De la nunta cea din Cana

De la nunta cea din Cana,
pe oriunde ai umblat,
pân-la Golgota, Iisuse,
de mulţime-ai fost urmat…

În pustie Te-nsoţiră,
urmărindu-Ţi ochii blânzi,
Tu le-ai dat Cuvânt şi pâine
la-nsetaţi şi la flămânzi.

Lângă mare-au fost cu Tine,
ascultând nesăturaţi,
Tu le-ai dat Cuvânt şi apă
la flămânzi şi la-nsetaţi.

Sus pe munte, când Cuvântul
cuprindea pe fericiţi,
cum se bucura mulţimea
celor goi şi asupriţi!

Când le vindecai bolnavii
şi-nviai pe morţii lor,
Te înconjura mulţimea
nesfârşită de popor. | Continuare »

VENIŢI CU-A VOASTRE

Traian DORZ

Veniţi cu-a voastre multe sarcini
şi-al vostru mult păcat, veniţi
la Golgota, cădeţi sub Cruce,
Iisus pe toate vi le duce,
doar El vă face fericiţi
– dacă veniţi.

Iertarea Lui e-o bucurie
cum alta-n lumea asta nu-i
şi El o dă pe veşnicie
acelor ce-n statornicie
rămân în ascultarea Lui
– şi-n voia Lui.

O, nu mai rătăciţi prin lume
purtaţi de orice val şi vânt,
Iisus Hristos Mântuitorul
vă fericeşte Viitorul
de-aici şi până-n Cerul Sfânt
– pe drumu-I sfânt.

Veniţi la El cu bucurie,
predaţi-vă cu totul Lui
şi veţi vedea că pe vecie
rămâne-a Lui credincioşie
şi dragostea – cum alta nu-i
– spre toţi ai Lui.

„TU MĂ ÎNCONJORI”

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Sâmbăteni – iulie 1979

„Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine” (Ps 139, 5).

Slăvit să fie Domnul!
Nu ştiu de ce fiecare dintre noi aşa mult ne bucurăm să fim înconjuraţi de dragostea celor din jurul nostru. Aşa mult ne bucurăm atunci!

Tinerii noştri dragi a căror nuntă o sărbătorim acum se bucură de astăzi mai mult, că toţi îi înconjoară cu dragostea lor. Şi aceasta, fiindcă viaţa lor se află înaintea lor. De aceea toţi îi înconjoară cu dragostea.
Când vine omul în această lume, cât îi de mititel, toţi îl înconjoară cu dragoste, toţi îi zâmbesc, toţi îl iubesc, toţi îl îmbrăţişează, toţi îl înconjoară cu dragoste. Dar când omul a trecut şi viaţa lui rămâne în urma lui, rămân tot mai puţini acei care îl înconjoară cu dragostea lor. Rămân doar cei mai apropiaţi. Şi, când viaţa s-a scurs aproape întru totul, sunt foarte puţini acei care îl înconjoară cu dragostea lor.

Poate că nişte bătrâni, acum când voi cântaţi la o nuntă, stau undeva părăsiţi la o margine de sat, dezbrăcaţi şi fără pâine pe masă… O, sărmanii!… De ce nu-i mai înconjoară şi pe ei cineva cu dragoste?… Ei s-au dus şi viaţa lor este în urma lor şi poate chiar unii dintre cei mai apropiaţi ai lor vor spune: „Apoi, mai bine Şi-ar pune Dumnezeu mila cu ei, ca să nu se mai chinuiască pe pământul acesta”.

O, fraţii mei dragi, fiecare dintre noi suntem călători. La unii… a noastră viaţă este mai în urmă… Voi, tineri dragi, viaţa o aveţi înaintea voastră.
Am vrea cu acest prilej să ne gândim la o altă dragoste, despre care spune David în Psalmul 139 de care am amintit, la dragostea lui Dumnezeu: | Continuare »

„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi… şi Eu vă voi odihni pe voi”

Preot Iosif TRIFA, Adânciri în Evanghelia Mântuitorului

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
Că jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară (Mt 11, 28-30).
Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El, că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi (Lc 6, 19).

O, ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi tu, cititorule, această chemare? Te chea­mă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El. Pe vremea Mântuitorului, gloatele se atingeau de Dânsul pentru că „putere ieşea de El”. Această „putere” iese şi azi de la El şi intră în viaţa ta, în sufletul tău, în casa ta dacă te apropii şi tu de El şi trăieşti o viaţă cu El. Eu socot că greşeala cea mai mare a creştinilor de azi e tocmai aceea că nu cunosc dulceaţa, şi odihna, şi pacea pe care le dă Mântuitorul.

Celor mai mulţi oameni li se pare un jug greu viaţa după Evanghelie. De când eram preot la ţară mi-aduc a­minte de un tânăr care, la stăruinţele mele să înceapă o via­ţă nouă, după Evanghelie, mi-a răspuns aşa: „Sunt prea tânăr, părinte, să mă bag de acum în jug”. Viaţa după Evanghelie li se pare oamenilor un jug greu care te scoate din lume, din plăceri, din baluri, din crâşmă, din fel de fel de înşelăciuni şi minciuni mai mari şi mai mărunte etc., etc. Oamenii nu cunosc latura cealaltă a vieţii, aceea de creştin adevărat: odihna, liniştea, pacea, bucuria, dulceaţa ce le dă Mântuitorul; şi o viaţă trăită cu El. E o mare greşeală în vorba ce se spune că lumea asta-i o vale a plângerii, o lume de chin şi de întristare. Cine a spus aceste vorbe n-a cunoscut pe Mântuitorul. | Continuare »

CÂT SE TOT VESTEŞTE ASTĂZI

Traian DORZ

Cât se tot vesteşte astăzi
şi cu tot mai larg ecou,
în zadar sunt toate-toate
fără naşterea din nou.
Poate să se spună-oricâte
frumuseţi ce sunt sau nu-s,
orişicâţi le spun, zadarnic,
fără naşterea de Sus!

Cât de bine-ar fi, nu-l poate,
cât de mult ar fi, e greu;
în zadar sunt toate fără
naşterea din Dumnezeu!
Nimeni n-a ajuns vreodată
al evlaviei erou,
nici moştenitor al Slavei
fără naşterea din nou. | Continuare »

Omul nou

Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu – capitolul III

Astăzi nu mai e vorba de o simplă reformare a structurilor şi a instituţiilor ci, pur şi simplu, de zămislirea unui om nou, stăpân atotputernic al destinului său şi al istoriei, conştient de sensul sau de absurditatea ambelor, dar asumându-le deopotrivă, într-o asemenea tensiune profundă, când omul îşi împinge revolta până la dorinţa de a se reface pe el însuşi, adevărul lui Dumnezeu ar putea fi auzit mai bine ca oricând. Răspândirea acestui adevăr le cere martorilor lui două lucruri: întâi, să dea o nesfârşită atenţie omului revoltat şi tragicei lui singurătăţi (în ideea de a începe cu el un dialog valabil); apoi, să prezinte adevărul pe limba şi la nivelul acelui om. În acest caz, Cuvântul lui Dumnezeu, regăsirea kerigmei evanghelice, va fi cu siguranţă mai eficient decât orice abstracţiune, mai ales ieşită dintr-un sistem teologic.
Pozitivismul ştiinţific, existenţialismul, materialismul marxist sau pur şi simplu bunul simţ al omului de pe stradă caută cu pasiune „omul nou“, conducătorul, eliberatorul care ar ţine în mână soarta lumii şi ar putea răspunde la ce şi cum-ul vieţii omeneşti. Se cunoaşte adagiul evanghelic „dacă un orb îl îndrumă pe altul, amândoi vor cădea în groapa“ de dincoace de om. Trebuie să vedem cinstit dacă aspiraţiile actuale antrenează vreun progres real şi, dacă da, în ce sens.

