Tu să rămâi în Calea
şi dragostea dintâi,
chiar de-ai rămâne singur,
acolo să rămâi.

Să-ţi ţii învăţătura
ce-o ştii de la-nceput,
oricâte drumuri aspre
mai ai de străbătut.

Să stai în locul unde
Hristos te-a aşezat,
chiar toţi de-ar fi să poată
călca ce s-au jurat.

Să crezi la fel ca-n clipa
din sfântul legământ,
cu prima ta credinţă
să intri în mormânt.

Să lupţi în rând cu fraţii
din primii vieţii paşi,
fiind la fel şi-n jertfe
şi-n bucurii părtaşi.

Să mori cum ţi-a fost viaţa,
statornic cu Iisus,
El să te ia de-acolo
de unde-ntâi te-a pus.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Zacheu

Preot Iosif TRIFA

Ce frumoasă şi plină de învăţătură este această evanghelie! Să cercetăm înţelesul ei. Să cercetăm viaţa lui Zacheu, căci în jurul lui se învârte înţelesul acestei evangheliei.
În patru stări ni-l arată evanghelia pe Zacheu.
1. Întâi, ni-l arată ca pe un om putred de bogat şi de păcătos.
2. Apoi în a doua, ni-l arată cuprins de dorul şi dorinţa să-L vadă pe Iisus.
3. În a treia, ni-l arată suindu-se într-un dud să-L vadă pe Iisus.
4. În a patra, ni-l arată primindu-L pe Iisus în casa lui.
Să cercetăm pe rând aceste stări.
Zacheu era „mai marele vameşilor“ – spune evanghelia – iar vameşii erau păcătoşi vestiţi, care îşi făceau averi cu fel de fel de cămătării, nedreptăţi, înşelăciuni şi furturi din averea statului. Zacheu era, aşadar, mai marele păcătoşilor şi mult va fi trebuit să fure şi să înşele până a ajuns la acest rang.
Dar ce-i păsa lui de acest lucru? El era bogat, el era putred de bogat şi nu ducea lipsă de nimic.
Totuşi, lui Zacheu îi lipsea ceva ce nu-i putea da banii; îi lipsea ceva în sufletul lui. În sufletul său, Zacheu simţea o greutate, simţea o nelinişte, o nemulţumire. Din adâncul sufletului său, auzea tot mai lămurit mustrarea: „Vai de tine, Zacheie, şi de banii tăi făcuţi cu strâmbătate şi vicleşug!… Lasă această cale…“
Această greutate şi tulburare sufletească l-au făcut într-o zi să-şi lase vama şi câştigul şi să plece să-L vadă pe Iisus. Pe Zacheu l-a făcut să plece de acasă nu numai vestea ce I Se dusese lui Iisus, ci l-a mânat mai ales greutatea ce o simţea în sufletul său. L-au mânat dorul şi dorinţa ce se trezise în el după o înnoire a vieţii. Zacheu simţea că-i lipseşte ceva şi acest ceva îl suia pe el – om bogat – într-un dud din marginea drumului. Oricât de păcătos era, în sufletul său mai rămăsese ceva care-l făcea să suspine după o altă viaţă. | Continuare »

Pentru păcatul tău…

Traian DORZ, Cântări Îndepărtate

Pentru păcatul tău, tu singur,
tu singur trebuie să plângi,
nu poate nimeni, nimeni altul,
tu singur, inima să-ţi frângi!

Pentru păcatul tău, tu singur,
tu singur trebuie să gemi,
pe-Acel ce-ţi poate da iertarea
tu singur, suspinând, să-L chemi!

Pentru păcatul tău, tu singur,
plângând, să spui că-ţi pare rău,
tu singur, că pe lume nu e
să spună nime-n locul tău!

Tu, singur numai…
şi-auzi-vei
iertarea blândă-n glasul Lui,
cu-o fericire negrăită
cum vei vedea că-n lume nu-i!

Tu, singur… căci pe lume nu e
nici ochi să plângă mai amar,
nici duh să simtă ca şi tine
cum e-al iertării tale har.

