CĂMĂŞUŢA DE PAŞTI

Traian Dorz, din PE GENUNCHII LUI IISUS (Povestiri şi poezii pentru mici şi mari copii)

Sărbătorile Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Paştile, sunt zilele cele mai pline de bucurie din toţi anii şi din toată viaţa omului.
De aceste sărbători, omul se bucură în orice vârstă a vieţii sale. Dar cele mai fericite bucurii cred că le au copiii.
Inima curată a copiilor trăieşte cu toată puterea ei dumnezeiasca bucurie a luminatelor sărbători ale Învierii.
Dintre toate bucuriile pe care le-au adus şi în copilăria mea aceste sărbători, cele mai scumpe îmi erau: cămăşuţa cea nouă şi ouăle cele roşii.
Cămăşuţa cea de Paşti era ceva atât de curat şi de frumos, că nu era altă comoară mai dragă pe lume la care să ţii atât de mult. Mama lucra la ea atât de fericită, de aceea era aşa de frumoasă! Însă eu n-am învăţat s-o păstrez curată decât cu preţul unei întâmplări care mi-a stors multe lacrimi.
Iată cum s-a întâmplat:

Poate că aveam cam cinci anişori când, la nişte Paşti, credeam că eu am cea mai frumoasă cămăşuţă de Paşti dintre toţi copiii.
Sâmbătă seara, mama a pus-o pe masă, lângă pătuţul meu, ca, dis-de-dimineaţă, când se vor auzi clopotele de Înviere, s-o îmbrac şi să merg la biserică.
Dimineaţa m-am trezit sărutat de mama, spunându-mi:
– Hristos a înviat! Scoală, s-aud clopotele…
Am îmbrăcat cămăşuţa şi cojocelul cel nou… Am primit două ouă roşii şi nu mai aveam răbdare s aş¬tept să merg o dată cu mama la biserică. | Continuare »

MIELUL DE PAŞTI. CÂŢI ÎNŢELEG ÎNSEMNĂTATEA ACESTUI MIEL?

Preot IOSIF TRIFA, LA ÎNVIEREA DOMNULUI

În Praznicul Sf. Învieri e şi mieluţul de Paşti. Mie­­lul de Paşti nu lipseşte nici din căsuţa celui mai umil creştin. Câţi însă înţeleg însemnătatea acestui miel? Sunt atât de puţini creştinii care îţi pot răspunde în toate corect ce înseamnă mielul ce-l mâncăm de Paşti (un creştin îmi spunea că fără friptură de miel nu „alu­necă“ vinul).

Sunt atât de puţini creştinii care vor putea îndată răspunde corect ce înseamnă „paştile“ pe care le mâncăm la Paşti!
Despre Praznicul Paştilor, creştinii, de regulă, ştiu numai atât că a înviat Domnul, dar în acest praznic mare şi sfânt sunt puse toate învăţăturile şi tainele mântuirii sufleteşti. În el se află şi jertfa Mielului.
Praznicul Învierii este şi praznicul Mielului, praznicul aducerii-aminte că Mielul lui Dumnezeu a suferit pentru păcatele noastre şi prin sângele Lui am scăpat din robie la libertate şi din moarte la viaţă.

Cea mai minunată icoană a Mielului pascal se află la Ieşire, capitolul 12: „Şi a zis Domnul către Moise: «Fiecare om să ia un miel de fiecare casă şi să-l junghie. Şi să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii de la uşă şi pragul uşii caselor… În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din Egipt, de la om până la dobitoc… Şi va fi sângele semn vouă pe casele în care veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie»“ (Ieşire 12, 1-13). | Continuare »

PE CINE CĂUTAŢI? (Ioan cap. 18, vers. 7)

În lecrura autorului Traian DORZ

Iuda-Iscarioteanul-2El i-a întrebat din nou: „Pe cine căutaţi?“.
„Pe Iisus din Nazaret“, i-au zis ei.

În mod normal, oamenii legii trebuie să caute pe oamenii fărădelegii, fiindcă aşa este scris (Rom. 13, 4; I Petru 2, 14).
Legea este pentru cel fărădelege.
Soldaţii unei ţări trebuie să caute pe vrăjmaşii care ameninţă libertatea şi viaţa poporului şi a ţării lor.
Aprozii şi slujitorii tribunalelor ar trebui să-i caute pe cei care scapă de sub paza legii şi care sunt primejdioşi pentru liniştea şi viaţa poporului.
Slujitorii cuiva, să caute pe cei care ar fi furat ceva din avutul stăpânirilor lor.
În mod normal, cu săbii se merge împotriva cuiva care este periculos şi înarmat, cu funii se merge împotriva cuiva care este violent şi agresiv.
Cu mulţime se merge împotriva celui puternic şi rău.
Dar vinovăţia oamenilor rămâne veşnică, pentru că ei, ştiind că Hristos nu este în nici unul din aceste feluri, ci tocmai dimpotrivă, au trimis totuşi după El nişte oameni ai legii, ca după un nelegiuit.
Nişte ostaşi înarmaţi, ca după un duşman al ţării.
Nişte aprozi şi gardieni, ca după un evadat.
Nişte robi, ca după un tâlhar, nişte arme, ca după un periculos.
Şi noaptea, ca după un răufăcător. | Continuare »

El a suferit… fiindcă ne-a iubit

Părintele Iosif Trifa, fragmente din cartea Ca o oaie fără de glas

„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“ (Ioan 1, 29). „Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi“ (Efes. 5, 2).

