Martorul credincios,
Fratele nostru Ioan Marini s-a născut la 1 martie 1908 în satul Săsciori de lângă Sebeş, în judeţul Alba, din părinţii Ioan şi Ana, ca al doilea dintre cei opt copii ai lor. (continuare)
An de an revedem locurile dragi: Bănceni, Boian, Molniţa (Ucraina)…
Dar parcă niciodată nu ne e îndeajunsă încărcătura de har, de pace, de aşezare sufletească, de rai, cu care revenim de acolo.
Să le vizităm din nou – chiar şi aşa virtual – pentru a ne ţine viu mereu şi mereu dorul de curăţie, de dezlegare de tot ce e lumesc şi trecător, luptând cu îndrăzneală pentru dobândirea iubirii de aproapele.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Fost-a cuvântul Domnului către Iona: „Scoală-te şi mergi la Ninive, cetatea cea mare” (Iona l, 1-2). Dar ce trebuia el să vestească acolo? El trebuia să strige: „încă trei zile şi Ninive se va prăpădi” (Iona 3, 4). Dar pentru ce, o Dumnezeule, porunceşti să se vestească mai înainte nenorocirea pe care voieşti să o trimiţi ? Răspunsul lui Dumnezeu este: „Tocmai ca să nu fac ceea ce am poruncit să se vestească”. Pentru aceea Dumnezeu ne-a ameninţat şi cu iadul, pentru ca să nu ne arunce în iad. El zice către noi cam aşa: „Teme-te de cuvintde, şi nu vei tremura de fapte”.Traian DORZ
Doamne, cum am îndrăznit
să cad lângă Tine
când păcatul s-a-ncălzit
moleşit spre mine?
Doamne, cum nu s-a deschis
vatra să ne-nghită
când, în faţa Ta, am zis
DA către ispită…
Nu-mi ştiam păcatul meu
ieri făcut spre soare,
n-am căzut destul de greu
ieri spre sărbătoare?
– trebuia şi-un alt păcat
să-l fac, şi spre lună,
să-mi calc şi-al meu post curat,
– două împreună?
Cum credeam că n-ai să-mi vii
chiar atunci la mine,
cum credeam că n-ai să ştii
ce fac lângă Tine?
– Doamne, cum nu s-a deschis
noaptea să ne-nghită
când, în faţa Ta, am zis
DA către ispită!
Ai mila noastră, Doamne, atunci când Tu lucrezi
spre binele iubirii ce-o binecuvântezi;
învaţă-ne răbdarea şi-ncrederea tăcând,
ca să-Ţi vedem minunea şi dragostea lucrând.
Ai mila noastră, Doamne, când, după ce-am cerut,
Ţi-mpiedicăm lucrarea cu plânsul prea durut;
învaţă-ne-nfrânarea şi postul suferind,
la sfânta Ta răbdare cu-ncredere privind.
Ai mila noastră, Doamne, când lupta e în toi,
coboară-Te şi creşte puterea sfântă-n noi,
învaţă-ne-aşteptarea pe cruce şi pe jar,
căci este-un preţ de jertfă pe orişicare har.
Ai mila noastră, Doamne, tot timpul cât lucrezi
spre binele iubirii ce-o binecuvântezi,
învaţă-ne Cântarea, oricât de greu plângând,
în dulcea noastră taină crezând, crezând, crezând… (Traian DORZ)
Adeseori ţi-ncepe ziua cu nori şi fulgere şi ploi,
De crezi că n-ai să-i treci hotarul, învins de valuri şi noroi.
Dar sub vâltoarea neguroasă vreun fir de rază tot va fi
Şi-adânca nopţii-nvolburare cu Domnul o vei birui.
Când drumul vieţii din pruncie ţi-e tot cu umbre negre nins
Şi ţi se pare că deodată al tău destin pe veci e stins,
Din valea umbrei morţii vine, când nu te-aştepţi, un suflu blând
Şi ţi se va întoarce-n cântec tot ce ţi-ai petrecut plângând.
Când zorii albi ai biruinţei îţi par şi mai îndepărtaţi
Şi-ţi pare mai apăsătoare singurătatea între fraţi,
Şi-n lupta sfântă tot mai fără viteji eroi înaintezi,
Priveşte liniştit în faţă pe mii de-naintaşi să-i vezi.
