Predică la Botezul Domnului

Sfantul Nicolae Velimirovici

„Și se va arăta slava Domnului și tot trupul o va vedea
căci gura Domnului a grăit.” (Isaia 40:5).

În vremurile de odinioară, Domnul a făgăduit să vină şi să Se arate întru slavă mare. Oamenii au auzit aceasta dar au uitat ce se spusese. Dar Dumnezeu nu Şi-a uitat cuvântul Său, pentru că cuvintele Domnului sunt ca stâlpii de piatră care nu se pot nărui. Domnul a făgăduit că vine; şi iată, El nu a venit la vremea când noi aveam cel mai puţin nevoie de El, ci când nevoia noastră era cea mai mare. Dumnezeu a trimis un prooroc sau un înger în locul Său, la vremea potrivită. Dar când răul s-a înmulţit în lume atât de mult, că nici măcar un înger nu mai era în stare să-l ardă cu lumina sa, nici un prooroc nu mai avea putinţă să-l strâmtoreze prin cuvintele sale, atunci Dumnezeu Şi-a împlinit vechea făgăduinţă şi S-a arătat pe pământ. Dar cum a venit Dumnezeu în plină slavă? În smerenie şi ascultare de negrăit. Într-un asemenea chip în care îngerii Săi arătau mai strălucitori şi proorocii Săi mai măreţi decât El. Când s-au arătat la Iordan proorocul şi Stăpânul, proorocul a atras atenţia mai mult decât Stăpânul. Ioan Înaintemergătorul părea mai tainic şi mai mare decât Domnul Hristos. Domnul Hristos Îşi ascundea slava Sa şi măreţia sub două învelişuri groase: unul era trupul omenesc şi celălalt era smerenia. Aşa încât oamenii nici nu L-au băgat în seamă, nici nu L-au recunoscut, în timp ce ochii tuturor puterilor cereşti erau aşezaţi pe El mai mult decât pe întreaga lume zidită. Înveşmântat în trup adevărat şi în smerenie curată, Domnul Hristos a venit din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. (Matei 3:13).
Minunat este Dumnezeu întru lucrările Lui! Prin toate lucrările Sale, El ne învaţă smerenia şi ascultarea. | Continuare »

PRAZNICUL SPĂLĂRII ÎNTINĂCIUNILOR ŞI AL ÎNVĂLIRII ÎN HARUL DE SUS

Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr.1 / 1 ian. 1931, p. 1

Şi S-a pogorât Domnul în apele Iordanului şi a primit de la Ioan botezul, pentru a ne da nouă icoană la Sine chemătoare şi de dulce nădejde dătătoare că: precum Domnul în acea clipă spălatu-S-a de tot ce e pământesc şi omenesc şi îmbrăcatu-S-a în haina darului de sus, despre care a fost vestit prin cuvintele venind din cerul deschis: „Acesta e Fiul Meu cel iubit, întru care bine am voit, pe Acesta să-L ascultaţi!…”, aşa părtaşi ne facem şi noi aceluiaşi har, prin Botezul pe care şi noi toţi îl primim încă în pruncia noastră nevinovată.
Dar în vreme ce Iisus, Întruparea lui Dumnezeu, Şi-a păstrat – ca pildă dumnezeiască pentru noi toţi – acel har curat şi neumbrit măcar de vreo stricăciune omenească, noi îl umbrim, ba îl întinăm cu totul, îl lepădăm şi de Domnul ne depărtăm prin faptele noastre.
Spală, Doamne, din nou şi sufletele noastre în apele Iordanului Tău, ape ce şi astăzi curg în tot pământul şi care sunt: izvoraşele de lacrimi ale pocăinţei, care spală ca apele Iordanului… Şi ajută-ne apoi a rămâne şi noi curaţi, neumbriţi şi neîntinaţi, precum Tu ai rămas după Botezul Tău în Iordan, până la chemarea Ta de către Tatăl de-a dreapta Sa, în Cerul Său cel sfânt.

ÎN VECI NOI N-AM VEDEA

În veci noi n-am vedea pe Tatăl
când prin Hristos nu L-am privi,
căci focul Feţei Lui ne-ar arde
şi strălucirea-I ne-ar orbi.

Pe Dumnezeul Cel Ascuns
doar Singur Fiul L-a pătruns!
– De nu vrei să-L cunoşti prin El
în veci nu vei putea altfel!

