Învăţătură asupra pocăinţii

Antim IVIREANU, Didahii

„Întoarceţi-vă cătră mine, din toată inima voastră şi cu post şi cu plângere şi cu tânguire rumpeţi inimile voastre şi nu hainele voastre şi mă voiu întoarce cătră voi“, zice Domnul, la Ioil, în 2 capete.
Cine au văzut vreodinioară între zidiri atâta dragoste câtă iaste acéia ce arată soarele spre pământ, că de şi iaste luminătoriu mare al ceriului şi împărat al tuturor stélelor, iar lăsând célialalte stihii, îndrăgéşte şi iubeşte mai mult pre smeritul acesta de pământ şi spre dânsul are închinată toată pohta lui, pre dânsul luminează cu razele sale, pre dânsul împodobéşte cu de toate féliurile de copaci, pre dânsul încununează cu florile, pre dânsul îmbogăţéşte cu rodurile, pre dânsul hrănéşte cu lucrurile sale. Şi, pentru ca să nu să depărtéze de la el niciodată, face pururea o învârtejire împrejurul <lui> cu un umblet necontenit.

Asémene aceştii pohte, sau, mai vârtos să zic, mai cu mult făr de asămânare arată marele Dumnezeu, ziditoriul şi făcătoriul a toate, spre sufletul cel smerit şi păcătos al omului, măcar că are în mâinile lui céle dumnezeeşti toate marginile pământului, măcar că bunătăţile noastre nu-i trebuesc, după cum zice David, iar spre acest suflet are pusă toată dragostea lui cea dumnezeiască; pentru dânsul poartă grija să-l mântuiască, pre dânsul cearcă, pre dânsul iubéşte şi, ca cum ar avea vreo trebuinţă, de la el pleacă dumnezeiasca lui mărire şi pohtéşte dragostea lui, pohtéşte prieteşugul lui, pohtéşte să umble pururea împreună cu dânsul.
Drept acéia trimite cătră dânsul proroci, trimite dascali, îl cearcă în toate părţile pământului, îl cearcă în toate unghiurile lumii. Şi, pentru căci pohtéşte să fie pururea împreunat cu el şi nedespărţit de împărăţiia lui, îi arată calea, îi spune mijlocirea, pentru ca să se mântuiască de păcat şi să se întoarcă spre dânsul. | Continuare »

S-ALERGĂM CU STĂRUINŢĂ

S-alergăm cu stăruinţă
către ţinta mântuirii,
ca s-ajungem la cununa
şi la slava răsplătirii.

S-alergăm, s-alergăm, s-alergăm,
să veghem, să muncim, să luptăm,
că-n curând Domnul Sfânt ne va da
plata Sa, Ţara Sa, slava Sa.

Urmele pe care mergem
sunt frumoase şi curate,
ele către cer ne-ndeamnă,
de Hristos ne sunt lăsate.

Pe aceste urme sfinte
ne-au mers fraţii şi părinţii,
şi eroii, şi martirii
spre Cununa Biruinţii. | Continuare »

Evanghelia istoriei noastre

În activitatea şi misiunea sa de mărturisire şi de vestire a Cuvântul Vieţii, omul lui Dumnezeu, Traian Dorz, a vorbit mereu despre sfinţenia unor înaintaşi străluciţi pe care i-a avut poporul român. Şi făcea aceasta într-o vreme când poate mulţi dintre noi abia dacă auzisem despre aceste figuri de seamă ale trecutului nostru şi, mai ales, când aproape nimeni nu îndrăznea să vorbească despre canonizarea lor…
Astăzi, când multe dintre aceste personalităţi au ajuns cu zi de prăznuire în calendar, toate referirile pe care le-a făcut fratele Traian, în urmă cu peste 30 de ani, la aceste nume de sfinţi (Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab, Constantin Brânoveanu, mitropoliţii Andrei Şaguna, Varlaam, Antim Ivireanu, Dosoftei etc.) sunt o dovadă că ceea ce a spus el a fost adevărul. Sunt o dovadă că mesajul pe care l-a transmis în cuvântările şi vorbirile sale de-a lungul anilor a fost din inspiraţia Duhului lui Dumnezeu. Şi sunt o dovadă că învăţăturile sale sunt cale de mântuire pentru noi!

