– Vrei tu, păcătos pierdut,
să fii azi din nou născut,
vrei iertare-n dar să-ţi dau?
– Vreau, Iisuse, vreau!
– Ştii că multul tău păcat
cu-al meu Sânge l-am spălat
şi-am murit, să fii tu viu?
– Ştiu, Iisuse, ştiu!
– Ia acum asupra ta
izbăvire Jertfa Mea
şi iertarea ce ţi-o dau.
– Iau, Iisuse, iau!
– Apoi du şi tu mereu
vestea despre harul Meu,
şi iertarea ce-o aduc!
– Duc, Iisuse, duc!
Traian Dorz, Cântări îndepărtate
Precum lumina cu sămânţa
unite-n brazdă după ploi
rodesc în spice legănate
belşugul pâinii dulci şi noi,
Primeşte-n suflet cu credinţă
sămânţa Sfântului Cuvânt
şi Duhul Sfânt va creşte-n tine
un rod dumnezeiesc şi sfânt.
Cum soarele unit cu viţa
fac mustul care-ajunge vin
– aşa lucrează-n noi Cuvântul
unit cu Duhul Cel Divin.
Viaţa care izbucneşte
prin naşterea din nou în noi
e-un strop ce-l naşte şi ni-l creşte
acel dumnezeiesc şuvoi.
Cum soarele, fără sămânţă,
nu creşte grâul din pământ,
aşa nici Duhul Sfânt nu-l face
pe nimeni nou fără Cuvânt.
Traian Dorz, Cântări de sus
1. Fiul meu, nu te încrede niciodată în omul care nu crede în Dumnezeu.
Căci, dacă el umblă să-L înşele pe Dumnezeu, Cel Care ştie ce este în inima sa,
cum să nu te înşele pe tine, care nu ştii?
Fiul meu, nu te încrede niciodată nici în omul care se grăbeşte să-ţi arate o credinţă linguşitoare;
de cele mai multe ori acesta umblă după un folos de la tine
şi, îndată ce va avea folosul căutat
sau va vedea că nu-l poate avea,
se va grăbi tot aşa de repede să te părăsească
sau să te vorbească de rău.
2. Fiul meu, nu-l crede cu grabă pe un necunoscut,
căci cine se încrede cu grabă într-un necunoscut este un om uşuratic
şi va fi toată viaţa lui furat şi păcălit de toţi.
3. Fiul meu, cu toate ale tale să mergi cât de repede poţi…
şi cu picioarele tale,
şi cu ochii tăi,
şi cu mâinile tale,
şi cu mintea ta.
Numai cu gura ta să mergi încet.
Poţi să te grăbeşti cu toate ale tale, dar cu vorba ta să nu te grăbeşti niciodată.
4. Şi între farisei era un om: Nicodim.
Între aceşti oameni care erau feţe de lei, de vulpi, de catâri, de câini,
mai era totuşi unul care avea faţă de om,
inimă de om,
suflet şi judecată de om. | Continuare »
Cât se tot vesteşte astăzi
şi cu tot mai larg ecou,
în zadar sunt toate-toate
fără naşterea din nou.
Poate să se spună-oricâte
frumuseţi ce sunt sau nu-s,
orişicâţi le spun, zadarnic,
fără naşterea de Sus!
Cât de bine-ar fi, nu-l poate,
cât de mult ar fi, e greu;
în zadar sunt toate fără
naşterea din Dumnezeu!
Nimeni n-a ajuns vreodată
al evlaviei erou,
nici moştenitor al Slavei
fără naşterea din nou.
Însuşi Dumnezeul Veşnic
în Cuvântul Său a spus
că în Cer nu intră nimeni
fără naşterea de Sus.
O, chemaţi la mântuire,
dar spuneţi oricui mereu
că n-o are nimeni fără
naşterea din Dumnezeu!
Traian Dorz – Cântările din urmă
Traian DORZ
Nu-i Crucea mit
– e-un sfânt altar
şi-un nesfârşit
izvor de har,
e-n Taina ei un negrăit
şi-un nesfârşit
izvor de har!
Nu-i numai lemn,
– e-avânt şi steag,
divin îndemn
spre Ţelul drag,
e-n Jertfa de pe Sfântul Lemn
divin îndemn
spre Cerul drag.
Nu-i doar simbol
– e-un fapt măreţ,
Cuvântul-sol
al Noii Vieţi,
e-n glasul ei chemând, ocol,
Cuvântul-sol
al Noii Vieţi.
