Un alt înaintaș se duce…

Un alt înaintaș se duce…

Vlad Gheorghiu

Iată, poate nu întâmplător, sora Florica, fiica fratelui Traian, pleacă spre ceruri exact la 80 de ani de la plecarea pe acelaşi drum a Părintelui Iosif.

Soră Florica…
Să nu-i spui nici părintelui Iosif, nici fratelui Traian, pe ce drum a ajuns astăzi Lucrarea Oastei…
Să nu le spui ce nevrednici suntem, cum s-au spart toate gardurile Lucrării şi oricine trece pe cale crede că are şi dreptul să rupă din ea. Şi orice sălbăticiune intră prin spărturile ei, face ce stricăciuni îi place. Şi ce moale şi gustoasă era iarba în grădina bine gospodărită a Oastea când s-au dus ei Acasă. Tuturor le-a plăcut să intre şi să rupă din ea. Dar nu s-a găsit nimeni să-i repare gardurile sparte!
Să nu le spui că fiecare face din Oastea Domnului ce vrea.
Să nu le spui că azi nu mai e nici Tipografie, nici Editură, să nu le spui că… poate nici Oastea pe care au lăsat-o ei nu mai e… Azi e o altă oaste, din alte fântâni se-adapă…
Dar tu să nu le spui, să nu-i întristezi, să nu-i superi…Poate că lacrimile noastre, poate că rugăciunile noastre Îl vor îndupleca pe Dumnezeu, precum oarecând Moise. Şi iarăşi ne vom ridica. Şi iarşi Îi vom fi vrednici.
Şi abia apoi să le spui prin ce vremuri crunte am trecut, ce grea ne-a fost crucea, ce amare ocările şi învinuirile ce le purtăm, ce singuri am rămas, ce pustie e Oastea, ce reci şi lipsite de har ne sunt adunările, ce triste stările, ce însingurate cărările, ce zdrenţuite steagurile, ce uscate florile…
Când vei ajunge acolo, spune-le doar că noi, cei oropsiţi, şi loviţi, şi alungaţi şi lepădaţi, i-am iubit din toată fiinţa noastră, că nu-i vom uita niciodată nici pe ei, nici drumul pe care ni l-au lăsat. Şi-i vom urma…
Şi că luptăm, luptăm să ducem mai departe măcar Oastea cea mică…
Cu orice preţ vom face asta! Cu orice preţ… Așa să ne-ajute Dumnezeu!
Fie-ţi zborul lin ca de ciocârlie, soră Florica, şi ţărâna uşoară, şi veşnicia dulce lângă-ai tăi şi lângă-ai noştri…
Mergi cu Domnul şi la Domnul, soră Florica!

…nou fel de privegheri şi parastase cu totul în duhul creştin

…nou fel de privegheri şi parastase cu totul în duhul creştin

Privegherile la morţi ale fraţilor sunt totdeauna ca în vieţile sfinţilor, pătrunse şi călăuzite în totul de Duhul şi Cuvântul lui Dumnezeu… Dar aceste patru nopţi şi zile – petrecute chiar lângă sicriul aceluia care pentru prima dată, din vremea primilor creştini, a început în ţara noastră şi în poporul nostru astfel de privegheri – le-am trăit cu o deosebită cutremurare a sufletului nostru.
O, în ce chip păgânesc se desfăşurau înainte de Oastea Domnului privegherile şi chiar înmormântările morţilor în poporul nostru!… Pe lângă băuturile îmbătătoare şi jocul de cărţi şi fumul de tutun, în jurul mortului se auzeau şi se vedeau, de obicei, cele mai scârboase cuvinte şi gesturi, şi fapte. Parcă anume le scornise diavolul, ca să-şi bată joc de tot ce este cutremurător şi sfânt în credinţa noastră şi în faţa morţii omului. Mai toţi cei care erau înainte-vreme la acele privegheri râdeau şi petreceau ca păgânii, tocmai în locul şi în timpul când ar fi trebuit să se roage şi să plângă cu cei care stăteau în casa aceea de jale şi durere… şi nimeni până la Părintele Iosif nu se îngrozise şi nu se ridicase ca să poată opri aceste nelegiuiri. Nimeni până la acest sfânt care zace aici în acest sicriu n-a putut opri şi schimba nimic din aceste practici păgâneşti şi satanice în poporul şi în Biserica noastră. | Continuare »

FIICA (1)

FIICA (1)

Traian Dorz

În asprimea vorbei: gândul înţelept,
în privirea clară: duh cinstit şi drept,
în umblarea aspră: calea vieţii grea,
în tristeţea frunţii: sfâşierea mea.

