b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU

 „În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betezda, care are cinci pridvoare.“ (Ioan 5, 2)

 Pentru a intra în Ierusalim, Iisus avea şi ale porţi.
Dar Păstorul trebuie să intre mereu prin poarta oilor, trebuie să caute mereu căile oilor, locul pe unde umblă şi pe unde stau oile Sale…
Hristos venea să caute oile pierdute ale Casei lui Israel (Ezech. 34, 5-16; Mat. 10, 6). De aceea trebuia să umble mereu pe acolo pe unde era calea lor şi poarta lor.
Dacă tu eşti un păstor bun, dacă este în tine o inimă de păstor, atunci şi tu vei merge mereu pe la poarta oilor tale. Vei căuta mereu şi vei intra cât mai des prin poarta oilor tale…

Mulţi păstori caută cu totul altfel de porţi decât porţile oilor lor. Caută porţile cârciumilor, ale cinematografelor, ale balurilor, ale pierzării, dar nu caută niciodată – sau prea rar – cu dragoste şi cu mângâiere, poarta oilor lor.
Blândul Păstor caută poarta oilor Lui nu ca să le ceară. Ci ca să le dea. Chiar şi când se pare că El le cere, de fapt El le dă. Le dă prilejul de a ajuta, ca să fie răsplătiţi mult mai mult. Le dă prilejul să ierte, să fie buni, să arate dragoste sau ospitalitate sau credincioşie, spre a avea motive să le întoarcă înapoi însutit. Le dă bucurii, le dă surprize fericite, le dă daruri duhovniceşti, le dă fraţi iubitori şi apropiaţi, le dă mereu numai binecuvântări. El Însuşi este Răsplata lor cea foarte mare (Fac. 15, 1). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei (Meditaţii la Apostolul din duminica a IV-a după Paşti)

Cuvântul Sfânt spune că, în vremea aceea, Biserica Domnului se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea duhovniceşte şi umbla în frica Domnului şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea (Fapte 9, 31).
Când ucenicii Domnului trec biruitori prin încercare şi nu se lasă înfricaţi de potrivnici, aceştia, până la urmă, n-au ce să le mai facă şi îi lasă în pace, o vreme.
După o perioadă de închisori şi prigoniri, urmează totdeauna o perioadă de pace… După ce potrivnicul ameninţă, bate şi amendează un timp, apoi se linişteşte iarăşi un timp.
În acel timp, dacă ar şti fraţii să folosească bine libertatea şi pacea de care se bucură Lucrarea Domnului, spre a lucra cât mai harnici şi mai cu spor, ce bine ar fi!
– Acum ne vor lăsa în pace o vreme – spuneau nişte fraţi amendaţi a treia oară pentru adunare. În timpul acesta haideţi să lucrăm neobosiţi pentru Domnul! Ei socotesc acum că noi ne-am înfricat şi ne-am liniştit. Până când se vor ridica din nou împotriva noastră, noi să fim departe. Să fie folosit bine timpul de pace dintre cele două prigoniri. Ce-i făcut e făcut. Ce-i câştigat e câştigat. Ce-i semănat – nimeni nu mai poate strânge înapoi.
Aşa făceau mărturisitorii Domnului de la început.
Aşa să facem şi noi!

Timpul de pace nu ţine mult. Prigonitorul nu poate odihni ştiind că Domnul lucrează. Dar, cât ţine pacea, noi să o ştim folosi bine. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei (Meditaţii la Apostolul din duminica Mironosiţelor)

În adunarea lui Dumnezeu trebuie totdeauna să fie o bună rânduială, iar unde este o bună rânduială, fiecare lucru este la locul lui, fiecare treabă se face la vremea ei şi fiecare slujitor este la postul său.
Cel mai bun lucru pe care l-a făcut Domnul Dumnezeu la Începutul Creaţiei a fost Ordinea, buna rânduială pe care a statornicit-o prin legi veşnice, când a aşezat vremile, locurile şi mişcările tuturor lucrurilor şi lucrărilor Lui.
Şi, pentru că această ordine este desăvârşită şi neschimbată, toate lucrurile merg bine şi toate lucrările se fac frumos.
Aşa este oriunde-i ordine, rânduială şi ascultare.
Şi, după cum aceasta se vede atât de minunat în toate lucrările lui Dumnezeu din afara noastră, tot aşa trebuie să fie şi în cele din lăuntrul nostru.
Şi, dacă în lumea firească şi văzută este rânduială, cu cât mai mult trebuie să fie ea şi în lumea duhovnicească şi nevăzută.
Dacă în familia ta nu poţi trăi, dacă eşti dezordonat şi nesupus, cum să poţi trăi în Familia lui Hristos în felul acesta?
Ci oricine nesocoteşte buna rânduială şi ascultarea frăţească va fi osândit şi de Cuvântul lui Dumnezeu, şi de cuvântul fraţilor.
Orice însărcinare primită de la Dumnezeu este neapărat nevoie să fie recunoscută şi de către fraţi, fiindcă Dumnezeu nu lucrează fără ai Lui. Duhul Sfânt încredinţează totdeauna Biserica Sa vie de harul pe care i-l dă El unuia pe care Şi-l alege pentru o slujbă a Lui în ea şi, încă de la început, duhul fraţilor adevăraţi este în acelaşi gând cu Duhul Sfânt în recunoaşterea acestei alegeri.
Oricine merge în vestirea Cuvântului fără un deplin asentiment frăţesc, acela este un om dubios.
Oricine îşi ia singur o însărcinare, fără învoirea fraţilor şi împotriva lor, este un om primejdios pentru Lucrarea lui Dumnezeu.
Porunca Domnului prin Apostolii Săi este că oricine are să împlinească o însărcinare în Lucrarea Domnului trebuie să fie mai întâi vorbit de bine de toţi fraţii, apoi să fie plin de Duhul Sfânt şi, în urmă, să fie plin de înţelepciune.
Iată cât de însemnată este înaintea Domnului părerea fraţilor… ea este pusă chiar înaintea plinătăţii Duhului şi a înţelepciunii, când este vorba de alegerea slujitorilor care angajează Numele Domnului, cinstea Evangheliei şi curăţia Lucrării lui Dumnezeu.

Fraţilor, alegeţi dintre voi numai astfel de bărbaţi pentru însărcinările Lucrării Domnului.
Fraţilor, încredeţi-vă numai în astfel de aleşi şi primiţi numai pe cei care au astfel de alegere.
Fraţilor şi surorilor, rugaţi-vă neîncetat Domnului ca să ridice în Lucrarea Lui şi să păstreze în ea numai pe astfel de oameni vorbiţi de bine de către toţi, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, fiindcă numai astfel de aleşi doreşte şi Dumnezeu.
Ei sunt nu numai cinstea lui Dumnezeu, ci şi cinstea voastră.