O predică a părintelui Vasile Ouatu trimisă pentru a se citi în adunarea de la Buzău – iunie 1936

O predică a părintelui Vasile Ouatu trimisă pentru a se citi în adunarea de la Buzău – iunie 1936

„Iisus a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” (II Cor 5, 15).

Prea cucernici părinţi şi preaiubiţi fraţi şi surori în ostăşia Domnului Iisus Biruitorul,
Cu toţii poate v-aţi aşteptat ca şi astăzi să fiu în mijlocul frăţiilor voastre şi cu trupul, aşa precum sunt întotdeauna cu duhul. Dar, iubiţilor, dacă voi veţi fi aşteptat aceasta, apoi eu am dorit-o fierbinte. Dragostea lui Iisus (II Cor 5, 14) care ne strânge şi ne face un singur trup mă îndeamnă să fiu lângă frăţiorii mei în Domnul. O boală grea însă m-a rănit puternic şi mă ţine în patul suferinţei. Ca şi scumpul nostru gornist, Părintele Iosif Trifa, şi eu trec, pentru a patra oară, printr-o grea suferinţă. Grija fronturilor şi lupta dârză ce o ducem cu împărăţia întunericului mi-a slăbănogit mult de tot smeritul meu trup. Pentru aceea, duhul plin de râvnă mă mână să fiu alături de frăţiorii mei, pe când carnea slabă şi neputincioasă mă reţine în patul grelei suferinţe. Carnea mi s-a topit, iar graiul mi s-a stins, din care cauză nu sunt astăzi între voi cu trupul. Duhul însă îmi stă lângă voi aşa cum stă şi al preaiubitului nostru gornist, Păr. Iosif Trifa. Prin cei aproape 50 de fraţi din ostăşia Domnului Iisus Biruitorul de la Bucureşti, vă trimit, P. C. părinţi şi iubiţi fraţi şi surioare, atât din partea mea, cât şi din partea scumpului nostru Păr. Iosif, dragostea noastră şi salutul ostăşesc de Slăvit să fie Domnul Iisus Biruitorul.
Iar în al doilea rând, îndrept către toţi cei de faţă o caldă şi stăruitoare rugăminte de a lupta până la capăt pentru Iisus şi mântuirea cea sufletească.
Trăim cu adevărat vremurile Scripturii. Întunericul se ridică întocmai unui val uriaş care încearcă să nimicească totul. Sufletele, parcă hipnotizate, aleargă în grabă în calea acestui val nimicitor. | Continuare »

[Orice biruinţă vine numai prin jertfă]

«Isus Biruitorul» din 21 februarie 1937, în ediţie specială, publica scris de mâna Părintelui Iosif următoarele:

„A trecut la Domnul preaiubitul nostru luptător, părintele Vasile Ouatu de la Bucureşti…
O veste de durere împărtăşim fraţilor de la fronturi. Dragul şi scumpul nostru părinte Vasile de la Bucureşti a adormit în Domnul în seara zilei de vineri, 19 februarie 1937.
S-a stins cel ce s-a adus pe sine ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu (Rom. 12, 1), pentru Cauza Lui.
S-a stins cel ce nu s-a cruţat şi n-a cruţat nimic, ci totul a pus în lupta cea sfântă a Domnului.
S-a stins cel ce a stat pe front până i s-a stins graiul şi a căzut sub greutatea boalei.
S-a stins cel ce L-a iubit pe Domnul şi lupta Lui în lume mai mult decât pe soţia lui, pe copiii lui, sănătatea lui şi viaţa lui (Matei 10, 37).
S-a stins cel ce şi-a cheltuit bucuros şi viaţa lui pentru turma şi fraţii lui (II Cor. 12, 15).
S-a stins cel ce n-a ştiut decât un singur lucru: să lupte – şi a luptat. Să sufere – şi a suferit. Să se jertfească – şi s-a jertfit. Să sufle din trâmbiţă – şi a trâmbiţat! A fost prigonit, bârfit, batjocorit, hulit – dar le-a suferit pe toate, privind ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre (Evrei 12, 2).
S-a stins un viteaz al Domnului pe care solia morţii, solia chemării la Domnul, l-a aflat pe front, ţinând sus steagul Domnului Iisus… | Continuare »