Faţă de batjocoritorii lui, Domnul a fost plin de răbdare şi iubire. Tot aşa, şi faţă de noi, Mântuitorul este nespus de bun şi răbdător. Şi noi suntem în rândul batjocoritorilor Lui. El ar putea să ne răspundă şi nouă cu vorbe şi judecăţi aspre.
Dar El rabdă. El pune în faţa noastră dragostea şi răbdarea Lui.
Trebuie să ne dăm seama că, de pe crucea Golgotei, Domnul a văzut şi timpurile viitoare.
I-a văzut pe toţi oamenii din toate timpurile. El a văzut şi nepăsarea noastră, nesimţirea noastră şi josnica necredinţă şi ne-ar fi putut lăsa ca moştenire cuvinte cam ca acestea: „Eu sufăr pentru aceia care sunt cu totul nevrednici de dragostea pe care am avut-o faţă de ei. Dragostea lor va fi numai un răspuns slab la dragostea Mea faţă de ei. Chiar dacă Eu acum Mi-aş da întreagă inima Mea pentru ei, totuşi dragostea lor faţă de Mine este numai căldicică. Ei s-au scârbit de Mine şi pe Mine Mă doare că Mi-am dat sângele inimii Mele pentru un neam aşa de ticălos, cum este poporul Meu“.
Însă Domnul nu ne-a lăsat acest testament. Nu. Precum i-a iubit atunci pe ai Săi, care erau în lume, aşa îi iubeşte pe toţi până la sfârşitul veacului. El n-a murmurat, pentru că a suferit de dragul oamenilor. Nici un cuvânt jignitor faţă de duşmanii de atunci şi nici faţă de noi, cei de astăzi, nici un cuvânt faţă de Tatăl Său şi nici cea mai mică nemulţumire faţă de pedeapsa aspră pe care a suferit-o de bună-voie pentru noi.
Voi şi eu am murmurat când a trebuit să trecem vreo suferinţă cu mult mai uşoară decât a Lui şi ne-am crezut prea aspru trataţi. | Continuare »

Mărire îndelung-răbdării Tale

de Traian Dorz, din vol. Cântări Nemuritoare

Rastignire_14Mărire Îndelung-răbdării Tale,
Iisus, Cerescul Miel Ispăşitor,
Tu ne-ai scăpat de-a’ noastre mari greşale
dând preţul jertfei noastre-a tuturor.

Mărire Ţie, mărire Ţie,
Iisus, Cerescul Miel Ispăşitor!

Mărire Îndelung-răbdării Tale
Îţi vom cânta pe veci, mărturisind
că din adânc de moarte şi de jale
ne-ai izbăvit, cu Sânge Sfânt plătind.

Mărire Îndelung-răbdării Tale
şi Jertfei Tale-aduse pentru noi,
din ea ne umplem sufletele goale,
prin ea, primim Viaţa de Apoi.

Mărire Îndelung-răbdării Tale,
Mărire Dragostei ce Te-a trimis,
Mărirea Ta e-a slavei noastre cale
şi-n Crucea Ta ni-e Cerul nou deschis.

Cutremuratu-s-a pământul

Lidia Hamza

Cutremuratu-s-a pământul,
scârbit de-al lumii greu păcat;
pe cer şi-a-nsângetat veşmântul
al nopţii astru întristat.

Şi soarele-a fugit cu groază,
în umbra negrei nopţi ascuns,
pe-al Vieţii Soare să nu-L vază
pe cruce atârnat, străpuns.

Văzduhul tot, cu ploi de lacrimi,
pe-al cerului Stăpân jelea –
şi numai omul, prins în patimi,
nepăsător sărbătoarea.

Sărbătorea o liberare
de-un incomod Acuzator,
crezând că va avea scăpare
şi că va fi biruitor.

O, numai omul – pentru care
trimis-a cerul ce-avea sfânt – | Continuare »

„ŞI ÎL BĂTEAU PESTE CAP CU TRESTIA”

„ŞI ÎL BĂTEAU PESTE CAP CU TRESTIA”

