Cei trei înviaţi de Domnul Hristos

Cei trei înviaţi de Domnul Hristos

Predica la Duminica a XX-a după Rusalii

Fraţilor, sfinţii Evanghelişti ne povestesc despre trei morţi care au fost înviaţi de Domnul Hristos. Întâia oară ni se spune despre o fată de doisprezece ani, fiica lui Iair, care a fost înviată în casa părinţilor săi; al doilea e un tânăr din Nain, care a fost întors la viaţă când era dus spre mormânt, însoţit de plânsetele mamei sale; iar al treilea e Lazăr, cel înviat a patra zi, după ce fusese înmormântat de-a binelea.
E un şir de trei fiinţe, pe care moartea pusese stăpânire. Dar Mântuitorul a alungat-o, chiar după ce ea se aşezase pe totdeauna în acele trupuri, odinioară pline de viaţă.
Fata abia murise, şi Domnul Hristos îndată o aduse în viaţă; tânărul din Nain zăcuse mai mult în ghiarele morţii, căci Mântuitorul l-a găsit când cel tânăr era dus spre îngropare; iar la Lazăr a venit Domnul după ce toate ale îngropării se sfârşiseră.
Trei morţi a înviat Domnul, şi la fiecare, ca şi cum ar avea să ne înveţe ceva, se arată câte ceva deosebit. Deosebirea este că unul murise mai de curând, iar alţii mai de mult. Fata era poate chiar caldă, Lazăr însă începuse a se strica sau, cum spune graiul Bisericii, a se preface în părţile din care e şi alcătuit, adică în ţărână.
Citind sau auzind noi de aceste lucruri, de care ni s-a pomenit şi azi în Sf. Evanghelie, prin povestirea învierii din morţi a tânărului din Nain, mintea ni se duce mai întâi la puterea Mântuitorului de stăpân peste viaţă şi moarte. Căci spune Sf. Apostol Pavel despre Domnul Hristos, că El a stricat moartea şi a scos la lumină viaţa şi nemurirea prin Evanghelie (II Timotei 1, 10). Dar Sfinţii Părinţi, adică bărbaţii mari şi curaţi de la începutul Bisericii creştine, ei, oamenii care mult mai mult decât noi stăteau cu gândul la învăţătura Domnului, au găsit în aceste învieri nu numai atâta, ci şi multe alte temeiuri pentru înţelepciunea omului. Ei, care în lucrarea Mântuitorului au văzut nu numai îndreptări pentru trupul omului, ci mai cu seamă pentru sufletul lui, au văzut şi în aceste învieri deosebite câte o parte ascunsă de învăţătură care se descopere numai celor ce cu viaţa lor şi cu mintea stau mai aproape de Domnul. | Continuare »

Pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria

Sursa: Sinaxar 1 Octombrie

Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile”. ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: „Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.

ACATISTUL Sfântului Acoperământ al Născătoarei lui Dumnezeu

acoperamantul-Maicii-DomnuluiÎn numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău.
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se Numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Părinților noștri și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1: Impărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului şi a pământului, care a venit oarecând la rugăciune la biserica din Vlaherne şi se ruga pentru cei din întuneric, acesteia, şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să grăim ţie: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!
Icosul 1: Mulţimea arhanghelilor şi a îngerilor, cu Inaintemergătorul, cu Teologul şi cu soborul tuturor sfinţilor, împreună cu tine, împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne şi ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântăm ţie:
Bucură-te, bunăvoinţa Tatălui celui mai înainte de veci;
Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului celui fără de ani;
Bucură-te, locuinţă umbrită de puterea Duhului Sfânt;
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngereşti;
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului;
Bucură-te, ceea ce eşti întâmpinată în văzduh de heruvimii cei cu ochii mulţi;
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă serafimii cei cu câte şase aripi;
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credinţă ne închinăm noi, neamul creştinesc;
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! | Continuare »

Datoria de a face binele e nemărginită

Datoria de a face binele e nemărginită

Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii

„De faceţi bine celor ce vă fac bine, ce dar este vouă, că şi păcătoşii aceiaşi fac… Ci voi iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi împrumut, nimic nădăjduind“ (Luca 6, 33-35).

