Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului

Ieromonah Serafim ROSE, din «Mai aproape de Dumnezeu»

Căutarea
De ce studiază omul religia? Se pot găsi multe motive incidentale, dar unul singur este valabil dacă persoana ia lucrurile în serios: într-un cuvânt, este vorba de intrarea în contact cu realitatea, de găsirea unei realităţi mai profunde decât realitatea de fiecare zi care se schimbă atât de repede, dispare fără să lase nimic în urmă şi nu oferă fericire durabilă sufletului uman. Orice religie autentică încearcă să deschidă calea către această realitate. Aş dori să spun astăzi câteva cuvinte despre modul în care creştinismul ortodox încearcă să facă acest lucru – să deschidă celui care caută calea către realitatea duhovnicească.

Căutarea realităţii este o misiune periculoasă. Aţi auzit probabil cu toţii istorii despre tineri ai acestor vremuri de căutări, care „au ars de tot” încercând să găsească realitatea şi, fie au murit de tineri, fie au eşuat într-o existenţă plicticoasă în care nu au pus în valoare decât o fracţiune din potenţialul minţii şi sufletului lor. Eu însumi îmi amintesc de un prieten din zilele propriilor mele căutări de acum 25 de ani, când Aldous Huxley tocmai descoperise presupusa valoare „spirituală” a L.S.D.-ului şi îi determinase pe mulţi să îi urmeze. Acest tânăr, un căutător de hrană spirituală tipic pentru vremurile noastre, care poate ar fi audiat un curs ca acesta, mi-a spus odată: „Indiferent ce ai spune despre pericolul drogurilor, trebuie să admiţi că orice altceva este mai bun decât viaţa americană cotidiană, care din punct de vedere spiritual este moartă”. | Continuare »

SĂ NU UITĂM ÎN RUGĂCIUNE

Rugăciunea este o putere dumnezeiască. Rugăciunea este o cheie cu care deschizi cerul binecuvântărilor dumnezeieşti. Rugăciunea este un prieten al lui Dumnezeu, care totdeauna îţi deschide uşa să poţi intra la El. Rugăciunea este vasul în care primim şi cu care aducem din cer toate binecuvântările de care avem nevoie pe pământ.

Domnul Iisus a spus odată: Tot ce veţi cere cu credinţă prin rugăciune veţi primi (Mt 21, 22).
Şi dacă tot ce cerem cu credinţă prin rugăciune vom primi, – atunci câtă înţelepciune şi câtă grijă ne trebuie ca să ştim folosi bine acest mijloc sfânt care are promisiunea unei permanente izbânzi şi primiri.

Pentru ce se roagă în general oamenii, lui Dumnezeu? Obişnuit, se roagă numai pentru daruri lumeşti şi trupeşti. Şi nu vedem noi oare că într-adevăr toţi cei care le cer pe acestea le şi primesc?
Ce puţine şi ce ieftine lucruri cerem noi Marelui şi Bogatului nostru Împărat şi Stăpân, când El ar vrea şi ar avea atât de scumpe şi de multe bogăţii să ne dea!

Cine se roagă cu credinţă şi cu stăruinţă, cerând lui Dumnezeu darurile Sale cereşti şi veşnice? Cine cere înţelepciunea de a cunoaşte tainele adevărului Său? Cine cere darul cel scump al dragostei, al rugăciunii, al ajutorării altora, al milei de semeni, al iertării şi al smereniei? | Continuare »

SUFLET FERICIT

Traian DORZ

Suflet fericit cu Domnul,
care stai la pieptul Lui,
în adânca ascultare
ce-ţi tot spune,
ce-I tot spui?

Când în sfânta Lui iubire,
contemplându-L, te afunzi
în a Duhului răpire,
ce te-ntreabă,
ce-I răspunzi?

Când Se-apleacă drag spre tine
şi-a Lui Faţă cald priveşti,
în şoptiri de taine pline,
ce-ţi grăieşte,
ce-I grăieşti?

