Beţia şi jocul au tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul

Taierea-capului-sf-Ioan-BotezatorulPreot IOSIF TRIFA, «ALCOOLUL — DUHUL DIAVOLULUI»

Moartea Sf. Ioan Botezătorul ar trebui să stea neîncetat în faţa noastră şi în gândul nostru căci e plină de adânci învăţături.
Ioan era urât de Irod pentru că îl mustra că ţine pe muierea fratelui său (Marcu 6, 18). Ioan nu putea suferi păcatul, ci striga după el oriunde îl vedea, chiar şi la curtea lui Irod. Desigur, să fi fost un predicator „modern“ din zilele noastre, ar fi închis ochii faţă de păcatul lui Irod (aşa cum se închid şi azi ochii faţă de păcatele celor mari).
Dar diavolul – „tatăl minciunii“ – urăşte cu toate puterile sale adevărul şi pe mărturisitorii adevărului. Aşa a fost şi cu Sfântul Ioan. Prin ura lui Irod şi Irodiada, diavolul umbla să-l piardă pe Ioan. Nu putea însă pentru că Ioan era foarte iubit de popor.
Dar diavolul n-a disperat. Pentru planul lui, a aşteptat un prilej „potrivit“. A aşteptat o zi cu „bun prilej“, iar ziua aceea a fost ziua naşterii lui Irod. A aşteptat dracul ziua beţiei şi a jocului căci, ştia el, tartorul cel bătrân, că atunci e „prilej“ să-l piardă pe Ioan. Şi planul diavolului a reuşit pe deplin. În faţa lui Irod cel beat, diavolul a jucat cu fata Irodiadei. Şi lui Irod cel beat i-a plăcut atât de mult acest joc drăcesc încât pentru el a tăiat capul lui Ioan. Beţia şi jocul au tăiat capul Sfântului Ioan.
Cu ajutorul jocului, o fată mică a tăiat capul unui om mare.
Pentru izbânzile sale, dracul pândeşte şi azi zile cu „bun prilej“. Iar aceste zile sunt şi azi zilele în care se fac beţii şi jocuri. În astfel de zile, „taie“ diavolul şi azi „capuri“ şi ucide suflete. Pe oriunde se fac jocuri şi beţii, se „taie“ şi azi „capuri“, se pierd suflete. Câteodată, pe la jocuri şi beţii se junghie şi se omoară trupuri – dar suflete, regulat, la orice joc şi petrecere. | Continuare »

TREBUIE SĂ STRIGI

Traian DORZ

Trebuie să strigi în lume sunet clar şi desluşit,
ca să ştie cel ce-aude cum să facă negreşit.
Trebuie strigat Cuvântul Judecăţii lui Hristos
clar şi tare, să-l audă limpede-orice păcătos.

Nu cu sunete-ncurcate şi metafore de stil,
ci-adevărul se cuvine limpede spunându-li-l
tuturor şi fiecărui, după cum e starea lui,
să nu porţi pe conştiinţă osândirea nimănui.

…O, desigur, Adevărul cere jertfă la străjer,
el e pus mijlocitorul între lume şi-ntre cer.
Cerul cere să i-l strige,
lumea-i pune pumnu-n piept,
iar el trebuie să-şi fie misiunii sale drept.

Ce să facă vestitorul cel conştiincios şi-ales?
Să-şi acopere-Adevărul ori să-l strige înţeles?
Să se-ascundă de furtună ori să-nfrunte-al ei delir?
Care soartă să-şi aleagă: cea de laş ori de martir? | Continuare »

Fost-a om trimis de Dumnezeu

Traian Dorz, «HRISTOS – DUMNEZEUL NOSTRU» cap.1

sf ioan botez
„A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.“
Orice neam de oameni şi orice epocă din viaţa omenirii şi-au avut oamenii mari, oamenii trimişi de Dumnezeu, care să le aducă soliile alese, să le aducă binefacerile mari şi să le arate căile adevărate. Dar, în împrejurări cu totul deosebite, Dumnezeu a trimis omeni­rii oameni unici, cu solii unice.
Ioan Botezătorul a fost trimis cu o solie unică.