Noi n-am putea-ntâlni pe Tatăl,
căci nimenea nu L-a-ntâlnit
decât prin marea mijlocire
a Unicului Fiu Slăvit.

Noi n-am putea în veci pătrunde
în locul arzător şi Sfânt
de n-ar fi Crucea Lui prin care
primit-am drept şi crezământ.

Cine-ar putea vedea pe-Acela
ca mii de sori mai strălucit,
Izvorul Slavei şi Luminii,
– scăpând nears şi neorbit?

O, slavă Ţie-n veci, Iisuse,
Mijlocitorul căii noi,
că-n Tine noi suim spre Tatăl
şi-L întâlnim venind spre noi!

Mărire Ţie, Tatăl nostru
şi-Atotputernic Dumnezeu,
că ne-ai unit cu Tine-n harul
cel mai uşor şi cel mai greu!

Traian Dorz, CÂNTAREA ANILOR

…încorporarea ereticilor în Biserică

din Mărturisirea de credința împotriva ecumenismului, făcuta de Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși din Grecia, în anul 2009

… Unica modalitate de restabilire a comuniunii noastre cu ereticii este proclamarea rătăcirii în ceea ce-i privește și pocăința, așa încât să fie o adevărată unire și pace; unire cu adevărul și nu cu rătăcirea și cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor în Biserică, acrivia canonică pretinde primirea lor prin Botez. „Botezul” lor anterior, savârșit în afara Bisericii, fără întreita afundare și ridicare a celui ce se botează în apa sfintită printr-o rugaciune specială și de către un preot neortodox, nu este botez.
Sunt lipsiți de Harul Sfântului Duh, care nu există în cadrul schismelor și ereziilor, și, prin urmare, nu avem nimic comun care să ne unească, precum zice Marele Vasile: „Cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii… cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au cazut”.
Pentru aceasta este netemeinică și nesigură noua încercare a ecumenistilor de a impune conceptia că avem botez comun cu ereticii, și pe inexistența unitate baptismală să susțina unitatea Bisericii, care există – chipurile – acolo unde există botezul. Însa cineva intră în Biserica și devine membru al ei, nu prin orice botez, ci prin singurul și unicul Botez savârșit de preoții care au Preoția Bisericii. (s.n.)

Episcopul LONGHIN, Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!, pg. 99-100

LA BOTEZUL DOMNULUI

Prin darul Botezului din râul Iordan, Mântuitorul Hristos a spălat păcatul strămoşesc şi a înnoit omenirea prin apă şi prin Duh. Acest dar al înnoirii şi naşterii din nou prin apa şi Duhul Botezului a trecut apoi asupra fiecărui om. Prin darul Botezului, fiecare om se spală de păcatul strămoşesc şi se naşte a doua oară pentru împărăţia lui Dumnezeu.
Trei lucruri ne spune Evanghelia că s-au arătat la Botezul Domnului în Iordan.
Întâia dată s-a auzit glasul Domnului: „Tu eşti Fiul Meu iubit”… A două oară s-a deschis cerul; şi a treia oară s-a pogorât Duhul în chip de porumb.
Aceste trei lucruri şi arătări se petrec şi la Botezul nostru. Darul Botezului ne dă şi nouă puterea să „ne facem fii lui Dumnezeu” (In 1, 12). Darul Botezului pogoară apoi şi peste noi puterea Duhului Sfânt: „căci sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre (Gal 4, 6). Şi, în sfârşit, Botezul ne dă şi al treilea dar: ne deschide şi nouă cerul şi împărăţia lui Dumnezeu, precum zice Apostolul Pavel: „De suntem fii, suntem dar şi moşteni”, şi moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu (Rom 8, 17).
Iată deci ce dar mare şi sfânt ne-a lăsat nouă Botezul Domnului din râul Iordanului. Dar să luăm aminte. Darul ce ni l-a lăsat Iordanul cere şi datorii de la noi. Dacă darul Botezului ne-a făcut „fii lui Dumnezeu”, apoi trebuie să şi trăim şi să ne purtăm ca fii [ai] lui Dumnezeu şi fraţi întreolaltă. | Continuare »