Când răpit în rugăciune
te înalţi în stări de rai,
cine-ar fi să poată spune
cât îţi dă
şi cât Îi dai!…

Rugăciunea curată

Părintele Dumitru Stăniloae

Sfântul Grigorie Palama cunoaşte o treaptă superioară teologiei negative un apofatism mai deplin şi mai existenţial, realizat prin rugăciunea curată. E un extaz al tăcerii interioare, o oprire totală a cugetării în faţa misterului divin, înainte de a coborî, în mintea astfel oprită de uimire, lumina dumnezeiască de sus.
Deci înainte de a ne ocupa cu treptele superioare ale cunoaşterii lui Dumnezeu prin tăcere completă şi prin vederea luminii dumnezeieşti, trebuie să ne oprim asupra rugăciunii curate. Rugăciunea, ea însăşi are mai multe trepte, fiecare corespunzând uneia dintre treptele urcuşului duhovnicesc pe care se află omul. Căci rugăciunea trebuie să însoţească permanent pe om în urcuşul său.
Făcând abstracţie de rugăciunea care cere bunuri materiale şi care este o rugăciune inferioară, am putea judeca progresul în rugăciunea vrednică de laudă după două criterii: după obiectul ei şi după concentrarea mai mult sau mai puţin desăvârşită, şi după starea de linişte a sufletului ce se roagă. În ce priveşte primul criteriu, Evagrie recomanda ca mai întâi să te rogi „ca să te curăţeşti de patimi, al doilea, ca să te izbăveşti de neştiinţă şi uitare; al treilea, de toată ispita şi părăsirea“. În generalitatea lor, aceste trei feluri de rugăciuni deosebite după cuprinsul lor ar corespunde cu cele trei faze ale urcuşului duhovnicesc: a purificării, a iluminării şi a unirii. În ce priveşte al doilea criteriu, pe orice treaptă, rugăciunea adevărată trebuie să tindă a ţine mintea nefurată de vreun gând, ori vreo grijă; în măsura în care reuşeşte să alunge mai deplin şi pentru mai multă vreme gândurile, e o rugăciune tot mai desăvârşită. | Continuare »

LUCRUL CU TARGA

Vorbirea fratelui Lupu Gavril la nunta de la Vălani – 20 mai 1979

Slăvit să fie Domnul!
Într-o adunare ca aceasta, Domnul Iisus vestea Cuvântul, aşa cum ni-L descrie Evanghelistul Luca atât de minunat…
Deodată apar patru oameni care aduceau pe o targă un om paralizat de mulţi ani… Cei patru l-au adus pe slăbănog cu toată dragostea şi cu toată iubirea, dându şi seama de neputinţa lui. El era în neputinţă să se apropie de Domnul… Dar ei, cei patru, scrie Cuvântul Domnului, au făcut o spărtură în acoperişul casei şi l-au coborât cu frânghii până în faţa Domnului Iisus. Şi Domnul Iisus, văzând credinţa celor patru, a celor care l-au adus pe slăbănog, l-a vindecat pe acesta.
Să ne cercetăm o clipă starea noastră în momentul acesta, după ani de umblare pe căile lui Dumnezeu.
Iubiţii şi scumpii noştri, parcă atâţia dintre noi suntem gata oricând să ur-căm şi să vestim Cuvântul lui Dumnezeu către alţii…
Atâţia dintre noi suntem gata oricând să dirijăm şi să conducem adunarea şi Lucrarea…
Dar câţi dintre noi cunoaştem lucrarea de a lua targa şi a-i duce la Mântui-torul pe cei slăbănogi?… În satele şi în oraşele noastre, în locurile în care ne-a aşezat Dumnezeu, câţi dintre noi ducem cu targa pe fraţii noştri bolnavi?…
Câţi dintre noi căutăm cu targa pe fraţii noştri căzuţi? | Continuare »

De ce noi nu putem?

