Traian Dorz, Pe cărarea împărăţiei (Proverbe)
1
Avuţia nu-i un merit, ci-i un dar din cer primit
pentru cel ce-o moşteneşte sau o are-n chip cinstit;
şi de-aceea cel cuminte şi cu suflet credincios
chibzuit o foloseşte după voia lui Hristos.
2
Dumnezeu ne dă averea s-o-mpărţim după-al Său plac –
cui să-i ceară socoteală cel ce s-a născut sărac?
3
Moştenirea celor vrednici are-un veşnic viitor,
după ei urmează fiii şi apoi urmaşii lor,
ea trecând din unii-n alţii creşte-n rod tot mai frumos,
căci e binecuvântată şi-ntărită de Hristos.
4
Avuţia câştigată pe nedrept şi necinstit,
orişicine o adună are-un blestemat sfârşit.
5
Să alerge-nşelătorul cât va vrea să tot adune,
în curând se risipeşte tot ce-a strâns cu-nşelăciune;
fie suflete furate, fie snopi şi bani furaţi
îşi vor blestema-n vecie strângătorii necuraţi. | Continuare »
Cât de curată înfloreşte lumina inimii atunci
când poate-nfăptui-a iubirii dumnezeieşti şi-adânci porunci,
când Adevărul, care este frumseţea conştiinţei, blând
şi măsurat, călăuzeşte credinţa gândului urcând,
Când Frumuseţea, care este al vieţii adevăr divin,
îşi varsă peste duhul nostru şuvoaiele cereşti din plin
neprihănind fiinţa noastră cu chip de îngeri şi de prunci,
– cât de curată înfloreşte lumina inimii atunci!
Când poate face fără plată tot binele desăvârşit,
când poate-a-şi milui vrăjmaşul, cu gând cucernic şi grăbit,
când poate îndura-n tăcere, iertând a nedreptăţii munci,
cât de curată înfloreşte lumina inimii atunci.
O, n-aştepta aici răsplata pentru nimic ce dăruieşti,
atunci, pe urma ta adâncă răsar seminţele cereşti
şi-n cât e mai pieziş urcuşul suit spre sfintele porunci
îţi va-nflori şi mai curată lumina inimii atunci!
Traian Dorz – Cântări de drum
Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul duminicii a 12 după Rusalii
Semnul lui Dumnezeu este statornicia.
Tot ce este din Dumnezeu este statornic, neschimbat, trainic…
Vezi munţii pe care i-a făcut El, ce măreţi sunt în statornicia lor! Câtă siguranţă au ei pe temeliile lor neclătinate şi cu câtă maiestate sunt înconjuraţi. Cine ar fi în stare să-i mişte, să-i schimbe, să-i clatine, să-i mute de acolo, unde i-a aşezat de la început Făcătorul lor?
Vezi marea, ale cărei ape le-a adunat El între nişte hotare de nisip slab şi mişcător. Ce măreaţă e totuşi marea şi câtă putere de valuri e grămădită în adâncurile ei! Şi totuşi cât de nemişcată din locul ei este şi marea… Nici furtunile puternice, nici cutremurele şi nici vreo altă putere nu-s în stare s-o mute din locul ei, să-i schimbe locul în care a aşezat-o Dumnezeu, Făcătorul ei!
Ce măreţ este cerul înstelat, presărat cu miile lui de stele, de la o margine la cealaltă… Câte stele mici şi mari, aşezate nu ştii după ce rânduieli! Şi totuşi nici una nu se clatină şi nu se mută din locul ei. Unde a fost acum un an, sau zece, sau o mie de ani, tot acolo răsare, tot acolo străluceşte, tot acolo apune…
Vezi râurile care au acelaşi curs…
Vezi vremile, anotimpurile, vânturile – toate – cu câtă statornicie îşi urmează drumul şi îşi păstrează locul în tot mersul lor văzut, rânduit lor de Dumnezeu Care le-a făcut!…
Vezi Planetele, Sistemele, Galaxiile, totul!…
Într-adevăr, câtă statornicie, câtă măreţie, câtă frumuseţe există în tot ce este făcut de Dumnezeu, Necuprinsul Făcător a toate.
Şi, dacă în orânduirea lucrurilor văzute şi trecătoare este atâta măreaţă şi frumoasă statornicie, cum poate fi altfel în orânduirea lucrurilor Sale nevăzute şi veşnice?
Şi dacă legile pământeşti ale materiei sunt atât de puternice şi de neschimbate, cu cât mai mult trebuie să poarte pecetea statorniciei cele duhovniceşti şi eterne?
Evanghelia lui Hristos este cea mai mare dintre toate lucrările lui Dumnezeu.
Mai mare decât munţii.
Mai adâncă decât marea.
Mai strălucită decât cerul.
