O sfeştanie românească la râul Iordanului

Botezul-Domnului_pr-Arsenie-boca-draganescuPreot Iosif TRIFA, Pe urmele Mântuitorului
Însemnări din călătoria la Ierusalim

Automobilele se pregătesc să plece cu noi spre Iordan, la locul unde S-a botezat Mântuitorul. De la Marea Moartă până la locul unde S-a botezat Mântuitorul în râul Iordan, e o cale cam de 4-5 kilometri. Plecând într-acolo cu automobilul, folosesc parcursul acestui drum ca să spun unele amănunte despre râul Iordan.
Râul Iordan izvorăşte din munţii Libanului, dintr o stâncă de granit cu un izvor vestit de mare. În calea sa primeşte apoi şi alte izvoare şi văi. Trece, după aceea, prin Lacul Tiberiadei (Marea Galileii), şi de acolo o ia apoi în jos, pe sub Muntele Taborului, spre Marea Moartă (vezi harta de la pag. 25). Cu totul, râul Iordanului face un drum de peste 300 de kilometri, cu toate că, în linie dreaptă, această curgere abia ar fi pe jumătate. Lungimea o fac cotiturile cele multe ce le are Iordanul. De la Lacul Tiberiadei până la Marea Moartă, Iordanul face o cale de 104 kilometri şi, în această cale, coboară 200 metri, adică o coborâre foarte mare, la fiecare kilometru câte 2 metri de coborâş. Această cădere face ca râul Iordan să fie un râu foarte repede curgător.
„Repejunile Iordanului“, de care vorbesc cântările bisericeşti, de fapt sunt aievea, căci râul Iordan curge cu mare repeziciune. În cea mai mare parte, Iordanul curge printre stânci şi locuri stâncoase. Se varsă în Marea Moartă. Însă în vremile biblice, înainte de pieirea Sodomei şi Gomorei, Iordanul curgea înainte, până la Marea Roşie, şi pe locul unde e azi Marea Moartă era o câmpie frumoasă şi bogată ca un paradis, udată fiind de apa Iordanului. Poate tocmai acest belşug i-a făcut pe cei din Sodoma şi Gomora să uite pe Dumnezeu, căci aşa e omul, din ce e mai sătul şi mai îmbuibat, uită mai mult pe Dumnezeu. (…)
Ne apropiem de Iordan. O lume pustie se întinde de jur-împrejurul râului sfânt. Pământul e nisipos şi spălat de apele de iarnă, când Iordanul se revarsă peste locurile de şes. Pe multe locuri ţărmurii Iordanului n-au nici un fel de vegetaţie, ci numai pământ sterp şi stâncos, însă pe cele mai multe locuri Iordanul e înconjurat cu o desime de fel de fel de plante şi arbori. Locul unde S-a botezat Mântuitorul încă e înconjurat cu astfel de desime. Mai în sus, spre Galileea, împrejurul Iordanului e pământ mănos şi cultivat. | Continuare »

[La 92 de ani de Oaste]

