CUNOSCUT!

CUNOSCUT!

Traian Dorz,  CÂNTĂRILE ROADELOR

Dorinţa după slava lumii şi după laudele ei
şi alergarea după-acestea fac sufletul nefericit.

Căutând să fii mai sus ca alţii,
mai cunoscut,
mai lăudat,
îţi chinui sufletul întruna
şi-al tău,
şi-al altora din jur,
căci lăcomia asta-ţi pierde şi liniştea,
şi mulţumirea;
balaurul acesta-nghite sudoarea ta şi timpul tău…
şi-atunci, din tot ce-aveai nainte,
tu mai nimic nu vei alege.
N-ai nici copii, nici soţ, nici casă,
nici linişte, nici prietenie,
căci le jertfeşti pe toate-acelei dorinţe
ce-ţi înghite tot…

O, dac-ar şti cel care-aleargă
să dobândească slava lumii
că umblă, bietul, după răul şi-amărăciunea vieţii lui!
de-ar şti el ce nefericire e să ajungi prea cunoscut,
cu ce necazuri şi cât zbucium
e lucru-acesta-mpreunat! | Continuare »

O, apostolii-mbuibării

O, apostolii-mbuibării

O, apostolii-mbuibării,
adormiţi în perne moi,
cât e-ntinsul depărtării
de la voi şi pân’ la noi !
Voi căutaţi a lumii slavă,
noi, răsplata cea de Sus,
voi, a patimii otravă,
noi, paharul lui Iisus.
Voi, cu ranguri, cu avere,
şi cu slavă, şi cu bani,
noi, umili, fără putere,
cei de jos şi cei sărmani.

Voi, vestind a voastră carte,
noi, vestind Cuvântul Sfânt,
voi, de laude-având parte,
noi, de cruci şi de mormânt.

Voi, cinstiţi şi cu renume,
noi, huliţi pentru Hristos,
voi, mereu ’nălţaţi de lume,
noi, mereu trântiţi pe jos.
Voi vă desfătaţi în „bine“,
vă-mbuibaţi între plăceri,
noi, zdrobiţi printre suspine,
ducem sute de poveri. | Continuare »

„NU VĂ ATINGEŢI DE CE ESTE NECURAT ŞI VĂ VOI PRIMI” (II Cor 6, 17)

„NU VĂ ATINGEŢI DE CE ESTE NECURAT ŞI VĂ VOI PRIMI” (II Cor 6, 17)

Ion Marini, «Ecoul» nr. 9 / 5 sept. 1937, p. 1

„Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră” (I Tes 4, 3). „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” (I Ptr 1, 16). Iar „cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iac 4, 4).

Dacă cercetezi bine Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, bagi de seamă că încă de la început Dumnezeu, după cum a deosebit lumina de întuneric (Fac 1, 4), tot aşa a tras un hotar precis şi hotărât între bine şi rău, între sfinţenie şi păcat – ca şi între pământ şi cer.
Acest lucru s-a văzut când s-a ivit cel dintâi păcat. Lucifer a fost alungat din cer, Adam a trebuit să plece din Eden.
Dumnezeu n-a putut şi nu poate suferi amestecul binelui cu răul şi fărădelegea cu sfinţenia.
De aceea şi mai târziu a „deosebit” pe Noe de lumea păcătoasă, care a pierit în potop, a „deosebit” pe Avram (Fac 12, 1), pe Lot, când a fost pierdută Sodoma (Fac 19, 13).
Tot aşa şi Isaac, Iacob, Iosif şi toţi aleşii şi apoi poporul evreu întreg…
Dumnezeu a lucrat mereu, în decursul veacurilor, la despărţirea alor Săi de lume, de păcat, de orice legături care ar fi putut să-i ducă la lunecare în întinăciune şi păcătuire.
Când poporului evreu i s-a împlinit timpul de „robie” în Egipt, a trimis pe Moise şi Aron să-i spună lui Faraon: „Lasă pe poporul Meu să plece, să-Mi slujească” (Exod 8, 1) în pustie, afară din Egipt. | Continuare »

„ŞI A MÂNCAT IACOB ŞI S-A SĂTURAT, ŞI A UITAT PE DOMNUL” (V Moise 32, 15)

„ŞI A MÂNCAT IACOB ŞI S-A SĂTURAT, ŞI A UITAT PE DOMNUL” (V Moise 32, 15)