Mai puternică decât cutremurele…
Mai însemnată decât cerurile întregi şi decât pământul întreg. | Continuare »
Episcopul Longhin Jar de Banceni a fost ridicat la rangul de arhiepiscop
Joi, 17 august, cu ocazia împlinirii a trei ani de la întronizarea lui Onufrie Berezovski ca Mitropolit al Kievului și a toată Ucraina, Episcopul Longhin Jar de Banceni a fost ridicat la rangul de arhiepiscop.
Ceremonia de ridicare în rang a avut loc la sfârșitul sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Adormirii Maicii Domnului (Uspenskiy Sobor) din capitală.
De asemenea, potrivit portalului news.church.ua, la rangul de mitropolit a fost ridicat arhiepiscopul Kirovogradului și Novomyrgorodului Ioasaf, iar în rang de arhiepiscop – episcopii Ioan de Obuhiv și Roman de Konotop și Gluhiv.
sursa aici
Rugăciunea mea, Stăpâne,
în târziul miez de noapte,
către Tine se ridică,
plânsă-n lacrime şi-n şoapte.
Pleacă-Ţi milostiv urechea
şi suspinul meu ascultă:
– nu mai pot plăti, Stăpâne, datoria mea
cea multă.
Apăsat de-a ei povară, rugăciunea mi se curmă;
mai îngăduie-mă, Doamne,
şi plăti-voi tot pe urmă!
De pe Crucea Ta, Iisuse, glasul Tău coboară-n vale:
„Fiule, iertată-i toată datoria vinei Tale“…
O, Tu mi-ai iertat, Iisuse, datoria mea cea mare
când, pe Golgota, viaţa Tu Ţi-ai dat răscumpărare.
Peste toată datoria sufletului care plânge,
Tu ai scris atunci: „IERTARE“
cu sudoare şi cu sânge.
Însă sluga păcătoasă
care plânge-acum fierbinte
chiar şi după-aceasta, Doamne,
a păcătuit ’nainte. | Continuare »
Despre iertare și împăcare – Sf. Nicolae Velimirovici
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 11-a după Rusalii – Traian Dorz
DESPRE NERECUNOŞTINŢĂ– Sf. Luca al Crimeii
Despre iertare și împăcare – Traian Dorz
RECUNOŞTINŢĂ, DOAMNE – Traian Dorz
Doamne, ce dator pot fi – Traian Dorz
TU AI FOST PREABUN CU MINE – Traian Dorz
Traian Dorz, din HRISTOS – SFINŢITORUL NOSTRU
„A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Iisus era acolo.“ (Ioan 2, 1)
…Cuvântul Domnului spune aici că Maica Domnului era acolo!… Cât de mult spun aceste cuvinte!
În Cana erau nişte cinstitori ai Maicii Domnului şi credincioşi în Domnul Iisus. Prin Maica Sa cea sfântă, Domnul a fost chemat în casa aceasta – şi Maica Sa L-a adus pe Domnul şi pe ai Săi în această casă.
La chemarea Maicii sale, Domnul a venit la nunta aceasta, şi, la mijlocirea ei, El a făcut aici minunea care a rămas neuitată. Prima minune scrisă în Sfânta Evanghelie este un răspuns dat de Domnul Iisus la mijlocirea Mamei Sale (Ioan 2, 11)… Căci Maica Sa L-a cunoscut pe Hristos înaintea oricărei alte fiinţe de pe pământ. Ea a crezut în El mai înainte de a fi făcut nici o minune (Luca 1, 45-55).
Binecuvântată să fii Sfântă Fecioară fericită, Maica Domnului nostru!
Împreună cu Sfântul Arhanghel ne plecăm şi noi ţie, spunându-ţi şi noi: «Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!…» În faţa unei fiinţe atât de preţuite înaintea lui Dumnezeu, încât arhanghelul se închină, spunându-i: «Plecăciune ţie», – inimile noastre se apleacă pline de respect… Cu atât mai mult cu cât noi suntem nu arhangheli, ci oameni, şi te cunoaştem nu înainte, ci după strălucirea harului ce ţi s-a făcut (Luca 1, 28).
Nimănui vreodată nici un înger nu-i mai spune astfel de cuvinte.
Cu nici o fiinţă de pe pământ o fiinţă cerească nu mai vorbeşte în felul acesta.
Multora, înainte de Maica Domnului şi multora după ea, trimişi cereşti li s-au mai arătat şi le-au vorbit… Dar nici în Vechiul şi nici în Noul Testament un înger nu se mai adresează cuiva în acest fel. Iar despre Sfântul Arhanghel Gavril stau scrise mărturii zguduitoare şi măreţe în Sfânta Scriptură… Slujba pe care o avea el este dintre cele mai alese înaintea feţei lui Dumnezeu (Dan. 8, 16-19; 9, 21-27).
Cunoscând lucrul acesta rămânem şi mai uimiţi de comportarea Sfântului Arhanghel. Şi înţelegem şi mai smeriţi preţuirea slăvită a Sfintei Fecioare plină de har.