Traian DORZ

De ce noi nu putem, Iisuse, al vieţii greu să-l biruim,
batjocorile şi prigoana mai răbdători să le primim?

De ce în valurile vieţii aşa uşor ne afundăm?
De ce ne copleşeşte somnul, de veghe când ne pui să stăm?

…Fiindcă noi privim la valuri şi nu pe Tine, Te vedem,
fiindcă ne culcăm alene şi nu cu Tine priveghem!

Fiindcă nu iubim ocara şi n-am dori să suferim;
cu toată lumea de păcate ne place-n pace să trăim.

De-aceea nu putem, Iisuse, să facem lucrul cel mai mic
şi în această tristă stare în veci nu vom putea nimic!

O, întăreşte-ne, Iisuse, şi ochii ţine-ni-i mereu
la Tine, Care eşti puterea şi biruinţa-n orice greu.

[La suferinţă am fost rânduiţi]

Traian Dorz, Porţile Veşniciei (fragment)

Toată istoria Bisericii şi a Bibliei este plină de martiri şi de mucenici chinuiţi de mâinile prigonitorilor lui Hristos, care mai de care mai sălbatic. Nici noi nu putem avea o altă soartă decât a lor, dacă mergem pe acelaşi drum cu ei. Soarta lui Iisus şi soarta alor Săi este normal să fie şi soarta noastră!

… Îndată ce credinciosul Domnului îi alungă hotărât şi pentru totdeauna de la el pe ademenitorii lui cei răi şi arată că vrea de acum cu tărie să-L urmeze pe Domnul şi Mântuitorul său Iisus Hristos, – vrăjmaşul satana porneşte împotriva lui o altă prigoană şi mai nimicitoare.

În astfel de vremi, cel prigonit are de obicei doar puţine locuri de scăpare. Unii credincioşi îşi caută, în prigonire, scăparea în adăpostul omenesc, – dar în felul acesta ei îi pun în primejdie pe cei care le-au arătat bunăvoinţă şi i-au adăpostit.
În zilele tiraniei, vrăjmaşul luptă cu toată armătura sa nedreaptă şi silnică. Şi nu se dă în lături de la nici o nelegiuire. De aceea credinciosul trebuie să ia şi el toate armele Duhului Sfânt, fiindcă bătălia va fi lungă şi grea. Dar izbânda i-o asigură Dumnezeu.

Unii credincioşi, în prigoană, caută adăpost fugind în pustie sau în depărtări. Dar şi acolo sunt alte primejdii şi necazuri, încât, până la urmă, omul regretă că n-a murit mai bine înainte de a fugi. Fericit acela care acceptă calvarul de la început, fiindcă această singură cale este cea potrivită pentru noi!
Unii credincioşi, în prigonire, îşi caută scăparea la bunăvoinţa vrăjmaşului – şi intră în robia lui, primind slujbele cele mai umilitoare şi josnice, numai pentru a şi putea scăpa viaţa asta mizerabilă. Dar condiţiile în care sunt siliţi pe urmă să trăiască îi dezgustă atât de adânc de ei înşişi, încât ajung să le fie silă de propria lor viaţă de târâtoare odioasă. Şi, neputând suporta nici conştiinţa care îi mustră şi nici condiţiile unei astfel de existenţe, de multe ori îşi sugrumă mai degrabă conştiinţa, ca să-şi salveze pântecul. | Continuare »