UN VITEAZ AL DOMNULUI

UN VITEAZ AL DOMNULUI

Davos (Elveţia), la 10 martie 1933, Preot Iosif Trifa

L-am cunoscut la Geoagiu, unde Domnul ne-a întâlnit pe câteva luni în aceeaşi „şcoală” a suferinţelor. E vorba de părintele Vasile Ouatu de la biserica Ghencea din Bucureşti.
Îndată, [de] la început m-a surprins curajul, îndrăzneala şi hotărârea cu care părintele Vasile vorbea despre rosturile şi Lucrarea Oastei. Ardea pentru lucrul Domnului. Mi-am adus atunci aminte de locul de la Faptele Apostolilor 4, 13: „Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi Ioan, au cunoscut că şi ei umblaseră cu Iisus”. Mi-am zis în mine: „Iată un suflet care «a umblat cu Iisus»… iată un suflet care s-a întâlnit cu Iisus… care a gustat din fiorul «umblării» cu Iisus”.
Şi nu m-am înşelat în aprecierile mele. Părintele Vasile era atunci numai la începutul Oastei. Boala îl scosese din „front”. Reîntors la front – ca şi mine, cu boala încă nevindecată complet –, s-a pus pe lucru. Şi-a refăcut oastea. A reînceput lupta. E unul dintre puţinii mei preaiubiţi fraţi preoţi care s-a aruncat în lupta Oastei fără „rezerve”.
Când am fost la Bucureşti, fratele Vasile a ţinut să mă ducă la „cartierul” lui de la Ghencea. Ce înfăptuiri minunate a făcut acest luptător! Cea mai spaţioasă biserică-catedrală din Bucureşti se clădeşte prin râvna acestui „pitic” (căci este şi el mic de statură, ca mine).
La intrarea în casă, un dulap făcut anume pentru desfacerea cărţilor şi foilor de la Oaste. „Am să-l scot afară în stradă – ne spune părintele Vasile – pentru ca trecătorii să se «împiedice» de cărţile şi foile Oastei”. | Continuare »

[Socot că mi-am împlinit misiunea pe acest pământ]

…Şi iată scrisoarea testamentară a părintelui Vasile Ouatu, care îl dovedeşte şi în faţa morţii ca pe un suflet de statornică credincioşie…

…Scump şi iubite Părinte Iosif… Nu v-am scris până acum. Sunt istovit complet. M-am simţit de mai mult timp bolnav, dar n-am voit să cedez. Am luptat înainte cu credinţă în Dumnezeu. Acum sufăr din greu, pentru că lupta de zi şi noapte m-a istovit şi a stricat toate mădularele trupului meu. Nu mai am nimic bun în mine. Dar tot nu disperez. Am conştiinţa pe deplin împăcată că mi-am făcut numai datoria. Pot muri liniştit în orice clipă. Socot că mi-am împlinit misiunea pe acest pământ. Un singur lucru mă mai reţine şi adesea mă tulbură: soţia şi copiii care, omeneşte vorbind, au nevoie de cele ale pământului. Dar iarăşi îmi zic: Cel ce dă hrană tuturor, ploaie la vreme, podoabă flori­lor câmpului etc. va avea El grijă şi de scumpii mei… Sunt în aceste clipe soldatul care cade zdrobit de gloanţe, dar steagul îl ţine sus, în semn că nu s-a predat inamicului…
Eu nu m-am predat. Am luptat, am suferit, dar nu m-am predat. De la ţintă nu m-am abătut. Acum, când nu mai am nici o putere, ştiu sigur că Domnul Însuşi va desăvârşi totul. În mâinile Lui le-am încredinţat pe toate şi stau aşteptând plinirea voii Lui.

În tot momentul mă rog pentru sf. voastră şi scumpă ostăşia Domnului. Domnul a voit ca să înţeleg toate frământările sf. voastre şi să mă identific deplin cu această lucrare divină. Poate şi de aceea am suferit mult, ca să înţeleg mult.

Acum am timp destul de rugăciune. Altceva nu pot face. De citit nu pot, de vorbit deloc, de scris foarte, foarte greu. Aşa că, doar mă rog…
Nemaiputând scrie, vă salut şi vă îmbrăţişez trimiţând şi tuturor celorlalţi dragostea mea în Domnul Iisus… 22 nov. 1936, Preot Vasile Ouat.

Preluat din: Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. 2

Adevărul… Calea… şi Viaţa

† Preot Vasile Ouatu

„Dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus. Iată că toate lucrurile s-au făcut noi“ (II Cor. 5, 17).