„…La aceasta ţin să fac o mărturisire – scria el [părintele Iosif TRIFA] în vremea aceea când unii doreau să vină cu anumite schimbări în mersul Oastei; sunt dator faţă de Domnul meu Iisus Hristos să fac o mărturisire:
Din felul cum s-a pornit şi din felul cum s-a dezvoltat mişcarea Oastei Domnului, se vede clar şi lămurit că această Mişcare nu a venit de la oameni, ci a venit de Sus, de la Domnul. Eu n-am fost în această Mişcare decât un vas umil şi slab de care S-a folosit Domnul în Lucrarea Sa. Când s-a început mişcarea Oastei, eu însumi nu-mi dădeam seama despre ce va fi mai departe. Gândul acestei mişcări a venit de sus, într-o noapte de Anul Nou, în clipele unei rugăciuni. În aceste, clipe Duhul Sfânt a plămădit Lucrarea Domnului: a sădit grăunţul de muştar din care urma să iasă pomul cel mare de azi.
Eu însă n-aveam cunoştinţă despre planul acesta. Eu n-aveam nici un plan mai mare, de viitor, cu mişcarea Oastei şi nu făcusem cu nimeni vreun plan pentru mersul acestei mişcări. Pentru mine, Oastea era o mişcare pe care o pornisem la drum într-o clipă de însufleţire venită de Sus… Foto-009La început, această Lucrare era o mică lumină venită de Sus, ce părea gata să se stingă. Un an de zile am stat cu mişcarea Oastei abia având pe lângă mine vreo zece ostaşi… Părea că încercarea se va stinge şi mă rugam Domnului să nu mă lase de ruşine. Dar Domnul a avut grijă de Lucrarea Sa. Mişcarea a început a prinde putere şi eu am început să primesc de Sus foc ceresc cu care să aprind sufletele oamenilor. Şi harul a tot prisosit – până am ajuns aici. Ţin deci să o spun cu apăs: Oastea Domnului este a Domnului şi Conducătorul ei Cel Nevăzut este Domnul, Cel Care a pornit-o la drum.“ (…)

Atenţie, scumpii mei fraţi ostaşi!… Vrăjmaşul cel mare al mântuirii noastre şi al Domnului nostru este un mare şiret. El are o mulţime de slujitori ai lui care umblă mereu cu vicleşug, să ne fure solia cea adevărată ce ni s-a trimis de la început şi să ne facă să ne abatem din drumul mers de „curierul” Domnului, care ne-a adus-o. Atenţie mărită, scumpii mei fraţi ostaşi! Nu-i urmaţi pe cei care vor să vă ducă spre alte „poziţii”, spre alte locuri, spre alte destinaţii! Urmaţi patrula cea adevărată care vă îndrumă să luptaţi şi să apăraţi acolo unde Domnul v-a aşezat de la început.
Începem cu „omul” şi mereu sfârşim cu „Lucrarea”. Pentru că istoria acestui om al lui Dumnezeu s-a contopit deplin cu istoria Lucrării pe care Dumnezeu a făcut-o prin el. Toată fiinţa şi personalitatea lui s-a întins, s-a lărgit, s-a multiplicat în mii, în zeci de mii, în sute de mii de exemplare duhovniceşti… S-a prefăcut într-o însufleţire, într-o atmosferă, într-un „specific” duhovnicesc şi evanghelic unic, între hotarele căruia se desfăşoară o viaţă şi o mărturie tainică şi binecuvântată. El s-a contopit cu Lucrarea Oastei, ca şi Hristos cu Biserica Sa.

Un foc ceresc încălzeşte această Lucrare tainică. Un vânt ceresc o poartă. O putere cerească o apără şi un destin ceresc o urmăreşte.
Nici un vrăjmaş n-o poate nimici, pentru că ea stă sub binecuvântarea dumnezeiască şi nici un prieten n-o poate scăpa de prigoniri, pentru că ea stă sub o profeţie divină…
Nici un nelegiuit nu-i poate pune cătuşe, pentru că Hristos a făcut-o slobodă. Şi nici un legiuitor nu-i poate da slobozenie lumească, pentru că ea este roabă a lui Hristos. | Continuare »

Anul jubiliar 1988, la sărbătoarea de 65 de ani ai Oastei Domnului

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de revelion 1988 de la Sibiu

Traian_Dorz_01În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
După cum am spus la început, când nu eram nici jumătate din câţi suntem acum aici, sărbătorim în noaptea aceasta un prilej unic. De aceea, am dori din toată inima ca toată desfăşurarea mai departe a programului nostru să se facă sub acest gând şi în această atmosferă.