1. EŞECUL UMANISMULUI ATEU

Redusă la propriile sale mijloace, materia umană rămâne identică de-a lungul secolelor şi se împotriveşte oricărei discipline impuse. „De bine ce se schimbă, nu se schimbă nimic“ spune proverbul francez. Mai rău, observăm o redutabilă regresiune spre simius sapiens – „maimuţa savantă“ care merge cu bomba atomică în mâini: un soi de neprevăzută mutaţie antropologică survenită de-a-ndoaselea. „Zeul dansator“ al lui Nietzsche riscă să se plictisească teribil văzând evoluţia regresivă spre acest homo stupidus teoretizat de doctrinari. Plin de clarviziune, filosoful Berdiaev constata în chip inatacabil că Dumnezeu şi copilul său – omul – sunt corelativi. „Acolo unde Dumnezeu e absent, nici omul nu există“, acesta ar fi bilanţul religiei omului. | Continuare »

CELE DOUĂ BUCURII

Vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Liebling – 24 iulie 1982

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!
O nuntă este totdeauna prilejul celei mai mari bucurii în viaţa fiecărui om. Dumnezeu a rânduit ca fiecare om, oricât de chinuită i-a fost viaţa, [măcar] o zi de bucurie să aibă în această viaţă: ziua nunţii lui.

Au fost multe nunţi, am auzit mărturisirea multora. La cuvântul unor miri sau la rugămintea lor, mi s-a muiat inima când au spus: „Am fost un copil sărac, orfan de amândoi părinţi”… iar sora la fel. Însă Dumnezeu le-a rânduit şi lor o zi fericită: ziua cununiei, ziua nunţii lor.
Nunta deci este un prilej de bucurie nu numai pentru cei doi cărora Dumnezeu le rânduieşte această zi fericită şi neuitată pe totdeauna în viaţa lor, ci şi pentru toţi ceilalţi: prieteni, rudenii, părinţi, vecini, cunoscuţi, apropiaţi care doresc să însoţească două suflete în această zi neuitată pe totdeauna pentru ei.

Participăm în acest moment, în număr aşa de frumos, la sărbătoarea nunţii acestor doi miri, acestor două suflete pe care Dumnezeu le binecuvântează astăzi cu taina minunată, taina cea veşnică ce este mai deosebită decât toate celelalte şi care este atât de asemănătoare cu unirea lui Hristos cu Biserica Sa.
În Sfânta Evanghelie, Taina Nunţii, taina unirii celor două suflete nu numai că împlineşte o hotărâre veşnică, minunată a lui Dumnezeu, dar simbolizează acea tainică unire a lui Hristos cu Biserica Sa. | Continuare »

Cuvânt la Duminica a VII-a după Rusalii

Sfântul Ioan Gură de Aur

– Pentru ce Iisus trage după El pe aceşti orbi care strigau?
– Ca să ne înveţe, şi cu acest prilej, să fugim de slava lumii . Şi, pentru că era aproape de casa Sa, i-a dus înăuntru, ca să-i vindece îndeosebi. Lucrul acesta se vede şi de acolo că le-a poruncit să nu spună nimănui nimic .
Nu mică este acuzaţia pe care aceşti orbi o aduc iudeilor; ochii le sunt betegi şi cred în Hristos numai din auzite; iudeii văd minunile, vederea le dă mărturie de cele săvârşite, şi ei fac cu totul dimpotrivă. Uită-te şi la râvna celor doi orbi! O arată şi strigătul şi rugămintea lor! Nu s-au apropiat de Iisus orişicum, ci strigau tare şi nu cereau nimic altceva decât milă.
Îl numeau „Fiul lui David”, pentru că numele acesta li se părea nume de cinste. In multe locuri şi profeţii numeau aşa pe împăraţii iudeilor, când voiau să-i cinstească şi să-i arate mari.

| Continuare »

Maria la picioarele Domnului

Preot Iosif TRIFA, Adânciri în Evanghelia Mântuitorului

…Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele! Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică  în sine: Cine este Acesta Care iartă şi păcatele? Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace (Lc 7, 36-50).

