Traian Dorz, Cântări de drum
O, Tu mi-ai dat vederea
şi Tu mi-o ţii cât vrei
– dar Te-aş vedea pe Tine
chiar dac-ai să mi-o iei!
Tu mi-ai zidit auzul
– dar chiar şi fără el
Te-aş auzi grăindu-mi
în şi mai dulce fel.
Şi Tu mi-ai dat cuvântul
– dar chiar de-o să mi-l iai
aflare-aş să Te laud
un mai puternic grai.
Tu-mi dărui libertatea,
– dar chiar şi fără ea | Continuare »
Un împărat al Macedoniei, care a trăit cu mult înainte de Hristos, se spune că îşi tocmise un servitor care n-avea altă slujbă decât, în fiecare dimineaţă, să intre la stăpânul său şi să-i spună: «Adu-ţi aminte că vei muri!».
Şi, în fiecare seară, înainte de culcare, să-i spună la fel: «Ţi-ai adus aminte că vei muri?».
Desigur că un om care în fiecare dimineaţă se scoală şi îşi începe munca zilei sale cu gândul cel serios al morţii apropiate şi cu simţământul puternic al răspunderii pentru trăirea fiecărei clipe din ziua sa şi din timpul scurt al vieţii sale, acel om va avea grijă neîncetat spre a nu pierde nimic din viaţă, fără vreun folos.
Cine îşi aduce neîncetat aminte cât de scurtă este viaţa pe pământ,
cine învaţă să-şi numere bine nu numai anii, ci şi zilele,
acela va căpăta o inimă înţeleaptă (Ps. 90, 12).
Moartea este totdeauna cel mai serios lucru.
Nimeni nu râde în faţa morţii
sau în preajma ei! | Continuare »
Traian Dorz, Păşunile dulci
1. Cât de binecuvântaţi sunt şi vor fi veşnic acei oameni care fac totul să fie recunoscători pentru fiecare bine care li s a făcut! Acei care, pentru orice binefacere, vin cu recunoştinţă curată atât spre Dumnezeu, cât şi spre oameni.
2. Singurul temei pentru care putem cere şi putem nădăjdui binecuvântarea lui Dumnezeu este numai mila Lui. Pentru că nici bunătatea, nici iubirea, nici dărnicia Lui nu le merităm, din pricina împietririi şi răutăţii inimilor noastre. Cât de nerecunoscători suntem adesea pentru binefacerile Domnului…
3. Purtarea aceloraşi poveri este cea mai obositoare şi nesuferită greutate. Cine, în afară de iubire, le mai poate suporta?
Care inimă, care mâini, care răbdare, decât a mamei iubitoare, mai poate suporta zilnic povara vegherii, povara grijii, povara hranei, a curăţirii şi a purtării pe braţe? Şi a neascultării copilului ei? Cât de puţină recunoştinţă arătăm noi părinţilor noştri faţă de tot ce fac ei pentru noi!
4. V am purtat şi tot vreau să vă mai port. Până la bătrâneţile voastre Eu voi fi Acelaşi, ne spune Domnul. Care altă iubire decât a lui Dumnezeu mai poate vorbi astfel?
Iată atunci pentru ce trebuie şi noi să I răspundem la fel cu recunoştinţa noastră.
Nu frica morţii şi nu groaza iadului, şi nu spaima Veşniciei ar trebui să ne cutremure, – ci dragostea nebănuit de mare cu care ne a iubit şi ne iubeşte pe noi Dumnezeu în Hristos!
Şi lipsa noastră de recunoştinţă pentru aceasta. | Continuare »
Traian DORZ, din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 29-a după Rusalii
„Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după Chipul Celui ce l-a făcut.“ (Coloseni 3, 9-10)
Nu vă minţiţi unii pe alţii, spune acest sfânt verset, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu poftele lui…
Minciuna, ca şi celelalte păcate dinaintea ei, osândite în versetul de care am vorbit mai înainte, este şi ea unul din lanţurile de care se mai ţin încă multe suflete pe care satan le atrage astfel din nou spre iadul din care le eliberase Mântuitorul Hristos.
Minciuna „mică“, minciuna „nevinovată“, minciuna „de scăpare“, minciuna „de circumstanţă“, „de ocazie“, este un lanţ de care mulţi nu se mai pot lăsa nicidecum, până ce ajung la iad cu ea.
Pe mulţi îi prinzi cu ea în mână şi tot nu o lasă, deşi cunosc bine cuvântul că în Ierusalimul Ceresc nu va intra nici unul din cei care trăiesc în spurcăciune şi în minciună. În spurcăciune, înlăuntru şi în minciună, în afară… În orice fel de minciună. Şi de orice mărime a ei.
Iată una din minciunile din afară:
Era un „credincios“ care propovăduia în adunări mereu despre înfrânarea de la băutură, dar el acasă nu se lăsase de tot de pahar.
