Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Postul Mare
Cuvânt despre Evanghelia de la Matei, care se citeşte în Sfânta si Marea Luni, la Liturghie (Mt. 24, 3-35)

luniDupă ce Hristos a vorbit despre nenorocirea ce avea să vie asupra Ierusalimului şi despre aceea că Apostolii vor birui toate piedicile, iar Evanghelia se va predica în toată lumea, se întoarce iarăşi la descrierea ticăloşiei ce va veni peste iudei, pe când ucenicii vor predica strălucit Evanghelia în toată lumea. „Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi”. Atunci, când? Când acestea se vor întâmpla, când urâciunea pustiirii va fi în locul cel sfânt. El prin aceasta înţelege, oastea romană. Atunci, zice el, să fugiţi, căci nu va fi nici o nădejde de mântuire. Altădată iudeii din războaie grele se ridicaseră, ca în timpurile lui Sanherib şi ale lui Antioh. Oastea lor fusese împrăştiată, templul cucerit; însă s-au ridicat macabeii împotriva vrăjmaşului şi a urmat o deplină schimbare. Dar pentru ca ei să nu aştepte şi acum ceva asemenea, le curmă toată nădejdea. Abia viaţa singură, zice El, vor putea ei să-si mântuiască. De aceea, cei ce se vor afla pe acoperământul casei, să nu se mai pogoare în casă spre a-şi lua hainele. El prin aceasta le arată nenorocirea de care nu vor putea scăpa şi prin care oricine se va afla acolo neapărat va pieri.
Pentru aceasta, adaugă el: „Cel ce va fi în câmp să nu se întoarcă înapoi să-şi ia haina sa”; căci dacă cei ce se aflau în cetate trebuia să fugă din ea, cu atât mai puţin puteau să vină în ea cei ce se aflau afară din dânsa. „Vai celor însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea”; celor dintâi pentru că ele, cu povara pântecului lor, nu vor putea fugi atât de repede; iar celorlalte pentru că vor fi oprite de dragostea pruncilor lor şi nu se vor putea mântui.
A părăsi banii şi hainele este uşor, dar cine va părăsi ceea ce i-a dat firea? însemnând mai departe mărimea ticăloşiei. Domnul zice: „Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna sau sâmbăta; căci va fi atunci necaz mare cum nu a mai fost de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi”. Bagă de seamă că el vorbeşte către iudei şi lor le descrie nenorocirea ce are să vină asupră-le. Căci atunci când Vespasian s-a arătat cu oștile înaintea Ierusalimului, Apostolii nu mai erau acolo, şi nu serbau sâmbăta. Pentru ce nu iarna sau sâmbăta? Nu iarna, pentru anotimpul cel rău; nu sâmbăta, pentru că legea oprea a face o cale lungă, aşadar a fugi departe. Și când Hristos zice că n-a mai fost un necaz aşa de mare şi nici nu va mai fi, aceasta nu este o exagerare a lucrului. Cine citeşte cărţile istoricului iudeu Iosif Flaviu, care vieţuia pe atunci, va vedea că aceasta este adevărat. | Continuare »

Sfântul Luca al Crimeei, Despre lupta cu patimile

„Postind trupeşte, fraţilor, să postim şi duhovniceşte”. Să pătrundem în tâlcul acestor cuvinte, fiindcă ele lămuresc scopul şi însemnătatea postului.
De ce au fost rânduite posturile? Ca să ne înveţe înfrânarea. Ce înfrânare? În chip nemijlocit, înfrânarea de la mâncarea săţioasă şi gustoasă. Dar însemnătatea postului nu se termină aici: am vorbit de postul trupesc, dar el trebuie să fie pentru noi şcoală a postului duhovnicesc.
Ce este postul duhovnicesc? Este înfrânarea de la tot ce ne vătăma, de la tot ce strică sufletul nostru, adică de la patimi, ce stau la temelia tuturor păcatelor noastre. Sfinţii Părinţi deosebeau opt patimi de căpetenie: lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de argint, mânia, întristarea, deznădejdea, slava deşartă şi trufia. De ce patima lăcomiei pântecelui a fost pusă pe primul loc? Fiindcă cel ce nu biruie această patimă josnică, dobitocească, nu va putea înfrânge nici celelalte patimi. Sfinţii Părinţi, care au cercetat în adâncime tot ce se petrecea în inimile lor, care au înţeles căile prin care păcatul se dezvoltă în inima omenească, ne învaţă că toate aceste patimi sunt legate între ele în chip nemijlocit – altfel spus, dacă nu biruim o patimă grosolană, aceasta naşte în inimă altă patimă, mai subţire, iar împreună atrag o alta şi aşa mai departe. Această legătură nedespărţită dintre patimi poate fi comparată cu un lanţ greu, în care suntem cu toţii strâns înfăşuraţi şi pe care trebuie să îl rupem începând nu de la mijloc, nu de la capăt, ci de la început. Postul a fost rânduit tocmai pentru că lăcomia pântecelui este începutul acestui lanţ, temeiul dintâi al tuturor celorlalte patimi ale noastre. | Continuare »

