Suflet chinuit

Suflet chinuit de patimi, ce plângi fără mângâiere,
vrei să te ridici din boală, vrei să scapi, şi n-ai putere?
Suflet trist, legat în lanţul greu al multelor păcate,
nu mai plânge, este-un Doctor ce te vindecă de toate!
Suflet apăsat de patimi jos în pulberea ţărânii,
vrei să scapi?
Priveşte Crucea de pe vârful Căpăţânii!
Jertfa lui Iisus te spală şi te scoală din cădere,
numai cere-I îndurarea şi iertarea Lui o cere!

Vino, căci cu milă multă Domnul, Doctorul cel Mare,
peste-adânca ta durere lasă-adânca-I alinare.
Căci din câţi la El venit-au, îndurarea Lui s-o ceară,
pe nici unul,
niciodată,
nu l-a izgonit afară! (Traian DORZ)

Datoriile părinţilor către copii

Predică la Duminica IV după Rusalii

Voi, părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri spre mânie, ci creşteţi-i în învăţătura şi îndreptarea Domnului (Efeseni 6, 4).

I
Fraţilor, când legea Domnului nostru Iisus Hristos a pus femeia pe o treaptă de cinste, pe care n-o mai avusese până atunci, a făcut o faptă de cea mai mare dreptate. Dar odată ce a dăruit-o cu cinste, odată ce legătura dintre bărbat şi femeie a sfinţit-o, trebuia să meargă mai departe.
Când unirea bărbatului cu femeia este deplină? – Fără îndoială că atunci când e încununată de copii. Apoi, fraţilor, dacă legea noastră creştinească a ridicat din ruşine femeia, sfinţind legătura ei cu bărbatul, tot aşa a chezăşuit şi pentru copil o stare de cinste, ca unul ce are să ajungă om deplin. Învăţătura creştină cere ca omul să fie înfrumuseţat cu toate podoabele sufletului.
Dar înţelegeţi bine că nu poate să ajungă aşa când va fi om mare, dacă din copilărie nu-l vom învăţa şi nu-i vom sădi în suflet gândurile bune şi de folos. Dar asupra cui cade această datorie decât asupra părinţilor? Ei au însărcinare de la Dumnezeu pentru buna creştere a fiilor. Aceasta ne-o spune şi Sf. Apostol Pavel: Creşteţi-i în învăţătura şi îndreptarea Domnului. Din nefericire, deseori părinţii lasă pe fiii lor să ajungă nedrepţi, înşelători, şi pe urmă încep să se mire zicând, că de unde oare au înhăţat atâtea răutăţi? Aceasta este însă vorbă uşoară, pentru că datoria lor era să apuce înainte, să nu deschidă copiii ochii spre cele rele, sau, când îi vor deschide, ei să fie dinainte îndrumaţi spre cele bune.
Dar cât de puţini sunt acei care socotesc aceasta ca o datorie! Cei mai mulţi nu se îngrijesc decât să aibă copii, – încolo… ce-o da Dumnezeu! Dar lucrul acesta nu e deloc înţelept, fiindcă aici nu e vorba să ai copii mulţi, ci acei câţi îi ai, să-ţi fie buni. Ce folos vei avea de la mulţi şi răi? N-ai să doreşti mai degrabă să fie puţini şi buni? Se înţelege că mai mare merit este să ai mulţi şi buni, dar lucrul înţelept este să-i ai întâi buni şi apoi mulţi.
Ceia ce Biserica noastră ne învaţă despre creşterea copiilor e de aşa mare însemnătate, încât trebuie să ne adâncim tot mai mult într-însa, mai cu seamă că sunt mulţi care nu prea o bagă în seamă. | Continuare »

predica_de_pe-munte(…) Am mulţumit lui Dumnezeu în noaptea prin care am trecut că – deşi au fost foarte multe şi foarte iubitoare invitaţii: „Veniţi la noi, să odihniţi două sau trei ceasuri, să luaţi o bucăţică de pâine, că a trecut atâta timp de când ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi poate veţi fi flă-mânzi sau obosiţi”, au fost totuşi unii care au spus: „Somnul şi mâncarea le vom afla totdeau-na. De la ele am venit şi la ele ne ducem. Dar bucurie ca asta, un moment fericit în care să putem asculta şi să ne putem împărtăşi din Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu cu fraţii noştri nu totdeauna avem”.
De aceea ne-am bucurat din toată inima de astfel de suflete care, mai presus de toate, au preţuit hrana cea veşnică prin care omul trăieşte chiar şi trupeşte; căci Mântuitorul a zis: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Noi am făcut această experienţă. A trebuit să mergem în slujba lui Dumnezeu sau să răbdăm în chinurile lui Dumnezeu fără mâncare. Şi am constatat cât de adevărată este făgăduinţa lui Dumnezeu. Ne-am dus flămânzi şi ne-am întors sătui, fără să fi mâncat nimic. Ne-am dus obosiţi şi ne-am întors odihniţi, fără să fi dormit. Ne-am dus bolnavi şi ne-am întors sănătoşi, fără să fi întrebuinţat nici un medicament. Pentru că adevărat este cuvântul acesta: puterea lui Dumne-zeu satură nu numai sufletele noastre, ci şi trupurile noastre. Mântuitorul a spus odată într-o Evanghelie – şi v-aduceţi aminte, că este scris: „De ce vă îngrijoraţi atât de mult, puţin cre-dincioşilor? Uitaţi-vă la păsările cerului şi la crinii câmpului: nici nu torc, nici nu ţes; nici nu strâng în grânarele lor şi totuşi, vă spun: Tatăl vostru Cel Ceresc îngrijeşte de ele”. | Continuare »

