„Lauda la toti sfintii din toata lumea care au suferit mucenicia”

Sfântul Ioan Gură de Aur, din „Cuvântări la Praznice Împărăteşti” – Cuvânt la dumineca Tuturor Sfinţilor

N-au trecut şapte zile de când am prăznuit sfinţita sărbătoare a Rusaliilor si iarăşi a venit la noi cor de mucenici, dar ‘mai bine spus tabără şi oaste de mucenici aşezată în ordine de bătaie, întru nimic mai mică decât tabăra îngerilor pe care a văzut-o patriarhul Iacov, ci deopotrivă egală cu ea.
In adevăr mucenicii şi îngerii se deosebesc unii de alţii numai prin nume, dar sânt uniţi prin fapte; îngerii locuiesc cerul, dar şi mucenicii; neîmbătrâniţi si nemuritori sânt îngerii, dar şi pe aceasta o vor dobândi-o şi mucenicii. Poate îmi vei spune: îngerii au avut, parte de o fire netrupească! Şi ce-i cu asta?
Chiar dacă mucenicii sânt îmbrăcaţi în trup, totuşi acesta-i nemuritor; dar, mai vârtos, chiar înainte de nemurire, moartea lui Hristos împodobeşte trupurile lor mai bine decât nemurirea.
Nu este atât de strălucitor cerul împodobit fiind cu mulţimea stelelor, pe cât sânt de împodobite trupurile mucenicilor cu mulţimea ranelor. Astfel pentru că au murit, pentru aceasta au luat mai mult; au luat premii chiar mai înainte de nemurire, fiind încununaţi prin moarte.
„Micsoratu-l-ai cu putin decat ingerii cu slava si cu cinste l-ai incununat” spune David despre firea obştească a oamenilor. Dar după ce a venit Hristos, după ce a osândit moartea prin moarte, a restituit acest „puţin”. Eu, însă, nu afirm aceasta pe temeiul celor de mai sus, ci afirm că chiar acest defect al morţii a ajuns un avantaj, căci dacă n’ar fi fost muritori, n’ar fi ajuns mucenici.
Prin urmare, dacă n’ar fi fost moarte n’ar fi, fost coroană; dacă n’ar fi fost moarte, n’ar fi fost mucenicie; dacă n’ar fi fost moarte , Pavel n’ar fi putut sa zică: ”în fiecare zi mor; mărturie de asta îmi este lauda voastră, pe care o am în Hristos Iisus”.
Dacă n’ar fi fost moarte şi stricăciune, n’ar fi putut Pavel să zică.: „Mă bucur în suferinţele mele pentru voi şi împlinesc în trupul meu lipsurile suferinţelor lui Hristos”.
Sa nu ne întristăm deci, că am fost făcuţi muritori, ci să mulţumim că prin moarte ne-a fost deschis stadiul muceniciei, prin stricăciune am primit pricina premiilor, prin ele avem prilejul luptelor. | Continuare »

Să vă răsplătească Domnul

Traian DORZ

Să vă răsplătească Domnul,
lucrători neobosiţi
care duceţi Vestea Bună
pân’ la cei mai împietriţi;
pentru toată truda voastră
neplătită nicăieri,
să vă răsplătească Domnul
cu eterne mângâieri,
în Împărăţia-I sfântă,
cu eterne mângâieri.

Să vă răsplătească Domnul,
mame, fiice şi soţii
care sprijiniţi Lucrarea
sfintei Evanghelii vii,
care sunteţi mângâierea
sfinţilor ostenitori,
să vă răsplătească Domnul
tot ce-aţi dat, de mii de ori,
cu Cununa Slavei Sale,
tot ce-aţi dat, de mii de ori.

Să vă răsplătească Domnul
pe toţi cei smeriţi şi buni
pentru câte jertfe faceţi,
pentru câte rugăciuni,
pentru lacrimile voastre,
pentru dragostea ce-aveţi;
– Domnul să vă dea cununa
veşnicei şi sfintei Vieţi;
să vă dea la El cununa
veşnicei şi sfintei Vieţi!