Ochii – rana tainei prea adânci şi vii,
faţa – oglindirea umbrei timpurii,
dragostea tânjită – zid cu poartă grea,
umbrele tăcerii – moştenirea mea.

Primă bucurie, pentru tine-nchin
Cerului Speranţei ultimul suspin!

MĂRTURISIRE

MĂRTURISIRE

Ovidiu Rus, Sibiu, la 8 febr. 2018

Prin Decizia nr. 8, din 1 februarie 2018, emisă de SC Tipografia Oastea Domnului SRL şi semnată de administratorul Pr. Iosif Toma, începând cu data de 2 martie 2018, am fost concediat din postul de angajat al acestei firme. Decizia amintită spune explicit că această concediere s-a făcut „în urma analizei activităţii” mele pe care am desfăşurat-o neîntrerupt la această instituţie, din septembrie 1994.
De asemenea, prin Dispoziţia nr. 11 din 6 februarie 2018, semnată de acelaşi Pr. Iosif Toma, începând cu data de 8 februarie 2018, mi se suspendă dreptul de a locui la „sediul Casei Centrale a Oastei Domnului Sibiu”, unde am avut domiciliul de la data angajării mele în cadrul Asociaţiei Oastea Domnului.
În această situaţie, mă simt dator faţă de frăţietatea Oastei de astăzi şi de mâine cu o scurtă mărturisire a convingerilor mele referitoare atât la Oastea Domnului, cât şi la Biserica Ortodoxă. Această convingere mi s-a format şi din ceea ce am putut cunoaşte din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, cât mai ales din jalonarea căii spre mântuire pe care ne-au făcut-o înaintaşii Oastei Domnului prin viaţa şi scrierile lor. Din aceste scrieri, voi reda ca exemplu câteva texte ce se găsesc în lucrarea fratelui Traian Dorz intitulată Zile şi adevăruri istorice (ed. 2010):
„Părintele Iosif a spus: «Toată viaţa mea am stat de strajă pentru a nu lăsa în Oastea Domnului şi în Biserică să pătrundă duhuri străine de voia lui Dumnezeu, duhuri străine de Duhul lui Hristos, Care ne-a fost dat nouă de la început. Am privegheat neîncetat, căutând să nu se stingă duhul Oastei dintâi prin ceea ce este duh de literă şi de tulburare… Şi aşa voi face până la cea din urmă clipă a vieţii mele…»” (pag. 107) | Continuare »

CINSTIREA PĂRINTELUI IOSIF TRIFA

CINSTIREA PĂRINTELUI IOSIF TRIFA

Fr. Ștefan Postică

„Poporul acesta Mă cinstește cu gura și buzele…” (Isaia 29,13)

Fiindcă se apropie neuitatul 12 februarie, este firesc ca atenția noastră să fie îndreptată spre persoana și lucrarea Părintelui Iosif. Când privim cât de neputincioși suntem noi, nu putem să nu ne umplem de admirație și prețuire față de uriașa și desăvârșita lucrare a omului lui Dumnezeu. De aceea este ceva normal ca, în jurul acestei date, vorbitorii, scriitorii, declamatorii, cântăreții să își manifeste aceste sentimente.
Mi-am pus însă întrebarea: în ce măsură Părintele este mulțumit de aceste manifestări? Pe când era în viață, totdeauna el a căutat să se pună în umbră, totdeauna a arătat că el nu este decât un vas „umil și slab” de care Domnul S-a folosit. Dacă frații îl așteptau pe el și veneau pentru el, nici nu se mai ducea la adunare. „Învățați-vă să vă încredeți în Domnul, nu în om”, era învățătura pe care o repeta cu consecvență. Părintele a fost omul căruia i se umplea inima de bucurie nu când era el lăudat, ci când îi vedea pe frați „crescând văzând cu ochii”; când bețivul, fumătorul, suduitorul se opreau din căile pierzării și începeau o viață nouă cu Domnul. Lucrul la care el visa era o țărănime nouă, o tinerime nouă, o Românie nouă în care frații să se unească să scoată bolovanul păcatului din ea, cum arată una din cunoscutele imagini care apar în cărțile Oastei. Chiar și pe patul morții sale, pe el îl preocupa viitorul Lucrării Domnului…
Păcatul, aceasta era marea problemă; și împotriva păcatului s-a ridicat cu toată ființa sa uriașul „pitic” de la Sibiu. | Continuare »