Sfântul Luca al Crimeei, CUVÂNT ÎN DUMINICA LUI ZAHEU

123207_duminica-zaheuIisus, intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată, un bărbat cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat; şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, fiindcă era mic de statură. Şi alergând înainte, s-a suit într-un sicomor ca să Îl vadă, căci pe acolo avea să treacă (Luca 19, 1-4).
„Vameşi“ se numeau strângătorii impozitelor. Ei puteau dobândi bani pe cale nedreaptă la strânsul impozitelor, şi o făceau. Erau cruzi şi lacomi, jefuiau poporul, iar acesta îi ura. Însuşi cuvântul „vameş” ajunsese pentru popor totuna cu “păcătos”.
Zaheu era mai-marele vameşilor, şi asupra lui apăsa şi mai greu ura poporului decât asupra vameşilor de rând – dar iată că omul acesta păcătos s-a aprins de dorinţa de a-L vedea pe Domnul Iisus Hristos, despre Care auzise atât de multe.
Când Domnul a trecut pe lângă pomul unde şedea Zaheu, S-a oprit deodată şi a grăit: Zaheu, coboară mai repede din pom şi mergi acasă, fiindcă astăzi trebuie să vin la tine! Pentru ce Domnul, trecând printr-o mulţime uriaşă de popor, Şi-a întors dintr-o dată luarea-aminte asupra lui Zaheu? Pentru ce l-a chemat pe nume? Fiindcă Domnul, Atoateştiutor fiind, cunoştea nu doar numele lui Zaheu, ci şi inima lui, şi dorinţele lui.
Dar ce s-a întâmplat în sufletul lui Zaheu? Cum se simt oamenii care, asemenea lui, trăiesc în nedreptate, de Dumnezeu nu se tem şi nu se ruşinează de nimeni (v. Luca 18, 2)? Sufletul lor păcătos nu cunoaşte odihna nici ziua nici noaptea. Cât de greu este pentru ei să îndure dispreţul şi ura poporului! Propria conştiinţă le roade fără încetare, ca un vierme crunt, inima – dar patima banilor înăbuşă totul. „N-au decât să ne dispreţuiască, spun ei, în schimb suntem bogaţi. Avem de toate”. | Continuare »

TDorz1

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(Meditaţii la Apostolul din Duminica a 32-a după Rusalii)

Cine este un trimis al lui Dumnezeu şi are peste el semnele şi dovada acestei trimiteri, acela n-are vârstă omenească, nici stare omenească, nici funcţie omenească; toate acestea ale lui sunt şi trebuie să fie privite şi socotite ca şi cum ar fi cereşti. În acest înţeles a spus Sfântul Pavel cuvintele de mai sus despre tânărul Timotei, soţul său de lucru şi încredinţatul său vrednic să-l înlocuiască în lucrarea lui Hristos.
Când Hristos Domnul Şi-a trimis Apostolii Săi în lume, a spus lumii: Cine îi primeşte pe ei pe Mine Mă primeşte. Şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cine M-a trimis pe Mine, adică pe Tatăl… Tot aşa au spus şi Apostolii pentru cei trimişi de ei: Primeşte-l ca pe mine însumi (Filim 1, 17; II Cor 8, 22-24). Căci cine vă nesocoteşte pe voi pe Mine Mă nesocoteşte, şi cine Mă nesocoteşte pe Mine nesocoteşte (sau dispreţuieşte) pe Cel ce M-a trimis pe Mine – adică pe Tatăl (Lc 10, 16).
Iată ce limpede se vede aici învestitura divină a celui trimis de Dumnezeu. Desigur numai a celui peste care se vede limpede, prin roadele sale şi prin puterea sa, că este cu adevărat un trimis al lui Hristos. Căci nu cel care se laudă singur şi se pretinde el însuşi este lăudat, ci acela pe care Dumnezeu îl laudă (II Cor 10, 18). Şi lauda lui Dumnezeu se simte peste cine este, prin bunăvoinţa pe care i-o arată Dumnezeu. Prin înţelepciunea pe care i-o dă. Prin sprijinul cu care îl ajută în lucrările lui. Prin izbăvirea pe care i-o aduce în necazuri. Prin dragostea cu care face să fie iubit şi înconjurat de fraţi. Prin inspiraţia pe care i-o revarsă prin Duhul Sfânt în descoperirea voii lui Hristos. Prin lumina pe care i-o dă în cunoaşterea adevărului. Prin căldura şi dărnicia inimii lui. Prin răbdarea în necazuri. Prin roadele curate ale Duhului Sfânt. Prin propăşirea Lucrării lui Dumnezeu în mâinile sale… | Continuare »

Lidia Hamza

O, tineri dragi, al vostru măreţ e viitorul
de-l veţi lega puternic de începutul sfânt,
de veţi porni la luptă în rânduri plini de-avânt
sub flamura măreaţă: Iisus Biruitorul.

Apocaliptic este prezentul fără nume,
cu minţi interesate s-ascundă drumul drept,
cu frunţi bolnave care numesc a fi-nţelept
tot ce-i murdar şi josnic şi prefăcut pe lume.

Nu-ngăduiţi minciunii să nalţe steag în frunte,
părute adevăruri se nasc la orice pas,
sub false flamuri strânge vicleanul într-un ceas
falşi luptători cu scopuri nedemne şi mărunte.

