Sf. Ioan de Kronstadt, «VIAŢA MEA ÎN HRISTOS»
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Mt 6, 33). Cum adică să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu? Ei bine, iată. Să presupunem că vrei să te duci undeva, pe jos, cu maşina, cu vaporul, pentru o treabă oarecare; înainte de plecare, cere Domnului să-ţi cureţe căile inimii şi drumul pe care vei merge, sau să-ţi orienteze potrivit poruncilor Sale drumul vieţii tale. Doreşte aceasta din toată inima ta şi repetă mereu rugăciunea ta. Domnul, văzând sinceritatea dorinţei tale, silinţa de a merge după poruncile Sale, va îndrepta puţin câte puţin toate căile tale.
Dacă, de exemplu, vrei să-ţi aeriseşti camera, să mergi să iei aer, gândeşte-te la curăţia sau necurăţia inimii tale. Multora dintre noi le place să-şi aerisească încăperea (care este o excelentă obişnuinţă), să meargă să se plimbe în aer curat, dar nu se gândesc deloc la necesitatea de a-şi purifica sufletul şi inima. Ei trăiesc într-un aer curat, dar se lasă purtaţi de gânduri necurate, de mişcări impure ale inimii, de cuvinte stricate sau de fapte trupeşti din cele mai murdare.
De asemenea, atunci când cauţi lumina naturală, aminteşte-ţi de lumina spirituală atât de necesară sufletului, fără de care acesta zace în întunecimile patimilor, în bezna morţii spirituale. „Eu, Lumină am venit în lume – zice Domnul – ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (In 12, 46). | Continuare »
Când ai trimis, Iisuse, ai Tăi învăţăcei,
le-ai spus nimic pe cale să nu-şi mai ia cu ei,
nici haină, nici avere, nici traistă, nici arginţi,
căci Te-ngrijeşti Tu Însuţi de orice trebuinţi,
să poarte ei mireasma Cuvântului Divin,
căci toate celelalte s-adaugă şi vin.
…Câţi au urmat Cuvântul şi-n lume Te-au vestit,
nimic n-au dus cu dânşii, nimic nu le-a lipsit.
Dar azi, Iisuse-atâţia ce-aleg al Tău sfânt drum,
de toate iau, şi numai pe Tine nu acum.
Averi, ades prea multe, arginţi prea sacul plin, –
credinţă, însă, Doamne, şi duh aşa puţin!
Materia-i atrage şi lunecă şi cad
din drumul mântuirii la moarte şi la iad.
De toate-au mulţi, Iisuse (şi mare ca şi mic),
dar când nu Te-au pe Tine ei n-au atunci nimic.
Traian Dorz, Cântările Dintâi
Ce minunată grijă le poartă totdeauna Dumnezeu în viaţă celor neprihăniţi ai Săi! Pe orice cale a lor, grija Domnului le aşază binecuvântări şi bucurii.
Pe calea rugăciunii le dă mângâieri. Pe calea binefacerilor le dă mulţumiri. Pe calea postului – biruinţe. Pe calea răbdării – neprihănire.
Nu-i nici o cale a credinciosului pe care să nu fie viaţă şi bucurie. Oricât de grea ar părea pe dinafară calea Domnului, pe dinăuntrul ei, aceasta este numai viaţă şi bucurie.
De aceea, nu te teme, drag suflet care doreşti neprihănirea lui Dumnezeu şi care ai venit la Hristos ca să mergi pe urmele Sale, purtând crucea Sa!
Nu te teme! Nici o nenorocire nu ţi se va întâmpla.
Foamea ta va sfârşi nu cu lipsă şi moarte, ci cu îmbelşugare şi cu viaţă.
Golătatea şi sărăcia ta nu se vor sfârşi în mizerie – ci în slavă.
Ocara şi boala ta, închisoarea şi pătimirile tale nu se vor sfârşi în ruşine, în uscăciune şi în nefericire… ci în încununare, în cinste, în voioşie şi fericire veşnică.
Fii mai sigur de asta decât de orice lucru de pe lume!
