de Traian Dorz, din vol. Cântarea Viitoare
Când spui „Femeia” ai spus „Mama”, ai spus „Soţia”, „Fiica”, „Sora”,
şi-ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
şi-ai spus Iubirea şi Căldura, şi Frumuseţea – fără care
ar fi-un pustiu şi-ar fi-o durere, şi-ar fi-o tristeţe tot – sub soare.
Ce gol şi ce singurătate era în cele şase zile
când nu era în Rai Femeia, – pe toate luminându-i-le!
Iar când a fost făcută – dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană –,
ce minunată întregire le-a dat fiinţa-i diafană!
E-adevărat că prin Femeie a mai venit şi întristarea,
dar fără ea n-ar fi viaţa şi n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor, nici lacrimă sub stele
şi ce-ar fi lumea fără-acestea şi ce-ar fi viaţa fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul şi mulţumeşte-I c-a făcut-o,
iar faţa mamei şi-a soţiei adie-o dulce şi sărut-o;
pe fruntea sorei şi-a fetiţei fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei şi-a cântării.
N-o întristaţi, ci mângâiaţi-o şi ajutaţi-o cu iubire,
să-şi ducă sarcina şi crucea frumos şi ea spre mântuire;
căci când ea plânge, toate, toate sunt chinuite şi-ntristate,
iar când zâmbeşte ea, ce cântec şi ce lumină vine-n toate!
…Fii binecuvântată, dulce şi scumpă mamă şi soţie,
şi sora şi fetiţa noastră, – fiţi fericite pe vecie!
Cu lacrimi sărutăm obrajii şi ochii voştri-n sărbătoare
şi-ntreagă dragostea ne-o punem pe-al vostru suflet –
ca o floare.
