Dumnezeu este ajutătorul nostru întru nevoi

Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, din «Predici la duminici si sărbători»

„ Iar după ce s-a săvârşit Irod, iată îngerul Domnului în vis se arată lui Iosif în Egipt, zicând: sculându-te ia pruncul şi pe muma lui, şi mergi în pământul lui Israil, că au murit cei ce căutau să ia sufletul pruncului” . (Mat. II. 19, 20).

Fuga-in-Egipt-8Când tu, frate, eşti lovit de vreo nenorocire, care te pune în necaz, nu căuta scăpare la oameni, nu te rezema pe ajutorul muritorilor, ci trecând pe lângă toţi alţii, aleargă la adevăratul doctor al sufletului tău.
Numai El singur poate vindeca sufletul nostru, el, „care l-a făcut” (Ps. XXXII, 15), şi numai El, care cunoaşte faptele noastre, poate pătrunde şi în conştiinţa noastră, a atinge inima noastră şi a deştepta duhul nostru.
Iar dacă El nu ne mângâie, atunci orice ar face oamenii pentru acesta, este de prisos şi zadarnic. Din contra, când Dumnezeu ne deşteaptă şi ne mângâie, necăjească-ne oamenii şi de o mie de ori, ei nu pot nimic; căci când El întăreşte inima noastră, nimeni nu este în stare a o clăti.
Zicând aceasta, iubiţilor, totdeauna să năzuim la Dumnezeu, la El, care are bună-voinţă şi putere, a sfârşi necazul nostru. Când noi voim să rugăm pe un om pentru ceva ne adresăm mai întâi către servitorii si favoriţii lui şi să facem un înconjur lung. La Dumnezeu însă toate acestea nu sunt de trebuinţă; pe El putem nemijlocit a-L chema, şi El aude rugămintea noastră, fără pierdere de timp şi fără cheltuială. Este de ajuns, ca numai să strigăm către Dânsul întru inimile noastre şi să-L rugăm cu lacrimi, si atunci tu poţi a te adresa de-a dreptul la El şi a te apropia de Dânsul.
Când noi rugăm pentru ceva pe un om, adeseori avem teamă, ca nu cumva să audă despre aceasta vreun potrivnic al nostru, sau altul să grăiască rău despre lucru, şi aşa să vatăme lucrul nostru cel drept. | Continuare »

BUCURIILE NOASTRE

Serile noastre de colinde şi bucuriile noastre din Noaptea Naşterii Domnului sunt ca ale cetelor îngereşti care îl însoţeau pe măreţul arhanghel Gavril, purtătorul Veştii Bune la Buna-Vestire, spre Sfânta Maria, iar acum, cu împlinirea ei, spre păstori. Asemenea îngerilor trebuie să-i însoţim şi noi de fiecare dată pe cei ce duc Vestea cea Bună celor ce-L aşteaptă pe Mântuitorul.
Vouă, care sunteţi treji, vouă, care vreţi să auziţi cea mai Bună Veste ce s a dus vreodată cuiva, ascultaţi şi primiţi bucuria, că şi pentru voi S a născut Iisus, Singurul, dar Desăvârşitul Mântuitor al fiecăruia şi al tuturor.
Vestea cea mai mare trebuia dusă de mesagerul cel mai însemnat. Marele înger Gavril spunea el însuşi despre sine: Eu sunt Gavril care stau în faţa lui Dumnezeu şi am fost trimis să ţi aduc această Veste Bună (Lc 1, 19). Ce sol strălucit şi ce solie strălucită!
Noi, dacă am fost socotiţi vrednici de încrederea Domnului şi am fost puşi în slujba vestirii Evangheliei, trebuie să fim încredinţaţi că aceasta este solia cea mai strălucită din lume – şi că trebuie să o facem nu numai cu toată bucuria de care e în stare sufletul nostru, ci şi cu toată evlavia şi curăţia.
Oricare suflet la care ne trimite Dumnezeu poate deveni un purtător de Hristos. De aceea totdeauna trebuie să l privim pe fiecare om căruia i L vestim pe Domnul ca având un preţ sfânt şi o însemnătate deosebită pentru Dumnezeu.
Chiar dacă Vestea Bună, Evanghelia, ar trebui ca noi să o propovăduim tuturor oamenilor, totuşi personal nimeni dintre noi, oricât de harnici am fi în slujba aceasta, n o putem face chiar spre toţi. Umblăm zilnic printre mulţi dintre oameni, dar nu tuturora le vorbim despre taina aceasta. Unora am vrea, dar nu le putem. Altora am putea, – dar nu vrem. Acestea toate sunt nişte datorii rămase neîmplinite de noi. | Continuare »

