Despre creştinism – Predică în Duminica Tomei

Duminica-TomiiSfântul Ignatie Briancianinov, din «Predici la Triod si Penticostar»

“Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29).

Aceste cuvinte le-a grăit Domnul credinciosului Său ucenic, care n-a vrut să creadă în învierea Domnului atunci când ea i-a fost adusă la cunoştinţă de către fraţii lui, Apostolii; aceste cuvinte le-a grăit Domnul ucenicului care spusese sus şi tare că el nu va crede în învierea Domnului până ce nu se va căpăta dovada vie a acestei întâmplări atât de minunate şi atât de însemnate pentru lume.
“Am văzut pe Domnul”, i-au spus cu bucurie Sfântului Apostol Toma ceilalţi Apostoli, cărora li S-a arătat Domnul chiar în ziua învierii Sale, seara, intrând în cămară fără a deschide uşile.
Cămara era zăvorâtă bine de frica urii iudeilor, ce de-abia săvârşiseră uciderea de Dumnezeu şi luaseră toate măsurile împotriva învierii care fusese prevestită.
“De nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor”, a răspuns Toma, pe care îl uimise preaîmbucurătoarea veste, şi “de nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi de nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).
Vorbind astfel, a arătat nu necredinţa cea vrăjmaşă lui Dumnezeu, ci bucurie negrăită; aşa a arătat ce simţea sufletul lui înaintea măreţiei întâmplării ce a schimbat soarta omenirii. Cu Hristos şi în Hristos omenirea a înviat.
Atotbunul Domn nu a întârziat să îi dea iubitului Său ucenic dovada pe care acesta o dorea. După ce a trecut o săptămână de când Se arătase Apostolilor pentru întâia dată, Domnul S-a arătat din nou, fiind ei cu toţii împreună şi Toma aflându-se cu ei. Uşile erau închise, ca şi întâia dată, de frica iudeilor.
Apostolii L-au văzut dintr-o dată pe Domnul stand înaintea lor. Pace vouă, le-a grăit El. Apoi, întorcându-se către Toma, i-a zis: “Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27).
Prin aceste cuvinte, Domnul a arătat că El, Cel pretutindenea fiitor după Dumnezeire, era în mijlocul ucenicilor Săi şi atunci când Toma, presupunând că El nu este de faţă, le-a arătat răspicat acestora starea de nedumerire care îl cuprinsese la vestea învierii. | Continuare »

Cântări de Înviere

Corala «Timotheos»

Hristos a înviat din morţi, ce bucurie sfântă!
şi îngerii din ceruri, toţi, şi lumea-ntreagă cântă!
– Veniţi, voi toţi cei vii, cântaţi cu morţii din mormânturi,
mărire Lui şi slavă-I daţi prin mii şi mii de cânturi! (TD)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Ioan Marini – «Viaţa Creştină» nr. 15/1939

invierea_12
Biruinţa Învierii Domnului este chezăşia biruinţei noastre; Domnul Iisus biruie şi azi şi va birui până la sfârşit, căci El e veşnic biruitor, de aceea orice se va întâmpla în lume cei credincioşi vor striga mereu: Slăvit să fie Domnul Iisus Biruitorul!

Hristos a înviat!
Ce veste scumpă şi dulce este aceasta! Ce bucurie mare pentru cei ce au alergat cei dintâi în ziua învierii la mormântul pe care l-au găsit gol.
Nu este aici ci a înviat (Luca 24, 6) a spus îngerul femeilor, care-L căutau printre cei morţi pe Cel viu.
Cu câtă bucurie nu vor fi alergat ele, să spună „fraţilor” vestea cea mare a învierii Domnului şi Mântuitorului lor. E viu! Trăieşte! A înviat!… Eu L-am văzut! Mi-a vorbit! – adăuga Magdalena şi toţi s-au umplut de bucurie şi uimire fără seamăn. Aşadar, toate cuvintele Lui s-au împlinit întocmai şi sunt cu totul adevărate.