O, ce plină de iubire şi iertare cerească este aceas­tă evanghelie! Dar, pe lângă acestea, e plină şi de învăţătură sufletească. Să ne întrebăm înainte de toate ce a adus-o pe această femeie desfrânată la picioarele lui Iisus? Maria era o femeie vestită în desfrânări şi păcate; ce i-a venit dar să se apropie de Iisus? Poate undeva în oraş era tocmai petrecere şi joc, de la care Maria niciodată nu lipsea; ce a făcut-o pe ea acum să lase jocul şi petrecerea şi să alerge la Iisus? Pe Maria a adus-o la Iisus o greutate pe care o simţea în suflet, o greutate sufletească pe care lumea n-o putea uşura, nici jocurile, nici plăcerile şi desfrânările lumeşti.

Cercetătorii evangheliilor spun că această femeie des­frânată a fost Maria Magdalena, despre care ne spune o altă evanghelie că din ea a scos Iisus şapte diavoli (Lc 8, 2). Această greutate sufletească o adusese pe Maria la picioarele Domnului. Această greutate a scos lacrimi fierbinţi din ochii ei. Maria s-a mântuit în clipa  când s-a simţit doborâtă de greutatea păcatelor şi a căzut la picioarele Domnului, stropind cu lacrimi fierbinţi trecutul ei şi luând tămăduire prin credinţă. Să luăm aminte că aceasta e calea mântuirii şi pentru noi. Cea dintâi condiţie a mântuirii e să simţi ticăloşia sufletească în care ai ajuns. Nu e pierdut cel păcătos, ci cel care nu simte păcatul şi greutatea păcatului. Maria avusese şapte duhuri necurate în ea. Te înfiori, nu-i aşa, iubite cititorule, de acest lucru? Dar eu te întreb: îţi dai seama că de multe ori şi tu eşti cuprins de aceste duhuri rele care sunt cele şapte păcate de moarte (trufia, des­frânarea, lăcomia, pizma etc., etc.)? Maria n-a avut odihnă şi linişte sufletească până nu L-a aflat pe Mântuitorul şi n‑a luat tămăduire. Şi tu stai liniştit în păcate şi te simţi bine cu ele? O, ce povară grea este păcatul pentru cine-l simte! | Continuare »

Pomenirea Sfintei mironosite Maria Magdalena

Sursa: Sinaxar 22 Iulie

Magdala (ou Magada ou Dalmanuta), mic sat de pescari aflat pe tarmul occidental al lacului Ghenizaret, la 5 km de orasul Tiberiada, era patria Sfintei Maria Magdalena. Fecioara cu avere, a trait cu frica de Dumnezeu si cu ascultarea poruncilor Lui, pâna in ziua in care a fost posedata de sapte diavoli (cf. Marcu 16, 9 ; Luca 8, 2). Cuprinsa de aceasta boala si negasindu-si nicicum odihna, ea afla ca Iisus Hristos ajunsese pâna in tinutul ei, dupa ce traversase Samaria si ca atragea multimi multe dupa El, prin minunile pe care Le savârsea si prin invatatura Sa cea cereasca. Plina de speranta, ea alerga spre El si, asistând la minunea inmultirii pâinilor si a pestilor, in numar suficient de mare pentru a hrani peste 4 000 de oameni (Matei 15, 30-39), se arunca la picioarele Mântuitorului si ii ceru sa o conduca pe calea vietii vesnice.

Izbavita din aceasta incercare, ea renunta la bunurile sale si la orice atasament la lume pentru a-l urma pe Iisus in toate periplurile sale, impreuna cu Apostolii, Maica Domnului si alte femei pioase care se pusesera in serviciul Lui dupa ce au fost vindecate de el din diverse boli. : Maria, mama lui Iacov cel mic si al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, sotia lui Huza ; Suzana si Salomea, mama fiilor lui Zevedeu.

Când si-a terminat misiunea in Galileea, Domnul Se indrepta catre Ierusalim, in ciuda atentionarilor primite din partea celor apropiati. Maria Magdalena il urma fara ezitare si se imprieteni cu Marta si Maria din Betania. Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut si afirma ca el alunga demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridica din multime si striga : ” Fericit pântecele care Te-a purtat si sânul care Te-a alaptat ! „( Luca 11, 27). | Continuare »