SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL!

În nr. 51, din 15 dec. 1929, «Lumina Satelor» scria într-un chenar următoarele:

S L Ă V I T   SĂ   F I E   D O M N U L !
acesta este cel dintâi cuvânt pe care l-am grăit.
Sibiu, la 2 decembrie 1929
Tipografia «Oastea Domnului»

„Luni, 2 decembrie 1929, Tipografia «Oastea Domnului» a intrat în lucrare.
În lumea tipografică este o datină că de câte ori intră în lucrare o tipografie nouă, să se păstreze ca o amintire istorică primele cuvinte pe care le-a tipărit, adică le-a grăit ea. Căci şi tipografia este ca un om ce grăieşte mereu cu cititorii ei.
Cel dintâi cuvânt pe care l-a grăit tipografia noastră a fost cel de mai sus: „Slăvit să fie Domnul!”…
Cu adevărat, slăvit să fie Domnul pentru toate câte ne-a făcut El nouă!

Mireasa-vantuluiCel dintâi cuvânt pe care l-a grăit tipografia noastră am ţinut să fie şi o învăţătură: să-L slăvim neîncetat pe Domnul, indiferent de necazurile şi izbeliştile vieţii. Noi trebuie să-L slăvim neîncetat pe Domnul nostru. Viaţa noastră trebuie să fie un neîncetat cântec de slavă lui Dumnezeu. | Continuare »

Iubiţi-vă-unii pe-alţii

Iubiţi-vă-unii pe-alţii
din inimă, din toată,
nimic a rupe fraţii
deolaltă să nu poată.

Iubiţi-vă-unii pe-alţii
în Domnul, totdeauna,
părinţii, soţii, fraţii
să fiţi în totul una!

Iubiţi-vă-ntre-olaltă
preadulce-n orice vreme,
iubirea cea înaltă
de nimeni nu se teme.

Iubiţi-vă cu milă
în ceasuri de durere,
credinţa cea umilă
e-o veşnică putere.

Iubiţi-vă cu lacrimi
în vremuri de-ncercare,
răbdarea-ţi dă în patimi
nădejdea-nvingătoare.

Iubiţi-vă cu fapta
mereu fără-osebire,
aceasta-i înţeleapta
şi unica iubire.

Traian Dorz

La împlinirea a 24 de ani de la intrarea în veşnicie a Părintelui Arsenie, ne închinăm şi Îi dăm slavă lui Dumnezeu, mulţumindu-I cu recunoştinţă pentru că, în îndurarea Sa pentru neamul nostru românesc, ne-a trimis un povăţuitor de talia acestui sfânt al Său, pe care acum îl avem rugător în cer, înaintea Lui, pentru noi şi pentru mântuirea noastră.

Alături de toţi cei care simt şi ştiu că le-a făcut vreun bine în viaţa aceasta, cântăm noi cu dragoste smerită:
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie!

mormantPrArsenie

Sfidând legile fizicii

parintele-arsenie-boca-maicile-diaconestiRenumele lui Boca se răspândeşte rapid, la început în zona Făgăraşului, apoi în cea a Ardealului de Sud, ajungând, în curând, în toată ţara. Imaginea sa este construită pe mărturiile celor care îl cunoscuseră direct, închegate pe o combinaţie de exaltare şi senzaţia de a fi atins, chiar şi pentru o secundă, promisiunile din Sfintele Scripturi. „Îţi dădea impresia că este un cuvios venit din lumea sfinţilor. Vederea lui te atrăgea şi te cucerea. Ceea ce spunea era ca şi un cuvânt de Evanghelie“, ne-a spus părintele Ioan Sofonea, din Sibiu. La statura de duhovnic cu har, pe care o dobândise din partea credincioşilor din zonă, contribuie şi câteva istorii personale, redate, în general, de către cei care i-au fost ucenici în acea perioadă. Aspazia Oţel Petrescu, deţinut politic pe vremea comuniştilor, povesteşte cum l-a văzut pe părinte sfidând legile fizicii: obişnuia să ia flacăra unei lumânări direct pe deget ca să aprindă cu ea altă lumânare. Tot Aspazia l-a văzut pe Arsenie Boca, într-o noapte, purtând prin furtună o lumânare aprinsă. „Era de groază, bubuia furtuna, iar sălciile pur şi simplu măturau aleea cu coroanele lor. Părintele a luat din sfeşnic o lumânare groasă şi ne-a ţinut-o nouă, să avem lumină. La vijelia aia, flăcările lumânării se învolburau în toate felurile, se ridicau, cădeau pe lumânare, mergeau în dreapta, în stânga, în tot felul de vârtejuri, dar reveneau tot pe lumânare. Apoi mi-a spus: «Ţine şi tu lumânarea asta şi nu te mai mira atât». La mine, lumânarea s-a stins imediat.

| Continuare »