Fraţilor, noi toţi ne plângem că oamenii sunt răi, fiindcă avem deseori prilejul să vedem că mult mai multă silinţă se desfăşoară pentru facerea răului decât a binelui. Însuşi Sf. Apostol Ioan spune că lumea toată e cufundată în cel rău (Ioan 5, 19), iar Sf. Apostol Pavel de asemenea zice: „răul zace în mine“ (Romani 7, 21). Deci doi din cei mai temeinici stâlpi ai creştinătăţii recunosc că în lume sunt mai multe rele decât bune. De aici, se vede, urmează îndemnurile lor cele stăruitoare către creştini, de a se feri de rele şi a face cele bune.
Cu toate acestea, fraţilor, nu se poate minţi că în marea mulţime a răului, sunt şi câteva grăunţe bune; între zilele lungi de amărăciuni, se pot găsi şi câteva clipe de mulţumire. Ar fi şi de neînţeles ca în lumea aceasta toate să fie rele, odată ce ea e ieşită din mâna lui Dumnezeu care este bun. De aceia şi Sf. Apostol Ioan mărturiseşte că noi suntem dintr-un izvor bun, şi astfel fiind, din fire suntem protivnici către răul care se află în lume. Noi suntem de la Dumnezeu, spune el, iar lumea întreagă e cufundată în rău (I Ioan 5, 19). Din pricina aceasta, cu toate că vedem atâţia făptuitori ai răului în mijlocul nostru, în omenire s-au găsit totdeauna câţiva buni care au ţinut înaintea ochilor celorlalţi icoana câtorva gânduri bune şi a unor învăţături trebuincioase pentru viaţă. Astfel, de bine de rău, în mijlocul unei omeniri nedrepte, s-au grăit uneori şi cuvinte drepte, şi s-au grăit chiar atunci când cei ce le spuneau erau urâţi şi batjocoriţi.
De aici urmează că vreme multă în urmă, chiar înainte de venirea Domnului Hristos, în omenire tot s-au aflat câteva învăţături despre purtarea oamenilor, iar unele chiar foarte bune până azi. În adevăr, cinstirea părinţilor, oprirea furtului şi altele sunt lucruri vechi, pe care puţinii buni, care s-au aflat pe lume, totdeauna le-au spus şi le-au învăţat. | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII A 19-A DUPĂ RUSALII

Părintele Iosif Trifa (Predica de pe munte; iubirea vrăjmaşilor)

„Ce voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi şi voi lor aşijderea“

Predica-de-pe-munte-Crimeea 1Ce pace, ce rai ar fi pe pământ când tot omul ar ţine această poruncă scurtă: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor aşijderea“ sau, cu alte vorbe: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face“. Dar oamenii nu ţin această poruncă, pentru că cei mai mulţi oameni poftesc să li se facă tot binele ce li se poate face, dar, în schimb, ei fac altora tot răul ce-l pot face. Ăsta-i un semn că inima oamenilor este bolnavă. Este un beteşug în inima oamenilor care pofteşte mereu tot binele de la alţi oameni, dar, în schimb, doreşte tot răul altora. Porunca Evangheliei nu se poate împlini până când omul nu-şi tămăduieşte inima bolnavă; şi această tămăduire n-o poate face un alt doctor decât Iisus Hristos şi primirea Lui. Inima celui care L-a primit cu adevărat pe Iisus, ca stăpân şi poruncitor în casa sufletului său, îi iubeşte pe toţi oamenii şi le face bine tuturor, prietenilor şi duşmanilor deopotrivă, pentru că Iisus „este iubire“ şi iubirea de oameni este semnul că cineva face parte din turma lui Hristos.
„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri…“ – zice mai departe evanghelia. | Continuare »

Când singură rămâi

Lidia Hamza

Când singură rămâi pe creanga vieții,
Tu frunza mea, iubirea mea de semeni,
Să nu te temi că vor veni nămeții,
Ce-a fost frumos în anii tinereții
Cu nicio toamnă nu va fi asemeni.

Nici vremea rece, tristă și ploioasă
Nu-i doar atât ce toamna duce-n pleoape,
Ci-i rodul strâns din munca cea voioasă
Și-i blidul cald ce-l pui la frați pe masă,
Cei de departe să ți-i simți aproape.

E primăvara plină de viață
Și ramura iubirii numai muguri,
Dar poate fi doar dulce dimineață
Ce nu știi de nu-ți pune-apoi în față
Furtuni, și ploi, și lacrime, și ruguri.

Dar vântul toamnei, cât ar fi de rece,
Nu bate până-i rodul în hambare.
De-a lungul verii, dragostea-și petrece
Atâtea brațe dragi pe unde trece
Și coace-n sânul ei numai cântare.

Iubirea mea de semeni, nu te teme!
A ta e pârga luptelor purtate,
A ta e toamna numai crizanteme
Ce nu se tem nicicum de reaua vreme,
Căci strălucesc pe frunți încununate.

