CARE ESTE MISIUNEA MEA, A TA, A NOASTRĂ?

de AVAELIAS

„Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4, 19)

În rânduiala şi preştiinţa lui Dumnezeu sunt cuprinse stări şi evenimente la care oamenii se gândesc prea puţin sau aproape deloc.
Dumnezeu, cu zeci de ani înainte sau din veşnicie (Ps 139, 16; Ier 1, 5), a rânduit evenimentele vieţii noastre, aşa cum vedem în cazul Esterei şi în multe alte exemple. Aceste stări sau poziţii în care poate să ajungă cineva dintre noi sunt rânduite de Dumnezeu pentru a îndeplini o misiune (aşa cum vedem şi la Ieremia), pentru îndeplinirea voii lui Dumnezeu nu numai de către cel care a ajuns în acea poziţie, ci şi de către toţi cei din jurul lui, toţi cei care doresc şi luptă pentru împlinirea voii lui Dumnezeu.
Aşa ne-am trezit noi ostaşii din starea căzută şi din întunericul păcatelor, prin chemarea Părintelui Iosif, cel care a sunat trâmbiţa chemării la mântuire peste întreaga ţară.
Părintele Iosif a înţeles să-şi împlinească misiunea pe care i-a dat-o Domnul. Tot aşa ne-am învrednicit mulţi dintre noi, deşi nevrednici, să-l cunoaştem pe urmaşul părintelui, pe fratele Traian Dorz, care şi-a îndeplinit misiunea, ducând mai departe lupta de vestire a Cuvântului în forme alese, în poezii divine şi în meditaţii profunde, pentru creşterea şi zidirea noastră sufletească. | Continuare »

„NU VĂ ATINGEŢI DE CE ESTE NECURAT ŞI VĂ VOI PRIMI” (II Cor 6, 17)

„NU VĂ ATINGEŢI DE CE ESTE NECURAT ŞI VĂ VOI PRIMI” (II Cor 6, 17)

Ion Marini, «Ecoul» nr. 9 / 5 sept. 1937, p. 1

„Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră” (I Tes 4, 3). „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” (I Ptr 1, 16). Iar „cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iac 4, 4).

Dacă cercetezi bine Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, bagi de seamă că încă de la început Dumnezeu, după cum a deosebit lumina de întuneric (Fac 1, 4), tot aşa a tras un hotar precis şi hotărât între bine şi rău, între sfinţenie şi păcat – ca şi între pământ şi cer.
Acest lucru s-a văzut când s-a ivit cel dintâi păcat. Lucifer a fost alungat din cer, Adam a trebuit să plece din Eden.
Dumnezeu n-a putut şi nu poate suferi amestecul binelui cu răul şi fărădelegea cu sfinţenia.
De aceea şi mai târziu a „deosebit” pe Noe de lumea păcătoasă, care a pierit în potop, a „deosebit” pe Avram (Fac 12, 1), pe Lot, când a fost pierdută Sodoma (Fac 19, 13).
Tot aşa şi Isaac, Iacob, Iosif şi toţi aleşii şi apoi poporul evreu întreg…
Dumnezeu a lucrat mereu, în decursul veacurilor, la despărţirea alor Săi de lume, de păcat, de orice legături care ar fi putut să-i ducă la lunecare în întinăciune şi păcătuire.
Când poporului evreu i s-a împlinit timpul de „robie” în Egipt, a trimis pe Moise şi Aron să-i spună lui Faraon: „Lasă pe poporul Meu să plece, să-Mi slujească” (Exod 8, 1) în pustie, afară din Egipt. | Continuare »

