Sfântul Luca al Crimeei
Învăţătura lui Hristos şi învăţăturile omeneşti.
Dacă, precum vă amintiţi, în cea dintâi Duminică a Marelui Post Sfânta Biserică a prăznuit întărirea Ortodoxiei de către cele şapte Sinoade Ecumenice, în cea de-a doua ea cinsteşte pomenirea ierarhului Grigorie Palama, marele apărător al Ortodoxiei.
Acesta a trăit în al XIV-lea veac, la aproape şase sute de ani după ultimul Sinod Ecumenic. A primit o educaţie aleasă, fiind apropiat al împăratului din Bizanţ, dar a părăsit curând viaţa de la curte şi s-a retras în muntele Athos, fiindcă sufletul lui năzuia spre împărtăşirea statornică şi nedespărţită cu Dumnezeu. În zilele lui s-a ridicat hulă asupra monahismului şi mai ales asupra călugărilor din Athos, care erau defăimaţi pentru faptul că-şi închinaseră întreaga viaţă numai slujirii lui Dumnezeu, cugetării la cele dumnezeieşti şi rugăciunii.
Sfântul Grigorie i-a înfierat cu mare putere pe aceşti hulitori, ridicându-se în apărarea monahismului ortodox, în acea vreme s-a ridicat ereticul Varlaam, care propovăduia învăţătura greşită că, schimbându-Se la faţă în muntele Taborului, Domnul Iisus Hristos nu ar fi strălucit cu lumina dumnezeiască, ci cu o lumină pământească, obişnuită. Sfântul Grigorie la dat în vileag ca eretic, învăţând cu tărie că lumina taborică este dumnezeiască.
Sf. Ioan de Kronstadt – VIAŢA MEA ÎN HRISTOS
Pentru ce facem acest efort? Ele ajută la purificarea sufletului, la pacea inimii, la unirea cu Dumnezeu, ne umple de evlavie şi spirit filial, şi ne dau curaj înaintea lui Dumnezeu. Iată, cu siguranţă, de ce ne angajăm la post şi pocăinţă. Efortul conştiincios aşteaptă o inestimabilă recompensă. Dar sunt oare mulţi printre noi care-L iubesc pe Dumnezeu cu o dragoste adevărat filială? Sunt oare mulţi care îndrăznesc, într-o lepădare de sine totală şi cu încredere, să cheme pe Tatăl nostru Cel din cer, zicând „Tatăl nostru”? Nu cumva, dimpotrivă, acest apel filial a încetat să răsune în inimile noastre moleşite de vanităţile acestei lumi, de ataşamentul faţă de lucrurile şi plăcerile sale? Tatăl nostru Cel din ceruri nu este oare departe de inimile noastre? Nu cumva, mai curând ca pe un Dumnezeu iritat ni-L reprezentăm noi pe Dumnezeu, noi care L-am părăsit plecând într-o ţară îndepărtată? Da, pentru păcatele noastre, toţi am merita mânia Sa dreaptă şi pedeapsa, dar El Se arată răbdător şi îngăduitor faţă de noi, El Care nu vrea să ne taie ca pe smochinul neroditor. Să ne grăbim să-L îmblânzim prin căinţă şi lacrimi. Să intrăm în noi înşine; să ne examinăm inima cu toată dreptatea şi, văzând ce mulţime de păcate o face inaccesibilă harului divin, vom recunoaşte că suntem morţi spiritual.
1001. NUMAI CUVÂNTUL TĂU
Numai Cuvântul Tău mă face să-mi pot vedea păcatul meu,
ca să-mi noiesc mărturisirea şi pocăinţa mea mereu. (bis)
Numai Cuvântul Tău mă poate sub Cruce-ngenunchea plângând,
să-mi pot afla despovărarea şi pacea inimii-ascultând. (bis)
Numai Cuvântul Tău mă creşte senin, puternic şi smerit,
de-orice păcat şi neascultare şi de-orice rătăciri ferit. (bis)
Numai Cuvântul Tău mă poartă curat prin orişice noroi,
dând luptei mele spre sfinţire mereu puteri şi trepte noi. (bis)
Numai Cuvântul Tău cel dulce alină sufletul meu când
chiar de la cei mai dragi se-ntoarce îndurerat şi sângerând. (bis)
Numai Cuvântul Tău îmi face dreptate-atunci când prea lovit
mă-ntorc mereu din orice parte mai întristat şi mai zdrobit. (bis)
Numai Cuvântul Tău, Iisuse, mă mângâie pe orice drum,
să-ndur spre slava viitoare oricâte nedreptăţi acum. (bis) | Continuare »
901. TE SLĂVIM, PREAMĂRIT DUMNEZEU
Te slăvim, Preamărit Dumnezeu,
Împărat şi Stăpân, şi-Arhiereu,
Te slăvim, Scump Iisus, Om deplin,
Fiu Iubit, Miel Junghiat, Rob Divin. (bis)
Osana, // fii slăvit, // (de 3 ori) osana,
ne-nchinăm şi cântăm slava Ta,
Cel ce vii să ne fii Împărat,
căci, murind şi-nviind, ne-ai salvat!