„IUBIŢI PE VRĂJMAŞII VOŞTRI” (Mt 5, 44)

„IUBIŢI PE VRĂJMAŞII VOŞTRI” (Mt 5, 44)

Ioan MARINI

Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşi voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru din ceruri” (Mt 5, 43-44).
Aşadar, pentru a fi un copil al Tatălui ceresc, trebuie să-i iubeşti pe vrăjmaşii tăi. Greu le vine multora când aud această Evanghelie. „Una ca asta n-o pot împlini”, spune unul. „Asta-i prea de tot. Cine poate să împlinească această poruncă”, spune un altul.
Dar să nu uităm că Domnul nu ne-a dat nici o poruncă pe care să n-o putem împlini.
El n-a pus asupra noastră sarcini pe care să nu le putem duce. Iubirea vrăjmaşilor este o poruncă uşor de împlinit atunci când Îl iubeşti pe Dumnezeu.
A iubi înseamnă a trăi în Dumnezeu, Care este iubirea. Dumnezeu i-a iubit pe păcătoşi, dând pe Fiul Său pentru mântuirea lor. Iisus, la rândul Său, a iubit. În cea mai mare durere a Sa, când ura şi vrăjmăşia oamenilor i-au bătut cuie în mâini şi în picioare, S-a rugat: Tată! Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Lc 23, 24). Ura e oarbă, ea nu ştie ce face; a răspunde la ură cu ură înseamnă că şi tu eşti în întuneric, nici tu nu şti ce faci!
E greu să-i iubeşti pe vrăjmaşii tăi, e cu neputinţă pentru omul firesc, dar slavă Domnului că acest lucru se poate îndeplini de orice om care a gustat din darul iertării şi iubirii de pe crucea Golgotei.
Când eşti plin de iubirea Mântuitorului, nu mai încape ură în inima ta. | Continuare »

O, CREŞTE-MI IUBIREA

predica de pe munte 1O, creşte-mi iubirea în inima mea,
Iisuse, Iisuse, mereu Te-aş ruga!
Îmi umple cu harul pe care-l aştept
şi ochii, şi graiul, şi inima-n piept!

O, creşte-mi iubirea, Iisuse iubit,
să fiu de-a’ ei haruri deplin copleşit!
Revarsă-mi-o-n suflet cu val după val,
ca râul ce creşte de dă peste mal!

O, creşte-mi iubirea, Iubite Iisus,
în starea şi-n locul în care m-ai pus!
Să port pretutindeni belşugu-i de har
şi-a ei revărsare să n-aibă hotar!

O, creşte-mi iubirea cu rodu-i sfinţit,
chiar numai cu ură de-aş fi răsplătit;
să nu pot, Iisuse, trăi fără ea
– o, creşte-mi iubirea în inima mea!

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

MAI FĂRĂ SEAMĂN CA ORICE

1. Piedicile şi vrăjmaşii pe care Tu, Preaiubitule, mi-i pui în cale, nu sunt oare tocmai mijloacele prin care Tu îmi verifici dragostea şi credinţa mea faţă de Tine?
2. Nu din felul cum eu îmi întâmpin piedicile mele şi cum mă port în faţa vrăjmaşilor mei, îmi poţi Tu cunoaşte cel mai bine starea mea faţă de Tine?
Ba da!
3. Pentru că numai dacă eu pot ca pe piedicile mele să le întâmpin cu linişte, să le privesc cu hotărâre şi să le trec cu răbdare – Îţi dovedesc că, nu numai ştiu, dar şi fac voia Ta.
4. Şi numai dacă eu pot ca pe vrăjmaşii mei să-i primesc cu blândeţe, să-i privesc cu bunătate, să-i birui prin iubire – aceasta va arăta că am înţeles gândul Tău.

5. Şi că m-am putut ridica până la Duhul Tău.
6. Preaiubit Prieten al tinereţii mele, câtă nevoie mai am eu încă de maturizare! | Continuare »

Iubesc pe-ai mei

predica de pe munte 2Iubesc pe-ai mei cu-ntregu-mi suflet,
mai mult ca viaţa mea-i iubesc;
pentru iubirea lor, Iisuse,
suspin, mă rog şi mă jertfesc.

Iubesc fiinţele ce-n lume
cu-a mea fiinţă s-au unit,
purtându-le o neschimbată
iubire până la sfârşit.

Iubesc prietenii ce paşii
uniţi şi-i duc cu paşii mei
cu-o dragoste oricând în stare
să facă totul pentru ei.

Iubesc pe fraţii mei cereşte,
cum numai sufletu-mi iubesc;
de ei mă leagă pe vecie
un legământ dumnezeiesc.

Iubesc, ca pe ai mei, vrăjmaşii,
rugându-Ţi mântuirea lor
şi simt c-aş face pentru dânşii
mai mult de cât aş fi dator,

– Dar în iubirile acestea,
în toate-i un hotar ceresc,
o margine la care toate
se sting, se şterg şi se sfârşesc,

Numa-n iubirea Ta, Iisuse,
n-am nici hotar şi nici sfârşit,
pe Tine Te iubesc atâta
pe cât eşti Tu: Nemărginit.