Bucuria păcătoasă a Cărturarilor şi Fariseilor le-a fost de scurtă durată, fiindcă vestea cea mare a făcut să le ţiuie urechile de groază. Şi ei au fost printre cei dintâi, care au auzit marea veste:

Hristos a înviat, rupând peceţile lor netrebnice şi îngrozind pe străjerii plătiţi, care au fugit cu frică să le dea de veste.
| Continuare »

Tu mi-ai umplut singurătatea

de Traian Dorz

Tu mi-ai umplut singurătatea când cel mai părăsit eram,
când după cea mai scumpă moarte zdrobit şi-nsângerat plângeam.

Ce gol mi-era atunci în suflet şi ce pustiu întins şi mut,
nu-mi auzeam decât urâtul şi plânsul şiroind tăcut.

Pe crucile golgotei mele murise tot ce-aveam frumos,
catapeteasma sfâşiată plângea de sus şi până jos.

Murise dragostea mea toată c-o moarte ce pe veci părea
şi cea mai rece dintre lespezi o prăbuşisem peste ea.

Şi-acolo, numai cu durerea şi golul meu pustiu şi mut,
zăceam cu deznădejdea numai şi plânsul şiroind tăcut.

Atunci, în fulgeru-nvierii, mormântul s-a făcut un steag
şi de pe lespedea durerii m-a-mbrăţişat un înger drag.

Meditaţii la Apostolul din Duminica Sfintei Învieri

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIE

O mie de limbi de foc dacă aş avea şi un cuvânt ca răsunetul vântului cel mai puternic, nu v-aş spune altceva acum, fraţii mei, în faţa cumplitului prăpăd care vine, decât: fraţilor, strângeţi-vă, uniţi-vă, contopiţi-vă întreolaltă!

Lăsaţi încredinţările străine şi dezbinătoare, lăsaţi ambiţiile fireşti, lăsaţi tot ce v-a împrăştiat – şi strângeţi-vă laolaltă cu fraţii voştri, cu învăţătura voastră, în dragostea dintâi!
Dacă veţi face aşa, nimic nu vă va putea nimici.
Dacă nu veţi face aşa, nimic nu vă va putea salva.
Vrăjmaşul nu vă poate niciodată nimici prin puterea lui, ci numai prin slăbiciunile voastre.

Pilat a pus să-L bată

„Atunci Pilat a luat pe Iisus şi a pus să-L bată.“ (Ioan 19, 1)

În chinuirea lui Iisus, după marele preot, urmează acum marele dregător. După puterea religioasă, urmează puterea lumească. După neamul Său, urmează străinii.
Aceste două tabere, veşnic dezbinate între ele, în nici o privinţă nu se pot împăca şi uni; numai în ura împotriva lui Hristos se unesc. În ura contra lui Iisus se pot înţelege toţi cei răi, se pot ajuta între ei şi se pot completa cu o plăcere blestemată şi cu o grabă criminală toţi. De aceea vinovăţia lor este aceeaşi. Şi răsplata o vor împărţi la fel.
Pilat a pus să-L bată pe Iisus. Acest judecător nelegiuit, care spusese cu câteva clipe mai ’nainte că nu găseşte nici o vină în El, care se încredinţase că Omul din faţa lui este un om drept, care ştia bine ce nelegiuiţi şi ce vicleni erau pârâşii Lui, care era convins de partea Cui este dreptatea, – pune totuşi să-L bată pe Iisus… să-L bată ca pe un ucigaş, ca pe un tâlhar, ca pe un rău-făcător vrednic de ruşine şi de pedeapsă publică.
Marele preot pusese aprozii lui să-L bată pe Iisus, înjosindu-L şi dispreţuindu-L în numele autorităţii religioase. Acum Pilat pune soldaţii săi să-L bată pe Iisus, înjosindu-L în numele autorităţii civile, lumeşti.
Capii celor două autorităţi Îl înjosesc şi-L nedreptăţesc pe Iisus în faţa Legii lor şi în numele acestor Legi. În mâinile celor dintâi, Legea lui Dumnezeu devine legea ucigaşilor. Iar în mâinile celorlalţi, legea Dreptăţii devenise legea bunului plac. Când astfel de legi sunt la putere şi astfel de judecători stau în fruntea lor, vai de cei nevinovaţi care trebuie să ajungă să fie judecaţi de ei.
Vai de cei nevinovaţi care îşi pierd libertatea sau dreptatea, sau lumina şi ajung să le aştepte de la aceştia. Vai de toţi acei oameni a căror libertate, dreptate şi lumină depind de astfel de „luminători“, de astfel de stăpâni. Numai moartea sau minunea îi mai poate salva.
| Continuare »