COMPROMISUL ŞI CONŞTIINŢA

COMPROMISUL ŞI CONŞTIINŢA

Fr. Ştefan Postică

Într-una din istorioarele sale, Părintele Iosif descrie cearta dintre doi vecini care îşi disputau un metru de teren. Când este pus să jure că nu a mutat hatul, unul dintre cei doi, după ce se gândeşte o clipă, jură. Şi, spune Părintele, pentru o palmă de pământ, şi-a pierdut sufletul, fiindcă a jurat mincinos.
O faptă destul de des întâlnită, banală, mai ales între contemporanii noştri, obişnuiţi cu minciunile şi compromisurile de toate felurile. Şi totuşi, ca mai toate istorioarele Părintelui, această istorioară este purtătoare a unui mare şi adânc adevăr. O clipă poate fi capitală şi poate schimba destinul veşnic al unui om. Un compromis poate fi răscrucea de la care viaţa unui om se poate schimba pentru totdeauna. În acea clipă de gândire, omul cu pricina şi-a ignorat conştiinţa care îl înştiinţa să nu jure mincinos.
În tâlcuirea la Evanghelia lui Zacheu, Părintele Iosif vorbeşte despre acest glas al conştiinţei, spunând: „Cele mai multe suflete se pierd nu pentru că nu li se predică Evanghelia, ci pentru că nu vor să asculte predica din sufletul lor” (Tâlcuirea Evangheliilor, 2000, p. 29).
Cred că aceasta este şi una dintre caracteristicile fraţilor dintâi: nu îşi călcau pe conştiinţă. Părintele lor sufletesc îi înştiinţase: „Nu-i ascultaţi pe cei care spun: «Ce să facem? Aşa este în lume: ici-colo mai trebuie şi să minţi, ici-colo mai trebuie şi să furi…»”. | Continuare »

DESPRE OASTEA CEA MICĂ

DESPRE OASTEA CEA MICĂ

de AVAELIAS

„Iar de altă parte va fi Oastea cea mică, turma cea mică, care înaintează prin pustie, prin prigoane, prin hule, prin lupte, prin suferinţe, prin biruinţe.” (Părintele Iosif Trifa, Spre Canaan, Ed. 2001, pag. 40)
Încă de la apariţia sa, Mişcarea de trezire sufletească Oastea Domnului s-a confruntat cu lupte din afara şi dinlăuntru, cu păreri şi încredinţări diferite referitor la modul de viaţă duhovnicească sau la felul de a pune în acţiune învăţătura Sf. Scripturi şi a Sf. Biserici. Aceste divergenţe de opinie cât şi de acţiune au apărut datorită unor cauze pe care Părintele Iosif le descrie astfel: „Creştinul de «literă» face şi azi tot aşa. Creştinul care n-a gustat cu adevărat din Jertfa Golgotei face şi azi tot aşa. Dimineaţa îl vezi la biserică, lăudând pe Dumnezeu, iar după-amiază îl vezi jucând la cârciumă şi îl auzi înjurând pe Dumnezeu. Se întâmplă şi aici exact ceea ce s-a întâmpla sus pe Muntele Sinai. În decurs de câteva ore, creştinul de «literă» Îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu… un viţel, cu jocul şi petrecerea”. (Spre Canaan, pag. 137)
Este binecunoscut faptul că, prin Duhul lui Dumnezeu, Părintele a văzut toate aceste pericole care se abăteau peste Lucrare, a căutat să găsească soluţiile cele mai fericite şi binecuvântate de Domnul, care să dea şi roade. De aceea a spus: „Fraţii mei, luaţi aminte mai curând ori mai târziu şi Oastea va trece, va trebui să treacă şi ea, prin locul de la Numeri 14, 4. Mai curând ori mai târziu se vor ridica şi din tabăra Oastei cei care n-au ieşit sufleteşte din Egipt şi vor striga şi ei: Noi credeam să avem linişte şi, când colo, iată, acum suntem în război cu toată lumea… Să ne alegem o altă căpetenie… Ne trebuie o conducere nouă care să ne aducă iar liniştea şi pacea pe care o aveam înainte… că noi vrem să trăim în pace cu toţi şi cu toate.
Şi atunci se vor alege cele două tabere. Unii îşi vor alege o altă căpetenie şi vor pleca înapoi, în Egipt, ca să scape de «pustie» şi să aibă linişte şi pace cu toţi şi cu toate.
Iar de cealaltă parte va rămâne «turma cea mică». Vor rămâne cei tari în Domnul, să păşească înain­te pe drumul Crucii, prin pustia necazurilor, prigoanelor, luptelor şi jertfelor. | Continuare »

