Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Meditaţii la Apostolul din duminica Canaanencii

TDorz1Ceea ce Sfântul Pavel avea atunci de mustrat la credincioşii din Corint este astăzi nespus mai mult de mustrat la noi.
Şi ceea ce era de mirat cum se împacă la ei este mai de mirat cum se poate împăca la noi, după atâta propovăduire a Evangheliei şi după atâtea secole de creştinism.
Cum de se poate împăca Templul lui Dumnezeu cu idolii? – se întreabă cu durere omul lui Dumnezeu, privind la viaţa creştinilor adunării lui Hristos, când, în fiecare cuvânt sfânt, se spune atât de limpede că Hristos nu poate avea nici o legătură cu Satan. Că Duhul Sfânt nu poate locui nicidecum la un loc cu păcatul. Şi că sfinţenia trebuie să fie podoaba Casei lui Dumnezeu, cât vor ţine veacurile. Iar sfinţenia nu poate locui într-o viaţă amestecată cu tot felul de necurăţii.
Şi totuşi ţi se rupe inima de durere, ţi se umple faţa de ruşine şi ţi se zdrobeşte sufletul de apăsare când vezi şi când auzi cum în multe suflete şi în multe familii, ba chiar şi în multe biserici şi adunări, Templul lui Dumnezeu a început să se împace de-a binelea cu idolii… Evanghelia cu păcatul şi credinţa cu lumea şi cu felul ei nelegiuit.
Îţi vine să nici nu crezi despre câte un frate pe care l-ai crezut un sfânt în viaţa lui şi un om predat total lui Dumnezeu… că, la anumite ocazii, el bea ca lumea… Ba că face el însuşi băuturi îmbătătoare şi dă sau chiar vinde altora să bea, când el ştie bine porunca lui Dumnezeu, care zice: „Nu vă înşelaţi: nu puteţi bea paharul Domnului şi apoi şi paharul dracilor. Nu puteţi lua parte la Masa Domnului şi apoi şi la masa dracilor“ (unde se vorbeşte urât, se fac gesturi scârboase, se petrec lucruri nelegiuite)…
Şi, de asemenea, este scris: „Vai celui care dă aproapelui său să bea… Vai ţie care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea. Te vei sătura şi tu de ruşine, în loc de slavă. Bea şi tu şi dezveleşte-te. Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul mâniei din dreapta lui Dumnezeu şi va veni ruşinea şi peste slava ta“ (Habacuc 2, 15-16).
Şi apoi ce să mai zici şi de alte şi alte asemenea idolatrii!… | Continuare »

Sfântul Nicolae Velimirovici, predică la duminica a 32-a după Rusalii – a lui Zaheu vameșul (fragmente)
Zaheu_16_01Cine vrea să-L vadă pe Hristos trebuie să se ridice în duh deasupra naturii, pentru că Hristos este mai mare decât natura. Mai uşor este să vezi un munte înalt de pe o colină decât din vale. Zaheu era mic de statură şi, vrând să-L vadă pe Hristos, s-a suit într-un copac înalt.
Cine vrea să-L întâlnească pe Hristos trebuie să se curăţească, pentru că-L întâlneşte pe Sfântul Sfinţilor. Zaheu era întinat de iubirea de argint şi nemilostivire şi, când s-a întâlnit cu Hristos, s-a grăbit să se cureţe prin pocăinţă şi facere de bine.
Căinţa este părăsirea cărărilor rele bătătorite de picioarele oamenilor, precum şi de gândurile şi dorinţele lor, şi întoarcerea pe o cale nouă: calea lui Hristos. Dar cum să se pocăiască păcătosul până ce nu-L întâlneşte pe Domnul în inima sa şi nu îşi cunoaşte ruşinea? Mai înainte de a-L vedea pe Hristos cu ochii, micuţul Zaheu L-a întâlnit în inima sa şi s-a ruşinat de căile sale. | Continuare »

Iată şi a treia carte ce iese de sub tipar dintr-un rând de patru cărticele despre Duhul Sfânt.
În cartea întâi am dat câteva învăţături generale despre Dumnezeu-Duhul Sfânt.
În cartea a doua, am dat învăţăturile despre Vântul cel Ceresc, despre asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu vântul. Iar în cartea aceasta, a treia, dăm învăţăturile cu Focul cel Ceresc; asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu focul. După care va urma cartea a patra, cu Apa cea Vie; asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu apa .
În Ziua Cincizecimii – după ce Mântuitorul Îşi isprăvise lucrarea Lui – S-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli, în chipul limbilor de foc. În ziua Cincizecimii s-a pogorât şi a rămas în lume Focul cel Ceresc, pentru ca fiecare om să fie sărat cu acest Foc Ceresc (Mc 9, 49).
Despre acest Foc vorbim pe larg în cărticica aceasta.
Duhule Sfinte, aprinde şi încălzeşte cu Focul Tău cel Sfânt pe toţi cei care vor citi aceste învăţături şi le vor răspândi.

Sibiu, la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, 1936.

