ATUNCI DE CE BOTEZI, DACĂ NU EŞTI?

ATUNCI DE CE BOTEZI, DACĂ NU EŞTI?

Traian Dorz, HRISTOS – DUMNEZEUL NOSTRU

„Ei i-au mai pus următoarea întrebare: «Atunci de ce botezi dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?»” (Ioan 1, 25)

A fi un trimis adevărat al Domnului, este un lucru mare şi de mare răspundere. Nu oricine spune el însuşi că este trimis al Domnului este şi cu adevărat trimis! Ba tocmai acela care prea tot spune despre sine acest lucru mai degrabă nu este.
Trimis al Domnului este acela care, prin fapta şi prin toată trăirea sa, dovedeşte acest lucru. Care are nu numai trăirea vieţii, ci şi harul alegerii acestei isprăvnicii (1 Cor. 4, 1-2). El nu este numai slujitor al lui Hristos, ci este şi ispravnic al Tainelor lui Dumnezeu.

Dacă şi le însuşeşte cu credincioşie pe amândouă aceste chem­ări, el este vrednic de toată preţuirea şi supunerea. Şi poţi să-i fii ascultător şi urmaş, căci te va duce pe urma lui Hristos (Filip. 3, 17; 1 Petru 5, 1-5). Dacă cineva nu trăieşte şi nu lucrează după porunca Domnului şi totuşi pretinde sau ocupă un astfel de loc, vai de el (1 Cor. 9, 16-17).
Mai bine, dacă nu se poate stăpâni şi nu poate trăi aşa cum pretinde locul pe care îl ocupă, să plece la altă meserie. Şi să lase acest loc de cutremurătoare răspundere altuia care poate trăi în sfinţenie acolo. | Continuare »

Rugăciune şi mărturisire

Rugăciune şi mărturisire

Traian Dorz, Piatra scumpă – fragment

…Sfântul Ioan Botezătorul, ca toţi marii oameni ai lui Dumnezeu, a rămas mereu la mărturisirea sa pe care a ţinut să şi-o sfârşească cu credincioşie. Şi aşa şi-a şi sfârşit-o. De aceea a fost lăudat de Dumnezeu. Căci numai acela care rămâne statornic îşi duce mărturisirea sa până la sfârşit. Toţi cei nestatornici îşi pierd mărturia şi n-o mai găsesc niciodată. De aceea nu mai au crezare apoi la nimeni.

Ioan n-a spus la început un lucru, iar mai târziu altul. N-a spus o dată într-un fel, iar altă dată altfel, căci mărturisirea adevărată este ca şi credinţa: numai una. Voi sunteţi martori, a zis el, că eu am spus: Nu eu, ci El. Voi sunteţi martori că eu aşa am zis de la început şi voi sunteţi martori că eu tot aşa zic şi acum, până la moarte. O, ce mărturie vrednică şi ce martor vrednic este acesta în faţa cerului, în faţa pământului şi în faţa veşniciei! Doamne, aşa să fie şi mărturia noastră! (…)

Duhul Sfânt, Care l-a umplut pe Sfântul Ioan Botezătorul, i-a descoperit lui cele două mari taine cu privire la Hristos: Taina Jertfei Sale răscumpărătoare, când a zis: Iată Mielul şi Taina Nunţii Sale Veşnice, când a zis: Iată Mirele. Acestea sunt adevăratele descoperiri ale Duhului Sfânt pentru oricine este cu adevărat un prooroc.

Fiecare om are un dar şi o chemare. Darul unui prooroc şi chemarea lui este să-L descopere şi să-L arate pe Hristos, să meargă înaintea Lui, spunând: Iată Mielul, iată Mirele. Atât. | Continuare »

SUNT GLASUL CELUI CE STRIGĂ ÎN PUSTIE

SUNT GLASUL CELUI CE STRIGĂ ÎN PUSTIE

„«Eu», a zis el, «sunt glasul celui ce strigă în pustie: ‘Neteziţi calea Domnului’, cum a zis proorocul Isaia.»” (Ioan 1, 23)

În pustiul fără nici o cale şi fără nici un izvor, în care se găsea atunci omenirea, iată că răsună un glas lămurit.
Omenirea auzea prima dată o înştiinţare clară, i se arăta prima dată un drum sigur, i se înfăţişase pentru prima dată – în sfârşit – un Mântuitor real!

