PSALMUL 105

07Versificare: Traian DORZ

1. Slăviţi, slăviţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui,
vestiţi printre popoare lucrarea Domnului!
2. Cântaţi, cântaţi în cinstea puterilor Lui tari,
vorbiţi, vorbiţi de toate minunile Lui mari!

3. Făliţi-vă în lume cu Numele Lui Sfânt,
să cânte duhul celor ce-L caută pe pământ!
4. Să alergaţi la Domnul, la sprijinu-I bogat
şi Faţa Lui cea sfântă căutaţi-o necurmat!

5. Aduceţi-vă-aminte ce semne-a săvârşit,
minuni şi judecată ce gura-I a grăit,
6. A lui Avraam sămânţă şi Iacov cel plăcut,
aduceţi-vă-aminte ce Domnul a făcut!

7. Căci Domnul ne-a fost nouă Puternic Dumnezeu,
El judecată face pe tot pământul Său,
8. El pururi Şi-aminteşte de sfântu-I legământ
făcut cu mii de neamuri de oameni pe pământ,

9. De legământul care cu-Avraam l-a încheiat,
de jurământul care lui Isaac l-a dat.
10. El a făcut o lege lui Iacov, pe pământ,
lui Israel, un tare şi-un veşnic legământ, | Continuare »

Cuvânt despre pocăinţă

Mantuitorul-11Sfântul Ioan Maximovici

„Deschide-mi uşile pocăinţei, Dătătorule de viaţă! “
Cuvântul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia”. În sens literal acesta înseamnă schimbarea minţii, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric său. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.

Cum poate să aibă ea loc? La fel cum se întâmplă atunci când un om ajunge într-o cameră întunecată, care deodată este luminată de razele soarelui: cât timp a privit camera în întuneric, i se părea într-un anume fel: multe din cele aflate acolo nu le vedea, şi nici nu presupunea că se află acolo. Multe lucruri şi le închipuia cu totul altfel de cum erau de fapt. Trebuia să se mişte cu grijă, întrucât nu ştia unde se află obstacolele. Dar iată, camera se luminează, el vede totul limpede şi se mişcă liber.

Acelaşi lucru se petrece şi în viaţa duhovnicească. Când suntem cufundaţi în păcate iar mintea noastră este ocupată numai de grijile lumeşti, nu luăm aminte la starea sufletului nostru. Suntem nepăsători la starea noastră lăuntrică şi mergem neîncetat pe o cale greşită, fără să ne dăm seama de asta.

Dar iată, o rază a luminii dumnezeieşti pătrunde în sufletul nostru. Câtă murdărie vom vedea atunci în noi înşine! Cât neadevăr, câtă minciună! Cât de dezgustătoare ne vor apărea atunci multe gesturi ale noastre, pe care ni le închipuisem că sunt strălucite! Vom înţelege limpede că mergem pe căi greşite. Şi vom înţelege clar care-i calea cea bună. | Continuare »

CEA MAI URGENTĂ NEVOIE

Iisus-Hristos-51. Omul are multe nevoi urgente, are mai ales nevoie de trei condiţii: de pâine, de carte şi de Dumnezeu. Pâinea îi este necesară de la naşterea lui. Cartea îi este necesară îndată după aceea. Dar Dumnezeu îi este necesar totdeauna.

2. Marea mulţime a oamenilor unui popor sunt lipsiţi în acelaşi timp de toate aceste trei urgenţe: de Pâine, de Carte şi de Dumnezeu.

3. Omenirea aceasta lipsită a avut şi mai are încă mulţi binefăcători care s-au străduit şi se străduiesc să le dea oamenilor lipsiţi pâinea trupului şi să le dea cartea minţii. Dar oameni care să li-L dea pe Hristos sunt prea puţini.

4. Pâinea este de mare nevoie tuturor, căci fără ea mor trupeşte. Cartea este şi ea necesară sufletului, căci fără ea pier şi rătăcesc în beznă.
Dar Hristos este de cea mai urgentă nevoie tuturor, fiindcă fără El nici pâinea, nici cartea nu folosesc prea mult.

5. Hristos ne poate da şi pâinea, şi cartea, dacă Îl căutăm pe El întâi. Dar nici pâinea, nici cartea nu ni-L pot da totdeauna pe Hristos.