Fericiţi voi, crini din vale
care nu vă-ngrijoraţi;
– în ce sfinte haine albe
sunteţi voi înveşmântaţi!

– Doamne, fă şi noi asemeni
curăţia s-o căutăm,
cu veşmântul mântuirii
sufletul să ne-mbrăcăm!

Fericiţi voi, corbii care
nu vă-ngrijoraţi întruna
numai să tot strângeţi hrană;
– Tatăl v-o dă totdeauna!

– Doamne, fă şi noi asemeni,
să căutăm întâi ce-i bine
şi-apoi ştim că celelalte
ne sunt date de la Tine. | Continuare »

N-AM PRIVIT LA CRINII

Traian Dorz

N-am privit la crinii câmpului de vară
ce nu-şi torc, Iisuse, nici nu-şi ţes veşminte,
ca văzând fiinţa cum le-o-mbraci Tu iară
să-nţeleg dojana şi să iau aminte!

N-am privit la corbii care n-au grânare
unde cu-ngrijire să-şi adune hrana,
ca văzând, Iisuse, cum le dai mâncare
şi luând aminte, să-nţeleg dojana…

N-am privit, Iisuse, ca să iau aminte
şi-azi sub grea dojană inima-mi tânjeşte…
– poate fi mâncare, pot avea veşminte,
vieţii mele, Doamne, altceva-i lipseşte!

Pe lângă Locurile Sfinte
din Nazaret ori Betleem,
ori Ghetsimani, ori Golgota
– noi şi-ale noastre le avem.

Avem şi noi atâtea locuri
în care s-au născut profeţi,
eroi
şi jertfe,
şi morminte
cu nume de un veşnic preţ.

Avem zidiri în care jertfă
ce-aveam mai scump am îngropat,
şi văi,
şi munţi,
şi cruci – cu nume
ce-n veci nu trebuie uitat.

*

Să ni le ştim!
Să ni le spunem
urmaşilor din fii în fii, | Continuare »

chemarea-primilor-apostoliPărintele Iosif Trifa, Despre pescuirea cea sufletească

Evanghelia acestei duminici ne arată cum i-a chemat Iisus la apostolie pe patru dintre Apostoli. Din pescuitori de peşti i-a făcut pescuitori de suflete. „Veniţi după Mine, le-a zis Domnul, la o pescuire mai minunată decât cea pe care o faceţi… Eu vă chem în marea cea largă a vieţii, unde veţi pescui suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu; în Numele Meu veţi arunca mrejele şi multe suflete veţi scoate din adâncul pierzării… Cei patru pescari au ascultat chemarea Domnului. Mai târziu, Domnul a alăturat la ei încă opt „pescuitori“ de suflete. Minunată pescuire sufletească au făcut aceşti doisprezece „vânători“. În istoria lumii nu se cunoaşte o altă aşa minune ca doisprezece pescari simpli să cucerească o lume întreagă pentru Evanghelie.
Alexandru Macedon a pornit odinioară cu o uriaşă armată, ce întuneca soarele, să cuprindă lumea; şi n a putut răzbi. Şi, iată, doisprezece pescari au cuprins-o fără să aibă nici putere şi nici ştiinţă lumească…
Taina acestei biruinţe este, înainte de toate, darul şi lucrarea Duhului Sfânt. Prin cei doisprezece Apostoli a lucrat puterea Duhului Sfânt; a lucrat prin ei Iisus Mântuitorul, prin darul şi harul Duhului Sfânt.
În al doilea rând, vine râvna Apostolilor. Iar în al treilea rând, această biruinţă a fost ajutată şi de râvna celor care au primit Evanghelia mântuirii. La începutul creştinismului, fiecare creştin era un mic apostol şi vestitor al Evangheliei. Evanghelia s-a vestit şi s-a dus de la om la om, de la suflet la suflet. | Continuare »

Cântarea lui Isaia (ISAIA 48, 16-21)

Apropiaţi-vă, veniţi la Mine
şi ascultaţi voi, toţi cei depărtaţi,
nicicând nu v-am ascuns a’ Mele taine,
din nou sunteţi de Domnul cercetaţi.