„Şi după ce ţi se vor înmulţi boii tăi şi oile tale, şi banii, şi toate câte ai, ia aminte să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău” (V Moise 8, 12-15). – Examenul lui Iov

În Evanghelie, Mântuitorul arată adeseori primejdia sufletească a averii şi bogăţiilor pământeşti. Bogăţia este „înecul” în grijile spinilor, care împiedică şi înăbuşă rodul Cuvântului lui Dumnezeu (Lc 8, 14).
Apoi bogăţia aduce cu sine şi un fel de trufie şi încredere deşartă în sine, care îl fac pe om să se îngâmfe şi să uite pe Dumnezeu şi pe semenii săi.
Acest adevăr îl arată viaţa şi Biblia pe tot locul. Îndeosebi el se poate vedea în Vechiul Testament, în viaţa şi traiul poporului Israel, care, după ce „a mâncat” şi „s-a îngrăşat”, s-a întors „la alţi dumnezei”, nesocotind şi uitând pe Domnul Dumnezeu Care i-a scos din ţara Egiptului (V Moise 31, 20). Domnul le-a dat ţara Canaanului cu porunca aceasta: „Când vei mânca şi te vei sătura, când vei zidi şi vei locui în case frumoase, când vei vedea înmulţindu-ţi-se cirezile de boi şi turmele de oi, mărindu-ţi-se argintul şi aurul şi crescându-ţi tot ce ai, ia seama să nu ţi se umple inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei” (V Moise 8, 10-14).
Ce s-a întâmplat însă? În loc să mulţumească Domnului Dumnezeu pentru binefacerile dăruite, poporul a lucrat întors. Bogăţia şi bunul trai i-a îngâmfat. „Israel s-a îngrăşat şi a zvârlit din picior. Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, a nesocotit Stânca mântuirii lui” (V Moise 32, 15). | Continuare »

PENTRU CREDINŢA TA-N HRISTOS

Traian DORZ

Pentru credinţa ta-n Hristos, vei fi salvat din moarte,
dar pentru necredinţa ta, de Cer te vei desparte.

O, nu mai fi necredincios,
ci crede grabnic şi voios
şi te va mântui Hristos…

Pentru credinţa lor, cei buni vedea-vor Ţara Vie,
dar pentru necredinţa lor, cei răi pier pe vecie.

Pentru credinţa lor, cei drepţi vor moşteni-n lumină,
dar pentru necredinţa lor, pier cei nedrepţi în vină.

Pentru credinţa ta-n Iisus, iertat poţi fi de toate,
dar pentru necredinţă-n veci poţi rămânea-n păcate.

Pentru credinţa ta de azi, poţi fi cu Domnul mâne,
dar pentru necredinţa ta, poţi cu satan rămâne.

Pentru credinţa ta-n Hristos, ai slava cea mai mare,
dar pentru necredinţa ta, gheena-ngrozitoare.

Predică la duminica a 32-a după Rusalii (Zaheu vameşul)

Predică la duminica a 32-a după Rusalii (Zaheu vameşul)

Sf. Nicolae Velimirovici – Predici

Cine vrea să-L vadă pe Hristos trebuie să se ridice în duh deasupra naturii, pentru că Hristos este mai mare decât natura. Mai uşor este să vezi un munte înalt de pe o colină decât din vale. Zaheu era mic de statură şi, vrând să-L vadă pe Hristos, s-a suit într-un copac înalt.
Cine vrea să-L întâlnească pe Hristos trebuie să se curăţească, pentru că-L întâlneşte pe Sfântul Sfinţilor. Zaheu era întinat de iubirea de argint şi nemilostivire şi, când s-a întâlnit cu Hristos, s-a grăbit să se cureţe prin pocăinţă şi facere de bine.
Căinţa este părăsirea cărărilor rele bătătorite de picioarele oamenilor, precum şi de gândurile şi dorinţele lor, şi întoarcerea pe o cale nouă: calea lui Hristos. Dar cum să se pocăiască păcătosul până ce nu-L întâlneşte pe Domnul în inima sa şi nu îşi cunoaşte ruşinea? Mai îninte de a-L vedea pe Hristos cu ochii, micuţul Zaheu L-a întâlnit în inima sa şi s-a ruşinat de căile sale.
Căinţa este durerea pentru amăgirea în care s-a complăcut atât de mult păcătosul. Mult, foarte mult, până când l-a străpuns durerea înşelării. Însă durerea aceasta de sine duce la deznădejde şi la pierzare dacă nu merge mână-n mână cu ruşinea şi cu frica de Dumnezeu. Doar aşa este vindecătoare, doar aşa nu vatămă. Fericitul Augustin a simţit durerea aceasta de moarte, care l-ar fi ucis dacă n-ar fi ajuns degrabă la ruşine şi la frica de Dumnezeu. | Continuare »

