Părtăşia creştină cu Hristos

Părtăşia creştină cu Hristos

Predică la Înâlțarea Sfinfei Cruci

Crucii tale ne închinăm, Stăpâne
(Cântare la ziua praznicului)

Fraţilor, ziua de astăzi e zi de post şi întristare, pentru că ne aduce aminte de Patimile Domnului. Însăşi evanghelia pe care aţi auzit-o nu e alta decât evanghelia judecăţii, răstignirii şi patimii Mântuitorului. El îşi varsă sângele cel prea scump pe lemnul crucii, iar noi, muţi de durere, stăm şi privim jertfa Domnului nostru şi sălbăticia oamenilor.
Pentru aceasta crucea nu este o unealtă de chin ca toate uneltele şi un lemn ca toate lemnele, ci e împletită cu simţirile noastre creştineşti prin vărsarea sângelui Mântuitorului nostru. Din pricina aceasta a şi ajuns ea la noi semn sfânt, şi creştinul îşi însemnează totdeauna chipul cu acest semn întăritor.
Dar fiindcă ea e legată cu jertfa de sânge pe care Domnul nostru Hristos a adus-o, să nu uităm, fraţilor, că în însuşi acest sânge a pus el ancora care să ne ţie în părtăşie cu dânsul, ca pe nişte fii răscumpăraţi din ghiarele păcatului. Într-adevăr, la cina cea din urmă cu apostolii Săi, în amurgul serii, când gândurile omului mai uşor se desfac de cele pământeşti, spre a se îndrepta către Dumnezeu, a aşezat Domnul ospăţul sfânt care să ne aducă aminte de patima şi moartea Sa şi să ţie viu în cugetul nostru chipul învăţătorului răstignit, care ne-a învăţat aşa de frumos lucrurile împărăţiei lui Dumnezeu. În adevăr, Domnul Hristos a spus apostolilor Săi la cină: aceasta să faceţi întru amintirea mea (Luca 22, 19). Şi aceasta o facem noi până azi, în amintirea jertfei şi morţii Mântuitorului, căci Sfânta Liturghie nu este altceva decât o neîncetată săvârşire şi preînchipuire a Cinei celei de taină a Mântuitorului cu Apostolii Săi.
În liturghie nouă ni se dă mijlocul de a lua parte la Sfânta Cină a Mântuitorului, pomenind astfel cu umilinţă răstignirea şi moartea Sa pentru noi, după cum zice Sfântul Apostol Pavel: De câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest potir, moartea Domnului vestiţi până ce va veni (I Cor. 2, 26). | Continuare »

Dacă voieşte cineva să vină după Mine

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Torceşti – 29 iulie 1984

Purtarea-CruciiMântuitorul a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, aceluia îi spun ce trebuie să facă. Cel dintâi lucru este să se lepede de sine, să-şi ia crucea lui în fiecare zi şi să Mă urmeze. Şi unde voi fi Eu, acolo va fi şi ucenicul Meu”.
Deci, cel dintâi lucru pe care îl cere Domnul este lepădarea de sine, adică naşterea din nou. Omul cel vechi trebuie să se prăbuşească la picioarele Domnului. Omul cel orb în păcate, cel surd în neascultare, cel îngheţat şi mort în felul deşert de fărădelege în care se trăieşte obişnuit în păcatul lumesc, acela trebuie să moară şi să se nască un om nou, care v-a fi vrednic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Aceste lucruri sunt aşa de cunoscute! Sfânta noastră Biserică, printre Tainele sale, are Taina Pocăinţei. Taina Pocăinţei asta este: naşterea din nou, lepădarea de sine, întoarcerea la Dumnezeu şi începutul unei vieţi noi.
Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu că acest cuvânt se spune răspicat acum. Şi dovada că au fost suflete care au ascultat de acest cuvânt şi au trecut prin această minunată transformare este şi faptul că noi suntem aici adunaţi acum în număr aşa de frumos, mărturisind acest lucru şi prin dragostea faţă de Dumnezeu, şi prin adorarea faţă de Mântuitorul nostru, şi prin ardoarea cu care sufletele noastre ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. Prin lacrimile care ne umezesc ochii noi dovedim că această minune s-a făcut în viaţa noastră şi că am trecut prin această minune a naşterii din nou, care ne-a deschis ochii să vedem o altă realitate: lumea cea nouă şi minunată a Împărăţiei lui Dumnezeu, care îl transformă pe om şi îl face un om nou, un om vrednic, un om destoinic, un om harnic, un om cinstit, un om respectuos, un om demn, un om superior, un om vrednic de cinste, de respect, de demnitate în faţa tuturor, care prin viaţa lui dovedeşte că este cu adevărat nou şi cu adevărat superior. Asta o face Hristos în viaţa noastră în clipa când ne întoarcem la El. Şi numai cine a ajuns în felul acesta dovedeşte că a trecut prin naşterea din nou, adică prin acea lepădare de sine care înseamnă moartea păcatului şi învierea credinţei.
Domnul Dumnezeul nostru să ne binecuvânteze pe noi toţi cu împlinirea acestui lucru, pentru că aceasta este, pentru noi, cel dintâi pas şi garanţia că într-a¬devăr facem parte din Biserica cea Vie a lui Hristos, care, în clipa venirii Lui, v-a fi luată cu El ca o mireasă cu mirele ei. | Continuare »

