„DACĂ VREA CINEVA SĂ VINĂ DUPĂ MINE, SĂ SE LEPEDE DE SINE, SĂ-ŞI IA CRUCEA SA ŞI SĂ VINĂ DUPĂ MINE”

„DACĂ VREA CINEVA SĂ VINĂ DUPĂ MINE, SĂ SE LEPEDE DE SINE, SĂ-ŞI IA CRUCEA SA ŞI SĂ VINĂ DUPĂ MINE”

Tâlcuirea evangheliei printr-o rugăciune

Acum duminică avem Duminica Sf. Cruci, cu evanghelia despre purtarea crucii. Am tâlcuit pe larg aceasta evanghelie acum e anul, în «Lumina Satelor». Acum vom da tâlcul ei printr-o rugăciune.

Rugăciune
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Îţi mulţumesc că ai aşezat pe umerii mei crucea şi m-ai chemat să merg după Tine. O, cât de mult a lucrat dragostea Ta şi darul Tău până m-ai făcut să înţeleg această cruce şi m-ai învăţat să o port! Era o vreme când nici habar nu aveam despre ce înseamnă să port crucea şi să mă lepăd de mine. Mă înduioşam de crucea şi suferinţele Tale, dar eu nu voiam să sufăr nimic. Toate silinţele mele se strângeau într-un singur punct: să am un trai tihnit, plin de toate plăcerile şi desfătările cele lumeşti şi trecătoare. Plângeam regulat în Săptămâna Patimilor Tale, dar pentru cea mai mică greşeală săream în capul de-aproapelui meu.
În viaţa mea totul era „eul” meu. Nimic pentru Tine, nimic pentru alţii, totul pentru mine şi interesele mele. O, ce viaţă mincinoasă era aceasta!
Şi atunci, Tu, preadulcele meu Mântuitor, m-ai chemat în şcoala cea mare în care se învaţă purtarea crucii Tale. M-ai chemat în şcoala suferinţelor. Ai pus pe umerii mei crucea suferinţelor şi m-ai chemat să merg după Tine pe calea ce duce la cer. Dar, vai, ce şcolar rău şi ticălos eram eu! Nu voiam să învăţ nimic. Umblam neîncetat să fug din şcoala în care m-ai chemat. O, nebunul de mine! Ce zadarnică era încercarea mea! Scăpam de o cruce şi alta, mai grea, se aşeza în locul ei. | Continuare »

CALEA CRUCII

CALEA CRUCII

Iată cât de frumoasă este evanghelia de duminică. Ea cuprinde tot ce trebuie să facem pentru mântuirea sufletului nostru. Să luăm pe rând învăţaturile din ea.
„Cela ce voieşte să vină după Mine să se lepede se sine”… zice evanghelia. Asta înseamnă că dacă vrei să pleci după Hristos trebuie să te hotărăşti pentru El, trebuie să intri în slujba Lui şi să asculţi de El şi de voia Lui. Voile tale, de cele mai multe ori, sunt „voile trupului şi ale gândurilor” (Ef 2, 3), adică voile satanei şi ale păcatului; şi de aceea trebuie să te lepezi de ele şi să-L primeşti pe Hristos de Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău. „Au nu ştiţi că voi nu sunteţi ai voştri? – zice Apostolul Pavel (I Cor 6, 19) – ci sunteţi ai lui Iisus Hristos, Care v-a cumpărat cu preţ”. Lepădarea de sine asta înseamnă: să-ţi dai mâinile tale, picioarele tale, inima ta, vorbele şi gândurile tale, să-ţi dai tot ce ai lui Hristos, să le pui în slujba lui Hristos şi în ascultarea de El.
Dar lucrul acesta nu e uşor. De aceea zice mai departe evanghelia că tot cel ce vrea să se lepede de sine trebuie:
„Să-şi ia crucea sa”, adică să porţi luptă cu patimile, cu plăcerile, cu ispitele ce ţi le scoate lumea aceasta în calea ta de mergere înainte după Hristos. | Continuare »

CÂND N-AM PUTERI

CÂND N-AM PUTERI

Când n-am puteri să-mi birui
al inimii amar,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-amarul Tău Calvar!

Doamne,-ndreaptă-mi inima
spre răbdarea Ta,
ca să-mi pot şi eu purta
crucea mea!

Când n-am puteri să-mi mustru
cuvântul meu greşit,
Iisuse,-adu-mi aminte
ce scump l-ai ispăşit.

