1. Când omul se naşte şi vine în lume, vine cu pumnii strânşi, ca şi cum ar spune: Voi cuceri totul, voi strânge totul.
Iar când moare şi pleacă din lume, pleacă cu palmele desfăcute, ca şi cum ar spune: N-am luat nimic şi nu duc nimic din tot ce-am strâns pe pământ.
2. Toate câte omul le câştigă pe pământ vin numai de la Dumnezeu.
Pentru a-i da omului, prin folosirea lor cu înţelepciune, ceea ce îi doreşte sufletul lui: adică mântuirea şi fericirea veşnică.
Dar omul, când le are, nici nu mai gândeşte la dorinţele sufletului.
Se gândeşte numai la dorinţele trupului său. Şi la împlinirea vinovată a dorinţelor lui păcătoase.
3. Cine este omul cel mai bogat? întreabă un înţelept.
Cel ce se mulţumeşte cu ceea ce are!
Acela Îi mulţumeşte pentru toate numai lui Dumnezeu, de la Care are aceste mijloace şi daruri.
El ştie cine le-a dat şi pentru ce scop!
El ştie şi care este cea mai cuminte întrebuinţare a lor – spre câştigul sufletului său.
Şi spre slava Celui ce i le-a dat.
4. Omul cel ce şi le crede ale lui toate cele primite de el pe pământ Îl uită pe Făcătorul său şi nesocoteşte poruncile Domnului.
Se apucă, întocmai ca bogatul cel nebun din pilda Mântuitorului, să privească la averea lui cu o lacomă bucurie îngâmfată, zicând:
Suflete al meu, acum ai multe avuţii, strânse pentru mulţi ani… prin priceperea ta, prin munca ta, prin puterea ta…
Într-adevăr, numai un nebun poate gândi şi zice aşa… | Continuare »
