Partea lui Dumnezeu în viaţa omului

Predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii
I
Fraţilor, în duminica trecută, am încheiat cu şirul Evangheliilor care se citesc de la Matei. În Duminica de azi, alt evanghelist a venit să ne arate cuvinte şi fapte de-ale Domnului Hristos. Acela a fost Sf. Evanghelist Luca. Deci după cum am ascultat până acum, duminică după duminică, povestirea vieţii Domnului, aşa cum a fost scrisă de unii evanghelişti, tot aşa, şi de acum înainte, să ascultăm povestirea aceleiaşi vieţi, în felul cum a fost scrisă de Sfântul Luca. În adevăr, cu toate că fiecare a scris despre aceiaşi viaţă a Domnului, nu toţi au scris la fel. Pe lângă părţile la fel pe care le au cu toţii, fiecare evanghelist are şi părţile sale deosebite. Asta înseamnă că de la fiecare învăţăm ceva nou, şi de aceia datori suntem să fim cu luare-aminte la cele povestite de fiecare deosebit.
Şi fiindcă din săptămâna aceasta am început a citi evanghelia după Luca, adică după cum a fost scrisă de Sf. Luca, firesc este să auzim unele lucruri iar de la capăt şi să privim viaţa Domnului Hristos de la început.
Aceasta şi este pricina pentru care azi aţi auzit citindu-se Evanghelia despre chemarea apostolilor, adică despre începutul lucrării Domnului Hristos printre oameni, când El se gătea de a-şi alege câţiva bărbaţi cu care să umble împreună pentru a împrăştia cuvântul dumnezeiesc.
II
Fraţilor, în cele citite azi în Sf. Evanghelie, am văzut cum Domnul Hristos a venit la marginea lacului Ghenisaret, sau Marea Galileiei, cum i se mai zicea; am văzut cum a fost îngrămădit de mulţimea care aştepta să audă din gura Lui cuvânt de învăţătură sfântă; cum Domnul a găsit pe apostolul Petru şi pe alţii, muncindu-se în bărcile lor cu uneltele pentru pescuit, cum apoi, s-a suit în barca lui Petru şi a început a învăţa poporul, lăsându-şi toţi lucrul lor şi ascultând cuvintele Domnului. | Continuare »

Pescuirea minunată

Sfântul Nicolae Velimirovici

Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre cât de zadarnice sunt toate strădaniile omeneşti fără ajutorul lui Dumnezeu. Pe când apostolii lui Hristos pescuiau ca oameni, nu au prins nimic; dar când le-a poruncit Hristos să-şi arunce încă o dată năvoadele în mare, au pescuit atâta mulţime de peşte încât li se rupeau plasele.

Iată: În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret; a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi, urcându-se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi, şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile.

Ca şi în alte împrejurări, o mare mulţime de oameni se adunase să audă cuvântul lui Dumnezeu de pe buzele lui Hristos. Iar pentru ca toată lumea să-L vadă şi să-L audă, nici nu se putea găsi loc mai potrivit decât o barcă pescărească. Pe ţărm erau două; pescarii se îndeletniceau cu spălatul năvoadelor. Erau bărci obişnuite de pescuit, la fel cu cele care se folosesc şi astăzi pe lacul Ghenizaret. Barca în care S-a urcat Hristos era a lui Simon, cel care avea să fie Apostolul Petru. Domnul l-a rugat să depărteze puţin barca de mal şi, după ce Simon a depărtat barca, a început să înveţe mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. | Continuare »

Părtăşia creştină cu Hristos

Predică la Înâlțarea Sfinfei Cruci

Crucii tale ne închinăm, Stăpâne
(Cântare la ziua praznicului)

