Versuri: Lidia Hamza
Melodie: Lucian Pală
Interpretare: Grup de copii și tineri ai Oastei Domnului, Comănești, dirijați de Aurora Pală
Negativ, înregistrare și mastering: CristAL Sound Studio – Lucian Pală
Vine, vine, Domnul Sfânt
Copilaș pe-acest pământ,
Știe oare cineva
Ce hăinuțe va-mbrăca?
Vine, vine Domn iubit
Între vite încălzit,
Este oare cineva
Să-i deschidă inima?
Vine, vine Domn ceresc
Îngerii Îl preamăresc,
Dar în lumea asta vrea
Să-L slăvească cineva?
Vine, vine Domn slăvit
Sus pe cruce răstignit.
Vrea pe lume cineva
Să-I primeasă dragostea?
Vino, vino-mi, suflet drag,
Lângă Pruncul cel pribeag
Și cu fluieraș de os
Să-I cântam noi lui Hristos.
Vino-mi, dor însingurat,
Lîngă Pruncul înghețat,
Cu iubire încălzind
Noaptea asta de colind.
Cu ce pregătiri să aşteptăm praznicele mari
Evanghelia din această duminică cuprinde „Cartea neamului lui Iisus“. Această carte arată că a trebuit o anumită pregătire, lungă de veacuri întregi, pentru primirea lui Iisus Hristos.
Şi praznicele cele mari trebuie aşteptate cu pregătiri sufleteşti, pentru că fiecare praznic închipuie o lucrare şi un dar al Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră, iar darul praznicului trebuie înţeles şi primit cu folos sufletesc. Cu pregătire sufletească trebuie să aşteptăm şi Crăciunul, Naşterea Domnului.
În anii trecuţi, o gazetă de la Bucureşti a pus un premiu, adică o întrecere, de o mie lei pentru acei care vor scrie cel mai frumos articol pentru numărul de Crăciun al gazetei. Autorul articolului premiat a scris şi următoarele despre Crăciunul din vremurile noastre: „Aşa cum se prăznuieşte astăzi Crăciunul, eu socot – zicea scriitorul – că este mai mult un praznic păgân decât unul creştin. Cu săptămâni înainte încep oamenii să facă pregătiri de mâncăruri, de haine şi băuturi pentru sărbătorile Naşterii, iar în săptămâna din urmă nu mai încapi de mulţimea oamenilor care strâng carne, untură, băutură, grăsime pentru serbarea Praznicului. Fiecare om, bogat sau sărac, ţine să aibă «Crăciun gras» şi să tragă un chef bun de Sărbători. «Unde să chefuim la Sărbători?» Aşa este îngrijorarea de Crăciun a celor mai mulţi oameni. Eu nu sunt preot – scria mai departe acel scriitor (care este avocat) – dar am părerea şi credinţa că altfel de chemări are Praznicul Naşterii Domnului şi alt fel a fost prăznuit la începuturile creştinismului“…
Cel care a scris aceste păreri despre prăznuirea Crăciunului de azi a avut toată dreptatea, pentru că bucuriile şi desfătările cele lumeşti au astupat şi au acoperit cu totul bucuriile cele sufleteşti pe care le aduce Naşterea Domnului şi pe care trebuie să le simţim la Naşterea Domnului. | Continuare »
O scrisoare a fratelui Vasile Acsinuţă din Dersca (Botoşani)
către familia fratelui Dumitru Anăstăsoaie din Preluci (Bacău)
Iubiţi fraţi! Un fecior de împărat, odată, făcea o lungă călătorie dintr-o ţară în alta. Obosit şi însetat, s-a oprit la o fântână de unde o fată scotea apă. Aceasta îi dăduse să bea. Drept mulţumire, i-a făgăduit fetei că dacă, la întoarcere, o va găsi tot acolo, o va lua cu el, să-i fie soţie. În fiecare zi venea fata la fântână şi cerceta mereu cu ochii zările albastre, să-l vadă venind. Aşa au trecut ani după ani. Obrajii ei nu mai erau rumeni, frumuseţea ei s-a veştejit, tinereţea i s-a şters, dar ea a aşteptat până la bătrâneţe şi a murit acolo cu dorul neîmplinit, tot aşteptând, căci acela nu s-a mai întors, nu s-a ţinut de cuvânt.
