Rasignire_19Traian DORZ

Cât de mare-a fost iubirea
Tatălui Ceresc spre noi,
că Şi-a dat pe Fiul dulce
ca să moară-ntins pe Cruce,
să ne scape din nevoi,
să ne scoată din noroi,
să ne poată iarăşi duce
şi pe noi,
şi pe voi,
în Viaţa de Apoi.

Mulţumim Tatălui,
mulţumim numai Lui,
că viaţa ne-a adus
prin Iisus,
prin Iisus,
prin Iisus…

Cât de mare-a fost iubirea
Domnului Iisus spre noi,
c-a dat cerul Lui cel dulce
şi-a murit întins pe Cruce,
să ne scape din nevoi,
să ne scoată din noroi
şi pe voi,
şi pe noi,
la Viaţa de Apoi…

Rastignire_77Cutează şi priveşte de unde stai zdrobit
spre Golgota, la Preţul Iertării, Răstignit!
– în starea ta pierdută e singurul Mijloc,
e singura salvare din moarte şi din foc!

Cutează şi ascultă Cuvântul lui Hristos
şi-ntoarce-te din drumul pierdut şi mincinos,
zdrobit de pocăinţă sub Crucea Lui să cazi
– e singura salvare din starea ta de azi!

Cutează şi te smulge din mreaja ce te-a prins,
păcatul te târăşte spre iadul cel nestins,
cu grabă şi cu groază ascultă-L pe Hristos
– e singura salvare spre locul luminos!

Cutează şi te luptă să nu fii iar legat,
fereşte-te de locul în care-ai lunecat,
ucide pofta care te-ndeamnă iar plăcut
– e singura salvare de unde stai căzut!

Cutează şi zdrobeşte-l pe şarpele mişel
căci altfel te zdrobeşte, pe veşnicie, el,
lipeşte-te puternic şi strâns lângă Hristos
– e singura salvare din moartea cea de jos!

Cutează şi priveşte tu, care vrei să mori,
prăpastia şi focul spre care te cobori!
Iar dacă te-ngrozeşte abisul fioros,
cât poate fi salvare, aleargă la Hristos! (Traian DORZ)

Traian Dorz, din «Hristos – Răscumpărătorul nostru»

Pilat I-a zis: „Ce este Adevărul?“ După ce a spus aceste vorbe, a ieşit iarăşi afară, la iudei, şi le-a zis: „Eu nu găsesc nici o vină în El“. (Ioan 18, 38)

Ce întrebare cutremurătoare şi înaltă I-a pus Pilat acum Domnului Iisus!
O, câţi oameni mai puseseră, înaintea lui Pilat, această uriaşă întrebare tuturor înţelepţilor lumii! Şi cât de mult aşteptaseră toţi aceştia răspunsul desăvârşit, competent şi sigur, mii de ani, fără a dobândi încredinţarea că l-au primit pe cel convingător. Ce simple sunt cele trei cuvinte ale acestei întrebări, dar ce dureroase sunt ele când rămân fără încredinţarea unui răspuns liniştitor!

Pilat era un roman. Limba lui maternă era latina. Poate că această întrebare: „Ce este adevărul?“ Pilat o va fi rostit în limba lui, în care şi-o va fi pus el şi lui însuşi de atâtea ori.
Care om nu-şi pune măcar o dată în viaţă, cu toată răscolirea fiinţei sale, această întrebare? Ce este Adevărul? Şi Cine este Adevărul?

Dar, în limba latină, întrebarea „Ce este Adevărul?“, citită invers, era chiar răspunsul ei. Citite invers, ca şi cum ar fi răspunsul lui Iisus, cuvintele întrebării, în limba latină, înseamnă: „Adevărul este bărbatul din faţa ta“.
Nu-l va fi izbit oare pe Pilat nimic deosebit în clipa aceea?
Nu-i va fi sclipit nimic în întrebarea lui, pusă de data aceasta unui Om neobişnuit?
Nu-l va fi cutremurat privirea Celui din faţa sa? Ca să‑şi înţeleagă răspunsul din propria sa întrebare?
Ce dureros şi ce amar! Se vede că nu.

Mai opreşte-te puţin, suflete dragă, şi tu aici! Priveşte-ţi şi tu acum, cutremurător, starea ta! Şi tu ai acum, poate, unicul şi ultimul prilej de a avea pe Împăratul Iisus în faţa ta. Şi tu, poate, ţi-ai pus de multe ori în viaţă – dar niciodată mai arzător ca acum – întrebarea aceasta neliniştitoare şi vitală: Ce este Adevărul? Cine este El?