Fraţilor, ziua de astăzi e zi de post şi întristare, pentru că ne aduce aminte de Patimile Domnului. Însăşi evanghelia pe care aţi auzit-o nu e alta decât evanghelia judecăţii, răstignirii şi patimii Mântuitorului. El îşi varsă sângele cel prea scump pe lemnul crucii, iar noi, muţi de durere, stăm şi privim jertfa Domnului nostru şi sălbăticia oamenilor.
Pentru aceasta crucea nu este o unealtă de chin ca toate uneltele şi un lemn ca toate lemnele, ci e împletită cu simţirile noastre creştineşti prin vărsarea sângelui Mântuitorului nostru. Din pricina aceasta a şi ajuns ea la noi semn sfânt, şi creştinul îşi însemnează totdeauna chipul cu acest semn întăritor.
Dar fiindcă ea e legată cu jertfa de sânge pe care Domnul nostru Hristos a adus-o, să nu uităm, fraţilor, că în însuşi acest sânge a pus el ancora care să ne ţie în părtăşie cu dânsul, ca pe nişte fii răscumpăraţi din ghiarele păcatului. Într-adevăr, la cina cea din urmă cu apostolii Săi, în amurgul serii, când gândurile omului mai uşor se desfac de cele pământeşti, spre a se îndrepta către Dumnezeu, a aşezat Domnul ospăţul sfânt care să ne aducă aminte de patima şi moartea Sa şi să ţie viu în cugetul nostru chipul învăţătorului răstignit, care ne-a învăţat aşa de frumos lucrurile împărăţiei lui Dumnezeu. În adevăr, Domnul Hristos a spus apostolilor Săi la cină: aceasta să faceţi întru amintirea mea (Luca 22, 19). Şi aceasta o facem noi până azi, în amintirea jertfei şi morţii Mântuitorului, căci Sfânta Liturghie nu este altceva decât o neîncetată săvârşire şi preînchipuire a Cinei celei de taină a Mântuitorului cu Apostolii Săi.
În liturghie nouă ni se dă mijlocul de a lua parte la Sfânta Cină a Mântuitorului, pomenind astfel cu umilinţă răstignirea şi moartea Sa pentru noi, după cum zice Sfântul Apostol Pavel: De câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest potir, moartea Domnului vestiţi până ce va veni (I Cor. 2, 26). | Continuare »

„CE SĂ FAC CA SĂ MOŞTENESC VIAŢA DE VECI?”

I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 48 / 10 dec. 1922, p. 5

„În vremea aceea, un om oarecare s-a apropiat către Iisus ispitindu-L pe El şi grăind: «Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa veşnică?». Iar Iisus i-a zis lui: «Poruncile ştii: să nu curveşti. Să au ucizi. Să nu furi. Să nu fii mărturie mincinoasă. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe muma ta». Iar el a zis: «Acestea toate le-am păzit din tinereţile mele». Iar Iisus, auzind acestea, i-a zis lui: «Încă una îţi lipseşte: toate câte le ai vinde-le şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino după Mine». Iar el, auzind aceasta, s-a întristat, că era bogat foarte. Şi văzându-l Iisus că s-a întristat, a zis: «Cât de anevoie vor intra întru împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât bogatul a intra întru împărăţia lui Dumnezeu…»” (Lc 18, 18-25).

„Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”, L-a întrebat omul din Evanghelia de duminică pe Iisus. „Ţine poruncile”, i-a răspuns Iisus şi omul era gata-gata să fie declarat moştenitor al vieţii de veci, pentru că se lăuda că „păzeşte toate poruncile”. Dar Hristos ştia că o patimă îl ţine legat în lanţuri şi această patimă – lăcomia şi iubirea lui de avuţii – a ieşit îndată la iveală când i-a zis Iisus: „împarte săracilor averea ta şi vino după Mine”. Iubirea de avuţii „l-a întristat foarte” pe bogat şi nu l-a lăsat să plece după Hristos. La aceasta a zis Iisus învăţăceilor: „Anevoie vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu”, ca şi cum ar zice: „Iată, din pilda acestui om văzurăţi cum lăcomia, iubirea şi grija averilor îi împiedecă pe mulţi bogaţi să intre în împărăţia cerului». | Continuare »

Vai de cei care gândesc lucruri urâte despre Maica Domnului!

Din cuvântul fratelui Traian Dorz la adunarea de consfătuire de la Pechea – 19 iulie 1985