Povestea asta închipuie dezamăgirea omului în ce priveşte viaţa pământească, fiindcă aceasta este ca un vis înşelător. Omul e slab şi nu se poate ţine de cuvânt în făgăduinţe mari.
Nu tot aşa este şi cu Cuvântul lui Dumnezeu. El se împlineşte. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvântul Lui se va împlini şi credincioşia Lui ţine în veac (Ps 117, 2). Neamurile pământului încă de la începutul lumii au aşteptat un Izbăvitor făgăduit.
Dar Fiul Împăratului ceresc n-a făcut ca cel cu fata din poveste. El a făgăduit că vine şi a venit, trimis de Tatăl. A venit în ziua şi la vremea pe care Apostolul Pavel o numeşte „plinirea vremii”. Soarele nu apare deodată, pe neaşteptate, ci arătarea lui e prevestită de ivirea zorilor. | Continuare »
Doamne, vii în lume iar
Să ne mântui de amar,
Dar puțini mai sunt să-Ți dea
Ieslișoară dragostea.
– Să Te legene ușor
Colindașul meu de dor!
Doamne, vii din nou culcat
Pe fân rece și uscat,
Scutecuțe, ca să-Ți dea
Prea puțini mai pot avea.
– Să Te înfășoare cald
Colindașul fald cu fald.
Doamne, vii din nou smerit
Pe păițe adormit,
Dar nu-s magi și nici păstori
Azi să-Ți cânte-n sărbători.
– Să Te-adoarmă-n stăurel
Colindașu-ncetinel.
Doamne-n noaptea asta vii
Tuturora să ne fii
Drag și scump Mântuitor
Până-n vecii vecilor.
– Și de-aceea-Ți cânt frumos
Colindașul meu duios.
Doamne, iarăși pe pământ
Te cobori din cerul sfânt
Și pe drum străin pornești
În Egipt să poposești.
– Ia cu Tine, Fiu pribeag,
Colindașul meu cel drag.
Lidia Hamza
Cornel RUSU,
Cuvântul, Cheie a Darurilor
Era în 1947. Se apropia marea sărbătoare a Creştinităţii: Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Peste tot pregătiri de colinde, piese, poezii, grupuri de fraţi consultându-se cum ar fi mai bine. Eu stăteam singur, înţelegându-mă cu mine însumi. Mi-am amintit că la Lipova, în urma postului şi rugăciunii, mi s-a arătat ce aveam de făcut şi eram convins de prezenţa Domnului, cum că El mi-a vorbit. Dar, înhămat la carul Faraonului, nu vedeam portiţa de ieşire. Totuşi nădăjduiam într-o minune care să rupă funia ce mă lega de serviciu şi să îmblânzească spiritul de patroană al mamei, care n-ar fi vrut să-i scape rodul muncii nici unuia dintre noi.
În timp ce depănam amintirile trecutului cu minunatele-i descoperiri, iată factorul, la poartă, cu o scrisoare. Era de la fratele Bolunduţ. Printre altele, citesc: „Vino, că fraţii din Roşia Montană au aranjat să fii angajat la mină. Noi, cu toţii, te aşteptăm cu drag…“ O, ce bucurie!… Iată că toate descoperirile ca şi împlinirile îşi au vremea lor.
Dimineaţa, m-am dus la serviciu, m-am interesat la birou dacă mi se poate da concediu cu plată, mi s-a spus că da, am dreptul la şapte zile pentru timpul lucrat în perioada concediului din armată. | Continuare »
Traian DORZ, din CÂNTAREA ANILOR
Şi iar se-ntoarce Taina
Divinei Întrupări,
Se strânge-n Timp Cel Veşnic
şi-n Chip, Cel-Fără-Zări.
Plus-Infinit Se-ntoarce
spre Minus-Infinit,
El Însuşi cu El Însuşi
în Sine S-a-ntâlnit.
… Privim uimiţi Minunea
şi tot mai nepătruns
e înţelesul celor
la care ceri răspuns.
– Doar dragostea-i puterea
ce-nfrânge orice legi,
ea singură dezleagă
ce nu poţi să-nţelegi!
