Când fericit trăieşti minunea,
– în tot ce eşti devii frumos
cum cântecul devine slavă
când se-mpreună cu Hristos.

Când, nalt, te pierzi în rugăciune,
– în tot ce-apari eşti luminos
cum inima se face flăcări
când se atinge de Hristos.

Când te-nsoţeşti cu Adevărul,
– în tot ce lupţi eşti curajos
cum graiul se preface tunet
când se aprinde din Hristos.

Când te inspiri din curăţie,
– în tot ce arzi eşti preţios
cum imnul se preface aur
când se-nveşmântă cu Hristos.

Când înţelegi nefericirea,
– în tot ce-mparţi eşti prietenos
cum sufletul devine lacrimi
când se-ncălzeşte din Hristos.

Când tot lăuntrul tău e-n soare,
– în tot ce-ascunzi eşti preafrumos
cum duhul se îmbracă-n raze
când se-adânceşte în Hristos.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.“ (Ioan 3, 16)

S-a Rastignire-101mai spus că nu există un mai strălucit loc ca acest verset de aur în toată Scriptura Sfântă.
Într-adevăr, cuvântul acesta cuprinde tot Adevărul lui Dumnezeu, toată Descoperirea Sa şi toată Taina mântuirii noastre. Tot conţinutul Sfintelor Scripturi este cuprins în acest singur verset strălucit! Tot ce s-a putut spune şi arăta în orice fel pentru cunoaşterea şi pătrunderea lui Dumnezeu Cel Adevărat, oricât de frumos, şi oricât de mult, şi oricât de puternic, se va cuprinde totdeauna în aceste cuvinte. Fără a le ajunge şi fără a le depăşi niciodată!

O veacuri dinainte şi veacuri din urmă, priviţi la clipa aceea în care s-a împlinit cutremurător şi înfricoşat de măreţ, Evenimentul care v-a luminat şi v-a uimit! În el s-a realizat mai mult decât tot ce-aţi nădăjduit şi ce aţi crezut voi. O oameni ai tuturor veacurilor, priviţi la Omul-Dumnezeu, mai măreţ decât voi toţi împreună. Şi Care Se dă în locul vostru al tuturor împreună! Fiindcă preţuieşte nespus mai mult ca voi toţi. O miliarde de păcătoşi, mântuiţi sau pierduţi, din ceruri şi până în iad, de la Început şi până la Sfârşit, de Dincoace şi de Dincolo de Hristos, – priviţi la Jertfa Aceasta mai înaltă decât toţi munţii tuturor păcatelor voastre!
Căci El le-a acoperit pe toate şi pe totdeauna cu strălucirea Sa.

O Univers nemărginit, priveşte la locul unde Acela prin Care ai fost creat îţi spală faţa murdărită de păcatul omului şi de păcatul lui satana, curăţindu-te cu Unicul Sânge în stare să te spele: Sângele Lui! Păcatul săvârşit de creatură îl ispăşeşte Creatorul.
Numai mărimea Jertfei dată de Hristos poate arăta mărimea nelegiuirii făptuită de oameni. Ca şi mărimea dragostei Tatălui Ceresc, Dragoste care singură a putut să întreacă nelegiuirea atât de mare pe care o răscumpăra.

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea! Lumea aceasta în care eram şi tu şi eu robi vânduţi ai păcatului (Rom. 7, 14). Lumea aceasta în care eram cuprinşi şi tu şi eu sub stăpânirea legii păcatului şi a morţii. Lipsiţi de slava lui Dumnezeu, osândiţi la pierzare veşnică, drept urmare a păcatului în care trăiam (Rom. 6, 23).
Toate fărădelegile noastre erau atât de mari încât trebuiau să fie ispăşite ori de noi toţi oamenii cu o pierzare veşnică, ori de Dumnezeu cu o Jertfă nemărginită! | Continuare »

ÎNNOIRE

Cuvântul este Apa,
iar Duhul e Puterea
ce fac în om ’nnoirea spre Chipul lui Hristos,
Cuvântul spală mintea prin apa-nvăţăturii,
iar Duhul spală simţul şi inima – crezând.

O minte înnoită
şi-o inimă ’nnoită
sunt omul nou,
făptura cea nouă în Hristos.
Aceasta n-o pot face decât aceste două
puteri ce-s amândouă dumnezeieşti şi vii.

Cuvântul e sămânţa,
iar Duhul este ploaia,
El, munca
şi El, harul
unite-n orice rod,
Iubirea şi-Adevărul
ce numai împreună
desăvârşesc lucrarea dumnezeiască-n noi.

Cuvântul cu-Adevărul lucrând asupra minţii,
iar Duhul cu Iubirea în inimă lucrând
desăvârşesc armonic şi cresc spre mântuire
făptura noastră nouă născută din Hristos.