Tatăl te iartă!… Vino acasă, suflet pierdut!…

Preot IOSIF TRIFA, Fiul cel pierdut

Fiul-cel-pierdut-30Miezul pildei cu fiul cel pierdut este dragostea şi iertarea tatălui. Pe fiul cel pierdut nu l-au mântuit numai lacrimile lui şi întoarcerea lui, ci l-au mântuit mai ales dragostea şi iertarea tatălui. El n-avea nici un merit şi nici un drept să mai fie primit acasă… El n‑avea nici măcar dreptul de slugă… El pierduse totul. Dar tatăl l-a iertat şi i-a redat starea ce o avusese mai înainte.
O, ce veste scumpă şi dulce ne aduce această pildă! Tatăl ceresc stă gata să ne ierte şi pe noi şi să ne primească, oricât de păcătoşi am fi. Oricât de păcătos ai fi, dragă cititorule, află că Tatăl ceresc întreabă de tine, te doreşte şi te aşteaptă cu braţele deschise.

Pilda cu fiul cel pierdut pune în faţa noastră dragostea de tată, ca să vedem prin ea dragostea Tatălui ce­resc. Dragostea părintească este icoana dragostei Tatălui ceresc. Cât de mare este dragostea de părinte! Ce nu face dragostea de părinte!…

Voi spune aici două pilde care ajută şi ele pilda cu fiul cel pierdut şi înţelesul ei.
Mai anii trecuţi, ziarul «America» din Cle­veland a publicat un anunţ interesant. Un tată de prin părţile Bana­tului îşi chema fiul să se întoarcă acasă în ţară. Pesemne, fiul apucase în căile cele rele şi părăsise casa părintească, peste voia tatălui său. Plecase în lume din vina lui şi cu voia lui. Dar tatăl rămâne tot tată. Iubirea de tată este mai mare decât greşeala fiilor. Un dor mare l-a cuprins după fiul său. Voia cu orice preţ să-l aducă iarăşi acasă, dar nu-i putea da de urmă. Atunci s-a gândit să publice un anunţ, în­tr‑un ziar românesc din America. | Continuare »

Copil eram cândva…

intoarcerea-fiului-risipitor2Copil eram cândva – şi-n mine
păcatul nu era pătruns,
în taina inimii senine
nimic n-aveam atunci ascuns.

Îmi dam şi pâinea de la gură,
cu milă, celor mai sărmani
şi mă rugam cu-aşa căldură
pentru prieteni şi duşmani!

A lumii multe patimi rele
pe calea lor nu m-au fost dus,
comoara inimioarei mele
era atunci numa-n Iisus.

Dar mai târziu, când căi străine
m-au înşelat şi m-au atras,
am ars tot ce-a fost bun în mine
şi numai plânsul mi-a rămas. | Continuare »

Şedeam jos şi plângeam

Şedeam jos şi plângeam

Traian Dorz, HRISTOS – COMOARA PSALMILOR

Psalmul 137, v. 1

Nu este niciodată o mai potrivită stare pentru noi când am păcătuit, călcând voia lui Dumnezeu, decât să şedem jos, în pocăinţă, în amare păreri de rău, în zbuciumată recunoaştere a căderii noastre – şi să plângem, ca nişte vinovaţi.
Şi nu este niciodată o mai fericită stare pentru noi când Dumnezeu ne-a făcut bine…, când ne-a primit iarăşi, când ne-a învrednicit iarăşi de un nou har al bunătăţii Sale, decât să şedem în genunchi şi să plângem.
Când El ne-a dat o nouă binecuvântare a întâlnirii frăţeşti şi o nouă înfăţişare înaintea Lui, şi o nouă petrecere în Casa Lui – nu-i o mai potrivită stare pentru noi decât să şedem jos în genunchi, în smerenie recunoscătoare, şi să plângem, mul-ţumindu-I pentru toate binefacerile şi binecuvântările Lui.

Şezând jos la picioarele Domnului şi plângând şi-a auzit femeia cea păcătoasă vestea iertării cea mântuitoare a păca-telor ei celor multe (Luca 7, 47).
Şezând jos la picioarele Domnului şi plângând şi-a auzit Maria vestea cea dulce că aceasta este partea cea bună care nu se va mai lua de la dânsa… (Luca 10, 39-42).
Şezând şi plângând la picioarele lui Iisus a primit Maria făgăduinţa învierii fratelui ei (Ioan 11, 32), pe care îl iubea atât de mult!…
Şezând jos la picioarele Crucii Lui a primit ucenicul Său cel iubit o Mamă… şi tot acolo la picioarele Crucii şi Mama Sa cea îndurerată şi-a primit un alt fiu iubit (Ioan 19, 25-27)… | Continuare »