Aşa vorbeşte Domnul, tuturora,
Acela Care v-a răscumpărat:
Eu, Domnul tău, te-nvăţ ce este bine,
te-ndrept pe drumul cel adevărat.

O, dacă-ai asculta a Mea poruncă,
cum pacea ta ar fi ca un izvor
şi fericirea ta ca valul mării,
şi sufletul pe veci ţi-ar fi uşor.

Sămânţa ta ar fi cum e nisipul
şi rodul tău ar fi nenumărat,
din faţa Mea atuncea, al tău nume
în veci n-ar fi nici şters şi nici uitat.

Ieşiţi din mijlocul fărădelegii,
fugiţi de cei nelegiuiţi şi răi,
să ştiţi toţi pân’ la marginile lumii
că Domnul i-a răscumpărat pe-ai Săi.

Ai Lui, nicicând nu veţi tânji de sete,
căci prin pustiul unde-o să umblaţi
va face El s-aveţi belşug de ape…
– Veniţi, veniţi, voi, toţi cei depărtaţi.

Traian DORZ

Traian DORZ

Noi am aflat comoara ascunsă-n locul sfânt
când am primit chemarea, ca Levi de la vamă,
şi-am biruit în lupta dintre avânt şi teamă
când ne-am atins de Coasta Divinului Cuvânt.

Noi ne-am întors la ţărmuri cu luntrea grea de peşti
când mreaja, la Cuvântul Lui Sfânt, am aruncat-o
şi pacea conştiinţei deplină ne-am aflat-o
când ne-am predat deplinei trăiri dumnezeieşti.

Azi, noaptea ne-nfioară de-al Mirelui Sfânt dor
şi soarele ne spune de Faţa-I Strălucită,
şi şoaptele iubirii – de Nunta Fericită
la care-o să ne cânte al cerurilor cor.

O, veşnică Mireasă, etern Ierusalim,
cu Mielul al tău Templu, cu Mirele-al tău Soare,
suntem tot mai aproape de scumpa ta Intrare,
– trimite-un vânt prielnic, mai grabnic să sosim!

Despre nepăsarea în treburile credinţei

Predica la Duminica I după Rusalii

Fraţilor, Cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri (Matei 10, 33).

Cu acelaşi sunet plăcut şi plin de iubire, glasul Mântuitorului ne cheamă la Dânsul. El ne-a chemat spre fericirea vieţii şi neîncetat Biserica Sa ne strigă spre sarcina uşoară a învăţăturii Mântuitorului.
Dar ce deosebire între un timp şi altul! Sf. Apostol Petru, numai printr-o cuvântare, a adus cândva câteva mii de oamenii în staulul Domnului. De atunci timpurile tot au curs, s-au schimbat şi azi am ajuns la aceia că mulţi trăiesc fără să mai gândească că e un Dumnezeu pe lume şi sunt surzi la învăţăturile Evangheliei. Greutăţile de tot felul ale traiului zilnic nevoiesc pe omul muncitor să caute tot spre pământ pentru îndestularea trebuinţelor lui. El pierde deprinderea de a se mai uita spre cer şi, de la o vreme, se trezeşte că parcă nici nu mai înţelege graiul cerului.
Drept aceia vedeţi, fraţilor, că trebuinţele lumeşti înăbuşă pe cele cereşti. Dar starea aceasta nu e bună, pentru că viaţa trupului, fără viaţa sufletului, e viaţă de vită. Oamenii, trăind adunaţi pe o întindere de pământ, îşi duc zilele cu atât mai uşor, cu cât viaţa sufletească e mai întărită într-înşii. Asta îi face mai buni, mai îngăduitori, mai binevoitori. Îi face să rabde mai cu uşurinţă greutăţile şi nevoile traiului.
Viaţa trupească, fără aceea sufletească, înduşmăneşte mai mult pe oameni. Aţi văzut cum câinele, când mănâncă, sare la tovarăşul său. De ce? Fiindcă la dânsul nu-i viaţă sufletească.
Tot ca şi câinele, fraţilor, ajunge şi omul care trăieşte numai cu trupul. El nu vede decât nevoia lui şi îndată ce altul se apropie, îl urăşte. Cu cât se stinge viaţa sufletească, cu atât omul îşi pierde din omenia lui şi se apropie mai mult de dobitoacele fără cuvânt. | Continuare »