Preotul Iosif TRIFA, Redactorul foii «Isus Biruitorul»

vindecarea-celor-zece-leprosi-111. Nimic nu m-a amărât mai mult decât când am văzut pe unul care fusese cândva un băiat sărac şi apoi crescut la mesele frăţeşti,
îmbrăcat cu hainele dăruite de surorile evlavioase, adăpostit, miluit, crescut şi învăţat carte înaltă de către dragostea fraţilor şi în Numele lui Hristos,
– iar după ce a ajuns să aibă avuţie, grăsime şi situaţie înaltă, din coşurile lui pline nu s-a îndurat să dea nici două pere la un copil către care nu-i era ruşine să se laude arătându-i perele lui,
deşi vedea cum copilul se uita la grămada lui de pere cu ochii umeziţi de dorinţe şi de ruşine…

2. Ce să mai zici despre o fiinţă nerecunoscătoare? Că e om?
Îţi vine aşa de greu să zici că e om!
Căci până şi un câine ţine minte un bine care i s-a făcut. Şi caută să-şi întoarcă recunoştinţa într-un fel, fie şi numai printr-o prietenoasă clătinare din coadă către cel care i-a dat o bucată de pâine!
Nerecunoscătorul om este mai rău decât recunoscătorul animal.

3. Sufletele scumpe fac daruri scumpe.
Sufletele mari nu fac daruri mici.
Când un împărat a făcut dar unui prieten al său o comoară de mare preţ, acela i-a zis uimit:
– Maiestate, dar este prea mult!
– Pentru tine poate părea prea mult, i-a zis împăratul, dar pentru mine nu. Eu pot oricât, eu sunt împăratul!
Atunci cât poate Dumnezeu!

4. Suflete al meu, dacă Îl iubeşti cu adevărat pe Hristos, păstrează numai pentru El ceea ce ai tu mai scump: El este Împăratul tău!
Fă-I bucuria numai lui Iisus cu ceea ce ai tu mai de preţ, căci este dovada supremei iubiri, jertfa supremă!
El aşa a făcut pentru noi! | Continuare »

Ai necazuri?…

Ai necazuri?…

Ai necazuri,
te apasă greutăţi fără de nume,
cine nu le are astăzi
toate-acestea oare-n lume?
Însă dacă vrei
povara să nu-ţi fie spre pierzare,
vino la Iisus,
El este ajutor şi uşurare!
Harul Lui cel mare-ţi face
a necazului povară,
de-ar fi orişicât de mare,
mică, dulce şi uşoară.

Eşti bolnav?…
În suferinţă te topeşti şi te aprinzi,
câţi nu sunt acuma-n lume
şi cu mult mai suferinzi?
Boala sufletului însă
e mai grea ca orice boală,
rari de tot sunt cei ce scapă,
rari sunt cei ce se mai scoală.
Vrei să scapi de boala asta,
vrei să afli vindecare?
Vino la Iisus,
El singur poate şi-ţi va da scăpare! | Continuare »

Traian DORZ

Fiecare boală-şi are începutu-ntr-un păcat,
trupul nu se-mbolnăveşte cât e sufletul curat.
Numai după ce păcatul intră-n suflet, doar apoi,
întinându-se şi trupul, vin al boalelor convoi.

Nu-L rugaţi întâi pe Domnul să vă vindece vreun trup,
câtă vreme-n al lui suflet stau păcatele ca-n stup,
ci rugaţi-vă ’nainte şi-L chemaţi pe Dumnezeu,
ca să-i poată fi dat harul şi iertat păcatul greu.

Poate poţi (prin stăruinţe vinovat de îndelungi)
la vreo slabă vindecare a vreunui trup s-ajungi,
dar când boala sufletească n-a fost vindecată-ntâi,
numai cu o vindecare-nşelătoare-ai să rămâi.

Mulţi, când suferă cu trupul, au un suflet credincios,
dar, cum au scăpat de boală, Îl şi uită pe Hristos.
Dumnezeu le dase boala că să-L afle-n acest fel,
dar când le-a luat durerea s-au şi despărţit de El.

Nu doriţi întâi să scape nimenea de-o boală grea,
ci să lase-ntâi păcatul, că din cauza lui e ea.
Dacă-i vindeci al lui suflet, poţi să-i scapi şi trupul său,
dar când sufletul se pierde, vindecarea-n trup e-un rău.