Prea iubiţii mei fraţi şi surori în Domnul Iisus!
Mântuirea, darul cel mai preţios, ne este mult primejduită de vrăjmaşul diavol, care se războieşte cu noi la fiecare pas. Noi însă trebuie să fim înţelepţi şi să luptăm cu eroism, până la zdrobirea totală a lui Satan.
Viaţa toată este o luptă şi încă o luptă grea, dar trebuie să luptaţi, alipiţi tot mai mult de Domnul Iisus.

A lupta singuri, cu puterile voastre, este în zadar. A lupta împreună cu Iisus, alipiţi puternic de El, înseamnă putere şi biruinţă.

Oastea Domnului a chemat şi cheamă sufletele la Iisus şi numai la Iisus. Ea pune toată stăruinţa, ca orice suflet să se oprească din drumul pe care a mers până acum şi să se întoarcă la Iisus. Oastea Domnului roagă stăruitor şi îmbie pe orice suflet ca să se desprindă din lume şi să se apropie, cu iubire şi credinţă, de Domnul Iisus. Oastea Domnului este un mănunchi de suflete care au găsit în Iisus comoara preţioasă, mărgăritarul ceresc. Oastea Domnului a găsit că Iisus este „adevărul“. Toţi cei hotărâţi pentru Domnul au găsit în acest „adevăr“, care este Iisus, mângâiere sufletelor lor, pace şi alinare. O! Cât n-ar da un suflet rătăcit pe‑ale vieţii căi să afle adevărul vieţii, dar nu-l cunoaşte!…

O! Dar iată! Oastea Domnului cu atâta iubire ţi-l arată şi ţie, iubite frate şi scumpă soră, şi-l arată la toţi cei însetaţi după „adevăr“. El este Iisus!… Ai venit tu, dragul meu, la Iisus?… Ai aflat tu în Iisus „ade­vărul“? Dacă, în adevăr, ai aflat pe Iisus ca supremul „adevăr“, atunci tu vei fi fericit şi adevărul lui Dumnezeu este cu tine. | Continuare »

O, DRAGOSTE ZDROBITĂ

TRAIAN DORZ, din  CÂNTAREA BIRUINŢEI

Fiul-risipitor_2016_6O, dragoste zdrobită ce mă primeşti acasă
acum, când vin din ţara unde-am plecat nebun,
nu merit nici inelul, nici locul de la masă,
nu, Doamne, că doar plânsul mai este-n mine bun!

O, casă părintească spre care-ntorc cu jale,
– în zdrenţele acestea cum să-ndrăznesc să vin,
mi-a ars de dor fiinţa de toate ale tale,
dar sunt acuma altul – nu mă privi străin!

O fraţi mai mari, voi care n-aţi părăsit Lucrarea
– nu m-alungaţi, primiţi-mi al pocăinţei glas,
nu vă-ntristaţi că Tatăl îmi dă îmbrăţişarea,
eu am fost rău, dar Tatăl tot Tatăl a rămas!

O slugi rămase bune, nu mă priviţi cu ură,
ci pregătiţi-mi haina şi masa de ospăţ,
– de inima de Tată, de dulcea ei căldură,
de dragostea zdrobită nădejdea mi-o agăţ!

BUNĂTATEA TATĂLUI CERESC

1. Un tată adevărat rămâne tată pentru fiii şi fiicele sale în orice vreme. Tatăl nostru Dumnezeu nu poate fi decât bun, iubitor, înţelegător, milostiv şi răbdător faţă de noi toţi, fiii şi fiicele Lui, oricare ar fi starea dintre noi, fiii Lui.
2. Fiii unui tată nu întotdeauna se iubesc şi se înţeleg între ei. Dar tatăl îi iubeşte şi îi înţelege pe toţi. Unii fii se pot lepăda şi se pot despărţi de tatăl lor, dar tatăl adevărat şi inima lui nu se poate despărţi de tot de ei niciodată.
3. Fiul cel pierdut l-a putut jigni pe tatăl său, a putut trânti poarta cu mânie, a putut pleca fără să se uite înapoi şi a putut trăi departe de tatăl său ani de zile, fără să-i pese şi fără să-l dorească.
Dar tatăl n-a putut… El a plâns la despărţirea fiului… l-a durut la trântirea portiţei, l-a zdrobit că fiul pleacă fără măcar să se uite înapoi… Şi a suferit toţi anii depărtării lui, stând adesea cu mâna streaşină la ochii scăldaţi în lacrimi, privind ceasuri întregi pe drumul de unde aştepta să se întoarcă iarăşi dragul lui copil plecat… Până ce s-a întors…
4. Şi când fiul, în sfârşit, s-a întors… cine l-a văzut întâi? Cine i-a alergat de departe înainte, cine i-a căzut pe grumaz şi l-a sărutat mult?… Cine, decât dragostea zdrobită, dar rămasă dulce, a Tatălui?
Inima lui frântă, dar rămasă iubitoare, sânul lui dispreţuit, dar rămas cald, primitor şi bun? Dintre toate iubirile mari, adânci şi răbdătoare, – cea mai mare, mai adâncă şi mai înţelegătoare cred că este iubirea tatălui. Iată Inima Tatălui nostru Ceresc… | Continuare »