IISUSE, AZI E PRAZNIC

Nasterea-Domnului_15_02Iisuse, azi e praznic aici în lumea noastră,
sunt mesele-ncărcate, e traiul mulţumit,
aprinsă e lumina la fiece fereastră,
e praznic mare astăzi… Crăciunul a sosit.

Pe noi, tot aşteptarea şi astăzi ne apasă,
deşi-n fereşti lumina aprinsă-i şi la noi,
deşi tot cald e parcă azi şi la noi în casă,
din inimile noastre curg lacrime şuvoi.

– O, toţi au sărbătoarea ce an de an le vine
c-o haină mai aleasă, c-o zi de trai mai bun,
de-aceea a’ lor feţe de zâmbet pot fi pline,
ei pot să cânte astăzi, la toţi e azi „Crăciun”.

Dar pentru noi şi astăzi e tot „Ajunul” încă,
ajunul îndelungii şi tristei aşteptări,
în jalea-nsingurării din noaptea cea adâncă,
ni-e inima la uşă, iar ochii-n depărtări.

Ţi-am pregătit, Iisuse, nu ieslea de poiată,
ci candida-ncăpere a inimilor noi,
Ţi-am aşternut în cale nu fân, ca altădată,
ci albele petale a’ crinilor din noi. | Continuare »

Evanghelia despre Magii de la Răsărit

Nasterea-Domnului_15_06Sfântul Nicolae Velimirovici – (la liturghia din Ziua de Crăciun)

Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: “Unde este regele iudeilor, Cel Ce S-a născut? Căci am văzut la răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.” Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul dimpreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: “Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel.” Atunci Irod, chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor. (Matei 2:1-12)

Este mai uşor pentru omul cel muritor să măsoare adâncimile mării şi înălţimile cerului înstelat, decât să măsoare adâncul şi înălţimea înţelepciunii Dumnezeieşti care vine din voia cerului pentru mântuirea omului. De aceea se află cu mult mai mulţi fii ai oamenilor care se dăruiesc mai degrabă celei dintâi decât celei de-a doua lucrări. Mai mulţi sunt aceia care fac iscodire cu ochii lor decât cu duhul lor. Ceea ce iscodesc ochii pare mai mare, dar, de fapt, ceea ce cercetează duhul este nespus mai larg şi mai adânc şi mai lung. Fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu (I Corinteni 2:10). | Continuare »