Trei Nume-n Unul Singur

de Traian Dorz, din vol. Eternele Poeme

Trei Nume-n Unul Singur
e Harul şi Misterul
ce-nvăluiesc pământul
şi-nstăpânesc Eterul;
le spune Ziua, Nopţii
şi Iarna, Primăverii,
şi Seara, Dimineţii,
şi Moartea, Învierii…

Trei Feţe-a Celui Unic
şi Veşnic Creatorul,
din Care toate, toate
şi-au forma şi izvorul
şi-n care toate, toate
se duc topindu-şi eul,
Trei Stări – Acelaşi Unic
şi Veşnic Dumnezeul…

Trei Nume: Tatăl, Fiul
şi Duhul Sfânt – Fiinţa
la Care se închină
Iubirea şi Credinţa,
închid Eternitatea
şi-ntrec Nemărginirea,
înstăpânindu-Şi unic
şi infinit Mărirea…

…Treime Strălucită
şi Tainică şi Bună,
fiinţa mea-Ţi înalţă
trei jertfe dimpreună:
Credinţa şi Nădejdea
şi Dragostea-mpletite
cu lacrima-nchinării
tăcute şi smerite.

Ceva despre lucrarea Sfintei Treimi

Preot Iosif TRIFA, DUHUL SFÂNT

La taina cea mare a mântuirii noastre sufleteşti lucrează Sfânta Treime, lucrează toate Trei Persoanele din Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Dumnezeu-Tatăl, în dragostea Lui cea nemărginită, a hotărât mântuirea noastră. Dumnezeu-Fiul ne-a adus această mântuire, jertfindu-Se pentru noi, iar Dumnezeu-Duhul Sfânt ne dă această mântuire, revărsând darurile ei în inimile şi sufletele noastre.
Darurile Tatălui Ceresc şi darurile Golgotei ni se dau nouă prin lucrarea cea tainică a Duhului Sfânt. Unul şi Acelaşi Dumnezeu lucrează în noi şi în taina mântuirii noastre, în diferite chipuri şi înfăţişări.
Taina Sfintei Treimi şi lucrarea Sfintei Treimi sunt o taină mare, sunt o taină ce se ridică peste mintea şi priceperea noastră (dacă am putea­o cuprinde cu priceperea noastră, atunci n-ar mai fi taină). Ea, de altfel, nu se ţine atât de priceperea noastră, cât, mai ales, de credinţa şi simţirea noastră.
Tainica lucrare a Sfintei Treimi este arătată în cartea lui Sundar Singh, în asemănarea cu soarele. În soare se află la un loc şi lumina şi căldura, cu toate că nici lumina nu-i căldură şi nici căldura nu-i lumină. Ele petrec în acelaşi loc, nu sunt despărţite, dar faţă de oameni au înfăţişări deosebite.
Aşa e şi taina Sfintei Treimi. De la Dumnezeu-Tatăl (soarele) ne vine lumina (Dumnezeu-Fiul) şi căldura (Dumnezeu-Duhul Sfânt). Hristos este „Lumina lumii”, iar Duhul Sfânt este „focul” şi „căldura”.
Darul mântuirii ne vine sub diferite înfăţişări, dar izvorul lui este numai unul, precum şi soarele, lumina şi căldura una sunt. „Sunt deosebite daruri, însă numai Unul şi Acelaşi Duh. Sunt deosebite lucrări, însă numai un singur Dumnezeu, Care lucrează întru toate” (I Cor 12, 4).
„Dumnezeu este iubire” (I In 4, 8). În dragostea Sa cea nemărginită, Dumnezeu-Tatăl a hotărât tămăduirea şi mântuirea noastră de otrava morţii, lăsată în lume prin greşeala lui Adam. | Continuare »

Cum să ne pregătim pentru primirea Duhului Sfânt

Preot Iosif TRIFA, DUHUL SFÂNT

„Iar voi să nu vă depărtaţi de Ierusalim, până când va veni Duhul asupra voastră şi veţi lua putere!” (Fapte 1, 4)

