratelui Ioan Opriş (Batiz) la nunta din Hunedoara – 26 iulie 1981

infricosata judecata…Mă gândesc la un cuvânt al înţeleptului Solomon din capitolul 11, versetul 9 din Ecclesiast, ce vorbeşte tinerilor, dar e şi pentru bătrâni: „Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile dorite de inima ta şi plăcute ochilor tăi. Dar pentru toate acestea, nu uita că Dumnezeu te va chema la judecată”. Şi ultimul verset din capitolul 12 spune aşa: „Iar judecata se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău!”. Mie îmi place să repet mereu acest verset, mai ales la priveghiuri, atunci când ne ducem la catafalcul unui mort: soră, prieten, vecin, cunoscut, coleg… Îmi place să spun mereu versetul acesta: „Iar judecata se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” Iubitule, iubito care eşti aici de faţă şi mă priveşti, să nu uităm ceea ce ne spune aici: că „judecata se va face cu privirea la tot ce este ascuns”. Astea ies la judecată, astea ies la suprafaţă – şi cele bune şi cele rele –, ca să dăm socoteală. Pentru cele bune să ni se spună: „Vino, slugă bună şi credincioasă, căci peste puţine lucruri ai fost credincios şi peste multe te voi pune. Intră în bucuria Domnului tău”. Dar pentru cele rele vom da socoteală şi vom auzi înfricoşatele cuvinte: „Du-te de la Mine, blestematule, în focul cel veşnic”. E mult de atunci, sunt zeci de ani de când am auzit un frate predicând şi spunând: „Fratele meu, când vei ajunge acolo, în faţa Judecăţii lui Dumnezeu, nimeni nu te mai cunoaşte, nici cel mai drag şi mai scump, şi mai intim frate sau părinte al tău… Nu te mai cunoaşte nimeni. Acolo toţi duc lipsă de ajutor, toţi tânjesc după o mână care să-i mângâie, după un cuvânt care să-i îmbărbăteze”… Şi tu vei fi acolo un străin printre străini, vei fi înconjurat de mulţi oameni, de mulţimi nenumărate. Acolo ai să te vezi singur-singurel stând în faţa lui Dumnezeu, a Dreptului Judecător, pe Care ni-L arată Sfântul Matei în capitolul 25, unde spune despre Împăratul care va apărea pe cer judecând… Împăratul până aici Miel, blând, iertător, Cel care îngrijea de orfani, de văduve, de necăjiţi, de amărâţi, de neîntorşi… El, Împăratul, Care pentru toţi avea de spus un cuvânt de mângâiere… Acum s-a terminat… S-a sfârşit mila. Împăratul se prezintă Judecător, în haină de Judecător, şi atunci va sta de vorbă cu tine individual. Şi după această întâlnire vei auzi doar o sentinţă: „Vino!” – ori „Du-te!”. Tu, care vei auzi: „Du-te!” – ştii unde te vei duce? În focul cel veşnic, care i pregătit diavolului şi îngerilor lui. | Continuare »

PS-Longhin-de-Banceni-(Mihail-Jar)Episcopul LONGHIN, Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Am socotit necesară apariţia acestei cărţi datorită faptului că ne aflăm într-un moment greu, într-un moment de răscruce al credinţei celei adevărate şi, de fapt, al mântuirii noastre – a întregii creştinătăţi ortodoxe de astăzi şi de mâine.Sa-stam-bine_cop2
Cel rău vrea să ne distrugă sufletele, luptând să nimicească orice urmă de credinţă din popor. El întotdeauna a căutat să ne despartă de Dumnezeul cel adevărat, dar astăzi urmăreşte să facă acest lucru prin ecumenism… mişcare în cadrul căreia, pentru anul 2016, se pregăteşte aşa-zisul al optulea Sinod Ecumenic (sau Sinod Panortodox). Se doreşte ca acest sinod să se ţină la Constantinopol, în fosta biserica ortodoxă «Sfânta Irina», care acum este transformată în moschee musulmană.
Îl rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să facă El ca acest strigăt al nostru să fie auzit şi înţeles ca un semnal de alarmă de către sufletul fiecărui drept-măritor creştin. Căci dorim, prin aceste mesaje duhovniceşti culese aici din scrierile Sfinţilor Părinţi, să aducem la cunoştinţa tuturor fiilor Bisericii noastre gravul pericol al lepădării de credinţa ce ne ameninţă. Şi totodată vrem să transmitem tuturor îndemnul să rămânem în învăţătura mântuitoare pe care am primit-o prin descoperire de la Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, învăţătura care a fost dată sfinţilor „o dată şi pentru totdeauna” (Iuda 3) şi care, prin Sfinţii Săi Apostoli şi urmaşii lor, a ajuns până la noi. Aceasta este credinţa în care ne-am născut şi în care ne-a educat Biserica noastră Ortodoxă, prin Sfinţii Părinţi.
Pentru acest har pe care Dumnezeu ni l-a dat nouă nevrednicilor şi netrebnicilor robi ai Săi, suntem datori să-I aducem zi şi noapte mulţumiri neîncetate şi laudă nesfârşită marelui Său Nume.
Acum însa, chiar dacă va trebui cu preţul vieţii noastre să ne apărăm această dreaptă credinţă, dacă va trebui să ne vărsăm sângele pentru ea sau dacă va trebui să murim de o mie de ori şi să suferim pentru iubitul nostru Mântuitor, Îl rugăm pe El să ne umple de o sfânta putere în această luptă şi de un nebiruit curaj de mărturisire a adevărului. Să ne dea înţelepciunea care vine de sus şi discernământul clar în faţa acestor provocări, pentru a nu deveni părtaşi cu trădătorii. | Continuare »