O, Iisuse

O, Iisuse, Domnul Slavei şi-Mpăratul nostru mare,
înălţatu-Ţi-ai Tu iarăşi dreapta Ta biruitoare
şi din faţa Ta, cu frică, risipitu-s-au duşmanii,
au fugit în întuneric toate slugile satanii…

Ţi-au fost pus pe cap cununa spinilor şi-a necredinţei,
Te-au fost îmbrăcat în haina mohorâtă-a umilinţei,
Te-au înmormântat şi piatra peste groapa ta o puse,
şi-apoi petreceau vrăjmaşii că Te-au nimicit, Iisuse;
dar le-ai biruit pe toate câte ei Ţi-au pus în cale,
ce putea să stea ’naintea slavei şi puterii Tale?…

Veşnic de-am slăvi, Iisuse,
cu un grai mai sus de fire,
al Tău Nume,
niciodată nu-Ţi vom da-ndeajuns mărire!
Astăzi, când din nou spre Tine ’nălţăm mâinile-amândouă,
cum să-Ţi mulţumim noi, oare,
pentru ce-ai făcut Tu nouă,
că ai luat părutul reazem ce credeam că ne mai ţine,
să-nvăţăm deplin de-acuma să ne rezemăm pe Tine! | Continuare »

PREAIUBIT IISUS, JERTFA NOASTRĂ SFÂNTĂ

Slavă veşnică Ţie!
Slavă veşnică îndelung-răbdării Tale, îndelung-tăcerii Tale, îndelung-smeririi Tale, îndelung-aşteptării Tale, îndelung-bunătăţii Tale, îndelung-iubirii Tale!

Cine dintre noi le poate măcar bănui pe toate acestea, Iisuse Doamne? Cine îşi poate măcar închipui cât de mult ne-ai iubit Tu, încât ai putut suferi atât de mult chiar de la noi, pentru a ne răscumpăra chiar pe noi?
Ai suferit loviturile celor mai netrebnici, pentru ca să le arăţi chiar şi celor mai netrebnici că poţi ierta până şi păcatele lor.
Ai tăcut chiar în faţa celor mai josnice expresii, celor mai neruşinate insulte, celor mai murdare gesturi, ca să-l poţi încredinţa pe orice suflet, oricât de josnic a fost, oricât de neruşinat a vorbit, oricât de murdar s-a purtat, – că, printr-o pocăinţă tot atât de adâncă pe cât i-a fost căderea, în Sângele Tău poate să-şi afle iertarea deplină pentru toate fărădelegile sale.
Te-ai supus cu smerenie loviturilor lui Pilat şi cruzimii soldaţilor lui, ai primit palmele date de cele mai viclene slugi ale celor mai vicleni stăpâni, pentru ca, iertând până şi acestea, să poţi încredinţa pe orice căzătură umană că, până şi decât păcatele sale, dragostea Ta  a fost nespus mai mare.

