SĂ CEREM LUMINA!

O vorbire a fratelui Traian Dorz, de la o adunare

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Pentru că duminica aceasta este o duminică aşa de însemnată, pentru că în această duminică a fost o Evanghelie aşa de minunată, pentru că această Evanghelie aşa de minunată cuprinde în ea însăşi istoria lumii, istoria omenirii, istoria fiecăruia dintre noi, e bine să ţinem minte acest mare şi sfânt adevăr. Şi, după ce şi această zi fericită se va sfârşi – că toate zilele se sfârşesc –, să cugetăm adânc asupra acestor lucruri auzite astăzi. Ele să ne fie nouă o aducere aminte plăcută şi nişte învăţături din care să tragem totdeauna sfătuirea cea bună, îndrumarea cea sănătoasă de care fiecare dintre noi avem nevoie în drumul celorlalte zile, în care nu vom avea astfel de prilejuri. În care numai aducerea aminte a celor petrecute astăzi ne va mai putea aduce în inimă mângâiere, bucurie şi înviorare sufletului nostru.
Şi, pentru că această Evanghelie conţine aşa de mult, am dori s-o mai citim o dată, cu toţii împreună, şi să gândim ceva mai adânc şi ceva mai apăsat fiecare dintre noi la starea sa sufletească cu privire la înţelesul acestei sfinte Evanghelii. Pentru că adevărat este Cuvântul lui Dumnezeu şi fiecare dintre aceste cuvinte sunt pline de miez şi sunt pline de putere pentru fiecare dintre noi. Şi, cum am spus că în Evanghelia de astăzi este conţinută istoria creaţiei, istoria omenirii şi istoria fiecăruia dintre noi în parte, să gândim la toate aceste lucruri şi să tragem din ele învăţătura cea mântuitoare pentru sufletele noastre. | Continuare »

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA
PredicaDePeMunte2S-a apropiat, iubiţii mei creştini – zice Evanghelistul Matei, s-a apropiat un învăţător de lege de Hristos, vrând să-L încerce, şi I-a pus întrebarea: “Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”. Care e cea mai importantă poruncă? Şi Iisus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău” (Matei 22, 37). Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Şi a doua ca şi aceasta: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39). Prin aceste cuvinte, Hristos a arătat că în vârful tuturor poruncilor este dragostea, îndoita dragoste: dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de aproapele. Şi după acestea, a adăugat: “În aceste două porunci sunt cuprinse toată Legea şi proorocii” (Matei 22, 40). Ce înseamnă aceste cuvinte? Că tot Vechiul Testament şi toată Sfânta Scriptură şi toată Legea şi voinţa lui Dumnezeu sunt rezumate şi cuprinse în aceste două porunci.
Acest cuvânt a lui Hristos arată cât de superioară este Evanghelia faţă de celelalte sisteme religioase şi filosofice. Aşadar, în loc de altă predică de-a noastră, vom prezenta aici câteva observaţii frumoase, pe care le face asupra acestor cuvinte Sfântul Ioan Gură-de-Aur.

***
Sfântul Părinte spune că vestiţii filosofi antici, cu toată filosofia lor, cu toată lungimea scrierilor lor şi cu toată destoinicia lor dialectică, nu au putut să ofere oamenilor puterea de înţelegere a unor concepte elementare, de pildă ce este corect şi just. Nici nu era posibil ca simpli plugari şi meşteşugari, şi zidari şi alţii, care trăiesc din lucru mâinilor lor, să-şi lase ocupaţiile şi să se apuce de studiul scrierilor filosofice, ca de pildă de „Statul” lui Platon, ca să afle ce este just. Pentru că până la a studia astfel de scrieri voluminoase şi greoaie şi a afla ce este corect şi drept, ar muri de foame. Dar cu Evanghelia cum e!? În ea există toate. Şi ceea ce înseamnă a fi corect şi ceea ce înseamnă a fi cuviincios şi ceea ce înseamnă a fi folositor. Într-un cuvânt, tot adevărul şi toată virtutea le vei afla acolo. Hristos a cuprins în cuvinte puţine şi clare tot ce este mai important şi necesar pentru mântuirea noastră.

| Continuare »

Predica_de_pe_munte-3Iubire, dă-ne harul
ce încă nu-l ştim noi,
în stare ca vrăjmaşul
să-l scoată din noroi,
să-l spele, să-l sărute,
să-l pună-n loc de sus;
– Iubire, dă-ne harul
din Duhul lui Iisus.

Lumină, dă-ne harul
ce încă noi nu-l ştim:
spre orice suferinţă,
cereşte să privim,
să fericim calvarul
chiar cel mai dureros;
– Iubire, dă-ne harul
din Crucea lui Hristos!

Putere, dă-ne harul
ce noi nu-l ştim (acum:
nebănuita slavă
din cel mai aspru drum,
eternul imn al jertfei
sublimului apus;
– Iubire, dă-ne harul
din Slava lui Iisus!