Nu judecați, ca să nu fiți judecați

Noi nu trebuie să judecăm pe nimeni niciodată.
Căci, dacă-l judecăm pe un suflet care crede, îl judecăm pe unul care nu va mai fi judecat de Dumnezeu (Ioan 5, 24; Rom. 8, 33-34).
Atunci judecata noastră, venind totuşi, va fi o judecată nedreaptă.
Şi ştim că oricine judecă pe nedrept va fi osândit de Dumnezeu.
Dacă îl judecăm pe un suflet care nu crede, îl judecăm pe unul care a şi fost judecat şi a şi fost osândit.
Judecându-l şi osândindu-l şi noi pe deasupra, după ce el a fost o dată judecat şi osândit după dreptate şi deplin de către Acela Care este Negreşit,
atunci judecata noastră vine pe deasupra şi iarăşi este nedreaptă.
Şi ştim că oricine judecă pe nedrept va fi osândit de Dumnezeu.

Traian Dorz, Piatra scumpă pg. 128

ÎNDRĂZNEALA ŞI BIRUINŢA

ÎNDRĂZNEALA ŞI BIRUINŢA

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Săucani – 1981

„Îndrăzniţi, Eu am biruit” (In 16, 33).
Viaţa noastră pe pământ este o luptă neîntreruptă; avem de luptat cu un vrăjmaş neînduplecat. Bătrânul şarpe în Eden a început lupta cu cei doi oameni, făpturile minunate ale lui Dumnezeu, pe care le făcuse mai presus de toate făpturile şi care purtau chipul şi asemănarea Lui. De aceea şarpele, ca să strice planul şi bucuria lui Dumnezeu, a şi început îndată lupta cu aceste făpturi minunate, ca să-L întristeze pe Dumnezeu şi să-l nefericească pe bietul om. Şi primul atac l-a făcut cu Eva, făptura mai slabă; punând întâi îndoiala: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat?”. Şi după aceea minciuna: „Nu veţi muri!”. Şi pe urmă mândria: „Veţi fi ca Dumnezeu!”. Şi în felul acesta, biata făptură a fost biruită de şarpe.
Iadul râde, cerul se înfioară!
O, sărmană Evă, de ce nu l-ai întrebat pe soţul tău când şoapta străină ţi-a dat bineţe? O, unde erai tu? De ce erai singură în primejdia acestei lupte cu şarpele ispititor? Eva – singură.
O, fraţii mei tineri! Dumnezeu v-a dat o soţie care să fie cu voi, să vă însoţească întotdeauna. Nu le lăsaţi singure niciodată, căci şarpele pândeşte momentul să afle soţia singură şi să încaiere lupta cu ea, s-o biruie. Şi câte Eve n au căzut de-atunci în laţul întins de şarpe în momentul când au fost singure…
O, Adame, oare tu ce făceai când soţia ta stătea de vorbă cu şarpele? Dumnezeu ţi-a dat-o să fie lângă inima ta, dar atunci nu era aşa. Ea trebuia să fie cu tine la rugăciune, cu tine la meditaţie, cu tine la muncă, cu tine la veghere, cu tine la bucurie, cu tine la durere. | Continuare »

Pentru marea mea plecare

Pentru marea mea plecare

Pentru marea mea plecare,
Doamne-aş vrea să-mi cer iertare
de la lună, de la soare,
de la steaua căzătoare,
de la toţi ce m-au văzut
când am râs şi n-am crezut,
de la tot ce-am întristat
când am zis că nu-i păcat…

Cer iertare, – plâns străin
cărui nu ţi-am dat alin,
cer iertare, – dor ascuns
cărui nu ţi-am dat răspuns,
cer iertare, – gând rămas
cărui n-am mai mers un pas
şi nu ţi-am mai dat un ceas,
şi nu ţi-am mai spus un glas. | Continuare »

Cum v-a iertat Hristos

Cum v-a iertat Hristos

Traian DORZ, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI

Îngăduiţi-vă unii pe alţii – spune Cuvântul Domnului aici – şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.
Aceasta este singura judecată la care are dreptul să se ducă un adevărat credincios al lui Iisus: judecata iertării.
Acesta este singurul drept al omului duhovnicesc: dreptul de a ierta.
Aceasta este singura răzbunare îngăduită sufletului născut din Dumnezeu: iertarea. O iertare cum a avut şi el din partea lui Hristos. O iertare totală. O iertare imediată. O iertare pe totdeauna.