Picturile Părintelui Arsenie

1959. Pe urmele sale sunt, constant, peste 10 informatori, unii aduşi din provincie, câţiva dintre ei chiar feţe bisericeşti. Lui Boca îi este cenzurată corespondenţa, îi sunt refuzate sute de scrisori şi acatiste şi i se cercetează periodic locuinţa, în lipsa sa.
Este angajat, la Bucureşti, să picteze altarul Bisericii „Sfântul Elefterie“. Simptomatic pentru situaţia sa din acea perioadă, pe tot parcursul muncii, Boca poartă un ecuson pe care scrie: „Nu răspund la întrebări“.
Este angajat la atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor din Bucureşti, iar în 1968 iese la pensie. În acelaşi an, începe pictura bisericii parohiale de la Drăgănescu, Giurgiu, nu departe de Bucureşti. Avea să fie ultima urmă majoră a trecerii sale prin viaţă. Astăzi, biserica de la Drăgănescu este supranumită „Capela Sixtină a Ortodoxiei Româneşti“.

iisus in zeghe

Celebra pictură „Iisus în zeghe“, de la Biserica „Sfântul Elefterie Nou“, din Bucureşti

| Continuare »

Antihrist

Părintele Arsenie Boca, din Cărarea ÎmpărăţieiPr-Arsenie-8

El e „acela” care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va tirăni sub ascultarea sa tot pământul. Căci „acela” va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împărăţiilor pământului (Matei 4, 8-9).

Creştinii – cu numele –, din pricina înmulţirii fărădelegilor, care sting Duhul (I Tesaloniceni 5, 19), aşa se vor slăbi la minte, încât, de frică (Apocalipsa 21, 8), mulţi se vor lepăda (II Tesaloniceni 2, 3) de Hristos şi vor primi toată voia rea şi vor gusta toată răutatea răului „căci credinţa nu este a tuturora” (II Tesaloniceni 3, 2). Viaţa lor slăbănogită de păcat va da îndrăzneală satanei, care va lucra în „acela” tot felul de puteri şi de semne, de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca să se mântuiască. De aceea, pentru că iubesc păcatul mei mult decât pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amăgiri puternice, ca să dea crezământ minciunii şi să cadă sub osândă toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îndrăgit nedreptatea (II Tesaloniceni 2, 9-11).
Iudeii de odinioară, împinşi înăuntru de „acela”, au răstignit pe Domnul, înţepându-i călcâiul (Facere 3, 15), şi nu I-au putut face mai mult nimic; dimpotrivă, Domnul, pogorându-Se prin Cruce la cei din închisoare, a spart veşnicele încuietori şi mare pradă a făcut nesăţiosului iad. De atunci umblă potrivnicul ca un leu turbat, întărâtându-şi uneltele, ca măcar faptele şi învăţătura Mântuitorului să le întunece în necredinţă. Neputând nici aceasta, îşi aprinde ciracii şi pe „acela” al lor, care se repetă în fiecare veac de oameni din zilele Sfinţilor Apostoli (I Ioan 2, 18) până în zilele celui mai desăvârşit Antihrist, din vremea de apoi, când va propovădui Ilie (Maleahi 3, 23), că, doară-doară va putea măcar să stingă pe ucenicii lui Iisus de pa faţa pământului: prigonindu-i, spânzurându-i, ucigându-i răstignindu-i şi în tot felul omorându-i. | Continuare »

O, BUNURI TRECĂTOARE!

bogatul care i-a rodit tarinaO, bunuri trecătoare, ce mulţi vă preţuiesc
mai mult ca mântuirea şi slava viitoare
– o, bunuri netrecute, cât de puţini privesc
spre strălucirea voastră mai scumpă ca un soare!

O, dulci comori ascunse, ce scumpe sunteţi voi,
dar ce puţini sunt ochii ce vă cunosc şi cată
– odată văd şi orbii, dar ce folos c-apoi
prilejul de-a vă strânge nu-ntoarce niciodată!

O, fericiţi pe lume sunt toţi acei ce-au pus
spre Cer a lor nădejde şi-averea lor divină,
ei au un aur veşnic şi-un bun etern: Iisus
– doar ei ştiu cum e lumea de goală şi străină!

O, vai de voi, ai lumii nefericiţi bogaţi,
căci toţi, cu-arginţii voştri, vă cumpăraţi doar laţul
în care pe vecie, de-aici, vă spânzuraţi
şi sufletul cu trupul, şi viaţa cu nesaţul!

O, unde sunteţi, lacrimi, atunci când este har
şi unde tu, credinţă, atunci când e vestire,
de ce prea mulţi vă află doar jos, în focu-amar
în care-i veşnic beznă şi nici o licărire?

Traian DORZ, Cântarea veşniciei

MĂ DĂRUIESC LUMINII

candela mica1Mă dăruiesc Luminii, spre-a arde necurmat
acolo unde jertfa se cere mai curat!

Lumina să mă facă-o flacără pe-altar,
adeverind Misterul din Pâine şi Pahar.

Şi să mă facă rază de candelă,-nsoţind
gemuta rugăciune din duhul suferind.

Şi să mă facă-un soare strălucitor şi-aprins,
mărturisind Iubirea pe cât pământ m-a-ntins.

Şi să mă facă-al nopţii luceafăr îndreptar
spre Adevărul Unic, din orişice hotar.

Şi să mă facă farul ce-arată luminos
Limanul şi Salvarea eternă în Hristos.

Şi să mă facă faclă să luminez curat
Soliei înţelesul cel drept şi-adevărat.

Şi să mă facă fulger puternic despicând
hotare de-ntuneric cu fiecare gând…

– Mă dăruiesc Luminii ca torţă şi ca rug,
pe totdeauna gata de jertfă şi de plug!

Traian Dorz, Cântarea anilor