HAR ŞI LUMINĂ

crucea-bucegi_2Traian DORZ

Har şi lumină-ncunună mereu
faţa-ndreptată spre Cruce,
viaţa ascunsă-n Hristos-Dumnezeu
slavă şi pace aduce.

Sus să te-ndrepţi, spre lumină, voios,
faţa având-o spre Cruce,
suie, că-ntruna ţi-e Cerul mai jos
mâna-ţi cununa s-apuce!

Noaptea aproape-a trecut, dragul meu,
faţa mai sus către Cruce;
lanţul când arde şi doare mai greu
ceresc ca lumina străluce.

Sus să rămâi, în lumină, oricând,
faţa lucind de la Cruce,
punte de raze pe spaţii, curând,
Crucea la Cer te va duce!

Alte materiale la Înălţarea Sfintei Cruci

DUPĂ CUM A FOST ÎNĂLŢAT ŞARPELE – Traian Dorz

CUM ÎNŢELEGI TU CRUCEA LUI HRISTOS? – I. Tâlcuitor

[ Semnul văzut al iubirii Tale pentru noi ] – Sf. Ioan de Kronstadt

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Fiul Său cel unul născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa de veci” – Pr. Iosif Trifa

Crucea Domnului – Sfântul Luca al Crimeei

„…Să se lepede de sine” – Traian Dorz

Acceptarea crucii lui Hristos – singurul mijloc de sfinţire şi de slavă – Traian Dorz

Ceva despre crucea suferinţelor – Pr. Iosif Trifa

Toţi cei care, în viaţă, crucea ca jugul aţi purtat – Ioan Opriș

ÎNVĂŢĂTURĂ LA PRAZNICUL ÎNĂLŢĂRIISFINTEI CRUCI – I. Tâlcuitor

Cum este făcută crucea? – Preot IOSIF TRIFA

„…Să se lepede de sine” – Traian Dorz

RUPEŢI-O CU ADUCĂTORII ÎNVĂŢĂTURILOR STRĂINE –  Traian Dorz

NU CA SĂ JUDECE – Traian Dorz

Despre purtarea crucii – Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov

La picioarele Crucii se poate afla taina mântuirii sufleteşti – Preot IOSIF TRIFA

Crucea Domnului nostru Iisus Hristos – Traian Dorz

Oastea Domnului şi cele două braţe ale propriei sale cruci – Lidia Hamza

INALTAREA SFINTEI CRUCI – Sfantul Luca al Crimeei

Care-i lemnul cel mai roditor? – Preot IOSIF TRIFA

Am murit… ca să trăiesc – Traian Dorz

„Cu crucea după Mine, fiule!“ – Ioan Opriș

CUVÂNT TESTAMENTAR – Traian Dorz

Crucea este Calea – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Cântarea Sfintei Cruci

DESPRE SFÂNTA CRUCE – Traian Dorz

Evanghelia despre cruce şi mântuirea sufletului – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

SEMNUL CRUCII – Ieromonah ARSENIE BOCA

Dumnezeu vine la noi prin Cruce – Traian DORZ

Unde să căutăm mângâiere de necazuri? – Sfântul Luca al Crimeei

Crucea este Calea – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Cuvant la Înălţarea Sfintei Cruci – Sfântul Ioan Maximovici