PS-Mihail-JAR-3Prea Fericirii Sale, Prea Fericitului Kiril, Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii

Prea Fericirea Voastră, Prea Fericite Stăpâne, cu smerenie, cerem binecuvântarea Domnului și sfintele Voastre rugăciuni pentru turma ce V-a încredințat-o Dumnezeu.
Cu multă bucurie și căldură sufletească, ne aducem aminte de vizita Prea Fericirii Voastre pe pământul nostru natal bucovinean, fapt pentru care Vă mulțumim mult și Vă rămânem recunoscători.

Cu durere în suflet ne adresăm Prea Fericirii Voastre, în dorința de a ne păzi să nu ajungem trădători ai sfintei credințe ortodoxe.

În momentul de față, poporul creștin ortodox este adânc tulburat datorită faptului că Biserica Ortodoxă Rusă participă la Soborul înșelător care este hotărât pentru anul 2016 și care are ca scop să ne îndepărteze de la calea cea adevărată.

Biserica lui Hristos ne-a educat în duhul iubirii, blândeții, smereniei, ascultării și cinstirii îndrumărilor duhovnicești lăsate de înaintașii noștri. Biserica Ortodoxă, prin glasul Sfinților Părinți mărturisește că mântuirea poate fi dobândită numai în această Biserică întemeiată de Hristos. Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică în care nepătat s-a păstrat Sfânta Tradiție și deplinătatea dumnezeiescului har mântuitor. Ea a păstrat întreagă și curată învățătura Apostolilor și a Sfinților Părinți. Dorim să rămânem credincioși și ascultători mărturisirii lor, urmându-le în credință neclintită și în dragoste înflăcărată pentru Dumnezeu.
CREDINȚA ORTODOXĂ ESTE SINGURA CREDINȚĂ MÂNTUITOARE!

Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie, nu te vom tăgădui pe tine, credința moștenită de la Sfinții Părinți. În tine ne-am născut, în tine trăim și în tine vom muri. Și, dacă vremea ne-o va cere, de mii de ori vom muri pentru tine, urmând învățăturilor Sfinților Părinți, care ne-au arătat calea spre Împărăția lui Dumnezeu chiar cu prețul vieții lor.
Noi suntem chemați să păstrăm în toată curăția sfânta Ortodoxie lăsată nouă ca moștenire de Sfinții Părinți. Cu orice preț vom apăra credința ortodoxă, urmând învățăturilor dogmatice, Sfintei Tradiții și sfintelor canoane care au fost date la cele șapte Soboare Ecumenice și Locale ale Bisericii Ortodoxe. | Continuare »

Fiul-risipitorSfântul Ioan Gură de Aur
Cuvânt la Duminica Fiului Risipitor

„Aşa va fi bucurie in cer pentru un păcătos ce se pocăieşte” (Lc. 15. 7)