CE BUCURIE ESTE-N CER

intoarcerea-fiului-risipitor1Ce bucurie este-n cer
de orice păcătos
ce iese dintre cei ce pier
şi vine la Hristos!

Fii binevenit – suflet preaiubit
care-ntorci acum – pe-al vieţii drum,
o, rămâi mereu – lângă Dumnezeu!

Auzi ce coruri îngereşti
se bucură acum
că tu pe Domnul Îl primeşti
şi-ntorci pe-al vieţii drum.

Priveşte cum în calea ta
îţi iese Tatăl Sfânt,
iar tu primeşti din Mâna Sa
al cerului veşmânt!

În casa de ospăţ ceresc
primeşti un loc slăvit
– cu cei ce-n veci se veselesc
vei fi şi tu primit.

Rămâi statornic credincios
aşa cum astăzi vii
şi-n slava Lui, lângă Hristos,
ai loc în veci să fii!

Traian Dorz, Cântarea Biruinţei

ADEVĂRATA CREDINŢĂ

Traian Dorz, Lumina iubitului fiu

1. Credinţa care nu te face să porneşti nu-i credinţă.
Dacă tu cu adevărat crezi în Hristos şi în Cuvântul Său, dacă crezi în Evanghelia şi în Dumnezeirea Sa, dacă crezi în judecata şi în răsplata Lui, atunci neapărat trebuie să porneşti.
Să porneşti pe calea întoarcerii din păcate la Dumnezeu,
să porneşti pe calea căinţei, a înfrânării şi a mântuirii,
să porneşti prin rugăciune, prin lacrimi, prin ascultare, prin binefaceri, prin iubire.
Să porneşti acum, să porneşti convins, să porneşti voios.
Să porneşti pentru tine, pentru ai tăi şi pentru alţii.

2. Părinte credincios, oare fiul tău este sănătos sufleteşte?
Oare fiul tău crede în Domnul şi face el parte cu ascultare dintre fiii Domnului, sau nu?
Dacă nu, ce faci tu, mamă, ce faci tu, tatăl lui, ce faceţi voi pentru el? Alergaţi voi oare la Domnul, stăruind în rugăciune şi aşteptând cu răbdare izbăvirea Lui, – sau nici nu vă pasă de pierzarea fiului vostru?

3. Cum puteţi voi, părinţilor, să mergeţi liniştiţi pe căile Domnului când fiul sau fiica voastră merg pe căile lui satana?
Sau nu cumva chiar voi îi gătiţi şi îi trimiteţi la acelaşi potop de desfrâu la care aleargă lumea păcătoşită, ca să fie şi ei „ca lumea“?
Nu vi-e groază că moartea la care îi trimiteţi pe ei vă va înghiţi şi pe voi? | Continuare »

CE SINGUR SUNT

Traian DORZ, din Cântările Căinţei

Fiul-cel-pierdut-26Ce singur sunt, ce singur, Iisuse, fără Tine,
mi se topeşte-n lacrimi tot sufletul din mine
şi ca-ntr-o mare moartă mă tot scufund întruna,
simţind că-s dat la moarte aici pe totdeauna…

O, Domnul meu, o, Domnul meu,
ce mai pot face eu,
decât să strig mereu:
o Doamne, dacă-ai vrea
s-auzi durerea mea,
mai iartă-mi vina grea…

Ce singur sunt, Iisuse, ce-nchisă-i orice zare…
privesc şi-n nici o parte nu văd nici o scăpare,
şi strig, şi de niciunde nici un răspuns nu-mi vine;
– Iisus, şi arde-n flăcări tot sufletul din mine…

Ce singur sunt… ai milă de viaţa mea zdrobită,
de-a mea singurătate, de vina-mi neplătită…
– ştiu că mi-e-adânc păcatul, mai greu ca fundul mării,
dar ştiu că şi mai mare Ţi-e dragostea iertării.