Pentru harul care îl are veşnic şi pentru partea pe care a avut-o în mântuirea omenirii, – împreună cu arhanghelul sfânt şi cu toţi slujitorii sfinţi ai Domnului, ne plecăm şi noi înaintea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, cântându-i: Plecăciune ţie… | Continuare »

Evanghelia de duminică ni-L arată pe Mântuitorul ca pe un Doctor bun ce dă lumină la doi orbi, vindecă un îndrăcit şi tămăduieşte toată boala şi neputinţa în popor.
O, ce Doctor mare şi bun a fost Iisus Mântuitorul! Pe oriunde ajungea El, bolile şi durerile încetau, bolnavii se făceau sănătoşi. „Mergând, spuneţi lui Ioan – zicea însuşi Iisus – că orbii văd şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii se scoală şi săracilor bine se vesteşte” (Mt 11, 4-5). Erau sate întregi unde nu mai era nici o boală, nici un bolnav şi nici o durere, căci Iisus trecuse pe acolo şi le vindecase. Dar minunata putere şi lucrare a Mântuitorului nu stătea numai în aceea că El vindeca şi bolile cele trupeşti. „Duhul Domnului – zicea Iisus – M-a trimis să-i tămăduiesc pe cei zdrobiţi cu inima, să vestesc iertare celor robiţi şi orbilor vedere” (Lc 4, 18-19). Mântuitorul tămăduia şi inimile, tămăduia orbia şi ologia cea sufletească şi dezlega suflete din robia diavolului. Mântuitorul punea tămăduirea bolilor trupeşti în legătură cu tămăduirea cea din lăuntru, cea sufletească a omului, de aceea zicea celor tămăduiţi: „Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti” (In 5, 14).
Iisus Mântuitorul e şi azi tot acelaşi Doctor minunat al sufletelor şi trupurilor noastre. Evangheliile ne spun că bolnavii se atingeau de El, căci putere ieşea de la Dânsul” (Lc 6, 19). | Continuare »

Evanghelia de duminică – duminica a doua a postului – istoriseşte tămăduirea unui slăbănog din Capernaum. Patru inşi îl purtau şi, neputând străbate cu el la Iisus din cauza mulţimii, l-au slobozit prin acoperişul casei. Iisus i-a zis: „Fiule, iartă-ţi-se ţie păcatele… ridică-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta” (citiţi pe larg această evanghelie la Marcu 2, 1-12).
Un adânc înţeles este în această evanghelie. Domnul Iisus a iertat mai întâi păcatele slăbănogului şi apoi l-a tămăduit. Asta însemnă că boala lui cea adevărată era înăuntru, în sufletul lui, şi de boala aceasta trebuia scăpat mai întâi.
Tămăduirea omului trebuie să plece din lăuntru în afară. Sufletul trebuie mai întâi tămăduit, ca, prin tămăduirea lui, să se vindece şi trupul. Boala cea adevărată este cea dinăuntru, cea sufletească.
Sănătatea şi boala îşi capătă înţelesul şi preţul lor cel adevărat numai în lumina Evangheliei. Sănătatea cea adevărată e sănătatea sufletului. Poţi fi tare şi mare cât un munte; această sănătate nu-ţi e de nici un folos, câtă vreme înăuntru, în suflet, eşti putred şi bolnav.
De multe ori boala cea trupească ajută sănătatea şi tămăduirea sufletului. | Continuare »
Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
…Două mari şi veşnice datorii stau în faţa noastră, a tuturor celor care am fost aleşi după planul Său la o împreună-lucrare cu El, în vederea mântuirii noastre şi a altora, în vederea ducerii Evangheliei până la marginile pământului şi până la sfârşitul vremilor.
Cea dintâi e datoria de a nu uita trecutul. De a privi mereu spre Început, spre Biserica de la început, spre dragostea de la început. De la Începutul Evangheliei. De la Începutul Bisericii. De la Începutul Lucrării Sfinte în care ne-am născut şi noi din părinţii trupeşti şi din cei sufleteşti.
Iar cea de a doua datorie este de a nu uita viitorul. De a privi şi de a ne îngriji mereu de soarta celor care vin după noi, până la sfârşitul vremii noastre şi a neamului nostru. Până în Zilele Veşniciei…
Legătura noastră cu trecutul trebuie să ne ţină vii între noi, neîntrerupt, viaţa şi pilda înaintaşilor noştri. Necontenita noastră grijă trebuie să fie a nu ne depărta cu nimic de la drumul credinţei lor, de la pilda statorniciei lor, de la râvna dragostei lor faţă de Dumnezeu. De la felul smerit şi recunoscător al mulţumirii aduse de ei pentru biruinţele şi ajutorul pe care Dumnezeu le-a dat lor. De la ascultarea şi evlavia lor faţă de Hristos Mântuitorul nostru, oricâte jertfe grele a trebuit să îndure pentru a-şi păstra această credinţă, sub toată apăsarea de veacuri a atâtor vrăjmaşi străini şi băştinaşi.
![]() |
Răbdarea şi credinţa lor să ne fie pildă veşnică. | Continuare »