O nouă anti-lucrare

Am intrat în post şi se cade să ne rugăm unii pentru alţii…
Dar durerea unor constatări amare ne determină să aducem la cunoştinţă cititorilor că invinuirile unor site-uri ortodoxe cu privire la implicarea cântării Oastei Domnului în conferinţa preotului Constantin Necula – susţinută în cadrul grupării penticostale din Beiuş în data de 4 martie – sunt nefondate.
Încă o pată pe faţa Oastei este produsă de această diversiune! Câtă tulburare, chiar la începutul urcuşului spre Înviere…
Anunţul alăturat, face cunoscut faptul că în cadrul conferinţei se vor cânta din Cântările Oastei, dar nici un ostaş nu a fost în sală, preotul Necula fiind însoţit de studenţi ai Facultăţii de Teologie din Sibiu, nicidecum de ostaşi.
Am văzut printre participanti şi alţi preoţi, dar nici un ostaş. Oastea Domnului nu are nimic în comun cu încercările ecumeniste spre care o târăsc câţiva preoţi infiltraţi în fruntea ei de către unii ierarhi ecumenişti. Fronturile de fraţi nu recunosc aceste acţiuni.
Noi ne dezicem total de ele şi negăm preotului Necula şi mentorilor lui orice drept de a mai implica Lucarea Oastei în acţiunile lor particulare. Şi de a se mai implica ei în vreuna dintre acţiunile noastre. Prea mult noroi au aruncat pe obrazul Oastei… E o batjocură la adresa anilor de jertfă prin care au trecut înaintaşii acestei Lucrări, tocmai pentru a o păstra curată, jertfe de care ei fac uz în toate predicile lor.
Mai mult chiar considerăm că preotul Necula, care a conferenţiat cu binecuvântarea a doi ierarhi, a reprezentat Biserica Ortodoxă, nicidecum Oastea Domnului. Cântările invocate în anunţ au fost doar o diversiune, pentru a atrage cât mai mulţi participanţi. Ele au fost interpretate denaturat, în stil sectar, de către „departamentul muzical“ al penticostalilor respectivi. Nu de către ostaşi. | Continuare »

NIMENI N-O SĂ POATĂ SPUNE

Traian DORZ

Nimeni n-o să poate spune
că el n-a putut să vină,
că el n-a ştiut Cuvântul
şi el n-a putut să-l ţină,
– căci la fel de călduros
ne-a chemat pe toţi Hristos.

Nimeni n-are să se poată
dezvinovăţi pe sine
că el n-a avut prilejul
a iubi şi-a face bine,
– căci la fel de luminos
ne-a vorbit la toţi Hristos.

Nimeni n-are să-ndrăznească
a grăi că-n neputinţă
a fost viaţa pământească
a trăi-o prin credinţă,
– căci la fel de generos
ne-a dat har la toţi Hristos. | Continuare »

IISUS A GĂSIT PE…

„A doua zi, Iisus a vrut să Se ducă în Galilea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: «Vino după Mine.»“

Dragostea nu stă în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în marele har că El ne-a iubit pe noi!
Toată mântuirea noastră de acum şi toată binecuvântarea veşnică ce va urma din aceasta se datoreşte în întregime lui Iisus.
Singurul nostru merit este că am întins mâinile să primim de la Domnul nostru Iisus Hristos această comoară nemaipo-menită…
ca să strigăm din adâncul prăpastiei pierzării să ne audă şi să ne scape, că ne-am lăsat ridicaţi pe umerii Lui, ca oaia cea pierdută, ca să ne readucă în staulul Său…

Totuşi ce mult este acest lucru! Cât de mulţi nu pot face şi nu fac nici atât! Ba încă se împotrivesc şi luptă contra mântuirii lor… Ce nenorocire este o astfel de stare! Slăvit să fie Domnul însă, căci mila şi iubirea Sa fac mereu totul pentru mântuirea noastră. Mereu acesta este harul: Iisus a găsit pe Petru şi pe Andrei, Iisus a găsit pe Iacov şi pe Ioan… (Mat. 4, 18-21). Iisus a găsit pe Levi, Iisus a găsit pe Pavel.
Iisus, pe ei, nu ei, pe El! Apoi, prin ei, Iisus a găsit pe cei din Ierusalim, din Roma, din Corint, din Asia, din Europa, din America, din Africa, din Australia… până la marginile pământului. Şi ale Bisericii Lui. | Continuare »