Vorbind într-un fel deosebit decât toţi ceilalţi înaintaşi ai săi prooroci, Ioan Botezătorul a produs în poporul în care urma să Se arate Hristos o mişcare unică. Pregătind astfel calea şi arătarea Domnului Iisus Hristos într-o atmosferă pre-gătită şi gata să-I audă Evanghelia Sa. De aceea şi numărul celor care L-au urmat de la început pe Mântuitorul şi interesul cu care Îl ascultau era atât de mare.
Trimis cu singura misiune să pregătească inimile oamenilor pentru aşteptarea şi ascultarea soliei lui Hristos, Ioan şi-a făcut cu prisosinţă datoria, murind ca un slujitor vrednic, după împlinirea frumoasă a frumoasei sale însărcinări.

Binecuvântat să fie solul sfânt care L-a arătat prima dată oamenilor pe Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii! Dintre toţi cei care s-au născut din femeie, nimeni n-a fost mai mare decât el (Mat. 11, 11).

De atunci şi până în veac, oricine Îl arată puternic prin cuvinte şi fapte pe Iisus Hristos, ca pe Mielul care ridică păcatul lumii, este un om al lui Dumnezeu.
Cât de puţin a fost în vremea sa preţuit şi înţeles Ioan! Acest mare sol şi trimis al lui Dumnezeu!

Cât de puţini au fost înţeleşi şi preţuiţi toţi marii trimişi ai lui Dumnezeu în neamul şi în vremea lor, până astăzi, de către oamenii cei la care duceau ei solia lor aleasă şi mare!
Marii trimişi ai lui Dumnezeu, fiecare la vremea lui, s-au „bucurat“ mereu tot de o astfel de primire de la cea mai mare parte a poporului lor!
Isaia, Ieremia, Pavel, Ioan Gură de Aur sau părintele Iosif  – şi toţi cei ca ei – au avut mereu şi vor avea mereu pe pământ o asemenea primire şi o asemenea răsplată!

Toţi marii binefăcători ai omenirii,
tot lungul şir de trimişi ai Domnului au fost răsplătiţi la fel
şi au avut aceeaşi soartă printre fiii oamenilor! | Continuare »

N-AI SĂ NE-NFRÂNGI, IROD NECREDINCIOS

Traian Dorz

N-ai să ne-nfrângi, Irod necredincios,
cu toată ura-ţi crudă şi perfidă,
că n-ai zăvoare-nchise lui Hristos,
nici ziduri n-ai credinţa să ne-o-nchidă

Poţi profana al Jertfei Semn Sfinţit
şi să prefaci biserici în ruine,
tăria lor va creşte mai slăvit
din ziduri noi de suflete creştine.

Poţi să stârneşti mai crâncene orori, —
n-ai să ne frângi credinţa-n libertate,
nu poţi să umpli-atâtea închisori
cât să goleşti bisericile toate.

N-ai să ne-nfrângi, că nu-i pe lume chin
să nu-i fim hotărâţi pentru răbdare,
nu-i drum mai drept la cer pentru creştin,
nici cer mai larg ca cel din închisoare.

N-ai să ne-nfrângi, Irod necredincios, —
dar ale tale zile-s numărate,
curând, pe veci, te va zdrobi Hristos
sub ale noastre tălpi însângerate.

SEMNELE UNUI TRIMIS AL LUI DUMNEZEU

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Verşeni – 28 august 1977

„A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el”.
„Iată mărturisirea făcută de Ioan când iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe: Tu cine eşti? El a mărturisit şi n-a tăgătuit; a mărturisit că nu este el Hristosul. Şi ei l-au întrebat: «Dar cine eşti? Eşti Ilie?». El a zis: «Nu sunt». «Eşti proorocul?» Şi el a răspuns: «Nu»”.
„Şi Ioan zicea lui Irod: «Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!”. Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l omoare. Dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere” (In 1, 6-7 şi 19-21; Mc 6, 18-20).