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

Alte materiale la duminica a XIX-a după Rusalii

Dregătorul împăratului Areta – Traian DORZ

A nouăsprezecea duminică după Cincizecime – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Semnul văzut al iubirii Tale pentru noi  – Sf. Ioan de Kronstadt

Cuvânt la Duminica a XIX-a după Pogorârea Sfântului Duh – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! – Sf. Nicolae Velimirovici

Despre şi împotriva laudei de sine – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

Tu eşti legat de aproapele tău – Preot Iosif TRIFA

Credinţa şi dovezile – Paul Evdokimov

Port semnele lui Hristos – Traian Dorz

CE NE ÎMPIEDICĂ SĂ IUBIM? – Sf. Ier. Luca al Crimeei

Care este porunca cea mai mare? – Pr. Iosif Trifa

Care este cea mai mare poruncă din Lege? – Sfântul Nicolae Velimirovici

Iubirea aproapelui – Vlad Gheorghiu

 

SFINŢENIE – Traian Dorz

CÂT DE CURATĂ ÎNFLOREŞTE – Traian Dorz

Pescuirea minunată

Pescuirea minunată

Sfântul Nicolae Velimirovici

Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre cât de zadarnice sunt toate strădaniile omeneşti fără ajutorul lui Dumnezeu. Pe când apostolii lui Hristos pescuiau ca oameni, nu au prins nimic; dar când le-a poruncit Hristos să-şi arunce încă o dată năvoadele în mare, au pescuit atâta mulţime de peşte încât li se rupeau plasele.

Iată: În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret; a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi, urcându-se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi, şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile.

Ca şi în alte împrejurări, o mare mulţime de oameni se adunase să audă cuvântul lui Dumnezeu de pe buzele lui Hristos. Iar pentru ca toată lumea să-L vadă şi să-L audă, nici nu se putea găsi loc mai potrivit decât o barcă pescărească. Pe ţărm erau două; pescarii se îndeletniceau cu spălatul năvoadelor. Erau bărci obişnuite de pescuit, la fel cu cele care se folosesc şi astăzi pe lacul Ghenizaret. Barca în care S-a urcat Hristos era a lui Simon, cel care avea să fie Apostolul Petru. Domnul l-a rugat să depărteze puţin barca de mal şi, după ce Simon a depărtat barca, a început să înveţe mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. | Continuare »

TRĂGÂND MREAJA CU PEŞTII…

TRĂGÂND MREAJA CU PEŞTII…

„Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, pentru că nu erau departe de ţărm decât ca la două sute de coţi.“ ( Ioan 21, 8 )

Nimeni n-are voie să facă o lucrare a lui din Lucrarea lui Dumnezeu. Domnul nu i-a spus nici unuia dintre ucenici: „aruncă tu singur mreaja“, ci le-a spus tuturora: „arun­caţi toţi mreaja“. Nu fiecare o mreajă a lui, ci toţi împreună aceeaşi mreajă. Mai presus de orice altceva, Domnul Iisus a dorit să‑i facă pe ucenicii Săi să înţeleagă şi să trăiască marele adevăr al părtăşiei şi al unităţii, în dragoste şi smerenie.
Socotindu-L cu toţii pe Domnul Singurul Mai-Mare peste toţi, ei, fiecare, să se socotească pe sine însuşi ca cel mai mic dintre fraţi, ca robul tuturor. Colaborând fiecare cu toată puterea şi cu toată priceperea sa la Lucrarea lui Dumnezeu, nici unul să nu caute a‑şi face o lucrare a sa personală din ea, fără a ţine seama de ceilalţi.

Nici un mijloc în care să-şi urmărească scopuri fireşti ori ambiţii egoiste. Ci fiecare să-şi facă în aşa fel partea sa, încât această parte să se îmbine fericit cu a celorlalţi fraţi lucrători, iar întregul ei să arate că Duhul Domnului a făcut-o. Că toată plata pentru ea nu este în totul a nici unuia dintre ei, ci toată, în întregime, este a tuturor, adică a Duhului Sfânt, Care i-a ajutat s-o facă împreună.
Când Duhul Sfânt S-a pogorât peste ucenicii Domnului, trimis de la Tatăl de către Domnul Iisus, după cum făgăduise El, limbile de foc care s-au aşezat peste ei erau din acelaşi Foc şi de aceeaşi mărime. Fiecare din ei a primit în aceeaşi măsură revărsarea aceluiaşi Duh Sfânt. Nu s-a aşezat deasupra unuia o limbă de foc mai mare, iar deasupra altuia o limbă de foc mai mică.

