BINEFACEREA ŞI RECUNOŞTINŢA

Traian Dorz, Păşunile dulci

Leprosul-recunoscator-21. Cât de binecuvântaţi sunt şi vor fi veşnic acei oameni care fac totul să fie recunoscători pentru fiecare bine care li s a făcut! Acei care, pentru orice binefacere, vin cu recunoştinţă curată atât spre Dumnezeu, cât şi spre oameni.

2. Singurul temei pentru care putem cere şi putem nădăjdui binecuvântarea lui Dumnezeu este numai mila Lui. Pentru că nici bunătatea, nici iubirea, nici dărnicia Lui nu le merităm, din pricina împietririi şi răutăţii inimilor noastre. Cât de nerecunoscători suntem adesea pentru binefacerile Domnului…

3. Purtarea aceloraşi poveri este cea mai obositoare şi nesuferită greutate. Cine, în afară de iubire, le mai poate suporta?
Care inimă, care mâini, care răbdare, decât a mamei iubitoare, mai poate suporta zilnic povara vegherii, povara grijii, povara hranei, a curăţirii şi a purtării pe braţe? Şi a neascultării copilului ei? Cât de puţină recunoştinţă arătăm noi părinţilor noştri faţă de tot ce fac ei pentru noi!

4. V am purtat şi tot vreau să vă mai port. Până la bătrâneţile voastre Eu voi fi Acelaşi, ne spune Domnul. Care altă iubire decât a lui Dumnezeu mai poate vorbi astfel?
Iată atunci pentru ce trebuie şi noi să I răspundem la fel cu recunoştinţa noastră.
Nu frica morţii şi nu groaza iadului, şi nu spaima Veşniciei ar trebui să ne cutremure, – ci dragostea nebănuit de mare cu care ne a iubit şi ne iubeşte pe noi Dumnezeu în Hristos!
Şi lipsa noastră de recunoştinţă pentru aceasta. | Continuare »

Omul cel vechi

Traian DORZ, din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 29-a după Rusalii

„Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după Chipul Celui ce l-a făcut.“ (Coloseni 3, 9-10)

Oglinda-inimii-omului-05Nu vă minţiţi unii pe alţii, spune acest sfânt verset, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu poftele lui…
Minciuna, ca şi celelalte păcate dinaintea ei, osândite în versetul de care am vorbit mai înainte, este şi ea unul din lanţurile de care se mai ţin încă multe suflete pe care satan le atrage astfel din nou spre iadul din care le eliberase Mântuitorul Hristos.
Minciuna „mică“, minciuna „nevinovată“, minciuna „de scăpare“, minciuna „de circumstanţă“, „de ocazie“, este un lanţ de care mulţi nu se mai pot lăsa nicidecum, până ce ajung la iad cu ea.
Pe mulţi îi prinzi cu ea în mână şi tot nu o lasă, deşi cunosc bine cuvântul că în Ierusalimul Ceresc nu va intra nici unul din cei care trăiesc în spurcăciune şi în minciună. În spurcăciune, înlăuntru şi în minciună, în afară… În orice fel de minciună. Şi de orice mărime a ei.

Iată una din minciunile din afară:
Era un „credincios“ care propovăduia în adunări mereu despre înfrânarea de la băutură, dar el acasă nu se lăsase de tot de pahar.
Într-o duminică după-masă, a vorbit la adunare foarte frumos despre dărnicia creştină, spunând cuvintele Mântuitorului: Cine are două haine să dea una celui ce nu are şi cine are mâncare să facă la fel (Lc 3, 11).
În ziua următoare, a venit la casa lui un frate sărac, iar sora, nevastă-sa, văzându-l cu haina zdrenţuită şi urmând îndemnul din predica soţului ei de ieri, a luat unul din costumele lui de haine şi i l-a dat fratelui lipsit.
Peste două zile, soţul i-a zis soţiei sale:
– Adu-mi costumul cutare, ca să mă îmbrac; trebuie să merg undeva.
Soţia i-a adus altul, nu pe cel pe care îl ceruse el. | Continuare »

„Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul“

Imaginea de mai jos îl arată pe proorocul Ieremia plângând pustiirea Ierusalimului. Pen­tru păcatele lor, Domnul Dumnezeu i-a pedepsit pe israeliteni cu robia Babilonului şi cu pustiirea Ierusalimului.
În mijlocul acestei pedepse s-a ridicat proorocul Iere­mia, chemând poporul la căinţă şi la întoarcere către Dumnezeu. „Veniţi să ne întoarcem la Domnul, căci îndurările Lui nu s-au sfârşit. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte spre El, cu sufletul care-L caută“ (Plângeri 3, 22 şi 25). La chemarea lui Ieremia, bătrânii poporului şi întreg poporul şi-au presărat cenuşă pe cap, s‑au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului şi-au plecat capul la pământ… şi‑au stors ochii de lacrimi… şi-au ridicat mâinile spre Domnul şi şi-au vărsat inima ca nişte apă înaintea Lui, strigând: „Vai nouă, căci am păcătuit, de aceea bolnavă este inima noastră şi ochii noştri s-au întunecat“ (Plângeri 5, 16-17). „Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să înălţăm inimile noastre spre Dumnezeu, zicând: păcătuit-am, păcătuit-am şi nu ne-am întors“ (Plângeri 4, 40-42).

Aşa trebuie să facem şi noi. Pentru păcatele noastre stăm şi noi sub judecata şi pedeapsa cerului de sus. Am ajuns şi noi într-un Babilon de necazuri. Din starea aceasta putem scăpa numai prin căinţă şi întoarcere la Dumnezeu, aşa cum au scăpat odinioară ninivitenii şi israelitenii. Vremile noastre trebuie să fie vremi de plângere, de căinţă şi de întoarcere la Dumnezeu. „Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să înălţăm inimile noastre spre Dumnezeu, zicând: păcătuit-am, păcătuit-am şi nu ne-am întors“…

Preot IOSIF TRIFA,TRĂIM VREMURI BIBLICE

Avem felurite daruri

Traian DORZ, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

[„Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.“ (Efeseni 4, 7)]

TDorz1De la începutul lucrării de mântuire adusă de Dragostea lui Dumnezeu-Tatăl, prin Jertfa lui Dumnezeu-Fiul, Iisus Hristos, lucrarea făcută de Dumnezeu-Duhul Sfânt a dat în slujba Bisericii Sale felurite daruri duhovniceşti.
Toate aceste daruri erau date Bisericii. Adică pentru toate sufletele chemate şi alese a face parte din Trupul Său duhovnicesc, spre zidirea lor, spre mângâierea, creşterea şi desăvârşirea lor în credinţă şi vieţuire spre mântuirea finală.
În trei locuri din Sfânta Scriptură se vorbeşte deosebit de limpede despre aceste daruri date unora dintre fiii Bisericii, dar pentru folosul tuturor celorlalţi.

Aici – în locul de la Romani 12, 6-8 – sunt arătate numai şapte astfel de daruri şi anume: darul profeţiei, al slujirii, al învăţării altora, al îmbărbătării, al binefacerii, al cârmuirii şi al milosteniei.
La I Corinteni 12, 4-11, sunt enumerate nouă daruri duhovniceşti şi anume: al înţelepciunii, al cunoştinţei, al credinţei, al vindecărilor, al minunilor, al profeţiei, al deosebirii duhurilor, al feluritelor limbi şi al tălmăcirii limbilor.
La Efeseni 4, 7-15, sunt enumerate alte daruri date oamenilor, fiecăruia însă după măsura darului lui Hristos… toate pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos. Până ce vom ajunge cu toţii la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos… Neclătinaţi de nimic… Ci statornici pe vecie în El…
Potrivit bogăţiei Harului Dumnezeiesc, aceste daruri sunt nelimitate atât în numărul, cât şi în mărimea lor… Toate acestea fiind date în dar de către El tuturor alor Săi, în vederea zidirii tuturor alor Săi.
Nimeni nu trebuie deci să se laude cu darul primit, fiindcă la baza acordării darului nu se avea în vedere nici un merit personal al celui căruia îi era dat. Tot meritul era al Celui Care făcea darul. | Continuare »

