b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Nu-i nimeni mai dator ca mine,
Iisus, Mântuitorul meu,
căci nimeni altul, de la Tine,
n-a mai primit atât cât eu!

Mie Tu mi-ai dat
har aşa bogat,
o, cât sunt dator,
Scump Mântuitor,
sunt cel mai dator,
Drag Mântuitor!

Din câte oi pierdute-odată
aveai căzute cel mai jos,
eu am fost cea mai depărtată,
pe mine cel mai greu m-ai scos!

Din câţi fii rătăciţi în moarte
au părăsit pe Tatăl Bun,
eu mă dusesem mai departe
şi eu trăisem mai nebun.

Din câţi Ţi-au fost datornici Ţie,
Stăpâne Sfânt şi Prea-ndurat,
n-a trebuit să ierţi cât mie,
eu cel mai mult Ţi-am datorat. | Continuare »

Suflet chinuit de patimi,
ce plângi fără mângâiere,
vrei să te ridici din boală,
vrei să scapi,şi n-ai putere?
Suflet trist, legat în lanţul
greu al multelor păcate,
nu mai plânge, este-un Doctor
ce te vindecă de toate!

Suflet apăsat de patimi
jos în pulberea ţărânii,
vrei să scapi? Priveşte Crucea
de pe vârful Căpăţânii!
Jertfa lui Iisus te spală
şi te scoală din cădere,
numai cere-I îndurarea
şi iertarea Lui o cere!

Vino, căci cu milă multă
Domnul, Doctorul cel Mare,
peste-adânca ta durere
lasă-adânca-I alinare.
Căci din câţi la El venit-au,
îndurarea Lui s-o ceară,
pe nici unul, niciodată,
nu l-a izgonit afară!

Traian Dorz, Cântările Dintâi

Furtuni și talazuri cum n-am mai văzut
Cădeau peste mine-n neștire,
Sub valuri, afundul, adânc desfăcut,
Părea că mă trage-n pieire.

Și iar, uriașele valuri spre cer
Nălțau spumegândele unde,
Păreau să mă prindă sub ele să pier
Și-n neguri apoi să m-afunde.

– O, știu că, din toate, scăparea ești Tu,
Strigat-am cu vocea mea stinsă,
Și-n raza de lună, pe spume-apăru
Făptura-Ți cu mâna întinsă.

O, Doamne-ndoiala să n-o lași nicicând
Să-mi cadă-n ispită voința,
Ci mâna întinde-mi spre Tine trăgând
Din valuri, slăbită credința.

Pe valuri cu Tine de mână plutind,
Nici noapte, nici frig, nici furtună
Nu poate s-acopere glasu-mi șoptind:
Iisus, către cer, împreună!

Lidia Hamza

La ţărmul mării mele atât de frământate,
ai apărut odată, demult, Iisus Iubit,
vuia atunci furtuna cu valuri spăimântate,
dar Tu mi-ai spus Cuvântul şi tot s-a potolit.

În nopţile tăcerii singurătăţii mele,
ai răsărit odată Tu, Soare Adorat,
şi toată zbuciumarea suspinelor din ele
s-a prefăcut cereşte un imn înfiorat.

În vatra sărăciei pustiului din mine,
Te-ai arătat odată Tu, Prietenul meu Drag,
şi-n locul unde-atuncea plângeam printre ruine
iubirea are-o casă, cântarea are-un steag.

Ce bine-mi este-acuma, Preabunul meu Iisuse,
dar uneori mai tremur de-un gând îngrijorat:
nu-mi mai aduce noaptea singurătăţii duse,
nu-mi mai lua seninul pe care mi l-ai dat!

Traian Dorz, cântările din urmă

Plin de frică şi cutremur,
azi, prin mila Ta-ndrăznesc
să beau Preacuratu-Ţi Sânge,
cu-al Tău Trup să mă hrănesc!…

Veniţi cu toţii şi mâncaţi
din Trupul ce se frânge,
cutremuraţi-vă şi beţi
din Preacuratul Sânge! (bis)

Doar un strop din Jertfa Crucii
sângerândă în Potir
gând, simţire-mi înnoieşte
sub un cer de patrafir.

Doar o fărâmiţă vie,
cu-al ei foc dumnezeiesc,
arde omul vechi din mine
şi-n alt trup simt că trăiesc.

Ies din apele căinţei
şi cu Tine mă-mpreun,
iar făptura mea cea nouă
de-azi în slujba Ta o pun.

Să cântăm Domnului, nr. 634

Ca o gustoasă pâine bună
îmi e Cuvântul Tău de Sus,
cu El, de fiecare dată,
îmi saturi sufletul, Iisus.

Tu eşti Pâinea mea,
Tu eşti Apa mea,
Domnul meu Iisus,
Tu eşti toată viaţa mea,
Domnul meu Iisus…

Ca un izvor curat de munte
mereu adânc, frumos şi plin
îmi e Cuvântul Tău, Iisuse,
cu care sufletul mi-alin.

Ca o lumină fericită
îmi e Cuvântul Tău Ceresc,
cu El îmi luminez cărarea,
cu El iubirea-mi încălzesc.

Ca o îmbrăţişare dulce
îmi e Cuvântul Tău iubit,
– Iisus, şi când El mă conduce,
sunt fericit, sunt fericit!

Traian Dorz, Cântări noi

Flămând ca nu de pâine,
setos ca nu de apă,
Te caut, căci al meu suflet
cu Tine doar s-adapă

M-aplec la rugăciune,
dar în a ei suspine
Te caut şi nu mă satur
să m-alipesc de Tine.

M-apropii de-a Ta Carte,
dar gândul ce-mi tânjeşte,
din Cartea Ta, pe Tine
Te caută şi doreşte

Mă duc – şi unde-s fraţii
iubirea-n veci m-ar ţine,
dar nu pe ei îi caut,
ci-n ei Te caut pe Tine.

Oricine-mi bate-n poartă
deschid şi-l chem în pripă,
căci inima-mi Te-aşteaptă
pe Tine-n orice clipă.

Mă uit spre Cer întruna,
dar inima din mine
nu după cer doreşte,
ci-n el Te caut pe Tine.

Neliniştit mi-e duhul
când pleacă ori soseşte,
ci numai când e-n Tine,
atunci se linişteşte.

Traian Dorz, Cântări de sus

O, voi copii ai Domnului,
voi ştiţi ce bun e Dânsul,
căci pâinea Sa şi apa Lui
vă alinară plânsul.

De mult, din haru-I nesecat
de pâine şi de apă
al vostru suflet ne-ncetat
mănâncă şi s-adapă.

Dar nu uitaţi că vă-nconjor
şi alte inimi, multe,
ce n-au putut în viaţa lor
pe Domnul să-L asculte.

Necazurile vieţii cresc,
iar lumea e pustie
şi-atâtea suflete cerşesc
un strop din Apa vie.

Daţi apă celor însetaţi,
la cei flămânzi mâncare,
ce mulţi sunt cei nemângâiaţi
în lumea asta mere!

Copii ai Domnului chemaţi
din lumea cea pustie,
din dar aveţi şi-n dar să daţi
şi pâine, şi-Apă vie. (Traian DORZ)