De aceea, rabdă zilnic, privind spre acest sfârşit biruitor, care este mult mai aproape, mult mai minunat şi mult mai sigur decât poţi tu crede. | Continuare »
Nădejdea mea Preafericită,
Prieten Bun şi Scump, şi Drag,
ce dulce-Ţi simt păşirea sfântă
pe albul sufletului prag!…
Ce limpede-Ţi aud bătaia
duioasei Inime din sân
când, ostenit, aplecu-mi capul
pe pieptu-Ţi iubitor să-l ţân.
Ce sfântă-nviorare-mi umple
adâncul sufletului meu
când limpede, din pălmi, Iisuse,
Tu Apa Vieţii-mi dai să beu.
Ce darnic, Doamne, Tu mă saturi
cu-a Tale mii de haruri când,
din lungi cutreierări de lume,
la masa Ta mă-ntorc flămând.
Cu câtă grijă-mi porţi Tu paşii
prin spinii lumii să mi-i treci,
să nu mă-nşele iar vrăjmaşul
pe-a’ ispitirii lui poteci.
O, Scump şi Bun, şi Drag Prieten,
din mii de imnuri azi m-adun
şi crinul cel mai scump, Viaţa,
sub Cruce-nlăcrimat Ţi-l pun…
Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele
Tu singur îţi faci raiul şi-ţi pregăteşti cântarea
şi tu-ţi albeşti veşmântul, sfinţindu-ţi ascultarea.
Tu singur, doar tu singur îţi pregăteşti pe veci
odihna sau osânda în care-ai să petreci.
Tu singur îţi faci iadul şi-ţi pregăteşti scrâşnirea
şi tu-ţi zdrobeşti nădejdea, urmând împotrivirea.
Tu singur judecata ţi-o pregăteşti cu fapta;
trăirea ta te-aşază de-a stânga sau de-a dreapta.
Tu singur poţi acuma să scapi de la pierzare,
cât încă poţi întoarce, să poţi afla iertare.
Tu singur îţi poţi strânge în ceruri moştenire
cât poţi mai face bine şi poţi umbla-n sfinţire.
Ferice-n veci de tine de-alegi cărarea bună,
lumina-ţi va fi haină şi soarele cunună!
Traian Dorz
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Condacul 1
Celor ce din neamul nostru s-au învrednicit a dobândi, prin nevoinţele şi sângele lor, darul sfinţeniei, fiind astfel slava neamului nostru înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, acestora şi noi, ca unora ce pururea mijlocesc înaintea tronului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, să le strigăm cu bucurie: Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Icosul 1
Începutul mântuirii neamului nostru s-a arătat a fi cel dintâi chemat dintre Apostoli, slăvitul Andrei. Ca el din bezna neştiinţei scoţându-ne, ne-a învăţat a ne închina Treimii celei de viaţă făcătoare. Cântam, aşadar, lui, şi tuturor celor ce i-au urmat în credinţa, unele ca acestea:
Bucură-te, Andreie, că tu ai binevestit mântuirea neamului omenesc în părţile noastre;
Bucură-te, că strămoşii noştri după vrednicie te-au cinstit;
Bucură-te, că mereu te-ai arătat apărător al nostru înaintea lui Hristos şi a Maicii Sale;
Bucură-te, că prin tine putem cânta tuturor sfinţilor neamului nostru laude, zicând:
Bucuraţi-vă, toţi cei ce împodobiţi binecuvântatul pământ al ţării cu florile sfinţeniei;
Bucuraţi-vă, că lacrimile voastre cad fără oprire înaintea lui Dumnezeu, cerând iertare nenumăratelor noastre păcate;
Bucuraţi-vă, că voi sunteţi măsura neamului nostru şi binecuvântarea lui cea nepieritoare;
Bucuraţi-vă, că doar întru voi putem să ne lăudăm cu adevărat;
Bucuraţi-vă, că fără ajutorul vostru demult am fi fost în ghearele morţii;
Bucuraţi-vă, că doar pentru suspinele voastre ne mai îngăduie Dumnezeu răutatea;
Bucuraţi-vă, că împreuna cu Maica Domnului sunteţi singura noastră nădejde de mântuire;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre! | Continuare »
Deşi acest Sinod s-a vrut unul panortodox , unul mare şi sfânt, la finalul lucrărilor se dovedeşte o oarecare reţinere faţă de veridicitatea aceste sintagme.