Tot ce îţi pare azi că-i noapte sau vifor, sau abis pe drum,
Tot ce crezi deseori că este doar al păcatelor sugrum,
E doar nemarginea iubirii cu care Domnul te-a cuprins
Ca să ajungi, trecând prin toate, viteaz, puternic şi ne-nvins.
Căci Dumnezeu nu va rămâne dator la nimeni până-n veci.
Tot hăul peste care astăzi cu-atâta greu de-abia de treci,
Şi-ale virtuţilor fărâme – şi-abia dorinţă dacă sunt –,
Pe toate-n dulcea Lui iubire le schimbă în ceresc veşmânt.
O, sufletul meu singuratic, rămas pribeag prin lumea rea,
Nu deznădăjdui pe cale, căci toată lupta asta grea
Îşi are aura ei sfântă şi răsplătirea-n cerul drag.
Rămâi, răbdând, lipit de Domnul şi sub biruitoru-i Steag!
Vlad Gheorghiu
Sfântul Ioan Gură de Aur
„Iar el cu mult mai vârtos striga: Iisuse, fiul lui David, miluieşte-mă”.
(Luc. XVIII, 39)
Cât de multe neplăceri nu întâmpinăm noi în toate zilele, şi ce suflet tare se cere, spre a nu fi cineva supărat şi nerăbdător, ci a proslăvi, a lăuda şi a cinsti pe cel ce îngăduie a veni asupra noastră astfel de ispite?
Cât de multe nenorociri şi buimăceli neaşteptate nu dau peste noi? Şi totuşi cineva trebuie să înăbuşească gândurile cele rele, şi să nu învoiască limbii a grăi lucruri păcătoase, încă şi fericitul Iov a răbdat mii de patimi, şi totuşi n-a încetat de a proslăvi pe Domnul.
Intre noi însă sunt oameni care, când li se va întâmpla ceva rău, când sunt jigniţi de cineva, sau cad în boală, fie aceasta durere de picioare, ori de cap, sau oricare alta, îndată izbucnesc din ei hulele. Ei suferă chinul bolii, dar folosul, ce ar putea ei să tragă dintru aceasta pentru mântuirea lor sufletească, şi-l răpesc ei înşişi. Ce faci o omule? huleşti tu pe Dumnezeu binefăcătorul tău, mântuitorul tău, apărătorul şi îngrijitorul tău? Nu bagi de seamă oare, că alergi la prăpastie, şi te asvârli însuţi pe tine în fundul cel mai adânc? Oare prin hulire faci tu suferinţa ta mai lesnicioasă? Nu! tu o sporeşti prin nerăbdarea ta şi prin păcatul tău, şi-ţi faci chinul mai straşnic.
Dar poate tu nu poţi tăcea de durere. Iată eu nu-ţi poruncesc să fii cu totul mut. Insă în loc de a huli pe Dumnezeu, tu trebuie să-L proslăveşti, în loc de a cârti asupra Lui, tu trebuie să-L cinsteşti şi să-L lauzi. Mărturiseşte Domnului păcatele tale, strigă tare întru lauda lui Dumnezeu, prin aceasta îţi vei uşura suferinţele tale, apropiindu-se Dumnezeu iarăşi de tine prin harul său cel bogat întru ajutor. Dimpotrivă, dacă tu huleşti pe Dumnezeu, alungi de la tine ajutorul Lui.
Gândeşte încă, că cu cât mai mare este suferinţa, cu atât mai slăvită este şi cununa răsplătirii; cu cât mai mult aurul arde în cuptor, cu atâta se face mai curat; cu cât mai îndelugat şi mai departe pluteşte neguţătorul cu corabia pe mare, cu atâta mai multe mărfuri adună.
Şi tu ai acum cea mai grea luptă cu boala şi cu sărăcia. Socoteşte însă, că prin aceasta Lazăr a dobândit mântuirea. Fiindcă el cu atâta răbdare a suferit sărăcia, boala şi părăsirea, de aceea fu luat în sânul lui Avraam.
Asa, răbdarea în suferinţă este o faptă bună atât de mare, încât ea chiar şi pe cei mai mari păcătoşi îi slobozeşte de datoria lor cea grea; iar când ea se află la un om mai dinainte drept, ea îi dă cea mai mare siguranţă despre fericirea cea cerească. | Continuare »
Traian Dorz, CIREŞUL ÎNFLORIT
Când auzi despre ceva nou şi bun, nu întreba mai întâi pe cel care-ţi spune: „De unde ştii asta?”