O întâmplare adevărată

1111descrisă de fratele Traian Dorz

…am să vă povestesc o întâmplare adevărată, spusă de un frate care a văzut cu ochii lui aceasta.
„Eram, întâmplător, – spunea fratele – în ziua întâi a Crăciunului trecut, într-un oraş mare şi treceam pe lângă uşa unei mari adunări creştine foarte lăudată, plină de predicatori foarte vestiţi, cu un cor şi cu o orchestră cum nu prea sunt multe.
În faţa adunării, erau parcate zeci de maşini personale, cu care veniseră aici cei care cântau şi predicau în adunarea foarte lăudată şi mare.
Aşteptam pe cineva care trebuia să iasă şi, pentru a nu încurca ieşirea, trecusem pe cealaltă parte a străzii şi mă uitam, căci trebuia să se sfârşească slujba.
La uşa bisericii, stătea, cu pălăria în mână, un bătrân orb. Tremura, căci era îmbrăcat subţirel şi aştepta de mult. Lângă el, se afla un băiat ’năltuţ şi slab, îmbrăcat numai cu un jerseu de bumbac subţire. Tremura şi el, aşteptând lângă tatăl său orb, pe care îl adusese până aici, să capete ceva. Şi aşteptau să se ducă înapoi cu ce vor căpăta de la cei care se rugaseră.
Ei bine, frate, îţi spun adevărul, în faţa Domnului, iată, nu mint: au început să iasă, doi câte doi, vorbind, râzând, strân-gându-şi mâinile, felicitându-se… Şi, uitându-se unii spre alţii, au trecut toţi pe lângă cei doi care tremurau, fără să-i vadă nimeni. Dar absolut pe nimeni n-am văzut oprindu-se şi apropiindu-se de ei cu un cuvânt sau cu un ban.
După ce unii s-au suit în maşinile ce îi aşteptau şi ceilalţi au luat-o, perechi sau în grupuri, toţi, fericiţi spre casele lor calde şi mesele lor pline, ca de Crăciun, şi-a luat şi băiatul ’năltuţ şi subţirel tatăl cărunt şi orb şi au plecat, tremurând şi ştergându-şi ochii, nu ştiu unde. Poate acasă.”
Cum va fi primit Dumnezeu rugăciunile acestora, la acest Crăciun, şi cum va fi privit la fapta lor – e uşor de închipuit pentru fiecare.
Şi totuşi, cine dintre ei s-a simţit că ar fi păcătuit cu ceva faţă de Dumnezeu, în această Sărbătoare fericită? Cui i-a căzut măcar o lacrimă amară în cafeaua lui dulce de Crăciun, pentru păcatul nefăptuirii unui bine? (Iacov 2, 15-16). | Continuare »

Tu, omule…

Tu, omule ce-ţi faci palate,
strângând comori de bani şi aur,
viaţa numa-n desfătare
şi numa-n cântec să-ţi petreci,
o, adu-ţi, omule, aminte
că-n ieslea vitelor din staur
Stăpânul, Făcătorul lumii,
născutu-S-a pe paie reci!

Tu, omule ce-aduni în lume
şi cauţi doar bani şi bogăţie,
ca zilele să-ţi fie „albe“
şi anii pururea senini,
gândeşte la Stăpânul vieţii
Care-a trăit în sărăcie,
cum patul Lui a fost o cruce,
cum perna Lui a fost din spini!

Tu, omule ce cauţi gunoaie,
cu ochii plini de para urii
şi-alergi după deşertăciune –
ce gol şi sec vei merge-odată!
De nu cauţi azi să-ţi strângi comoară
acolo unde n-o iau furii,
în foc vei arde pe vecie
şi tu şi avuţia-ţi toată! (Traian DORZ)

Crăciunul îndepărtatei copilării

Traian DORZ, din volulul «Ţata Minunată»

Cele mai frumoase şi mai de demult amintiri ale mele sunt atât de strâns legate de frumoasele şi creştineştile datini ale Sfintelor Sărbători ale Naşterii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, încât nu le pot uita niciodată.
În aceste sfinte zile încetau parcă toate obişnuitele noastre preocupări faţă de lucrurile pământeşti şi începea să se simtă în casă şi în afară un aer sărbătoresc – totul devenea altfel. Altfel erau zilele. Altfel nopţile. Altfel inima mea. Ceva ceresc, nespus de dulce şi de tainic cobora de undeva, învăluind totul. Părea că un nou soare este pe cer şi o lumină mai vie şi mai dulce decât în celelalte zile ne transformă pe toţi şi pe toate. Ca să mă simt cu adevărat fericit totdeauna în zilele acestor sărbători, eu mă întorc cu drag la atmosfera acelor luminate praznice în care trăiam din plin fericirea credinţei şi harul prezenţei lui Hristos între noi, cu toată lumina lui, neumbrită de nimic.
Vreau să-mi amintesc acum de Sărbătorile Crăciunului de atunci.


În cinstea Sfintei Naşteri, credinţa şi evlavia recunoscătoare a înaintaşilor noştri au creat şi au cântat prin veacuri atâtea minunate colinde!
Şi-au transmis unii altora, prin timp, atâtea povestiri şi datini minunate!
Şi-au păstrat atât de cald şi de evlavios sufletul cu care să le primească şi să le petreacă toate, aşa cum se cuvine, în cinstea lui Dumnezeu! | Continuare »

Îngerii cu păstorii măresc…

Părintele Iosif Trifa

Bucuria sfânta a unui suflet, de a cânta Domnului

Lângă ieslea Mântuitorului, au răsunat cele dintâi cântări de îngeri, unite cu ale oamenilor în cinstea şi spre lauda Împăratului ceresc.