Într-o duminică după-masă, a vorbit la adunare foarte frumos despre dărnicia creştină, spunând cuvintele Mântuitorului: Cine are două haine să dea una celui ce nu are şi cine are mâncare să facă la fel (Lc 3, 11).
În ziua următoare, a venit la casa lui un frate sărac, iar sora, nevastă-sa, văzându-l cu haina zdrenţuită şi urmând îndemnul din predica soţului ei de ieri, a luat unul din costumele lui de haine şi i l-a dat fratelui lipsit.
Peste două zile, soţul i-a zis soţiei sale:
– Adu-mi costumul cutare, ca să mă îmbrac; trebuie să merg undeva.
Soţia i-a adus altul, nu pe cel pe care îl ceruse el. | Continuare »
Din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de la Săucani – octombrie 1980
Ne aducem aminte de cei zece leproşi pe care, la fel, Domnul i-a vindecat din una dintre cele mai cumplite şi mai cutremurătoare boli care pot exista pe lumea aceasta… (când carnea omului putrezeşte stând [el] în picioare şi umblând pe picioare). Şi când Dumnezeu i-a vindecat pe toţi zece şi numai unul s a întors să-I mulţumească.
Ce mult dorea Domnul să-i vadă pe toţi!
N-avea El nevoie de mulţumire, că El n-a făcut binele pentru mulţumire, cum nu face nici azi binele pentru mulţumirea celor credincioşi, a celor puţini care sunt credincioşi, ci îl face pentru toţi oamenii, chiar dacă sunt atât de mulţi care nu-I mulţumesc niciodată lui Dumnezeu pentru că pot să strângă din grădină sau din holdele lor sau pentru că la sfârşitul muncii pot să încaseze un salar bun.
Sau pentru atâtea binecuvântări!…
Sau pentru că li se naşte un copil sănătos…
Sau pentru că li se vindecă o vită bolnavă!
Sau pentru că sunt ajutaţi într-un ceas greu…
Sau pentru că sunt salvaţi de accidente şi nenorociri!
Sau pentru că, lucrând în locuri primejdioase, Dumnezeu face să nu li se întâmple niciodată o nenorocire!…
Sunt aşa de puţini care-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru astfel de stări şi, cu toate acestea, Dumnezeu e bun şi le dă tuturor – şi celor nemulţumitori, şi celor răi – binecuvântările şi binefacerile Sale, aşa cum spune în Evanghelie: „…ca să fiţi fiii Tatălui vostru Care este în ceruri, căci El face să cadă ploaia Sa şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi. Şi face să răsară soarele Lui şi peste cei buni, şi peste cei răi”. El face să se reverse binecuvântarea Sa şi peste cei mulţumitori, şi peste cei nemulţumitori.
Dumnezeu ne dă toate, pentru că El este bun, pentru că Dumnezeu este bun, pentru că îndurarea Lui e nemărginită. De aceea dă El toate binecuvântările. El nu aşteaptă cine ştie ce daruri, ce jertfe de mulţumire, dar de o lacrimă de recunoştinţă, de un cuvânt de mulţumire. Se bucură Domnul când le aduce fiecare dintre noi pentru binele pe care ni-l face El. | Continuare »
Traian Dorz
Mai orb ca cel fără vedere e omul cel fără de minte,
mai mut cel fără rugăciune ca mutul cel fără cuvinte.
Dumnezeule, ai milă de-orice om în stare grea,
dăruieşte-Ţi mântuirea celor care-s fără ea!
Mai rob e cel zgârcit şi lacom, ca cel în lanţuri şi zăvoare,
păcatu-n care te-nchizi singur e cea mai crâncenă-nchisoare.
Mai ciung ca cel fără de mână e omul fără dărnicie,
căci lipsa milei pentru alţii e cea mai tristă sărăcie.
Mai chinuit e-acel ce are o conştiinţă-mpovărată,
decât cel slăbănog trupeşte ce se târăşte viaţa toată.
Mai fericit cel ce pe Domnul Mântuitor şi scut îl are,
decât cel ce-ar putea să aibă întregul aur de sub soare.
Traian DORZ, din DOINA GOLGOTEI
Te rugăm, primeşte, Doamne,
mulţumirea ce Ţi-o dăm,
slava inimilor noastre,
care Ţie Ţi-o ’nălţăm.
Te rugăm, primeşte, Doamne,
mulţumirea ce Ţi-o dăm.
Cu recunoştinţă-adâncă
al Tău Nume lăudăm,
binefacerile Tale
fă nicicând să nu uităm…
cu recunoştinţă-adâncă
Numele să-Ţi lăudăm.
Fă ca-n mulţumirea noastră
cu un cuget bun să stăm,
ca să poţi primi curată
mulţumirea ce Ţi-o dăm;
fă ca-n mulţumirea noastră
cu un cuget bun să stăm.
