Încredinţează-ne, iubire,
că-n clipa-n care-am acceptat
să dăm un preţ de plâns ori sânge,
e tot aşa cum l-am fi dat,
C-atunci când acceptăm Lumina,
am şi ajuns sfinţiţi de ea,
c-odată noaptea biruită,
nu-i luptă să mai fie grea,
C-atunci când acceptăm calvarul,
am şi ajuns biruitori,
că cel ce-a-nvins în el viaţa,
e-nvingător de mii de ori,
C-atunci când acceptăm ocara,
nimica nu va mai fi greu,
vor curge pietrele, dar ochii
ni-i vom scălda în Dumnezeu.
C-atunci când acceptăm mormântul,
am şi ajuns nemuritori;
pot cât vor vrea să ne zdrobească,
noi şi suntem biruitori,
Că moartea acceptată vrednic
şi liniştit, şi curajos
e-o biruinţă şi-o cunună,
şi-o-mpărtăşire cu Hristos.
Traian Dorz, Cântări Nemuritoare
Traian DORZ
Pe drum lung şi-ndepărtat
Maica Fiul şi-a luat,
căci vrăjmaşii gând şi-au pus
să-L omoare pe Iisus.
Vino, dulce îngeraş,
să fugim de cel vrăjmaş
până trece vremea sa
şi răsplata-şi va lua.
Tatăl Sfânt L-a ocrotit
până-n locul pregătit
şi L-a-ntors în ţara Sa
când cel rău nu mai era.
Doamne, Tu pe-ai Tăi nu-i laşi
nimiciţi de-ai lor vrăjmaşi;
uneori i-nstrăinezi,
dar oriunde Tu-i veghezi.
Vremea greului trecând,
Tu-i vei izbăvi-n curând
Sus, în Sfântul Tău Lăcaş,
unde nu-i nici un vrăjmaş.
Lidia Hamza
În existenţa pământească a lui Hristos stă incontestabil tot rostul existenţei noastre.
Dumnezeu a plănuit crearea omului după chipul şi asemănarea Sa: „Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!» Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut“ (Geneza, 1, 26-27). Dar în fapt, iată, Biblia vorbeşte despre crearea omului doar după chipul lui Dumnezeu, omul urmând să dobândească asemănarea prin împlinirea voii lui Dumnezeu, prin propria voinţă, prin alegerea liberă a binelui, spre desăvârşirea sa, spre îndumnezeirea sa.
Dumnezeu lasă omului, dintr-o iubire necuprinsă cu mintea omenească, libertatea de a alege sau nu binele.
Omul însă, lipsindu-se singur, prin alegere proprie, de Binele propus de Dumnezeu, se alege cu ce lasă în urmă lipsa binelui. Adică putem spune: cu răul. Nu Dumnezeu a creat răul. Ci, omul, urmând propunerea Şarpelui, se frustrează de Bine, de Dumnezeu şi alege prin propria voinţă a urma celui rău. Căci Şarpele promisese omului că, mâncând din fructul oprit (adică neascultând de Dumnezeu), va ajunge mai repede să se asemene cu Dumnezeu, pentru că fructul acela era din pomul cunoaşterii binelui şi răului. Şi numai Dumnezeu cunoştea şi binele şi răul. Ca să ajungă omul ca Dumnezeu, după sfatul şarpelui, era suficient să mănânce din Pomul cunoaşterii:
„Iar femeia a zis către şarpe: «Roade din pomii raiului putem să mâncăm. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”
Atunci şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul»“ (Facere 3, 2).
Viclenia diavolului a lucrat tocmai acolo unde se străduia omul să ajungă. La asemănare. Dar neascultarea l-a făcul pe om în loc să se asemene cu Dumnezeu, să se lipsească de Acesta şi să se asemene celui pe care-l ascultase.
Neascultarea primilor oameni a avut ca şi consecinţă moartea, în locul îndumnezeirii pentru care fusese creat. | Continuare »
A sosit Crăciunul!
Pruncul Iisus născut în iesle să vă lumineze drumul spre Ieslea mântuirii şi să vă dăruiască pentru totdeauna în inimi şi în familie pacea pe care o aduceau îngerii în Noaptea Naşterii, bucuria cerească pe care o vesteau păstorii pe la casele tuturor şi darurile pe care le-au adus magii: aurul credinţei, smirna ascultării şi tămâia rugăciunii.
Slăvit să fie Domnul Pruncuţ!
VORBIREA FRATELUI POPA PETRU (SĂUCANI) LA ADUNAREA DE LA OGEŞTI – ANUL NOU 1982
„În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Iosif s-a dus şi el cu Sfânta Maria, de la ei din Galileea, ca să se înscrie în Betleem, pentru că el era din cetatea lui David, din casa şi din seminţia lui David” (cf. Lc 2, 1-5).
Slăvit să fie Domnul!
Ni s-a amintit în seara asta aici despre lumina care s-a coborât în câmpiile Betleemului. Această lumină s-a arătat prin Acela care S-a coborât de Sus: smerenie şi sfinţenie.