– Voi toţi sunteţi egali, le-a spus Iisus Domnul şi Învăţătorul lor Sfânt. | Continuare »

Partea lui Dumnezeu în viaţa omului

Partea lui Dumnezeu în viaţa omului

Predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii
I
Fraţilor, în duminica trecută, am încheiat cu şirul Evangheliilor care se citesc de la Matei. În Duminica de azi, alt evanghelist a venit să ne arate cuvinte şi fapte de-ale Domnului Hristos. Acela a fost Sf. Evanghelist Luca. Deci după cum am ascultat până acum, duminică după duminică, povestirea vieţii Domnului, aşa cum a fost scrisă de unii evanghelişti, tot aşa, şi de acum înainte, să ascultăm povestirea aceleiaşi vieţi, în felul cum a fost scrisă de Sfântul Luca. În adevăr, cu toate că fiecare a scris despre aceiaşi viaţă a Domnului, nu toţi au scris la fel. Pe lângă părţile la fel pe care le au cu toţii, fiecare evanghelist are şi părţile sale deosebite. Asta înseamnă că de la fiecare învăţăm ceva nou, şi de aceia datori suntem să fim cu luare-aminte la cele povestite de fiecare deosebit.
Şi fiindcă din săptămâna aceasta am început a citi evanghelia după Luca, adică după cum a fost scrisă de Sf. Luca, firesc este să auzim unele lucruri iar de la capăt şi să privim viaţa Domnului Hristos de la început.
Aceasta şi este pricina pentru care azi aţi auzit citindu-se Evanghelia despre chemarea apostolilor, adică despre începutul lucrării Domnului Hristos printre oameni, când El se gătea de a-şi alege câţiva bărbaţi cu care să umble împreună pentru a împrăştia cuvântul dumnezeiesc.
II
Fraţilor, în cele citite azi în Sf. Evanghelie, am văzut cum Domnul Hristos a venit la marginea lacului Ghenisaret, sau Marea Galileiei, cum i se mai zicea; am văzut cum a fost îngrămădit de mulţimea care aştepta să audă din gura Lui cuvânt de învăţătură sfântă; cum Domnul a găsit pe apostolul Petru şi pe alţii, muncindu-se în bărcile lor cu uneltele pentru pescuit, cum apoi, s-a suit în barca lui Petru şi a început a învăţa poporul, lăsându-şi toţi lucrul lor şi ascultând cuvintele Domnului. | Continuare »

„Doamne, om păcătos sunt!”

Pescuirea_minunata_50Ce frumos se vede din Evanghelia de mâine ce mare lucru este adunarea Domnului! Când fratele Simon umpluse corabia de peşti, se cufunda corăbioara lui. El avea nevoie de ajutorul fraţilor. Fraţii săi erau aproape. S-au dus şi l-au ajutat. Ce mare lucru este să ai fraţi aproape! Şi, când te simţi cu greutate şi cu apăsare, şi cu necazuri, şi cu încercări la care nu poţi face singur faţă, apelezi la un frate. Pe câţi ne-au ajutat fraţii… şi pe câţi i-am ajutat şi noi… Câte surori n au fost ajutate de noi şi câte surori nu ne-au ajutat… Ajutaţi-vă unii pe alţii. Simţiţi-vă aproape unii de alţii, că nu ştii când vine ori o mare binecuvântare, pe care ai nevoie s-o împarţi cu ceilalţi, ori o mare povară, la care ai nevoie să te ajute ceilalţi. Ţineţi legătura unii cu alţii şi iubiţi-vă din toată inima. Dacă aţi iubit până acum adunarea şi v-aţi dus cu bucurie la adunare, de-aci încolo mai cu bucurie să vă duceţi! Să vă simţiţi totdeauna aproape ca apostolii: cei doi, de cei doi. Petru şi Andrei, de Iacob şi Ioan.
Dragostea lui Dumnezeu ne-a apropiat atât de mult şi a făcut să ne simţim aproape. Aveţi, sigur, fraţi şi surori şi trupeşti. Dar când sunteţi la o bucurie mare sau când sunteţi la un mare necaz, nu la fraţii trupeşti vă duceţi, chiar dacă sunt aproape. Vă duceţi la fraţii duhovniceşti, la surorile în Domnul. Şi acolo vă puteţi deschide inima cu toată puterea şi vă puteţi pleca genunchii la rugăciune, şi vă puteţi îmbrăţişa şi săruta pe lacrimi, fiindcă vă înţeleg şi îi înţelegeţi.
Asta este pentru noi adunarea. Să nu părăsiţi adunarea! Nici din lenevie. Nici când eşti bolnav. Să n-asculţi când spune boala: „Acuma nu mai poţi merge la adunare, că eşti bolnav”. Spune: „Nu, boală!”. Întreb pe Domnul: „Trebu¬ie să mă duc sau nu trebuie?”. Şi Domnul spune întotdeauna: „Du-te!”. Şi atunci nu ascult de boală. Ascult de Domnul. Mă duc bolnav şi mă întorc sănătos. Şi n-am luat nici un medicament. | Continuare »

„IEŞI DELA MINE, DOAMNE, CĂ OM PĂCĂTOS SUNT EU”