Slavă şi mărire Ţie
din tot sufletul cântăm,
cu bunăvoinţă-ascultă
mulţumirea ce-Ţi ’nălţăm;
slavă şi mărire Ţie
din tot sufletul cântăm.
1. Hristos ne cere întâi inima şi numai după aceea ne cere slujba noastră. Cine face o slujbă fără inimă, acela este un slujbaş netrebnic şi va face o slujbă netrebnică, atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru semenii săi.
2. Unii au arătat, dar alţii n-au arătat încă ce poate face harul lui Dumnezeu prin cei ce-şi predau Lui toată inima lor. În fiecare loc unde citim în Cuvântul Sfânt ori suntem într-un loc sfânt, ori într-o adunare sfântă, aceasta este totdeauna cea mai dintâi şi cea mai puternică dorinţă şi cerere a lui Dumnezeu:
– „Fiule, dă-Mi inima ta!” Dă-Mi toată inima ta!
3. Inima omului are cel puţin trei compartimente – nu numai unul.
Primul compartiment este cel al cuvintelor, este conştientul omului. Partea aceasta mulţi o aduc la Dumnezeu şi în acest compartiment mulţi Îl primesc pe Domnul. Vorbesc despre El şi Îi promit multe, cu vorba.
4. Partea a doua a inimii, compartimentul din mijloc, este cel al gândurilor, este subconştientul omului. Partea aceasta la mulţi oameni este mereu închisă şi ascunsă, spre a nu se vedea ce se face acolo şi ce zace. Mulţi oameni îşi aduc la lumina Domnului vorbele lor, dar nu-şi aduc în faţa şi sub stăpânirea Lui cele mai multe din gândurile lor. În subconştientul multor oameni zac atâtea gânduri pe care omul nu le supune niciodată deplin lui Dumnezeu. | Continuare »
Traian Dorz, versificarea
1. Fiii mei, învăţătura unui tată ascultaţi-o
şi, luând aminte bine, cu pricepere urmaţi-o!
2. Căci eu numai sfaturi bune vă grăiesc; gândiţi la ele
şi nu-mi lepădaţi nici unii sfatu-nvăţăturii mele.
3. Căci atunci când eram încă fiu, la tatăl meu în casă,
fiul gingaş, fiul unic, lângă mama mea duioasă,
4. El mă învăţa atuncea şi-mi zicea: «Păstrează bine,
lângă inimă, cuvântul şi povaţa mea o ţine.
5. Dobândeşte-nţelepciunea şi priceperea, în toate,
nu-mi uita cuvântul gurii şi dintr-însul nu te-abate.
6. Nu-mi lăsa învăţătura – şi ea fi-ţi-va păzitoare,
s-o iubeşti oricând, căci dânsa te va ocroti sub soare.
7. Începutu-nţelepciunii: dobândeşte-nţelepciune
şi, cu tot ce ai, câştigă cunoştinţa celor bune.
8. S-o nalţi, fiul meu – şi dânsa înălţa-va al tău nume,
dac-o-mbrăţişezi, ea este slava ta, cât eşti pe lume.
9. Ea pe capul tău va pune fericita ei cunună
şi-o cunună-mpărătească drept podoabă o să-ţi pună.
10. Fiul meu, ascultă-mi glasul şi cuvântul meu îl ţine
şi-atunci anii vieţii tale vor fi mulţi şi plini de bine! | Continuare »
Traian Dorz, versificarea
Folosul temerii de Dumnezeu şi al înţelepciunii.
1. Fiule, să nu uiţi sfatul dat de-a mea înţelepciune:
ţine-n inima ta toate sfaturile mele bune!
2. Căci lungi-ţi-vor ele anii zilelor vieţii tale,
aducându-ţi multă pace totdeauna pe-a ta cale.
3. Nu te lase bunătatea, umblă cu credincioşie,
leagă-le la gât, pe tabla inimii tu ţi le scrie.
4. Şi-astfel căpăta-vei cinste şi o sănătoasă minte
şi la Dumnezeu în faţă – şi la oameni înainte.
5. O, încrede-te în Domnul, tu, din inima ta toată,
iar pe-a ta înţelepciune nu te bizui vreodată!
6. Recunoaşte-L în a tale toate căile sub soare,
căci El netede-ţi va face drumurile şi uşoare.
7. Nu te socoti tu singur înţelept – ci-n toate cele
teme-te mereu de Domnul şi te-abate de la rele.
8. Căci aceasta-ţi va aduce în tot trupul sănătate,
răcorire-ţi va aduce oaselor înviorate.
9. Să cinsteşti mereu pe Domnul cu-ale tale-averi cinstite
şi cu cele dintâi roade din venitul tău primite.
10. C-atunci din belşug grânarul fi-ţi-va plin
în orice vreme
şi-ale tale teascuri pline de belşug de must vor geme. | Continuare »
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