Când n-am suspin să-mi ardă
a vieţii slăbiciuni,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-a Tale rugăciuni.

Când n-am curaj să sufăr
loviri de la duşmani,
Iisuse,-adu-mi aminte
de Tine-n Ghetsimani.

Când n-am tăria jertfei
de-a duce şi-a tăcea,
Iisuse,-adu-mi aminte
c-aşa pot învia! (Traian DORZ)

CE DULCE MI-E CÂND OCHII

D.-a-24-Crucea-webCe dulce mi-e când ochii se umplu de lumină
şi inima se umple de sfânta-nfiorare,
şi zările se umplu de îngeri ce se-nchină,
şi toată Firea-i plină de Nalta Sărbătoare!

Atunci îmi plec genunchii şi simt cum lângă mine
pe-un umăr şi pe altul se-apleacă frunţi iubite
şi toată rugăciunea mi-e lacrimi şi suspine,
şi toate-s pline-pline de taine nerostite.

Şi locului sub Cruce unde-am trăit minunea
îi cresc înmiresmate flori albe de scumpie
şi simt cum tot cuprinsul îl umple rugăciunea,
şi Slava, şi Genunea, întregi, Îţi cântă Ţie.

Ce dulce mi-e, Iisuse, această împletire
de cântec şi lumină, de flori şi rugăciune,
când cele şapte ceruri sunt toate o iubire,
şi noi, o-mpărtăşire cu Veşnica Minune!

Traian Dorz, Cântarea Veşniciei

O CRUCE MARE SUNT ŞI VREMURILE NOASTRE

O CRUCE MARE SUNT ŞI VREMURILE NOASTRE

Suferinţele şi necazurile din această lume sunt şi ele o cruce pe care Domnul Dumnezeu o pune pe umerii noştri, spre sănătatea şi mântuirea noastră cea sufletească. Crucea suferinţelor ne aduce aminte de Domnul şi ne cheamă să ne întoarcem la El.
O cruce mare şi grea sunt şi vremile noastre. S-a pus această cruce pe umerii noştri şi pe sufletul nostru odată cu războiul. Şi de atunci ea nu se mai ridică şi nu se mai uşurează. Dimpotrivă. Parcă an de an tot mai mare şi mai grea se face. Dumnezeu a pus pe umerii noştri această cruce. Ea ne cheamă să ne întoarcem la Dumnezeu.
Vremile noastre sunt o cruce mare şi grea, sunt o cruce grăitoare, ce strigă pe noi: „Întoarceţi-vă, oamenilor, la Dumnezeu!”. Dar oamenii nu înţeleg chemarea acestei cruci; nu vor să o înţeleagă. Noi umblăm să scăpăm de crucea aceasta. Aşteptăm să se uşureze vremile, să se facă iarăşi bine în lume, ca să ne vedem în tihnă de păcate şi răutăţi. Suduim pe guverne, stăm să suduim chiar şi vremea că nu umblă cum am pofti noi, dar nu vrem să înţelegem că greutăţile şi necazurile sunt puse pe umerii noştri ca o chemare să ne întoarcem la Dumnezeu.
De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte de un om care făcuse o cruce mare dintr-un prun şi o ducea pentru un mort. Pe drum, poposise cu ea… la un birt. Lăsase crucea în drum şi se apucase de băute şi de cântate, „să-i treacă de necaz”. | Continuare »

Cântarea rugăciunii

Rastig-55Cum creanga-mbobocită de cais
deschide primăverii porţi de vis,
cum mugurii în soare înfloresc,
din legământ, cântarea să mi-o cresc!

Cum şopotul izvorului în munţi,
cum adierea vântului pe frunţi,
cum fâlfâitul aripei în zbor,
ca-n rugăciune, cântul mi-nfior.

Cum necuprinsul curcubeu pe cer,
cum picurile ploii-n soare pier,
cum frunza-şi soarbe roua de pe ea,
ca-n lacrimi, cântul rugăciunii-aş vrea.

Cum buciumul răsună peste zări
cum turmele se strâng de pe cărări,
ca-n sunete de cântece fierbinţi
îmi nalţ ecoul sfintei juruinţi.

Cum taina se-nfiripă pe Tabor
cum zorile minunii se cobor,
ca-n locul sfânt picioarele-mi descalţ
cântarea rugăciunii să-mi înalţ.