Ci mai întâi gândeşte-te dacă ceea ce auzi este folositor şi adevărat sau nu. Şi numai după aceea vezi cine ţi-l spune. Un adevăr folositor şi bun nu poate să fi ieşit la început decât dintr-o gură binecuvântată, chiar dacă el a ajuns apoi până la tine şi dintr-o gură mai nevrednică.
Adevărul curat este ca şi aurul curat. El are valoarea lui în sine însuşi şi îşi păstrează veşnic această valoare, chiar dacă îl primeşti dintr-o gură murdară. De aceea, să nu mă întrebaţi nici voi pe mine de unde ştiu aceste povestiri pe care vi le spun. Şi dacă vedeţi că ele conţin nişte adevăruri frumoase, preţuiţi-le şi strângeţi-le în sufletul vostru, căci ele vă vor fi de cel mai mare ajutor, poate chiar în cea mai grea zi din viaţa voastră. Ele sunt frumoase şi adevărate, fiecare prin el însuşi. Aceste adevăruri tocmai pentru aceasta vă sunt şi spuse. Dacă le veţi asculta şi le veţi împlini, ele vă vor ajuta şi vă vor ferici. Dacă le veţi nesocoti şi le veţi călca, ele vă vor osândi şi pe pământ, şi sub el.
Pe când poporul lui Israel era încă în robia egiptenilor, iar faraonul de atunci se purta tot mai aspru şi mai crud faţă de poporul acesta ajuns rob sub stăpânirea lui, între cei asupriţi erau şi mulţi oameni ticăloşi şi vânzători de fraţii lor. Pentru ca ei să mănânce o pâine mai bună şi să aibă un loc mai comod şi mai uşor, aceşti oameni se dăduseră de partea asupritorului, devenind iscoade şi pârâtori ai fraţilor lor. | Continuare »
Traian Dorz, Piatra scumpă
De mâinile lui Dumnezeu poţi scăpa numai în braţele Sale, mărturisindu-ţi cu lacrimi de pocăinţă şi de îndreptare păcatul. Oricare ar fi urmările mărturisirii lui, El te va primi şi te va ierta. Chiar dacă ar trebui pe dreptate să-ţi ispăşeşti păcatul cu ani de închisoare şi cu toată averea ta de aici, totuşi mărturiseşte-l!
Descarcă-ţi conştiinţa de el, mărturisindu-l şi acelora care au fost păgubiţi. Mai bine să-ţi primeşti aici pe pământ osânda meritată pentru păcatul făcut decât să-l duci cu tine neispăşit în mormânt. Şi să trebuiască să-l ispăşeşti dincolo (I Tim. 5, 24-25). Ceea ce se ispăşeşte aici nu va mai trebui să fie ispăşit acolo.
Iisus a văzut şi toate milosteniile tale, toate rugăciunile tale şi faptele tale făcute în ascuns, credinciosule al Lui (Fapte 10, 4), a văzut când tu puteai să faci păcatul, dar nu l-ai făcut, a văzut când ţi-a fost greu să faci binele, dar l-ai făcut.
Iisus, Care l-a văzut pe Cain omorând, l-a văzut şi pe Abel aducând jertfa neprihănită… a văzut lumea păcătuind, dar l-a văzut şi pe Noe înfrânându-se, a văzut Sodoma, dar l-a văzut şi pe Lot (II Petru 2, 4-9), a văzut-o pe Sara cea necrezătoare, dar l-a văzut şi pe Avraam cel credincios. Dumnezeu te vede făcând răul – nu-l face! Dumnezeu te vede făcând binele – fă-l!
Iisus l-a văzut pe Iosif în închisoare şi pe popor suferind, şi pe Moise iertând, şi pe David şi întinându-se, şi plângând, şi pe Iona fugind, şi pe Ieremia în groapă, şi pe Maria plângând la mormânt, şi pe Ştefan ucis, şi pe toţi, pe toţi Iisus i-a văzut. De-a lungul tuturor veacurilor, pe toată faţa pământului, pe buni sau pe răi, făcând binele sau răul, Iisus-Dumnezeu i-a văzut.
Şi toate faptele lor sunt scrise înaintea Lui (Maleahi 3, 16). Iar cărţile acestea vor fi deschise odată. Şi fiecare va fi judecat după cele ce se vor găsi scrise în Cartea Vieţii (Apoc. 20, 12). Nu uita asta nicăieri. Şi nicicând. | Continuare »
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
