EU SUNT LUMINA LUMII!

„Iisus le-a vorbit din nou şi a zis: «Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.»“

IisusHristos_EU SUNT LUMINA LUMII

Pe lângă celelalte daruri ale Luminii, în ea se găseşte şi Adevărul.
Nu poţi cunoaşte adevărul, nici despre lucruri, nici despre oameni, nici despre tine, nici despre nimic, decât la lumina lui Hristos!

Nu poţi vedea soarele decât venind la soare.
Şi tot aşa nu-L poţi cunoaşte nici pe Hristos decât venind la El.
Nu poţi cunoaşte culorile,
nici forma adevărată a lucrurilor şi fiinţelor
decât venind la lumină.
Dar nu la orice lumină, ci numai la lumina Soarelui, la lumina lui Dumnezeu!

Tot aşa, nu poţi cunoaşte adevărul curat cu privire la nici un lucru, dacă nu vii la Hristos.
Numai în lumina Lui vezi luminos.
Şi vezi totul.
Şi vezi limpede.
Vezi nu numai forma din afară, ci şi inima lucrurilor, adică sensul adânc al vieţii. Duhul şi intenţia din oameni şi din lucruri.
Nici o altă lumină nu este sigură, numai lumina lui Dumnezeu. Toate celelalte se sting. Sau se sfârşesc. Sau se întrerup. Sau se strică. | Continuare »

LUMINA VEŞNICIEI NOASTRE

Lumina veşniciei noastre, de mări de slăvi înconjurat,
Iubitul sufletului nostru, Iisus, fii binecuvântat!

Tu ne-ai umplut întregul suflet cu-atât belşug de cer, încât
nici ochii ce ne râd prin lacrimi, nici graiul nu pot spune cât.

Din ce lumină orbitoare ai scos lumina pusă-n noi,
de poate-ncape-atâta slavă în nişte bulgări de noroi?

Cu ce măsură minunată în inimi ne-ai putut turna
iubiri cum n-am putut cunoaşte, simţiri cum n-am putut visa?

Din ce necunoscute ceruri, din ce adânci nălţimi de rai,
atâtea noi lumini şi haruri, şi noi comori mereu ne dai?

Prin ce putere neştiută Tu noi şi noi puteri ne-aduci,
de-avem cu-atât mai multă pace, cu cât purtăm mai multe cruci?

De-atâta sfântă măreţie ce-n noi, Iisuse-ai coborât,
cât nu-i cântare să cuprindă, atâta-Ţi mulţumim, atât!…

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

A RĂSĂRIT LUMINA! (Mt 4, 15)

A RĂSĂRIT LUMINA! (Mt 4, 15)

I. MARINI, «Isus Biruitorul» nr. 5-6 / 25 dec. 1946 – 1 ian. 1947, p. 1

„Norodul acesta… zăcea în întuneric.”
Iată starea sufletească a omenirii pierdute, la venirea Domnului Iisus în lume. Milioane de oameni „zăceau în întunericul şi umbra morţii” – în neştiinţă, în păcat, în idolatrie, în robia diavolului, fără nădejde, fără mângâiere şi fără Dumnezeu în lume.
Ce stare dureroasă era aceasta! Câte suspine şi în ce stare de chin se zbătea sărmanul suflet omenesc!
În acest întuneric sufletesc, răsare deodată: LUMINA! În mijlocul acestei omeniri pierdute, vine DOMNUL IISUS, Mântuitorul păcătoşilor şi scăparea celor pierduţi în noaptea neştiinţei. Norodul vede astfel
O mare Lumină
Această Lumină e lumina mântuiţii, este nădejdea, este mângâierea, este izbăvirea şi bucuria tuturor celor pierduţi.
Ce bucurie pentru sufletele care, după ce au zăcut în întunericul şi umbra morţii păcatului, văd răsărind în viaţa lor această „Lumină mare”, pe Domnul Iisus, Care vine să le aducă izbăvire şi pace.
O astfel de bucurie au avut păstorii care sau dus să-L vadă pe pruncul Iisus, după cum i-au îndemnat îngerii. O asemenea bucurie a avut şi bătrânul Simeon care, mergând la templu, unde a fost adus Pruncul a opta zi, luându-L în braţe, a spus: „Acum slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău, căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor,
lumina care să lumineze neamurile
şi slava poporului Tău Israel” (Lc 2, 29-32). | Continuare »

Primiţi pe Domnul vostru

IH_222O, vouă celor umili, v-aduc o veste nouă,
ce voi, împovăraţii, pân’ azi n-aţi auzit:
Iisus Hristos, prin Crucea şi Jertfa Lui, şi vouă,
iertare, mântuire şi har v-a dăruit!

Mulţimea de păcate atât de mari şi grele,
cu care viaţa-ntreagă mereu v-aţi încărcat,
El le-a luat asupra-Şi, S-a-mpovărat cu ele,
şi sus pe lemnul Crucii cu sânge le-a spălat.