6. Iată, toţi cei care L-au căutat şi L-au aflat cu adevărat pe Dumnezeu nu duc lipsă nici de pâine şi nici de carte. Hristos le-a dat împreună cu El şi acestea, dar spre binecuvântare, nu spre osândă.

7. Iată însă că cei care au căutat numai pâinea ori numai cartea, şi nu pe Hristos, cu cât le-au aflat pe acestea mai mari şi mai moi, cu atâta s-au depărtat de calea mântuirii, uscându-şi cu atât mai mult sufletul, cu cât îşi îngraşă tot mai mult trupul.

8. Nici un om nu-i chiar fără nici un dar, fără nici un talent. Unii şi l-au descoperit şi îl folosesc lucrând cu el frumos spre slava lui Dumnezeu şi binele semenilor lor. | Continuare »

Nu-i loc pe trupul meu

sf iovNu-i loc pe trupul meu să pui o floare,
Ci numai răni adânci, şi plâns, şi chin
Şi numai-n ochi adâncul dor nu-mi moare,
Şi numa-n piept mai murmur un suspin.

Nu mi-a rămas spre largul zbor aripă,
Nici înspre-apusuri blândele priviri,
Ci numai rare răsăriri de-o clipă
Şi mai dorite-a toamnei ruginiri.

Un gol tot mai adânc se cască-n mine
Şi tot mai singur crucea grea mi-o port,
De-atâtea morţi, nici visul nu-mi mai vine
Să mai lumine-nsinguratu-mi cort.

Am vrut să-mi fac din dreapta mea solie
Şi din avântul meu puternic steag,
Nălţat pe vârfuri rostul meu să fie
Pentru oricine, către cer, un prag.

Şi m-am dorit, trăirilor aprinse,
Căuş de palmă purtător de har
Din zarea albă-a dragostei nestinse
Pân’ la al veşniciei drag hotar.

Dar Doamne, iată, nu-s decât ţărână
Şi-o rană grea e aprigul meu dor,
Şi rod s-aduc, n-am nici cât într-o mână,
Să-ntind spre cer nainte ca să mor… | Continuare »

Îţi mulţumim, Iisuse

TGhetsimani_12raian DORZ, Cântări îndepărtate

Îţi mulţumim, Îţi mulţumim, Iisuse,
Dumnezeiescul Miel Ispăşitor,
căci prin a’ Tale suferinţi nespuse
Tu ne-ai purtat povara tuturor.

Pe veci de veci, Ţi-aducem mulţumire,
sub Crucea Ta mereu îngenunchind
şi preamărim cereasca Ta iubire
ce ne-a răscumpărat, murind.

O, cum Ţi-ai strâns atunci Nemărginirea
ca să încapă-n staulul de oi,
când Ţi-ai înomenit Dumnezeirea
ca să ne îndumnezeieşti pe noi!

Trăind, ne-ai dat prin viaţa Ta divină
a’ dragostei mântuitoare legi,
murind, ne-ai dat prin Jertfa Ta deplină
iertare şi viaţă lumii-ntregi.

Aici şi-n Cer,
acum şi-n veşnicie,
cei credincioşi mereu Îţi vor cânta,
căci tot ce-avem Îţi datorăm doar Ţie,
izvorul lor, pe veci, e-n Jertfa Ta.

SINGURĂ FLACĂRA SUFERINŢEI

Drumul-Crucii-5Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele

1. O, eu, care fug de suferinţă, eu, care urăsc suferinţa, care lupt din răsputeri ca să o ocolesc cât pot mai pe departe, de câte binecuvântări mă lipsesc astfel!

2. Fără suferinţă eu trăiesc la suprafaţa vieţii, la marginile ei călduţe, unde viermuiesc toate urâciunile, unde cresc şi se înmulţesc toate ispitele, slăbiciunile şi păcatele lumii şi ale trupului.

3. Fără suferinţă eu nu pot cunoaşte nici adâncimile tainice ale adevărului, nici înălţimile luminoase ale iubirii.

4. Adevărul pe care nu-l primesc suferind ceva pentru el, nu-l voi şti preţui cât merită niciodată.

5. Şi dragostea pe care nu o dăruiesc suferind ceva pentru ea, nu voi cunoaşte niciodată cât de fericită poate fi.

6. Singură flacăra suferinţei poate curăţi şi înălţa până la alb şi poate topi până la punctul de sudură. Adică până acolo unde ceea ce uneşte ea rămâne unit pe veci.
Şi ceea ce curăţă ea rămâne curăţit pe totdeauna.