Nu după tine cu crucea, ci după Mine – Pr. Iosif Trifa

Jertfa Crucii Mântuitorului – Pr. Iosif Trifa

SEMNUL LUI DUMNEZEU PE FRUNTE – Titus Niculce

TAINA CRUCII – Traian Dorz, vorbire la nunta din Cricău

Poezii:

IUBEŞTE-ŢI CRUCEA TA; CĂ NU-I UŞOARĂ CRUCEA; Cu tot întregul meu amar; Crucea-i Semnul Mântuirii; SPRE DUMNEZEU ARATĂ CRUCEA; SĂ-MI IAU CRUCEA; EU ERAM COPIL, IISUSE; CRUCE VECHE…; DUMNEZEU NE CERE; IISUSE DRAG, CE CRUCEA; CINE MAI ALEGE?; NEVOIŢI-VĂ SĂ MERGEŢI;

EVANGHELIA DUMINICII DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Moise-a-inaltat-sarpele-in-pustie_17_10Evanghelia de duminică e în legătură cu o întâmplare din Vechiul Testament. Dumnezeu trimisese asupra israelitenilor şerpi veninoşi, ca pedeapsă pentru păcatele lor. Atunci, „văzând Moise moarte multă în popor, s-a rugat pentru popor şi Domnul a zis lui Moise: «Fă-ţi un şarpe de aramă şi îl pune sus, într-o prăjină, ca pe un semn şi tot cel muşcat de şerpi va privi spre el şi va trăi». Şi a făcut Moise aşa şi oricare era muşcat de şarpe şi privea spre şarpele de aramă trăia şi nu murea“ (Numeri 21, 6-9).
O, ce înţeles adânc este în această istorie din Vechiul Testament!

Semnul şarpelui de aramă a închipuit înainte cu mii de ani Jertfa Crucii de pe Golgota şi darul mântuirii ce l-a adus această Jertfă. Cel care privea spre şarpele de aramă al lui Moise „trăia şi nu murea“. Tot aşa, şi cel care primeşte darul Crucii de pe Golgota scapă de moarte şi de pieire sufletească.
În Eden, (rai) şarpele-diavol a muşcat odinioară pe strămoşii noştri, Adam şi Eva. Prin păcatul neascultării, şarpele-diavol a căpătat putere şi a muşcat mereu în urmaşii lui Adam. Lumea se umpluse de cumplită moarte şi pieire sufletească. Tatălui Ceresc I S-a făcut milă de cei pierduţi. În mijlocul pieirii sufleteşti, Dumnezeu a ridicat, ca oarecând Moise în pustie, un Semn: a ridicat Crucea şi Jertfa Fiului Său, „ca tot cel ce va crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“. Jertfa Crucii l-a biruit pe şarpele-diavol şi puterea veninului său. Şarpele-diavol şi-a pierdut puterea. Muşcăturile lui nu mai omoară. I s-a găsit leacul. Însă, ca pe vremea lui Moise, şarpele-diavol şi-a pierdut puterea numai faţă de cel care priveşte şi primeşte neîncetat Semnul ce l a ridicat Dumnezeu în pustia acestei vieţi: Jertfa Crucii Fiului Său. Faţă de cel care nu priveşte şi nu primeşte această Jertfă, şarpele-diavol are toată puterea să l muşte de moarte. | Continuare »

Prin cunoaşterea lui Hristos, o nouă făptură

Ioan Marini, Gânduri creştine (vol. 1)

– Isaia 53, 10; II Cor. 5, 16 –

Mântuirea vine prin cunoaşterea Domnului Hristos. Iată ce scrie la Isaia 53, 10-11: „Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, Îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi.(…) Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa.“

În rugăciunea Sa din urmă – ca Mare Preot Mijlocitor – Domnul Iisus spune: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis“ (Ioan 17, 3).

Apostolul Petru afirmă acelaşi lucru atunci când scrie: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel ce ne-a chemat prin slava Sa şi prin puterea Sa“ (II Petru 1, 3).