Am vorbit, mai înainte, despre cum S-a arătat în lume Dumnezeu-Duhul Sfânt. Am vorbit, îndeosebi, cum S-a arătat Duhul Sfânt în Vechiul şi Noul Testament şi în viaţa Mântuitorului. Acum vom arăta, în continuare, cum i-a pregătit Mântuitorul pe apostoli pentru pogorârea şi primirea Duhului Sfânt.
Am arătat, mai înainte, cât de slabi erau apostolii fără darul şi puterea Duhului Sfânt. N-aveau nici cunoştinţă destulă, nici putere destulă. Mântuitorul i-a pregătit pentru primirea Duhului Sfânt. După slăvită Învierea Sa, Mântuitorul a mai petrecut patruzeci de zile cu apostolii, în care timp „le-a deschis lor mintea, ca să înţeleagă Scripturile” (Lc 24, 45) şi i-a pregătit, în special, pentru primirea Duhului Sfânt.
„După Patima Sa, Iisus li S-a arătat viu prin multe dovezi şi li S-a făcut văzut timp de patruzeci de zile, vorbind cu ei despre tainele Împărăţiei lui Dumnezeu” (Fapte 1, 3). Ultimele cuvinte, ce le-a adresat Domnul apostolilor Săi, au fost făgăduinţa cea mare a trimiterii Duhului Sfânt: „Iar voi să nu vă depărtaţi de Ierusalim, ci să aşteptaţi făgăduinţa Tatălui!… Şi, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, veţi lua putere şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi până la marginile pământului” (Fapte l, 4; 8).
Şi din felul cum i-a pregătit Mântuitorul pe apostoli pentru primirea Duhului Sfânt se vede însemnătatea şi locul ce-l au darul şi harul Duhului Sfânt în vestirea Evangheliei şi în lucrul mântuirii sufleteşti. Apostolii au trăit trei ani cu Mântuitorul şi totuşi, după Înălţarea Sa, ar fi pierdut, desigur, şi Evanghelia şi mântuirea, dacă n-ar fi venit peste ei Duhul Sfânt cu darurile Sale.
Ce s-ar alege de noi, nişte bieţi oameni neputincioşi, dacă n-am avea darurile Duhului Sfânt?…
Iară şi iară voi spune deci ce lipsă mare avem noi de Duhul Sfânt şi ce bine este că – prin darurile Duhului Sfânt – Domnul este cu noi şi va fi până la sfârşitul veacurilor (Mt 28, 20). Fără darul Duhului Sfânt, nu sunt – şi nu pot fi – nici creştinătate, nici creştini. „Precum corpul, fără de suflet, mort este – zice Fericitul Augustin – întocmai aşa, şi un creştin, fără de Duhul Sfânt, mort este.” | Continuare »

PENTRU CE NU SE MAI FAC ACUM SEMNE ŞI MINUNI

Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, CUVÂNT LA SFÂNTUL PRAZNIC AL CINCIZECIMII – (fragment)

…„Vă este de folos să Mă duc. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi…” (Ioan 16, 7). De nu Mă voi duce şi voi împăca pe Tatăl, nu vă voi trimite vouă pe Mângâietorul. Aţi văzut prin câte dovezi v-am arătat că lipsa Duhului Sfânt dintru oameni este semn al mâniei lui Dumnezeu.
„Cuvântul era scump şi nu era vedenie aievea”, „Că nu este domn, nici prooroc în vremea aceasta”, „Căci încă nu era Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese proslăvit” şi „Vă este de folos ca să Mă duc, căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni. la voi…”. Iată deci că semn al mâniei lui Dumnezeu este lipsa Duhului Sfânt. Iar când vei vedea Duh Sfânt trimiţându-se din destul, cu nimic să nu te îndoieşti pentru împăcare.

Şi unde este, vei zice, Duhul Sfânt acum ? Că atunci se făceau semne, morţii se sculau şi leproşii se curăţeau. Dar acum de unde vom arăta că este la noi Duhul Sfânt ? Nu vă temeţi. Că vă voi dovedi că şi acum este Duh Sfânt întru noi. Cum şi în ce chip? De nu ar fi Duh Sfânt întru noi, cum aceştia care în această noapte s-au luminat (sau botezat), s-au izbăvit de păcate? Că nu este cu putinţă a ne izbăvi de păcate fără de lucrarea Duhului. Şi ascultaţi pe Pavel zicând: ,,Căci şi noi eram altădată fără de minte, neascultători, amăgiţi slujind poftelor şi multor feluri de desfătări… Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-a arătat, El ne-a mântuit nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui milă, prin baia naşterii celei de-a două şi prin înnoirea Duhului Sfânt” (Tit. 3, 3, 4 – 5) altă parte zice : „Nu vă înşelaţi nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici preadesfrânaţii, nici malahienii, nici sodomiştii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”.
Ai văzut toate chipurile răutăţii ? „Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, v-aţi sfinţit, v-aţi îndreptat…”. Cum ? Ascultă. „Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru” (I Cor. 6, 9 – 10, 11). Ai văzut că Duhul Sfânt a şters toată răutatea aceea.