SF. IOAN BOTEZĂTORUL ŞI „IONII” DE AZI

E timpul sărbătorilor de iarnă. Sau, mai bine zis, e timpul petrecerilor de iarnă, căci, începând de la Crăciun, petrecerile se ţin lanţ.
Acum, pe la Anul nou şi Botez, este mai ales timpul când tot creştinul cu „ceva dare de mână” ţine să-i tragă câte un chef. Acum iarna este, mai ales, timpul când se îmbată oamenii de „ziua numelui”.
Au început-o „Nicolaii” cu Sf. Nicolae, au venit apoi „Vasilii” la Anul Nou şi pe urmă vine grosul „Ionilor” din ziua a doua de Botez.
Vai ce păgânătate şi batjocură este aceasta! Despre nici un sfânt nu spune Sf. Scriptură că ar fi fost iubitor de chefuri şi beţii – iar cei ce poartă numele lor, „Nicolai”, „Ionii”, „VasiIii” etc. se îmbată în numele lor.
În special, vai ce batjocoră cumplită i se aduce Sfântului Ioan Botezătorul. Sf. Ioan a fost un adevărat sfânt al înfrânării. Biblia ne spune că încă din pântecele mamei sale a fost prorocit ca unul ce nu va bea nici vin, nici băuturi îmbătătoare (Lc 1, 15). A trăit o viaţă întreagă aplecat în rugăciune şi înfrânare, hrănindu-se cu acride şi miere sălbatică.
Iar „Ionii” de azi? Beau, chefuiesc şi păcătuiesc de „ziua” acestui nume sfânt. Precum aşa de bine spunea acest lucru ostaşul Domnului Mihail Şandru din Mehadia, jud. Caraş, în poezia „Onomastica Ionilor”: | Continuare »

Dar pentru bine nu trebuie oare să sufere nimeni?

Erau primele zile din ianuarie 1948.
Într-un târziu se auzi mişcare pe coridor!
– Vine mâncarea, ziseră cei doi.
Şi, într-adevăr, la ei veni. La fiecare dintre ei gardianul le aduse câte un sufertaş cu mâncare caldă şi pâine. Mâncară şi dădură înapoi vasele goale.
Mult mai târziu uşa se deschise din nou şi gardianul, arătând spre mine, îmi zise:
– Tu ai castron şi lingură, mă? Vino, ia-ţi mâncarea!
– N-am, zisei eu, ieşind. Pe sală era un om cu haine vărgate, cu o găleată, plină până la jumătate cu fasole, în mână.
– În ce îţi iei mâncarea? Repede, că n-am timp! Ori rămâi nemâncat până mâine!
M-am uitat împrejur şi, nevăzând nimic, mi-am împreunat mâinile şi omul mi-a pus cu o cutie veche de conservă porţia mea de mâncare, în căuşul palmelor mele împreunate.
Şi astfel, direct cu gura, din palme, am luat prima mea masă de la Stat, de când venisem de pe front… | Continuare »

2 ianuarie – pomenirea Sfântului Serafim de Sarov

Sfântul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a născut în 19 iulie 1745. Părinţii săi, Isidor şi Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatăl lui era comerciant şi spre sfârşitul vieţii a început construcţia unei catedrale în Kursk pe care n-a apucat s-o mai vadă terminată. Fiul său Prochorus, viitorul Serafim, a rămas în grija mamei văduve care l-a crescut în credinţă.

După moartea soţului ei, Agatia Moshnina a continuat construcţia catedralei. Într-o zi, luându-l şi pe micul Prochorus cu ea pe şantier, acesta a căzut de pe schela turnului de clopote, de la o înălţime de şapte etaje. Băiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a cruţat viaţa acestui viitor astru al Bisericii. Îngrozită, mama a alergat la el şi şi-a găsit fiul nevătămat.

Tânărul Prochorus, înzestrat cu o memorie excelentă, a învăţat repede scrisul şi cititul. Din copilarie îi plăcea să participe la slujbele bisericii şi să citească atât Sfânta Scriptură cât şi Vieţile Sfinţilor împreună cu colegii săi de studenţie. Cel mai mult îi plăcea să se roage şi să citească Sfânta Evanghelie când era singur.