[„Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”]

[„Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”]

Sf. Ioan Maximovici, “Predici si Indrumari Duhovnicesti” – Editura Sophia, Bucuresti, 2006

Iisus a intrat în Ierihon şi trecea prin oraş. Şi iată că un oarecare Zaheu, mai-marele vameşilor, un om bogat, căuta să-L vadă pe Iisus, să vadă cine este. Nu putea vedea din spatele mulţimii, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă, pentru că Iisus urma să treacă pe acolo. Când ajunse în acel loc, Iisus,privind în sus, îl văzu şi îi spuse: „Zaheu, coboară mai repede, căci astăzi trebuie să fiu în casa ta”. El coborî degrabă şi îl primi cu bucurie. Şi, văzând lumea acestea, a început să cârtească şi să murmure, că Iisus a intrat la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, i-a spus Domnului: „Iată, jumătate din averea mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Iar Iisus a zis: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 1-10).
Cine este Zaheu? „Mai-marele vameşilor.” Obişnuita antiteză dintre vameşul smerit şi mândrul fariseu ne întunecă adesea în minte caracteristicile reale ale acestor două tipuri de personaje. Dar, ca să înţelegem corect Evanghelia, trebuie să ni-i imaginăm cu claritate.
Fariseii erau într-adevăr drepţi. Dacă, pe buzele noastre, numele de „fariseu” sună ca o ocară. În zilele lui Hristos şi în primele decenii ale creştinismului nu era aşa. Dimpotrivă, Sfântul Apostol Pavel declară triumfător în faţa iudeilor: „Eu sunt fariseu, fiu de farisei” (Fapt. 23, 6). Apoi tot el le scrie creştinilor, fiilor săi duhovniceşti: „Sunt din neamul lui Israel, din seminţia lui Veniamin, evreu din evrei, după lege fariseu” (Fil. 3, 5). Şi, în afară de Sfântul Apostol Pavel, mulţi alţi farisei au devenit creştini: Iosif, Nicodim, Gamaliel. | Continuare »

Du-te acolo… în locul meu… frate Traian…

Du-te acolo… în locul meu… frate Traian…

Traian DORZ, din ISTORIA UNEI  JERTFE

Era 20 ianuarie [1947] când am ajuns la Sibiu. L-am găsit pe fratele Marini, într adevăr, foarte grav.
Dar abia am ajuns lângă el, până am şi aflat o altă veste dureroasă: mama lui, Ana, de la Săsciori, trecuse la Domnul… Ne-a fost destul de greu să-i spunem vestea aceasta. Dar ştiam că sufletul lui, care suferise atât de mult şi care era atât de alipit de Domnul, va suporta orice.
Am stat o zi şi o noapte împreună cu ceilalţi fraţi lângă el. […]
În ziua următoare, 21 ianuarie, stăteam lângă căpătâiul lui. Părea că dormitează. Dar ştia că sunt acolo.
Şi-a deschis ochii limpezi şi s-a uitat la mine cu o privire în care regăseam toată dragostea şi încrederea adâncă dintre noi. Mi-a şoptit rar:
– Mâine va fi înmormântarea mamei mele… Eu nu pot fi acolo. Du-te în locul meu… Şi spune tu în locul meu…
N-a mai putut continua… Plângea adânc…
I-am dat un creion şi o hârtie:
– Scrie măcar câteva cuvinte pe care ai vrea să le spun!
Cu o mânuţă subţire şi albă ca o rază de soare a început să scrie, pe hârtia albă, fără şir, odihnind greu ca după o muncă peste puteri, câteva rânduri răsucite şi întrerupte din care am descifrat câteva cuvinte, la început clare, după aceea doar bănuite:
„Mamă… cel mai dulce nume care se rosteşte de limba omenească… | Continuare »