Ţi-aducem ca un mir preţios
sfântul dor iubitor şi duios,
sărutând paşii Tăi preasfinţiţi,
Te primim şi slujim fericiţi. (bis)
Osana, // Te slăvim, // (de 3 ori) Scump Iisus,
c-ai venit preamărit şi supus,
Dumnezeu, Arhiereu şi-Mpărat,
fii în veci preamărit şi-nchinat!
Ne-nchinăm şi cântăm osana,
Crucea Ta, Jertfa Ta, Slava Ta,
credincioşi şi voioşi s-o nălţăm –
şi trăind, şi murind să-Ţi urmăm. (bis)
Osana, // lăudăm, // (de 3 ori) osana,
Ziua Ta, Faţa Ta, Slava Ta,
Fericit, Strălucit şi-nchinat
Dumnezeu, Arhiereu şi-Mpărat! | Continuare »
801. NANI-NANI, SOMNUL DULCE
Nani-nani, somnul dulce, // mama-i cântă să se culce. // (bis)
Somn uşor, drag odor, drag odor, somn uşor!
Dor senin, somnul lin, somnul lin, dor senin…
Vocea-i lină şi duioasă, // noaptea-i plină şi frumoasă. // (bis)
Sfânta Rază nu-nserează, // Sfânta Pază ne veghează. // (bis)
Raze bune te-ncunune, // rugăciune să te-mbune. // (bis)
Harul blând să te umbrească, // Duhul Sfânt să te sfinţească! // (bis) | Continuare »
701. MEREU ÎMI PARE RĂU
Mereu îmi pare rău că nu-i atâta lacrimă în mine
cât aş dori să pot să-mi sui cu fiecare imn spre Tine.
Iisus, Iisus, Iisus, Iisus,
cât aş dori să pot să-mi sui cu fiecare imn spre Tine.
Mereu îmi pare rău că n-am atâta har cât se cuvine
să-nvălui cu ceresc balsam pe toţi câţi sufăr lângă mine.
Iisus, Iisus, Iisus, Iisus,
să-nvălui cu ceresc balsam pe toţi câţi sufăr lângă mine.
Mereu îmi pare rău că-n tot ce fac şi ce gândesc mai bine
nu pot să-mi dărui şi nu pot să-mi ard ceva mai bun spre Tine.
Iisus, Iisus, Iisus, Iisus,
nu pot să-mi dărui şi nu pot să-mi ard ceva mai bun spre Tine.
Mereu îmi pare rău că-mi trec prea multe ceasuri în suspine
când aş putea să le petrec cântând mai alipit de Tine.
Iisus, Iisus, Iisus, Iisus,
când aş putea să le petrec cântând mai alipit de Tine. | Continuare »
601. AI UITAT
Ai uitat, sărmane suflet, unde-ai fost cândva,
când plângeai şi nimeni-nimeni nu te auzea,
numai Domnul, nimeni altul nu te auzea…
Ai uitat, ai uitat, ai uitat
Cine te-a salvat şi Cui te-ai predat…
Mâine când vei fi în munci, cui mai strigi,
cui mai spui, cui mai plângi atunci?
Ai uitat iubirea Cărui pus-ai legământ,
în genunchi, în plâns şi-n flăcări, până la mormânt,
numai Lui, la nimeni altul, până la mormânt!
Ai uitat de Taina Sfântă care te-a-nfiat,
de Iubirea care-n lume te-a iubit curat,
numai Domnul, nimeni altul te-a iubit curat.
Numai Domnul singur ştie cât ai pân’ la scrum,
dacă încă-i vreo nădejde tu mai scapă-acum!
Numai Domnul, nimeni altul te mai scapă-acum!… | Continuare »
501. LÂNGĂ POARTA VEŞNICIEI
Lângă Poarta Veşniciei îmi pun faptele-n cântar,
dar oricât mi-au fost de bune, astăzi fără preţ îmi par.
Doamne, cum să cred, prin fapte, c-aş intra-n Cetatea Ta?
Numai harul, numai harul singur e salvarea mea.
Iată, din belşugul pâinii ce mi-ai dat-o ne-ncetat,
câtă mi-am oprit-o mie, iar la alţii cât-am dat!
Iată, din iertarea multă care-am tot primit-o eu,
ce uşor mi-am dat-o mie, iar la alţii cât de greu!
Iată, din blândeţea dulce care-ntruna am primit,
cât de larg am fost cu mine, iar cu alţii ce zgârcit!
Şi din marea-mi datorie chiar puţinul ce l-am dat,
Doamne, cât e cu mândrie şi cu laude-ntinat! | Continuare »