7. Acest punct este Golgota, este Crucea şi Jertfa Ta.

8. O, eu, care fug de singurătate, care ocolesc meditaţia, rugăciunea, contemplarea…

9. Eu, care mă îngrozesc de îndepărtări, de pustietăţi, de adâncimi, la ce să mă aştept fără acestea? | Continuare »

MAICĂ PURUREA FECIOARĂ

Maica-Domnului-cu-PrunculTraian Dorz,  Cântări uitate

Maică Pururea Fecioară,
suflet pururi îndurat,
tot poporul ce te-adoră
sfântă mila ta imploră
când ni-e sufletu-ntristat,
ochii blânzi spre noi coboară,
Maică Pururea Fecioară,
suflet pururi îndurat.

Glasul nostru te recheamă,
suflet pururi îndurat,
şi te strigă ca pe-o Mamă
clopote cu glas de-aramă
când ni-e sufletu-ntristat;
a ta milă când o cheamă,
greul să ni-l iei în seamă,
când ni-i plânsu-ndurerat.

Tu, din cerul cel de stele,
de la dreapta lui Hristos,
vezi a noastre zile grele
şi te roagă pentru ele,
căci pământu-i plin de rele;
plângem, Maică, pentru ele
şi spre cerul cel de stele,
vrem un mers mai credincios… | Continuare »

Candit Antonica din Lăloaia (Bacău)

În anul 1966, Domnul a chemat-o pe sora Antonica la El. Când se apropia vremea plecării ei, Domnul Iisus a înştiinţat-o, trimiţându-i în vis o fiinţă luminoasă, îmbrăcată în haine aurii, care i-a spus: „Pregăteşte-te să pleci la Domnul. Nu peste multă vreme voi veni să te iau. Iată această pânză şi veşmântul meu: când le vei vedea albe, să ştii să fii gata.” (…)
În noaptea de 3 aprilie, fiinţa luminoasă i s-a arătat din nou cu haina şi pânza albe. Sora Antonica a înţeles. Dimineaţa s-a dus la sora Elena Chivoiu, să-i spună. La întoarcerea acasă a izbit-o o maşină, trântind-o cu capul de trotuar. Astfel a trecut sora Antonica la Domnul, în Împărăţia Lui Cerească, în ziua de 3 aprilie 1966.

Sora Antonica s-a născut în 26 martie 1913, în comuna Preluci, judeţul Bacău, unde a trăit până la vârsta de 19 ani, când s-a căsătorit în Comăneşti cu Toma Candit. N-a avut, trupeşte, nici un copil, dar sufleteşte, Domnul i-a dat şi ei mulţi fii şi fiice, pe care i-a ajutat cu tot ce a ştiut şi a putut.
Când Domnul a făcut ca sămânţa Cuvântului Sfânt al Oastei Domnului să fie semănată cu putere şi prin părţile Comăneştilor, una dintre cele mai frumoase seminţe a căzut şi în pământul cel bun al inimii surorii Antonica, iar lacrimile şi căldura inimii ei iubitoare şi milostive au făcut să rodească atât de frumos şi de mult!
De dragul Domnului Iisus şi al fraţilor, era în stare de orice osteneli şi jertfe. Toată viaţa ei a fost fără odihnă în privinţa cercetării adunărilor şi a ajutorării celor ce erau în stări grele. Curajul ei în mărturisirea Evangheliei o făcea să stea de vorbă despre mântuirea lor cu toate sufletele pe care le întâlnea în orice ocazie. Le vorbea despre Domnul chiar şi oamenilor mai suspuşi: medicilor, oamenilor legii, autorităţilor cu care avea ocazia să aibă a face, fără nici o frică ori reţinere.
Cumpăra cărţile şi foile Oastei şi le răspândea, dăruindu-le fără nici o plată tuturor celor ce vedea ea că doresc să-L cunoască pe Domnul. Şi le vorbea cald şi stăruitor despre marea trebuinţă a fiecăruia de mântuire a sufletului său.