Ai aşteptat şi ai dorit atât de mult ca ai Tăi să rămână lângă Tine cu orice preţ, mai ales în cele mai grele clipe ale Tale.
Dar dacă ei n-au putut face aceasta, Tu nu i-ai mustrat. Şi nu le-ai adus cu amar aminte de aceasta niciodată. Pentru ca şi ei să vadă şi să se încredinţeze cu bucurie şi cu durere că dragostea Ta cea nespus de mare a acoperit totul. Şi a iertat totul. A spălat totul. Şi a uitat totul (I Cor. 13, 7). | Continuare »

IATĂ OMUL!

„Iisus a ieşit deci afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură. «Iată Omul!» le-a zis Pilat.“

Pilat, ştim acum că era un nelegiuit tot atât de crud şi de făţarnic ca şi ceilalţi vrăjmaşi ai lui Iisus.
Cu o faţă se arăta binevoitor cu Iisus, cu alta se arăta binevoitor cu iudeii; cu o faţă poruncea soldaţilor să-L chinuiască pe Iisus şi cu alta se bucura în ascuns, desfătân-du se în aceste privelişti vrednice de fiare.
Iată Pilat, omul păcatului; iată Pilat, omul-diavol.
Iată Pilat, omul care, pus în locul cel mai înalt, este în stare numai de josnicii. Pus în fruntea dreptăţii, este uluitor de nedrept. Pus să apere nevinovăţia împotriva crimei, se arată satanic de complice la crimă. Spunând mereu: „Nu găsesc nici o vină în El“, Pilat pune să-L bată pe Iisus.
Bătaia aceasta era cumplit de dureroasă.
Un bici cu două-trei corzi care la capăt aveau legate nişte greutăţi de plumb era instrumentul obişnuit de bătaie.
Patruzeci de lovituri fără una era porţia care se dădea obişnuit, cu acest bici, sau cu nuiele peste spatele gol al celui bătut, care stătea legat de mâini, aplecat peste un stâlp.
După fiecare lovitură, pielea crăpa şi de sub greutăţile de plumb sângele ţâşnea, stropind până departe.
De la a treia lovitură, plesnele biciului sau nuielele cădeau pe carnea vie cu o usturime nebănuită.
Chiar şi dacă ar fi lovit o mână milostivă, aceste lovituri ar fi fost îngrozitor de dureroase.
Cum însă îi cunoaştem pe cei care loveau, ne putem uşor închipui cât a suferit scumpul nostru Mântuitor…
O, cum trebuie să fi arătat trupul Său Sfânt după cele treizeci şi nouă de lovituri…
Haina de purpură va fi fost aleasă tocmai spre a ascunde trupul înroşit de sânge şi spatele brăzdat ca de fiarele unor pluguri.
Întocmai după cum se spusese în Psalmi: „Plugarii au arat pe spinarea mea; au tras brazde lungi pe ea“ (Ps. 129, 3).
O, ce „plugari“ sângeroşi şi ce „brazde“ însângerate! | Continuare »

DAC-AŞ FI CREZUT!

Traian DORZ

Dac-aş fi crezut, Iisuse,
că Tu vii aşa curând,
cum m-aş fi luptat cu somnul
să mă afli aşteptând!
Cum m-aş fi luptat cu lenea
să fiu voia Ta lucrând
– o, de-aş fi ştiut, Iisuse,
că Tu vii aşa curând!

O, de-aş fi crezut, Iisuse,
cu adevărat că vii,
cum Ţi-aş fi ieşit nainte,
ca la Sfintele Florii,
cum aş fi-mbrăcat veşmântul
sfintei Tale cununii
– o, de-aş fi crezut, Iisuse,
cu adevărat că vii!

O, de-aş şti măcar acuma
cum mă vrei Tu de curat,
de-aş putea de-acuma crede
că Tu vii ne-ntârziat,
să mă pot măcar de-acuma
pregăti cu-adevărat,
ca să nu m-alungi, Iisuse,
osândit şi lepădat!