„IEŞI DELA MINE, DOAMNE, CĂ OM PĂCĂTOS SUNT EU”

Acum duminică avem la rând evanghelia cu chemarea la apostolie a lui Simon Petru şi alţi trei apostolii (Lc 5, 1-11).
Am tâlcuit această evanghelie pe larg în şcoala de la Oastea Domnului.
Să arătăm învăţătura cu chemarea la apostolie a Ap. Petru.
„Ieşi de la mine, Doamne, că om păcătos sunt eu” – a zis Simon Petru, căzând la picioarele Domnului. Ce adânc înţeles este în această cădere! Din această cădere s-a ridicat Simon Petru schimbat în apostol, în „vânător de oameni”.
Simon Petru arată prima condiţie a mântuirii noastre sufleteşti: recunoaşterea şi simţirea stării noastre celei păcătoase…
Simţirea păcatului, simţirea stării noastre celei păcătoase trebuie să ne aplece şi pe noi la picioarele Domnului, la picioarele Crucii, cu cuvintele: „Doamne, om păcătos sunt”. Numai peste această recunoaştere se pogoară darul iertării şi mântuirii.
Carul mântuirii sufleteşti are multe roţi care îl urnesc la drum, dar cea dintâi roată care trebuie să se mişte este: cunoaşterea, recunoaşterea păcatului, împreunată cu smerenia pentru păcat. A nu te smeri înseamnă a te pierde. Unii cad însăşi în greşeala de a se crede prea păcătoşi şi nu se pot mântui. | Continuare »

O, IATĂ, DOAMNE!

 

Text: Traian Dorz

O, iată, Doamne, noaptea întreagă m-am trudit,
dar luntrea mea e goală, nimic n-am pescuit!

Cu ce am să Te întâmpin când ai să-mi vii în zori
pe ţărmul mării mele şi-n luntre-ai să-mi cobori?

Cu fruntea asudată şi trupul tremurând
încerc şi-ncerc zadarnic de fiecare rând,

E marea agitată şi vântul mi-e contrar,
nădejdea-mi luminează din ce în ce mai rar.

… O, iată, Doamne, zorii – e vremea să Te-araţi,
mi-e inima mâhnită şi ochii-nlăcrimaţi!

Tu vii!… Şi luntrea-i goală, şi nu ştiu ce să spun
că, iată, înainte eu n-am nimic să-Ţi pun!

Dar când îmi vezi sudoarea şi trupul istovit
de nici un dar din lume n-ai fi mai mulţumit,

Căci când, cu toată truda, nu pot ce-am vrut, Iisus,
dorinţa de-a aduce e cum aş fi adus!

Alte materiale la duminica a XVIII-a după Rusalii

Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni – Sfântul Ierarh Antim Ivireanul

TRĂGÂND MREAJA CU PEŞTII… – Traian Dorz

Cuvânt la pescuirea minunată – Sfântul Ioan Gură de Aur

„Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit“ – Sf. Ier. Antim Ivireanul

Aruncaţi mreaja!… – Traian Dorz

„NU TE TEME, DE ACUM VEI VÂNA OAMENI”… – I. Tâlcuitor

BIBLIA ŞI VIAŢA – Traian Dorz

Despre pescuirea cea sufletească – Pr. Iosif Trifa

Oameni care „au lăsat totul“ – Părintele Arsenie Boca

„MÂNAŢI MAI ADÂNC!“ – Părintele Arsenie Boca

NOI AM AFLAT COMOARA – Traian Dorz

Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre – Părintele Constantin Galeriu

O, SUFLET CE TE-AFUNZI – Traian Dorz

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

 

 

Despre ce înseamnă a purta crucea

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

purtarea-crucii-5Zis-a Domnul: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia Crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va vrea să-şi mântuiască sufletul său pierde-l-va pe el; iar cine-şi va pierde sufletul său, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el. Că ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi şi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Că de cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele întru acest neam preacurvar şi păcătos şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri.“
Şi le zicea lor: „Amin grăiesc vouă că sunt unii din cei care sunt aici, care nu vor gusta moartea până când vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“. (Marcu 8, 34-38 şi 9, 1)

Ce mult spune această evanghelie! Ea cuprinde toată taina mântuirii noastre sufleteşti.
Dacă oamenii – zicea un învăţat creştin – ar pierde, din întâmplare, toate evangheliile, afară de una, sau dacă omului i s-ar permite să asculte numai o singură evanghelie, mântuirea încă n-ar fi pierdută; evanghelia cu purtarea crucii ar fi în stare ea singură să păstreze şi să vestească taina mântuirii noastre sufleteşti.
Să cercetăm cuprinsul acestei evanghelii. „Tot cel ce vrea să vină după Mine“. Iată acesta este începutul mântuirii. Să pleci pe urmele Domnului. Să pleci de bunăvoie, din dragoste şi dor de mântuire, pe calea mântuirii. Dar nu e lucru uşor a merge după Domnul. Condiţia cea dintâi o spune evanghelia: „Să se lepede de sine“. Cel ce vrea să plece pe urmele Domnului trebuie mai întâi şi mai întâi să se lepede de sine. Mare lucru este lepădarea de sine.
Într-o adunare restrânsă a Oastei, eu le spuneam odată fraţilor ostaşi că mântuirea noastră are trei mari duşmani.
– Ştiţi voi care-i cel dintâi din aceştia? | Continuare »