Sărbătorim în noaptea aceasta 65 de ani de la înfiinţarea Oastei Domnului. Într-o noapte ca asta, în noaptea de revelion a anului 1923, Părintele Iosif se afla aici om trimis de Dumnezeu cum era Moise în pustiul acela când i S-a arătat lui Domnul într-un rug aprins şi de-acolo i-a rostit o poruncă mare; şi, cu această clipă, a început o lucrare uriaşă de eliberare a unui popor întreg şi a multor altor popoare prin acest popor binecuvântat. Cam în felul acesta s-a petrecut, în noaptea de 1 ianuarie 1923, lucrurile şi aici cu Părintele Iosif, cum s-au petrecut în ziua aceea sau în noaptea aceea… Că, de fapt, noaptea se vede focul când arde şi când nu se mai mistuie… Aşa a fost şi în noaptea aceasta.

Şi, pentru că sunt foarte mulţi dintre noi care nu cunosc începuturile acestea, am dori din toată inima ca, mai ales voi, cei mai tineri, pe care Dumnezeu v‑a chemat în această Lucrare şi v-a sortit la o răspundere şi la o activitate sfântă în Lucrarea aceasta, să cunoaşteţi cum a început Lucrarea din care faceţi parte, cum a făcut Dumnezeu minunea şi revelaţia aceasta prin Părintele Iosif în noaptea de revelion a anului 1923.
Aici noi am alcătuit o lucrare care, cu ajutorul Domnului, va fi să ajungă cândva şi în mâinile altora… Dar am vrea acum, din multul material privitor la Lucrarea Oastei Domnului, să vă citim ceva din cele ce trebuie neapărat să le cunoaşteţi.

Cum am mai spus, sărbătorim în anul care vine, în 1988, multe evenimente importante din istoria Oastei.
Întâi, noaptea de revelion. În noaptea aceasta se împlinesc 65 de ani din noaptea în care Domnul a făcut cunoscut Părintelui Iosif să pornească Lucrarea Oastei Domnului. Atunci a pornit.
În luna februarie a acestui an, în 12 februarie, se împlinesc 50 de ani de când Părintele Iosif a trecut la Domnul.
În 3 martie, tot în acest an, se împlinesc 100 de ani de la naşterea Părintelui Iosif.
Şi în anul acesta mai sărbătorim încă un eveniment: sunt 300 de ani de când s-a publicat prima traducere a Bibliei în limba noastră românească. 300 de ani… | Continuare »

[ „Înapoi la Hristos!”]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Liebling – 24 iulie 1982

… Să nu uităm tot ce-i de valoare şi tot ce-i frumuseţe, şi tot ce-i de preţ în limba noastră, în istoria noastră, în bunele noastre obiceiuri care, în credinţa noastră, ne-au rămas de la ei. Şi numai atunci suntem cu adevărat urmaşii lor şi numai atunci preţuim cu adevărat jertfa înaintaşilor noştri, când şi noi le urmăm credinţa lor. După cum scrie: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu şi uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”.
Avem învăţăturile lăsate de la înaintaşii noştri. Nu vorbiţi altceva, decât ceea ce ne-au scris Sfinţii Evanghelişti şi ne-au lăsat nouă marii Părinţi ai Bisericii.
Aţi citit vreodată „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”?
Aţi citit vreodată scrierile cronicarilor Miron Costin, Grigore Ureche şi ale celorlalţi? Dacă le-aţi citit, ştiţi că toate scrierile acestora au referiri la Sfintele Evanghelii şi vorbesc despre credinţa părinţilor noştri în Dumnezeul nostru.