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Cluj – 20-21 iulie 1984

… Da, pentru că în timpul acesta îndelungat, de la primii creştini până astăzi, s-au perindat peste istoria Bisericii creştine şi peste istoria poporului nostru, de la începutul lui binecuvântat până astăzi, atâtea furtuni şi atâta întuneric! De-a lungul frumoasei şi grelei noastre istorii, am trecut şi a trebuit să trecem prin atâtea tuneluri întunecoase! Dar binecuvântat să fie Numele Domnului Dumnezeului părinţilor noştri, Care, atunci când ei au strigat către El în mijlocul necazurilor lor, El i-a ascultat. Aş dori mereu să nu uităm aceste lucruri minunate.
A apărut acum, nu de mult, în librării o carte: „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Cei care nu o cunoaşteţi, cei care aveţi copii, cei care n-aţi avut această carte, v-aş îndemna să o cumpăraţi. De la cel dintâi cuvânt, acest mare om, unul dintre părinţii şi strămoşii poporului nostru, îşi începe sfaturile şi învăţăturile sale către fiul său aşa: „Mai întâi de toate, iubitul meu fiu, să ştii să te închini şi să crezi, şi să lauzi, şi să binecuvântezi Numele Domnului Dumnezeului nostru, pentru că El este Acela care ne-a chemat pe noi din nefiinţă la fiinţă şi din întuneric la lumină”. Şi toată cartea, pe parcursul a sute de pagini, vorbeşte în felul acesta despre recunoştinţa şi despre adorarea care trebuie să o aducem noi Dumnezeului părinţilor noştri, Care i-a luminat pe ei, prin care ne-a luminat şi pe noi până astăzi.
Chiar dacă n-am cunoaşte Biblia şi chiar dacă n-am cunoaşte scrierile Sfinţilor Apostoli şi Evanghelişti, am mai spus-o şi altădată şi trebuie mereu să o repetăm: noi trebuie să ne cunoaştem istoria noastră şi scrierile cronicarilor noştri, care nu ne spun şi nu ne lasă nouă altceva decât ceea ce a spus Mântuitorul şi scrie în Sfintele Sale Evanghelii. Urmele înaintaşilor noştri ne vorbesc nouă despre Dumnezeul părinţilor noştri şi despre isprăvile Sale minunate. | Continuare »

[ „Înapoi la Hristos!”]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Liebling – 24 iulie 1982

… Să nu uităm tot ce-i de valoare şi tot ce-i frumuseţe, şi tot ce-i de preţ în limba noastră, în istoria noastră, în bunele noastre obiceiuri care, în credinţa noastră, ne-au rămas de la ei. Şi numai atunci suntem cu adevărat urmaşii lor şi numai atunci preţuim cu adevărat jertfa înaintaşilor noştri, când şi noi le urmăm credinţa lor. După cum scrie: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu şi uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”.
Avem învăţăturile lăsate de la înaintaşii noştri. Nu vorbiţi altceva, decât ceea ce ne-au scris Sfinţii Evanghelişti şi ne-au lăsat nouă marii Părinţi ai Bisericii.
Aţi citit vreodată „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”?
Aţi citit vreodată scrierile cronicarilor Miron Costin, Grigore Ureche şi ale celorlalţi? Dacă le-aţi citit, ştiţi că toate scrierile acestora au referiri la Sfintele Evanghelii şi vorbesc despre credinţa părinţilor noştri în Dumnezeul nostru.

De aceea, dacă dorim cu adevărat să ne cinstim Istoria şi părinţii, trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu şi să ne încreştinăm obiceiurile noastre: să înlăturăm din obiceiurile noastre băuturile îmbătătoare, jocurile destrăbălate, cuvintele porcoase, glumele urâte care se petrec până şi la înmormântări, până şi la privegheri, până în cele mai sfinte şi mai alese momente din tainele noastre, din viaţa noastră. | Continuare »

Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

Neagoe Basarab
Începuturile învăţăturilor bunului credincios Ioan Neagoe, voievodul ţării Ugrovlahiei, carele au învăţat pre fiiu-sau Theodosie Vodă

Partea întâi. Cuvântul 1

Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi ziditorul nostru cel înţelept, şi zioa şi noaptea şi în tot ceasul şi în tot locul. Şi să foarte cuvine să-l slaveşti şi să-l măreşti neîncetat, cu glas necurmat şi cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au facut şi ne-au scos din-tunérec la lumină şi den nefiinţă în fiinţă. O, câtă iaşte de multa mila ta, Doamne, şi gândul şi cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină şi minunată! O, cine va putea spune toate puterile tale şi lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multă, lăcui întru noi oamenii şi să arată noao. Dumnezeu fu în ceriu şi om pre pământu şi într-amândoao desăvârşit. Si pre om şi-l facu fiiu iubit şi mostean împărăţiii sale. O, mare iaşte taina întelepciunii tale Doamne, care fu spre noi oamenii! Ni dar să mărim pre Dumnezeul nostru şi să strigăm dinpreună cu David, zicând: „Chiuiţi lui Dumnezeu, tot pământul, slujiţi lui Dumnezeu în veselie, intraţi înaintea lui cu bucurie şi cu veselie şi cu curăţie. Să ştiţi că acela ne-au facut, iar nu noi, şi acela iaşte Dumnezeul nostru şi noi suntem oamenii lui şi oile păşunii lui. | Continuare »

Acatistul Sfântului Neagoe Basarab

După obişnuitul început, se zice

Condacul 1
Pe cel ce a strălucit ca o lumină în toate laturile Ortodoxiei, măritul voievod Neagoe Basarab, să-l lăudăm cu inimi curate si să-l cinstim ca pe un adevărat dregător creștin și învățător inspirat de Duhul Sfânt al neamului românesc, zicându-I cu bucurie: Bucură-te Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre.