Text şi melodie Lidia Hamza
Interpretare Eliza Mitu
Text şi melodie Lidia Hamza
Interpretare Aurora Pală
Versuri: Lidia Hamza; melodii, orchestraţie şi procesare audio: Lucian Pală
Interpretează Aurora şi Lucian Pală
|
|
 |
Versuri: Traian DORZ, cântă Corul Timotheos, 1996
O, Sfânt Colind îndepărtat din Noaptea Neuitată,
ce fericit Te-am colindat, Copil bălai cu glas curat,
când trei păstori umblau prin zori cu Vestea Minunată!
Colind frumos pentru Hristos
cântat de suflet credincios,
colind curat şi-ndurerat
cântat prin loc înstrăinat.
O, Praznic Sfânt şi Luminos al Naşterii slăvite,
ce fericit şi ce duios ne-aduci pe Maica şi Hristos,
când dăruieşti trăiri cereşti credinţei neclintite!
O, Sfânt Copil Dumnezeiesc cu Maica lângă Tine,
ce-adânc şi tainic retrăiesc fiorul unic şi ceresc,
din Noaptea care v-aducea aievea şi la mine!
O, Sfânt Colind, o, dalbe flori, o, Maică Preacurată,
când vin a’ voastre Sărbători, v-aştept mereu cu noi fiori,
s-aduceţi iar cerescul har ce-l aduceaţi odată!
Preot Iosif Trifa, Din pildele Mântuitorului
Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această cină au fost în primul rând evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor“, asupra popoarelor păgâne.
Dar, afară de acest înţeles, pilda cu cei chemaţi mai are şi un alt înţeles, care ne priveşte pe noi, pe mine şi pe tine, dragă cititorule. Pilda cu cei chemaţi este o invitaţie ce ne cheamă şi pe noi la „cina cea mare“. Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti. Domnul ne cheamă cu o invitaţie scrisă: cu Evanghelia, cu cuvintele lui ce ni le-a lăsat scrise în Noul Testament, în Sfânta Scriptură. Nimeni nu va putea spune că n-a fost invitat şi că n-a ştiut de această invitaţie.
Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti, dar, la chemările Domnului, oamenii de azi răspund tot aşa ca şi chemaţii din pilda Evangheliei. Mulţimea cea mare a creştinilor n-ascultă chemarea Domnului; n-au oamenii vreme pentru cele sufleteşti. Sunt cuprinşi de vârtejul daraverilor, afacerilor, averilor şi ispitelor. Pilda Evangheliei îi împarte în trei clase pe cei care au refuzat invitaţia la cină. | Continuare »
Cei chemaţi de Domnul la Ospăţu-I Sfânt
ascultaţi din suflet orişice Cuvânt.
Pentru fiecare este, la Hristos,
o lumină dulce şi-un îndemn frumos.
Auziţi, auziţi şi-mpliniţi, şi-mpliniţi
azi îndemnul sfânt
şi frumos, şi frumos, cu Hristos, cu Hristos
puneţi legământ.
Nu-i pe lumea asta lucru mai de preţ
decât câştigarea veşnicei vieţi,
nu-i mai dulce cale ca a lui Iisus,
ea-ţi dă fericirea Cerului de Sus.
Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 50 / 11 dec. 1927, p. 3
Zis-a Domnul pilda aceasta: „Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi. Şi a trimis pe sluga sa în ceasul cinei să zică celor chemaţi: «Veniţi, că iată, gata sunt toate». Şi au început toţi dimpreună a se lepăda. Cel dintâi a zis: «Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies şi să o văd, rogu-te să mă ierţi». Şi altul a zis: «Perechi de boi am cumpărat cinci şi merg să-i ispitesc, rogu-te să mă ierţi». Şi altul a zis: «Muiere mi-am luat şi pentru aceasta nu pot veni». Şi întorcându-se sluga aceea, a spus domnului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis slugii sale: «Ieşi curând la răspântiile şi uliţele cetăţii şi sărăcii, şi betegii, şi orbii adu-i aici. Că zic vouă: nici unul din bărbaţii aceia ce erau chemaţi nu va gusta cina mea. Că mulţi sunt chemaţi, iar puţini aleşi»”. (Lc 14, 16-20)
Cina din pilda evangheliei este împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această „cină” au fost, în primul rând, evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor”, asupra popoarelor păgâne.