Unde sunt acum cei ce hulesc stăpânirea Duhului? Că de nu iartă păcatele în zadar se dă la botez. Iar de iartă păcatele, în zadar se huleşte de eretici. Şi fiindcă nu era Duh Sfânt, nu puteam chema pe Domnul Iisus, că „nimeni nu poate să zică Domn este Iisus, decât în Duhul Sfânt” (Idem 12, 3). Şi de nu ar fi fost Duh Sfânt, noi credincioşii nu ne-am fi putut ruga lui Dumnezeu, nici am fi putut zice: „Tatăl nostru Carele eşti în ceruri”.
Deci precum nu putem numi Domn pe Iisus fără de cuvânt, tot aşa nici Tată nu putem numi pe Dumnezeu; Dar de unde este arătat ? De la acelaşi apostol, căci zice: „Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte !” (Gal. 4, 6). De aceea când chemi pe Tatăl, cugetă că Duhul atingând sufletul tău, te-a învrednicit de chemarea aceea. | Continuare »

Doamne, Duhule Preasfinte

de Traian Dorz, din vol. Cântări Noi

Doamne, Duhule Preasfinte,
vino peste noi de Sus
şi ne dă făptura nouă
care ne-a cerut Iisus!

Scump Mângâietor,
dă-ne ajutor,
să putem urma
îndrumarea Ta!

Dă-ne-o minte înnoită
de Cuvântul cel Ceresc,
dă-ne inima şi firea
omului duhovnicesc.

Doamne, Duhule Preasfinte,
Te rugăm să ne îndrumi,
ne-ntinaţi de stricăciunea
şi de duhu-acestei lumi.

Ţine-ne-alipiţi de Domnul
şi de-al Lui Cuvânt curat,
cu umblarea luminoasă,
fii ai tăi cu-adevărat.

Când Se va turna Duhul de Sus

Traian Dorz, din HRISTOS – SOLIA BIBLIEI

Din Isaia 32, vers. 15:
Aceasta este o slăvită profeţie despre Pogorârea Sfântului Duh, trimis de Mântuitorul de la Tatăl, după făgăduinţa pe care a făcut-o ucenicilor Săi (Ioan 14, 26; Fapte 2, 16-18).
Cât de minunat s-au împlinit cele profeţite după ce Duhul Sfânt S-a turnat de Sus peste noi… Pustietatea aceasta plină de uscăciune duhovnicească, goală de orice rod sfânt, fără nici o viaţă şi cunoaştere de Dumnezeu, în ce pământ binecu-vântat s-a prefăcut! Întinderea tuturor zărilor şi hotarelor acestora, până la marginile pământului astăzi creştin, altădată atât de neroditoare şi jalnice, cu ce pomăt sănătos şi încărcat s-a umplut!

Lucrarea neprihănirii: pacea şi roada neprihănirii, odihna şi liniştea nemaischimbată erau atât de necunoscute până atunci. Dar după aceea în câte inimi, în câte familii, peste câte întinderi s-a aşezat statornicia ei binecuvântată!
Şi suflete care înainte nici nu ştiau că există un Cuvânt al lui Dumnezeu, nici nu cunoşteau ceva despre Hristos, nici nu auziseră măcar că ar fi Duhul Sfânt, nici nu trăiseră o rugă-ciune, nici nu gustaseră o cântare sfântă, nici nu bănuiau ceva despre naşterea din nou — după iluminarea adusă de turna-rea Duhului Sfânt ce semănători binecuvântaţi au devenit!
Ferice de voi, fericiţi părtaşi ai Sfântului Duh! Ferice de voi, peste care s-a turnat fără măsură Duhul Domnului! (Rom. 5, 5). Împliniţi cu recunoştinţă şi cu hărnicie datoria pe care o aveţi faţă de harul pe care l-aţi primit. Semănaţi pretutindeni de-a lungul apelor lui Hristos, slobozind pretutindeni pe cei care sunt robi — şi pe cei care sunt împovăraţi… (Isaia 32, 15-20). Atunci cu adevărat va fi ferice de voi. | Continuare »

Reţeta medicului

Preot IOSIF TRIFA, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE

Când eşti bolnav şi medicul îţi prescrie un tratament, nu poţi citi reţeta lui. E scrisă atât de încurcat, că, oricât te-ai trudi, nu poţi afla ce scrie în ea.
De altfel, acest lucru nici nu te interesează. Nu te interesează reţeta, ci te interesează medicamentele din ea.