Şi ţie, Prezenţa uriaşă a lui Iisus din faţa ta îţi dă acum acel înfricoşat şi dumnezeiesc răspuns, ca lui Pilat, atunci.
Măreţ prin simplitatea şi demnitatea lui, monumental prin frumuseţea şi măreţia lui, etern prin valoarea şi sensul lui: Adevărul sunt Eu, Cel din faţa ta. | Continuare »

„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta“, a răspuns Iisus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar acum împărăţia Mea nu este de aici“.

Una dintre cele mai nedrepte şi mai răuvoitoare învinuiri ce s-a adus împotriva lui Iisus a fost învinuirea politică.
Spre a avea toată siguranţa că Hristos va fi osândit, învinuitorii Săi au căutat să-L încadreze ca pe un infractor politic.
Ca pe un vrăjmaş al orânduirii de Stat.
Ca pe unul care se ridică împotriva ordinii sociale şi politice.
Ca şi cum Hristos ar avea scopuri lumeşti, ambiţii politice, dorinţe de dominaţie şi de slavă pământească.
Nimic nu era mai neadevărat şi mai criminal decât această acuză şi decât această încadrare.
De nimic nu este mai departe caracterul lui Hristos decât de aceasta.
Împotriva nici unui păcat şi a nici unei nebunii nu s-a ridicat toată Evanghelia lui Hristos cu mai multă hotărâre, ca împotriva mândriei şi a setei de a domina lumea; acestea sunt trăsăturile oricărui împărat lumesc, ale oricărui împărat tiran.
Învinuitorii lui Iisus, pentru a fi siguri de uciderea Lui, Îl înfăţişează pe El înaintea oricărui împărat lumesc ca şi cum ar fi un rival al acestuia.
Ca şi cum scopul lui Hristos ar fi să-i ia locul acestui împărat. | Continuare »

Traian DORZ, Cântări Nemuritoare, vol 8

ghetsimaniSunt fericit, Iisuse, ca-n Seara Rugăciunii,
când pleacă Vânzătorul şi-Ţi mai rămân cei dragi,
– ce bine-i între-aceia ce n-au trădat nici unii,
cu ei primeşti putere spre tot ce-aştepţi să tragi.

Mai sunt puţine ceasuri – şi Crucea o să-nceapă,
tot iadul se frământă spre lupta-n clipa ei,
oştirile vrăjmaşe vin multe, ca o apă,
şi Mielul merge Singur cu unsprezece miei.

…O, ceasurile sfinte trăite între-aceia
ce Ţi-au rămas alături în tot frumosul drum,
Ţi s-a-mpletit viaţa cu-a lor – din Galileia
şi dragostea lor dulce Ţi-e-alăturea şi-acum.

Curata lor iubire statornică şi sfântă
Ţi-e ca o oază dulce într-un pustiu amar
şi ca o-mbrăţişare când duhul se frământă,
– cu tot ce-Ţi iei de-acolo poţi merge spre Calvar.

Slăvit să fii Tu, Tatăl, ce-ai grijă totdeauna,
când dragostea-şi aşteaptă calvarul pregătit,
să-şi capete puterea de-a birui furtuna,
plecând spre ea cu sânul udat de-un plâns iubit.

Nainte de sărutul vânzării vinovate,
Te-a fericit sărutul iubirii pus pe Sân
şi gândul sfânt că-n schimbul unui tâlhar de frate
ai unsprezece îngeri ce-alăturea-Ţi rămân.

Preot Iosif TRIFA, «Isus Biruitorul» nr. 17, din 21 aprilie 1935

Golgota era afară din tabără, afară din cetate. Drumul Crucii ducea afară din tabără, afară din cetate. «De aceea şi Iisus, ca să sfinţească norodul cu însuşi Sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară din tabără, la El» (Evrei 13, 12-13).
Golgota stă şi azi tot acolo: afară din lume. Şi toţi cei ce voiesc să meargă după Domnul, toţi cei ce vor să meargă la Golgota, trebuie să iasă din «tabără», trebuie să iasă din lume, să iasă din duhul acestei lumi.«Să mergem la El, afară din tabără».
Să mergem la El, ieşind din lume. Căci, cum zice El: «Voi în lume sunteţi, dar nu din lume» (Ioan 17, 16). La Golgota nu poţi merge şi nu poţi ajunge, decât ieşind afară din tabăra lumii.