Cum Golgota a Crucii Taină-a dus,
cum Sângele din Jertfa ei a curs,
cum toţi prin ea am fost răscumpăraţi,
genunchi ai mei, în rugăciune staţi!

Lidia Hamza

Învăţătura lui Hristos şi învăţăturile omeneşti

Învăţătura lui Hristos şi învăţăturile omeneşti

Sfântul Luca al Crimeei – Cuvânt în cea de-a doua Duminică din Postul Mare

Dacă, precum vă amintiţi, în cea dintâi Duminică a Marelui Post Sfânta Biserică a prăznuit întărirea Ortodoxiei de către cele şapte Sinoade Ecumenice, în cea de-a doua ea cinsteşte pomenirea ierarhului Grigorie Palama, marele apărător al Ortodoxiei.
Acesta a trăit în al XIV-lea veac, la aproape şase sute de ani după ultimul Sinod Ecumenic. A primit o educaţie aleasă, fiind apropiat al împăratului din Bizanţ, dar a părăsit curând viaţa de la curte şi s-a retras în muntele Athos, fiindcă sufletul lui năzuia spre împărtăşirea statornică şi nedespărţită cu Dumnezeu. În zilele lui s-a ridicat hulă asupra monahismului şi mai ales asupra călugărilor din Athos, care erau defăimaţi pentru faptul că-şi închinaseră întreaga viaţă numai slujirii lui Dumnezeu, cugetării la cele dumnezeieşti şi rugăciunii.
Sfântul Grigorie i-a înfierat cu mare putere pe aceşti hulitori, ridicându-se în apărarea monahismului ortodox, în acea vreme s-a ridicat ereticul Varlaam, care propovăduia învăţătură greşită că, schimbându-Se la faţă în muntele Taborului, Domnul Iisus Hristos nu ar fi strălucit cu lumina dumnezeiască, ci cu o lumină pământească, obişnuită. Sfântul Grigorie l-a dat în vileag că eretic, învăţând cu tărie că lumina taborică este dumnezeiască. | Continuare »

Duminica ortodoxiei – un moment de fericită şi dreaptă mărturisire

Duminica ortodoxieiÎn mai multe biserici din ţara noastră, părinţi mărturisitori antiecumenişti au oficiat astăzi, 5 martie, slujba Sinodicon-ului, care lipseşte din Triodul românesc de la Rânduiala slujbei din Duminica Biruinței Ortodoxiei. Deşi măcar o dată în an – în Duminica Ortoxiei – este cea mai bună ocazie de a reactualiza, numindu-le şi anatemizându-le, toate ereziile din întreaga istorie a Bisericii Creştine, pentru a lua aminte şi a nu mai cădea în ele, cel mai simplu mod de a reafirma graniţele ortodoxiei şi delimitarea de ereziile de ieri şi de azi…

Am asistat azi, pentru prima oară la oficierea întreagă a Slujbei Duminicii Ortodoxiei…

E vremea mărturisirii… A alegerii celei bune!

Găsiţi aici întreaga rânduială a Sinodicon-ului.

Iar aici, veţi găsi explicaţii cu privire la lipsa Sinodicon-ului din Triod

Lidia Hamza

AICI, ÎN PUSTIUL ACESTA

AICI, ÎN PUSTIUL ACESTA

Traian DORZ

Aici, în pustiul acesta, Hristos
a vrut să mă cheme cu El dimineaţă,
să-I fiu până-n seară alături, voios,
la jug şi cântare – spre rod şi viaţă.

În ceasul chemării nimic n-am avut,
nici graiul, nici plugul, nici harfa, nici spada,
Hristos mi le dete în ceasul cerut,
să-Şi nalţe cântarea, să-Şi are livada…

Azi cântă izvoare din stâncă ţâşnind,
miresme şi grâne-s pe deal şi câmpie
şi-n umbra iubirii mi-e cortul dorind
chemarea să plece, străinii să vie.

Flămânzii iubirii, voi singuri veniţi,
al vostru-i sărutul cu dulce primire,
al vostru-i ospăţul cu tot ce doriţi,
ca-n veci să nu plângeţi decât de iubire.

Străluce-n pustiuri belşug de Hristos,
izvoare şi cântec, şi roade slăvite.
– O, sfânta-mi sudoare cu veşnic folos,
ascunde-te-n umbra iubirii smerite…