La un moment dat, Prochorus s-a îmbolnăvit foarte grav, viaţa lui fiind în pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis că îl va vizita şi îl va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil să sărute icoana după care acesta s-a vindecat imediat. | Continuare »

Tăierea împrejur

… Lucrurile tainice cu privire la Botez vin încă de la Avraam; de acolo vine rădăcina credinţei creştine. Avraam era de 99 de ani când a fost chemat şi ales de Dumnezeu şi a făcut Dumnezeu legământ cu el prin tăierea împrejur. I s-a dat ca legământ tăierea împrejur. Apoi Avraam i-a tăiat împrejur pe toţi ai casei lui. Îl avea pe Ismail de 13 ani şi la acea vârstă l-a tăiat împrejur. După un an de zile îl naşte pe Isaac. Dar înainte da a se naşte Isac, porunca era dată, căci Dumnezeu i a spus: „De astăzi înainte, orice copil de parte bărbătească ce nu va fi tăiat împrejur a opta zi să fie stârpit din popor, că a stricat legea”. Vedem aici o taină a lui Dumnezeu: tăierea împrejur începe cu cei maturi, dar apoi se aplică celor minori. Şi, începând de la Isaac, tot poporul ales s-a tăiat împrejur a opta zi. Toţi cei ce au rămas sub Legea lui Moise până astăzi se taie împrejur.
Sfântul Apostol Pavel zice: „Eu sunt iudeu din iudei. În ceea ce priveşte Legea, fariseu; eu, care am fost tăiat împrejur a opta zi”. Şi eu îi întreb pe cei de alte credinţe:
– De unde a ştiut el, la opt zile, că a fost tăiat împrejur?
– Pentru că era în practica Legii, răspund ei.
– Da? Pe aceea o recunoşti! Dar că Botezul se practică de două mii de ani în Biserica creştină, pe asta nu mai vrei s-o mai recunoşti! Nu vedeţi că sunteţi chinuiţi de satana, măi oameni buni? Nu vedeţi unde v-a adus satana, să tăgăduiţi o taină aşa de mare, Taina Botezului?
Tăierea împrejur a început cu cei maturi şi continuă cu cei mici, cu nou-născuţii. Exact aşa e şi cu creştinismul. | Continuare »

În această lună, în ziua întâia, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

De la Sfinţii Părinţi am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi şi să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână. Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc.

Căci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot aşa a binevoit să primească şi tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire. Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur? Şi al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînţelegători, care îl cleveteau că nu păzeşte sâmbăta şi că strică Legea.

Pentru aceasta, după opt zile de la naşterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa şi de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur. Şi a fost tăiat împrejur; şi I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Şi iarăşi întorcându-Se Domnul cu părinţii Săi acasă, a vieţuit omeneşte, crescând cu anii, cu Înţelepciunea şi cu harul, pentru mântuirea noastră.

Sinaxar 1 ianuarie

OMUL CEL MAI RĂBDĂTOR

Vorbirea fratelui Popa Petru de la o adunare din Bihor – revelion 1984

(…) [Atât de mulţi s-au rugat] pentru ca voi, în această noapte, să fiţi aici şi să puteţi asculta Cuvântul lui Dumnezeu, care-i viu şi care vă poate mântui sufletele voastre. Nu ne dăm seama acum ce prilej minunat trăim noi. Odată ne vom da seama poate, când n-o să-l mai avem. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca în această seară să fiţi aci, El a avut un plan cu noi şi cu voi. El n-a vrut numai până aici să veniţi, ci să ajungeţi în cer. În locul acela fericit despre care s-a spus.
Păstorii au ascultat. S-au dus şi L-au văzut pe Iisus. Fiindcă au ascultat. Dacă ei n-ar fi ascultat, nu L-ar fi văzut niciodată pe Domnul.
Aşa de puţină ascultare este astăzi pe pământ… Aşa de puţine suflete sunt ascultătoare… Nu mai ascultă nimeni de nimeni. Tinerii nu mai ascultă de cei bătrâni, elevii nu vor să asculte de profesori, copiii nu mai ascultă de părinţi, soţiile nu mai ascultă de soţi, soţii nu mai ascultă de soţii, ba până acolo [s-a ajuns] că chiar fraţii nu mai ascultă unii de alţii.
Dragii mei, păstorii au ascultat. Vrem noi să ajungem să L vedem pe Iisus? Haideţi să fim ascultători! Ce frumos e să fii ascultător în mijlocul unor neascultători! Cum străluceşte ascultarea ta ca o lumină în întuneric!
Magii L-au văzut pe Iisus fiindcă s-au ostenit şi au venit de departe. Câtă osteneală au depus ei ca să-L vadă pe Dumnezeu, să-L afle pe Iisus, să-L afle pe Mântuitorul lor cel drag! Dacă nu s-ar fi ostenit, oare ar fi ajuns ei vreodată să-L vadă pe Iisus? Niciodată! Numai fiindcă ei s-au ostenit în urma credinţei lor, [L-au văzut]. | Continuare »