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

MÂNDRIA ŞI GLOATA – Traian Dorz

O, tineri dragi… – Lidia Hamza

Cât de greu vor intra bogaţii în împarăţia cerurilor! – Sf. Ioan Gura de Aur

Cum v-a iertat Hristos – Traian Dorz, meditraţii la Apostolul zilei

Pacea lui Hristos – Traian Dorz, meditraţii la Apostolul zilei

Poruncile şi legămintele pot rodi numai prin Jertfa Crucii – Pr. Iosif Trifa

Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor – Părintele Dumitru Stăniloae

Din tot ce-aduni – Traian Dorz

Învăţătorule bun… – Sfântul Nicolae Velimirovici

Tânărul avut – Pr. Iosif Trifa

Predică la Evanghelia tânărului bogat – Sfântul Luca al Crimeei

ÎNSTRĂINAŢII DE DUMNEZEU

Arhim. Scriban, «Lumina Satelor» nr. 41 / 7 oct. 1934, p. 3

Amară ajunge viaţa oamenilor când ei se înstrăinează de Dumnezeu! Pot avea bogăţie, pot avea veselii şi petreceri, degeaba! Alături de dânşii rămân suferinţe necăutate, boli netămăduite, vieţi secerate.
Când oamenii sunt cuprinşi de setea de a trai cât mai lacom fără să le lipsească vreo plăcere, ei nu se mai pot gândi la semenii lor. Îşi născocesc cât mai multe prilejuri pentru ei. Îşi botează întâlnirile lor cu numele cele mai alese, le încarcă de toate laudele, le înfăţişează ca pline de folos pentru omeni-re.
Pot fi acelea curate fleacuri, nerozii, copilării, dezmăţări; pot fi şi lucruri mai puţin vinovate, dar oricum, nu fapte care să merite atâta tămâiere şi poleire. Oamenii însă îşi fac treaba din împlinirea gusturilor lor şi le îndreptăţesc cu vorbe umflate şi nume alese.
Fiind plăcerea omului aiurea la dezmierdările vieţii, ca tânărul risipitor din Evanghelie, el nu-şi caută plăcerile înalte, netrecătoare, duhovniceşti, ci-şi macină zilele gândindu-se ce să mai găsească pentru cheltuirea vremii în desfătările sale.
Da, da, noi avem o groază de oameni mânaţi de boala petrecerilor. Nu mai văd nimic din cele duhovniceşti, ci umblă numai să se tăvălească în alte şi alte gusturi, care li s-au năzărit peste noapte. | Continuare »

NU VEI FI PE TOTDEAUNA

Nu vei fi pe totdeauna
sus, tot unde eşti,
vine în curând furtuna,
când te prăbuşeşti;
– nici tu, cel cinstit în viaţă
nu vei fi tot jos,
vine ziua când te ’nalţă
pentru veci Hristos.

Nu vei fi mereu tot tare
tu, ce-acum loveşti,
vine grabnic ziua-n care
prăbuşit sfârşeşti;
– nici tu nu vei fi-n vecie
tot călcat, cel slab,
vine şi-a ta bucurie
la Hristos degrab’.

Nu vei fi pe veci, bogate,
tu cum eşti acum,
vine clipa când din toate
ţi s-alege scrum;
– nici tu nu vei fi, sărace,
pururi tot sărac,
Dumnezeu te va preface
strălucit în veac… (Traian DORZ)

CE HAR E-N INIMĂ IUBIREA

Ce har e-n inimă iubirea
ce poate arde-nflăcărat,
dar ce păcat când haru-acesta
nu arde pentru ce-i curat!

Ce har e-n suflet dărnicia
ce poate împărţi mereu,
dar ce păcat când haru-acesta
nu-i dat întreg spre Dumnezeu!

Ce har e-n viaţă bogăţia,
cât bine poţi cu ea să faci,
dar ce păcat când haru-acesta
n-ajunge pân’ la cei săraci!

Ce har e-n lume-nţelepciunea,
să vezi lumina şi s-o ştii,
dar ce păcat când haru-acesta,
închis, doar pentru tine-l ţii! | Continuare »

CREDINŢA ŞI FAPTELE BUNE

Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr. 39 / 25 sept. 1932, p. 3

Mă grăbesc să trec cu aceste învăţături la legătura dintre credinţă şi faptele bune, pentru că la noi, cât ce vorbeşti mai apăsat despre credinţă şi mântuire, cazi sub bănuială. Cică aceasta ar fi o învăţătură „sectară”.
S-a discutat mult învăţătura despre credinţă şi faptele cele bune. Protestanţii şi sectarii trec hotarul dreptei învăţături, apăsând totul asupra credinţei şi prea puţin asupra faptelor bune.
Iar unii dintre ai noştri trec în celălalt extrem, apăsând prea mult asupra faptelor, în detrimentul credinţei.
Biserica noastră Ortodoxă ţine calea de mijloc, calea cea adevărată: omul se mântuieşte prin credinţa sa şi prin faptele sale.
Aici este însă punctul care trebuie lămurit. Ce legătură este între credinţă şi faptele cele bune? Care este legătura cea adevărată între credinţă şi faptele cele bune?
Întrebarea aceasta a lămurit-o în chip desăvârşit, în chip minunat însuşi Mântuitorul, prin cuvintele de la Ioan capitolul 15: „Eu sunt buciumul viţei şi voi ramurile. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el aduce roadă multă; căci fără de Mine nu puteţi face nimic” (In 15, 1-6). „După roadele lor îi veţi cunoaşte pe ei” (Mt 7, 16). „Că nu poate pomul cel bun să facă poame rele, nici pomul cel rău să facă poame bune” (Mt 7, 18). | Continuare »