El, din osânda morţii, din veşnica pieire,
cu Jertfa Lui, prin Cruce, Iertare v-a adus,
căci, prin credinţa-ntr-Însul, viaţă, mântuire
şi pacea Lui cea dulce v-a dăruit de Sus.

Primiţi pe Domnul vostru!… Cu lacrimi de iubire
şi inima şi casa deschideţi-I deplin,
căci unde intră Domnul, cereasca-I strălucire
din casa jalei face un colţ de rai senin!

Primiţi pe Domnul vostru, voi, cei ce-aţi tras cu trudă
şi fără vreo nădejde amarele poveri, –
şi-atunci, în ochii voştri, pe faţa voastră udă
va străluci lumina cereştii înfieri. | Continuare »

„POCĂIŢI-VĂ, CĂ S-A APROPIAT ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR” (Mt 4, 17)

„POCĂIŢI-VĂ, CĂ S-A APROPIAT ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR” (Mt 4, 17)

David Bălăuţă Ion

„Iată, Eu viu curând – zice Domnul – şi răsplata este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apoc 22, 12)

Duhule Sfinte, vino şi Te sălăşluieşte întru noi!
În ziua Rusaliilor s-a întemeiat pe pământ Biserica lui Hristos cea vie, pentru că astăzi a fost trimis Duhul Sfânt, Mângâietorul, din cer de la Dumnezeu, în chipul limbilor de foc, precum le spusese Mântuitorul ucenicilor Săi: „Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu, dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Lc 24, 49). Când Se va pogorî peste voi Duhul Sfânt, veţi primi o putere şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului (Fapte 1, 8).
Duhul Sfânt este vistierul bunătăţilor cereşti care lucrează şi plineşte totul în cei credincioşi, ce trăiesc în unirea Duhului (Ef 4, 3) şi legătura păcii lui Iisus. Duhul este suflarea Celui Atotputernic, Care ne dă înţelepciune şi cunoştinţă (Iov 32, 8). Prin Sfântul Duh izvorăsc darurile Golgotei, care adapă toată făptura, spre rodire de viaţă veşnică.
Duhul Sfânt ni-L vesteşte şi ne descoperă pe Iisus Mântuitorul. El este izvorul apelor vii (Ier 2, 13), care ne pleacă şi ne apleacă la picioarele Crucii. Duhul este Acela care dă viaţă (In 6, 63). „Cine va crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Domnul Iisus a spus aceste cuvinte despre Duhul Sfânt, pe Care aveau să-L primească cei ce vor crede în El (In 7, 38-39).
Duhul Sfânt ne învaţă şi ne arată tot ce-i drept şi adevăr înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, pentru că El este Duhul adevărului. Numai prin ajutorul Duhului cunoaştem păcatul şi neprihănirea, minciuna şi adevărul (I In 4, 5-6; Mt 24, 24).
Cine are Duhul lui Dumnezeu în el cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu (I Cor 2, 11-12). Un om neprihănit are Duhul lui Iisus şi gândul Lui (I Cor 2, 16). Dar cine n-are Duhul lui Hristos nu este al Lui (Rom 8, 9). | Continuare »

CÂT SE TOT VESTEŞTE ASTĂZI

Cât se tot vesteşte astăzi şi cu tot mai larg ecou,
în zadar sunt toate-toate fără naşterea din nou.
Poate să se spună-oricâte frumuseţi ce sunt sau nu-s,
orişicâţi le spun, zadarnic, fără naşterea de Sus!

Cât de bine-ar fi, nu-l poate, cât de mult ar fi, e greu;
în zadar sunt toate fără naşterea din Dumnezeu!
Nimeni n-a ajuns vreodată al evlaviei erou,
nici moştenitor al Slavei fără naşterea din nou.

Însuşi Dumnezeul Veşnic în Cuvântul Său a spus
că în Cer nu intră nimeni fără naşterea de Sus.
O, chemaţi la mântuire, dar spuneţi oricui mereu
că n-o are nimeni fără naşterea din Dumnezeu!