COPILUL MEU

COPILUL MEU

Copilul meu cu suflet bun
şi-n ochi cu dulci lumine,
e Anul Nou,
să-ngenunchem
şi să te rogi cu mine…

…Iisuse Doamne,-n faţa Ta
genunchii mei s-apleacă
şi rugăciunea mea doresc
din inimă să-Ţi placă.

Îţi mulţumesc, Iisuse bun,
că-n fiecare clipă
ai fost cu noi şi ne-ai păzit
sub dulcea Ta aripă.

Că Mâna Ta ne-a ocrotit
în noaptea fără rază,
că Tu, Iisuse bun, ne-ai fost
atât de sfântă pază.

O, eu Te rog stăruitor,
cu umilinţă sfântă,
pe-ntregul nostru viitor,
Tu bine-ne-cuvântă.

Şi-n Noul An care-a sosit,
Iisuse bun, ne-nvaţă
pe Calea Sfântă să păşim,
prin sfânta Ta povaţă. | Continuare »

VORBIREA FRATELUI TRAIAN DORZ LA ADUNAREA DE REVELION 1988 DE LA SIBIU

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
După cum am spus la început, când nu eram nici jumătate din câţi suntem acum aici, sărbătorim în noaptea aceasta un prilej unic. De aceea, am dori din toată inima ca toată desfăşurarea mai departe a programului nostru să se facă sub acest gând şi în această atmosferă.
Sărbătorim în noaptea aceasta 65 de ani de la înfiinţarea Oastei Domnului. Într-o noapte ca asta, în noaptea de revelion a anului 1923, Părintele Iosif se afla aici om trimis de Dumnezeu cum era Moise în pustiul acela când i S-a arătat lui Domnul într-un rug aprins şi de-acolo i-a rostit o poruncă mare; şi, cu această clipă, a început o lucrare uriaşă de eliberare a unui popor întreg şi a multor altor popoare prin acest popor binecuvântat. Cam în felul acesta s-a petrecut, în noaptea de 1 ianuarie 1923, lucrurile şi aici cu Părintele Iosif, cum s-au petrecut în ziua aceea sau în noaptea aceea… Că, de fapt, noaptea se vede focul când arde şi când nu se mai mistuie… Aşa a fost şi în noaptea aceasta.
Şi, pentru că sunt foarte mulţi dintre noi care nu cunosc începuturile acestea, am dori din toată inima ca, mai ales voi, cei mai tineri, pe care Dumnezeu v a chemat în această Lucrare şi v-a sortit la o răspundere şi la o activitate sfântă în Lucrarea aceasta, să cunoaşteţi cum a început Lucrarea din care faceţi parte, cum a făcut Dumnezeu minunea şi revelaţia aceasta prin Părintele Iosif în noaptea de revelion a anului 1923.
Aici noi am alcătuit o lucrare care, cu ajutorul Domnului, va fi să ajungă cândva şi în mâinile altora… Dar am vrea acum, din multul material privitor la Lucrarea Oastei Domnului, să vă citim ceva din cele ce trebuie neapărat să le cunoaşteţi.
Cum am mai spus, sărbătorim în anul care vine, în 1988, multe evenimente importante din istoria Oastei.
Întâi, noaptea de revelion. În noaptea aceasta se împlinesc 65 de ani din noaptea în care Domnul a făcut cunoscut Părintelui Iosif să pornească Lucrarea Oastei Domnului. Atunci a pornit. | Continuare »