Iubire-i doar atuncea când este-adevărată
şi Adevăr e-atuncea când este iubitor, | Continuare »

Vrei tu?

– Vrei tu, păcătos pierdut,
să fii azi din nou născut,
vrei iertare-n dar să-ţi dau?
– Vreau, Iisuse, vreau!

– Ştii că multul tău păcat
cu-al meu Sânge l-am spălat
şi-am murit, să fii tu viu?
– Ştiu, Iisuse, ştiu!

– Ia acum asupra ta
izbăvire Jertfa Mea
şi iertarea ce ţi-o dau.
– Iau, Iisuse, iau!

– Apoi du şi tu mereu
vestea despre harul Meu,
şi iertarea ce-o aduc!
– Duc, Iisuse, duc!

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

Iisus-cu-Nicodim-7Precum lumina cu sămânţa
unite-n brazdă după ploi
rodesc în spice legănate
belşugul pâinii dulci şi noi,

Primeşte-n suflet cu credinţă
sămânţa Sfântului Cuvânt
şi Duhul Sfânt va creşte-n tine
un rod dumnezeiesc şi sfânt.

Cum soarele unit cu viţa
fac mustul care-ajunge vin
– aşa lucrează-n noi Cuvântul
unit cu Duhul Cel Divin.

Viaţa care izbucneşte
prin naşterea din nou în noi
e-un strop ce-l naşte şi ni-l creşte
acel dumnezeiesc şuvoi.

Cum soarele, fără sămânţă,
nu creşte grâul din pământ,
aşa nici Duhul Sfânt nu-l face
pe nimeni nou fără Cuvânt.

Traian Dorz, Cântări de sus

Iisus-cu-Nicodim-31. Fiul meu, nu te încrede niciodată în omul care nu crede în Dumnezeu.
Căci, dacă el umblă să-L înşele pe Dumnezeu, Cel Care ştie ce este în inima sa,
cum să nu te înşele pe tine, care nu ştii?
Fiul meu, nu te încrede niciodată nici în omul care se grăbeşte să-ţi arate o credinţă linguşitoare;
de cele mai multe ori acesta umblă după un folos de la tine
şi, îndată ce va avea folosul căutat
sau va vedea că nu-l poate avea,
se va grăbi tot aşa de repede să te părăsească
sau să te vorbească de rău.

2. Fiul meu, nu-l crede cu grabă pe un necunoscut,
căci cine se încrede cu grabă într-un necunoscut este un om uşuratic
şi va fi toată viaţa lui furat şi păcălit de toţi.

3. Fiul meu, cu toate ale tale să mergi cât de repede poţi…
şi cu picioarele tale,
şi cu ochii tăi,
şi cu mâinile tale,
şi cu mintea ta.
Numai cu gura ta să mergi încet.
Poţi să te grăbeşti cu toate ale tale, dar cu vorba ta să nu te grăbeşti niciodată.

4. Şi între farisei era un om: Nicodim.
Între aceşti oameni care erau feţe de lei, de vulpi, de catâri, de câini,
mai era totuşi unul care avea faţă de om,
inimă de om,
suflet şi judecată de om. | Continuare »

Iisus-Nicodim-5Cât se tot vesteşte astăzi
şi cu tot mai larg ecou,
în zadar sunt toate-toate
fără naşterea din nou.
Poate să se spună-oricâte
frumuseţi ce sunt sau nu-s,
orişicâţi le spun, zadarnic,
fără naşterea de Sus!

Cât de bine-ar fi, nu-l poate,
cât de mult ar fi, e greu;
în zadar sunt toate fără
naşterea din Dumnezeu!
Nimeni n-a ajuns vreodată
al evlaviei erou,
nici moştenitor al Slavei
fără naşterea din nou.

Însuşi Dumnezeul Veşnic
în Cuvântul Său a spus
că în Cer nu intră nimeni
fără naşterea de Sus.
O, chemaţi la mântuire,
dar spuneţi oricui mereu
că n-o are nimeni fără
naşterea din Dumnezeu!

Traian Dorz – Cântările din urmă

NU-I CRUCEA MIT!

Traian DORZ

Nu-i Crucea mit
– e-un sfânt altar
şi-un nesfârşit
izvor de har,
e-n Taina ei un negrăit
şi-un nesfârşit
izvor de har!

Nu-i numai lemn,
– e-avânt şi steag,
divin îndemn
spre Ţelul drag,
e-n Jertfa de pe Sfântul Lemn
divin îndemn
spre Cerul drag.

Nu-i doar simbol
– e-un fapt măreţ,
Cuvântul-sol
al Noii Vieţi,
e-n glasul ei chemând, ocol,
Cuvântul-sol
al Noii Vieţi.

Nu-i Crucea mit
– ci-adevărat
şi-n veci slăvit
temei curat.
E-n chipul ei prealuminat
în veci slăvit
temei curat!