E săptămâna Patimilor. E timpul când «creştinii» sunt ceva mai «creştini» ca altădată. E timpul când ieşim din «tabără» şi mergem la biserică, mergem la denii şi plângem patimile şi suferinţele Domnului.
Dar… întrebarea este: Câţi mergem la Golgota ieşind afară din «tabără»? Şi câţi rămânem şi pe mai departe afară din «tabără»?
Căci – a ieşi din «tabăra» lumii pe câteva ceasuri, pe câteva zile, pe câteva săptămâni şi apoi iară a ne întoarce în ea – asta încă tot nu foloseşte la nimic. A plânge în Săptămâna Patimilor şi a juca la Paşti – asta încă tot nu este mântuire.
Mântuirea nu înseamnă a ieşi din când în când din «tabără», ci mântuirea înseamnă a ieşi statornic şi pentru tot­deauna din «tabăra» lumii, din «duhul» acestei lumi.

Am fost la Ierusalim şi am văzut cu ochii. Locul unde a suferit Domnul a fost afară din poarta cetăţii. Şi locul unde s-au retras apostolii după răstignirea Domnului a fost, aşijderea, afară din cetate. Şi Duhul Sfânt aşijderea S-a coborât într-o casă ce era afară din cetate. | Continuare »

Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu

… O, ce ticălos mare a fost Iuda! Cu trădarea în suflet, stătea liniştit şi mânca liniştit la o masă cu Domnul. Dar să-l lăsăm acum de-o parte pe acest Iuda, punându-l în faţa celor ce cred că pot sluji la doi domni; şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona (Mt. 6, 24).
Să ne întoarcem privirile şi gândurile la Ioan, „în­văţăcelul cel iubit“, care stătea „rezemat la pieptul lui Iisus“. O, ce icoană minunată este aceasta! O, de ce dar mare s-a învrednicit Ioan să stea la pieptul Domnului! O, cum nu ştiu oamenii că Domnul ne învredniceşte şi pe noi de acest dar mare şi sfânt! „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi Eu vă voi odihni pe voi“, zice Mântuitorul. El ne cheamă şi pe noi să ne rezemăm în odihna şi pacea Lui cea sfântă.
Domnul ne atrage în diferite feluri la pieptul Său. O, cum nu ştiu oamenii că şi necazurile, suferinţele, încercările şi izbeliştile vieţii sunt o atragere a Domnului să ne aplecăm la pieptul Lui, să-L aflăm pe El şi să ne rezemăm în El şi odihna Lui…

Eu mă gândesc la mine, în câte chipuri şi feluri m-a a­tras Domnul la El şi m-a învăţat să mă reazem numai în El.
A fost o vreme când m-am rezemat în cuibul ce-mi făcusem şi în averea ce o strânsesem. Dar acest reazem s-a prăbuşit pe neaşteptate. Cuibul casei mi s-a spart şi a trebuit să plec în lume singur şi pribeag. | Continuare »

de Vasile Voiculescu

Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul …
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mână nendurată, ţinând grozava cupă,
Se cobora-mbiindu-L şi i-o ducea la gură…
Şi-o sete uriaşă sta sufletul să-i rupă…
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă…
Dar fălcile-ncleştându-Şi, cu ultima putere,
Bătându-Se cu moartea, uitase de viaţă!

Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să-l mai vadă…
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate după pradă.

Cina-cea-de-taina-4Nădejdea mea Preafericită,
Prieten Bun şi Scump, şi Drag,
ce dulce-Ţi simt păşirea sfântă
pe albul sufletului prag!…

Ce limpede-Ţi aud bătaia
duioasei Inime din sân
când, ostenit, aplecu-mi capul
pe pieptu-Ţi iubitor să-l ţân.

Ce sfântă-nviorare-mi umple
adâncul sufletului meu
când limpede, din pălmi, Iisuse,
Tu Apa Vieţii-mi dai să beu.

Ce darnic, Doamne, Tu mă saturi
cu-a Tale mii de haruri când,
din lungi cutreierări de lume,
la masa Ta mă-ntorc flămând.

Cu câtă grijă-mi porţi Tu paşii
prin spinii lumii să mi-i treci,
să nu mă-nşele iar vrăjmaşul
pe-a’ ispitirii lui poteci.

O, Scump şi Bun, şi Drag Prieten,
din mii de imnuri azi m-adun
şi crinul cel mai scump, Viaţa,
sub Cruce-nlăcrimat Ţi-l pun… (Traian DORZ)