Sfântul Vasile cel Mare

1) Rugăciunea este cererea de bunuri, adresată de cei binecredincioşi lui Dumnezeu. Însă trebuie nu numai prin cuvinte să spunem rugăciunea, ci mai ales prin dispoziţia sufletească de rugăciune. Şi trebuie să ne rugăm tot timpul, în orice stare. Rastig-55Dacă stai la masă – roagă-te; mâncând pâinea, dă mulţumire Celui ce ţi-a dat-o; întărindu-ţi neputinţa trupului cu vin, pomeneşte-L pe Cel ce ţi-a dat acest dar pentru veselirea inimii şi pentru alinarea suferinţelor. Dacă a trecut trebuinţa de hrană – să nu înceteze pomenirea Binefăcătorului. Când îmbraci paltonul – mulţumeşte-I Celui ce ţi l-a dat; îmbrăcând hainele – măreşte-ţi dragostea către Dumnezeu, Care ne-a dat acoperăminte potrivite pentru iarnă şi vară, acoperăminte ce ne apără viaţa şi ne acoperă urâciunea. A trecut ziua? Mulţumeşte-I Celui ce ţi-a dat soare pentru împlinirea treburilor zilnice şi foc să-ţi lumineze noaptea şi să-ţi slujească la celelalte trebuinţe ale traiului. Noaptea să-ţi aducă alte îndemnuri la rugăciune. Când te uiţi la cer şi îţi îndrepţi privirea spre frumuseţea stelelor, roagă-te Stăpânului celor văzute şi închină-te celui mai bun Maestru al tuturor, lui Dumnezeu, Care pe toate cu înţelepciune le-a făcut (Ps. 103, 25). Când vezi că toată natura este cuprinsă de somn, iarăşi închină-te Celui ce prin intermediul somnului şi împotriva voinţei noastre ne dezleagă de neîntreruperea ostenelilor şi prin puţină odihnă ne conduce iarăşi la vioiciunea puterilor. De aceea nu toată noaptea să-ţi fie sortită somnului – nici să îngădui ca din pricina nesimţirii din vremea somnului să-ţi devină nefolositoare jumătate din viaţă; dimpotrivă, să-ţi împărţi vremea nopţii în somn şi rugăciune. Astfel te vei ruga neîncetat fără să-ţi închizi rugăciunea în cuvinte, ci prin tot cursul vieţii apropiindu-te de Dumnezeu ca viaţa ta să fie o neîncetată rugăciune.

2) La fiecare chemare spre rugăciune să răspunzi: gata este inima mea, şi până la ultima rugăciune să fii în dumnezeiască slujbă, socotind o mare pagubă a renunţa la rugăciune. Căci, dacă, atunci când guşti mâncarea pentru întărirea trupului tău, rămâi la masă până când îţi satisfaci trebuinţele şi, dacă nu este nevoie mare, nu pleci uşor de la masă, nu trebuie cu atât mai mult să rămâi până la sfârşitul mesei duhovniceşti şi să-ţi întăreşti sufletul cu rugăciunea? | Continuare »

Legământ

Veniţi, ostaşi, la rugăciune
ca în Ninive, mai frumos!
înaintaşii dragi să-mbune,
prin stăruinţă, pe Hristos.

Veniţi, dragi fraţi, cu pocăinţă,
din nou nălţând al Oastei steag,
cântarea de recunoştinţă
să se înalţe mai cu drag.

Veniţi, fraţi dragi, veniţi, să-ntoarcem
napoi la crezul nostru sfânt,
din lacrimi grele să ne toarcem
un nou şi veşnic legământ.

Că nu vom mai uita vreodată
al Oastei rost, şi drum, şi ţel,
nici prin ce jertfe-a fost nălţată
de naintaşi, nici în ce fel.

Că nu vom mai lăsa-n noroaie
al ei stindard, oricât de greu
şi-amar s-ar năpusti şuvoaie,
c-o să ne-ajute Dumnezeu!

Vlad Gheorghiu

traian-Dorz-web

…Om trimis de Dumnezeu, el a trăit poate cu sute de ani în avans faţa de generaţia sa. Era ca un munte care vedea departe înainte, peste toate muşuroaiele care erau lângă el sau înaintea lui. El a intuit adevăruri pe care nu numai cei din generaţia sa, dar poate că nici cei din generaţiile viitoare încă nu vor fi în stare să le poată cuprinde. Ca un descoperitor care vede continente noi acolo unde toţi contemporanii săi cred că este capătul pământului.
El n-a fost niciodată deznădăjduit şi niciodată exaltat. N-a vrut să fie nici stăpânul, dar nici robul nimănui, ci liber în Hristos, frate cu toţi, pentru a-l putea simţi fiecare lângă el, deşi era atât de departe înaintea tuturor. Necunoscând decât două stări: ori pierdut în păcat, ori mântuit în Hristos, el a redus toată propovăduirea Evangheliei la aceste două mari dimensiuni care, până la urmă, rămân singurele valabile în faţa vieţii, în faţa morţii, în faţa judecăţii veşnice. | Continuare »

Cruce şi stea

Vlad Gheorghiu

Uitate şi vechi şi pustii
s-a lumii soroace şi vremi,
nu-i lege pe care s-o ţii
şi nici pentru ce să te temi.