Ioan Botezătorul, ultimul străjer, anunţă apariţia Celui îndelung aşteptat. El încheie şirul nesfârşit de străjeri care aşteptară de atâtea veacuri sosirea dimineţii şi ivirea Soarelui Drept­ăţii… Sosise, în sfârşit, dimineaţa, răsărise, în sfârşit, Soarele (Mal. 4, 2).
O, de când se tot spusese că va veni! De când tot priviseră prooroci şi oameni neprihăniţi mereu cu dor şi cu nădejde să vadă ziua Lui (Luca 10, 23-24; Evrei 11, 13). De câte generaţii era mereu aşteptat să vină şi câte suflete se sfârşiseră, tânjind de dor să vadă măcar una din zilele lui Hristos – şi nu le-au văzut.
Acum venea! Robul şi vestitorul Său mergea înaintea Lui strigând: Iată-L! Iată Mielul lui Dumnezeu, vine să ridice păcatele lumii!… Pregătiţi-I calea!… Pregătiţi-I calea în inimile voastre şi cu inimile voastre!… | Continuare »

DACĂ SIMŢI CĂ EŞTI TRIMISUL

DACĂ SIMŢI CĂ EŞTI TRIMISUL

Dacă simţi că eşti trimisul adevărului măreţ,
eşti dator să-ţi dai chemării jertfa-ntregii tale vieţi.
Adevărului şi celor ce le eşti dator să-l duci
dăruie-te cu lumina celei mai aprinse cruci.

Nu te da ’napoi din faţa nici unui cuptor aprins,
ci-l întâmpină cu pacea unui suflet neînvins;
mâinile împreunându-ţi, mergi spre jertfă curajos,
cu sublimă măreţie, cum Îl ştii c-a mers Hristos.

Sfânta-ncredinţare care ai primit-o-n primul ceas
să-ţi înflăcăreze mersul până-n cel din urmă pas;
– când ţi-e focul dinlăuntru înteţit de Duhul Sfânt,
nu te temi de nici o moarte, suferi demn
şi mori ne-nfrânt.

O, trimisule-al Iubirii şi-al Neprihănirii sol,
nu te teme de toţi leii şi toţi şerpii din Şeol;
târâtoarele acestea care vin spre tine-acum
peste-o clipă se vor pierde în al iadului duium.

Rămâi demn şi-nfruntă totul pân’ la moarte curajos,
– ce prag mic se vede moartea din ’nălţimea lui Hristos
şi ce scurtă-i înfruntarea cu-acest ultim inamic!
– şi-apoi spre Cununa Slavei nu te va opri nimic.

Traian DORZ, Eternele poeme

[Ori eşti pentru Hristos, ori eşti pentru Satana]

[Ori eşti pentru Hristos, ori eşti pentru Satana]

Traian Dorz, Piatra scumpă – cap. Hristos, Dumnezeul nostru (fragment)

… 8. De acum şi până în veac, oricine Îl arată puternic prin cuvinte şi fapte pe Iisus Hristos ca fiind Mielul Care ridică păcatul lumii este un om al lui Dumnezeu. Cât de puţin a fost, în vremea Sa, preţuit şi înţeles Ioan Botezătorul – acest mare sol şi trimis al lui Dumnezeu!
Cât de puţin au fost înţeleşi şi preţuiţi marii trimişi ai lui Dumnezeu în neamul şi în vremea lor până astăzi de către oamenii cei la care ei duceau solia lor aleasă şi mare!
Aşa a fost totdeauna. Dar nu va fi aşa pe totdeauna.