De aceea, dacă dorim cu adevărat să ne cinstim Istoria şi părinţii, trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu şi să ne încreştinăm obiceiurile noastre: să înlăturăm din obiceiurile noastre băuturile îmbătătoare, jocurile destrăbălate, cuvintele porcoase, glumele urâte care se petrec până şi la înmormântări, până şi la privegheri, până în cele mai sfinte şi mai alese momente din tainele noastre, din viaţa noastră. | Continuare »

[…pentru aceeaşi vină]

Traian Dorz, fragment din «Hristos – Mărturia mea»

… prin 25 iunie, tăcerea s-a spart dintr-o dată. Am primit o citaţie să mă prezint pentru data de 29 iunie, ora opt, la Judecătoria Alba Iulia. Am crezut că este vorba doar de o înfăţişare la Procuratură, pentru o simplă formalitate de clasare a cauzei noastre ori de încadrare, după cum ni se spusese.
Iată însă că în dimineaţa zilei de 29 iunie, ziua când toată Biserica Creştină sărbătorea amintirea martiriului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pe când răsunau clopotele la toate bisericile din Alba Iulia, ne prezentam şi noi la judecată, tot pentru aceeaşi vină pentru care au fost judecaţi şi condamnaţi, într‑o zi ca asta, şi cei doi întâi-stătători ai Bisericii şi Credinţei Creştine, Apostolii Petru şi Pavel. Ce prevestire şi ce cinste pentru noi!
Crezusem, la început, că voi fi chemat doar eu singur, – nici nu mă gândeam că pe ceilalţi nu-i va fi scos ancheta totuşi de sub orice cauză. Dar iată şi pe ceilalţi fraţi: Roşianu din Sibiu, Rus Lucian din Alba Iulia, Alexandru şi Augustin Pop din Cluj. Şi mai iată apărând din alte părţi şi mulţi alţi fraţi din ţară: din Hunedoara, din Suceava, Bacău, Maramureş, Sibiu… Curtea judecătoriei ne-a întâlnit cu fraţii care aflaseră în grabă despre chemarea noastră şi veniseră să vadă ce se va întâmpla cu noi. […]

După strigarea unor nume absente, s-a trecut repede peste procesul dinaintea noastră cu o amânare. Şi s-a ajuns la noi. Era limpede că totul fusese anume lucrat în aşa fel, ca noi să fim luaţi total nepregătiţi.
Cele două femei judecătoare şi bărbatul procuror s-au purtat chiar de la început cu vădită prefăcătorie. Spre a nu da nimic de bănuit, arătau chiar un dezinteres pentru amănunte. De fratele Ghiţă nici nu s-au interesat că lipseşte. La sora Marta, care fusese citată ca martoră, s-a renunţat în fugă, „…ca să nu mai amânăm procesul, să vă mai purtăm pe drumuri…“ – aşa motiva preşedinta.

Am fost chemat primul şi întrebat de către preşedintă:
– Îţi mai menţii declaraţiile de la anchetă?
– Da, am răspuns eu.
– Ai cunoscut legea că nu ai voie să multiplici şi să difuzezi materiale religioase neautorizate?
– Da! Dar tot ce am scris şi am difuzat nu conţine absolut nimic rău şi duşmănos nici contra statului, nici contra Bisericii. Conţinutul cărţilor noastre este întru totul pe linia simţirii Neamului nostru şi a credinţei Bisericii noastre.
– Aţi ştiut că secta „Oastea Domnului“ este interzisă, de ce nu aţi trecut la o altă sectă, autorizată de stat? | Continuare »

HRISTOS – MĂRTURIA MEA

Traian Dorz

Scurtă şi sfântă povestire a vieţii mele sau Istoria unor cântări nemuritoare

Mi-am ales Calea lui Hristos chiar din clipa când mi s-a arătat prima dată această Cale. Am primit Adevărul Lui chiar în ziua când mi s-a vestit acest Adevăr. Şi mi-am predat Lui inima în întregime, chiar aşa cum mi s-a spus să-L iubesc pe Iisus – cu gândul cel mai sincer şi mai hotărât. Tot ce am întâlnit apoi în viaţa mea, eu am primit sau am respins numai în funcţie de această Cale, de acest Adevăr şi de această Iubire.
Poate că au fost şi în viaţa mea împrejurări când n-am putut vedea pentru o clipă totul limpede, dar acestea n-au ţinut decât puţin. După aceea totul s-a limpezit statornic şi mai frumos. Şi nimeni n-a regretat asta mai mult ca mine însumi, fiindcă am dorit ca toată mărturia vieţii mele să fie o laudă vrednică adusă scumpului meu Mântuitor Iisus Hristos, Salvatorul acestei vieţi. Şi am vrut ca lauda aceasta să fie o cântare nemuritoare adusă dragostei Lui şi Jertfei aduse de această dragoste pentru noi toţi. Şi pentru mine în primul rând.