Dar, afară de acest înţeles, evanghelia de duminică mai are şi un alt înţeles, care ne priveşte pe noi, pe mine şi pe tine, dragă cititorule. Evanghelia de duminică este o invitare ce ne cheamă şi pe noi la „cina cea mare”. Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti. | Continuare »
PILDA CU CEI CHEMAŢI LA CINĂ – Printele Iosif Trifa
Cum vom răspunde chemarii la nunta Fiului de Împărat? – Sfântul Ioan Gura de Aur
Pilda celor poftiți la cină – Părintele Constantin Galeriu
VENIŢI, SUFLETE CHEMATE – Traian Dorz
„VENIŢI, CĂ IATĂ, GATA SUNT TOATE!” – Pr. Iosif Trifa
La fapta bună nu se caută rangul, starea şi neamul – Sfântul Ioan Gura de Aur
CEI CHEMAŢI DE DOMNUL – Traian Dorz
Mulţi chemaţi, puţini aleşi – Sfântul Teofan Zăvorâtul
Cuvânt despre cele două ospeţe – Sfântul Ioan Maximovici
Chipul Dumnezeului nevăzut – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei
El este Capul – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei
Moştenirea sfinţilor – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei
EU TE PĂSTREZ, IISUSE – Traian DORZ
Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:
86. Veniţi, creştini, la rugăciune; 204. Aşa grăieşte Domnul slavei; 206. Să ne grăbim, prieteni; 260. Tată Sfânt, mulţumiri; 505. Toată slava pentru Tatăl; 506. Mărire Tatălui ceresc; 507. Cer şi mare, şi pământ; 597. Tu ai făcut, spre sete, apa; 633. Veniţi, veniţi, voi, cei trudiţi; 634. Împărtăşanie; 634. Vai, cu buze necurate; 718. Îţi mulţumim, Tată Sfânt; 876. Un împărat face nuntă
„Femeie, te-ai slobozit de boala ta“…
Evanghelia acestei duminici cuprinde minunea tămăduirii unei femei care purta, de optsprezece ani, o boală cumplită. Boala şi tămăduirea acestei femei conţin multă învăţătură pentru noi şi de aceea vom cerceta cu de-amănuntul să vedem cum s a întâmplat minunea.
Prin trei stări au trecut boala şi tămăduirea femeii. Întâia dată, ne spune Evanghelia că „avea, de optsprezece ani, duhul neputinţei“ şi „nu putea să se ridice nicidecum“. A doua oară, ne spune evanghelia că Iisus a văzut-o şi S-a apropiat de ea. Îndată după această apropiere şi întâlnire a femeii cu Iisus, a urmat a treia stare: scăparea şi tămăduirea femeii din cumplita boală.
Să luăm aminte că prin aceste trei stări trebuie să treacă şi mântuirea noastră sufletească. Întâia dată, trebuie să ne dăm seama că starea noastră cea păcătoasă este tocmai ca starea cea dintâi a femeii din Evanghelie. „Şi nu putea să se ridice nicidecum“, ne spune evanghelia despre femeia cea bolnavă. Asta-i şi starea omului cuprins de patimi şi păcate: nu se poate ridica din mocirlă la o viaţă mai curată şi mai bună. De multe ori va fi cercat biata femeie în cei optsprezece ani să se ridice de jos, dar n-a putut. Aşa şi păcătosul: fără ajutorul Mântuitorului nu se poate ridica. „Fără de Mine nu puteţi face nimic“, zice Iisus (Ioan 15, 5). „(…) a legat-o satan de optsprezece ani!“, a zis Iisus despre femeia cea bolnavă. Aşa este şi cel cuprins de patimile cele rele: un legat de satan şi un rob al lui satan. | Continuare »
Tot în acest an [1983], prietenul scriitor Ştefan Doncea mi-a adus în mai multe rânduri nişte scurte scrisori de la poetul Nichita Stănescu, unul dintre cei mai înzestraţi poeţi (de acum) ai ţării noastre. Nichita Stănescu era grav bolnav şi cineva îi dusese cartea noastră de poezii „Cântări Nemuritoare“ şi se vede că, citindu-le, a fost foarte mişcat, că mi-a scris, dictând soţiei sale, o scrisoare de mulţumire, încheind cu cuvintele: „În ceasurile de înălţare sufletească, nu uita nici de zbuciumul sufletului meu…“
Mi-a mai trimis câteva din cărţile sale, cu autograf şi de asemenea unele reviste cu poeziile şi fotografiile sale. I-am mulţumit adânc mişcat sufleteşte, atât în scris, cât şi verbal prin Ştefan Doncea, care era un apropiat admirator al lui.