Dar voi, cu braţ puternic şi veghetoare minte,
descoperiţi al vostru şi loc, şi steag, şi rost
şi duceţi lupta voastră cum mai nainte-a fost:
cu voluntari în frunte spre ţelurile sfinte!

| Continuare »

TINERI DRAGI

purtarea-crucii-5Tineri dragi, aleşi de Domnul
să-I slujiţi mergând în sus,
lepădaţi ce vă dă lumea
şi luaţi ce dă Iisus.

Să alegeţi calea crucii,
urmând Domnului Hristos,
fiecare, după Domnul,
ducând crucea bucuros.

Dacă-o să vă-nţepe spinii,
fericiţi priviţi în sus,
pilda voastră va fi-ndemnul
pentru mulţi către Iisus.

Cel ce va cădea sub cruce
se ridice bucuros;
ridicarea lui e-ndemnul
pentru alţii spre Hristos.

Fericiţi mărturisiţi-L
până veţi ajunge Sus,
slujba voastră-ncununată
va fi-n slavă de Iisus.

Tineri dragi, aleşi de Domnul
să-L vestiţi în lume jos,
lepădaţi ce vă dă lumea
şi iubiţi ce dă Hristos!

(TRAIAN DORZ, din vol. «Osana, Osana»)

vecernie ecumenistăDe joi, 18 ianuarie 2018, a început așa-zisa „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor“ în care se promovează și se practică  pe față ecumenismul. Numai cei care nu vor nu văd cum se calcă în picioare și se terfelește învățătura noastră de credință prin aceste acțiuni amestecate. Și mai pot numi această săptămâna una de „rugăciune“.

Anul acesta predestinat parcă, provocator şi iscoditor, ca şi cum ar vrea să vadă cât poate răbda Dumnezeu, au ales ca temă: „Dreapta Ta, Doamne, și-a arătat tăria“ (Ieșire 15, 6).

Evenimentul zilei specifică participanţii la acest eveniment şi numele celui care a rostit cuvântul de învăţătură în seara de deschidere a acestei săptămâni de amărăciune, la vecernia oficiată în Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif, unde s-a oficiat o slujbă prezidată de Arhiepiscopul Ioan Robu: „Cuvântul de învăţătură a fost rostit de episcopul ortodox Varlaam Ploieșteanul, vicar al Patriarhiei romane. La săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştină participă Bisericile Ortodoxă, Catolică, Evanghelică, Reformată, Calvină, Armeană şi Luterană“ (http://evz.ro/rugaciune-unitatea-crestinilor.html).

Asociaţia ecumenică a bisericilor din România detaliază şi programul acestei săptămâni de amestecată  lucrare (http://www.aidrom.ro/proiecte/saptamana-de-rugaciune-ecumenica/):
Joi, 18 ianuarie, ora 17.00: Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr. 17 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Ortodoxă Română)
Vineri, 19 ianuarie, ora 17.00: Biserica Reformată Calvină, str. Luterană, nr. 13 bis (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Luterană Germană)
Sâmbătă, 20 ianuarie, ora 17.00: Catedrala Episcopală Armeană, str. Carol I, nr. 43 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Romano-Catolică)
Duminică, 21 ianuarie: Rugăciuni în toate Bisericile
Luni, 22 ianuarie, ora 17.00: Catedrala Episcopală Greco-Catolică, str. Polonă, nr 50 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de Biserica Anglicană)
Marți, 23 ianuarie: Biserica Evanghelică Lutherană Germană, str. Luterană, nr. 2 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Armeană)
Miercuri, 24 ianuarie. Biserica Anglicană, str. Xenopol, nr. 2 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Reformată)
Joi, 25 ianuarie: Biserica Ortodoxă Română -Biserica Zlătari, Calea Victoriei 12 D (Cuvântul de învăţătură este ţinut de Biserica Greco-Catolică).

Nu am menționat aceste date și locații pentru ca frații să știe unde să meargă la slujbă, ci pentru a sublinia gradul maxim de amestecătură ecumenistă pe care-l promovează și ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. 

Cei care drept învaţă Cuvântul Adevărului, fraţilor, să ne înteţim nevoinţele şi rugăciunea, ca să nu-şi întoarcă Dumnezeu faţa de la neamul nostru.

Sursă şi mai multe fotografii aici: stranaortodoxa.wordpress.com https://stranaortodoxa.wordpress.com/2018/01/19/varlaam-ploiesteanul-pseudoepiscop-vicar-patriarhal-a-participat-la-o-celebrare-liturgica-papistasa-si-a-tinut-cuvant-de-invatatura-in-catedrala-papistasa-cu-ocazia-deschiderii-saptamanii-de-promova/