Traian Dorz, Cântările din urmă

NAŞTEREA DIN NOU

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Şoimeni – 5 octombrie 1981

pocainta„Trebuie să vă naşteţi din nou”, altfel nu veţi vedea Împărăţia lui Dumnezeu. În Ioan, capitolul 3, se vorbeşte de cea dintâi şi cea mai importantă condiţie a mântuirii:
Naşterea din nou.
Şi în Ioan, capitolul 3, versetul 5, îi spune: „Dacă nu se naşte cineva din nou, cu nici un chip nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu”.
Şi din acest cuvânt, şi din celelalte, multe şi tainice, şi adânci, şi duhovniceşti, şi condiţionante ale lui Dumnezeu s-au scos învăţături şi încredinţări false…
Nu Botezul – nici de mic, nici de mare – este Naşterea din nou! Nu! Botezul este Botez, iar Naşterea din nou este Naşterea din nou. Botezul nu este Naşterea din nou. Să nu le amestecăm. Naşterea din nou nu este Botezul. Nici Botezul [de] mic, nici Botezul [de] mare…
Naşterea din nou este pocăinţa, convertirea, transformarea, acea lucrare pe care o face Duhul şi Cuvântul lui Dumnezeu în omul cel care se întoarce cu adevărat, în clipa când se prăbuşeşte omul cel vechi, cu păcatele lui, la picioarele lui Iisus – şi se naşte omul cel nou, născut din „Apa cea vie”, care este Cuvântul, şi din „Duhul cel viu”, care este Puterea lui Dumnezeu.
„Apa cea vie”, care este Cuvântul lui Dumnezeu, spală şi curăţă, şi înnoieşte mintea, adică felul de a înţelege, felul de a judeca, felul de a gândi al omului.
Iar Duhul, care este Puterea, schimbă inima, adică felul de a simţi, felul de a crede, centrul sentimentelor omului. Iar mintea cea nouă şi inima cea nouă sunt omul cel nou. Şi omul cel nou, rezultat din Naşterea din nou, este omul duhovnicesc, născut nu din fire, nici din carne, nici din sânge, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. | Continuare »

CHINUL POCĂINŢEI TALE

Rastignire-101Chinul pocăinţei tale
fie-atât de zbuciumat
cât să nu fi-avut mai tare
nici vreo poftă spre păcat.

Căci dacă tu n-ai spre Domnul
azi mai mult şi mai frumos
decât tot ce-aveai spre lume,
– nu eşti vrednic de Hristos.

Râvna pentru Casa Sfântă
fie-atât de-aprinsă cât
nici vreo patimă nainte
să nu-ţi mai fi fost atât.

Dragostea cerească-n tine
mai aprinsă să ţi-o ai
decât cea mai pătimaşă
când cel mai lumesc erai.

Foamea de Cuvântul Vieţii
să te-alerge mai flămând
decât orice lăcomie
şi plăcere oarecând. | Continuare »

Alte materiale la Duminica după Botezul Domnului

CEVA ÎN LEGĂTURĂ CU EVANGHELIA DE DUMINICĂ

[ Pentru iscusinţa sufletului lor ] – Sfântul Ioan Gură de Aur

Cuvânt la Duminica după Botezul Domnului – Sfântul Ioan Gură de Aur

De-atâţia ani – Traian Dorz

Despre pocăinţă – Sfântul Ignatie Briancianinov

Avem felurite daruri – Traian Dorz, meditatii la Apostolul zilei

Cel ce şi-a văzut păcatele… – Ieromonah Serghie Rabko

Duminica după Botezul Domnului – Părintele Constantin Galeriu

CEA DINTÂI CONDIŢIE – Traian Dorz

 LUMINĂ!;

De-atâţia ani;

Moțirea și Secășirea Oastei Domnului

Ce frumoasă este tema de anul acesta a adunărilor de la Bacău și Comănești!
Dar și ce mare deturnare de sens în cadrul amândurora!
Cum se poate ca o așa frumoasă temă să-și aibă ca punct de plecare un articol dintr-o foaie care era a Oastei, dar care nu mai era a Părintelui Iosif, și care nu mai era în duhul lui, și care deturna scopul Oastei și rosturile ei? O foaie care doar purta numele Oastei Domnului, dar duhul ei, nu! O foaie de la care Părintele Iosif se dorea a fi încet, încet eliminat și înlocuit cu preotul Secaș.
Și cum se poate ca – la o temă atât de frumoasă, despre care fratele Traian Dorz scrie una dintre cele mai reușite cărți: Minune și Taină – nimeni să nu se gândească să ia ca referință pentru pliante un text din această carte și în ambele adunări doar un frate tânăr să facă referire la aceasta?
La adunarea de la Bacău (Adunare anuală Bacău 27.12.2019), minutul 42:53, vorbitorul subliniază efectul ascultării, într-o frumoasă și ziditoare istorioară: „Cum poate un om să moară dacă face ascultare?“, subliniind invierea pe care o poate aduce ascultarea.
Eu însă lansez o întrebare către careva care mai vrea să audă: Spuneți voi, de cine trebuie să facem ascultare? „Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu“ (Fapte 4, 19). Și Eva a ascultat! Dar nu de Dumnezeu, ci de șarpe și a adus moartea în lume, chiar a Fiului Omului însuși.
Deschideți ochii, dragi frați tineri, care nu ați cunoscut frumusețea statorniciei de la adevăratul început al Oastei, acela dinainte de toți Secașii din lume (dar și al aceluia de după fuga tuturor acestora, în vremea prigonirilor), și vedeți, simțiți, înțelegeți cu inima de cine trebuie să ascultăm: de Dumnezeu sau de șarpele? De Hristos sau de mamona? De Părintele Iosif sau de mitropolitul Bălan? De învățătura înaintașilor sau de a noilor secășei (care samavolnic s-au impus în fruntea Oastei, sprijiniți în mod viclean și înșelător de către instituția Bisericii Ortodoxe Române, nicidecum de către Biserica Însăși, care este Trupul lui Hristos. | Continuare »