În temple se vând porumbei
şi focu-n altare s-a stins,
căci Jertfa nu-şi are temei
când ura pe toţi i-a cuprins.

…Ce gemete-n Rama se-aud!
Dar nimeni nu ştie acum
că ura Irodului crud
IUBIRII făgăşuie drum.

Că-n noaptea tenebrelor grea,
iubirea îşi nalţă un Semn
dând ieslei o cruce de stea
şi Golgotei una de lemn.

Haotica noapte sfârşind,
al legii nou rost s-a aflat,
lumina din steauă sfinţind
ce crucea de lemn a iertat.

Pe negura vremii de-acum,
drept Semn al iertării, pe veci,
stă Crucea. Te-ntoarce din drum
şi mergi pe-a iubirii poteci.

GROAZĂ

Traian DORZ, CÂNTĂRILE ROADELOR

Sunt fiinţe blestemate
şi sunt zile rele-n lume
că doar una
şi ajunge să distrugă mii de vieţi…
şi să lase-o nesfârşită urmă de nenorocire
şi să stingă bucuria pentru ţări şi pentru ani.
Chipul lor privit e-ntruna cu cutremur
şi cu groază,
numele, rostit cu scârbă
şi cu-nfiorare-n veci.

Astfel de fiinţi
sau zile
răspândesc nenorocire
şi naintea lor, şi-n urmă
pentru toţi pe unde trec.
Înainte: neliniştea prevestirilor de groază,
simţământul şi-apăsarea relei lor apropieri,
iar în urma lor: rămâne grozăvia cu cutremur
cât trăieşte rana,
golul
şi ruina ce-au lăsat.
Urma lor e urma fiarei care bagă spaima-n toate
şi de care chiar şi cele fără suflet se-ngrozesc.

Ele sunt nenorocirea celor către care vin
şi sunt ispăşirea celor peste care au trecut,
plăgi şi cangrene pe trupul Timpului
şi-al Omenirii
de la care cu cutremur amintirile se-ntorc…
Dumnezeule, ai milă:
să nu le-ntâlnim din faţă,
nici din urmă să ne-ajungă
niciodată, pe pământ!

ÎNCRDINŢEAZĂ-NE, IUBIRE

Încredinţează-ne, iubire,
că-n clipa-n care-am acceptat
să dăm un preţ de plâns ori sânge,
e tot aşa cum l-am fi dat,

C-atunci când acceptăm Lumina,
am şi ajuns sfinţiţi de ea,
c-odată noaptea biruită,
nu-i luptă să mai fie grea,

C-atunci când acceptăm calvarul,
am şi ajuns biruitori,
că cel ce-a-nvins în el viaţa,
e-nvingător de mii de ori,

C-atunci când acceptăm ocara,
nimica nu va mai fi greu,
vor curge pietrele, dar ochii
ni-i vom scălda în Dumnezeu.

C-atunci când acceptăm mormântul,
am şi ajuns nemuritori;
pot cât vor vrea să ne zdrobească,
noi şi suntem biruitori,

Că moartea acceptată vrednic
şi liniştit, şi curajos
e-o biruinţă şi-o cunună,
şi-o-mpărtăşire cu Hristos.

Traian DorzCântări Nemuritoare

Pe drum lung şi-ndepărtat

Traian DORZ

Pe drum lung şi-ndepărtat
Maica Fiul şi-a luat,
căci vrăjmaşii gând şi-au pus
să-L omoare pe Iisus.

Vino, dulce îngeraş,
să fugim de cel vrăjmaş
până trece vremea sa
şi răsplata-şi va lua.

Tatăl Sfânt L-a ocrotit
până-n locul pregătit
şi L-a-ntors în ţara Sa
când cel rău nu mai era.

Doamne, Tu pe-ai Tăi nu-i laşi
nimiciţi de-ai lor vrăjmaşi;
uneori i-nstrăinezi,
dar oriunde Tu-i veghezi.