| Continuare »

O amintire semnificativă

Moise Velescu, din Profetul vremilor noastre

Rusaliile au fost denumite „Sărbătoarea Oastei“! La această sărbătoare, fraţii veneau la Sibiu la adunare, la Congrese… Părintele Iosif şi-a manifestat dorinţa ca, şi după moartea sa, fraţii să vină la mormântul lui cu lacrimi şi cu flori.

Anii s-au scurs, evenimentele s-au succedat unele după altele, până-n avalanşa marelui război din 1941.
„Fiind zilnic într-o îngrozitoare situaţie – povestea un străin, într-o dimineaţă de Rusalii, lângă crucea Părintelui Iosif din cimitirul din Sibiu – am rămas surprins de liniştea netulburată a unui tovarăş de linia întâi.
Avea la el Noul Testament din care citea în fiecare zi, se ruga neîncetat şi cânta mereu.

Fără să-l întreb şi fără să mă asigure el, eu eram convins că-n jurul lui sunt în siguranţă – şi aşa a şi fost.
Într-o noapte de zgomot infernal, când credeai că se năruise lumea sub larma avioanelor şi explozia bombelor, când eu m-am ghemuit lângă el, acest om plin de pace mi-a vorbit la ureche despre un mare binefăcător al lui, preotul Trifa din Sibiu, ale cărui scrieri – cărţi şi reviste – l-au ajutat să afle calea mântuirii şi pe Hristos cel Răstignit.
După ce au trecut multe necazuri peste noi, după terminarea războiului, la despărţire, mi-a cerut un singur lucru: să aprind câte o lumânare pe mormântul preotului I. Trifa din Sibiu, în dimineaţa de Rusalii.
A cerut aceasta pentru că el era din Moldova, iar eu locuiam undeva lângă Sibiu. | Continuare »

POSTIREA ŞI ÎNSOŢIREA

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o nuntă

Emaus_22În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul şi Hristos a Înviat!
Trăim într-una dintre zilele Săptămânii Luminate. [După] învierea Mântuitorului nostru, patruzeci de zile, El a umblat mereu printre ai Săi. Într-o seară ca asta poate, Mântuitorul a călătorit cu ucenicii Săi spre Emaus. Li S-a arătat, a vorbit cu ei pe drum în aşa fel, încât inimile lor ardeau la ascultarea Cuvântului Său. Pe drum, întorcându-se şi aducându-şi aminte de clipele petrecute cu Mântuitorul pe drumul lor, vorbeau şi-şi spuneau unul celuilalt: „Nu ardea inima în noi când ne deschidea Scripturile?”.
Ce minunat este atunci, în momentul când Domnul şi Dumnezeul nostru călătoreşte cu noi, stă cu noi, intră la noi, poposeşte cu noi, ospătează cu noi, cinează cu noi şi ne deschide Scripturile! Cum ar trebui atunci să ardă inimile noastre de dragoste pentru Dumnezeu, de credinţă în tot ceea ce spune şi ne descoperă El…
Trăim într-una dintre zilele frumoase ale Săptămânii Luminate. Şi pe drumurile noastre, şi în locul acesta a poposit Hristos. Toată seara aceasta, toate ceasurile petrecute aici în Cuvântul Său, în cântările Sale, în rugăciunile Sale, împreună cu copiii Lui adunaţi în Numele Său, Hristos a fost de faţă. Prin tot ce s-a spus şi prin tot ce s-a cântat, a fost Iisus Hristos cel Sfânt. Cum ar fi trebuit să vibreze inimile noastre ascultând aici Cuvântul Lui sfânt! Poate că şi noi eram – mult timp, când petrecea El împreună cu noi şi ne vorbea din Cuvântul Său cel sfânt – cu urechile noastre acoperite, cu inima noastră închisă, cu ochii noştri închişi şi cu mintea noastră întunecată. Spune însă aşa de minunat Cuvântul lui Dumnezeu că, în momentul în care Domnul a vrut să li Se facă descoperit, li s-au deschis ochii şi ei L-au cunoscut.
Ce moment potrivit a fost în seara aceasta aici să ni se deschidă şi nouă ochii şi să vedem că Cel care ne vorbeşte nu e fratele; cea care ne cântă nu e sora. Cea care ne declamă o poezie şi ne spune un cuvânt al lui Dumnezeu sub forma aceasta în care să vibreze inima noastră ascultându-l e glasul lui Hristos! | Continuare »