Înţelegerea lucrurilor duhovniceşti

boboteaza-1-web1. Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru, a spus Mântuitorul nostru (Luca 17, 21).
Ea se află în inimile sau în locurile unde este Stăpân ascultat, urmat şi iubit deplin Domnul Dumnezeu.
Este în sufletele cu adevărat credincioase
şi în adunările celor cu adevărat ascultători de Hristos.
Este în Bisericile vii, care sunt sfinţite şi curăţite de Duhul Sfânt, unde El stăpâneşte cu lumină
şi este ascultat cu smerenie de către toţi copiii Săi din ele.
Este între cei doi sau trei adunaţi în numele lui Iisus (Matei 18, 20).
Este acolo unde El coboară cu dragoste şi rămâne cu bucurie în cei născuţi din nou, care s-au alipit de Hristos, ajungând un singur duh cu El.
Aşa se înţeleg lucrurile duhovniceşti.

2. Cine nu-i născut din nou vede răul bine şi binele rău,
iar despre Lucrarea Evangheliei,
şi despre Împărăţia lui Dumnezeu,
şi despre cei care fac parte din ele zice că totul este rătăcire, îngustime şi nebunie.
Fiindcă oricine nu este născut din nou nu poate cunoaşte, nu poate primi şi nu poate înţelege lucrurile Duhului Sfânt.
Numai naşterea din nou poate da omului adevărata lor cunoaştere.

3. Cât de simplu şi de liniştit face Dumnezeu răsăritul şi apusul soarelui, cât de frumos face El venirea primăverii şi rodirea holdelor!
Ce minuni sunt acestea
şi cât de frumos şi de blând le face şi le înnoieşte zilnic Dumnezeu!
Totuşi ele rămân mereu minuni pentru noi, deşi zilnic şi repetat le vedem cu aceeaşi obişnuinţă, dar totdeauna şi cu aceeaşi înfiorare.
Cum se fac toate aceasta?
Nu ştim. Nu înţelegem cum. | Continuare »

LUMINA AFLĂRII LUI HRISTOS

Vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz la adunarea de Revelion de la Ogeşti – 1984

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Revelion 1984Cel dintâi cuvânt… pe care ar trebui să-l spunem mereu, nu numai acum, în astfel de momente şi în astfel de prilejuri, când harul lui Dumnezeu a făcut să ne vedem unii cu alţii în număr aşa de minunat şi când putem trece dintr-un an în altul într-un fel aşa de frumos… cel dintâi cuvânt – şi cel din urmă – care ar trebui să-l putem spune e un cuvânt de mulţumire şi de laudă către Dumnezeu pentru că am ajuns să ne bucurăm în astfel de vremuri de pace, de binecuvântare şi de bucurii de felul acesta, pe care Dumnezeu ni le dă acum când suntem astfel împreună adunaţi, să putem face trecerea aceasta minunată din viaţa noastră dintr-un an în altul.
Cel dintâi cuvânt şi cel din urmă ar trebui să fie numai mulţumire. Pentru că, într-adevăr, în viaţa noastră şi ca oameni, în viaţa noastră şi ca familii, în viaţa noastră şi ca popor, Dumnezeu a făcut o minune atât de mare! Şi e bine ca, ori de câte ori noi ne adunăm doi sau trei împreună şi gustăm din darul acesta nespus de mare al lui Dumnezeu: cunoaşterea Lui, Cuvântul Său, părtăşia frăţească, bucuria mântuirii, să-I mulţumim neîncetat lui Dumnezeu pentru că am ajuns să avem o astfel de lumină pe calea vieţii noastre. Şi, îndrumaţi de această lumină, să simţim totdeauna că ştim bine pe ce drum mergem şi ştim bine unde vom ajunge. Pentru că drumul acesta este luminat şi luminos şi călăuzirea o avem de la Dumnezeu, Care l-a întocmit şi Care faţă de noi a avut un har atât de mare. | Continuare »