Slăvit să fie Domnul!
S-au spus aici cuvinte mari. S-au spus la nunta aceasta cuvinte de aur.
Ne bucurăm din suflet că Domnul Iisus a fost chemat la această nuntă. Privim la mirii noştri dragi ca la cele mai scumpe comori pe care le-a dat Dumnezeu acestei sfinte Lucrări. Am venit cu drag la această nuntă şi ne-am bucurat de multă vreme, înainte de ajunge aci, în nădejdea aceasta sfântă. Şi ne întoarcem din locul acesta atât de fericiţi şi vom duce şi la ceilalţi dragi şi scumpi ai noştri, de pe meleagurile noastre, veştile scumpe ale unei duioase dragoste şi părtăşii frăţeşti în care ne-am obişnuit şi ne-am bucurat la această sărbătoare, la această nuntă, la acest ospăţ.

Dragii noştri! Poate nu ne-am gândit şi nu ne-am amintit că sărbătoarea noastră, că sărbătoarea nunţii celor dragi ai noştri s-a potrivit tocmai la sfârşitul lunii august, la sfârşitul lunii acesteia, când ne aminteşte Cuvântul lui Dumnezeu că s-a petrecut ceva în sfârşitul lunii august. Ne aducem aminte de o zi, de un ospăţ de la sfârşitul lunii august. Se sărbătoreşte mereu, pe 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Şi fiindcă sărbătoarea noastră este în preajma acestei sărbători, am vrea să amintim, cu acest prilej binecuvântat, ceva din viaţa acestui om mare, trimis de Dumnezeu; cel mai mare dintre toţi proorocii, cel mai mare dintre cei născuţi din femei. N-a fost nici unul ca el, ca Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului Iisus. | Continuare »

CÂND EŞTI TRIMIS

Traian Dorz

Când eşti trimis să cauţi pe alţii
ca să-i aduci la Dumnezeu,
atunci şi-n fruntea lor se cere,
şi-n urma lor să fii mereu.

Când eşti trimisul mântuirii,
atunci tu trebuie să ştii
să treci prin tot ce-ai tăi pot trece,
de la bătrâni pân’ la copii.

Să fii mai nalt ca cel mai vrednic
şi mai prejos ca cel mai mic,
să fii desăvârşit cu-n meşter
şi-ncepător cu-n ucenic.

Să poţi să-nveţi pe-un sfânt lumina,
să poţi să gemi cu-n păcătos,
ca, de la starea sa, pe-oricare
să-l nalţi mai drept pan’ la Hristos.

Să ştii să cânţi ca-n stări înalte,
să ştii să plângi cu cei ce cad,
să-i fericeşti pe cei din ceruri,
să-i izbăveşti pe cei din iad.

În orice stări ai tăi s-ajungă,
să simţi păcatul lor al tău,
să-l plângi tu-ntâi,
ca ei, pe urmă,
să-nveţe-a-l plânge şi mai rău.

Nu poţi fi prieten şi părinte,
şi-ndrumător al nimănui
cât nu te faci cu el asemeni,
plângând pentru căinţa lui.