IOSIF DIN ARIMATEEA

Coborarea-de-pe-CruceVorbirea fratelui Moise Velescu (Arad)
la adunarea de la Petrileni – 9 august 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„Când s-a înserat, fiindcă era ziua Pregătirii, adică ziua dinaintea Sabatului, a venit Iosif din Arimateea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat, ca să ceară trupul lui Iisus. Pilat s-a mirat că murise aşa de curând; a chemat un sutaş şi l a întrebat dacă a murit de mult. După ce s-a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Iisus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi l-a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.” (Mc 15, 42-46)

Din cele arătate nouă aici în Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, se desprind o mulţime de învăţături care pot folosi şi totdeauna ele au folosit pe drumul vieţii celor care socoteau că în altă parte nu pot să găsească lumina necesară, nici ceva care poate să le ajute mai bine. De aceea noi din toată inima mulţumim lui Dumnezeu când ne putem aduna, când ne putem întâlni şi când, cu ajutorul Domnului, ne putem sfătui din Cuvântul Său, spre a putea trage şi învăţăturile care ne sunt necesare. Atât de necesare, încât nu există pe lumea asta termen de comparaţie.
„Când s-a înserat, fiindcă era ziua Pregătirii, adică ziua dinaintea Sabatului, a venit Iosif din Arimateea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu.”
De atâtea ori suntem gata să spunem ceva despre cineva, să ne pronunţăm referitor la cineva… Dar e bine să cunoaştem ce este în inimile oamenilor.
Uitaţi, aici, în mijlocul unui sobor de talia aceea, unde mai-mari erau Ana şi Caiafa, se găsea şi un sfetnic cu vază care, după cum spune Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, aştepta Împărăţia lui Dumnezeu… Omul acesta a îndrăznit să meargă la Pilat, să ceară trupul Domnului Iisus.
Puţin mai înainte, dacă răsfoim pagina Cărţii Sfinte, avem să găsim foarte puţini lângă Cruce… Ceilalţi s-au dus de-acolo. Cine ştie în ce situaţii şi la ce meditau ei acolo unde stăteau îngroziţi în urma celor văzute. Că într-adevăr, din ce s-a întâmplat, numai povesteşte cineva câte ceva… Acolo unde în bătaie, în sânge şi moarte, un fior străbătea… A trecut prin starea aceasta şi Iosif din Arimateea, care „aştepta Împărăţia lui Dumnezeu”; şi Sfântul Matei spune că era şi el un ucenic al lui Iisus. Omul ăsta, în inima lui, în sinea lui, cine ştie ce gândea şi el! Că probabil o fi fost şi el cu mulţimea, asistând la răstignire; văzuse ce s-a întâmplat acolo… Nu-i uşor să vezi o asemenea scenă. | Continuare »

« Older Posts
Newer Posts »