Dând totul pentru a-L cunoaşte pe Hristos
Apostolul Pavel este acela care a dat totul pentru a-L cunoaşte pe Hristos. Tot ce era pentru el cinste lumească, „toate lucrurile pământeşti“ le-a dat la o parte, socotindu-le ca un „gunoi“, ca să-L câştige pe Hristos. El a fost acel om înţelept care, aflând ogorul ce avea ascunsă într-însul comoara, a vândut totul şi, mergând, a cumpărat ţarina unde era îngropat mărgăritarul (comoara de preţ) (Matei 13, 44-46). | Continuare »

TAINA CRUCII

Traian DORZ

Verticală ce coboară şi, întors, uneşte Sus,
şi Orizontală care-ncercui Răsărit şi-Apus,
Linie de coborâre de la Slavă spre Noroi,
trăsătură de unire largă dintre noi şi noi,
coborâre luminoasă de la Cer pân’ la Atom,
legătura-mbrăţişării dulce dintre om şi om,
punte pe eterne-abisuri, ocolind desăvârşit,
este Linia şi Cercul, şi Sfârşit, şi Nesfârşit.
Este Unu şi Mulţimea, este Clipă şi Etern,
Sabie Cerească-ntinsă din Nălţime spre Infern,
Taină şi Simbol, şi Jertfă, Stâncă de nebănuit,
Semn de teamă şi putere, Steag pe veci nebiruit,
Cheie care cele patru margini ale lumii-nchizi,
Braţul Milei şi Dreptăţii care mântui sau ucizi,
Viu Izvor al mântuirii pentru vii şi pentru morţi
– Cruce, slava cui te poartă,
slavă Celui care-L porţi!

Sus = Înţelepciunea

Nordul, Punctul unic, nalt şi neclintit,
toate către dânsul merg necontenit,
după el se-ndreaptă toate câte sunt,
Infinitul Nordic: Locul cel Preasfânt.

Nemişcatul Nordic: Adevărul drept,
Muntele Ştiinţei Celui Prea-nţelept,
Marea strălucirii Celui Peste Tot
toate-arzând din Unul Veşnic Savaot. | Continuare »

Cea dintâi cruce a fost făcută de Moise

Cea dintâi cruce a fost făcută de Moise

… Scrie Sfântul Evanghelist Ioan că, precum a fost înălţat şarpele în pustie de către Moise, după porunca lui Dumnezeu, în momentul cel mai greu din viaţa poporului, în momentul de criză, în momentul culminant de suferinţă şi de primejdie, aşa a fost înălţată Crucea lui Iisus Hristos, Jertfa Lui, întrunind în ea şi garantând prin ea şi prin credinţa în ea izbăvirea tuturor, aşa cum [era] crucea ridicată de Moise. (Pentru că o cruce a fost, nu o prăjină, lemnul pe care a înălţat Moise şarpele. Nu se poate atârna un şarpe pe o prăjină. A fost o cruce aceea pe care a înălţat-o Moise. Numai pe un lemn în formă de cruce poate sta spânzurat un şarpe.) Deci, cea dintâi cruce a făcut-o Moise, a cioplit-o Moise, omul lui Dumnezeu, care a scris porunca: „Să nu vă faceţi chip cioplit”. Pentru ca să arate că semnul Crucii nu este un chip cioplit, ci este un semn tainic, simbolizând Jertfa şi Răscumpărarea Sângelui lui Hristos.
Cea dintâi cruce a fost făcută de Moise, după ce a adus Legea. Pentru că în acest semn a pus Dumnezeu răscumpărarea, preţul mântuirii noastre. Şi de aceea s-au îndreptat – şi din Vechiul, şi din Noul Testament – privirile noastre, prin Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, către acest semn tainic şi sfânt care este Crucea şi Jertfa Mântuitorului.
După cum toate noţiunile abstracte au forma lor concretă, după cum sufletul nostru are forma lui în trupul nostru, are lăcaşul lui în trupul nostru, tot aşa înţelesul cel tainic al Crucii şi Jertfei Mântuitorului stă în semnul cel văzut, închipuit prin aceste două dimensiuni: verticala, care înseamnă legătura noastră cu Dumnezeu, şi orizontala, care înseamnă legătura noastră cu noi. | Continuare »