O, SLĂVITĂ CRUCE ASPRĂ

Inaltarea-Sfintei-Cruci-O, slăvită cruce aspră, simbol şi mijloc divin
al durerii şi-al izbânzii date jertfă mântuirii,
numai tu mă faci şi astăzi să-nţeleg prin ce preţ vin
liniştile conştiinţei şi luminile sfinţirii.

Tu-mi dai harul de-a-nţelege că al biruinţei nimb
nu-l ating decât prin jertfa cea mai naltă cu putinţă,
că suprema izbăvire pot s-o am doar dând în schimb
tot ce poate fi mai unic şi mai scump pentru-o fiinţă.

Că nu pot avea lumina cea de-a pururi pe deplin
decât când înving puternic toate nopţile din mine
şi când orişice nelinişti, care uneori mai vin,
nu-mi mai tulbură adâncul limpezimilor senine.

Dar, ca să rămân acolo nalt şi liniştit mereu,
ţine-mi totdeauna tare hotărârea despărţirii,
numai dezlegat de toate sunt unit cu Dumnezeu;
înfrângându-mi nimicirea, sunt deasupra nimicirii.

Traian Dorz, Cântările din urmă

VRĂJMAŞII CRUCII

A doua vorbire a fratelui Ioan Opriş de la nunta de la Goioasa – 25 septembrie 1976

fr ioan opris[…] Fraţilor dragi, permiteţi-mi să vă citesc şi câteva cuvinte din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Filipeni. Mă voi opri numai asupra unui verset sau două. Zice aşa la capitolul 3, începând cu versetul 13: „Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă. Dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte…”. Fratele meu, tu te arunci spre ce este înainte? Da, numai aşa poţi să te arunci spre ce este înainte: uitând cele din urmă. „…Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Hristos Iisus?”. Şi mai sus puţin, ne-a spus: „Pe toate le socotesc gunoaie, ca să-L câştig pe El, ţinta”. „Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi…” Ce gând? Să ne aruncăm în luptă!
„Şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel. Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi. Căci v-am spus de multe ori şi vă mai spun şi acum plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Iisus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.”
[Mă opresc] asupra versetelor 18 şi 19: „Căci v-am spus de multe ori şi vă mai spun şi acum plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos”. Abia de câteva zile am avut Înălţarea Sfintei Cruci, praznicul Sfintei Cruci. Şi despre Cruce s-a vorbit mereu şi se vorbeşte mereu. Şi acum, cuvintele acestea ne spun acelaşi lucru: „…sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos”. N-aţi vrea şi frăţiile voastre, şi eu, şi toţi… şi surorile, şi toţi să ştim care sunt vrăjmaşii Crucii? | Continuare »

EU ERAM COPIL, IISUSE

inaltarea_sfintei_cruciEu eram copil, Iisuse, glasul când Ţi-am înţeles,
drumul Crucii, drumul Crucii cum ai spus Tu l-am ales.

La-nceput, când era pace, calea plină de popor,
drumul Crucii, drumul Crucii era dulce şi uşor.

Dar când a venit furtuna şi-ncercarea, mai târziu,
drumul Crucii, drumul Crucii ajunsese-aşa pustiu!…

Crucea se îngreuiase, spinii sângerau amar,
drumul Crucii, drumul Crucii ajunsese un calvar…

Am căzut… dar mâna-Ţi dulce, blând, m-a ridicat în sus,
drumul Crucii, drumul Crucii mi Te-a arătat, Iisus.

Tu mi-ai arătat Golgota şi-nţelesul ei mi-ai dat,
drumul Crucii, drumul Crucii trebuia întreg urcat.