EVANGHELIA DUMINICII A 11-A DUPĂ RUSALII

Pilda datornicului neiertător

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Evanghelia din duminica aceasta cuprinde o pildă tâlcuită şi explicată de Însuşi Mântuitorul. Omul Împărat din pildă este Tatăl Ceresc, Care ne iartă atâtea şi atâtea „datorii“ de păcate grele şi multe, iar datornicul suntem noi, oamenii, care sărim în capul de-aproapelui pentru toate nimicurile şi greşelile. Să luăm aminte că evanghelia asta este pusă şi în «Tatăl nostru», când zicem: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri“. Vedeţi ce mare apăs se pune pe iertarea de-aproapelui nostru?! Domnul Iisus ne spune apriat că Tatăl Ceresc ne iartă greşelile numai condiţionat, adică dacă şi noi iertăm pe cele ale semenilor noştri. Dacă nu facem acest lucru, e o minciună toată rugăciunea noastră şi tot numele nostru de creştini. Iubirea şi iertarea sunt semnele cele mai bune că cineva este un creştin adevărat; şi cine nu le are n a primit cu adevărat pe Mântuitorul şi Evanghelia Lui.
Când eram preot la ţară, mi-aduc aminte că, în scaunul mărturisirii, la îndemnurile mele, de a se împăca cei sfădiţi şi de a se ierta, cei mai mulţi răspundeau: „Asta una n o pot face, părinte, nu mă lasă inima să iert!“. „Ba, diavolul nu te lasă!“ – răspundeam eu. El te opreşte, nu mânia, ca să nu-ţi dai seama de bunătatea lui Dumnezeu care te-a iertat prin Jertfa Fiului Său şi tu nu vrei să ierţi. Diavolul te opreşte să nu-ţi dai seama că tu ai stat de faţă la o judecătorie care te-a condamnat la moarte şi pieire veşnică în numele „paragrafului de lege“ care zice răspicat: „Plata păcatului este moartea“ (Rom. 6, 23). Din această osândă te-a scăpat Iisus Hristos, Care a murit în locul tău, te-a scăpat prin Jertfa Lui, prin bunătatea şi mila Lui; şi tu nu poţi să ierţi o nimica toată ce se cere de la tine? | Continuare »

NU-I NIMENI MAI DATOR

Datornicul-nemilostiv-5Nu-i nimeni mai dator ca mine,
Iisus, Mântuitorul meu,
căci nimeni altul, de la Tine,
n-a mai primit atât cât eu!

Mie Tu mi-ai dat
har aşa bogat,
o, cât sunt dator,
Scump Mântuitor,
sunt cel mai dator,
Drag Mântuitor!

Din câte oi pierdute-odată
aveai căzute cel mai jos,
eu am fost cea mai depărtată,
pe mine cel mai greu m-ai scos!

Din câţi fii rătăciţi în moarte
au părăsit pe Tatăl Bun,
eu mă dusesem mai departe
şi eu trăisem mai nebun.

Din câţi Ţi-au fost datornici Ţie,
Stăpâne Sfânt şi Prea-ndurat,
n-a trebuit să ierţi cât mie,
eu cel mai mult Ţi-am datorat. | Continuare »

Împotriva celor care mă cercetează

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Meditații la Adostolul din duminica a XI-a după Rusalii

„Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor care mă cercetează“ (I Cor. 9, 3).

TDorz1Să mă apere nevinovăţia şi să mă păzească neprihănirea – se ruga omul cel după inima lui Dumnezeu. Şi chiar dacă mi-ai trece prin cuptorul de foc rărunchii şi inima, numai nevinovăţie vei afla în mine… (Psalm 26).
Dacă m-ar încerca – zice omul răbdării – aş ieşi curat ca aurul, căci piciorul meu s-a ţinut de paşii Lui, am ţinut calea Lui şi nu m-am abătut de la ea (Iov 23, 10-12).
Cât despre mine – mărturiseşte Apostolul curat – puţin îmi pasă dacă sunt judecat de oricine; eu împotriva mea nu mai am nimic (I Cor. 4, 5).
Iată apărarea celor credincioşi. Nevinovăţia este singura lor apărare.

Nevinovăţia este singura armă de apărare a unui credincios adevărat.
Această armă a folosit-o pentru apărarea Sa şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi această armă au folosit-o toţi prigoniţii şi năpăstuiţii lui Dumnezeu, de la începutul lumii şi o vor folosi până la sfârşitul ei.
Oricine foloseşte o altfel de armă, când este înjosit, nedreptăţit, prigonit, asuprit, jefuit, nu urmează pilda lui Hristos.
În zadar au fost scrise cuvintele acestea în Evanghelie, oare: „Aţi auzit că s-a zis: ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Dar Eu vă spun să nu vă împotriviţi celui care vă face rău, ci oricui te loveşte peste obrazul drept întoarce-i şi pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui care-ţi cere dă-i şi nu întoarce spatele celui care vrea să se împrumute de la tine… iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă asupresc şi vă prigonesc (Matei 5, 38-44).
Acesta este singurul fel de apărare creştină. Singura armă de apărare a unui credincios adevărat în Hristos. | Continuare »