Nu-i Crucea mit
– ci-adevărat
şi-n veci slăvit
temei curat.
E-n chipul ei prealuminat
în veci slăvit
temei curat!
NICODIM – NICOLAE STEINHARDT
ÎN CREDINŢA PĂRINTEASCĂ – Traian DORZ
[„Cine nu se naşte din apă şi din Duh”] – Popa Petru (Batiz)
NAŞTEREA DIN NOU – Traian DORZ
[Să ne folosim de dreptul de a ne face copii ai lui Dumnezeu] – Traian DORZ
PĂRTĂŞIA ADUNĂRII… – Traian DORZ
Crucea Domnului nostru Iisus Hristos – Traian DORZ
NU CA SĂ JUDECE – Traian DORZ
IA JUGUL LUI HRISTOS – Traian Dorz, Cântarea ca meditaţie
Mitropolitul Augustin de Florina
Iubiţii mei, Evanghelia de astăzi spune că un om vine la Hristos. Este tânăr (vezi Matei 19, 22), este sănătos, este „bogat”, este chiar „dregător” (Luca 18, 23, 18). Patru bunuri de care atât se mai minunează oamenii, adunate într-o singură persoană. Ce altceva vroia? Sănătate avea, tânăr era, bogăţie avea, dregătorie avea. Cu toate acestea, nu era mulţumit. Înăuntrul său ceva îl preocupa şi o întrebare îi veni pe buze : „Ce să fac? …”. Aduceţi-vă aminte! Aceeaşi întrebare am auzit-o şi din gura unui alt bogat, a bogatului nebun (vezi Luca 12,17), întrebare pe care şi-o pun şi mulţi dintre bogaţii de astăzi, deoarece şi aceştia se îngrijesc de bogăţia pământească. Dar întrebarea „Ce să fac?” a bogatului din Evanghelia de astăzi se deosebeşte mult de a celorlalţi. Aceia se neliniştesc pentru lucrurile mici şi lipsite de importanţă. Acesta se interesează şi întreabă de ceva mare. Dorinţa lui era viaţa cea veşnică. Viaţa veşnică, iad şi rai!… Ce sunt acestea? Poate că unii domni moderni vor spune: Auzi colo, „viaţă veşnică”, cuvinte ale celor proşti!… Şi totuşi, iubiţii mei, viaţa veşnică există. Există? Dar aveţi dovezi? Desigur că avem. Care dovezi? Nu vom face aici o conferinţă filosofică, istorică sau psihologică. Vom spune pe scurt următoarele.
*** Dacă veţi deschide Istoria Universală, din primele pagini, din adâncul Antichităţii şi până astăzi, constatările de pe urma săpăturilor arheologice, monumentele şi mormintele, ca şi cel care s-a descoperit în Verghina, cu inscripţiile şi obiectele ce le conţinea, mărturisesc şi demonstrează că omul trăieşte şi dincolo de mormânt. Toţi cred că omul nu este asemenea animalului care piere, iar după ce trupul i se descompune, nu mai rămâne nimic din fiinţa lui. Omul are suflet nemuritor, trăieşte veşnic. Dacă lăsăm la o parte istoria şi cercetăm filosofia şi ştiinţa, vom vedea acelaşi lucru. Dacă vom întreba nu pe aşa-numiţii oameni de ştiinţă ai zilelor noastre, care după ce au luat o diplomă au închis cărţile şi joacă biliard şi cărţi, ci pe aceia cărora le-au albit tâmplele studiind, şi dacă vom întreba pe marii filozofi, ca Socrate, Platon, Aristotel, dacă le vom pune întrebarea „Există viaţa veşnică?”, ne vor răspunde: Există! Istoria răspunde DA. Ştiinţa şi filosofia răspund DA. Dacă vom întreba şi psihologia şi ea va răspunde DA. | Continuare »
Sfântul Luca al Crimeei
Aţi ascultat astăzi pericopa evanghelică despre tânărul bogat, care n-a dorit să îşi împarta averea pentru a moşteni Împărăţia cerurilor. Atunci Domnul a spus că este mai greu pentru un bogat să intre în Împărăţia cerurilor decât o cămilă prin urechile acului.
Parcă nu mai este oportun să vorbim despre avere, fiindcă în ţara noastră nu mai sunt bogaţi, ci toţi sunt egali. Totuşi cred că, ascultand cuvântul meu, veţi vedea că întotdeauna şi în toate timpurile este momentul să vorbim despre bogăţie.