În dorinţa de a-şi împlini datoria de mamă în familia sa şi neavând copii, sora Antonica a luat de la orfelinat o fetiţă rămasă fără părinţi în urma războiului. A îngrijit-o şi a crescut-o cu mult drag, în temerea de Dumnezeu, sădind în inima ei Cuvântul Domnului… La vremea căsătoriei, i-a găsit un frate bun cu care au întemeiat apoi o familie fericită, dăruită de Dumnezeu cu numeroşi copii, pe care amândouă mamele s-au străduit până la sfârşitul ei să-i crească după voia cea Sfântă a lui Dumnezeu. | Continuare »

IISUS… A MERS SPRE EI (Ioan cap. 18, vers. 4)

Hristos – Răscumpărătorul nostru (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan – Capitolul 18)
În lecrura autorului Traian DORZ

Iisus, Care ştia tot ce avea să I Se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?“.

Iuda-Iscarioteanul_sarutul-tradarii-1Domnul Iisus a venit în lume, ştiind mai dinainte tot ce va găsi în ea. Şi tot ce va lăsa.
A cunoscut mai dinainte toată ura şi toată iubirea care aveau să-L însoţească. Ştia pe toţi oamenii şi toate întâmplările ce-L vor întâmpina. Tot binele pe care trebuia să-l facă El oamenilor. Şi tot răul pe care I-l vor face Lui oamenii.
Dar dragostea cea mare cu care ne-a iubit Dumnezeu a fost mai puternică decât ameninţarea lui Satana şi a lumii lui.
Ceea ce trebuia să ne dea El nouă era nespus mai mult decât putea fi ceea ce va primi El în schimb de al noi. Binele pe care trebuia să-l aducă spre mântuirea omenirii era mai însemnat de mii de ori decât răul pe care îl va primi El de la omenire, prin osândirea Lui.
Preţul vieţii noastre era mai scump decât preţul morţii Sale.
Vindecarea noastră era mai însemnată decât suferinţele Lui.
De aceea Iisus a mers spre ei.
Cine crede că va avea mai mult câştig decât pagubă, acela merge spre o lucrare. Cine este încredinţat că va ieşi biruitor dintr-o luptă, acela merge spre inamic. Cine urmăreşte să ia o pradă mare de la un potrivnic, acela merge spre înfruntarea cu el. Merge cu îndrăzneală şi cu bucurie chiar.

Când o primejdie este de neînlăturat, cel mai bun lucru este să mergi spre ea. Să mergi în înfruntarea ei cu bărbăţie şi curaj.
Când o fiară vine să te calce, iar ferirea de ea este cu neputinţă, cel mai bun lucru este să mergi curajos să o înfrunţi. De cele mai multe ori, mergând spre ea, fiara se sperie şi fuge.
Am văzut oameni slabi, dar curajoşi, care au făcut de ruşine şi au biruit pe mulţi lăudăroşi puternici.
Tânărul David în faţa lui Goliat ne este un model de curaj şi de hotărâre în privinţa aceasta. | Continuare »

„Marele Iuda”

Iuda-Iscarioteanul_sarutul-tradariiPărintele Arsenie Boca, Prislop – vineri, 8.12.1949

Trădătorul…
Omul care a vândut pe Dumnezeu. Omul meschin, îngust, orbit, obsedat.
Unii au căutat să-l prezinte dimpotrivă: pătruns de un ideal al neamului său: dezrobirea politică a lui Israel. Iisus îi înșela așteptările. De aceea avea dreptate să apere pe Israel de un „om“ care-l conduce contra intereselor sale.
Au dreptate. Dar atâta dreptate cătă poți da unui om care raționează just pe principii false.
Israel a refuzat să-l considere pe Iuda printre eroii neamului.
Conducerii lui Israel îi trebuia doar un trădător.
S-a prezentat Iuda.
„Iar ei s-au bucurat și s-au tocmit să-i dea bani.“

Pe urmele explicației:
Fariseii, cu gândul ucigaș în inimă, erau deja „fiii diavolului“; le-a spus-o Iisus în Templu(Ioan 8, 44).
Le mai trebuia un „mijlocitor“.
„Și a intrat Satana în Iuda“(Luca 22,3).
Aceasta-i explicația faptului.
De-acum Iuda nu mai era un anonim; de acum Iuda e o mare putere: a devenit o minte satanică.

„Marele“ Iuda.
– Iată oamenilor mici o cale de-a ajunge oameni „mari“.
De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor.
Iuda va avea ucenicii lui până la sfârşitul lumii, care, aceeași treabă vor face-o: vânzând, reclamând mincinos stăpâniilor, trădând, dând la moarte: părinți, copii, frați, soții, bărbați, preoți, sfinți… | Continuare »