… Nu de mult am sărbătorit plecarea, martiriul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel; în luna trecută.
În luna asta, mâine, sărbătorim amintirea unuia dintre cei mai mari profeţi ai lui Dumnezeu: Sfântul Profet Ilie.
Luna viitoare vom sărbători alte despărţiri: Adormirea Maicii Domnului, tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Toate aceste evenimente sunt ca nişte puternice comori şi stâlpi în istoria Bisericii şi în viaţa credincioşilor.
[…] Am vorbit despre martirii, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, despre ultimele lor înştiinţări. Am vorbit despre Adormirea Maicii Domnului. Să ne aducem aminte de pilda ei minunată, de rolul sfânt pe care i l-a rânduit Dumnezeu în mântuirea omenirii. Despre acest vas ales şi sfânt despre care ar trebui să vorbim mereu şi mereu, luând ca pildă de viaţă comportarea ei sfântă, ascultarea ei, blândeţea ei, smerenia ei, bunătatea ei, credincioşia ei, nevinovăţia şi curăţia ei. Vai de cei care gândesc lucruri urâte despre Maica Domnului! Vai de cei care-şi permit să vorbească lucruri nepermise despre ea! Ea a fost vasul ales şi sfânt pe care Dumnezeu l-a ales pentru ca, prin el, să înlesnească mântuirea noastră. Dumnezeu putea alege o mie de alte căi pentru a aduce mântuire lumii. Dar a ales acest vas sfânt pentru că a fost cel mai sfânt şi cel mai curat, şi cel mai potrivit găsit de înţelepciunea şi de iubirea Lui pentru mântuirea noastră. Şi dacă Dumnezeu a avut atâta respect şi preţuire pentru ea, (…) dacă arhanghelul spune: „Eu sunt îngerul Gavril, care stau în faţa lui Dumnezeu şi duce mesajele cele mai importante în lume, trimis de Însuşi Dumnezeu”, dacă el, când vine în faţa Sfintei Fecioare, îi zice: „Plecăciune ţie!”, i s-a închinat şi i-a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har”, atunci cât de atenţi şi cu cât respect şi cu bun-simţ trebuie să vorbim noi despre fiinţa aceasta! Despre toţi profeţii şi oamenii neprihăniţi din Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu mai aminteşte şi câte o vină, câte o pată în viaţa lor. Dar despre Sfânta Fecioară nici un Cuvânt al lui Dumnezeu nu vorbeşte ca de ceva care ar fi putut să fie o umbră peste nevinovăţia ei. | Continuare »

Fiecare să se mulţumească cu lucrul lui şi să se silească într-însul

Predică la Duminica VI după Cinzecime

După cum într-un singur trup avem multe mădulare şi n-au toate mădularele aceiaşi lucrare, într-acelaş chip şi cei mulţi un trup suntem în Hristos, iar flecare unul altuia mădulare (Romani 12, 4-5).

I
Fraţilor, cuvintele acestea sunt ale Sf. Apostol Pavel, scrise de el în Epistola sa către Romani. El a fost cel mai aprig răspânditor al credinţei creştine după înălţarea Domnului la ceruri şi, în dorul lui înfocat de a vedea pe toţi închinându-se lui Iisus Hristos, nu s-a liniştit o clipă de a împrăştia învăţătura creştină până în ţinuturile cele mai depărtate.
Pe când se afla în toiul unui lucru fără odihnă, scrise el şi Epistola către Romani, din care am luat aceste cuvinte. El voia să se ducă la ei pentru a vesti şi acolo numele Domnului răstignit şi, neputând face aceasta, din pricina altor treburi grabnice care-l chemau în altă parte, se mulţămi să le scrie. Gândul lui era să întărească pe aceşti creştini, care acum începeau a se înmulţi în toate ţinuturile, şi să pună viaţa lor în rânduială. Voia să vadă tovărăşii sfinte, care să ţină pe oameni legaţi unii de alţii şi să nu se piardă din lipsă de îngrijire şi legătură. De aceia pe drept Sf. Apostol Pavel este privit ca cel ce a pus toate în rânduială la începutul întemeierii Bisericii şi a statornicit o îndrumare trainică pentru toată viaţa creştinătăţii.
Pentru cei de atunci, cuvintele Apostolului erau lucruri noi; pentru noi, cei de azi, care ne-am născut creştini şi trăim în Biserică, cuvintele lui ar trebui să fie lucruri demult ştiute şi înţelese. Cu toate acestea nu e aşa, fiindcă mulţi dintre noi trăiesc departe de Biserică şi se lipsesc de bogăţia de învăţături care au fost adunate într-însa de Apostol şi de Sfinţii Părinţi pentru buna călăuzire a oamenilor în viaţă. De aceia slujitorii Bisericii şi bunii creştini care mai sunt în ziua de azi, au datoria să tot pomenească lumii de vechile învăţături şi s-o înştiinţeze că nicăieri nu găseşte altele mai bune şi mai înviorătoare de inimi. | Continuare »