Ca să fie Panortodox trebuia să participe delegaţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Se cunoaşte însă absenţa şi refuzul declarate oficial de către cele patru Biserici Ortodoxe: Bulgaria, Georgia, Antiohia şi Rusia.
Ca să fie Sinod trebuia ca textele supuse dezbaterilor să fie semnate de către toate Bisericile Ortodoxe. În deschiderea lucrărilor Patriarhul Ecumenic a declarat că: „Putem, prin urmare, să ne începem lucrările noastre pe baza textelor aprobate în unanimitate de către Biserici“, făcând referire la semnarea textelor presinodale în Sinaxa Întâistătătorilor din ianuarie 2016, considerând valide semnăturile de atunci ale celor absenţi de acum. Dar se ştie bine faptul că nici atunci nu a fost unanimitate, Biserica Antiohiei refuzând să semneze Regulamentul de funcţionare al acestui sinod la Chambesy în ianuarie 2016. Şi apoi, cu atât mai mult că textele respective, cele semnate în ianuarie 2016 la Chambesy, au fost modificate în cadrul Sinodului din iunie 2016. Deci semnăturile Întâistătărorilor celor patru Biserici care au lipsit în Creta de pe textele presinodale (cele din ianuarie 2016) nu mai au valoare.
Întâlnirea din Creta nu poate fi numită deci nici Sinod, nici panortodox. Iar textele dezbătute şi apoi semnate sau nu, toate au exprimarea tendenţios ecumenistică.
Mai jos, sunt câteva lincuri care atestă caracterul dublicitar şi ecumenistic al acestor texte.
SINODUL PANORTODOX comunicat: Hotărâre a Sinodului Permanent al Bisericii Greciei
Patriarhia Antiohiei nu va participa la Adunarea din Creta. Deci nu va mai fi nici „Sinod”, nici „Panortodox”
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/06/27/opt-mitropoliti-nu-au-semnat-documentele-sinodului-panortodox
http://corortodox.blogspot.ro/2016/06/ comentariu despre documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine“
hotarare-a-sfantului-sinod-permanet-al-bisericii-greciei-referitor-la-textele-sfantului-si-marelui-sinod
Mitropolitul Serafim de Pireu: Primele constatări dureroase despre sinodul panortodox din Creta
Primele concluzii despre „Sinodul Panortodox din Creta”
În concluzie, poziţia noastră este aceea de a păstra învăţătura Sfinţilor Părinţi.
Rămânem fideli ierarhilor Bisericii noastre care păstrează linia ortodoxiei nealterată de niciun fel de alambicări semantice sau dublicitare şi ale căror poveţe urmează întocmai pe cele ale Sfinţilor Părinţi, căci ele sunt astăzi mai valabile ca oricând, nu au nevoie de adaptări la vremuri, sunt atemporale, deoarece le-au fost inspirate suficient de corect şi de clar de către Duhul Sfânt, Călăuzitorul nostru promis şi trimis de Domnul Hristos la Cincizecime. Învăţătura de credinţă nu face parte din latura dinamică a Sfintei Tradiţii. Ci este Predania dată sfinţilor odată pentru totdeauna.
Sfantul Teofan Zavoratul – Predici (Ed. «Sophia», Buc., 2009)
Prăznuind acum în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, trebuie să primim de la ei şi povăţuirea cuvenită zilei, ca să nu prăznuim în deşert, ci prin prăznuire să învăţăm cum să trăim creştineşte, iubind. La Sfinţii Apostoli totul este dătător de învăţătură: pilda vieţii lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi, mai ales, scrierile lor de Dumnezeu insuflate, cu care şi suntem îmbiaţi în fiecare an prin cele ce se citesc în biserică. Cine doreşte, poate să tragă învăţătură şi din acest izvor îmbelşugat, dar adânc; eu însă vreau acum să-mi opresc luarea-aminte, împreună cu voi, la ceea ce e mai simplu şi mai apropiat nouă, şi anume la numele Sfinţilor Apostoli verhovnici, şi să scot din ele, pentru mine însumi şi pentru voi, o lecţie pe ziua de astăzi. Vă rog să ascultaţi.