9. Vestind adevărul veşnic într-o formă nouă, potrivit vremii noi pe care o trăiesc oamenii, trimişii Domnului nu vor fi niciodată nici înţeleşi şi nici primiţi de semenii lor care trăiesc mereu privind spre trecut.
Oamenilor le place mereu ceea ce este vechi, ceea ce este călduţ, adică ceea ce este comod.
Iar trimişii lui Dumnezeu osândesc chiar asta.

10. Dumnezeu şi oamenii sunt într-un mare proces contrariu. Acest mare proces se desfăşoară din ce în ce mai crâncen, cu cât se apropie sfârşitul. Inevitabilul sfârşit.
Noi suntem – şi nu putem să nu fim – martori ori pentru Hristos, ori împotriva Lui. Ori în slujba lui Hristos, ori în slujba mamonei. | Continuare »

N-aţi spus voi, oare?

N-aţi spus voi, oare?

– după Galateni 4, 17 –

N-aţi spus voi oare Adevărul
atât de clar şi de-nţeles,
n-aţi arătat voi care-i calea
atât de limpede şi des?

N-aţi scris în faţa multor martori,
n-aţi spus şi n-aţi adeverit
ce-nvăţătură, ce-ndrumare
şi ce solie aţi primit?

Nu ne-aţi lăsat voi pe vecie
un clar cuvânt îndreptător
şi nu ne-aţi spus „aşa să ţineţi
pân’ la sfârşit“! – şi tuturor?

Sau poate să greşească Duhul?
Ori poate Domnul n-a ştiut?
– De-ar fi fost altul Adevărul,
nu vi-l spunea de la-nceput?

Cum poate-atunci să ni se-arate
atât de strâns tot ce-aţi grăit,
de ce spun ei c-aţi vrut să faceţi
chiar voi, ce voi aţi osândit?

– O, înţeleg pe-nşelătorii
ce spun acestea despre voi,
dar cum pot să-nţeleg pe-aceia
ce-i mai ascultă, dintre noi! (Traian DORZ)

CERCETAREA DE SINE

CERCETAREA DE SINE

Meditaţii ale fratelui Traian Dorz pentru Anul Nou

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sântului Duh. Amin.
Sfârşitul de an şi începutul de an sunt prilejuri în care nu numai fiecare om înţelept sau fiecare familie, ci chiar şi fiecare popor şi fiecare întreprindere omenească îşi face cu o adâncă seriozitate bilanţul, socoteala muncii şi a roadelor sale, a câştigului sau a pagubei, a înaintării sale sau a dării înapoi din anul şi din timpul vieţii petrecute, pentru a vedea nu numai că încă un an din viaţă s a dus, ci şi cum a trecut acest an şi cum îl întâmpină pe celălalt an, spre a putea ajunge la capătul fericit al timpului, al anului, al vieţii cu vrednicie înaintea lui Dumnezeu.
Un om care merge mereu, dar nu stă niciodată să socotească cum merge, pe unde merge şi unde va ajunge la capătul drumului său, acela este un om nebun. Acela nici nu va merge bine şi nici nu va merge pe unde trebuie, dar nici nu o să ajungă bine. Un om care lucrează, dar nu stă niciodată să se controleze pe sine însuşi cu toată înţelepciunea judecăţii sănătoase, cu toată teama de a nu greşi, cu toată conştiinţa răspunderii sale faţă de stăpânul lucrării unde este, de stăpânul care l-a angajat, acela este un om şi mai nebun. Ce răsplată să poată primi de la Stăpânul cel Sfânt un astfel de lucrător care nu ţine seama nici de planul Stăpânului cu lucrarea în care l-a angajat pe el, nici de felul cum au lucrat cei dinaintea lui, nici de preţul pe care Stăpânul l-a investit în lucrarea aceasta şi nici de îndrumările sau de părerea celorlalţi lucrători cu care lucrează împreună? Ci face totul ca şi cum n-ar fi nici Stăpânul, nici înaintaşii, nici fraţii, nici răsplata unei drepte judecăţi pentru felul cum a lucrat sau cum lucrează el. Răsplata unui astfel de lucrător rău nu poate fi decât focul veşnic. | Continuare »