„Bucură-te, treime de arhierei mult-laudată!“

sfintii-trei-ierarhiBiserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi – Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.
Astăzi îi vom privi pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un război. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptători.
Şi epoca lor a fost marcată de defecte, răutăţi, patimi, crime, scandaluri, rătăciri, erezii…, dar ei n-au fost atraşi. S-au împotrivit. S-au războit. În felul acesta au devenit modele ale luptătorilor taberei creştine.
Marele Vasilie s-a născut în Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregătit intelectual. Douăzeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a întâlnit pe prietenul său nepreţuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricăciunea cetăţii. În Atena erau adunaţi toţi copiii bogaţi; părinţii le trimiteau bani, iar ei îi cheltuiau. Acolo existau şi femei stricate. Dar cei doi prieteni au rămas ca nişte crini în mijlocul spinilor.
Din Atena, Vasilie s-a întors în Cezareea. Atunci domina arianismul. Împăratul l-a trimis pe Modest să-i constrângă pe episcopi să semneze. Toţi au semnat declaraţia că sunt arieni. A ajuns şi în Cezareea.
– Ce vrei?, îl întreabă Marele Vasilie.
– O semnătură.
– Nu se poate. Împăratul meu îmi interzice să semnez aşa ceva.
– Nu te temi de împărat?
– Ce-o să-mi facă?
– Îţi va confisca averea sau te va trimite în exil sau la moarte! Marele Vasilie a răspuns: – Şi altceva mai rău mai ai? Confiscarea averii? Nu am decât o rasă şi câteva cărţi. Exil? „Al Domnului e pământul şi plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde aş merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez…
A auzit Modest şi s-a mirat. Împotrivire în Atena ca student, împotrivire şi în Cezareea ca episcop în faţa lui Modest şi a împăratului.

Grigorie Teologul… Şi duhul împotrivirii acestuia îl vedem în Atena. Nu l-a influenţat mediul rău. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, împăratul idolatru de mai târziu. Nu a fost amăgit de el. S-a războit împotriva ideilor lui Iulian. | Continuare »

„CE SĂ FAC CA SĂ MOŞTENESC VIAŢA DE VECI?”

I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 48 / 10 dec. 1922, p. 5

„În vremea aceea, un om oarecare s-a apropiat către Iisus ispitindu-L pe El şi grăind: «Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa veşnică?». Iar Iisus i-a zis lui: «Poruncile ştii: să nu curveşti. Să au ucizi. Să nu furi. Să nu fii mărturie mincinoasă. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe muma ta». Iar el a zis: «Acestea toate le-am păzit din tinereţile mele». Iar Iisus, auzind acestea, i-a zis lui: «Încă una îţi lipseşte: toate câte le ai vinde-le şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino după Mine». Iar el, auzind aceasta, s-a întristat, că era bogat foarte. Şi văzându-l Iisus că s-a întristat, a zis: «Cât de anevoie vor intra întru împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât bogatul a intra întru împărăţia lui Dumnezeu…»” (Lc 18, 18-25).

„Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”, L-a întrebat omul din Evanghelia de duminică pe Iisus. „Ţine poruncile”, i-a răspuns Iisus şi omul era gata-gata să fie declarat moştenitor al vieţii de veci, pentru că se lăuda că „păzeşte toate poruncile”. Dar Hristos ştia că o patimă îl ţine legat în lanţuri şi această patimă – lăcomia şi iubirea lui de avuţii – a ieşit îndată la iveală când i-a zis Iisus: „împarte săracilor averea ta şi vino după Mine”. Iubirea de avuţii „l-a întristat foarte” pe bogat şi nu l-a lăsat să plece după Hristos. La aceasta a zis Iisus învăţăceilor: „Anevoie vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu”, ca şi cum ar zice: „Iată, din pilda acestui om văzurăţi cum lăcomia, iubirea şi grija averilor îi împiedecă pe mulţi bogaţi să intre în împărăţia cerului». | Continuare »