Două feluri de oameni ne pot greşi nouă: vrăjmaşii noştri, ori cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Şi fraţii noştri, ori cei care cunosc Cuvântul Sfânt.
Faţă de vrăjmaşi, Hristos a avut o iertare fără condiţii. Nu le-a cerut şi n-a aşteptat niciodată să-şi ceară iertare, nici să recunoască vreodată că I-au greşit. În chiar timpul păcătuirii contra Lui, Domnul S-a rugat pentru iertarea lor, fără să aştepte ca acestora să le pară rău că I-au păcătuit şi să-I ceară iertare, ca apoi să-i ierte.
Aşa trebuie să facem şi noi cu vrăjmaşii.

Dar faţă de fratele care îţi păcătuieşte, Mântuitorul a spus că dacă îi pare rău şi te roagă să-l ierţi, atunci eşti dator să-l ierţi.
De şapte ori pe zi dacă îţi păcătuieşte şi zice: Îmi pare rău! să-l ierţi (Lc 17, 4). | Continuare »

SLUJITORI AI TRUPULUI

David Bălăuţă Ion

La Apostolul duminicii lăsatului sec de carne

Sunt foarte mulţi oameni astăzi în lume care au forma evlaviei şi a bunei credinţe (II Tim 3, 5), crezând că se mântuiesc cu te miri ce, dar Crucea pentru ei este o nebunie şi sunt vrăjmaşi de moarte [ai] Crucii şi propovăduirii ei (I Cor 1, 18). Ca unii ce nu cunosc puterea jertfei lui Iisus cel Răstignit şi darurile Crucii Lui (I Cor 1, 24), fericirea lor este să trăiască în plăceri în toate zilele (II Ptr 2, 13). Ei se laudă că-L cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc (Tit 1, 16). Oamenii aceştia nu slujesc lui Hristos Domnul nostru, ci pântecelui lor (Rom 16, 18).
Ei sunt supuşi poftelor lor şi n-au duhul (Iuda 19). Sunt nişte lucrători înşelători care se prefac în apostoli ai lui Hristos (II Cor 11, 13). Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste; le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit (II Ptr 3, 13-14). Acestora le este păstrată negura întunericului în veac (II Ptr 3, 17). Că învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la cunoştinţa adevărului (II Tim 3, 2). | Continuare »

CÂND FUGI DE ŞOARECE ÎN GURA LEULUI

CÂND FUGI DE ŞOARECE ÎN GURA LEULUI

Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr. 22 / 29 mai 1932, p. 4

Chipul acesta l-am văzut într-o revistă de glume. Se făcea haz de spaima unei cucoane care, de frica unui şoricel, fugea în gura unui leu.
Eu însă am văzut în această glumă şi un înţeles creştinesc. Aşa fac oamenii de multe ori şi în viaţa cea creştinească. Strecoară ţân¬ţarul, dar trec cămila. Păzesc litera, dar omoară duhul.
De când eram copil mic în casa părinţilor mei plugari, îmi aduc aminte de un vecin, un om bătrân şi evlavios, care păzea cu sfinţenie toate posturile şi rânduielile. Avea însă bătrânul şi unele metehne pe care aşijderea „le păzea”.
Se întâmpla, pe timp de post, să dea bătrânul peste atare vas întinat cu mâncare de dulce?… Să-l fi văzut şi auzit atunci: „Trăsnească şi fulgere în voi, muieri… că spurcaţi pe om cu vasele voastre… Nu mai poate ţine omul cu voi nici sfintele posturi”…
Şi, de ciudă, bătrânul se repezea hăt la cârciumă, unde îşi astâmpăra „mânia” suduind pe muieri şi înghiţind la rachie (asta nu mai era spurcată!).
Adică făcea şi el exact ceea ce se vede în chipul de alături: pentru un mic „şoarece”, fugea… în gura leului. Vedea „spurcarea” numai în mâncare, dar n-o vedea şi în sudalmă şi cârciumă.
Asta e ceea ce se cheamă „litera legii”, pe care o vedem de atâtea ori şi în atâtea feluri şi în viaţa creştinilor de azi. Sunt şi azi atâţia creştini care păzesc litera dar omoară duhul. Strecoară ţânţarul, dar trec cămila.