Lângă leagănul Mântuitorului s-au înfrăţit Cerul cu pământul pentru prima dată, în laudele Celui ce venea să pecetluiască cu sângele Său pe Cruce, înfrăţirea aceasta veşnică.

Un suflet care îl are şi îl poartă pe Dumnezeu în adâncul lui, acela simte un îndemn, mai mult decât un îndemn, un fel de trebuinţă ca să arate lumii că el are o bucurie şi o fericire mare. Şi trebuinţa aceasta o au numai sufletele curate. Sufletele neîntinate, care sunt încălzite până la fierbinţeală, de un gând care dă naştere la izbucniri de bucurii. Cum e izvorul aşa e şi apa. Dacă izvorul e necurăţit, plin cu noroi şi cu murdării şi apa va fi urâtă, respingătoare şi murdară. | Continuare »

Noaptea Naşterii…

Traian DORZ, din «Cântările Dintâi»

Noaptea Naşterii…
şi zarea albă ca un vis s-arată,
sub opincile-ngheţate neaua scârţâie călcată.

Undeva, pierdut în ceaţa de lumină albă, rece,
un colind s-aude-o clipă,
doar o clipă,
şi-apoi trece.
Pe la fiecare casă, râd ferestrele-n lumină,
e de-atâta bucurie toată noaptea asta plină!
De pe-o uliţă pierdută, din colindul dinainte,
ca pe-o aripă de înger, lin răsună trei cuvinte:
„Ia sculaţi, dragi gospodari,
căci vin astăzi oaspeţi rari,
florile dalbe“.

Astăzi, undeva departe,
unde gându-abia pătrunde,
la a’ lumii rugi de veacuri,
tainic Dumnezeu răspunde.

Înfăşat stă-acum în iesle,
mic Copil,
Stăpânul lumii,
strălucesc în juru-I toate, albe ca argintul spumii,
iar din ceruri, steaua sfântă,
dulce, raza şi-o coboară,
peste iesle, peste staul,
peste-o Mamă şi Fecioară. | Continuare »

Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului

Apărătorule şi mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al neamurilor, fiule al Moldovei şi Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne apere credinţa şi să mântuiască sufletele noastre.

Acest Sfânt Ierarh de neam român s-a născut la Suceava, la 21 Decembrie 1596, ca fiu al lui Simion Movilă – mai târziu, domn în Muntenia şi în Moldova – şi al soţiei sale Marghita (Margareta). Petru era deci strănepotul lui Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546), bunicul său Ioan, fiind căsătorit cu fiica lui Rareş. De mic copil a învăţat carte şi a fost educat în frica de Dumnezeu, mai ales că avea drept unchi pe Gheorghe, Mitropolitul Moldovei, care împreună cu un alt unchi al său – Ieremia, domn al Moldovei, au ctitorit Mănăstirea Suceviţa. Îi plăcea să meargă la mănăstirile bucovinene şi în special la moaştele Sfântului Ioan cel Nou – sfânt la care a avut evlavie toată viaţa.

După uciderea tatălui său în 1611 de către soţia fratelui său Ieremia (care-i râvnea tronul), a pribegit cu familia în Muntenia, aşezându-se definitiv în Polonia, unde familia viitorului ierarh avea multe cunoştinţe, dacă nu chiar rude. Aici el are posibilitatea să-şi continue studiile la şcoala ortodoxă a „Frăţiei” din Lvov (Lemberg) unde a avut drept îndrumător direct pe un diacon foarte iscusit de la care a învăţat nu numai teologia, ci şi multe limbi străine (slavonă, ucraineană, polonă, lituaniană şi franceză), dar în special limbile greacă şi latină de care era foarte pasionat. Nu se ştie exact, dar se pare că a studiat şi la Academia (laică) din Lvov, unde şi-a aprofundat cunoştinţele sale de limbi străine şi de filozofie, pentru că în altă parte nu le putea învăţa astfel de bine. În cele din urmă, după cum se ştie, a făcut cursuri şi la Sorbona unde se preda tot în limba latină. | Continuare »