Acatistul Sfântului Serafim de Sarov mare făcător de minuni

Acatistul Sfântului Serafim de Sarov mare făcător de minuni

Troparul, glasul al 4-lea
Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condacul, glasul al 2-lea
Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condac 1:
Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Icos 1:
Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea: | Continuare »

Cuviosul Părinte Serafim de la Sarov

Cuviosul Părinte Serafim de la Sarov

Vieţile sfinţilor – 2 ianuarie

Acest mare mărturisitor al luminii Sfântului Duh s-a înălţat ca un astru deasupra pământului rusesc, la 19 iulie 1759, în epoca în care spiritul aşa-numit „al Luminilor” invada Europa şi Rusia, pregătind deja, din depărtare, timpurile întunecate ale ateismului şi persecuţiei religioase.
Fiu al unor negustori cucernici din oraşul Kursk, el a crescut în smerenie şi dragoste faţă de Biserică şi a avut parte la vârsta copilăriei de arătarea milei Maicii Domnului, care l-a vindecat în chip miraculos.
La 17 ani părăsi lumea, cu binecuvântarea mamei sale, şi intră în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtuţi monahale. Îndeplinea cu bucurie şi zel toate sarcinile, chiar cele mai obositoare, pentru folosul fraţilor, postea pentru a înfrânge pornirile trupului şi îşi păstra, ziua şi noaptea, mintea aţintită la Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii lui Iisus.
După câtva timp, el s-a îmbolnăvit foarte grav şi, în ciuda durerilor, refuza ajutorul medicilor, cerând numai acel unic leac, care este potrivit celor ce au părăsit totul pentru Dumnezeu: Sfânta Împărtăşanie. Când, crezându-se că va muri, i-a fost adusă merindea cea sfântă pentru calea din urmă, Preasfânta Maică îi apăru, în mijlocul unei puternice lumini, însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan Teologul. Arătându-i-l pe tânărul novice, ea le spuse: „Acesta este din neamul nostru!”. Puţin după aceasta, se însănătoşi cu totul şi construi o bolniţă pe locul acelei apariţii minunate.
La capătul a opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, a fost tuns monah, primind numele Serafim („înfocat”, „arzător”), nume care îi spori şi mai mult zelul în a urma pe aceşti slujitori ai Domnului, netrupeşti şi arzând de dragoste pentru El. | Continuare »

TRECUT-A VARA, TRECUT-A TOAMNA ŞI NOI TOT NEMÂNTUIŢI! (Ier 8, 20)

TRECUT-A VARA, TRECUT-A TOAMNA ŞI NOI TOT NEMÂNTUIŢI! (Ier 8, 20)

E timpul când oamenii îşi urează „An nou fericit” şi trec cu veselie dintr-un an într-altul. Eu însă, dragă cititorule – ori te vei supăra, ori ba –, îţi voi aduce aminte de moarte… îţi voi aduce aminte că viaţa ta şi a mea s-a mai scurtat cu un an; îţi voi aduce aminte că în faţa ta şi a mea stau crucea şi mormântul cu semnul întrebării: „Când?”… şi cu răspunsul că „Nu ştim ziua şi ceasul” când vom pleca din această lume.
În capul unui an nou, eu pun în faţa cititorilor noştri cuvintele de la Ieremia: „Vara s-a isprăvit, secerişul (toamna) a trecut, şi noi tot nu suntem mântuiţi (Ier 8, 20). Ce înfiorătoare şi mult spunătoare sunt aceste cuvinte! Ele ne aduc aminte că vremea trece şi mântuirea noastră întârzie.
Se vorbeşte despre multe feluri de nenorociri în viaţa aceasta plină de izbelişti. Eu zic însă că este o singură nenorocire în viaţa asta: când vremea trece mereu şi noi… tot nemântuiţi.
Nu este ceva mai grozav decât un creştin ce-şi pierde vremea pierzând împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului său.
Eu te întreb, iubite cititorule; cum stai tu cu mântuirea sufletului? | Continuare »