Icosul 1
Fiu preastrălucit, ieşit din viţa nobilă a neamului românesc, Sfinte Neagoe, din fragedă copilărie ai fost hrănit cu învăţăturile cele mântuitoare şi povăţuit spre îrnplinirea faptelor credinţei celei lucrătoare prin iubire, plăcute lui Durnnezeu şi oamenilor. Pentru aceasta, noi, cei ce săvârşim cu dragoste sfântă pomenirea ta, îţi aducem această cântare:
Bucură-te, podoabă alcasă din neamul Basarabilor;
Bucură-te, veselia nespusă a bunilor tăi părinţi;
Bucură-te, copil curat întărit de harul Sfântului Duh;
Bucură-te, că Domnul Hristos ţi-a pus sufletul în lumină necreată;
Bucură-te, că tinereţile tale ţi-au fost călăuzite de Sfântul Nifon;
Bucură-te, cel ce te-ai dcprins cu rugăciunca încă din copilărie;
Bucură-te, că ai sorbit din înţelepciunea înţelepţilor;
Bucură-te, harnic învăţăcel în dobândirea ştiinţelor acestei lumi;
Bucură-te, că Sfintele Scripturi ţi-au luminat viaţa;
Bucură-tc, cunoscător şi împlinitor al operelor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, cinstitor al călugărilor iscusiţi şi al creştinilor râvnitori;
Bucură-te, că prin tine s-a binecuvântat neamul românesc;
Bucură-te, Sfinte Neagoe Basarab, rugător fierbinte pentru sufletele noastre! | Continuare »

SEMNUL CRUCII

Ieromonah ARSENIE BOCA, CĂRAREA   ÎMPĂRĂŢIEI

Creştinismul nostru ar fi în mare parte de neînţeles, dacă n-am considera şi realitatea personală a demonului, a îngerilor căzuţi. Credinţa noastră ar fi incompletă şi s-ar dizolva cu uşurinţă, dintr-o religie revelată într-o doctrină umanitară, sau, în cazul cel mai bun, într-un raţionalism protestant, fără nimic supranatural şi personal. Dar nu e bună nici extrema cealaltă, care, fie că admite răul ca principiu paralel cu Dumnezeu, fie că vorbeşte de demoni mult prea mult decât merită în realitate.

A nu admite existenţa personală a îngerilor căzuţi şi a nu recunoaşte influenţa lor asupra vieţii sufletului, asupra minţii cu deosebire, dovedeşte fie un raţionalism sec şi trufaş, fie o ignoranţă a suficienţei de sine. A admite răul ca pe un principiu paralel binelui înseamnă că ne cufundăm în adâncuri neguroase de istorie, când n-aveam o revelaţie precisă şi deplină a realităţilor spirituale. Pentru vremea noastră, cu o revelaţie completă, a mai zăbovi pe lângă elemente perimate din istoria religiilor, fireşte că dovedeşte multă îndărăptare mintală. Iar a îmblăti prea mult şi fără socoteală numele celui rău, fireşte că arată lipsă de socoteală, dacă nu chiar dezechilibrul minţii.
De aceea, socotind piedicile mântuirii la justa lor valoare, spunem că în calea mântuirii sau a întoarcerii noastre Acasă se mai ridică o stavilă: vrăjmaşul însuşi, puterea răului în persoană, sau îngerul rău. Mândria lui nu poate răbda bătaie; acesta-i chinul păcatului său, că totuşi trebuie s-o capete. Deci, dacă a fost bătut când se lupta cu noi din afară, prin gura lumii, dacă a trebuit să fugă ruşinat, după zeci de ani de lupte dinlăuntru, din trup şi din suflet, atunci sufletul şi mintea, făcându-se curate, îl prind în prezenţa nevăzută. Atunci, nemaiavând ce face, vine în persoană să se războiască cu noi.
De acum începe războiul minţii omului cu mintea cea vicleană, sau războiul nevăzut. | Continuare »