Omul nu trebuie să deznădăjduiască pentru păcatele sale, dar nici să nu fie leneş şi uşuratic la minte! Când noi ştim că suntem păcătoşi, nu trebuie nici să deznădăjduim, nici să fim uşuratici la minte şi leneşi, căci amândouă acestea ne-ar duce la pieire. Adică deznădăjduirea ne împiedică de a ne scula din căderea în păcate, iară uşurătatea minţii face, ca şi cei ce stau, să se poticnească şi să cadă. Aceasta, aşadar, ne răpeşte binele pe care îl posedăm, iară aceea, adică deznădăjduirea, nu ne lasă a ne elibera de relele sub care noi suspinăm. Uşurătatea minţii ne împinge iarăşi afară din cer, unde noi ne aflam, iară deznădăjduirea ne aruncă în bezna răutăţii. Dacă noi însă nu deznădăjduim, putem curând să scăpăm de această beznă. Socoteşte acum puterea amândurora, atât a uşurătăţii de minte, cât şi a deznădăjduirii!
Satana a fost la început un înger bun, clar fiindcă din capul locului a fost uşuratic la minte şi apoi a deznădăjduit, de aceea a căzut aşa de adânc, încât niciodată nu se va mai scula. Cum că el la început a fost un înger bun, învăţăm din cuvintele Sfintei Scripturi, unde se zice: „Văzut-am pe Satana ca un fulger din cer căzând” (Lc. 10, 18). Această asemănare cu fulgerul ne arată atât strălucirea cea dinainte a Satanei, cât şi repeziciunea căderii sale.
Pavel a fost la început un hulitor al lui Iisus Hristos, prigonitor şi vrăjmaş al credincioşilor. Dar pentru că nu a deznădăjduit după ce a cunoscut rătăcirea sa cea grozavă, de aceea el s-a făcut asemenea îngerilor.
Iuda dimpotrivă, dintâi început a fost Apostol, dar pentru că era uşuratic la minte, s-a lăsat smintit de păcat, şi s-a făcut vânzător al Domnului. Însă tâlharul cel de pe cruce, măcar că săvârşise aşa de multe păcate, nu a deznădăjduit şi de aceea a intrat în rai. | Continuare »

Sfântul Luca al Crimeei – Cuvânt în Duminica Fiului Curvar (1)

Fiul-cel-pierdut-19Astăzi am ascultat pilda lui Hristos despre fiul curvar. Această pildă adânc mişcătoare, luminată de dumnezeiasca lumină a dragostei, ne învaţă cât de nemăsurată este milostivirea şi atotiertarea lui Dumnezeu, cât de însemnată, neapărat trebuincioasă, e pocăinţa.
Fiul curvar era cel mai tânăr, şi de aceea slujeşte drept chip al tinereţii. Tinerii se abat adeseori de la calea dreaptă – şi iată că pe calea cea grea a pierzării a mers şi acest fiu mezin, care s-a plictisit în casa tatălui său, care a vrut să aibă libertate, a vrut să-şi rânduiască viaţa după bunul său plac.

El şi-a rugat tatăl să-i dea partea cuvenită din moştenire, iar după ce-a primit-o a plecat de la el într-o ţară îndepărtată. Acolo, în goana sa după plăceri şi veselie, a căzut grabnic pe calea pierzării; şi-a cheltuit averea cu femeile desfrânate şi cu beţivii, ajungând la deplină sărăcie şi foamete, aşa încât a fost nevoit să se apuce de păscut porcii. Flămânzind greu, s-ar fi bucurat să mănânce nutreţul porcilor, dar nici acela nu i se dădea, în privinţa duhovnicească a căzut cum nu se poate mai jos, ajungând la starea dobitocească, şi a început a trăi cu porcii în cel mai nemijlocit înţeles al cuvântului. Pentru tineret este foarte firească năzuinţa spre plăceri şi veselie, fiindcă el nu cunoaşte viaţa, nu înţelege toată asprimea ei. Mulţi tineri am văzut care, în goana lor după desfătări după o viaţă veselă şi îndestulată au zburat ca fluturii la lumină, la foc, şi şi-au ars aripioarele, şi au căzut în păcat, iar apoi şi în deznădejde. Această deznădejde îi face pe mulţi să nu mai întrezărească nici o lumină, nici un rost în viaţă, căci înainte vreme rostul vieţii era pentru ei restrâns la plăceri şi bucurii – aşa încât, simţind viaţa ca pe o povară, îi pun capăt sinucigându-se. | Continuare »

Mahrama_13Traian Dorz, versificarea

1. Fiul înţelept ascultă tot ce tatăl său l-învaţă,
dar cel hulitor n-ascultă de mustrare şi povaţă.

2. Prin a gurii roadă bună, parte vei avea de bine,
însă cei stricaţi au parte de-apăsare şi ruşine.

3. Cine îşi păzeşte gura, al lui suflet şi-l păzeşte,
cel cu buze prea deschise spre pierzare se grăbeşte.

4. Leneşul doreşte multe, totuşi mai nimica n-are,
dar cei harnici au de toate şi oricând pe săturare.

5. Cel neprihănit urăşte orice vorbă mincinoasă,
dar cel rău urât se face şi-a lui viaţă-i ruşinoasă.

6. Pe nevinovat oriunde curăţia îl păzeşte,
dar pe păcătos îl pierde răutatea ce-o trăieşte.

7. Unul face pe bogatul, deşi mai nimica n-are,
altul face pe săracul, ascunzând averea-i mare. | Continuare »