Crucea-i grea, dar ce înseamnă Tu mă faci să înţeleg.
Drumul Crucii, drumul Crucii fă să pot să-l sui întreg!…

Traian Dorz, Cântările dintâi

Poartă-ţi crucea pe care Domnul ţi-o dă

Părintele Iosif Trifa

Obişnuit, crucea care ne este dată se pare a fi totdeauna cea mai grea. Toţi zic: Ştim că trebuie să avem mâhniri şi necazuri în lume, dar ceea ce sufăr eu nu mai suferă nimeni. Orice altă cruce e mai uşoară ca aceasta.
Dar Domnul a hotărât totul înainte. El a hotărât şi crucea noastră. Noi nu suntem stăpâni, ci trebuie să fim copii ascultători.
Fratele meu, gândeşte-te că ai fi primit dreptul să-ţi alegi tu crucea pe care trebuie să o porţi. O, numai atunci ai putea vedea cât de greu este să alegi!
Vrei să îţi alegi boală? Te rog nu răspunde îndată da. Eu ştiu ce este boala şi nu o voi lăuda.
Atunci, sărăcie? Grea cruce este şi aceasta. Căci nu este fericire a nu şti seara ce vei începe dimineaţa viitoare, pentru ca să-ţi poţi câştiga traiul vieţii. Să trăieşti din mila oamenilor nu este o fericire.
Sau îţi alegi ocară şi defăimare? Acestea zdrobesc inima chiar şi a unui om puternic. Ori vrei boala sau pierderea celor pe care îi iubeşti? „Doamne fereşte!“ – vei zice tu.
Dacă ai primi astfel dreptul să-ţi alegi tu crucea, ai păţi ca acei părinţi care au fost rugaţi să dea unul din cei zece copii pe care îi aveau.
| Continuare »

De-ai lua pe umăr crucea

 

DE-AI LUA PE UMĂR CRUCEA

De-ai lua pe umăr crucea, după Domnul de-ai porni,
fericire, fericire nici nu ştii câtă-ai găsi!

În a’ vieţii clipe grele, când din greu ai suspina,
mângâiere, mângâiere nici nu ştii câtă-ai afla!

De-ai zăcea zdrobit în chinuri, te-ar scula şi sprijini,
alinare, alinare ne-ncetat ţi-ar dărui.

Iar de-ai fi stăpân pe lume şi pe aurul din ea,
bucuria, bucuria ce-ţi dă crucea n-ai avea.

Vino, ia-ţi pe umăr crucea şi-L urmează pe Iisus,
veşnicia, veşnicia îţi va fi lumină Sus.

Dacă voieşte cineva să vină după Mine

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Torceşti – 29 iulie 1984

Purtarea-CruciiMântuitorul a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, aceluia îi spun ce trebuie să facă. Cel dintâi lucru este să se lepede de sine, să-şi ia crucea lui în fiecare zi şi să Mă urmeze. Şi unde voi fi Eu, acolo va fi şi ucenicul Meu”.
Deci, cel dintâi lucru pe care îl cere Domnul este lepădarea de sine, adică naşterea din nou. Omul cel vechi trebuie să se prăbuşească la picioarele Domnului. Omul cel orb în păcate, cel surd în neascultare, cel îngheţat şi mort în felul deşert de fărădelege în care se trăieşte obişnuit în păcatul lumesc, acela trebuie să moară şi să se nască un om nou, care v-a fi vrednic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Aceste lucruri sunt aşa de cunoscute! Sfânta noastră Biserică, printre Tainele sale, are Taina Pocăinţei. Taina Pocăinţei asta este: naşterea din nou, lepădarea de sine, întoarcerea la Dumnezeu şi începutul unei vieţi noi.
Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu că acest cuvânt se spune răspicat acum. Şi dovada că au fost suflete care au ascultat de acest cuvânt şi au trecut prin această minunată transformare este şi faptul că noi suntem aici adunaţi acum în număr aşa de frumos, mărturisind acest lucru şi prin dragostea faţă de Dumnezeu, şi prin adorarea faţă de Mântuitorul nostru, şi prin ardoarea cu care sufletele noastre ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. Prin lacrimile care ne umezesc ochii noi dovedim că această minune s-a făcut în viaţa noastră şi că am trecut prin această minune a naşterii din nou, care ne-a deschis ochii să vedem o altă realitate: lumea cea nouă şi minunată a Împărăţiei lui Dumnezeu, care îl transformă pe om şi îl face un om nou, un om vrednic, un om destoinic, un om harnic, un om cinstit, un om respectuos, un om demn, un om superior, un om vrednic de cinste, de respect, de demnitate în faţa tuturor, care prin viaţa lui dovedeşte că este cu adevărat nou şi cu adevărat superior. Asta o face Hristos în viaţa noastră în clipa când ne întoarcem la El. Şi numai cine a ajuns în felul acesta dovedeşte că a trecut prin naşterea din nou, adică prin acea lepădare de sine care înseamnă moartea păcatului şi învierea credinţei.
Domnul Dumnezeul nostru să ne binecuvânteze pe noi toţi cu împlinirea acestui lucru, pentru că aceasta este, pentru noi, cel dintâi pas şi garanţia că într-a¬devăr facem parte din Biserica cea Vie a lui Hristos, care, în clipa venirii Lui, v-a fi luată cu El ca o mireasă cu mirele ei. | Continuare »