Tot prin Ştefan Doncea mi-a sugerat Nichita Stănescu în 1983 ideea unei selecţii din poeziile mele, care să poată apărea la o editură de stat de aici din ţară. Însufleţit de acest gând, mi-a şi trimis un cuvânt de prezentare pentru viitorul volum, pe care, spunea el, nu ştiu dacă eu îl voi mai apuca, dar vreau să-l întâmpin cu o „Inscripţie pe un pridvor“. El a dictat această inscripţie lui Ştefan Doncea şi a semnat-o doar cu câteva zile înainte de moartea lui: „Azi, 7 decembrie 1983“. O păstrez şi azi în original.
Despre această idee mi-a vorbit şi părintele profesor Dumitru Stăniloae din Bucureşti, scriind şi dânsul, cu întâmpinare, câteva rânduri pentru frontispiciul ei. Şi tot aşa şi prietenul meu, poetul Ioan Alexandru. Le păstrez şi pe acestea, ambele în original. Dar cartea care poartă pe frontispiciul ei semnăturile acestor trei mari luceferi de pe cerul scrisului nostru contemporan n-a mai putut apărea nici azi. Ea cuprinde cinci sute de poezii care, am crezut eu că ar fi dintre cele mai alese pe care le-am scris. Şi aşteaptă o zi prielnică să-şi poată lua zborul spre zările sufletelor care o doresc.
– Ce facultate ai făcut? Ce şcoală ai? m-au întrebat în câteva rânduri mulţi dintre cei care mi-au citit cărţile ori au discutat cu mine.
– Ce să vă spun? le răspundeam simplu şi apoi tăceam. | Continuare »
În vremea aceea învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată, o femeie era acolo ce avea duhul neputinţei de optsprezece ani. De această femeie S-a apropiat Iisus şi punându-Şi mâinile pe dânsa, îndată s-a tămăduit şi mărea pe Dumnezeu. Dar pizmătăreţii farisei cârteau, zicând: „Nu se cade a lucra sâmbăta”. La aceasta, Iisus a răspuns cu mustrarea: „Făţarnicilor, au nu-şi dezleagă fiecare dintre voi boul de la iesle sâmbăta şi-l duce la apă? Dar această femeie pe care a legat-o satana de optsprezece ani au nu se cădea a se dezlega de legătura ei sâmbăta?”. Şi aceste zicând, se ruşinau toţi cei ce stăteau împotriva Lui. (Lc 13, 10-17)
Precum vedeţi în evanghelia de duminică, Iisus le-a dat fariseilor o mustrare şi o învăţătură cum să prăznuiască ziua Domnului. Dar să luăm aminte. Evanghelia de duminică ne mustră şi pe noi şi ne învaţă şi pe noi cum să ţinem cu adevărat şi bine praznicele Domnului.
Pe multe din poruncile şi învăţăturile Domnului Dumnezeu le-a stricat vremea şi diavolul, dar parcă pe nici una n-a stricat-o aşa de mult ca pe porunca a patra: „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea”. De la început, Lucifer, diavolul cel mare, a zis slugilor sale: „Veniţi să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pământ!” (Ps 73, 9). Şi de atunci diavolul lucrează neîncetat să strice praznicele Domnului. Hotărât, iubiţilor cititori, duminicile şi sărbătorile, aşa cum se ţin astăzi, stau mai mult de jumătate în slujba dracilor decât în slujba măririi lui Dumnezeu. | Continuare »
