Dintotdeauna, cel rău n-a putut suporta lucrarea sfințitoare care-l duce pe om la Hristos. Și se zbate ca să-l ducă pe om doar până la biserică, dacă nu-l poate opri de tot, numai să nu ajungă la schimbarea vieții, la Nașterea din nou, pe care o cere Hristos.
Oastea Domnului este o mișcare de trezire sufletească în cadrul Bisericii, nu în afara ei, nu în completarea ei. Nu este nici Treaptă, nici Ordin, nici orice altceva. Și dacă deranjează pe unii, categoric deranjează pe cei care nu înțeleg nevoia schimbării vieții, a slujirii lui Dumnezeu în toate zilele, nu numai în zi de sărbătoare, a predării vieții întregi în slujba lui Hristos.
De-a lungul istoriei creștinismului, multe asociații sau grupări („Rugul aprins“, spre exemplu sau Pro-vita, ca să vorbim doar de contemporaneitate) au întors pe oameni din drumul lumesc spre Hristos. Oastea Domnului nu s-a oprit doar la preocupări de ordin social, ci a urmărit schimbarea vieții, ruperea cu păcatul, după care apoi orice nevoie socială, de binefacere sau milostenie putea fi rezolvată.
Dacă doar cele două lucrări: Oastea Domnului și cea a pr. Visarion v-a atras atenția așa de tare, oare nu cumva faceți jocul celui care nu dorește schimbarea sufletească profundă a omului? Cum de nu deranjează pe mai nimeni ASCORUL sau, mai nou, ITO? Pentru că acestea nu rup pe membrii săi total de lume, ci îi înconjoară cu diferite activități spirituale care să-l facă pe om să creadă că-i este suficient efortul spre Dumnezeu.
De ce trebuie neapărat schimbarea vieții? De ce trebuie să o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti? De ce trebuie Naștere din nou? Nu cred ca trebuie să argumentez această necesitate.
Schimbarea lăuntrică se face doar prin Duhul Sfânt, a Cărui lucrare este una de foc, care mișcă inimile către Hristos.
Să se teamă oricine se atinge de aceste lucrări ale Duhului Sfânt, că foc sunt și ard!
Când v-am citit articolul publicat pe blogul dumneavoastră – „Despre mișcarea Oastea Domnului și despre mișcarea Visarionistă și blasfemierea Tainei Botezului“ [1] – am rămas stupefiată. Argumentele dumneavoastră sunt atât de superficiale, că articolul întreg nu merită niciun răspuns. Și dacă, atât de târziu, m-am hotărât totuși să răspund, nu e pentru dumneavoastră, ci pentru cei care au citit poate acest articol, pentru că, noi, cei puțini nepomenitori, urmărim și noi ce ne-a mai rămas de urmărit și de citit din presa cu adevărat mărturisitoare a ortodoxiei. Și mulți, cunoscându-vă atitudinea antiecumenistă, ar putea crede acest articol.
Și începeți dumneavoastră cu o falsitate grotescă: „Vom începe să analizăm Oastea Domnului prin ramura ei numită Mișcarea Visarionistă“. Mișcarea visarionistă nu a fost niciodată o „ramură“ a Oastei Domnului. Îl citați când afirmați această minciună pe pr. prof. David Pestroiu [2]. Acesta nu a fost niciodată ostaș. Şi este un ecumenist declarat. Cum să publicați ceva fără să vă documentați din mai multe surse? Nu am nimic de reproșat Mișcării visarioniste, nu am cunoscut-o niciodată, doar de ceva vreme, ne întâlnim la slujbele nepomenitoare ale Părintelui Claudiu Buză cu câțiva membri din această mișcare și acum abia am cunoscut câteva persoane, pentru care am tot respectul și admirația, dar nu le cunosc nici modul de viețuire, nici încredințările, și niciodată nu am participat noi ostașii la vreo întrunire de-a lor sau ei la noi. Doar la oficierea Sfintei Liturghii, unde poate participa orice om botezat. Dar eu nu am a judeca pe nimeni, nu e treaba mea. Dacă duhovnicul nu a găsit în ei ceva care să-i abată de la rânduielile Bisericii, cine sunt eu să cer o nouă Mirungere pentru ei? Sau pentru noi, ostașii, că înțeleg că suntem „ramuri“ cu ei. | Continuare »