Traian Dorz, PORŢILE VEŞNICIEIcap. Vrăjmaşii şi prietenii

… În mod obişnuit, rugăciunea nu se strigă, ci se şopteşte sau se plânge, se murmură sau se cântă, se gândeşte sau se suspină. Dar când se strigă, înseamnă că sufletul se află în ceas de cumpănă grea şi că este o vreme de primejdie mare, şi că este o stare de alarmă şi de groază. În astfel de vremuri, răspunsul nu poate întârzia, numai înţelegerea lui poate.
Atunci când omul strigă, înseamnă că ameninţarea este chiar lângă el. Iar el se vede chiar fără nici o putere de a o birui şi fără chiar nici o putinţă de a o înconjura.
Nu are importanţă cum privesc cei răi şi necredincioşi forma în care izbăveşte Dumnezeu din mâinile lor pe credinciosul Său care strigă către El pentru ajutor. Important lucru este că îl scapă!
Felul în care vine salvarea lui Dumnezeu este mereu nou şi neaşteptat. Şi este dovada că Dumnezeu este prezent totdeauna şi veghetor asupra alor Lui. O, câte rugăciuni strigate în durere şi în primejdie, în groază sau în bucurie ne-a ascultat şi ne-a împlinit îndată Dumnezeu! Să nu uităm mulţumirea pentru ascultarea lor!
Acei care au fost în cele mai grele stări şi au strigat către Domnul ştiu bine că cele scrise aici sunt întru totul adevărate. Dumnezeu i-a auzit şi i-a izbăvit îndată, pe ei sau pe cei pentru care se rugau strigând. Şi totdeauna îşi vor aduce aminte că nu un „concurs de împrejurări” i-a salvat. Ci numai puterea lui Dumnezeu.
Dar, vai, sunt mulţi care, după ce totul a trecut şi furtuna lor s-a liniştit, uită să-I mulţumească lui Dumnezeu! Ca cei nouă leproşi vindecaţi…

Vindecarea_10_leprosi-1Din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de la Săucani – octombrie 1980

Ne aducem aminte de cei zece leproşi pe care, la fel, Domnul i-a vindecat din una dintre cele mai cumplite şi mai cutremurătoare boli care pot exista pe lumea aceasta… (când carnea omului putrezeşte stând [el] în picioare şi umblând pe picioare). Şi când Dumnezeu i-a vindecat pe toţi zece şi numai unul s a întors să-I mulţumească.
Ce mult dorea Domnul să-i vadă pe toţi!
N-avea El nevoie de mulţumire, că El n-a făcut binele pentru mulţumire, cum nu face nici azi binele pentru mulţumirea celor credincioşi, a celor puţini care sunt credincioşi, ci îl face pentru toţi oamenii, chiar dacă sunt atât de mulţi care nu-I mulţumesc niciodată lui Dumnezeu pentru că pot să strângă din grădină sau din holdele lor sau pentru că la sfârşitul muncii pot să încaseze un salar bun.
Sau pentru atâtea binecuvântări!…
Sau pentru că li se naşte un copil sănătos…
Sau pentru că li se vindecă o vită bolnavă!
Sau pentru că sunt ajutaţi într-un ceas greu…
Sau pentru că sunt salvaţi de accidente şi nenorociri!
Sau pentru că, lucrând în locuri primejdioase, Dumnezeu face să nu li se întâmple niciodată o nenorocire!…
Sunt aşa de puţini care-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru astfel de stări şi, cu toate acestea, Dumnezeu e bun şi le dă tuturor – şi celor nemulţumitori, şi celor răi – binecuvântările şi binefacerile Sale, aşa cum spune în Evanghelie: „…ca să fiţi fiii Tatălui vostru Care este în ceruri, căci El face să cadă ploaia Sa şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi. Şi face să răsară soarele Lui şi peste cei buni, şi peste cei răi”. El face să se reverse binecuvântarea Sa şi peste cei mulţumitori, şi peste cei nemulţumitori.
Dumnezeu ne dă toate, pentru că El este bun, pentru că Dumnezeu este bun, pentru că îndurarea Lui e nemărginită. De aceea dă El toate binecuvântările. El nu aşteaptă cine ştie ce daruri, ce jertfe de mulţumire, dar de o lacrimă de recunoştinţă, de un cuvânt de mulţumire. Se bucură Domnul când le aduce fiecare dintre noi pentru binele pe care ni-l face El. | Continuare »

Vlad Gheorghiu

drumul luminii in biserica PatrautiLa poarta Luminii-am oprit stingherit.
O, poate că eu am ajuns prea devreme…
Căci totul în jur e în somn adâncit
Şi nu-i nici o rază de stea-n răsărit
Şi sufletul meu de-ntuneric se teme.

Poruncile Tale – lumini – mi-ai lăsat
Cu ele să trec peste-a nopţiilor teamă.
Şi sufletul meu este-atât de-nsetat
Şi trupu-mi suspină-n pământ neumblat
Spre şoapta cu care iubirea-Ţi mă cheamă.

Poruncile Tale – lumini – să le-ascult!
Cu ele să-mi umplu fiinţa-mi stingheră.
Când vin peste mine ispite tumult,
Lumina Ta sfântă să-mi vină mai mult,
La poarta Nuntirii să-mi fie străjeră.

Şi duhul îmi mânecă-n noapte tăcut
Spre Tine, Hristoase-mpăratul Luminii
Ca-n iureşul luptei să scap neştiut
Şi orişice rană-ar fi ars în trecut
O Doamne, nicicând să n-o ştie străinii.

O, duhul discernerii, dor nesfârșit,
La poarta Luminii Ţi-l cer cu tărie.
Ca mâine, când Soare vei fi în zenit,
În firul de rază-al Luminii sfinţit
Moştean al Luminii să fiu pe vecie.