Ce întuneric mare a fost asupra pământului şi în vremurile acelea până când s-a coborât această lumină dumnezeiască – cum cântăm noi în bisericile noastre în ziua Naşterii: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”.
Această lumină s-a coborât atunci peste acele câmpii.
Fie binecuvântat Dumnezeul luminii, Care s-a gândit totuşi la pământ, să nu-l lase întunecat veşnic, ci să mai trimită totuşi o lumină, pentru ca cei care vor vedea această lumină să poată ieşi din haos, din beznă, din întuneric, din întunecime.
În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezarul August, să se facă o înscriere a toată lumea. N-a mai fost aşa ceva, căci spune la versetul următor că înscrierea aceasta s-a făcut pentru prima dată. Niciodată n-a fost această lumină până atunci. Oare împăratul August s-a gândit el atunci când a dat porunca asta?
Ce rost are înscrierea asta pentru toată lumea? El poate n-a ştiut de ce i-a venit îndemnul şi gândul să facă această înscriere. De multe ori fraţii spun că oamenii nu ştiu de ce sunt aşa lucrurile care se petrec pe pământul acesta. Ei nu ştiu de ce se face aşa. Ele sunt rânduite de Cineva şi aşa trebuie să fie. | Continuare »
S-a umplut de lumină şi peştera sufletului tău?
Crăciunul, aşa cum se serbează azi – mai ales cu obişnuitele „chefuri” de sărbători –, n-are aproape nimic cu sufletul nostru. Praznicul ajunge numai până la grija mâncărilor, băuturilor şi hainelor noi, dar mai înăuntru, în suflet, nu pătrunde. Naşterea Domnului trebuie să fie mai ales un praznic al sufletului nostru, trebuie să fie o naştere şi renaştere pentru sufletul nostru. Mântuitorul nu S-a născut numai în peştera din Vifleem, ci El trebuie să se nască şi în sufletul fiecărui creştin. Istoria şi minunea Naşterii Domnului din peştera din Vifleem n-ajunge nimic şi nu preţuieşte nimic pentru mine şi tine, dragă cititorule, dacă Mântuitorul nu Se naşte şi în peştera sufletului nostru. „Dacă Hristos în tine nu s-a născut – scrie un Sfânt Părinte – atunci să ştii că pe vecii vecilor tu eşti pierdut”. Această naştere e a se înţelege aşa, că trebuie să-L laşi pe Domnul să intre în inima ta, în viaţa ta, în gândurile tale, în vorbele şi purtările tale. Să-L laşi pe El să Se facă Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău şi să trăieşti o viaţă cu El. Pentru asta nu se cere altceva, decât să afli, să simţeşti întunericul în care trăieşti şi să strigi cu lacrimi, din adâncul sufletului tău: „Mântuitorule Doamne, intră şi în peştera sufletului meu!”. E greşită acea părere că trebuie mai întâi să te faci mai bun şi mai curat ca să-L poţi primi pe Domnul. Pe Domnul trebuie să-L primeşti aşa cum eşti, plin de răutate. Iisus S-a născut într-o peşteră plină de întuneric. | Continuare »
Lidia Hamza
Lerui ler
Fiu de cer
S-a născut
Neștiut
În grăjduț
Sărăcuț
Murmurând
Când și când
Lerui ler
Clopot sfânt
Pe pământ
Toacă-n cer
Lerui ler
Îngeri vin
Cântec lin
Pentru drag
Prunc pribeag.
Lerui ler
Maica blând
Suspinând,
Strânge cald
Fald cu fald
Scutecel
Subțirel
Legănând
Prunc plăpând.
Lerui ler
Hai și tu
De-i adu
Ilicuț
De mieluț,
Drag colind
Cald șoptind
Dar de cânt
Traiul sfânt
Lerui ler
Lidia Hamza
Colindiță, colindiţă,
Vino dulce la portiţă
Şi ne umple casa iar
De Lumină şi de har.
Că S-a născut Prunc curat
În grăjduţul îngheţat,
Că S-a născut Prunc slăvit
Doar de vite încălzit,
Că S-a născut Pruncul Sfânt
Pace nouă pe pământ.
Colindiță, colindiţă,
Cu miros de tămâiţă,
Leagănă în vers duios
Pe Pruncuţul Domn Hristos.
Că S-a născut străinaş
În subţire scutecaş,
Prunc plămând şi singurel
Suspinând încetinel,
Prunc în lacrimi rourat
De Măicuţă legănat.
Colindiță, colindiţă,
Busuioc şi tămâiţă
Peste fân presoară lin
Somnul să i-L faci senin.
Că în vis doar cruci şi spini
Şi-mprejur – duşmani haini.
Nu-i să-L scape nimenea
De povara Lui cea grea,
Numai Maica-ncet plângând
Simte umbra lunecând.
Colindiță, colindiţă,
Dinspre zări o luminiţă
Steaua sfântă-aduce-n prag
Copilaşului Pribeag.
Ceru-ntreg de îngeraşi
Şi cu dragii păstoraşi,
Şi cu magii călători,
Şi-ngheţaţi colindători
Cântă dulce şi frumos
Că S-a născut Domn Hristos.