Vremea greului trecând,
Tu-i vei izbăvi-n curând
Sus, în Sfântul Tău Lăcaş,
unde nu-i nici un vrăjmaş.

Traian DORZ, Hristos – Mărturia mea capitolul 32Traian-DORZ-060

Mai fi-va la Sfârşit o Judecată, cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie pe drept să-şi ia răsplată, cum a făcut, oricare dintre noi…

De la terminarea anchetei trecuseră aproape trei luni, fără ca noi să primim nici o înştiinţare de nicăieri. Toţi eram de părere că procesul a fost clasat. Desigur, cercetându-se cărţile noastre şi negăsinduse în ele nici un cuvânt duşmănos pe temeiul căruia să fim condamnaţi, ci numai adevăruri de credinţă recunoscute de Constituţia ţării, cuprinse în învăţătura Bisericii Ortodoxe şi a tuturor celorlalte culte creştine aprobate de lege, toţi credeam că ar fi nu numai o nedreptate, ci chiar o ruşine să ni se facă nouă proces pentru asta. De ce să se condamne la noi ceea ce este un drept recunoscut şi aprobat altora? Cărţile noastre, oriunde ar fi fost tipărite, nu erau dăunătoare întru nimic nici intereselor Statului, nici Bisericii oficiale şi nici altor culte sau persoane. Mai circulau prin ţară atâtea alte cărţi tipărite chiar şi în străinătate, cu un conţinut cu adevărat dăunător, fără ca nimeni să se sesizeze de acest fapt. Şi chiar cărţi la fel cu ale noastre mai erau destule în ţară şi autorităţile ştiau. Dar nicăieri nu fuseseră urmărite. Prin urmare, de ce să fie urmărite tocmai ale noastre? Orice minte cinstită ar fi gândit aşa. | Continuare »

Vlad Gheorghiu

În existenţa pământească a lui Hristos stă incontestabil tot rostul existenţei noastre.
Dumnezeu a plănuit crearea omului după chipul şi asemănarea Sa: „Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!» Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut“ (Geneza, 1, 26-27). Dar în fapt, iată, Biblia vorbeşte despre crearea omului doar după chipul lui Dumnezeu, omul urmând să dobândească asemănarea prin împlinirea voii lui Dumnezeu, prin propria voinţă, prin alegerea liberă a binelui, spre desăvârşirea sa, spre îndumnezeirea sa.
Dumnezeu lasă omului, dintr-o iubire necuprinsă cu mintea omenească, libertatea de a alege sau nu binele.
Omul însă, lipsindu-se singur, prin alegere proprie, de Binele propus de Dumnezeu, se alege cu ce lasă în urmă lipsa binelui. Adică putem spune: cu răul. Nu Dumnezeu a creat răul. Ci, omul, urmând propunerea Şarpelui, se frustrează de Bine, de Dumnezeu şi alege prin propria voinţă a urma celui rău. Căci Şarpele promisese omului că, mâncând din fructul oprit (adică neascultând de Dumnezeu), va ajunge mai repede să se asemene cu Dumnezeu, pentru că fructul acela era din pomul cunoaşterii binelui şi răului. Şi numai Dumnezeu cunoştea şi binele şi răul. Ca să ajungă omul ca Dumnezeu, după sfatul şarpelui, era suficient să mănânce din Pomul cunoaşterii:
„Iar femeia a zis către şarpe: «Roade din pomii raiului putem să mâncăm. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”
 Atunci şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul»“ (Facere 3, 2).
Viclenia diavolului a lucrat tocmai acolo unde se străduia omul să ajungă. La asemănare. Dar neascultarea l-a făcul pe om în loc să se asemene cu Dumnezeu, să se lipsească de Acesta şi să se asemene celui pe care-l ascultase.
Neascultarea primilor oameni a avut ca şi consecinţă moartea, în locul îndumnezeirii pentru care fusese creat. | Continuare »

A sosit Crăciunul!

Pruncul Iisus născut în iesle să vă lumineze drumul spre Ieslea mântuirii şi să vă dăruiască pentru totdeauna în inimi şi în familie pacea pe care o aduceau îngerii în Noaptea Naşterii, bucuria cerească pe care o vesteau păstorii pe la casele tuturor şi darurile pe care le-au adus magii: aurul credinţei, smirna ascultării şi tămâia rugăciunii.

Slăvit să fie Domnul Pruncuţ!