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului: Acatistul și Canonul de rugăciune (1 ianuarie)

1 Taiera imprejurCondacul la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului (1 ianuarie) (Glasul 3): Fecioara astăzi…
Domnul tuturor rabdă tăiere împrejur şi taie ca un Bun greşelile celor muritori. Dă lumii, astăzi, mântuire, iar ierarhul Ziditorului, purtătorul de lumină şi Dumnezeiescul preot al lui Hristos, Sfântul Vasile, se bucură întru cei de sus.

Tropar la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului (Glasul 1)
Cel Ce şezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi cu Dumnezeiescul Duh, ai binevoit a Te naşte pe pământ din Fecioară, Maica Ta, care nu ştie de bărbat, Mântuitorule Iisuse. Pentru aceasta ai şi fost tăiat împrejur a opta zi ca un Om. Slavă Sfatului Tău Celui Preabun; Slavă rânduielii Tale; Slavă smereniei Tale, Unule Iubitorule de oameni.

Implinindu-se opt zile de la Naştere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovaţi şi robiţi de dânsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat şi să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.
Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii; pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putinţă să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăieşte Sfântul Efrem Sirul: „Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu trup adevărat S-a şi tăiat împrejur ca un om, şi cu sângele Său S-a roşit Pruncul, ca un fiu omenesc şi, durându-L, plângea, precum se cădea firii omeneşti”. | Continuare »

Porunca tăierii împrejur nu venea din Lege, ci din făgăduinţă

Porunca tăierii împrejur nu venea din Lege, ci din făgăduinţă

Titus Niculcea

…Acum să citim câteva cuvinte de la Ieşire 32, 31-32: „Moise s-a întors la Domnul şi a zis: «Ah, poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!». Domnul a zis lui Moise: «Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea. Du-te dar şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele îi voi pedepsi pentru păcatul lor!»”.
Acesta e un subiect foarte important, la care m-am gândit să mă refer în seara aceasta, căci şi noi facem aceiaşi paşi ca poporul Israel.
Scrierea în Cartea Vieţii, în cazul poporului Israel, se făcea prin tăierea împrejur. Porunca tăierii împrejur nu venea din Lege, ci din făgăduinţă, prin Avraam; şi cei tăiaţi împrejur erau înregistraţi în Cartea lui Dumnezeu. Mai târziu erau şi în evidenţa templului, pe pământ, dar în primul rând erau scrişi în cartea lui Dumnezeu, în ceruri. Moise ştia foarte bine lucrul acesta. Şi, în schimbul iertării poporului care păcătuise, a cerut să-l şteargă Dumnezeu pe el din Cartea Vieţii. Se simţea vinovat faţă de Dumnezeu împreună cu poporul.
Domnul vine şi-l întăreşte, spunându-i: „Pe acela care a păcătuit împotriva Mea îl voi şterge din cartea Mea”. Acesta este un adevăr dumnezeiesc care astăzi corespunde identic cu starea noastră, a creştinilor. Şi noi, prin Taina Botezului, am primit acelaşi drept, ca cei din vechea Lege: când preotul ne-a înregistrat în matricola botezaţilor, ca membri ai Bisericii creştine, ai Bisericii Ortodoxe, tot atunci şi numele nostru, prin Botez, a fost scris în Cartea Vieţii. Asta s-o ştim cu toţii! Căci există o concepţie străină… în special ereticii folosesc cuvântul acesta: „Dacă ai să fii chemat, ai să vii la noi”. Ei ştiu ceva despre o chemare şi au în vedere faptul că botezul este începutul şi pricina acestei chemări, numai nenorocirea e că ei nu recunosc botezul copiilor, ci doar botezul făcut la maturitate. Aici este orbirea lor sufletească. Satana i-a derutat de la dreapta credinţă, ca să-şi piardă mântuirea. | Continuare »