Înainte să vă tâlcuiesc cuvintele lui Hristos adresate tânărului bogat, fiţi atenţi la ceea ce a scris Sfântul Apostol Iacov despre cei bogaţi: “Ascultaţi acum voi bogaţilor: plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile ce vor să vină asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru şi argintul au ruginit, şi rugina lor va fi mărturie împotriva voastră, şi trupurile voastre ca focul le va manca: aţi strâns comori în vremea din urmă. Iată, plata pe care voi aţi oprit-o, lucrătorilor ce v-au secerat ţarinile strigă, şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Savaot. V-aţi desfătat pe pământ şi v-aţi dezmierdat; v-aţi îmbuibat inimile în ziua înjunghierii. L-aţi osândit pe cel drept şi L-aţi omorât; El nu va tine piept“. (Iacov 5, 1-6)
Vedeţi ce cuvinte cumplite a spus Sfântul Apostol Iacov despre cei bogaţi, cât de înfricosător i-a zugrăvit? Şi ce poate fi mai cumplit decât cuvântul Domnului Iisus Hristos despre faptul că bogatului îi este greu să intre în împărăţia lui Dumnezeu?
De ce este aşa? În acele timpuri, când Domnul a venit pe pămănt, în sânul poporului israelit era dominantă părerea că bogăţia reprezintă binecuvântarea lui Dumnezeu: bogaţii erau cinstiţi, respectaţi, li se acorda o deosebită cinstire. | Continuare »
Prea puţin credinţa noastră
este-a unor fii cereşti
şi prea mult a unor oameni
slabi, nevrednici şi lumeşti.
Prea puţin ni-e rugăciunea
ca un soare cald pe cer
şi prea mult ne e ca norii
ce se-mprăştie şi pier.
Prea puţin e postul nostru
ca al sfinţilor smeriţi
şi prea mult e rar şi rece,
postul unor prea grăbiţi.
Prea încet suntem spre bine,
prea grăbiţi suntem spre rău,
voia Domnului uitând-o
şi călcând Cuvântul Său.
Prea gol sufletul ne doarme
fără-al harului olei
şi, prea plini de duhul lumii,
lenevim cu ochii grei.
…Doamne, ce vom face-n clipa
când va arde unde stăm?
Când Îţi vom vedea Venirea,
cum o să Te-ntâmpinăm?
Traian Dorz, Cântarea viitoare
Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
…Şi de ce se zice: „toţi împreună“?
Pentru că toţi suntem o scumpă familie împreună. Şi pentru că toţi avem acelaşi destin şi acelaşi ţel împreună. Şi pentru că toţi avem acelaşi trecut, aceiaşi părinţi, aceeaşi rădăcină. Şi avem acelaşi prezent, aceeaşi pâine din care ne hrănim, aceeaşi casă în care ne adăpostim, aceeaşi muncă pe care trebuie s-o facem… Şi avem acelaşi viitor, aceleaşi datorii faţă de copiii noştri, faţă de scopul nostru, faţă de Dumnezeul nostru, şi pentru că toţi vom fi judecaţi sau răsplătiţi după acelaşi Cuvânt pe care l-am avut şi l-am cunoscut împreună, şi pentru că împreună vom fi traşi la răspundere pentru lucrul pe care împreună trebuie să-l facem, fiecare contribuind, după darul său şi cu puterile sale, în vederea realizării ţelului comun.
Dacă împreună suferim prigonirile credinţei, dacă împreună purtăm durerile Evangheliei, dacă împreună ne împărtăşim din Cuvântul Domnului, din Trupul şi Sângele Domnului, din cântările şi rugăciunile Domnului, din darurile şi binecuvântările harului Său – şi dacă împreună trebuie să purtăm sarcinile sau ocara lui Hristos, de ce, atunci, să nu ne dăm fiecare toate silinţele ca să ajungem la aceeaşi credinţă a inimii şi la acelaşi fel de vorbire a gurii cu toţi fraţii noştri şi cu toată Lucrarea Domnului în care zicem că suntem?
Cine nu-şi dă toate silinţele să fie aşa va fi judecat şi osândit de tot Cuvântul lui Dumnezeu, care fiecăruia din noi tot asta ne cere şi ne porunceşte, de la începutul şi până la sfârşitul lui şi al nostru.
Fiul meu, fiica mea, noi să-l ascultăm şi să fim aşa!
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