În primul rând, pătrundeţi cu gândul în noima numelor acestor Sfinţi Apostoli: ce înseamnă numele „Petru“ şi „Pavel“, şi de ce Domnul a rânduit ca ei să fie prăznuiţi împreună?
„Petru“ înseamnă „piatră“ şi arată tăria, statornicia şi neclintirea. „Pavel“ înseamnă „mic“, şi arată părerea de sine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia. Împreună, Petru şi Pavel ne învaţă că trebuie să fim tari în credinţa şi în vieţuirea creştină, dar totodată smeriţi şi defăimători de sine şi ne arată că nu trebuie să fim tari fără să fim smeriţi, ci, dimpotrivă, cu cât este cineva mai smerit, cu atât este mai tare şi mai neclintit în credinţa şi în vieţuirea creştină. Cel ce clădeşte o casă face la început temelie adâncă: şi în creştinism trebuie să ne adâncim prin defăimarea de sine, ca să ne întemeiem cu tărie în el şi abia apoi să ne clădim casa mântuirii, aşa cum ne arată Domnul, Care e temelia mântuirii noastre – temelie pe care nimeni altul n-o poate pune – şi Care, fiind mai presus de toate, S-a smerit totuşi, ascultător fâcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Astfel, smerenia este cea mai trainică temelie a vieţii şi a virtuţii creştine. De ce aşa? Pentru că fără harul dumnezeiesc nu putem nici să gândim, nici să facem vreun lucru bun, iar harul lui Dumnezeu nu se dă celor încrezuţi, care nădăjduiesc în puterile lor. Spre cine voi căuta, zice Domnul, fără numai spre cel blând si smerit, care tremură de cuvintele Mele? Ploaia se coboară de sus şi adapă locurile joase: şi smerenia atrage harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, iar trufia şi nădăjduirea în sine îl fac să se îndepărteze. Aceasta este legea dreptăţii dumnezeieşti: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Nu cred că e nevoie să vă mai lămuresc, fraţilor, la ce îndatorează lucrul acesta, deoarece vedeţi, fără îndoială, şi singuri. | Continuare »
Sfântul IOAN GURĂ DE AUR,
cuvânt la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, (29 iunie) din “Predici la duminici si sarbatori”
„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar” (I Corinteni 15, 10)
Ce este omul, cât de mare este nobleţea firii noastre şi de câte virtuţi mari este capabilă această făptură-omul – nimeni nu a arătat mai bine decât Apostolul Pavel.
El stă acum de faţă cu glas mare spre a răpune pe toţi pârâşii firii, spre a apăra pe alcătuitorul firii, spre a ne încuraja la fapta cea bună şi spre a astupa gura clevetitorilor care mint, spunând că firea omenească nu este capabilă de nici un bine. Pavel nu a primit o altă fire decât noi, nu a dobândit alt suflet, nu a locuit în altă lume, şi, cu toate acestea, a întrecut cu mult pe ceilalţi oameni.
Mai întâi, acest Apostol nu s-a înspăimântat de nici o pătimire, de nici un necaz care i s-a întâmplat pentru fapta bună şi pentru dreptate, ci cu bucurie s-a supus tuturor necazurilor şi le-a numit pe acestea „vremelnice şi uşoare” (II Corinteni 4, 17). Dar încă şi mai vrednic de mirare este că el a făcut toate acestea fără să urmărească vreo răsplătire.
Noi nu suportăm niciodată nici un fel de osteneală şi necaz, fără să aşteptăm răsplătire; el însă le-a luat asupra lui fără răsplată, cu bucurie şi cu dragoste, şi nu s-a tânguit de slăbiciunea trupească, nici de mulţimea treburilor, nici de tirania trupului, nici de nimic altceva.
In toate zilele el se făcea mai râvnitor, şi cu cât primejdiile îl împresurau mai mult, cu atât el devenea mai curajos. Aceasta a arătat-o el însuşi, prin cuvintele: „ Uitând cele din urma mea şi tinzând către cele dinainte” (Filipeni 3, 14). Şi când moartea îi stătea înainte, el îndemna pe alţii să se bucure cu dânsul, scriind către filipeni: „Bucuraţi-vă şi fericiţi-mă” (Filipeni 2, 18). El sălta de bucurie pentru primejdii, pentru pătimiri şi ocări de tot felul. | Continuare »