Exact aşa sunt şi tainele încercărilor şi necazurilor ce vin peste noi. Ele sunt o reţetă a Domnului, a Doctorului nostru Cel Mare. Oricât ne-am trudi să „citim“ această reţetă, noi n-o putem citi. Şi nici nu ni-i de trebuinţă s-o „citim“. Pentru noi este necesar numai medicamentul din ea.
Taina încercărilor este o reţetă a Domnului, care ni se dă pentru mântuirea şi tămăduirea sufletelor noastre.
Cât de încurcată este reţeta de mai sus! Eu mă gândesc că aşa o „reţetă“ avem acum şi la Oastea Domnului. Ne-a venit  pe neaşteptate – şi ne-am speriat întâi de ea. Dar, pe urmă, aflat-am că „reţeta“ cuprinde un tratament de înviorare. Taina „reţetei“ a înviorat din nou fronturile Oastei.

PENTRU EI MĂ ROG

Şi pentru ca să arate tuturor sufletelor cât de grea şi de slăvită este slujba pe care o vor face trimişii Săi, Mântuitorul şi Mijlocitorul nostru Se roagă Tatălui: Pentru ei Mă rog, nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi.
De nimic nu au mai multă nevoie, în marea lor chemare şi-n uriaşa lor răspundere pentru împlinirea ei, trimişii lui Dumnezeu, decât de rugăciune. Împinşi de Dumnezeu şi respinşi de oameni, trimişi de har şi opriţi de legi, chemaţi de dragoste şi alungaţi de ură, îndureraţi de priveliştea pierzării lumii, aceşti trimişi ai lui Hristos sunt cei mai fericiţi şi cei mai chinuiţi dintre toţi oamenii.

Ei trebuie să plângă cu cei ce plâng, ca şi cum ar fi asemenea cu ei de nefericiţi, pentru ca, împărtăşind simţit durerea acestora, să-i poată apropia de mângâierea pe care le-o pot da din partea lui Hristos.
Trebuie să se bucure cu cei care se bucură, chiar dacă inima lor sângeră de dureri, pentru ca, astfel, să le poată spune, de lângă ei, că totuşi e mai folositor să plângi acum, decât să râzi (Luca 6, 21-25). În mijlocul celor care odihnesc, aceşti trimişi ai lui Hristos, nu pot să se odihnească. Între cei care se bucură de toate drepturile, lor nu li se îngăduie nimic din ceea ce altora le prisoseşte (I Cor. 9, 1-7). Între cei care pot să se folosească de atâtea mijloace, lor nu le este îngăduit mai nimic (Fapte 20, 33). Când unii n-au nici o grijă, deşi sunt aproape, ei trebuie să fie munciţi de îngrijorări, cu toate că sunt departe. Când unii cad şi nimănui nu-i pasă, ei simt, pentru căderea oricui, o arsură mistuitoare în toată inima lor (II Cor. 11, 28-29).

Lor nu le este îngăduit să stea jos, până când mai este cineva care stă în picioare. Ei nu pot să mănânce, până când mai este cineva flămând. Ei nu au voie să plece, până când mai este încă un snop nestrâns, o uşă neînchisă, un lucru neterminat. Din cetate în cetate îi aşteaptă lanţuri şi necazuri, dar ei n-au voie să ţină la viaţa lor, cum fac toţi ceilalţi oameni.
Pas cu pas, alături cu moartea, ei trebuie să-şi pună în primejdie viaţa lor în fiecare clipă, pentru a o salva pe a altora. Oricât de scumpe lucruri şi fiinţe ar avea şi ei pe lume, totuşi mai presus de orice preţ al lor ei trebuie să pună slujba plină de răspundere pe care o au de la Dumnezeu. | Continuare »