„Atunci au scuipat în obrazul Lui şi cu funii L-au bătut, iar alţii Îi dădeau palme, zicând: «Proroceşte-ne nouă, Hristoase, cine este cel ce te-a lovit» (Mt 26, 67-68).
Poate că şi eu, Doamne Iisuse, sunt între aceia care Te lovesc; şi Te batjocoresc cu păcatele mele. De câte ori înjur (de cele sfinte), şi eu sunt între iudeii care scuipă în faţa Ta cea sfântă şi bat cuie în sfintele Tale mâini. De câte ori fac beţii, şi eu lovesc faţa Ta şi urechile Tale cu fel de fel de vorbe şi hule păgâneşti.
Cu pizma Îţi apăs spinii pe cap, cu lăcomia Te vând ca Iuda, cu trufia Te batjocoresc. Doamne Iisuse, ce fel da jertfă Ţi-ai ales Tu, că jertfa Ta şi durerile Tale nu se mai gată niciodată. Unii se leapădă de Tine ca Petru, alţii Te vând ca Iuda, alţii Te batjocoresc ca păgânii şi alţii te răstignesc ca iudeii.
Rugăciune
„Fiecare mădular al sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: Capul, spini; Faţa, scuipări; Fălcile, lovire cu palme; Gura, gustarea oţetului; Urechile, hulele cele păgâneşti; Spatele, biciuiri; Încheieturile, cuie; şi Coasta, suliţă.” (Din cântările bisericeşti)
Şi noi, Iisuse Doamne, sporim durerile Tale cu păcatele noastre. Cel ce ai strigat de pe Cruce iudeilor care Te batjocoreau: „…iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”, iartă-ne, bunule Doamne, şi pe noi păcătoşii. Luminează-ne mintea, ca să înţelegem jertfa Ta, dă-ne lacrimi, ca să plângem păcatele noastre, dă-ne dar şi putere, ca să putem şi noi muri faţă de picatele noastre şi să înviem pentru Tine.

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 12 / 1 apr. 1923, p. 4

…Şi Îi dădeau palme

„Apoi s-au apropiat de El şi ziceau: «Plecăciune, Împăratul Iudeilor!». Şi-I dădeau palme” (Ioan 19, 3).

Dintre toate fiarele pământului, cea mai crudă faţă de semenul său este slugarnicul.
Dintre toate creaturile din lume, cea mai urâtă este târâtoarea şi dintre toate urâciunile sufleteşti, cea mai respingătoare este josnicia.

meteora-acatistul-patimiÎngustimea de minte îl face pe om primejdios de crud. Micimea de suflet îl face neruşinat de linguşitor şi puterea pe care o are îl face neînchipuit de obraznic. Nefiind în stare de nimic altceva decât de slugă, acest fel de om este destul de viclean să ghicească voia şi plăcerea stăpânului. Prin tot ce face, el caută să-i între stăpânului pe sub piele, arătându-i-se mai slugă decât i se cere. Făcându-i mai mult decât trebuie. Prefăcându-i-se totdeauna mai devotat  decât este.
Astfel de slugi sunt primejdioase şi rele chiar şi atunci când stăpânii lor sunt oameni şi nu fiare. Dacă stăpânul-om nu le temperează adesea zelul, aceste slugi-târâtoare sunt în stare să întreacă orice măsură de răutate.
Dar ce sunt ei în stare să facă atunci când şi stăpânul este asemenea lor? Iată ce au fost în stare să facă slugii lui Ana mai înainte. Şi iată ce sunt în stare acum să facă slugile lui Pilat.
| Continuare »

Iuda şi noi

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Predici, Editura Sophia

judas-brought-again-the-thirty-pieces-of-silver-to-the-chief-priests-and-eldersPe ziua de astăzi – iată, prin altele, ce amintire amară: mai-marii iudeilor s-au adunat în casa lui Caiafa şi chibzuiau cum să-L prindă prin viclenie pe Domnul Iisus şi să-L dea morţii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul din cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, şi a zis: „Ce voiţi să îmi daţi, şi eu Îl voi da pe El vouă?“ Ei i-au dat treizeci de arginţi. Când am citit locul acesta din Scriptură, sufletul meu s-a umplut de nemulţumire – şi asupra mai-marilor iudei, şi asupra lui Iuda. Ce aveau în vedere aceşti mai-mari, de au atras asupra lor şi a poporului vină şi pedeapsă pentru uciderea de Dumnezeu? Şi cum a putut să se hotărască la aşa o faptă Iuda, care întotdeauna era aşa de apropiat de Domnul şi aşa limpede văzuse întipărită în El plinătatea Dumnezeirii? După aceea, gândul meu s-a mutat la caracterul trădării lui Iuda; şi în timp ce cugetam la lucrul acesta, din conştiinţa au început să răsară una după alta propriile mele fapte, foarte asemănătoare cu fapta lui Iuda.
Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât semănau mai tare. Atunci, în locul nemulţumirii împotriva lui Iuda, a început să renască temerea pentru mine însumi, şi glasul lăuntric mi-a grăit: „Lasă-l tu pe Iuda, întoarce-ţi mai degrabă luarea-aminte asupra ta şi îngrijeşte-te să scapi de soarta lui amară“. Cu acest îndemn, fraţilor, mă înfăţişez şi eu vouă. Aveam de gând să vă înfăţişez cât de neagră este trădarea lui Iuda. Acum, însă, zic: să-l lăsăm pe Iuda. Să cercetăm mai bine faptele noastre, ca să curăţim din viaţa noastră tot ce poartă vreo trăsătură a caracterului lui Iuda – şi prin aceasta să scăpăm de pedeapsa cerească ce a căzut asupra lui. | Continuare »