ZIUA ŞI ADEVĂRUL ISTORIC DIN 12 SEPTEMBRIE 1937

Traian DORZ

„Chemarea pe ţară a delegaţilor frăţietăţii Oastei Domnului pentru 12 septembrie 1937 a fost publicată în gazeta «Ecoul» care înlocuia atunci foaia «Iisus Biruitorul» pe care o suspendase Mitropolia. Dăm mai jos, pe scurt, relatarea pe care a scris-o atunci «Ecoul» despre felul cum a decurs această consfătuire şi despre felul cum s-a încheiat încercarea neizbutită de a-l convinge atunci pe mitropolitul Bălan să renunţe la măsurile sale de răzbunare. De a-l apleca spre restabilirea păcii în Biserică şi a armoniei în viaţa Oastei Domnului. În problema Părintelui Iosif, totuşi, chiar dacă nu s-a putut realiza nimic din acele dorinţe, s-a făcut foarte mult, pentru că atunci s-a fixat de către o consfătuire istorică a delegaţilor din întreagă Oastea Domnului – în frunte cu Părintele Iosif, conducătorul văzut al acesteia – atitudinea clară, categorică şi definitivă a Oastei faţă de Biserică. Şi, prin acest adevăr însemnat, ziua aceasta a rămas istorică în viaţa Oastei Domnului, iar precizarea făcută atunci rămâne o linie obligatorie de urmat pentru tot viitorul acestei Lucrări.

Eram în al şaptelea an de când făceam şi eu parte din Oastea Domnului şi în al treilea an de când făceam parte din redacţia centrului de editură al ei din Sibiu, fiind acolo împreună cu Părintele Iosif Trifa, un colaborator dintre cei mai apropiaţi ai săi. În vremea aceea eram pe terminarea stagiului militar la Oradea, dar acum eram prezent aici la Sibiu pentru consfătuirea aceasta, venit împreună cu alţi fraţi aleşi ca delegaţi ai Oastei Domnului din Oradea şi judeţul Bihor. | Continuare »

CELE DE DUPĂ ACEEA

CELE DE DUPĂ ACEEA

Traian Dorz, Zile şi adevăruri istorice

Orice idee bună este un aluat viu pus într-o frământătură moartă pentru a o învia şi a o transforma în ceva nou, bun şi folositor. Lucrarea asta de transformare cere neapărat nişte condiţii învierii şi vieţii. Dacă frământătura este primitoare şi atmosfera este caldă, dospirea se face repede şi rezultatul este bun. Dar dacă frământătura este potrivnică şi atmosfera este rece, nici cel mai bun aluat din lume nu poate s-o dospească, ci frământătura potrivnică şi atmosfera îngheţată nimiceşte orice aluat pus în ea.

Aluatul bun despre care Părintele Iosif le spunea atunci fraţilor că l-a pus Sfatul Oastei, prin Moţiunea înaintată, în frământătura conflictului, cu nădejdea unei dospiri bune, a avut soarta îngheţului. Aceeaşi soartă tragică o avuseseră şi toate celelalte încercări de acelaşi fel pe care le mai făcuseră părintele şi fraţii în toţi aceşti trei ani de la izbucnirea acestui nefericit conflict.

Împotrivirea plină de răutate şi ură a mitropolitului răzbunător nu s-a lăsat înduplecată de nimeni şi de nimic. E uimitor şi total de neînţeles cum nici un om şi nici un argument, nici o încercare şi nici un considerent nu l-au putut îndupleca pe acest om răzbunător şi nedrept să vadă răul şi crima pe care le face. Funcţia pe care o îndeplinea, locul unde era pus, instituţia pe care o servea şi cauza împotriva căreia lupta ar fi trebuit să-l cutremure şi să-l prăbuşească zdrobit sub povara răspunderii care se cerea de la el s-o asculte. Dar duhul rău care-l cuprinsese cândva şi pe Saul când era în faţa lui David nu l-a mai lăsat să vadă nimic decât răzbunarea geloziei sale feroce şi sân­geroase. Cu tăvălugul puterii sale de o clipă a trecut nemilos peste orice dreptate, peste orice înţelepciune, peste orice milă. Şi nu s-a oprit până ce a ucis, până ce a zdrobit, până ce s-a răzbunat asupra victimei-om. | Continuare »