b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la botezul de la Avram Iancu (Bihor) – noiembrie 1981

… În Evanghelia de astăzi se vorbeşte despre mântuirea unei fetiţe. Se vorbeşte despre un tată care s-a dus la Domnul şi L-a rugat pentru copilă. Câte mame, câţi taţi se mai duc azi la Domnul ca să se roage pentru copiii lor ca să vină Domnul să-i vindece, ca să nu moară şi ca să nu se piardă?
Copiii noştri, ai celor mai mulţi, merg la osândă, merg la păcat, merg la iad. Că balul şi păcatul, şi distracţiile lumeşti, şi felul deşert de vieţuire în care se trăieşte cu grămada – şi acum şi alte dăţi – sunt drumul sigur spre iad şi spre osândă.
Care tată se duce cu lacrimi la Domnul, să strige şi să-L roage pentru copilul său?
Care mamă, alarmată şi îngrozită de pierderea copilului său, strigă către Domnul: „Doamne, nu-l lăsa să moară!”?
Mai vorbeam şi astăzi şi am mai vorbit şi în alte dăţi… Mama se duce la biserică, se duce la adunare, dar înainte îşi pregăteşte fiica şi o trimite la joc, la bal… O trimite la păcat, o trimite la pierzare, o trimite la foc, o trimite la moarte, o trimite la iad… Gândiţi-vă ce faceţi şi ce răspundere aveţi înaintea lui Dumnezeu pentru copii. Unde ne sunt copiii noştri? Unde sunt fiii noştri? De ce în adunările noastre sunt numai bătrâni? De ce de cele mai multe ori la biserică merg numai bătrâni? Unde sunt ceilalţi?
Vine Domnul. Cuvântul Său este adevărat. Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi şi va despărţi pe fiii oamenilor cum desparte păstorul oile de capre. Şi va zice celor de la stânga: „Duceţi-vă, blestemaţilor…”; dar le va zice şi celor de-a dreapta: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui meu!”…
Dacă între cei de-a dreapta va fi mama sau tata… iar între cei de-a stânga vor fi copiii… ce mântuire va fi aceea pentru mama sau pentru tatăl care se mântuieşte pe el şi caută mântuirea lui, dar nu caută mântuirea copilului şi nu plânge şi nu-l roagă şi nu-i sărută picioarele, numai să-l aducă la Dumnezeu şi să nu-şi piardă sufletul şi să nu-l arunce în focul veşnic?
Un tată vine astăzi la Iisus!… | Continuare »

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz

… Tot ce au spus buzele Lui sfinte a fost numai adevăr. Buzele noastre mai şi mint uneori; mai spunem lucruri pe care nu le credem sau care nu sunt adevărate. Dar buzele Lui n-au spus decât ceea ce era adevărat. Şi de aceea a zis El: „Cerul şi pământul poate să treacă şi vor şi trece; dar cuvintele Mele nu vor trece”. Pentru că tot ce-a spus El este adevărat.
Aşa că, dacă a spus El: „Când doi sau trei vă veţi aduna, când douăzeci sau treizeci veţi fi adunaţi, când două sau trei sute veţi fi adunaţi, când două sau trei mii veţi fi împreună, Eu voi fi în mijlocul vostru, pentru că voi vă adunaţi în numele Meu”. El este aici. Să ştiţi şi să credeţi: Hristos este aici, în mijlocul nostru. Şi nu numai El, ci mii de duhuri slujitoare binecuvântate sunt. Şi nu numai duhuri bune; sunt şi mii de duhuri rele. Oriunde se adună credincioşii Domnului, acolo-i însoţesc îngerii Domnului, pentru că este scris: „El va porunci îngerilor Săi să te însoţească în toate căile tale”. Mai ales când mergi pe căile lui Dumnezeu, câţi îngeri ai Domnului te însoţesc! De-atâtea ori s-au pus piedici în calea noastră spre adunare, în calea noastră spre fraţi, în calea noastră spre biserică, în calea noastră spre facerea binelui. Cine a înlăturat piedicile? Cine a înlăturat vrăjmaşii? Cine a înlăturat accidentele şi nenorocirile din calea noastră? Acei îngeri binecuvântaţi cărora Domnul le-a poruncit să ne însoţească în toate căile noastre. Ei, acei care ne-au însoţit pe fiecare în calea noastră spre adunare sunt aici lângă noi.
O veche carte sfântă scrie: „Cel puţin doi îngeri însoţeşte totdeauna pe orice suflet care merge la auzirea Cuvântul lui Dumnezeu. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de revelion 1986, de la Sibiu

… Citiţi numai Evanghelia, să vedeţi cum dormea bogatul nemilostiv la uşa căruia era săracul Lazăr. Se desfăta în fiecare zi, mânca, se îmbăta şi se culca, până în clipa când l-a trezit moartea şi l-a aruncat direct în flăcările focului veşnic. Acolo s-a trezit. Şi-a ridicat privirile şi a-nceput să se roage – el, care nu învăţase să se roage, că nici părinţii lui nu-l învăţaseră rugăciuni. Nimeni nu-l învăţase pe el să se roage. Şi a crezut: „A… ce nevoie am eu de rugăciune? Aici e raiul, aici e iadul! Am ce să mănânc, am ce să beau, mă desfătez… nu-mi pasă mai departe. Asta este viaţa! Nu există altă viaţă”, a zis el; până-n clipa când l-a trezit moartea din această nebunie.
Şi spune: „A murit bogatul”… că moare şi bogatul odată. Cât de bogat să fie, odată moare. Cât de bine aşezat undeva să fie un om nepăsător de Dumnezeu şi îngâmfat, odată moare şi el. Şi s-a trezit atunci în focul veşnic şi şi-a ridicat ochii, şi a văzut că este viaţa în care el n-a crezut; a văzut că este raiul în care el nu crezuse. El crezuse viaţa lui de pe pământ, această înşelătoare, mizerabilă şi murdară viaţă, scurtă şi trecătoare… crezuse că asta-i raiul. Şi privea pe Lazăr cel sărac şi plin de bube de la uşa lui şi-a zis: „Asta-i: al meu e raiul, al lui este iadul. El e rânduit să fie în iad, eu, să fiu în rai totdeauna”. Ce vis nebunesc şi înşelător era şi ce somn era ăla în care dormea el!
Zice: „A murit săracul”… Moare odată şi săracul. Se sfârşeşte odată şi necazul celui care ştie numai suferinţă pe pământ. | Continuare »