DESPRE SFÂNTA CRUCE

Traian Dorz, Dreptarul învăţăturii sănătoase

Ce spun Sfinţii Părinţi

„Crucea este Voinţa Tatălui, Slava Fiului, Bucuria Duhului, podoaba îngerilor, siguranţa credincioşilor, lauda lui Pavel.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
„Crucea este Fiica lui Dumnezeu şi biruirea patimilor.” (Sf. Maxim Mărturisitorul)
„Crucea este nimicirea păcatului.” (Avva Isaia)
„Crucea este toată virtutea şi fapta cea bună.” (Cuviosul Marcu)
„Crucea lui Hristos este izvorul tainelor noastre.” (Fericitul Augustin)
„Datorită Crucii lui Hristos de pe Golgota nu ne mai temem de lupul-satan, căci Îl avem cu noi pe Păstorul cel Bun, Mântuitorul sufletelor noastre.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
„Vezi cât de mare este puterea semnului Crucii? Crucea este mai strălucitoare decât soarele şi luna. Domnul vine spre noi purtând semnele Crucii, cum a venit spre Toma. El şi la Venirea Lui ne va arăta acest Semn, ca să vedem că El este Cel Răstignit.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
„Înainte şi în timpul lucrărilor noastre, intrând şi ieşind, înainte de somn şi după el, totdeauna să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci.” (Tertulian)
„Voi, maicilor, învăţaţi pe copiii voştri să-şi însemne fruntea cu crucea, iar mai înainte de a pricepe ei, însemnaţi-le voi cu mâna voastră acest semn sfânt.” (Sf. Ioan Gură de Aur) | Continuare »

[ Semnul văzut al iubirii Tale pentru noi ]

Sf. Ioan de Kronstadt, «VIAŢA MEA ÎN HRISTOS»

Sfântul-Ioan-de-Kronstadt…Crucea este în Hristos, iar Hristos este pe Cruce; Crucea este imaginea lui Hristos răstignit, Fiul lui Dumnezeu; şi de aceea semnul Crucii, chiar şi umbra ei, sunt extrem de înfricoşătoare demonilor, ca semnul lui Hristos Însuşi, ca însăşi umbra Celui Răstignit.
…Noi experimentăm de asemenea efectul nebiruitei şi divinei puteri a Crucii glorioase şi dătătoare de viaţă; prin această putere noi izgonim din inima noastră patimile rele: descurajarea, trândăvia, teama şi alte curse ale diavolului. Crucea este prietena noastră şi binefăcătoarea noastră. Spun aceasta cu toată sinceritatea, eu cred cu tărie în adevărul şi puterea a ceea ce spun.
…O, Doamne, mare este iubirea Ta! Te-ai dat morţii din iubire pentru mine.
Contemplu Crucea şi mă uimeşte iubirea Ta pentru mine şi pentru lume. Căci Crucea este semnul văzut al iubirii Tale pentru noi. „Mai mare dragoste decât aceasta ca să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi, nimeni nu are” (In 15, 13).
Tainele Tale dătătoare de viaţă, o, Doamne, sunt ca o pecete constantă şi minunată a dragostei Tale faţă de noi, păcătoşii; căci Trupul Tău dumnezeiesc se frânge pentru mine, pentru noi toţi; căci Sângele Tău se varsă pentru mine, pentru noi toţi. Doamne, măresc minunile Tale pe care le fac Sfintele Tale Taine în credincioşii pe care i-am împărtăşit; măresc aceste vindecări nenumărate ale căror martor am fost; măresc efectele lor mântuitoare asupra mea însumi. Măresc mila Ta faţă de mine, manifestată în ele şi prin ele şi puterea Ta care lucrează prin ele. Doamne, în schimbul unei asemenea iubiri, dă-mi să pot să Te iubesc din toată inima mea, să iubesc aproapele ca pe mine însumi, dă-mi să pot iubi chiar şi pe vrăjmaşii mei, şi nu numai pe cei ce mă iubesc!

CU TINE-AM ÎNVĂŢAT

Traian DORZ

Cu Tine-am învăţat să duc
frumoasa-mi cruce cu răbdare,
să izvorăsc şi să usuc
sfinţite lacrimi dulci şi-amare;
şi greul jug să-l port cântând,
şi toate să le fac mai bine,
nimic să nu simt greu nicicând,
– Iisus, ştiu numai de la Tine.

Cu Tine-am învăţat să cânt,
psaltire mi-am simţit fiinţa,
spre cerul drag, cu dorul sfânt
mereu mi-ai îndemnat credinţa;
durerea şi iubirea Ta
mi-au fost a’ harfei corzi senine,
tot ce-am putut mai sfânt cânta,
– Iisus, ştiu numai de la Tine.

Cu Tine-am învăţat să cresc
în orice loc un pom şi-o vie,
să văd ieşind izvor ceresc
din orice stâncă de pustie;
să văd uscatul loc rodit,
să-l simt ca frate pe-orişicine,
să cred etern tot ce-am trudit,
– Iisus, ştiu numai de la Tine.