„Dragă Dorz… deschide toată fereastra“

Vlad Gheorghiu

Inmorm Parintele 1E din nou 12 februarie. Al 80-lea 12 februarie…
E zi sfântă pentru Oastea Domnului…
În această zi pleca spre ceruri acum 80 de ani cel care a plătit chiar şi cu hainele de pe dânsul grija de a nu pătrunde oficializarea și statutele în Lucrarea Oastei.
Cu câtă ură l-au dezbrăcat de veşmintele preoţeşti plătiţii unui sistem bolnav, chiar în sicriu fiind deja, când pornea pe ultimul său drum de pe lumea aceasta! Nici clopotului nu i-a fost dat voie să bată până nu aveau să-i sfâşie haina lui cea dragă… până n-a fost lăsat doar în straiele albe de sub haina sa ruptă şi scoasă de pe dânsul fâşie cu fâşie… „Cu aceasta, lumea îi luase tot ce fusese al ei“, mărturiseşte fratele Traian Dorz în Istoria unei jertfe, vol II.
Cu câtă umilinţă a plătit el paza Oastei…
Şi cu câtă uşurinţă şi obrăznicie e vândută astăzi exact aceluiaşi sistem. Exact cum vedea peste ani Părintele Iosif că va fi: | Continuare »

O lecţie biblică: cu Daniil în groapa leilor – Ceva din istoria lui Daniil din Biblie

O lecţie biblică: cu Daniil în groapa leilor – Ceva din istoria lui Daniil din Biblie

Daniil era dregător în slujba împăratului. Era cel mai vrednic şi cinstit. «În el era un duh înalt» (Dan. 6, 4). Dar zavistia şi răutatea omenească – de totdeauna – nu puteau suferi acest lucru.
Ceilalţi dregători îl urau pe Daniil şi «căutau să afle ceva asupra lui ca să-l pârască, dar n-au putut să găsească nimic» decât o pâră mincinoasă şi cu asta l-au aruncat în groapa leilor.
Dar Domnul S-a pogorât şi în groapă cu dreptul Daniil. «Îngerul Său a închis gura leilor şi nu i-au făcut nici un rău lui Daniil», pentru că «Daniil era nevinovat înaintea lui Dumnezeu şi avusese încredere în El» (Daniil cap. 6).
Daniil în groapa leilor!… Iată o istorie care trăieşte aievea şi azi, în atâtea şi atâtea forme. Sunt în viaţa omului credincios clipe când răutatea omenească vrea să-i ia viaţa, vrea să-i ia numele, cinstea, zestrea morală ce-o are (căci a-i lua cuiva această zestre morală e tot atât ca şi când i-ai tăia capul de zece ori). Sunt în viaţa omului credincios clipe când răutatea omenească îl aruncă în groapă, în gura leilor.
…Şi, iaca aşa, m-am trezit şi eu deodată aruncat în groapa leilor.
Şi m-am îngrozit. Şi am strigat îngrozit: Iisuse Doamne, nu mă lăsa… mă sfâşie leii…
Şi Duhul Domnului mi-a răspuns ca întotdeauna:
– Nu te teme, stai liniştit!
– Dar, o Doamne, cum pot eu să stau liniştit în mijlocul leilor? | Continuare »